Penal revision for irreconcilable judgments: failure to establish factual contradiction for distinct legal classifications of trafficking offenses

Şedinţa publică din data de 6 februarie 2025

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor dosarului, constată:

Prin sentinţa penală nr. 209/F din 08 noiembrie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul A. împotriva sentinţei penale nr. 122/F din 01.07.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în dosarul nr. x/2019, definitivă prin decizia penală nr. 174/A din 23.09.2022, pronunţată de Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, prin cererea de revizuire formulată la data de 30.07.2024, întemeiată pe cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., revizuentul A. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 122/F din 01.07.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în dosarul nr. x/2019, definitivă prin decizia penală nr. 174/A din 23.09.2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, invocând că în aceeaşi cauză, respectiv dosarul în care revizuientul a fost trimis în judecată şi în dosarul disjuns, dar care priveşte, în esenţă, aceleaşi infracţiuni de care au fost acuzaţi alţi inculpaţi, cu privire la aceleaşi persoane vătămate, au fost pronunţate hotărâri definitive care nu se pot concilia.

Astfel, revizuentul a susţinut că sentinţa penală prin care a fost condamnat nu se conciliază cu sentinţa penală nr. 1302 din 24.11.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2019, definitivă decizia penală nr. 630/A/28.05.2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, cu privire la autorul faptelor la care a avut calitatea de complice, inculpatul B..

În acest sens, a arătat că inculpatul B. a fost trimis în judecată în calitate de autor la infracţiunea prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. în raport de trei victime, fapte pentru care s-a reţinut forma continuată a infracţiunii şi în calitate de complice la 5 infracţiuni de trafic de persoane în raport de doi autori (C. şi D.), cele 5 fapte de complicitate fiind reţinute în concurs real, în total 6 infracţiuni.

Prin încheierea din 01.11.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului B., într-o singură infracţiune de trafic de persoane, compusă din 8 acte materiale, cu privire la victimele E., F., G., H., I., J., K. şi L. şi pentru această unică infracţiune în formă continuată a primit o singură pedeapsă de 6 ani închisoare, soluţia instanţei de fond rămânând definitivă.

Ca atare, revizuientul condamnat A. a solicitat desfiinţarea în parte a sentinţei penale nr. 122/F din 01.07.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în dosarul nr. x/2019, precum şi a deciziei penale nr. 174/A din 23.09.2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, instanţă competentă să se pronunţe cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată.

A fost ataşat dosarul de fond nr. x/2019 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în care s-a pronunţat sentinţa penală împotriva căreia s-a formulat prezenta cerere de revizuire. De asemenea, s-au ataşat sentinţa penală nr. 1302 din 24.11.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2019 şi decizia penală nr. 630/A din 28.05.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.

Examinând cererea de revizuire sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate în principiu, conform art. 459 C. proc. pen., Curtea a constatat că, în privinţa revizuentului, prin sentinţa penală nr. 122/F din 01.07.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în dosarul nr. x/2019 (definitivă prin decizia penală nr. 174/A din 23.09.2022, pronunţată de Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, prin care, între altele, a fost respins apelul inculpatului A.), au fost pronunţate soluţii de condamnare pentru săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina acestuia, astfel:

"III. 1. În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. rap. la art. 182 lit. c) C. pen. condamnă pe inculpatul A. la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. ca pedeapsă complementară pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de trafic de persoane (în raport cu victima M.).

(...)

2. În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. rap. la art. 182 lit. c) C. pen. condamnă pe inculpatul A. la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. ca pedeapsă complementară pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de trafic de persoane (în raport cu victima G.).

(...)

3. În baza art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. rap. la art. 182 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. condamnă pe inculpatul A. la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. ca pedeapsă complementară pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată (2 acte materiale comise în raport cu victimele N. şi O.).

(...)

4. În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. rap. la art. 182 lit. c) C. pen. condamnă pe inculpatul A. la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. ca pedeapsă complementară pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de trafic de persoane (în raport cu victima P.).

(...)

5. În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. rap. la art. 182 lit. c) C. pen. condamnă pe inculpatul A. la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. ca pedeapsă complementară pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de trafic de persoane (în raport cu victima H.).

(...)

6. În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. rap. la art. 182 lit. c) C. pen. condamnă pe inculpatul A. la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. ca pedeapsă complementară pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de trafic de persoane (în raport cu victima J.).

(...)

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 închisoare, la care se adaugă un spor de 5 ani şi 10 luni închisoare, în total 10 ani şi 10 luni închisoare.

(...)

În baza art. 72 C. pen. deduce din pedeapsa aplicată reţinerea şi arestarea de la 24.11.2017 la 6.04.2018."

În privinţa cerinţelor de fond şi formă, instanţa a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 456 alin. (2) C. proc. pen., respectiv: cererea a fost formulată în scris, a fost motivată, fiind întemeiată, în drept, pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., învederând că, pentru reţinerea acestui caz de revizuire, trebuie îndeplinită condiţia de a exista două hotărâri penale definitive, prin care instanţele să fi soluţionat conflictul de drept substanţial penal şi aceea ca hotărârile judecătoreşti definitive să fie inconciliabile.

