Money laundering elements and res judicata limits on factual re-evaluation in cassation review of prescription-based process termination

Şedinţa publică din data de 15 mai 2025

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 397 din data de 27.06.2024, pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2023, în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. c), d) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, faptă prevăzută şi ped. de art. 244 alin. (1) C. pen. şi spălare de bani, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., art. 19 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 25 C. proc. pen. a fost respinsă, ca inadmisibilă, acţiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de partea civilă S.C. B. în contradictoriu cu inculpaţii C. şi A..

În baza art. 397 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 249 C. proc. pen., a fost ridicată măsura sechestrului asigurător dispusă prin încheierea penală din data de 14.03.2023 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 44/CJ/26.04.2023 a Curţii de Apel Iaşi, asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor C. şi A..

În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea specială de la numitul D. a sumei de 83.800 de RON.

A fost menţinută măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţa procurorului din data de 08.11.2013 dată în dosarul nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Iaşi asupra sumei de 83.800 RON deţinută de către numitul D..

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iaşi, inculpatul A. şi partea civilă B. S.A..

Prin decizia penală nr. 39 din 17.01.2025 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 397/2024 din 27.06.2024 pronunţate de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2023, a fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală atacată, în latură penală şi, în rejudecare:

A fost schimbat temeiul achitării inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. din art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., în art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu sunt contrare deciziei.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefonate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iaşi şi partea civilă S.C. B. S.R.L., împotriva sentinţei penale nr. 397/2024 din 27.06.2024 pronunţată de Tribunalul Iaşi, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată partea civilă la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia soluţionării apelurilor formulate de procuror şi de inculpatul A. au rămas în sarcina statului.

În baza art. 272 C. proc. pen., onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii C. şi A., în cuantum de câte 250 de RON, au rămas în sarcina statului.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, la data de 10.02.2025, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., prin apărător ales, avocat E., invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin prisma căruia a solicitat, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019.

Astfel, făcând trimitere la probatoriul administrat la dosar, s-a arătat că Parchetul nu a făcut dovada că inculpatul A. cunoştea că sumele retrase provin din comiterea altei infracţiuni, precum şi că simpla retragere a banilor reprezintă o spălare de bani, în condiţiile în care sumele au avut altă destinaţie decât cea a retragerii şi dispunerii de acestea în interes propriu.

Prin urmare, s-a menţionat că la dosar nu există probe care să reflecte tranzacţiile firmei pe o perioadă de 2-3 ani de la primul transfer efectuat.

În acelaşi sens, s-a precizat că nu se cunoaşte câte depuneri şi retrageri au existat în perioada de timp menţionată, astfel încât, să se constate că suma de 50.000 RON, este aceeaşi cu suma depusă în anul 2013.

De altfel, în acest sens, se impunea efectuarea unei expertize pentru a se verifica circuitul tranzacţiilor, titlurilor efectuării acestora, în raport de perioada de referinţă.

Or, simpla speculaţie că anumite transferuri care înglobează diverse sume de bani, în decurs de cel puţin 3 ani de la data primei tranzacţii, nu poate proba elementele de tipicitate ale infracţiunii de spălare de bani, întrucât, în lipsa probării cunoaşterii efective a provenienţei sumelor prin realizarea unei analize asupra transferurilor, într-o perioadă de aproximativ 3 ani, nu poate fi vorba despre disimulare în fapt.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, a arătat că suma de bani confiscată de la inculpatul D. reprezintă prejudiciul produs părţii civile ca urmare a comiterii infracţiunii de înşelăciune şi se impunea restituirea acesteia către partea civilă S.C. B. S.R.L., nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. privind confiscarea specială, suma de bani servind la despăgubirea părţii civile.

Prin urmare, s-a arătat că inculpatul A. este pus în situaţia de a achita o sumă de bani, care se presupune că ar aparţine părţii civile, însă această sumă se află, în mod nelegal, în posesia statului, deşi serveşte la despăgubirea părţii civile.

