Driving under influence conviction: sufficiency of post-accident blood alcohol tests and necessity of driving ban for professional defendant
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) dismissed the appeal filed by the defendant, leaving in force the lower court's conviction for driving a vehicle under the influence of alcohol, a 1-year prison sentence suspended with supervision for 2 years, complementary penalties prohibiting public office and driving for 2 years, and an obligation to pay 300 RON in judicial costs. The case involved a dispute where the defendant, a lawyer with no prior criminal record, challenged the penalty as disproportionate, arguing for a reduced minimum sentence or a fine due to the time lag between the accident and blood testing, his advanced age, and health issues, while the prosecution and lower court maintained that the conduct posed a high risk to public safety given the alcohol concentration (1.81 g/L in blood) and the resulting traffic accident. The ICCJ ruled that the defendant’s acceptance of evidence in the simplified procedure precluded challenging the scientific validity of the alcohol tests on appeal, and that the combined principal and complementary penalties were necessary to achieve the preventive and educative goals of the law under Article 336 of the Penal Code and Articles 65–68 of the Penal Code, rejecting the defense's argument that a fine or lesser penalty was sufficient given the aggravated circumstances and the defendant's professional status.
Legislator headnote
AI generatedart. 336 alin. (1) din C. pen, art. 5 din C. pen, art. 67 din C. pen, art. 68 din C. pen, art. 65 alin. (1) din C. pen, art. 65 alin. (3) din C. pen; Driving under influence conviction: sufficiency of post-accident blood alcohol tests and necessity of driving ban for professional defendant: The case involved a dispute where the defendant, a lawyer with no prior criminal record, challenged the penalty as disproportionate, arguing for a reduced minimum sentence or a fine due to the time lag between the accident and blood testing, his advanced age, and health issues, while the prosecution and lower court maintained that the conduct posed a high risk to public safety given the alcohol concentration (1.81 g/L in blood) and the resulting traffic accident. The ICCJ ruled that the defendant’s acceptance of evidence in the simplified procedure precluded challenging the scientific validity of the alcohol tests on appeal, and that the combined principal and complementary penalties were necessary to achieve the preventive and educative goals of the law under Article 336 of the Penal Code and Articles 65–68 of the Penal Code, rejecting the defense's argument that a fine or lesser penalty was sufficient given the aggravated circumstances and the defendant's professional status.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for the dismissal of the appeal as unfounded, cited in the final order.
Procedural basis cited in the dispositive to impose the payment of judicial costs on the appellant.
Full text
Şedinţa publică din data de 17 decembrie 2025
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 76 din 30 iulie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2025, în temeiul art. 336 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., art. 396 alin. (2) şi (10) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., de profesie avocat în Baroul Dâmboviţa, fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 an închisoare, sub aspectul săvârşirii, la data de 20.11.2023, a infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.
În temeiul art. 67 din C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule din categoriile A şi B, pe o durată de 2 ani, în condiţiile art. 68 din C. pen.
În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen., în condiţiile art. 65 alin. (3) din C. pen.
În temeiul art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.
În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa.
În temeiul art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. coroborat cu art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen.
În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în cuantum total de 450 RON.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a arătat că, prin rechizitoriul nr. x din data de 16.05.2025 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, inculpatul A. a fost trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen.
Prin actul de inculpare, s-au reţinut următoarele:
În fapt, la data de 20.11.2023, organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. Dâmboviţa, secţia nr. 4 Poliţie Rurală Dragomireşti, s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzute de art. 336 din C. pen., constând în aceea că, la aceeaşi dată, ora 18:00, numitul A. a condus autoturismul sub influenţa băuturilor alcoolice, având o concentraţie de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Din procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante a rezultat faptul că, la data de 20.11.2023, în jurul orei 18:25, organele de poliţie din cadrul I.P.L Dâmboviţa, secţia nr. 4 Poliţie Rurală Dragomireşti au fost sesizate de către ofiţerul de serviciu din cadrul Poliţiei mun. Târgovişte cu privire la faptul că în sat Decindeni, pe DJ 702B, a avut loc o tamponare între două autoturisme, soldată cu pagube materiale, iar conducătorii auto nu se înţeleg amiabil.
