Eligibility for penalty reduction under witness protection law: requirement to facilitate identification and prosecution of co-offenders

Şedinţa publică din data de 29 mai 2025

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 156/P/2024 din data de 16 septembrie 2024, pronunţată de Tribunalul Bihor, în temeiul art. 396 alin. (2) şi (10) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A., cetăţenia română, starea civilă necăsătorit, situaţia militară nesatisfăcut, studii liceale, profesia ori ocupaţia alpinist utilitar, recidivist postexecutoriu, la pedeapsa de 4 ani închisoare, în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic intern de droguri de risc şi mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, privind prevenirea si combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. şi 43 alin. (5) din C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (2) din C. pen., i s-au interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară pe o durată de 2 ani drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen., i s-au interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) din C. pen.

În temeiul art. 399 alin. (1) din C. proc. pen., s-a menţinut ca legală şi temeinică măsura arestului preventiv luată faţă de inculpatul A. prin încheierea penală nr. 63/DL/2024 din 10.05.2024 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2024, definitivă prin necontestare, în baza căreia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. x/2024 din 10.05.2024.

În temeiul art. 72 din C. pen. s-a dedus din pedeapsa de 2 ani închisoare durata reţinerii şi arestului preventiv de la data de 10.05.2024 la zi.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. f) din C. pen., s-a confiscat de la inculpat cantitatea de 995,03 grame de substanţă cristalină care conţine 4-MMC, 997,61 grame de substanţă cristalină care conţine 4-MMC, 994,41 de grame de canabis şi 0,46 grame de substanţă cristalină care conţine cocaină.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpate în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

Împotriva sentinţei a declarat apel, în termenul legal, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Oradea.

Prin decizia penală nr. 701/A din 11 decembrie 2024, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Oradea împotriva sentinţei penale nr. 156/P/2024 din data de 16 septembrie 2024 pronunţate de Tribunalul Bihor, pe care a desfiinţat-o în parte şi în rejudecare:

A înlăturat dispoziţiile art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. privind aplicarea de circumstanţe atenuate inculpatului A..

A majorat pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic intern de droguri de risc şi mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) si (2) din Legea nr. 143/2000, privind prevenirea şi combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, cu aplicarea art. 396 alin. (2) şi (10) din C. proc. pen. şi art. 43 alin. (5) din C. pen., de la 4 ani închisoare la 5 ani închisoare, în regim de detenţie.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate care nu contravin deciziei.

În temeiul art. 424 alin. (3) din C. proc. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive la zi, respectiv 11.12.2024, inclusiv.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs în casaţie recurentul A..

În motivarea cererii de recurs în casaţie, inculpatul a arătat că nu au fost valorificate dispoziţiile art. 19 din Legea 682/2002 privind protecţia martorilor, deşi, în timpul judecăţii, în faţa Tribunalului Bihor, a formulat un denunţ, înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Oradea. Tribunalul Bihor a transmis o adresa către Parchet prin care a solicitat informaţii legate de valorificarea sau nu a denunţului formulat de către inculpat. Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Oradea a arătat că denunţul la care s-a făcut referire nu a fost valorificat, iar în consecinţă condamnarea inculpatului nu s-a făcut şi prin raportare la dispoziţiile art. 19 din Legea 682/2002 privind protecţia martorilor.

La data de 11 decembrie 2024, Curtea de Apel Oradea s-a pronunţat definitiv, iar la câteva zile, inculpatul A. a fost înştiinţat de către DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea că, în urma denunţului formulat, persoana împotriva căreia l-a formulat a fost arestată preventiv, împreuna cu prietena sa. În speţă, denunţul a fost valorificat de către DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj, care a delegat un agent pentru a-l audia pe inculpat.

