Drunk driving prosecution: BAC phase interpretation and factual limits of cassation review

Şedinţa publică din data de 29 mai 2025

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 2553 din 18.09.2024, pronunţată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. x/2024, în baza art. 336 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., art. 43 alin. (5) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

În baza art. 104 alin. (2) C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată dispusă prin S.p. nr. 717/03.04.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu, rămasă definitivă prin necontestare la data de 11.04.2018, constatându-se că a rămas un rest neexecutat de 760 de zile.

În baza art. 104 alin. (2) C. pen. raportat la art. 43 alin. (1) C. pen., s-a adăugat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare restul rămas neexecutat de 760 de zile, inculpatul executând pedeapsa rezultantă de 1 an 6 luni şi 760 de zile închisoare (regim de detenţie).

S-a aplicat pe lângă pedeapsa rezultantă de 1 an 6 luni şi 760 de zile închisoare pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) vechiul C. pen. pe o durată de 3 ani, care se va executa în conformitate cu art. 66 vechiul C. pen.

Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1437 din 25.11.2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 2553 din data de 18.09.2024 pronunţatE de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2024, ca nefondat.

În fapt, instanţa de apel a reţinut că, în data de 11.11.2019, ora 00:10, lucrătorii din cadrul Poliţiei Municipiului Craiova, secţia 4 au observat autovehiculul marca B., cu nr. de înmatriculare x, care se deplasa pe str. x şi al cărui conducător nu a acordat prioritate de trecere la momentul pătrunderii în sensul giratoriu de la intersecţia str. x cu Bld. Carol I. În continuare, în timp ce rula pe Bld. Carol I, vehiculul indicat avea o deplasare în zig-zag, motiv pentru care lucrătorii de poliţie au efectuat semnale acustice şi luminoase cu scopul de a determina persoana ce conducea autoturismul marca B., să oprească. Conducătorul autoturismului menţionat anterior nu a dat curs solicitării agenţilor de poliţie, a mărit viteza de deplasare, conducând autovehiculul pe mai multe străzi, respectiv pe str. x, str. x şi str. x de poliţie au pornit în urmărirea vehiculului, autospeciala de poliţie având semnalele luminoase şi sonore în funcţiune şi somându-l în mod repetat pe conducătorul vehiculului să oprească. La ora 00:20, la intersecţia str. x şi Maramureş, agenţii de poliţie au reuşit oprirea în trafic a autovehiculului marca B., cu nr. de înmatriculare x, fiind necesar ca un alt echipaj de poliţie să blocheze drumul public şi, totodată, să fie executat un foc de avertisment, în plan vertical, de către unul din agenţii de poliţie. După ce au stabilit identitatea conducătorului, în persona inculpatului A., organele de poliţie i-au solicitat acestuia să se supună testării cu aparatul alcooltest, în condiţiile în care emana halenă alcoolică. Inculpatul a refuzat, fiind condus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde i-au fost recoltate două probe de sânge, în condiţiile art. 190 alin. (8) C. proc. pen.

Probele de sânge prelevate au fost supuse analizei toxicologice alcoolemie, ocazie cu care s-a stabilit că inculpatul avea la prima recoltare, ora 00:45, o concentraţie de alcool pur în sânge de 1,69 g%0, iar la a doua recoltare, de la ora 01:45, inculpatul avea o concentraţie de alcool pur în sânge de 1,54 g%0.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului A. care, la data de la data de 11.11.2019, în jurul orei 00:20, a condus autoturismul marca B., cu numărul de înmatriculare x, pe str. x, bld. Carol I, str. x, str. x şi str. x din mun. Craiova, jud. Dolj, având o îmbibaţie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, la 23.12.2024, a declarat recurs în casaţie inculpatul A..

Prin cererea de recurs în casaţie formulată, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul a arătat că fapta de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen. (în forma în vigoare la data faptei), imputată inculpatului, nu este prevăzută de legea penală.

Astfel, s-a arătat că, de la momentul consumului de alcool şi până la momentul prelevării primei probe de sânge, valoarea alcoolemiei se afla pe panta ascendentă, iar valoarea teoretică a acesteia a fost cel mai probabil sub limita de 0,80 g%0 alcool pur în sânge, motiv pentru care, fapta inculpatului nu este prevăzută de legea penală.

Dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 28 ianuarie 2025.

La înaintarea dosarului în calea de atac, procedura de comunicare a cererii de recurs în casaţie era îndeplinită.

La data de 03 martie 2025, a fost întocmit raportul de către magistratul asistent.

Prin încheierea din data de 06.03.2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2024, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 1437/2024 din 25 noiembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2024.

A fost trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie, Completului nr. 6.

La termenul din data de 29.05.2025, au avut loc dezbaterile asupra recursului în casaţie declarat de inculpat, cauza rămânând în pronunţare.

Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul A., Înalta Curte, după deliberare, a constatat că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Conform dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei prin prisma cazurilor de recurs în casaţie expres şi limitativ prevăzute de lege.