În urma deplasării la faţa locului şi a verificărilor efectuate a rezultat faptul că numitul A. a condus autoturismul, pe raza comunei Dragomireşti, sat Decindeni, jud. Dâmboviţa, pe DJ 702B, din direcţia Dragomireşti către Râncăciov, iar, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum în curbă, în dreptul depozitului de materiale de construcţii "Arte în Construcţii" (II Dumitrache) a intrat în coliziune laterală cu autoturismul condus de B., care circula regulamentar din sens opus.
În urma testării ambilor conducători auto cu aparatul etilotest, s-a constatat că numitul A. avea o îmbibaţie alcoolică de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, rezultatul fiind negativ pentru celălalt conducător auto.
Numitul A. a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, unde i-au fost prelevate două probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, la un interval de o oră, respectiv, prima probă la ora 19:25, iar cea de-a doua probă la ora 20:25. Potrivit buletinului de analiză toxicologică nr. x întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Dâmboviţa, la data de 20.11.2023, la ora 19:25 alcoolemia inculpatului A. a fost de 1,81 g/l alcool pur în sânge, iar la data de 20.11.2023, la ora 20:25, alcoolemia inculpatului a fost de 1,65 g/l alcool pur în sânge.
Înainte de începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei şi a solicitat soluţionarea cauzei prin parcurgerea procedurii prevăzute de art. 375 din C. proc. pen., cerere care a fost admisă de instanţa de judecată.
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, ţinând cont şi de declaraţia inculpatului de recunoaştere a vinovăţiei, s-au reţinut următoarele:
În fapt, la data de 20.11.2023, în jurul orei 17:30, inculpatul A., după ce a consumat băuturi alcoolice la locuinţa sa din satul Scheiu de Jos, comuna Ludeşti, judeţul Dâmboviţa, s-a urcat la volanul autoturismului, conducându-l pe drumul judeţean DJ 702B cu intenţia de a ajunge în mun. Târgovişte. În jurul orei 18:00-18:15, ajungând pe raza comunei Dragomireşti, jud. Dâmboviţa, la intrarea într-o curbă pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum a intrat în coliziune laterală cu autoturismul condus de martora B., care circula regulamentar din sens opus.
În urma producerii accidentului rutier au rezultat pagube materiale, astfel că inculpatul A. a încercat rezolvarea pe cale amiabilă a accidentului, însă martora B. nu a fost de acord, sesizând organele de poliţie cu privire la cele întâmplate.
În urma deplasării la faţa locului, organele de poliţie i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, ocazie cu care s-a constatat că inculpatul A. avea o îmbibaţie alcoolică de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, rezultatul fiind negativ pentru celălalt conducător auto. Faţă de rezultatul testului, inculpatul a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte unde i-au fost recoltate, cu acordul său, două mostre biologice de sânge.
Din Buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr. x/13.12.2023 întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Dâmboviţa a rezultat că inculpatul A. prezenta o alcoolemie de 1,81 g‰ la ora 19:25, respectiv de 1,65 g‰ la ora 20:25.
Cu ocazia audierii, inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa, declarând că, la data de 20.11.2023, după ora 14:00, s-a deplasat în satul natal, Scheiu de Jos, cu intenţia de a rămâne peste noapte în casa părintească. În jurul orei 17:00, a consumat aproximativ 500-700 ml de vin, singur, pe fond de stres cauzat de o problemă personală. După ora 17:30, s-a deplasat spre municipiul Târgovişte, conducând autoturismul proprietate personală, iar la intrarea în comuna Dragomireşti, în timp ce cobora o pantă cu curbă dublă, la ieşirea din cea de-a doua curbă a acroşat un autoturism ce venea din sens contrar, în urcare, avariindu-l în partea stângă spate.
Situaţia de fapt astfel descrisă a rezultat din procesul-verbal de sesizare din oficiu, procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, testele efectuate cu aparatul Drager alcotest, procesul-verbal de recoltare mostre biologice, cererea de analiză, buletinul de analiză toxicologică nr. x întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Dâmboviţa, declaraţia martorului B., alte înscrisuri, toate coroborate cu declaraţia de recunoaştere a faptelor, dată de inculpat.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului A. care, la data de 20.11.2023, ora 18:00, a condus autoturismul, pe DJ 702B pe raza com. Dragomireşti, jud. Dâmboviţa, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, împrejurare în care a intrat în coliziune laterală cu autoturismul condus de martora B., care circula regulamentar din sens opus, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen.