A solicitat să se constate că este incident motivul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., să se admită recursul în casaţie formulat şi să se dispună judecarea cauzei de către instanţa de apel competentă pentru a se aplica pedeapsa în limitele legale rezultate în urma aplicării art. 19 din Legea 682/2002.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind stabilit termen pentru admisibilitatea cererii de recurs în casaţie la data de 20.03.2025.

Prin încheierea din Camera de consiliu din data de 20.03.2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2024, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 701/A/2024 din 11 decembrie 2024 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2024, fiind trimisă cauza în vederea judecării recursului în casaţie, Completului nr. 6.

La termenul de judecată din data de 29.05.2025, cauza a rămas în pronunţare.

Examinând cauza în temeiul art. 442-444 C. proc. pen. şi prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, ce are ca scop verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise de instanţele de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege. Astfel, recursul în casaţie nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu dispoziţiile legii materiale şi procesuale aplicabile, pornind de la situaţia de fapt avută în vedere de instanţa de apel.

Având în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., hotărârile sunt supuse casării în situaţia în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", se constată că acest caz de casare este incident atunci când pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală. Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică şi cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel. Noţiunea de pedeapsă prevăzută de lege, cuprinsă în dispoziţiile art. 187 C. pen., este diferită de noţiunea de pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. În cazul art. 187 C. pen., prin pedeapsa prevăzută de lege se înţelege pedeapsa din textul de lege ce incriminează fapta săvârşită în formă consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei. C. proc. pen. foloseşte o terminologie diferită, pedeapsa în alte limite decât cele prevăzute de lege, care permite interpretarea noţiunii diferit faţă de explicaţia dată de art. 187 C. pen., respectiv cu luarea în considerare a cauzelor de majorare sau de reducere a pedepei".

În considerentele Deciziei nr. 3/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, cu referire la cauza de reducere a pedepselor prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor s-a arătat că "(…) Instituţia reglementată de norma supusă interpretării are natura juridică a unei cauze legale speciale de reducere a pedepsei, cu caracter personal, a cărei aplicabilitate este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a unor cerinţe referitoare la: calitatea persoanei care o invocă, conduita procesuală pe care trebuie să o adopte aceasta şi stadiul cauzei în care se urmăreşte producerea efectelor atenuante de pedeapsă. Categoria cerinţelor ce ţin de conduita beneficiarului efectelor cauzei legale de reducere a pedepsei subsumează, pe de o parte, formularea, de către martorul participant la o infracţiune, a unui denunţ împotriva altor persoane care au săvârşit infracţiuni grave şi, pe de altă parte, facilitarea, de către acelaşi martor denunţător, a identificării şi tragerii la răspundere penală a persoanelor denunţate. Ambele cerinţe au caracter cumulativ, simplul denunţ formulat de persoana prevăzută la art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, republicată, neurmat de o atitudine activă de facilitare a identificării persoanelor denunţate şi tragerii lor la răspundere penală, fiind insuficient pentru valorificarea beneficiului consacrat de art. 19 din Legea privind protecţia martorilor, republicată. (…)"

Considerentele Deciziei nr. 3/28 februarie 2018 relevă astfel natura juridică de cauză de reducere a pedepsei a instituţiei reglementate de art. 19 din Legea 682/2002 privind protecţia martorilor, republicată, şi cantonează aplicarea acesteia la sfera procesului de individualizare a pedepsei, subliniind dependenţa aplicării dispoziţiilor art. 19 din Legea 682/2002 de existenţa unui proces penal, care are ca obiect fapta sau faptele comise de beneficiarul cauzei de reducere a pedepsei.

Înalta Curte, reţinând că individualizarea judiciară a pedepsei, inclusiv din perspectiva determinării limitelor prevăzute de lege pentru aceasta, constituie o chestiune intrinsecă fondului cauzei, subliniază în acelaşi timp că, aplicarea şi respectiv, neaplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea 682/2002 referitoare la reducerea limitelor de pedeapsă, ca urmare a formulării unui denunţ care a avut drept urmare facilitarea identificării şi tragerii la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni grave, reprezintă, indiscutabil, un aspect ce se circumscrie legalităţii pedepsei, influenţând în mod direct limitele acesteia în cauza dedusă judecăţii. Prin urmare, modalitatea în care instanţa de apel a făcut aplicarea/neaplicarea acestei cauze speciale de reducere a pedepsei face parte din sfera examenului de legalitate pe care instanţa supremă este îndrituită să-l efectueze, în baza cazului de casare prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen.

