Military police officer’s cassation appeal for assault conviction rejected; final conviction and suspended sentence upheld.

Şedinţa publică din data de 15 mai 2025

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 43 din 28.03.2024 pronunţată de Tribunalul Militar Cluj, în dosarul nr. x/2023, în baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. s-a stabilit pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare în sarcina inculpatului plt. adj. A. din cadrul I.J.J. Braşov, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen.

În baza art. 83 alin. (1) C. pen., s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 82 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Braşov la datele fixate de acesta;

b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 85 alin. (2), lit. b) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 45 zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Munca va fi prestată de către inculpat în cadrul Şcolii Gimnaziale Sânpetru, jud. Braşov sau în cadrul Bibliotecii Judeţene George Bariţiu Braşov, jud. Braşov.

În baza art. 52 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 253/2013, munca neremunerată în folosul comunităţii se execută într-un interval de cel mult 6 luni de la data începerii prestării muncii, iar, două ore de activitate prestată efectiv echivalează cu o zi de muncă.

În temeiul art. 85 alin. (2) C. pen., s-a impus inculpatului obligaţia prevăzută la lit. c) C. pen., respectiv să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Braşov sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul articolului 86 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Braşov, iar în temeiul articolului 86, alin. (2) din C. pen., supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 85 alin. (2) lit. b) şi alin. (5) se face de serviciul de probaţiune.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Braşov.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra conţinutului dispoziţiilor art. 88 C. pen. şi art. 89 C. pen. şi a căror nerespectare atrag revocarea sau anularea beneficiului amânării aplicării pedepsei închisorii.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., art. 19 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., art. 1357 C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B., şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul să-i plătească acesteia la cursul BNR din ziua efectuării plăţii, echivalentul în RON a sumei de 3.000 euro cu titlu de daune morale.

Au fost respinse, ca neîntemeiate, restul pretenţiilor solicitate de partea civilă.

În baza art. 276 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 670,03 RON către partea civilă, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 500 RON reprezintă cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală.

Pentru a pronunţa această sentinţă, analizând probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, inclusiv prin raportare la apărările formulate, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că inculpatul plt. adj. A. a săvârşit fapta pentru care a fost trimis în judecată, respectiv infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. proc. pen., constând în aceea că, la data de 25.02.2022, în jurul orei 22:00, într-un apartament din municipiul Braşov, l-a lovit cu pumnul în zona feţei pe numitul B., cauzându-i acestuia o leziune ce a necesitat 35-40 zile îngrijiri medicale.

Împotriva sentinţei instanţei de fond a formulat apel inculpatul plt. adj. A. solicitând desfiinţarea soluţiei primei instanţe şi, în rejudecare, pe latură penală a solicitat, în baza art. 16 lit. a) şi c) C. proc. pen., achitarea pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen., iar, pe latură civilă, respingerea acţiunii civile în totalitate.

Prin decizia penală nr. 80 din 07.11.2024 pronunţată de Curtea Militară de Apel Bucureşti, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul plt. adj. A. împotriva sentinţei penale nr. 43/28.03.2024 pronunţate de Tribunalul Militar Cluj, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuielile judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut că probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul judecăţii în fond şi apel, dovedesc dincolo de orice îndoială rezonabilă că, la data de 25.02.2022, în jurul orei 22:00, inculpatul plt. adj. A., din cadrul I.J.J. Braşov, aflându-se într-un apartament din municipiul Braşov, pe fondul unor discuţii în contradictoriu cu privire la închirierea acestuia în regim hotelier, l-a lovit cu pumnul în zona capului pe persoana vătămată B., cauzându-i acestuia o leziune (fractură cu deplasare anterioară a condilului mandibular) ce a necesitat pentru vindecare un număr de 35-40 zile îngrijiri medicale).

Curtea a arătat că existenţa faptei de lovire este susţinută de menţiunile certificatului medico-legal nr. 352/E/28.02.2022 care atestă faptul că persoana vătămată s-a prezentat la camera de gardă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, la ora 23:21, fiind constată existenţa unei luxaţii temporo- mandibulară dreaptă şi a unei fracturi cu deplasare anterioară la nivelul condilului mandibular stâng.

Ulterior, la examenul medico- legal din data de 28.02.2022, medicul legist a constatat existenţa unor tumefacţii, la nivel mandibular drept, care se prelungeşte submandibular şi la nivel mandibular stâng.

În acest sens, Curtea a avut în vedere că constatările medico-legale se coroborează cu declaraţia persoanei vătămate, imaginile surprinse pe înregistrarea video, imaginile conţinând capturile de ecran privind conversaţiile ulterioare săvârşirii faptei, precum şi cu declaraţia martorei audiate care a afirmat că a fost informată de persoana vătămată cu privire la lovitura primită, dovedind fără echivoc lovirea persoanei vătămate de către inculpat în zona dreaptă a feţei, la data de 25.02.2022, în jurul orelor 22:00.

