Cassation appeal against conviction for abuse of trust through fraud against creditors held inadmissible as arguments on asset concealment and evidence fell outside strict legal-error review

Şedinţa publică din data de 28 mai 2025

Deliberând asupra cererii de recurs în casaţie formulate de recurentul A., în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1051 din data de 02.09.2024, pronunţată de Judecătoria Brăila:

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II a din C. proc. pen. raportat la art. 239 alin. (1) din C. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru infracţiunea de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor faptă din 21.07.2020 - persoană vătămată S.C. B..

În baza art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 1349 C. civ. a fost respinsă ca nefondată acţiunea civilă a părţii civile S.C. B. S.A..

Prin decizia penală nr. 346/A din 20 martie 2025, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila şi partea civilă B.. S.A, a desfiinţat sentinţa penală nr. 1051/02.09.2024, pronunţată de Judecătoria Brăila şi, în rejudecare:

A condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 6.000 RON (300 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 20 RON), pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, prevăzută de art. 239 alin. (1) din C. pen.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 alin. (1) şi (3) din C. pen., privind înlocuirea zilelor-amendă neexecutate cu închisoare în caz de neexecutare cu rea-credinţă a pedepsei amenzii stabilite.

În temeiul art. 397 raportat la art. 25 din C. proc. pen., a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă B.. S.A şi a dispus obligarea inculpatului A. la plata sumei de 178.101,34 euro, cu titlu de daune materiale, către partea civilă B.. S.A.

A menţinut măsura sechestrului asigurător dispusă asupra bunurilor inculpatului A., astfel cum a fost instituită prin ordonanţa procurorului din data de 22.03.2021.

A respins apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale, ca nefondat.

Împotriva deciziei penale nr. 346/A din 20 martie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a formulat recurs în casaţie inculpatul A..

Inculpatul A. a înţeles să indice cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În susţinerea cererii de recurs în casaţie, a invocat că instanţa de apel a interpretat şi echivalat în mod nepermis cuvântul "ascunde" din conţinutul dispoziţiilor art. 239 din C. pen., cu fapta de neindicare în concret a locului unde se aflau bunurile, aspect ce a condus la o soluţie de condamnare în mod nelegal. S-a apreciat că nu se poate extinde norma penală şi la o atitudine negativă (activitate de a nu face), sens în care fapta pentru care a fost pronuntată hotărârea de condamnare nu ar fi prevăzută de legea penală.

S-a mai susţinut că instanţa de apel în mod greşit a pronunţat o hotărâre de condamnare, nefiind întrunite elementele de tipicitate obiectivă a infracţiunii prevăzută de art. 239 din C. pen., în sensul că, bunurile presupus a fi ascunse, trebuiau să fie din patrimoniul inculpatului, aspect ce nu se regăseşte în cauză, bunurile aparţininând patrimoniului S.C. C. S.R.L..

S-a apreciat că au fost înlăturate în mod greşit prevederile Decretului nr. 195/2020 şi ale Decretului nr. 240/2020, iar instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia de condamnare pe procesul-verbal al executorului judecătoresc, deşi s-a constatat că acesta a avut o depoziţie mincinoasă şi a întocmit procesul-verbal cu rea credinţă.

De asemenea, în raport de aspectele reţinute în cuprinsul rechizitoriului cu privire la ascunderea bunurilor, a considerat că instanţa a extins obiectul judecăţii, deşi era ţinută de limitele investirii prin actul de sesizare.

În egală măsură, a criticat soluţia pe latură civilă, apreciind că prejudiciul material nu există.

De asemenea, a criticat dispoziţia instanţei cu privire la menţinerea sechestrului asigurator, apreciind că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat în condiţiile în care instanţa de fond a ridicat în mod definitiv sechestrul asigurator.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 434 din C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs în casaţie deciziile pronunţate de curţile de apel, ca instanţe de apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Nu pot fi atacate cu recurs în casaţie:

a) hotărârile de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire;

b) hotărârile de respingere a cererii de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsă;

c) hotărârile pronunţate în materia executării pedepselor;

d) hotărârile pronunţate în materia reabilitării;

Art. 435. Termenul de declarare a recursului în casaţie. - Recursul în casaţie poate fi introdus de către părţi sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel.

