Standing to challenge corporate property seizure and proportionality of long-term precautionary attachment in complex criminal cases

Şedinţa publică din data de 24 aprilie 2025

Asupra contestaţiei de faţă, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 21 martie 2025, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală [instanţă investită cu soluţionarea în fond a cauzei privindu-l pe inculpatul persoană fizică A. - asociat şi administrator al S.C. B. S.R.L. [trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 C. pen., spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 35 C. pen. şi bancrută frauduloasă, prev. de art. 241 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplic. art. 35 C. pen., în condiţiile art. 5 şi art. 38 C. pen..] şi pe alţi 16 inculpaţi persoane fizice şi juridice] a dispus următoarele:

În temeiul art. 2502 C. proc. pen., a admis cererea de ridicare a măsurii asigurătorii a popririi asupra sumelor de bani aflate în/şi cu care vor fi alimentate conturile bancare aparţinând S.C. B. S.R.L., dispusă prin ordonanţa din data de 6 ianuarie 2016 emisă de Parchetul pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală în dosarul nr. x/2015, formulată de inculpatul A..

A ridicat măsura sechestrului asigurator instituită prin ordonanţa din data de 6 ianuarie 2016 emisă de Parchetul pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală în dosarul nr. x/2015, prin care a fost instituită măsura asiguratorie a popririi până la concurenţa sumei de 24.432.579 RON, asupra sumelor de bani aflate în/şi cu care vor fi alimentate conturile bancare deschise pe numele S.C. B. S.R.L Bucureşti (CUI x) la C. S.A.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că, în cursul urmăririi penale, în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Stuctura Centrală, în vederea recuperării pagubei cauzate prin infracţiuni, a confiscării speciale şi a confiscării extinse pentru acoperirea prejudiciului cauzat de inculpaţi prin săvârşirea faptelor ce li se impută, au fost dispuse măsuri asigurătorii, printre care şi cea a popririi, până la concurenţa sumei de 24.432,579 RON, asupra sumelor de bani aflate în/şi cu care vor fi alimentate conturile bancare deschise pe numele S.C. B. S.R.L Bucureşti (unde inculpatul A. deţine calitatea de asociat şi administrator) la C. S.A.., instituită prin ordonanţa din 6 ianuarie 2016.

În acest context factual, examinând cererea de ridicare a măsurii asigurătorii anterior menţionate, formulată de inculpatul A., instanţa a apreciat că, având în vedere că această măsură a fost instituită la data de 6 ianuarie 2016, în raport cu data învestirii instanţei de judecată, precum şi faţă de probatoriul administrat, măsura asiguratorie analizată nu mai serveşte scopului menţionat de procuror, cu atât mai mult cu cât în cauză sunt instituite şi menţinute măsurile asigurătorii ale popririi asupra sumelor de bani aflate în/şi cu care vor fi alimentate conturile bancare aparţinând atât inculpaţilor persoane fizice (deci, inclusiv, inculpatul A.), cât şi inculpaţilor persoane juridice (printre care se află şi S.C. D. S.R.L.), dispuse prin ordonanţele din 28 octombrie 2015 emise de Parchetul pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală în dosarul nr. x/2015

În consecinţă, pentru argumentele prezentate, concluzionând că scopul măsurii asigurătorii analizate nu mai este actual şi că, în acest context, ingerinţa în dreptul de proprietate al S.C. B. S.R.L Bucureşti (care nu are calitatea de inculpată în cauză), decurgând din menţinerea măsurii asigurătorii, devine disproporţionată în raport cu situaţia care a determinat-o, contrară scopului urmărit şi aduce atingere însăşi existenţei dreptului de proprietate pretins, Curtea a apreciat că nu se impune menţinerea acesteia.

*

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, criticând-o pentru netemeinicie pentru motive circumscrise, în esenţă, împrejurării că, în cauză, nu au intervenit aspecte noi şi relevante care să justifice ridicarea măsurii sechestrului asigurator instituite prin ordonanţa din data de 6 ianuarie 2016, argumentele de necesitate (decurgând chiar din lege) pentru care această măsură a fost menţinută prin încheierea instanţei de fond din 3 iunie 2024 păstrându-şi pe deplin valabilitatea, cu atât mai mult cu cât, la termenul din 22 noiembrie 2024, a fost depus un raport de expertiză privind evaluarea bunurilor, iar la termenul din 14 martie 2025, experţii desemnaţi au arătat că mai au nevoie de 30 de zile pentru depunerea raportului de expertiză financiar-contabilă şi a celui privind evaluarea bunurilor imobile.

