Drunk and license-less driving: Impossibility of consolidating suspended imprisonment with new fine penalties under Art. 97 Penal Code

Şedinţa publică din data de 16 decembrie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 71/F din data de 06 mai 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2024, în baza art. 336 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 6.000 RON (200 de zile amendă, cu un cuantum al unei zile amendă de 30 RON), pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

În temeiul art. 335 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat, la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 4.500 RON (150 de zile amendă, cu un cuantum al unei zile amendă de 30 RON), pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

În temeiul art. 38 alin. (1)-(39) alin. (1) lit. b) din C. pen., au fost contopite cele două pedepse, stabilind pedeapsa cea mai grea - 200 de zile amendă, la care s-a adăugat un spor obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă (50 de zile amendă), pedeapsa finală stabilită fiind de 250 de zile amendă, cu un cuantum al unei zile amendă de 30 RON, respectiv de 7.500 de RON.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, prin rechizitoriul nr. x, din data de 03.04.2022, al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen. şi conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) din C. pen.

În fapt, în actul de sesizare s-a reţinut că, la data de 18.09.2022, în jurul orei 23:50, inculpatul A. a condus autoturismul în localitatea Ghermăneşti, pe DJ 101 B din direcţia DN1 către Snagov, fiind depistat şi oprit de organele de poliţie din cadrul IPJ Ilfov - Poliţia Staţiunii Snagov în dreptul imobilului cu nr. x, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv o alcoolemie de 2,48 g‰ şi totodată a condus autoturismul menţionat având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Prin încheierea de şedinţă din data de 23.10.2024, judecătorul de cameră preliminară a constatat, în temeiul art. 346 alin. (2) din C. proc. pen., legalitatea administrării probelor, a efectuării actelor de urmărire penală şi a sesizării instanţei cu rechizitoriul numărul 7388/166/P/2019, din data de 03.04.2022, al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind pe inculpatul A..

La termenul de judecată din data de 06.03.2025, inculpatul A. a declarat că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare şi a solicitat ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, fără administrarea altor probe, conform procedurii prevăzute de art. 374 alin. (4) raportat la art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

Examinând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa a reţinut situaţia de fapt, aşa cum a fost prezentată în rechizitoriul parchetului.

S-a apreciat că această situaţie de fapt rezultă din declaraţiile inculpatului de recunoaştere a săvârşirii faptelor, coroborate cu materialul probator administrat în faza de urmărire penală: buletinul de analiză toxicologică nr. x (x/2022), rapoartele de expertiză medico-legală de recalculare a alcoolemiei având nr. x/2022, efectuate la Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" Bucureşti, declaraţiile martorilor B., C., proces-verbal de vizionare a imaginilor surprinse de camerele de înregistrare şi imaginile video aferente, proces-verbal de control corporal din data de 19.09.2022; înscrisuri (fişa privind examenul clinic întocmit la data de 19.09.2022, ora 00:58 de către medicul din cadrul Spitalului de Urgenţă Elias Bucureşti; procesul-verbal de recoltare mostre biologice), declaraţiile inculpatului A. date în calitate de suspect şi inculpat.

Astfel, cu ocazia audierii sale în cursul urmăririi penale, inculpatul a declarat că în data de 18.09.2022 se deplasa la sediul cabinetului din comuna Baloteşti către domiciliul din loc. Snagov, moment în care, ajungând în comuna Ghermaneşti, în jurul orelor 22:00, a oprit la un client care locuia în zonă pentru a-i înmâna nişte documente. A rămas la acesta pentru a discuta anumite probleme juridice, iar în acest interval de timp a consumat cantitatea de 300 ml whisky. Ulterior, a plecat către domiciliu, iar pe drum a fost oprit de un filtru de poliţie din zonă, care după ce i-au solicitat documentele personale şi ale autoturismului, l-au întrebat dacă este de acord să fie testat cu aparatul etilotest, acceptând. Însă, s-a încercat testarea de 2-3 ori, dând eroare, ocazie în care a fost întrebat dacă doreşte să meargă să-i fie recoltate 2 probe biologice, şi cu acest aspect fiind de acord. De asemenea, la solicitarea organelor de poliţie de a prezenta permisul de conducere, a comunicat faptul că nu deţine un astfel de document, nefiind sigur dacă în acel moment avea sau nu dreptul de a conduce suspendat, întrucât niciodată nu a primit un răspuns cert în acest sens. Astfel, nu a avut niciodată certitudinea că permisul de conducere era suspendat, însă cu privire la fata de conducere sub influenţa alcoolului, a arătat că nu contestă valorile stabilite prin buletinul de analiză toxicologică şi că regretă fapta comisă.