Totodată, în baza art. 441 C. proc. pen., recurentul - inculpat a solicitat suspendarea deciziei atacate, întrucât punerea în executare a acesteia are efect direct asupra patrimoniului inculpatului.

Prin încheierea din 03 aprilie 2025 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 39 din 17 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, dispunându-se, totodată, trimiterea cauzei Completului nr. 6, în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac.

De asemenea, a fost respinsă cererea privind suspendarea executării hotărârii atacate formulată de recurentul - inculpat A..

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de inculpatul A. ca nefiind fondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Astfel, în recursul în casaţie, sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate, circumscrise cazurilor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Faţă de scopul căii de atac a recursului în casaţie, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluţionarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei învestită cu judecarea căii de atac extraordinare, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de către recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea imputată, astfel cum au fost stabilite de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. potrivit căruia hotărârea este supusă casării când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În cauză, se constată că recurentul-inculpat A. a invocat acest motiv de casare susţinând, în esenţă, că, în ceea ce priveşte infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii imputate, întrucât, nu a cunoscut că sumele de bani retrase provin din comiterea altei infracţiuni, precum şi că simpla retragere a banilor reprezintă o spălare de bani, în condiţiile în care, sumele au avut altă destinaţie decât cea a retragerii şi dispunerii de acestea în interes propriu.

Or, în opinia inculpatului, simpla speculaţie că anumite transferuri care înglobează diverse sume de bani, în decurs de cel puţin trei ani de la data primei tranzacţii, nu poate proba elementele de tipicitate ale infracţiunii de spălare de bani, întrucât, în lipsa dovedirii cunoaşterii efective a provenienţei sumelor prin realizarea unei analize asupra transferurilor, într-o perioadă de aproximativ trei ani, nu poate fi vorba despre disimulare în fapt.

Examinând, din această perspectivă, actele dosarului, se constată că, în cauză, în ceea ce priveşte infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019 reţinută în sarcina inculpatului, s-a dispus, în baza art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, instanţele de fond şi apel reţinând ca fiind dovedit faptul că suma de 111.055 RON primită în urma încheierii promisiunii bilaterale de vânzare - cumpărare cu S.C. B. S.R.L., cu privire la terenul în suprafaţă de 50 ha, a fost depusă în contul bancar deschis pe numele inculpatei F., cont bancar pe care inculpatul A. a fost împuternicit, cunoscând că provine dintr-o operaţiune ilicită, aceasta fiind, ulterior, disimulată, în sensul că au fost retrase două tranşe, la data de 06.11.2013 suma de 57.500 RON, iar, la data de 07.11.2013 suma de 50.000 de RON, apoi, după aproximativ un an, inculpatul a virat în contul personal suma totală de 121.000 RON.

Procedând, conform art. 447 C. proc. pen., la verificarea corespondenţei dintre împrejurările faptice reţinute şi configurarea legală a infracţiunii de luare de mită incriminată în legea specială, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurentului, că fapta ce îi este imputată, aşa cum a fost stabilită cu titlu definitiv de către instanţele de fond şi apel în urma analizării probatoriului administrat în cauză, întruneşte toate elementele de conţinut prevăzute de normele de incriminare.

Astfel, potrivit art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, constituie infracţiunea de spălare a banilor şi se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani, schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.

Se observă, aşadar, că schimbarea sau transferul bunurilor, produs al infracţiunii principale, ca element material al laturii obiective a infracţiunii prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019 urmăreşte ascunderea sau disimularea originii ilicite a bunurilor.

Indiferent de modalitatea de săvârşire a infracţiunii, aceasta cuprinde trei faze: a) plasarea banilor; b) stratificarea; c) integrarea. Ele pot fi regăsite în toate situaţiile sau pot avea o altă configuraţie ori pot fi comprimate în una sau două dintre fazele menţionate. Toate însă au o caracteristică comună, fictivitatea, ascunderea originii bunurilor, fabricarea unei aparenţe de provenienţă legală a bunurilor achiziţionate în mod nelegal, camuflarea.

