Appeal against recognition and transfer of Austrian prison sentence dismissed; transfer to Romanian penitentiary upheld.

Şedinţa publică din data de 24 decembrie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 220/2025 din data de 28 noiembrie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025 a fost recunoscută sentinţa penală nr. 11 Hv 24/25w, pronunţată de Tribunalul Leoben la data de 10.04.2025, definitivă la data de 15.04.2025, prin care cetăţeanul român A. , a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt grav şi calificat, parţial rămas la tentativă, prev. de art. 127, 128 alin. (1) cifra 5, 129 alin. (1) cifra 1, 130 alin. (1) primul şi al doilea caz, precum şi alin. (2) primul şi al doilea caz, parţial cu aplicare de art. 15 alin. (1) din C. pen. austriac, care are corespondent în legislaţia română în infracţiunea de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), d) şi alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 77 lit. a) C. pen.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate în vederea continuării executării pedepsei închisorii de 3 ani şi 6 luni închisoare, într-un penitenciar din România, cu respectarea regulii specialităţii.

A fost dedusă din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare perioada arestării preventive şi cea executată de la 21.10.2024 la zi.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a sentinţei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Craiova a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin adresa nr. x/2025, din data de 21.11.2025, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în conformitate cu dispoziţiile art. 165 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 a înaintat instanţei cererea formulată de autorităţile judiciare austriece privind recunoaşterea sentinţei penale nr. 11 Hv 24/25w, pronunţată de Tribunalul Leoben la data de 10.04.2025, definitivă la data de 15.04.2025, împotriva cetăţeanului român A. şi transferul persoanei condamnate în vederea executării într-un penitenciar din România a restului de pedeapsă din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin această hotărâre, împreună cu documentaţia aferentă şi referatul întocmit în urma verificărilor efectuate.

Examinând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanţa a constatat că a fost învestită în procedura de recunoaştere şi executare a hotărârii străine de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, prevăzută de art. 153-170 din Legea 302/2004 rep., prin care au fost transpuse în legislaţia internă dispoziţiile Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului Uniunii Europene.

S-a reţinut că, în conformitate cu prevederile art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 rep., obiectul procedurii îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 167 şi, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent.

Astfel, s-a constatat, din înscrisurile aflate la dosar, că prin sentinţa penală nr. 11 Hv 24/25w, pronunţată de Tribunalul Leoben la data de 10.04.2025, definitivă la data de 15.04.2025, cetăţeanul român A., a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt grav şi calificat, parţial rămas la tentativă, prev. de art. 127, 128 alin. (1) cifra 5, 129 alin. (1) cifra 1, 130 alin. (1) primul şi al doilea caz, precum şi alin. (2) primul şi al doilea caz, parţial cu aplicare de art. 15 alin. (1) din C. pen. austriac.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru recunoaşterea hotărârii judecătoreşti pronunţate de autorităţile judiciare străine, s-au reţinut următoarele:

Sub un prim aspect, s-a observat că, potrivit certificatului, sentinţa penală nr. 11 Hv 24/25/w pronunţată la data de 10.04.2025, de Tribunalul Leoben, ce face obiectul cererii de recunoaştere, a rămas definitivă la data de 15.04.2025, înscriindu-se din această perspectivă în tiparul prevăzut de dispoziţiile legale privind cooperarea judiciară în materie penală.

Totodată, în raport cu situaţia de fapt expusă pe larg în cuprinsul hotărârii pronunţate de autorităţile judiciare asutriece, Curtea a apreciat ca fiind îndeplinită şi cerinţa dublei incriminări, prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004 rep., în sensul că faptele pentru care a fost condamnat cetăţeanul român A., ar fi constituit infracţiuni şi dacă ar fi fost săvârşite pe teritoriul României, având corespondent în legislaţia penală română în infracţiunea de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), d) şi alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 77 lit. a) C. pen.

Deopotrivă, s-a constatat, din înscrisurile de la dosar, că persoana condamnată are domiciliul în România, mun. Slatina, str. x, jud. Olt, acolo unde locuiesc cei doi copii minori ai acestuia, B. şi C., în vârstă de 9 şi 14 ani, care sunt singuri, precum şi că a suferit multiple condamnări la pedeapsa închisorii aplicate anterior de autorităţile judiciare din România, Italia şi Germania.

În continuare, Curtea a constatat că persoana condamnată se află în prezent încarcerată în Austria, nu a fost de acord cu transmiterea hotărârii judecătoreşti şi a certificatului, respectiv nu a fost de acord să fie transferată în România pentru continuarea executării pedepsei, motivând că doreşte să rămână şi să lucreze în Austria, dar şi că în Austria există condiţii mai bune de detenţie.

Din această perspectivă, Curtea a reţinut dispoziţiile art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea 302/2004 rep., potrivit cărora consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România.