De asemenea, cu ocazia ascultării sale în calitate de inculpat, la termenul de judecată din data de 06.03.2025, inculpatul a precizat că recunoaşte fapta aşa cum a fost reţinută în actul de sesizare şi că este de acord să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii.

Potrivit buletinului de analiză toxicologică nr. x, întocmit de INML Mina Minovici, la data de 19.09.2022, inculpatului A. i-au fost recoltate mostre biologice, iar cantitatea de alcool exprimată în g la 1000 ml sânge - g‰ a fost de 2.15 alcoolemie la prima probă recoltată la ora 01:06, respectiv 1.89 alcoolemie la proba a doua recoltată la ora 02:06.

Potrivit procesului-verbal din data de 20.02.2021, ora 17:30 al I.P.J. Dâmboviţa, Poliţia Oraşului Răcari, semnat de agentul constatator şi de inculpat, acestuia din urmă i s-a adus la cunoştinţă că, în temeiul art. 111 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, începând cu data de 20.02.2021 s-a dispus reţinerea permisului de conducere, până la soluţionarea lucrării penale întocmite şi că exercitarea dreptului de a conduce autovehicule se va realiza doar cu respectarea art. 111 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002. Totodată, întrucât persoana în cauză nu avea asupra sa permisul de conducere, i s-a adus la cunoştinţă că în termen de 5 zile de la primirea procesului-verbal, este obligat să se prezinte la unitatea de poliţie pe raza căreia domiciliază, are reşedinţa sau, după caz, rezidenţa normală pentru a preda permisul de conducere, fiindu-i adus la cunoştinţă că potrivit art. 97 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 perioada în care titularul permisului de conducere nu are dreptul de a conduce un autovehicul sau tramvai se consideră suspendare.

Conform adresei nr. x/26.04.2021 a I.P.J. Buzău, Serviciul Rutier, inculpatului A. i s-a comunicat (prin intermediul poştei civile) că începând cu data de 18.04.2021 nu mai are dreptul să conducă autovehicule, întrucât este cercetat pentru infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen., iar conducerea autovehiculelor fără permis de conducere ori când acesta a fost retras sau anulat se pedepseşte conform art. 335 alin. (2) din Legea 286/2009.

În drept, instanţa de fond a reţinut că faptele inculpatului A. care, la data de 18.09.2022, în jurul orei 23:50, a condus autoturismul în localitatea Ghermăneşti, pe DJ 101 B din direcţia DN1 către Snagov, fiind depistat şi oprit de organele de poliţie din cadrul IPJ Ilfov - Poliţia Staţiunii Snagov în dreptul imobilului cu nr. x, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv o alcoolemie de 2,48 g‰ şi totodată a condus autoturismul menţionat având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen. şi conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) din C. pen.

Analizând latura obiectivă a infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen., instanţa a reţinut că elementul material îl reprezintă acţiunea de conducere în condiţii ilicite, prin nerespectarea unei interdicţii de a conduce autoturismul, având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală de 0,80 g/l alcool pur în sânge (respectiv o alcoolemie de 2,48 g/‰).

În cauză, există şi cerinţele esenţiale ataşate elementului material şi anume existenţa drumului public şi a unui autovehicul.

Fiind o infracţiune de pericol, fapta inculpatului a avut ca urmare imediată crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite, iar legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea activităţii desfăşurate efectiv de inculpat.

Analizând latura obiectivă a infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen., instanţa a reţinut că elementul material al laturii obiective a fost realizat prin fapta inculpatului de a conduce vehiculul deşi nu mai avea acest drept, întrucât exercitarea dreptului său de a conduce fusese suspendat anterior.

Urmarea imediată a acestei fapte este reprezentată de crearea unei stări de pericol atât pentru inculpat însuşi, cât şi pentru ceilalţi participanţi la trafic.