Sub acest aspect, a precizat că, hotărârile sunt inconciliabile când, datorită datelor şi dispoziţiilor pe care le conţin se exclud reciproc; inconciliabilitatea hotărârilor priveşte dispozitivele hotărârilor supuse revizuirii, întrucât nu orice deosebire între modul de soluţionare a cauzelor constituie un motiv de inconciliabilitate, ci hotărârile trebuie să se excludă una pe cealaltă. Caracterul inconciliabil vizează, în principiu, situaţia de fapt reţinută şi ca excepţie caracterul inconciliabil poate viza şi situaţii de drept diferite întemeiate pe aceeaşi bază factuală.

În acest context, cu privire la temeiul invocat, instanţa a reţinut, din înscrisurile aflate la dosar, că acesta nu este incident în cauză, constatând că problema ridicată de revizuient este strict una de drept, care nu este urmarea reţinerii unor situaţii de fapt diferite, inconciliabile, ci a interpretării unor dispoziţii legale. Mai mult decât atât, a constatat că problema de drept (schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care revizuientul A. a fost trimis în judecată) a fost ridicată de apărare pe parcursul soluţionării cauzei şi în apel, astfel că nu poate fi pusă în discuţie din nou, prin intermediul căii extraordinare de atac a revizuirii, care provoacă o reexaminare în fond a cauzei.

Astfel, Curtea a amintit considerentele deciziei penală nr. 174/A din 23.09.2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2019, prin care s-a reţinut că "[…] în ceea ce priveşte încadrarea juridică dată faptelor, nu s-ar putea susţine o unitate infracţională legală, sub forma unei singure complicităţi la infracţiunea de trafic de persoane în formă continuată deoarece actele de complicitate vizează perioade diferite, autori diferiţi, cu intervale de timp, în majoritatea cazurilor, mai lungi de un an între infracţiunile care sprijineau activitatea aceluiaşi autor, aspecte care probează rezoluţia distinctă în raport de fiecare infracţiune: 2012 şi aprilie 2015 - autor C., iulie 2014- aprilie 2015 - autor C., mai 2014 şi martie 2015 - primăvara 2016 - autor Q., iunie 2015 - autor C., iulie 2016 - autor C.. Suprapunerea activităţii unui alt complice exclude la rândul său o înţelegere tacită care să stea la baza rezoluţiei infracţionale unice. Perioadele de timp care se interpun între infracţiuni sunt în unele dintre cazuri de un an de zile, astfel că nu se poate susţine juridic o rezoluţie infracţională unică.

Poziţia juridică a autorilor infracţiunii, pe care apărarea îşi fundamentează argumentele în solicitarea schimbării încadrării juridice, este substanţial diferită în sensul că actele materiale ale infracţiunii continuate se succed la intervale mici de timp şi presupun o traficare a fiecărei victime pentru o perioadă îndelungată, care se suprapune peste perioada de traficare a unei alte victime de către acelaşi autor, fiind probată astfel continuitatea rezoluţiei infracţionale. În consecinţă, apărarea nu are argumente juridice pentru reţinerea unei singure infracţiuni în formă continuată. […]".

Împotriva sentinţei penale nr. 209/F din 08 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2024, revizuentul A. a formulat apel, motivele fiind susţinute de apărătorul ales, astfel cum sunt consemnate în practicaua prezentei hotărâri.

Analizând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că apelul declarat de revizuentul A. este nefondat, reţinând următoarele:

Revizuirea (restitutio in integrum) constituie o cale extraordinară de atac ce vizează hotărârile judecătoreşti definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei şi care conţin fie erori de fapt deosebit de grave, fie încălcări ale dispoziţiilor constituţionale, în situaţia în care Curtea Constituţională a admis, ulterior rămânerii definitive a hotărârii, o excepţie de neconstituţionalitate formulată în cauză.

Având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 C. proc. pen. şi numai în cazurile prevăzute de art. 453 C. proc. pen., singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situaţii privitoare la eventuala nerespectare a unor condiţii formale de desfăşurare a judecăţii sau a unor raţionamente jurisdicţionale pretins eronate, este exclusă, în raport de dispoziţiile procesuale menţionate şi de principiul statuat prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia părţile interesate, care îşi legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 452 C. proc. pen., hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală cât şi cu privire la latura civilă, din conţinutul acestui text legal rezultând că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătoreşti care conţin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt, pe care le conţin hotărârile judecătoreşti.

Prin această cale de atac, însă, nu se urmăreşte o reanalizare a probatoriului deja administrat sau completarea acestuia cu alte probe privind faptele deja analizate, ci se invocă necunoaşterea de către instanţă a unei situaţii de fapt relevante, prin descoperirea unor fapte ori împrejurări care nu au fost cunoscute la momentul soluţionării cauzei.

Coroborând dispoziţiile legale enunţate, se impune concluzia condiţionării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condiţiile legii, cu consecinţa respingerii cererii pentru acest motiv, în situaţia afirmării generice a nelegalităţii şi netemeiniciei hotărârii a cărei retractare se cere.