Pe cale de consecinţă, s-a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 396 din C. proc. pen., în sensul că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, instanţa ţinând cont şi de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 din C. pen.. De asemenea, instanţa a avut în vedere recunoaşterea în totalitate de către inculpat, pe parcursul judecăţii, a infracţiunii comise, precum şi acordul acestuia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii.
Din cuprinsul certificatului de cazier judiciar, instanţa a reţinut că inculpatul se află la primul conflict cu legea penală, este o persoană integrată în societate, exercită profesia de avocat în cadrul Baroului Dâmboviţa, fiind totodată iniţiatorul şi preşedintele Asociaţiei culturale şi de prietenie "La noi acasă" Târgovişte.
Totodată, instanţa a reţinut că de la momentul săvârşirii infracţiunii dedusă judecăţii şi până la data pronunţării, norma de incriminare prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen. a fost modificată prin Legea nr. 172/2024, textul normativ a exclus pedeapsa amenzii penale şi a impus, pe lângă pedeapsa principală a închisorii de la 1 la 5 ani (limite similare formei în vigoare la 20.11.2023), interzicerea exercitării unor drepturi.
În acest context, raportat la cele anterior menţionate, a rezultat că legea mai favorabilă inculpatului este reprezentată de prevederile art. 336 alin. (1) din C. pen. în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 172/2024.
În considerarea celor sus-reţinute, ţinând seama de atitudinea cooperantă şi regretul manifestat de inculpat, de conduita bună anterior săvârşirii infracţiunii, în temeiul art. 336 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi art. 396 alin. (2) şi (10) din C. proc. pen., instanţa a condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare, sub aspectul săvârşirii, la data de 20.11.2023, a infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.
Soluţia instanţei a avut în vedere şi starea de pericol concret generată de conduita inculpatului pentru siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, în contextul în care numărul accidentelor rutiere este într-o continuă creştere, iar responsabilizarea tuturor participanţilor la trafic constituie o prioritate a autorităţilor abilitate în domeniu.
La stabilirea şi individualizarea pedepsei, instanţa nu a putut omite, pe de o parte, valoarea ridicată a alcoolemiei (1,81 g‰), iar, pe de altă parte, faptul că inculpatul a fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale, vehiculul condus de inculpat sub influenţa alcoolului şi pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum intrând în coliziune laterală cu un alt vehicul care circula regulamentar din sens opus.
Faţă de circumstanţele reale ale cauzei sus-menţionate, solicitarea inculpatului de aplicare a pedepsei amenzii penale a fost apreciată ca neîntemeiată şi nu a fost reţinută de către instanţă.
Instanţa a considerat că natura infracţiunii comise, precum şi circumstanţele săvârşirii faptei conduc la concluzia existenţei unei nedemnităţi ce impune interzicerea exercitării drepturilor de natură electorală, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. deoarece exercitarea acestor drepturi, are în vedere o responsabilitate de ordin civic pe care inculpatul, prin săvârşirea infracţiunii, a dovedit că nu o are. Totodată, pentru preîntâmpinarea unei stări de pericol pentru siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, instanţa a apreciat că se impune interzicerea dreptului de a conduce autovehicule din categoriile A şi B.
Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 67 din C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule din categoriile A şi B, pe o durată de 2 ani, în condiţiile art. 68 din C. pen.
Totodată, în temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen., în condiţiile art. 65 alin. (3) din C. pen.
Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, instanţa a reţinut că inculpatul A. este persoană integrată în societate şi a adoptat în mod izolat o conduită infracţională, astfel că pedeapsa penală aplicată acţionează pe două axe: una privind raportul individual al inculpatului cu autorităţile judiciare penale şi una privind raportul general al faptei inculpatului în planul social.
Instanţa a reţinut că infracţiunea săvârşită de inculpat prezintă o gravitate considerabilă în raport de valoarea socială proteguită de norma de incriminare şi de circumstanţele reale ale cauzei, iar aplicarea imediată a unei pedepse este necesară pentru îndeplinirea caracterului educativ al acesteia.
Pe cale de consecinţă, instanţa a reţinut dispoziţiile art. 91 din C. pen., conform cărora se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
- pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani;
- infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;
- infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii.