Sub aspectul laturii subiective a celor două infracţiuni, instanţa de fond a reţinut că inculpatul a săvârşit faptele sub forma de vinovăţie a intenţiei indirecte, conform dispoziţiilor art. 16 alin. (3) lit. b) din C. pen., întrucât a avut reprezentarea faptelor sale, prevăzând rezultatul acestora - crearea unei stări de pericol pentru ceilalţi participanţi la trafic, urmare pe care, chiar daca nu a urmărit-o, a acceptat posibilitatea producerii acesteia.

Examinând probele administrate în cursul urmăririi penale şi declaraţia inculpatului de recunoaştere a faptelor reţinute în actul de sesizare, în raport cu faptele care au făcut obiectul judecăţii, instanţa de fond a constatat că inculpatul este vinovat de infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, urmând a i se angaja răspunderea penală potrivit dispoziţiilor C. pen.

La individualizarea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 74 din C. pen., respectiv: gravitatea infracţiunii săvârşite si periculozitatea infractorului, care se evaluează în funcţie de împrejurările si modul de comitere a infracţiunii, precum si de mijloacele folosite, natura si gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, motivul săvârşirii infracţiunii si scopul urmărit, natura si frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale, conduita după săvârşirea infracţiunii si în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârstă, starea de sănătate, situaţia familială si socială, reţinând şi aplicabilitatea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

Cu privire la criteriile obiective, instanţa de fond a reţinut că, în ceea ce priveşte împrejurările si modul de comitere a infracţiunilor, precum si mijloacele folosite, inculpatul a săvârşit infracţiunile spre seară, în jurul orei 23:50, moment în care în trafic nu existau mulţi participanţi, şoferi şi pietoni. Inculpatul a consumat o cantitate mare de băuturi alcoolice, ce a dus la reţinerea unei alcoolemii de 2,48 g‰, cu mult peste limita maximă. Totodată, fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni şi fără a poseda permis de conducere. Astfel, instanţa consideră că inculpatul a acţionat într-un mod care a fost de natură a pune în pericol participanţii la trafic.

Referitor la starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, instanţa a avut în vedere că infracţiunile de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen. şi de conducere a unui vehicul fără permis de conducere sunt de pericol, astfel că simpla începere a activităţii de conducere sub influenţa alcoolului, cu o îmbibaţie de peste 0,80 g‰ alcool pur în sânge sau cu permisul de conducere suspendat este de natură a crea un real pericol pentru participanţii la traficul rutier.

Cu privire la criteriile subiective, instanţa a reţinut că, în ceea ce priveşte natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, astfel cum rezultă din cazierul judiciar al inculpatului, acesta a mai săvârşit alte infracţiuni.

În ce priveşte la conduita avută de inculpat după săvârşirea infracţiunilor şi în cursul procesului penal, instanţa a avut în vedere că acesta a avut o atitudine preponderent sinceră, recunoscând săvârşirea faptelor, arătând că regretă comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen.. În ceea ce priveşte infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen., acesta a susţinut că nu avea cunoştinţe despre faptul că permisul de conducere era suspendat.

Totodată, instanţa a avut în vedere şi situaţia socială a acestuia, precum şi caracterizările depuse la dosar.

De asemenea, Curtea a reţinut că, referitor la aplicarea legii penale mai favorabile, pedepsele se vor stabili în condiţiile şi modalitatea normativă de la data faptelor 18.09.2022, aceasta fiind legea penală mai favorabilă pentru inculpat.

Astfel, în ce priveşte individualizarea pedepsei, instanţa, reţinând aplicabilitatea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi a dispoziţiilor prevăzute de art. 5 din C. pen., a aplicat, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, o pedeapsă cu amenda penală, într-un cuantum de 6.000 RON (200 de zile amendă, cu un cuantum al unei zile amendă de 30 RON), iar pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen., o pedeapsă cu amenda penală, într-un cuantum de 4.500 RON (150 de zile amendă, cu un cuantum al unei zile amendă de 30 RON).

Având în vedere că infracţiunile au fost săvârşite în concurs, în temeiul art. 38 alin. (1)-(39) alin. (1) lit. b) din C. pen., instanţa va contopi cele două pedepse, stabilind pedeapsa cea mai grea - 200 de zile amendă, la care va adăuga un spor obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă (50 de zile amendă), pedeapsa finală stabilită fiind de 250 de zile amendă, cu un cuantum al unei zile amendă de 30 RON, respectiv de 7.500 de RON.