În ceea ce priveşte susţinerile inculpatului referitoare la menţiunile din adeverinţa emisă de medicul specialist, perioada de timp scursă de la momentul la care persoana vătămată a plecat de la apartament şi ora la care s-a prezentat la camera de gardă, Curtea a apreciat că nu sunt de natură să înlăture concluzia anterioară.

Astfel, s-a arătat că persoana vătămată a fost lovită în jurul orelor 22:00, fiind înregistrat la camera de gardă la 23:21, în condiţiile în care, potrivit propriilor declaraţii care se coroborează cu cele ale agentului de poliţie audiat, ulterior loviturii s-a deplasat mai întâi la secţia de poliţie, unde a fost îndrumat către spital, iar la ora respectivă camera de gardă era destul de aglomerată. Menţiunile medicului specialist care a consultat persoana vătămată ulterior datei de 25.02.2022 sunt contrazise de certificatul medico- legal şi de raportul de expertiză întocmit în cauză, astfel că vor fi înlăturate din materialul probator.

Susţinerile apelantului- inculpat referitoare la agresivitatea persoanei vătămate nu au fost reţinute de Curte, înregistrarea audio- video depusă la dosar demonstrând că înainte de aplicarea loviturii persoana vătămată a încercat să îi explice inculpatului necesitatea funcţionării reţelei de internet şi modului în care a strâns lucrurile, fără a fi agresiv verbal sau a încerca să folosească violenţa, iar, nici în momentul în care persoana vătămată a întins mâna pentru a preda cheile şi a primi banii nu există, în opinia instanţei de apel, vreun indiciu că aceasta ar fi încercat să-l lovească pe inculpat.

Prin urmare, faţă de probatoriul administrat, Curtea a constatat că fapta inculpatului este tipică atât din punct de vedere obiectiv, cât şi subiectiv, şi constituie infracţiunea de lovire şi alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, la 09.12.2025 (data poştei), a declarat recurs în casaţie inculpatul A., invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin prisma căruia a arătat, în esenţă, că, în mod greşit, s-a reţinut că inculpatul a săvârşit o faptă de natură penală, în condiţiile în care, din ansamblul probator administrat la dosar rezultă cel mult săvârşirea unei tentative la infracţiunea de lovire sau alte violente, tentativă care nu este pedepsită în cazul acestei infracţiuni.

Pe de altă parte, în cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, recurentul - inculpat a susţinut că, potrivit certificatului medico-legal aflat la dosar persoana vătămată a suferit vătămări corporale, însă, din probatoriul administrat nu rezultă că acestea i-au fost produse de către inculpat.

Prin încheierea din 06 martie 2025 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 80 din 07 noiembrie 2024 a Curţii Militare de Apel Bucureşti, dispunându-se, totodată, trimiterea cauzei Completului nr. 6, în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de inculpatul C. ca nefiind fondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Astfel, în recursul în casaţie, sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate, circumscrise cazurilor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Faţă de scopul căii de atac a recursului în casaţie, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluţionarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei învestită cu judecarea căii de atac extraordinare, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de către recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea imputată, astfel cum au fost stabilite de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. potrivit căruia hotărârea este supusă casării când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În cauză, se constată că recurentul inculpat A. a invocat acest motiv de casare, susţinând, în esenţă, că nu se face vinovat de săvârşirea faptei imputate.

Examinând, din această perspectivă, actele dosarului, se constată că, în cauză, s-a dispus condamnarea inculpatului A. pentru aceea că, la data de 25.02.2022, în jurul orei 22:00, aflându-se într-un apartament din municipiul Braşov, pe fondul unor discuţii în contradictoriu cu privire la închirierea acestuia în regim hotelier, l-a lovit cu pumnul în zona capului pe persoana vătămată B., cauzându-i acestuia o leziune (fractură cu deplasare anterioară a condilului mandibular) ce a necesitat pentru vindecare un număr de 35-40 de zile de îngrijiri medicale.

Procedând, conform art. 447 C. proc. pen., la verificarea corespondenţei dintre împrejurările faptice reţinute şi configurarea legală a infracţiunii de luare de mită incriminată în legea specială, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurentului, că fapta ce îi este imputată, aşa cum a fost stabilită cu titlu definitiv de către instanţele de fond şi apel în urma analizării probatoriului administrat în cauză, întruneşte toate elementele de conţinut prevăzute de normele de incriminare.

Astfel, potrivit art. 193 alin. (2) C. pen., fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amenda.

Se observă, astfel, că elementul material al infracţiunii reglementată de art. 193 alin. (2) C. pen. se realizează, de regulă, printr-o acţiune sau inacţiune respectiv prin acţiunea de lovire sau alte violenţe. Această acţiune se poate realiza fie prin energia făptuitorului, fie printr-o altă forţă pe care acesta o pune în mişcare.