Art. 437. Motivarea recursului în casaţie. - (1) Cererea de recurs în casaţie se formulează în scris şi va cuprinde:

a) numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii, numele, prenumele şi domiciliul profesional al avocatului sau, după caz, numele şi prenumele procurorului care exercită recursul în casaţie, precum şi organul judiciar din care acesta face parte;

b) indicarea hotărârii care se atacă;

c) indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora;

d) semnătura persoanei care exercită recursul în casaţie şi/sau semnătura avocatului.

(2) La cerere se anexează toate înscrisurile invocate în motivarea acesteia.

Art. 438. Cazurile în care se poate face recurs în casaţie. - (1) Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri:

1. în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente;

2. - 6 abrogate;

7. inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;

8. în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal;

9. - 10 abrogate;

11. nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată;

12. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege;

13. - 14 abrogate.

(2) Cazurile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

(3) În cazul în care cererea de recurs în casaţie a fost respinsă, partea sau procurorul care a declarat recursul în casaţie nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiaşi hotărâri, indiferent de motivul invocat.

Art. 440 din C. proc. pen. prevede că instanţa dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen. care se referă la hotărârile ce sunt supuse recursului în casaţie, termenul de declarare, părţile ce pot formula calea de atac, motivarea recursului în casaţie, precum şi cazurile în care se poate formula.

Potrivit art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1), (2) şi (6), art. 437 şi 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Din examinarea cererii de recurs în casaţie formulate de recurentul inculpat A. se constată că aceasta este inadmisibilă.

În cadrul procesual al recursului în casaţie, instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar orice chestiune de fapt, analizată de instanţele de fond şi apel sau chiar chestiuni de drept, dar ce nu se circumscriu cazurilor expres reglementate, sunt considerate intrate în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii.

Recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt intrate în autoritatea de lucru judecat, nici reevaluarea materialului probator pentru modificarea bazei factuale ori a caracterizării în drept. În privinţa evaluărilor în drept ce pot fi devoluate şi acestea sunt limitate, prin voinţa legiuitorului, la ipotezele (cazurile) enumerate.

Recursul în casaţie este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, într-un sistem guvernat de dublu grad de jurisdicţie, în care părţile pot solicita verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, însă doar în limitele expres şi limitativ prevăzute în art. 438 din C. proc. pen.

Evoluţia reglementării în sensul restrângerii devoluţiunii admisibile şi analiza jurisprudenţei aferente, demonstrează că interpretarea extensivă a cazurilor constituie o adăugare nepermisă sau o ignorare a voinţei legiuitorului şi aduce în sfera cenzurii instanţei elemente extrinseci, generând caracterul de soluţie nelegală deciziei pronunţate în recursul în casaţie.

Recursul în casaţie declarat în prezenta cauză este inadmisibil deoarece, astfel cum s-a expus anterior, în acest cadru procesual instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar orice chestiune de fapt sau chiar de drept, ce nu se circumscrie cazurilor expres reglementate este considerată intrată în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestite cu judecarea recursului în casaţie.

Inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa amenzii pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 239 din C. pen., reţinându-se, în fapt, că la data de 21.07.2020, în calitate de reprezentant-mandatar special al C. S.R.L., a ascuns bunurile achiziţionate de către această societate (6 utilaje agricole), în baza Contractului de credit pentru achiziţionarea de bunuri nr. x/29.06.2018, încheiat cu B. S.A, împiedicând, la data de 21.07.2020, aplicarea sechestrului de către executorul judecătoresc şi acţionând astfel, în scopul fraudării societăţii creditoare B. S.A..

Potrivit art. 239 din C. pen., fapta debitorului de a înstrăina, ascunde, deteriora sau distruge, în tot sau în parte, valori ori bunuri din patrimoniul său ori de a invoca acte fictive în scopul fraudării creditorilor se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Elementul material cu relevanţă, în cauză, al infracţiunii este reprezentat de ascunderea bunurilor, aceasta având semnificaţia unei operaţiuni materiale prin care obiectul material al infracţiunii, în cauză bunurile ce făceau obiectul contractului de ipotecă mobiliară, respectiv bunuri mobile agricole (tractoare, semănătoare, plug, grapă de discuri şi disc) este plasat astfel încât să nu fie depistat, găsit, identificat de către creditori.