În ce priveşte individualizarea executării pedepsei, instanţa a reţinut că executarea amenzii este adecvată în raport cu circumstanţele speţei şi va asigura atingerea scopului pedepsei.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Prin motivele formulate în scris, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a invocat, în esenţă, nelegalitatea hotărârii apelate sub aspectul omisiunii aplicării dispoziţiilor legale privind concursul de infracţiuni.

Inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea, la data de 18.09.2022, a două infracţiuni, respectiv conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului (art. 336 alin. (1) C. pen.) şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art:. 335 alin. (2) C. pen.). Potrivit cazierului judiciar al inculpatului, rezultă că aceste două infracţiuni - între care s-a reţinut un concurs formal conform art. 38 alin. (2) C. pen. - sunt concurente şi cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 7 luni prin sentinţa penală nr. 94/21.08.2024 a Curţii de Apel Ploieşti, definitivă prin decizia penală nr. 307/14.11.2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 3 ani calculat de la data rămânerii definitive a acestei hotărâri.

Cu toate acestea, instanţa de fond a omis aplicarea dispoziţiilor legale privind concursul de infracţiuni în raport cu această condamnare anterioară, deşi Ministerul Public a solicitat în mod expres, cu prilejul dezbaterilor, contopirea acestor pedepse, pronunţând în acest fel o hotărâre nelegală, respectiv doar pedeapsa amenzii penale rezultante în cuantum de 7500 de RON.

În mod greşit, instanţa a ignorat incidenţa prevederilor art. 38 alin. (2) şi art. 40 alin. (1) C. pen., care impun, în mod obligatoriu, contopirea pedepsei anterioare cu cele aplicate în prezenta cauză.

Instanţa de fond ar fi trebuit să aplice dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. e) din C. pen., care reglementează ipoteza concursului între mai multe pedepse cu închisoarea şi mai multe pedepse cu amendă, în sensul aplicării pedepsei închisorii conform literei b) - respectiv pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea - la care se adaugă, în întregime, pedeapsa amenzii stabilite conform literei c) - adică pedeapsa amenzii cea mai grea, la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse cu amenda.

În consecinţă, inculpatul trebuia condamnat la o pedeapsă rezultantă compusă din pedeapsa închisorii de 2 ani şi 7 luni închisoare la care se adaugă pedeapsa amenzii penale de 7500 de RON.

Un alt motiv de apel invocat constă în netemeinicia hotărârii de condamnare sub aspectul individualizării pedepsei aplicate.

Sentinţa penală apelată este, sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, netemeinică, fiind rezultatul unei aplicări formale şi incomplete a criteriilor prevăzute de art. 74 C. pen.. Deşi instanţa de fond a făcut o trecere în revistă a acestor criterii, lipseşte analiza efectivă a tuturor circumstanţelor concrete ale cauzei, conducând la aplicarea unei pedepse nejustificat de blânde în raport cu pericolul social ridicat al faptelor, cu profilul infracţional al inculpatului şi cu interesul general de protecţie a siguranţei rutiere.

Inculpatul a fost condamnat pentru doua fapte de o gravitate deosebită: conducerea unui vehicul sub influenta alcoolul (cu o alcoolemie de 2,48 g‰ alcool pur în sânge) şi conducerea fără permis. Această valoare a alcoolemiei depăşeşte cu mult limita de răspundere penală, indicând o stare avansată de ebrietate. În acelaşi timp, conducerea fără permis, în contextul în care inculpatul ştia că dreptul său de a conduce era suspendat, arată o conduită sfidătoare faţă de autoritatea statului şi faţă de lege.

Mai mult decât atât, inculpatul nu este la prima abatere, fiind anterior condamnat pentru alte fapte similare, conform cazierului judiciar.

Din aceste aspecte, rezultă comportamentul inculpatului ca fiind unul perseverent, în niciun caz ocazional, ce reflectă o conduită infracţională constantă şi periculoasă, în ciuda sancţiunilor penale anterioare, inclusiv a unei pedepse cu închisoare executată efectiv, precum şi o problemă de autocontrol în raport de consumul de alcool şi decizia de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Astfel, inculpatul a ales să se urce la volan după consumul unei mari cantităţi de alcool (redată de concentraţia ridicată de alcool, de peste 3 ori mai mare decât limita legală), în dispreţ faţă de lege, faţă de ordinea publică şi faţă de siguranţa celorlalţi participanţi la trafic.