De asemenea, în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa a apreciat că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
Instanţa a considerat că în prezenta cauză sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de legiuitor, condamnarea prin prezenta hotărâre fiind de 1 an închisoare, inculpatul A. se află la primul conflict cu legea penală, nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului, astfel încât convingerea instanţei a fost că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea de către acesta a pedepsei aplicate.
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 91 din C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.
În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen. a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
Totodată, în temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa.
Potrivit dispoziţiilor art. 93 alin. (3) din C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă cuprinsă între 60 şi 120 de zile, în condiţiile stabilite de instanţă, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
Din cuprinsul Referatului medical întocmit de către medicul specialist cardiolog ataşat la dosar, instanţa a reţinut că inculpatul A. se află în urmărire cardiologică cronică pentru diagnosticul insuficienţă cardiacă congestivă CLS IV NYHA, cardiomiopatie diliatativă valvulară, protezare mitrală cu valvă metalică 2001 cu endocardită cu pasteurella hemolitică, reprotezare mitrală decembrie 2008 pentru dehiscenţă de proteză mitrală postendocardită cu ruptură de sept interatrial. Conform înscrisului medical de referinţă, s-a constatat că inculpatul are risc de evenimente cardiovasculare severe foarte mare si necesită evitarea oricăror forme de stres, efort, fiind monitorizat la 4 luni.
În acest context, raportat la starea de sănătate precară dovedită prin înscrisuri medicale, instanţa nu a impus inculpatului A. prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii pe parcursul termenului de supraveghere.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel, inculpatul A. solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi pronunţarea unei noi hotărâri în sensul aplicării pedepsei de 8 luni închisoare, care reprezintă minimul pedepsei prevăzute de art. 336 (1) din C. pen., redus cu o treime, conform art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. sau chiar pedeapsa amenzii care să fie individualizată în limitele prevăzute de art. 61 din C. pen.
Printre criteriile care pot conduce la aplicarea amenzii penale a menţionat următoarele:
- calcularea alcoolemiei la peste o oră şi 20 minute de la momentul săvârşirii faptei;
- starea de boală care datează din anul 2001 şi care evidenţiază caracterul excepţional al faptei săvârşite;
- evidenţa sancţiunilor contravenţionale atestă că nu a fost sancţionat contravenţional în ultimii 10 ani pentru contravenţia de conducere a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice;
- lipsa antecedentelor penale şi comportarea anterioară foarte bună;
- atitudinea sinceră avută după săvârşirea faptei, în timpul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, recunoscând constant fapta, fără a încerca zădărnicirea sau tergiversarea tragerii la răspundere penală, apreciind corect consecinţele faptei şi regretul profund al săvârşirii acesteia;
- nivel de educaţie şi instrucţie (studii superioare), vârsta de peste 70 de ani şi situaţia familială;
- activitatea social- culturală desfăşurată în comunităţile româneşti din afara graniţelor (Serbia şi Ucraina) şi sprijinul acordat acestora pentru păstrarea specificului naţional şi limbii române;
- posibilităţi materiale pentru achitarea amenzii penale.
Conştientizarea deplină a faptei săvârşite şi consecinţele acesteia, alături de criteriile ce pot fi avute în vedere la individualizarea pedepsei, precum şi starea de boală, fac aspectul preventiv şi educativ al unei pedepse mai grave, cu închisoare, să nu-şi atingă scopul.
De asemenea, a considerat că nu era necesară şi aplicarea măsurii complementare a interzicerii dreptului de a conduce autovehicule pe o durată de 2 ani sau, cel mult, ca durata să fie de 1 an.
Cauza a fost înregistrată pe rolul instanţei supreme, sub nr. x/2025.
Au fost depuse concluzii scrise din partea apelantului inculpat A., prin care a solicitat admiterea apelului formulat. A apreciat că legea penală mai favorabilă este art. 336 alin. (1) din C. pen. anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 172/2024, care prevede pedeapsa închisorii de la unu la 5 ani sau amenda. S-a arătat că prin decizia nr. 732/16 dec. 2014 (M. Of. nr. 69/27 ian. 2015) s-a stabilit că sintagma "la momentul prelevării probelor este neconstituţională", iar din considerentele deciziilor nr. 17/24.09.2019 (M. Of. nr. 875/30.10.2019) şi 57/18 sept. 2023 (M. Of. nr. 1035/14 nov. 2023) reiese că "alcoolemia trebuie stabilită la momentul săvârşirii faptei", or, condamnarea s-a bazat pe o prezumţie simplă rezultată dintr-o alcoolemie calculată la o oră şi 20 minute după săvârşirea faptei. Aşadar, în lipsa unei probe certe care să stabilească alcoolemia în momentul săvârşirii faptei, a apreciat că se poate dispune achitarea.