Înalta Curte reţine că, deşi invocă în susţinerea cazului de casare constând în neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea, inculpatul critică, în realitate, considerentele, situaţia de fapt reţinută cu titlu definitiv şi forţa probantă a mijloacelor de probă.

Sub acest aspect, se constată că instanţa de apel a reţinut că elementul material al laturii al infracţiunii este reprezentat de acţiunea inculpatului A. de a ascunde bunurile ce fac obiectul contractului de ipotecă mobiliară, respectiv a următoarelor bunuri mobile: Tractor, an de fabricaţie 2018, în valoare de 112.000 de euro; Tractor an de fabricaţie 2018, în valoare de 78.900 de euro; Semănătoare de păioase an de fabricaţie 2018, în valoare de 18.800 de euro; Plug reversibil, an de fabricaţie 2018, în valoare de 24.800 de euro; Grapă de discuri an de fabricaţie 2018, în valoare de 9.500 de euro; Disc scurt an de fabricaţie 2018, în valoare de 17.760 de euro.

În egală măsură, instanţa de apel a reţinut că ascunderea bunurilor reiese şi din conduita inculpatului care nu a indicat locul unde se află bunurile. Acest aspect nu echivalează cu o extindere a obiectului judecăţii, ci reprezintă unul dintre aspectele decelate de instanţă pentru a concluziona că prin atitudinea sa acesta a înţeles să ascundă bunurile vizate de ipotecă.

Instanţa de apel a reţinut în acest sens următoarele: chiar dacă o parte dintre martorii audiaţi în cauză (Zaharia Gheorghe, D.) au susţinut în faţa primei instanţe de judecată că, la momentul venirii executorului, utilajele se aflau în câmp, aceste depoziţii nu pot exonera de răspunderea penală pe inculpat. În speţă, este evident că, neindicarea în concret de către inculpat a locului unde se aflau bunurile, atunci când executorul i-a solicitat, echivalează cu o ascundere a bunurilor respective.

Astfel, instanţa de apel, în urma evaluării întregului material probator, a apreciat că inculpatul a intenţionat să ascundă bunurile reţinând: coroborând aceste aspecte cu data când executorul judecătoresc a mers la sediul C. S.R.L., respectiv 21.07.2020, Curtea consideră că, este întemeiată concluzia procurorului în sensul că, inculpatul A. a premeditat intrarea societăţii în insolvenţă şi, în rezoluţia acestei acţiuni, a ascuns bunurile reprezentând garanţia mobiliară, în acest sens împiedicând aplicarea sechestrului prin deposedare de către executorul judecătoresc.

Mai mult, inculpatul critică forţa probantă a declaraţiei executorului judecătoresc şi a procesului-verbal întocmit de acesta, instanţa de recurs nefiind abilitată să procedeze la o reevaluarea a acestor mijloace de probă.

Soluţia pe latură civilă îşi are izvorul în faptul dedus judecăţii şi este în interdependenţă cu soluţia laturii penale, fiind consecinţa constatării îndeplinirii condiţiilor necesare antrenării răspunderii penale. În aceste limite, aspectele invocate de recurent cu privire la inexistenţa prejudiciului intră în conceptul de temeinicie, nu de legalitate, drept urmare nu pot face obiectul evaluării în procedura pendinte.

De asemenea, recurentul evocă formal Decretele prezidenţiale nr. 195/2020 şi 240/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, fără niciun argument pertinent asociat acestora. Aceeaşi concluzie se impune şi cu privire la măsura sechestrului asigurator, aceasta neputând face obiectul analizei în cadrul căii extraordinare de atac a recursului în casaţie.

Faţă de aceste aspecte, se constată că motivele invocate se circumscriu doar formal cazului de casare invocat, sens în care instanţa urmează ca, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., să respingă, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 346/A din data de 20 martie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 346/A din data de 20 martie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 mai 2025.