Corelativ, parchetul a susţinut că, raportat la numărul obiectivelor propuse şi complexitatea expertizelor dispuse, dar şi la complexitatea ridicată a cauzei în sine, al cărei probatoriu a fost administrat aproape în totalitate, la numărul infracţiunilor reţinute şi al inculpaţilor angrenaţi în activitatea infracţională, perioada infracţională şi valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat, precum şi la cuantumul sumelor de bani transferate în mod succesiv prin conturile bancare aparţinând inter alia societăţii inculpate S.C. D. S.R.L., măsura asigurătorie analizată nu a depăşit o durată rezonabilă nici în prezent, fiind proporţională cu ingerinţa în dreptul de proprietate reclamat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 7 aprilie 2025, sub nr. x/2016/a20, cu termen de soluţionare la data de 10 aprilie 2025, când, constatând lipsă de procedură cu două dintre intimatele părţi civile, instanţa de contestaţie a amânat cauza la data de 24 aprilie 2025.

La acest ultim termen, în condiţiile legalei îndepliniri a procedurii de citare, reprezentantul Ministerului Public a susţinut motivele scrise de contestaţie, solicitând admiterea căii de atac atât prin raportare la acestea, cât şi la chestiunea pusă în discuţie, din oficiu, de către instanţă, respectiv aceea că titularul cererii de ridicare a măsurii popririi este inculpatul A., care a formulat-o în nume propriu, iar nu societatea S.C. B. S.R.L., ale cărei conturi au fost supuse măsurii analizate.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public în acest sens, ca şi cele ale apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A. sunt detaliat redate în practicaua prezentei hotărâri.

Examinând contestaţia de faţă pe baza actelor şi lucrărilor dosarului şi a dispoziţiilor legale aplicabile în materie, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, în considerarea următoarelor argumente:

Exercitarea oricărui demers judiciar şi, implicit, formularea unei cereri de ridicare a măsurii asigurătorii presupune îndeplinirea prealabilă a condiţiilor privind existenţa calităţii procesuale a justiţiabilului şi a capacităţii procesuale a acestuia, din care decurg şi condiţiile subsecvente privind afirmarea unui drept în justiţie şi justificarea unui interes legitim. Aceste condiţii rezultă din dispoziţiile art. 250 alin. (1) din C. proc. pen., care consacră normativ posibilitatea, printre alţii, a oricărei persoane interesate de a se adresa justiţiei pentru a supune controlului judecătoresc măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor sale.

Evaluând cererea de ridicare a măsurii asigurătorii formulată de inculpatul A. prin prisma acestor consideraţii teoretice, Înalta Curte constată că, în condiţiile în care obiectul măsurii îl constituie sumele de bani aflate sau care se vor afla în conturile bancare deschise pe numele S.C. B. S.R.L Bucureşti (CUI x) la C. S.A., titularul de drept al unei astfel de cereri nu putea fi decât societatea sus-menţionată, ca proprietar al respectivelor sume.

Or, în cauză, cererea de ridicare a măsurii asigurătorii a fost formulată de inculpatul A., în nume personal, iar nu ca administrator al societăţii vizate de măsură, singura calitate în care acestuia i se putea recunoaşte vocaţia de a uza de acest instrument procedural. Societatea însăşi, subiect de drept ale cărui interese ar fi fost pretins afectate de menţinerea măsurii asigurătorii, nu a solicitat ridicarea acestei măsuri şi nu a prezentat, de altfel, cel puţin prin intermediului inculpatului administrator, vreun element probator din care să rezulte impactul negativ al acesteia asupra propriei activităţi şi, subsecvent, necesitatea ridicării măsurii.

Distinct de această chestiune de legalitate referitoare la titularul cererii analizate, Înalta Curte reţine că prima instanţă a apreciat în mod neîntemeiat că, raportat la data instituirii măsurii asigurătorii, respectiv la faza procesuală în care se află cauza şi la probatoriul administrat, scopul acesteia nu mai este actual, întrucât în speţă au fost instituite şi menţinute măsurile asigurătorii ale popririi şi asupra sumelor de bani aflate în/şi cu care vor fi alimentate conturile bancare aparţinând atât inculpaţilor persoane fizice (inclusiv inculpatul A.), cât şi inculpaţilor persoane juridice (printre care se află şi S.C. D. S.R.L.), iar intervalul de timp scurs până în prezent este îndelungat.