Este de reţinut şi faptul că inculpatul are calitatea de avocat, profesie care presupune un standard moral ridicat şi atrage după sine o obligaţie profesională de a respecta legea şi a manifesta o conduită responsabilă în societate. Tocmai de aceea, comiterea repetată a unor fapte penale grave din sfera siguranţei rutiere denotă o atitudine de sfidare a legii, iar inculpatul nu poate pretinde circumstanţe atenuante în faţa unui comportament constant antisocial.

Toate aceste elemente conturează un profil infracţional incompatibil cu ideea unei simple amenzi penale. O sancţiune atât de uşoară cum este amenda penală este, în acest caz, lipsită de eficienţă şi de proporţionalitate şi, în astfel de situaţii se impune aplicarea unor pedepse cu închisoarea în regim de detenţie, cu atât mai mult cu cât, prin Legea nr. 172/2024 intrată în vigoare la data de 31.05.2024, legiuitorul a înţeles să înăsprească regimul sancţionator al acestei infracţiuni, în sensul excluderii posibilităţii de condamnare la pedeapsa amenzii penale singura pedeapsă prevăzută de lege fiind închisoarea de la 1 la 5 ani. Desigur, această modificare nu se aplică inculpatului, acesta săvârşind fapta la data de 18.09.2022, dar această modificare reflectă o voinţă clară a legiuitorului de a trata cu maximă severitate astfel de fapte, având în vedere gravitatea lor socială şi riscul major pentru siguranţa circulaţiei rutiere.

Chiar şi în ipoteza, pur teoretică, în care instanţa de fond s-ar fi orientat, în mod justificat, către aplicarea unei pedepse constând în amenda penală, parchetul a apreciat că cuantumul stabilit - 7.500 RON (corespunzător unui număr de 250 de zile-amendă a câte 30 RON/zi) - este vădit disproporţionat în raport cu gravitatea faptelor, circumstanţele personale ale inculpatului şi rezonanţa socială a conduitei acestuia. Pedeapsa astfel aplicată este una care nu corespunde exigenţelor sancţiunii penale, fiind inaptă să descurajeze reiterarea unei conduite similare.

În opinia Ministerului Public, se impunea condamnarea inculpatului pentru fiecare dintre cele două infracţiuni deduse judecăţii la pedepse cu închisoarea, date fiind gravitatea faptelor şi circumstanţele personale reflectate inclusiv în istoricul său infracţional.

De altfel, având în vedere că faptele deduse judecăţii - săvârşite la data de 18.09.2022 - se aflau în concurs formal între ele, conform art. 38 alin. (2) din C. pen., precum şi în concurs cu pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 7 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 94/21.08.2024 a Curţii de Apel Ploieşti, definitivă prin decizia penală nr. 307/14.11.2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 3 ani, se impunea efectuarea operaţiunii de descontopire a acestei pedepse în componentele sale (1 an şi 9 luni închisoare, respectiv 2 ani închisoare) şi contopirea acestora cu pedepsele aplicate în prezenta cauză, conform dispoziţiilor legale incidente, precum şi anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei conform dispoziţiilor art. 97 alin. (1) C. pen. şi executarea pedepsei astfel rezultate în regim de detenţie.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. parchetul a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale apelate şi pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice conform criticilor expuse anterior.

Prin notele scrise formulate, inculpatul A. a solicitat, în esenţă, respingerea apelului declarat de parchet, ca nefondat.

Referitor la motivul de nelegalitate invocat de către Ministerul Public, constând în lipsa efectuării procedeului de contopire a pedepselor cu amenda stabilite prin sentinţa atacată cu pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 94 pronunţată la data de 21.08.2024 de Curtea de Apel Ploieşti, definitivă prin decizia penală nr. 307 din data de 14.11.2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, apărarea a apreciat că acesta este nefondat.

În acest sens, a arătat că instanţa de fond a efectuat verificări asupra hotărârilor de condamnare anterioare în vederea verificării stării de concurs sau recidivă, fiind ataşate în acest sens cele două hotărâri, judecătorul de la fond nefiind ţinut, în procedura condamnării inculpatului, de efectuarea contopirii pedepselor aplicate.