În speţă, se constată că, în urma analizării probatoriului administrat în cauză, Curtea de Militară de Apel Bucureşti a reţinut, cu autoritate de lucru judecat sub aspectul situaţiei de fapt, că "la data de 25.02.2022, persoana vătămată B. s-a întâlnit cu inculpatul plt.adj. A. în apartamentul aparţinând martorei D. situat în mun. Braşov, inculpatul urmând să îi restituie persoanei vătămate suma de 80 euro, iar acesta din urmă să predea inculpatului cheile apartamentului.

Aşa cum rezultă din înregistrarea video depusă la dosar, între cei doi există un schimb de replici referitoare la necesitatea funcţionării internetului şi starea apartamentului, inculpatul A., fiind foarte nervos şi folosind un ton agresiv, îi solicită persoanei vătămate B. să îi dea cheile şi să ia banii. După aproximativ o secundă se aude un zgomot ca de lovitură şi pentru o foarte scurtă perioadă de timp, pe filmare se observă o mişcare a mâinii inculpatului înspre direcţia unde se afla persoana vătămată E.. Imediat intervine martorul F. care se interpune între inculpatul A. şi persoana vătămată B.. Inculpatul A. continuă să-i adreseze injurii iar la un moment dat strigă la persoana vătămată, solicitându-i în mai multe rânduri să iasă afară din locuinţă. Persoana vătămată B. iese din locuinţă, întrebând pe un ton agitat: dai în mine? dai tu în mine?"

În raport de menţiunile certificatului medico - legal nr. 352/E/28.02.2022 care atestă faptul că persoana vătămată s-a prezentat la camera de gardă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, la ora 23:21, fiind constată existenţa unei luxaţii temporo- mandibulară dreaptă şi a unei fracturi cu deplasare anterioară la nivelul condilului mandibular stâng, declaraţia persoanei vătămate B., imaginile surprinse pe înregistrarea video, imaginile conţinând capturile de ecran privind conversaţiile ulterioare săvârşirii faptei precum şi cu declaraţia martorei audiate care afirmă că a fost informată de persoana vătămată cu privire la lovitura primită, Curtea a apreciat că este dovedită fără echivoc lovirea persoanei vătămate de către inculpat în zona dreaptă a feţei, la data de 25.02.2022, în jurul orelor 22:00.

Prin urmare, raportat la împrejurările de fapt reţinute cu titlu definitiv de către instanţa de apel, care nu mai pot fi reevaluate prin intermediul recursului în casaţie, Înalta Curte constată că există concordanţă între situaţia de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat şi latura obiectivă a infracţiunii de lovire sau alte violenţe pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului.

Înalta Curte observă, aşadar, în contextul existenţei corespondenţei între activitatea ilicită imputată şi tiparul normei de incriminare, că, prin susţinerile referitoare la lipsa sa de vinovăţie, recurentul A. contestă, în realitate, situaţia de fapt reţinută cu autoritate de lucru judecat de instanţele de fond şi apel, care, însă, aşa cum s-a arătat anterior, nu mai poate fi repusă în discuţie prin intermediul acestei căi extraordinare de atac.

Astfel, în prezentul cadru procesual, Înaltei Curţi nu îi este permis să cenzureze concluzia la care au ajuns instanţele de fond şi apel cu privire la vinovăţia inculpatului, cu atât mai mult cu cât constatările făcute sub acest aspect s-au realizat prin evaluarea tuturor împrejurărilor de fapt în care a fost concepută şi derulată activitatea imputată, astfel cum acestea au rezultat din probele administrate pe parcursul procedurii judiciare, iar, în calea extraordinară de atac, nu se poate realiza o reinterpretare a materialului probator în vederea reconfigurării situaţiei factuale, intrată deja în puterea lucrului judecat.

Înalta Curte subliniază, în acest context, că finalitatea recursului în casaţie nu este aceea de a supune cauza penală unei noi judecăţi, în vederea remedierii greşitei aprecieri a faptelor sau inexactei stabiliri a împrejurărilor în care a fost comisă, ci de a repara un aspect de nelegalitate constând în condamnarea inculpatului pentru fapte care nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, verificare ce se raportează exclusiv la situaţia de fapt stabilită, cu titlu definitiv, de judecătorii fondului.

Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul A. întruneşte toate elementele de tipicitate prevăzute de lege, motiv pentru care, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 80 din 07 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea Militară de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2023.

Totodată, faţă de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor atunci când acest este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.,

În raport de această dispoziţie legală, se constată că faţă de circumstanţele cauzei şi de faptul că recursul în casaţie a fost soluţionat pe fond la primul termen de judecată, de activitatea apărătorului ales al părţii civile B. care a constat în formularea de concluzii scrise, fără a prezenta şi concluzii orale cu ocazia dezbaterilor în calea extraordinară de atac, onorariul solicitat în cuantum de 5.000 RON este diproporţionat, urmând să se dispună reducerea acestuia la suma de 2.000 RON, sumă la plata căreia va fi obligat recurentul - inculpat A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 80 din 07 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea Militară de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul inculpat A. la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 mai 2025.