Ca urmare a examinării modului în care instanţa de apel a soluţionat acest aspect referitor la aplicarea cauzei speciale de reducere a pedepsei, Înalta Curte constată că prin decizia recurată s-a făcut o aplicare corectă a legii, nereţinându-se în mod legal dispoziţiile art. 19 din Legea 682/2002 privind protecţia martorilor, acestea nefiind aplicabile în cauză.

Astfel, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă cu evidenţă că nu sunt întrunite condiţiile legale pentru aplicarea cauzei speciale de reducere a limitelor de pedeapsă cu jumătate, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Potrivit art. 19 din Legea 682/2002, persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, şi care a comis o infracţiune, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit una dintre infracţiunile prevăzute de art. 2 lit. h), beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege".

Prin Decizia nr. 79/2021, Înalta Curte - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că, "aplicarea beneficiului dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, faţă de inculpatul care are calitatea de denunţător într-o cauză penală, este condiţionată de continuarea urmăririi penale in personam în cauza în care acesta are calitatea de martor denunţător, condiţie necesară, dar nu suficientă, instanţa urmând a evalua întrunirea cumulativă a condiţiilor de aplicare a textului."

Or, prin adresa înaintată la dosar de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Oradea, se arată, cu privire la denunţul din data de 08.07.2024, formulat de inculpat, că niciuna dintre persoanele denunţate nu a dobândit calitatea de suspect.

Totodată, în ceea ce priveşte ce-l de-al doilea denunţ din data de 02.08.2024, DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj a comunicat că persoana împotriva căreia recurentul - inculpat a formulat denunţ, respectiv B., a fost trimisă în judecată, rechizitoriul fiind finalizat la data de 28 mai 2025, însă la momentul formulării denunţului de către inculpat se efectuau cercetări in rem în dosarul nr. x/2021 al DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj, iar B. era deja indentificat şi, mai mult decât atât, fuseseră efectuate 2 cumpărări autorizate faţă de acesta, la datele de 19.03.2024 şi 09.04.2024, concluzia DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj fiind că recurentul-inculpat A. nu a facilitat identificarea şi tragerea la răspundere penală a persoanei denunţate, aceasta fiind identificată în prealabil în dosarul penal nr. x/2021 al DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj.

Pentru aplicarea art. 19 din Legea 682/2002 este necesar să existe, astfel cum s-a arătat mai sus, un denunţ formulat împotriva altor persoane care au săvârşit infracţiuni grave, precum şi o facilitare, de către acelaşi martor denunţător, a identificării şi tragerii la răspundere penală a persoanelor denunţate, ambele cerinţe având caracter cumulativ.

Or, în cauza de faţă, se observă că lipseşte cea de-a doua condiţie, întrucât nu a existat o facilitare a identificării şi tragerii la răspundere penală a persoanei denunţate, deoarece aceasta era deja identificată la momentul formulării denunţului de către recurentul inculpat, fiind desfăşurare cercetări in rem şi efectuate chiar două cumpărări autorizate, anterior acestui denunţ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că decizia recurată este legală sub aspectul neaplicării cauzei speciale de reducere a limitelor de pedeapsă cu jumătate, pedeapsa aplicată inculpatului fiind în limitele legale, astfel că nu este incident motivul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Având în vedere aspectele mai sus menţionate, Înalta Curte, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 701/A din 11 decembrie 2024 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2024.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 753 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 701/A din 11 decembrie 2024 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2024.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 753 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 mai 2025.