Prima instanţă a reţinut că, dacă ingerinţa în dreptul de proprietate cauzat de indisponibilizarea unui bun imobil este de o intensitate medie, întrucât îl privează pe proprietarul bunului numai de posibilitatea de a efectua acte de dispoziţie, acesta păstrând, însă, posibilitatea de a utiliza bunul şi de a se bucura de fructele acestuia, blocarea tuturor conturilor bancare ale unei persoane juridice are drept consecinţă, în schimb, oprirea activităţilor curente, întrucât aceasta nu va mai putea dispune efectuarea plăţilor şi nici nu va mai putea încasa plăţi efectuate de terţi. Or, dacă o astfel de ingerinţă gravă în viaţa societară poate fi acceptată în mod excepţional la debutul unei anchete penale pentru acuzaţii grave, aceeaşi concluzie nu mai poate fi acceptată, în opinia primei instanţe, după curgerea unui interval de timp de 10-15 ani de la data faptelor, depăşirea acestei limite temporale, chiar şi în cauze de o complexitate deosebită (cum este cazul speţei), având natura de a transforma o măsură provizorie într-o măsură prin care dreptul de proprietate este afectat.

Altfel spus, prima instanţă a dispus ridicarea măsurii popririi asupra sumelor de bani aflate în conturile bancare aparţinând S.C. B. S.R.L., instituită prin ordonanţa parchetului din data de 6 ianuarie 2016, urmare constatării, în faza finală a judecăţii pe fond a cauzei, că, în contextul menţinerii măsurii popririi asupra altor sume de bani aflate în/şi cu care vor fi alimentate conturile bancare aparţinând inculpaţilor persoane fizice şi juridice (instituită prin ordonanţele procurorului din 28 octombrie 2015), măsura criticată nu mai serveşte scopului pentru care a fost luată - şi anume confiscarea specială şi cea extinsă.

Or, evaluând subzistenţa temeiurilor care au justificat dispunerea şi menţinerea succesivă a măsurii analizate, Înalta Curte constată că, în lipsa unor elemente obiective verificabile, care să justifice în mod rezonabil aprecierea că aceasta a devenit disproporţionată în raport cu scopul enunţat, în vederea căruia a fost instituită, doar faptul coexistenţei acestei măsuri, pe întreaga sa durată, cu o altă măsură asigurătorie de acelaşi fel care vizează inculpaţii persoane fizice şi juridice cercetate în cauză - nu poate susţine concluzia încetării acestor temeiuri.

Ceea ce prezintă relevanţă sub aspectul duratei măsurii asigurătorii este, în primul rând, intervalul de timp scurs de la data dispunerii acesteia, de aproximativ 9 ani, iar nu intervalul de timp scurs de la data săvârşirii faptelor, cum neîntemeiat a reţinut prima instanţă, eventualele efecte negative ale unei ingerinţe în dreptul de proprietate neputând fi evaluate decât în raport cu limitele temporale în care a subzistat această ingerinţă.

În baza propriului examen, Înalta Curte constată, în al doilea rând, că, deşi, într-adevăr, măsura asigurătorie contestată a fost instituită în urmă cu 9 ani, timpul scurs de la dispunerea acesteia nu este singurul element de analiză ce se impune a fi avut în vedere în evaluarea proporţionalităţii, un astfel de examen raportându-se în mod obligatoriu şi la particularităţile cauzei, în special la complexitatea acesteia, etapa procesuală în care se află şi scopul urmărit prin dispunerea măsurii.

Este neîndoielnic că, raportat la amploarea activităţii infracţionale investigate, care a vizat nu mai puţin de 81 de părţi civile, 347 de persoane vătămate şi 17 inculpaţi, care au fost trimişi în judecată, cauza are o complexitate deosebită, care s-a repercutat în mod corespunzător şi asupra duratei procedurilor judiciare, nefiind, însă, singurul element care a condus la prelungirea lor.

Înalta Curte reţine, în acest sens, că din actele dosarului rezultă că durata procesului penal a fost influenţată şi de numeroasele amânări dispuse pentru lipsa de procedură, în special cu persoanele vătămate/părţi civile şi lipsa de apărare a părţilor, de incidentele procedurale intervenite în cauză (cereri de recuzare, excepţii de neconstituţionalitate), dar şi de dificultăţile intervenite în administrarea amplului probatoriu încuviinţat (în special a celui testimonial şi a celui ştiinţific).

Fără a face abstracţie nici de dificultăţile procedurale ivite în contextul pandemiei de Covid-19, Înalta Curte conchide că durata ridicată a procedurii în primă instanţă (cameră preliminară/fond) a fost justificată, până la acest moment, de complexitatea deosebită a cauzei şi de conduita părţilor.