Astfel, situaţia învederată de parchet în motivele de apel nu este una care să se subscrie nelegalităţii sentinţei atacate, întrucât, ceea ce solicită parchetul este să se dispună, în apel, efectuarea operaţiunii de contopire, operaţiune juridică care nu poate fi efectuată având în vedere şi Decizia nr. 70 din 15.10.2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţii Unite, în recursul în interesul legii fiind statuat că "instanţele de control judiciar nu pot dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracţiunea care a făcut obiectul judecăţii cu pedepse aplicate infracţiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de către prima instanţă".

Cu privire la cel de al doilea motiv de apel formulat de parchet, constând în netemeinicia sentinţei penale atacate, inculpatul a solicitat a dispune respingerea acestuia ca nefondat, judecătorul fondului efectuând o judicioasă analiză a circumstanţelor reale şi personale de săvârşire a infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului, pedeapsa amenzii fiind aptă să îşi atingă scopul preventiv-educativ urmărit de legiuitor.

Cercetarea judecătorească în apel

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 22 mai 2025, având fixat prim termen de judecată la data de 23 septembrie 2025.

Prin încheierea din data de 23 septembrie 2025, având în vedere Hotărârea nr. 2 adoptată în Adunarea Generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 26 august 2025, precum şi susţinerile reprezentantului Ministerului Public, în sensul că nu participă la soluţionarea prezentului dosar, dar şi dispoziţiile art. 353 alin. (9) din C. proc. pen., conform cărora participarea procurorului la judecata cauzei este obligatorie, cauza a fost amânată şi s-a acordat termen de judecată la 04 noiembrie 2025.

Prin încheierea din data de 04 noiembrie 2025, s-a constatat cauza în stare de judecată şi s-a acordat cuvântul asupra apelului formulat, iar în temeiul art. 391 alin. (1), art. 405 alin. (1) şi art. 406 alin. (1) din C. proc. pen., s-a stabilit deliberarea, redactarea şi pronunţarea deciziei la data de 16 decembrie 2025.

Analizând apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin prisma motivelor invocate, dar şi sub toate aspectele de drept şi de fapt, Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanţa de control judiciar constată că situaţia de fapt a fost corect stabilită, în sensul că, la data de 18.09.2022, în jurul orei 23:50, inculpatul A. a condus autoturismul în localitatea Ghermăneşti, pe DJ 101 B din direcţia DN1 către Snagov, fiind depistat şi oprit de organele de poliţie din cadrul IPJ Ilfov - Poliţia Staţiunii Snagov în dreptul imobilului cu nr. x, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv o alcoolemie de 2,48 g‰ şi totodată a condus autoturismul menţionat având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt, pe baza probelor administrate, respectiv din declaraţiile inculpatului de recunoaştere a săvârşirii faptelor (date în faţa instanţei de fond), coroborate cu materialul probator administrat în faza de urmărire penală: buletinul de analiză toxicologică nr. x (x/2022), rapoartele de expertiză medico-legală de recalculare a alcoolemiei având nr. x/2022, efectuate la Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" Bucureşti, declaraţiile martorilor B., C., proces-verbal de vizionare a imaginilor surprinse de camerele de înregistrare şi imaginile video aferente, proces-verbal de control corporal din data de 19.09.2022; înscrisuri (fişa privind examenul clinic întocmit la data de 19.09.2022, ora 00:58 de către medicul din cadrul Spitalului de Urgenţă Elias Bucureşti; procesul-verbal de recoltare mostre biologice), declaraţiile inculpatului A. date în calitate de suspect şi inculpat în faza de urmărire penală.

De altfel, se constată că inculpatul A., cu prilejul judecării în fond a cauzei, a optat pentru judecata în procedura simplificată, fiindu-i aplicate dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., împrejurare ce determină, de plano, soluţionarea cauzei în baza probatoriului administrat în faza de urmărire penală.

În acest sens, instanţa de control judiciar apreciază, în acord cu prima instanţă, că inculpatul A. se face vinovat de comiterea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată, în cauză fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor atât din punct de vedere obiectiv, cât şi subiectiv.

În ceea ce priveşte procesul de individualizare a pedepsei, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor generale de stabilire a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului legalităţii individualizării sancţiunii, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.

De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.

Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

Sub aspectul individualizării pedepsei, în speţă, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 74 C. pen., ţinându-se cont de gradul de pericol social al faptei comise agravat de circumstanţele reale ale săvârşirii ei, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului, conduita după săvârşirea faptei, vârsta, situaţia familială şi socială.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.

Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care, întotdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie a acestuia.

Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în C. pen. român.

În lumina criteriilor prevăzute de art. 74 C. pen., gravitatea concretă a unei activităţi infracţionale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat şi cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei şi celui ce a săvârşit-o.

În cadrul analizei privind sancţiunea aplicată, Înalta Curte subliniază că pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în aşa manieră încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii şi să evite în viitor comiterea unor fapte antisociale.

Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi se realizează prin funcţia de constrângere a pedepsei (care implică o privaţiune de drepturi la adresa inculpatului), funcţia de reeducare (care implică înlăturarea deprinderilor antisociale ale inculpatului), dar şi prin funcţia de exemplaritate a pedepsei, care are ca scop determinarea altor posibili subiecţi de drept penal să evite săvârşirea de noi infracţiuni, datorită consecinţelor la care se expun.

Or, pentru ca pedeapsa să-şi realizeze funcţiile şi scopul definit de legiuitor, aceasta trebuie să corespundă sub aspectul duratei şi naturii sale gravităţii faptei comise, potenţialului de pericol social pe care, în mod real, îl prezintă persoana inculpatului, dar şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii.

Prin urmare, este stabilit cu valoare de principiu că atingerea dublului scop educativ şi preventiv al pedepsei este esenţial condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, revenind instanţei de judecată datoria asigurării unui echilibru real între gravitatea faptei şi periculozitatea infractorului, precum şi durata şi modalitatea de executare a sancţiunii, pe de altă parte.

Analiza actelor şi lucrărilor dosarului relevă o suită întreagă de aspecte a căror justă cuantificare este în măsură să orienteze instanţa de apel în menţinerea soluţiei dispuse de către instanţa de fond, prin aplicarea pedepsei cu amenda penală.

Astfel, în privinţa inculpatului A. nu se poate ignora că aceasta este încadrat în muncă, exercitând profesia de avocat, este o persoană tânără, regretând săvârşirea infracţiunilor şi dând dovadă de conştientizare a situaţiei sale juridice.

Deşi în mod formal se constată că ar fi îndeplinite condiţiile legale pentru dispunerea unor pedepse cu închisoarea în regim de detenţie, astfel cum a solicitat parchetul, raportat la circumstanţele concrete ale cauzei, Înalta Curte consideră că modalitatea de executare a pedepsei stabilită de prima instanţă pentru faptele supuse judecăţii răspunde scopului preventiv şi educativ urmărit de legiuitor, având în vedere modalitatea concretă în care au fost săvârşite faptele şi consecinţele care s-ar fi putut produce, precum şi faptul că inculpatul a conştientizat acest aspect, dând dovadă de redresare şi conştientizare a situaţiei sale juridice.

Înalta Curte consideră că în raport de persoana inculpatului, de conduita avută de acesta anterior comiterii infracţiunilor, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, având în vedere modalităţile de individualizare a regimului sancţionator reglementate de actualul C. pen. în care soluţia de condamnare la pedeapsa închisorii cu executarea în regim de detenţie este ultima ratio, atunci când celelalte regimuri nu sunt apte să satisfacă testul proporţionalităţii, aplicarea pedepsei cu amenda penală este suficientă şi răspunde scopului avut în vedere de legiuitor.

În consecinţă, având în vedere şi toate aspectele detaliate de prima instanţă, Înalta Curte apreciază că nu există motive care să justifice o altă modalitate de individualizare a executării pedepsei, tratamentul sancţionator stabilit de instanţa de fond fiind necesar şi suficient în cauză.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate a sentinţei apelate, formulat de parchet din perspectiva neaplicării de către instanţa de fond a procedeului de contopire a pedepselor cu amenda stabilite în prezenta cauză cu pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 94 pronunţată la data de 21.08.2024 de Curtea de Apel Ploieşti, definitivă prin decizia penală nr. 307 din 14.11.2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa de control judiciar constată că această critică este nefondată.

Astfel, conform Deciziei nr. 70/2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, instanţele de control judiciar nu pot dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracţiunea care a făcut obiectul judecăţii cu pedepse aplicate infracţiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de către prima instanţă.