În subsidiar, apelantul inculpat a susţinut că i se poate aplica pedeapsa amenzii penale, care răspunde tuturor exigenţelor legii penale.
Desfăşurarea cercetării judecătoreşti în apel
La primul termen de judecată din data de 17 septembrie 2025, faţă de solicitarea reprezentantului Ministerului Public, prin raportare la Hotărârea Adunării generale a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din data de 26 august 2025, prin care s-a dispus suspendarea activităţii ca formă de protest şi, având în vedere faptul că, în cauză, conform art. 363 din C. proc. pen., participarea procurorului este obligatorie, instanţa a amânat cauza şi a acordat termen de judecată la data de 15 octombrie 2025.
La termenul de judecată din data de 15 octombrie 2025, inculpatul nu a dorit să fie audiat în faţa instanţei de apel.
Examinând actele dosarului şi sentinţa penală apelată atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că apelul formulat de inculpatul A., este nefondat, pentru următoarele considerente:
Inculpatul A. a fost condamnat de către instanţa de fond la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, reţinându-se în esenţă că, la data de 20.11.2023, în jurul orei 17:30, după ce a consumat băuturi alcoolice la locuinţa sa din satul Scheiu de Jos, comuna Ludeşti, judeţul Dâmboviţa, s-a urcat la volanul autoturismului conducându-l pe drumul judeţean DJ 702B, cu intenţia de a ajunge în mun. Târgovişte. În jurul orei 18:00-18:15, ajungând pe raza comunei Dragomireşti, jud. Dâmboviţa, la intrarea într-o curbă pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum a intrat în coliziune laterală cu autoturismul condus de martora B., care circula regulamentar din sens opus, producând astfel un accident rutier, cu pagube materiale. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie alcoolică în aerul expirat de 0,60 mg/l.
Ulterior a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, iar, potrivit buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr. x/13.12.2023 întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Dâmboviţa, inculpatul avea în sânge o îmbibaţie alcoolică de 1,81 g‰ (prima probă la ora 19:25) şi 1,65 g‰ (a doza probă la ora 20:25).
Reexaminând ansamblul probatoriu în virtutea efectului integral devolutiv al apelului declarat, în urma propriului examen al materialului probator administrat în cauză şi ca urmare a lipsei contestării acestuia de către inculpat care a achiesat la conţinutul său, Înalta Curte constată că situaţia de fapt a fost stabilită în mod corect de prima instanţă, evaluându-se corespunzător mijloacele de probă aflate la dosar, reţinând şi aplicarea procedurii prevăzute de art. 375, art. 374 alin. (4) şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. (proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, testele efectuate cu aparatul Drager alcotest, proces-verbal de recoltare mostre biologice, cerere de analiză, buletin de analiză toxicologică nr. x întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Dâmboviţa, declaraţia inculpatului, înscrisuri depuse de inculpat, declaraţia martorei B., proces-verbal de verificare şi anexă, istoric sancţiuni, cazier judiciar), conducând la certitudinea existenţei faptei descrise, precum şi la săvârşirea acesteia cu vinovăţie de către inculpat.
Referitor la motivul de apel invocat de inculpat în sensul că instanţa a dispus condamnarea bazându-se pe o prezumţie simplă rezultată din calcularea alcoolemiei după săvârşirea faptei, la un interval de o oră şi 20 minute, invocând decizia nr. 732/16 dec. 2014 (M. Of. nr. 69/27 ian. 2015) prin care s-a stabilit că sintagma "la momentul prelevării probelor este neconstituţională" şi considerentele deciziilor nr. 17/24.09.2019 (M. Of. nr. 875/30.10.2019) şi 57/18 sept. 2023 (M. Of. nr. 1035/14 nov. 2023) potrivit cărora "alcoolemia trebuie stabilită la momentul săvârşirii faptei", Înalta Curte constată că inculpatul a solicitat judecarea cauzei în procedura simplificată şi a recunoscut situaţia de fapt şi probele administrate în cursul urmăririi penale, astfel că, a achiesat la probatoriul administrat, inclusiv la cel ştiinţific.