În contextul prezentat, în care nu se poate reţine, prin urmare, inerţia organelor judiciare nici în finalizarea urmăririi penale şi nici în desfăşurarea procedurii de cameră preliminară şi a judecăţii în fond, restrângerea dreptului S.C. B. S.R.L. [societate în care inculpatul A. - cercetat în cauză pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 C. pen., spălare de bani, prev. de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 35 C. pen. şi bancrută frauduloasă, prev. de art. 241 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplic. art. 35 C. pen., în condiţiile art. 5 şi 38 C. pen. - deţine calitatea de asociat şi administrator] de a dispune neîngrădit de sumele de bani aflate în/şi cu care vor fi alimentate conturile sale bancare deschise la C. S.A., pe o perioadă de aproximativ 9 ani, ca urmare a instituirii popririi asupra acestora până la concurenţa sumei de 24.432,579 RON, îndeplineşte în continuare exigenţa de proporţionalitate cu scopul urmărit prin instituirea măsurii procesuale contestate.

De altfel, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului impune existenţa unui raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi obiectivul urmărit (cauzele P. împotriva Regatului Unit, Balsamo împotriva San Marino), astfel că, în accepţiunea convenţională, trecerea unei perioade relativ mari de timp nu este de natură a pune în discuţie, doar prin ea însăşi, principiul rezonabilităţii, subsiztenţa acestuia urmând a fi apreciată, în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părţilor, complexitatea cauzei şi durata procedurilor în faţa instanţei.

Or, în speţă, aşa cum s-a arătat, durata măsurii asigurătorii instituite prin ordonanţa procurorului din 6 ianuarie 2016 este justificată, la acest moment procesual, de particularităţile cauzei.

În plus, în lipsa unor minime dovezi, nu se poate reţine că menţinerea măsurii asigurătorii ar produce, în privinţa societăţii vizate, efecte negative mai ample decât cele inerente acestei categorii de măsuri. Dată fiind valoarea ridicată a presupusului prejudiciu ori a sumelor pretins supuse procesului ilicit de spălare, menţinerea popririi asupra unei sume de bani reduse ca valoare, aflată în conturile bancare deţinute la o singură bancă, nu poate da naştere unei prezumţii de blocare a activităţii firmei, de natura celei valorificate de prima instanţă, fiind necesar a se administra probe care să demonstreze riscul unei atare urmări.

Prin urmare, la acest moment procesual, se poate aprecia rezonabil că se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului, constând în luarea măsurilor necesare pentru a se garanta o eventuală confiscare specială sau extinsă a sumelor de bani anterior menţionate, pe de o parte, şi interesul S.C. B. S.R.L. de a-şi exercita neîngrădit dreptul de proprietate asupra bunurilor indisponibilizate, pe de altă parte (cauza Benet Czech, Spol. SR.O. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010; cauza Iordachescu împotriva României, hotărârea din 23 mai 2017).

Pentru argumentele prezentate, constatând că soluţia Curţii de Apel Bucureşti, de ridicare a măsurii asigurătorii a popririi, până la concurenţa sumei de 24.432,579 RON, asupra sumelor de bani aflate în/şi cu care vor fi alimentate conturile bancare ale S.C. B. S.R.L. la C. S.A., este netemeinică, Înalta Curte, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 2501 coroborat cu art. 2502 C. proc. pen., va admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva încheierii din data de 21 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Va desfiinţa încheierea atacată şi, rejudecând, va respinge cererea formulată de inculpatul A. de ridicare a măsurii asigurătorii a popririi asupra sumelor de bani aflate în/şi cu care vor fi alimentate conturile bancare aparţinând S.C. B. S.R.L., dispusă prin ordonanţa din data de 6 ianuarie 2016 emisă de Parchetul pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală în dosarul nr. x/2015

Urmare acestei soluţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea contestaţiei parchetului vor rămâne în sarcina statului, urmând ca, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat A., în cuantum de 360 RON, să fie suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva încheierii din data de 21 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Desfiinţează încheierea atacată şi, rejudecând:

Respinge cererea formulată de inculpatul A. de ridicare a măsurii asigurătorii a popririi asupra sumelor de bani aflate în/şi cu care vor fi alimentate conturile bancare aparţinând S.C. B. S.R.L., dispusă prin ordonanţa din data de 6 ianuarie 2016 emisă de Parchetul pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală în dosarul nr. x/2015

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea contestaţiei rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 360 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 aprilie 2025.