Această regulă comportă însă două excepţii, care se desprind din considerentele aceleiaşi decizii şi conform cărora instanţa de control poate efectua operaţiunile de contopire direct în calea de atac dacă prima instanţă a dispus contopirea (se are în vedere o operaţiune de contopire greşită) sau atunci când prima instanţă, fiind legal învestită, a omis să se pronunţe în această privinţă, ipoteză care se regăseşte în speţa de faţă, astfel cum rezultă din încheierea de şedinţa din data de 03 aprilie 2025.

În consecinţă, operaţiunea de contopire a pedepselor, în sensul solicitat de parchet, poate fi dispusă direct în calea de atac a apelului.

Cu toate acestea, în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a sancţiunii aplicate inculpatului prin sentinţa apelată, Înalta Curte, urmând a menţine pedeapsa cu amenda penală astfel cum a fost aplicată de către instanţa de fond, apreciază că o eventuală contopire a pedepsei aplicate pentru infracţiunile care au făcut obiectul judecăţii cu pedepse aplicate infracţiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, nu este posibilă.

Instanţa de control judiciar are în vedere dispoziţiile art. 97 alin. (1) şi (2) C. pen., conform cărora, dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana condamnată mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, suspendarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară, stabilindu-se că în caz de concurs de infracţiuni sau pluralitate intermediară, instanţa poate dispune suspendarea executării pedepsei rezultante, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 91, iar dacă se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a pronunţat anterior suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Or, din interpretarea acestor dispoziţii penale rezultă că suspendarea se anulează numai în condiţiile în care pentru infracţiunea nouă se aplică tot o pedeapsă cu închisoarea, nu şi pedeapsa cu amenda penală, care determină imposibilitatea revocării suspendării executării pedepsei rezultante şi astfel, nu poate opera contopirea unor pedepse cu regim de executare diferit, respectiv executare efectivă a pedepsei cu amenda penală şi suspendare sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea.

Se reţine că ceea ce solicită Ministerul Public este să se constate că faptele deduse judecăţii sunt în concurs formal între ele, conform art. 38 alin. (2) din C. pen., precum şi în concurs cu pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 7 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 94/21.08.2024 a Curţii de Apel Ploieşti, definitivă prin decizia penală nr. 307/14.11.2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 3 ani, şi astfel se impune efectuarea operaţiunii de descontopire a acestei pedepse în componentele sale (1 an şi 9 luni închisoare, respectiv 2 ani închisoare) şi contopirea acestora cu pedepsele aplicate în prezenta cauză, precum şi anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei conform dispoziţiilor art. 97 alin. (1) C. pen. şi executarea pedepsei astfel rezultate în regim de detenţie.

În concret, Ministerul public solicită aplicarea dispoziţiilor art. 97 alin. (1) C. pen. ca o consecinţă a unei modificări a tratamentului sancţionator aplicat inculpatului prin sentinţa apelată.

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 91 alin. (1) C. pen., se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani, infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare, infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Instanţa de control judiciar constată că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de legiuitor, întrucât condamnarea inculpatului prin prezenta sentinţă este de 7.500 RON amendă penală, iar pentru faptele concurente cu cele din cauza pendinte, acesta a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 7 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 94/21.08.2024 a Curţii de Apel Ploieşti, definitivă prin decizia penală nr. 307/14.11.2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 3 ani.

Din punct de vedere al naturii pedepsei, dispoziţiile art. 91 alin. (1) lit. a) C. pen. reglementează posibilitatea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei pe o anumită durată numai în cazul în care pedeapsa principală aplicată este închisoarea, indiferent dacă aceasta este aplicată pentru o singură infracţiune sau este rezultanta unui concurs de infracţiuni.

Or, câtă vreme instanţa de control judiciar a apreciat că nu se impune modificarea tratamentului sancţionator aplicat inculpatului A. prin sentinţa penală apelată şi a menţinut pedeapsa cu amenda penală, în atare condiţii, procesul de contopire ar viza pedepse de natură diferită şi cu modalitate de executare diferită, context în care se apreciază că nu este posibilă efectuarea operaţiunii de contopire, inculpatul A. urmând să execute atât pedeapsa rezultantă aplicată în prezenta cauză (amenda penală) cât şi pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 7 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 94/21.08.2024 a Curţii de Apel Ploieşti, definitivă prin decizia penală nr. 307/14.11.2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 3 ani.

Pentru considerentele dezvoltate anterior, constatând legală şi temeinică hotărârea atacată, în temeiul art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 71/F din data de 06 mai 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 71/F din data de 06 mai 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 16 decembrie 2025.