Instanţa are în vedere că probele (din Buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr. x/13.12.2023 întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Dâmboviţa a rezultat o alcoolemie de 1,81 g‰ la ora 19:25, respectiv de 1,65 g‰ la ora 20:25, deci o alcoolemie care se afla în descreştere) nu au fost contestate în prima instanţă când a solicitat personal să beneficieze de procedura simplificată, recunoscând întreaga situaţie de fapt şi datele conţinute de mijloacele probatorii, inclusiv probele biologice administrate. Inculpatul nu poate contesta în apel probele pe care el însuşi le-a acceptat ca fiind valabile în prima instanţă, fără existenţa unui motiv pertinent şi verosimil care să ducă la înlăturarea concluziei buletinelor de analiză.
Scopul pedepsei constă în prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, scop care se realizează, atât cu privire la persoanele cărora li se aplică o pedeapsă menită să asigure constrângerea şi reeducarea, cât şi cu privire la ceilalţi destinatari ai legii penale care vor adopta o conduită conformă cu exigenţele acestei legi în vederea evitării apariţiei unui raport de conflict cu statul.
Inculpatul a solicitat în apel aplicarea minimului pedepsei prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen., reduse cu o treime, conform art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., iar în subsidiar, optarea pentru modalitatea alternativă de individualizare a pedepsei, respectiv amenda (norma de incriminare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 172/2024, în forma în vigoare la momentul săvârşirii infracţiunii deduse judecăţii şi considerată legea mai favorabilă inculpatului).
Înalta Curte apreciază că individualizarea pedepsei deşi este un proces interior, strict personal al judecătorului, nu este un proces arbitrar, subiectiv, ci dimpotrivă, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probator, studiat după reguli şi criterii precis determinate de lege.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana inculpatului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
În urma procesului de individualizare judiciară a executării pedepsei, instanţa de fond a considerat că pentru îndreptarea inculpatului este suficientă aplicarea unei pedepse cu închisoarea orientată uşor peste minimul special redus, dar nu este necesară executarea efectivă a acesteia, apreciind însă că scopul preventiv şi educativ poate fi atins, prin suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen., inculpatul fiind obligat să respecte un set de măsuri de supraveghere conform art. 93 din C. pen. şi nu prin aplicarea pedepsei cu amenda, aşa cum a solicitat inculpatul.
În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază susţinerile apărării inculpatului în încercarea de a minimaliza fapta săvârşită (conducerea autoturismului după ce a consumat băuturi alcoolice), ca fiind vădit disproporţionate în raport cu pericolul social concret creat în trafic al conduitei sale determinat de valoarea îmbibaţiei alcoolice, o alcoolemie de 1,81 g‰, la momentul prelevării primei probe biologice şi de 1,65 g‰, în descreştere, la a doua probă recoltată, o oră mai târziu şi urmarea produsă (împrejurarea producerii unui accident rutier), nu sunt apte să înlăture gravitatea sporită a faptei şi pericolul creat în trafic şi nu constituie o garanţie, în contrapondere cu împrejurările săvârşirii faptei.
Or, în aceste condiţii, aserţiunea referitoare la atitudinea cooperantă, atât la momentul săvârşirii faptei, prin recunoaşterea acesteia, cât şi ulterior, prin conduita sinceră avută în timpul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, recunoscând constant fapta, însuşirea probatoriului administrat în faza de urmărire penală şi solicitarea judecării cauzei potrivit procedurii reglementate de dispoziţiile art. 374 alin. (4), art. 375 şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., care de altfel s-au concretizat, prin reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, nu poate prevala interesului public de protecţie a siguranţei rutiere şi nu poate fi primită de instanţa de control judiciar ca o garanţie că inculpatul nu va recurge la un comportament similar şi prin atitudinea cooperantă nu a urmărit doar beneficiile recunoaşterii faptei.