Aşadar, se constată că, potrivit noului C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au autoritate de lucru judecat, însă, numai în cazuri expres şi limitativ prevăzute de lege şi doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi de apel (situaţia de fapt rezultată din coroborarea probelor), intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestite cu judecarea recursului în casaţie.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi exercitată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, precum şi stabilitatea situaţiilor juridice rezultate din hotărârile judecătoreşti definitive, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, aşa cum s-a arătat anterior, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca având consecinţe grave, excluzând reexaminarea faptelor şi probelor, dar şi încadrarea juridică dată acestora şi, implicit, evaluarea legii penale mai favorabile, deoarece, în acest mod, s-ar ajunge la transformarea recursului în casaţie într-un "apel deghizat".

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs în casaţie invocat de inculpatul A., prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi care se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine, de exemplu, schimbarea încadrării juridice a faptei sau a calificării juridice în aplicarea legii penale mai favorabile, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

Pe de altă parte, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (neprevederea în legea penală şi lipsa vinovăţiei prevăzute de lege) şi la dispoziţiile art. 15 alin. (1) C. pen., în conformitate cu care infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o, se constată că doar neprevederea în legea penală, ce subsumează situaţiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Ca atare, dispoziţiile ce reglementează acest caz de recurs în casaţie corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curţi posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casaţie criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, cu excepţia celor ce vizează vinovăţia, deci doar din perspectiva tipicităţii obiective a infracţiunii.

Astfel, în speţă, în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită în mod definitiv de către instanţa de apel, Înalta Curte constată că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul, constând în aceea că, la data de la data de 11.11.2019, în jurul orei 00:20, a condus autoturismul marca B., cu numărul de înmatriculare x, pe str. x, bld. Carol I, str. x, str. x şi str. x din mun. Craiova, jud. Dolj, având o îmbibaţie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, este prevăzută de legea penală şi întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen.

Or, criticile formulate de inculpat, deşi au fost circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., sunt întemeiate pe argumente prin care, în realitate, se tinde la o contestare a materialului probator şi a situaţiei de fapt reţinute cu titlu definitiv de instanţa de apel, solicitându-se reanalizarea şi reinterpretarea probelor administrate cu consecinţa reţinerii unei alte situaţii de fapt decât cea care a fost reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel, ceea ce nu este permis a se realiza pe calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, care se limitează la verificarea unei hotărâri intrată în puterea lucrului judecat doar la anumite chestiuni de drept, expres şi limitativ prevăzute de lege, situaţia de fapt rezultată din coroborarea probelor intrând, însă, în puterea lucrului judecat şi excedând cenzurii instanţei învestite cu judecarea recursului în casaţie.

Recurentul inculpat a susţinut că, de la momentul consumului de alcool şi până la momentul prelevării primei probe de sânge, valoarea alcoolemiei se afla pe panta ascendentă, iar valoarea teoretică a acesteia a fost cel mai probabil sub limita de 0,80 g%0 alcool pur în sânge, motiv pentru care, fapta sa nu este prevăzută de legea penală.

În considerentele hotărârii atacate, s-a reţinut următoarele:

"Astfel, ţinând cont de valoarea alcoolemiei rezultate din probele biologice (respectiv 1,69 g‰ şi 1,54 g‰) şi văzând că valoarea alcoolemiei potrivit celei de-a doua probe este mai redusă decât valoarea primei probe, rezultă că alcoolul se afla în faza de eliminare şi, prin urmare, la momentul circulării pe drumul public putea fi chiar mai ridicată decât alcoolemia potrivit primei probe biologice (...).

În mod corect, instanţa de fond a reţinut că inculpatul a urmărit să fie exonerat de răspundere penală prin încercarea de a determina organele de urmărire penală să îl plaseze în panta ascendentă, întrucât, în segmentul absorbţiei, alcoolemia are o dinamică neuniformă şi rapidă, nefiind posibilă stabilirea, dincolo de orice îndoială rezonabilă, a alcoolemiei la momentul încetării activităţii de conducere, spre deosebire de panta descendentă, care este uniformă şi care permite efectuarea de calcule ştiinţifice cu privire la concentraţiile de alcool din organism."

Aşadar, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a reţinut, contrar celor susţinute de inculpat, că valoarea alcoolemiei se afla pe panta descendentă, iar aceasta reprezintă o chestiune de apreciere, factuală, care a fost stabilită de către instanţă cu titlu definitiv, în urma coroborării întregului probatoriu administrat, şi care nu poate fi cenzurată de instanţa de casaţie, a cărei competenţă se referă exclusiv la aspecte de ţin de legalitatea hotărârii şi nu de temeinicia acesteia.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că, prin criticile aduse hotărârii definitive, recurentul-inculpat A. nu a evidenţiat elemente de nelegalitate care să conducă la concluzia că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală.

Pentru considerentele dezvoltate anterior, având în vedere că, în cauză, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de A. împotriva deciziei nr. 1437 din 25 noiembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2024.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 753 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de A. împotriva deciziei nr. 1437 din 25 noiembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2024.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 753 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 mai 2025.