Sub acest aspect, s-a reţinut că, astfel cum rezultă din Certificatul pentru executarea de hotărâri prin care se impun pedepse sau alte măsuri privative de libertate în alt stat membru al Uniunii Europene, emis de autorităţile austriece, potrivit deciziei Oficiului Federal pentru Imigraţie şi Azil din data de 17.06.2025, cetăţeanul român nu are drept de şedere în Austria timp de zece ani, şi, prin urmare, reintegrarea sa socială nu poate fi avută în vedere în mod valid în această ţară.

Faţă de aceste aspecte, Curtea a apreciat că situaţia cetăţeanului român A., se circumscrie acestor dispoziţii, consimţământul acestuia pentru transferul către autorităţile judiciare române în vederea continuării executării restului de pedeapsă nefiind necesar.

Cu privire la durata privării de libertate în statul emitent, s-a subliniat că se vor avea în vedere menţiunile din sentinţa nr. 11 Hv 24/25w şi din certificat, potrivit cărora persoana condamnată a fost privată de libertate în timpul procesului penal din data de 21.10.2024 până la data de 10.04.2025 inclusiv, iar din durata totală a pedepsei de 3 ani şi 6 luni (1277 zile), a executat un număr de 280 zile la data de 28.07.2025, pedeapsa urmând a fi executată complet până la data de 20.04.2028.

Împotriva sentinţei penale nr. 220/2025 din data de 28 noiembrie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025, a declarat apel persoana condamnată A..

În cuprinsul cererii de apel, persoana condamnată A. a învederat că nu doreşte să execute pedeapsa în România.

La termenul de judecată din data de 24 decembrie 2025 au avut loc dezbaterile, apelantul persoană condamnată fiind reprezentat de apărător desemnat din oficiu, iar motivele de apel au fost susţinute oral cu acest prilej şi expuse detaliat în partea introductivă a prezentei hotărâri.

Înalta Curte, examinând apelul formulat de persoana condamnată A., constată că acesta este nefondat şi îl va respinge, pentru următoarele considerente:

Recunoaşterea şi executarea hotărârii judecătoreşti pronunţate de autorităţile judiciare din Austria faţă de cetăţeanul român A. este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. a)-e) din Legea nr. 302/2004 republicată, obiectul procedurii fiind cel prevăzut de art. 172 alin. (3) din aceeaşi lege.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, instanţa română recunoaşte şi pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: hotărârea este definitivă şi executorie; fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte; persoana condamnată are cetăţenie română; persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimţământul poate fi dat de reprezentantul acesteia; nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163.

Instanţa de control judiciar constată că prima instanţă a analizat judicios actele dosarului şi a concluzionat întemeiat că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru recunoaşterea hotărârii străine de condamnare pronunţate de autorităţile judiciare din Austria, dispunând transferul persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea executării pedepsei stabilite prin hotărârea definitivă recunoscută în cauză.

În propriul demers analitic, Înalta Curte constată că, prin hotărârea de condamnare a cărei recunoaştere s-a dispus în cauză, respectiv sentinţa penală nr. 11 HV 24/25w, pronunţată de Tribunalul Leoben la data de 10.04.2025, definitivă la data de 15.04.2025, cetăţeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 1.277 zile închisoare (3 ani şi 6 luni), pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt grav şi calificat, parţial rămas la tentativă, prev. de art. 127, 128 alin. (1) cifra 5, 129 alin. (1) cifra 1, 130 alin. (1) primul şi al doilea caz, precum şi alin. (2) primul şi al doilea caz, parţial cu aplicare de art. 15 alin. (1) din C. pen. austriac.

În fapt, în sarcina persoanei condamnate A., s-au reţinut următoarele:

Numiţii A., D. şi E., la datele menţionate şi în locurile menţionate mai jos, în calitate de membri ai unei organizaţii criminale, cu cooperarea unui alt membru al acestei organizaţii, specializate în comiterea furturilor din firme prin efracţie ("spargerea clădirilor"), în special în furtul de cupru şi unelte depozitate acolo, care opera într-un mod de diviziune a muncii convenit în prealabil, au sustras şi au încercat să sustragă (I.1., I.2.b., I.3. şi II.2.) de la administratorii menţionaţi bunuri mobile având o valoare de peste 5.000 de euro, dar care nu depăşeşte 300.000 de euro (D. şi A. în valoare de cel puţin 124.765,80 euro şi E. în valoare de cel puţin 174.731,35 euro; fapta I: 124.765,80 euro şi fapta II: 49.965,55 euro) prin spargerea/escaladarea clădirilor, depozitelor şi a altor spaţii închise, cu intenţia să se îmbogăţească pe nedrept ei înşişi sau un terţ, urmărind să îşi asigure pentru o perioadă mai lungă de timp un venit continuu, astfel:

I. A. lovită, D. şi E., în fiecare caz prin colaborare conştientă şi voită cu ceilalţi:

l. În noaptea de 30.09.2024 spre 01.10.2024, în localitatea F., Austria, prin spargerea unei ferestre au pătruns în hala de lucru a aparţinând lui G., fapta rămânând în forma tentativei, întrucât nu au luat cu ei bunuri care meritau să fie furate;