În faza plasării, bunurile provenite din săvârşirea de infracţiuni sunt introduse în circuitul civil prin crearea unei circulaţii fictive, iar în faza integrării, denumită şi reciclare, se realizează fabricarea unei aparenţe de provenienţă legală.

În speţă, se constată că, în urma analizării probatoriului administrat în cauză, Curtea de Apel Iaşi a reţinut, cu autoritate de lucru judecat sub aspectul situaţiei de fapt, că acţiunea inculpatului A. a respectat cu fidelitate cele trei etape ale spălării banilor, respectiv plasarea, stratificarea şi integrarea, cunoscând că aceştia provin din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

Astfel, inculpatul a separat veniturile ilicite de sursa de provenienţă, creând o aparenţă de legalitate a patrimoniului dobândit în mod ilegal, pentru a face imposibilă identificarea adevăratei surse a acestuia şi a-l introduce în circuitul economico - financiar legal, astfel încât, acesta să poată dispune asupra beneficiilor ilicite, fără riscul de a fi descoperit.

Aşadar, în prima etapă, suma de 111.055 RON, primită în urma încheierii promisiunii bilaterale de vânzare - cumpărare cu S.C B. S.R.L., cu privire la terenul în suprafaţă de 50 de ha, a fost depusă în contul bancar deschis pe numele inculpatei F., cont bancar pe care inculpatul A. a fost împuternicit; în cea de-a doua etapă, inculpatul a procedat la fragmentarea sumei, retrăgând la 06.11.2013 suma de 57.500 RON, iar, la 07.11.2013 suma de 50.000 de RON, pe care a virat-o în contul S.C. G. S.R.L., iar, în final, după aproximativ un an, acesta şi-a virat în contul personal, în mai multe tranşe, suma de 121.000 RON, amestecând astfel şi suma de 50.000 de RON, provenită din inducerea în eroare a S.C B. S.R.L.

Prin urmare, raportat la împrejurările de fapt reţinute cu titlu definitiv de către instanţa de apel, care nu mai pot fi reevaluate prin intermediul recursului în casaţie, Înalta Curte constată că este îndeplinită cerinţa esenţială prevăzută de norma de incriminare, ca acţiunea de schimbarea sau transferul bunurilor, produs al infracţiunii principale, ca element material al laturii obiective a infracţiunii prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019 a avut ca scop ascunderea sau disimularea originii ilicite a banilor proveniţi din înşelarea părţii civile, iar, inculpatul A. cunoştea această împrejurare, astfel că există concordanţă între situaţia de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat şi latura obiectivă a infracţiunii de spălare a banilor pentru care s-a dispus condamnarea recurentului inculpat.

Înalta Curte observă, aşadar, în contextul existenţei corespondenţei între activitatea ilicită imputată şi tiparul normei de incriminare, că, prin susţinerile referitoare la lipsa reprezentării faptului că sumele retrase ar proveni din săvârşirea unei alte infracţiuni, recurentul A. contestă, în realitate, situaţia de fapt reţinută cu titlu definitiv de instanţele de fond şi apel, care, însă aşa cum s-a arătat anterior, nu mai poate fi repusă în discuţie prin intermediul acestei căi extraordinare de atac.

Înalta Curte subliniază, în acest context, că finalitatea recursului în casaţie nu este aceea de a supune cauza penală unei noi judecăţi, în vederea remedierii greşitei aprecieri a faptelor sau inexactei stabiliri a împrejurărilor în care a fost comisă, ci de a repara un aspect de nelegalitate constând în condamnarea inculpatului pentru fapte care nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, verificare ce se raportează exclusiv la situaţia de fapt stabilită, cu titlu definitiv, de judecătorii fondului.

Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul A. întruneşte toate elementele de tipicitate prevăzute de lege, motiv pentru care, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 39 din 17 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

Totodată, faţă de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul - inculpat, în cuantum de 753 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 39 din 17 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 753 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 mai 2025.