În speţă, se constată că cererea formulată de revizuentul A., este întemeiată pe cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., în temeiul căruia revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia, acesta arătând că cererea de revizuire vizează hotărârea prin care a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea, în concurs, a 5 infracţiuni în calitate de complice la infracţiunea de trafic de persoane (persoane vătămate M., G., P., H., J.) şi a unei infracţiuni de trafic de persoane în formă continuată (2 acte materiale comise în raport cu victimele N. şi O.) şi hotărârea prin care, într-un dosar disjuns, după ce faţă de inculpatul B. s-a dispus schimbarea încadrării juridice într-o singură infracţiune de trafic de persoane, compusă din 8 acte materiale (cu privire la victimele E., F., G., H., I., J., K. şi L.), acest inculpat a fost condamnat pentru o unică infracţiune în formă continuată, primind pedeapsă de 6 ani închisoare, soluţia instanţei de fond rămânând definitivă.

În opinia revizuentului, cele două hotărâri nu se pot concilia, motiv pentru care hotărârea pronunţată în privinţa sa trebuie desfiinţată şi trimisă cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, pentru a se pronunţa cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată.

Examinând actele şi lucrările dosarului, contrar aprecierii apelantului revizuent, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a analizat şi a considerat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire, reţinând în principal că revizuentul nu a prezentat în fapt o situaţie care să se circumscrie cazului reglementat de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., având în vedere că aspectele semnalate nu au un caracter contradictoriu şi nu se exclud reciproc.

Analizând conţinutul motivelor de apel, în corelare cu hotărârile definitive invocate ca fiind ireconciliabile, Înalta Curte constată că susţinerile apelantului revizuent sunt neîntemeiate. Diferenţele de interpretare juridică sau de evaluare a unor aspecte ale cauzei, între două hotărâri penale definitive, nu echivalează automat cu o contradicţie ireconciliabilă.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, în cazul unei cereri de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii: să existe două sau mai multe hotărâri definitive şi hotărârile să nu se poată concilia. Prima condiţie se consideră realizată numai dacă sunt două sau mai multe hotărâri penale definitive care conţin o rezolvare a fondului cauzei, iar cât priveşte cea de-a doua condiţie, starea de inconciliabilitate poate exista în ipotezele în care hotărârile se referă la aceeaşi faptă şi la făptuitori diferiţi, hotărârile se referă la acelaşi făptuitor şi la fapte diferite sau hotărârile se referă la fapte şi făptuitori diferiţi.

Or, în speţă, chiar dacă prin cele două hotărâri invocate de revizuent s-a rezolvat fondul acţiunilor penale exercitate faţă de făptuitori diferiţi, iar revizuentul aparent invocă aceleaşi fapte, Înalta Curte constată că, în cauză, nu se regăseşte niciuna dintre ipotezele vizate de cea de-a doua condiţie, necesar a exista pentru a fi în prezenţa unor hotărâri care nu se pot concilia.

Din analiza comparativă a hotărârilor pronunţate în cele două dosare, se constată că acestea vizează împrejurări diferite (în privinţa apelantului revizuent actele de complicitate vizând perioade diferite, autori diferiţi, cu intervale de timp, în majoritatea cazurilor, mai lungi de un an între infracţiunile care sprijineau activitatea aceluiaşi autor, aspecte care probează rezoluţia distinctă în raport de fiecare infracţiune - aşa cum s-a reţinut, de altfel, în considerentele deciziei penale nr. 174/A din 23.09.2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2019), iar argumentele invocate de apelantul revizuent nu se limitează la o simplă constatare a existenţei unor hotărâri ce nu se pot concilia, ci impun o rejudecare a cauzei şi o reinterpretare a dispoziţiilor legale, deja interpretate în mod definitiv şi cu autoritate de lucru judecat, motivele invocate în cererea de revizuire reflectând, în concret, nemulţumirea faţă de încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, în opinia acestuia faptele sale constituind o unitate infracţională legală, sub forma unei singure complicităţi la infracţiunea de trafic de persoane în formă continuată.

Însă, aspectul invocat nu doar că poate fi supus analizei exclusiv instanţelor de control judiciar în căile ordinare de atac, fiind atributul acestora de a se pronunţa asupra unor atare motive, în limita în care au fost învestite, ci a şi fost analizat de instanţa de apel, în decizia menţionată.

În consecinţă, având în vedere că revizuirea nu poate fi cerută doar pentru a se obţine o rejudecare a cauzei, fiind compatibilă cu principiul res iudicata por veritate habetur - lucrul judecat este considerat că exprimă adevărul, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite cerinţele impuse cumulativ de art. 452 C. proc. pen. şi art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., în cauză nefiind invocate temeiuri legale care să justifice redeschiderea procedurilor penale şi, implicit, afectarea stabilităţii raporturilor juridice născute prin hotărârile pronunţate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală şi temeinică.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 209/F din 08 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în cuantum de 180 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 209/F din 08 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în cuantum de 180 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 februarie 2025.