De asemenea, nici circumstanţele personale favorabile inculpatului (profilul moral cu referire la nivelul de educaţie şi instrucţie, vârsta de peste 70 de ani, situaţia familială - căsătorit, - situaţia medicală - în evidenţă cardiologică din anul 2001, - activitatea social- culturală desfăşurată în comunităţile româneşti din afara graniţelor), împrejurările privind lipsa oricăror sancţiuni contravenţionale în ultimii 10 ani pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului, precum şi lipsa antecedentelor penale, pregătirea profesională (avocat), profesie care implică un standard ridicat de responsabilitate şi înţelegere a consecinţelor conduitei sale şi determină la o prudenţă sporită şi un comportament de abţinere şi respect al legii, nu pot, prin ele însele, să convingă instanţa de apel, cum nu au convins nici instanţa de fond, că scopul preventiv şi educativ al pedepsei poate fi atins prin aplicarea pedepsei principale a amenzii.
În consecinţă, Înalta Curte apreciază că nu există motive care să justifice o altă modalitate de individualizare a pedepsei, tratamentul sancţionator stabilit de instanţa de fond fiind necesar şi suficient în cauză având în vedere împrejurările săvârşirii faptei, statutul profesional al inculpatului care, deşi cunoştea rigorile legii, şi-a asumat cu uşurinţă nepermisă conducerea autovehiculului sub influenţa unei cantităţi semnificative de alcool.
Prin raportare la cele prezentate, Înalta Curte are în vedere şi practica instanţei supreme care a considerat, în cazuri similare, că se impune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (ICCJ, secţia penală, decizia nr. 335/A din 25 octombrie 2019, dosar nr. x/2017, ICCJ, secţia penală, decizia nr. 297/A din 03 octombrie 2019, dosar nr. x/2019, ICCJ, secţia penală, decizia nr. 362/A din 26 noiembrie 2020, dosar nr. x/2020, ICCJ, secţia penală, decizia nr. 386/A din 21 decembrie 2020, dosar nr. x/2020, ICCJ, secţia penală, decizia nr. 110/A din 25 mai 2022, dosar nr. x/2020), apreciind că este o soluţie judicioasă având în vedere circumstanţele reale şi personale, care se circumscriu limitelor jurisprudenţei anterioare.
Cu privire la înlăturarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a conduce autovehicule, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. i) din C. pen., instanţa de control judiciar apreciază necesară aplicarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a conduce autovehicule, având în vedere gravitatea ridicată a faptei prin punerea participanţilor la trafic în pericol pentru viaţa şi integritatea corporală a acestora şi producerea unui eveniment rutier, astfel că, prin pericolul creat celorlalţi participanţi la trafic se justifică aplicarea unei pedepse complementare care să restricţioneze temporar dreptul de a conduce, pentru prevenirea repetării unor situaţii similare şi astfel se ajunge la o mai bună prevenţie generală şi specială, deci, la îndeplinirea funcţiilor recunoscute pedepselor de legea penală şi la protejarea valorilor sociale ocrotite (viaţa, integritatea corporală, siguranţa circulaţiei).
De asemenea, se constată că situaţia personală a inculpatului (profesia de avocat) nu justifică exceptarea de la o pedeapsă prevăzută de lege, şi anume, nu determină înlăturarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a conduce autovehicule, tocmai în considerarea protecţiei pentru siguranţa publică. Dimpotrivă, exercitarea unei profesii juridice presupune un standard crescut de responsabilitate şi conştientizare a consecinţelor conduitei în trafic.
Astfel, Înalta Curte consideră că instanţa de fond a individualizat în mod judicios şi perioada de timp în care i-a fost interzis inculpatului dreptul de a conduce autovehicule, care începe de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, acesta fiind atributul exclusiv al instanţei care a apreciat asupra necesităţii aplicării pedepsei complementare pe o durată de 2 ani care corespunde intervalului cuprins între 1 şi 10 ani, prevăzut de norma de incriminare.
În aceste condiţii, ţinând seama de gradul ridicat de pericol social concret al faptei, determinat de valoarea îmbibaţiei alcoolice şi de pericolul creat în trafic, pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce autovehicule nu poate fi înlăturată, ea reprezintă o măsură proporţională şi indispensabilă pentru atingerea scopului preventiv şi educativ al pedepsei.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 76 din 30 iulie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2025.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 76 din 30 iulie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2025.
Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 decembrie 2025, prin punerea la dispoziţia procurorului şi a inculpatului, prin mijlocirea grefei instanţei.