2. În noaptea de 01.10.2024 spre 02.10.2024,

a. În H., Austria, prin tăierea unui gard din sârmă şi spargerea unui ferestre au intrat în incinta societăţii I. S.R.L., unde au spart un container aflat în incintă sustrăgând din acesta fire şi bare de cupru, în valoare de 11.205 euro, respectiv diverse unelte şi echipamente, în valoare de 21.709,01 euro;

b. În Viena, Austria, de la Ing. J., prin forţarea uşii de acces au pătruns în K., fapta rămânând în stadiul tentativei, întrucât au fost descoperiţi de un angajat în timpul comiterii infracţiunii şi au fugit;

3. În noaptea de 10.10.2024 spre 11.10.2024, în Innsbruck, Austria, prin spargerea mai multor geamuri au pătruns în incinta firmei L. pentru a sustrage cupru şi unelte, dar fapta a rămas în forma tentativei din cauza lipsei de bunuri care să fie furate;

4. La un moment necunoscut, între 10.10.2024 şi 12.10.2024, în M., Austria, prin spargerea lacătului de la uşa halei de depozitare, au sustras mărfuri din piaţa de vechituri, un set de anvelope, o masă de bere, echipamente de grădinărit, unelte şi alte obiecte nespecificate, aparţinând lui N., O., P. und Q., în valoare totală de 2.652,80 euro;

5. În noaptea de 11.10.2024 spre 12.10.2024, în Uttendorf, Austria, prin ridicarea tablei trapezoidale a acoperişului halei au pătruns în incinta societăţii R., de unde au sustras o cantitate de cupru care nu poate fi stabilită, în valoare totală de aproximativ 25.000 euro;

6. În noaptea de 20.10.2024 spre 21 .10.2024, în S., Austria, prin deteriorarea motorului porţii de intrare, astfel încât aceasta să poată fi deschisă manual, respectiv prin spargerea unui geam, au pătruns în incinta companiei T. de au sustras o cantitate de aproximativ 5,5 tone de cupru, în valoare de 54.115,99 euro.

Examinând actele şi lucrările dosarului, se constată că prima instanţă a reţinut în mod legal întrunirea tuturor condiţiilor necesare pentru admiterea cererii de recunoaştere şi executare pe teritoriul României a hotărârii de condamnare pronunţate de autorităţile din Austria, respectiv: caracterul definitiv şi executoriu al hotărârii de condamnare (potrivit certificatului pentru executarea de hotărâri, sentinţa penală nr. 11 Hv 24/25/w pronunţată la data de 10.04.2025, de Tribunalul Leoben, ce face obiectul cererii de recunoaştere, a rămas definitivă la data de 15.04.2025), existenţa dublei incriminări (faptele comise de apelantul A. ar fi constituit infracţiuni şi în cazul în care ar fi fost săvârşite pe teritoriul României, respectiv infracţiunea de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), d) şi alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 77 lit. a) C. pen.), statutul condamnatului de cetăţean roman (A. este cetăţean român ), precum şi neincidenţa vreunuia dintre motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004.

Totodată, Înalta Curte are în vedere că, deşi persoana condamnată A. a arătat că doreşte să execute pedeapsa în statul de condamnare, acesta este cetăţean român, iar recunoaşterea în România a hotărârii prin care a fost condamnat, se poate dispune chiar dacă nu este de acord cu transferul, deoarece, aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, potrivit deciziei Oficiului Federal pentru Imigraţie şi Azil din data de 17.06.2025, cetăţeanul român A. nu are drept de şedere în Austria timp de zece ani, şi, prin urmare, reintegrarea sa socială nu poate fi avută în vedere în mod valid în această ţară.

Aşadar, se constată îndeplinită în cauză şi condiţia prevăzută de dispoziţiile art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată.

De asemenea, din examinarea tuturor datelor existente în cauză, rezultă că persoanei condamnate i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil şi nu există date cu privire la pronunţarea unei hotărâri de condamnare pentru aceleaşi fapte a persoanei condamnate în România sau într-un alt stat.

În concluzie, instanţa de control judiciar constată că în mod legal prima instanţă a dispus recunoaşterea hotărârii penale definitive privind pe condamnatul A. şi transferul acestuia într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei aplicate, hotărârea atacată fiind aşadar legală şi temeinică, iar apelul de faţă nefondat.

De altfel, în cadrul prezentului demers judiciar, persoana condamnată A. nu contestă argumentele care susţin soluţia instanţei de fond, ci, exclusiv împrejurarea că nu este de acord cu transferul în România şi că doreşte să rămână în continuare în statul de condamnare, însă aceste aspecte nu constituie motive de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004 sau vreun impediment la transfer.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei nr. 220/2025 din data de 28 noiembrie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.., va obliga apelantul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen.., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană condamnată, în cuantum de 1.159 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul condamnat A. împotriva sentinţei nr. 220/2025 din data de 28 noiembrie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană condamnată, în cuantum de 1.159 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 decembrie 2025.