Cassation appeals against attempted homicide and perjury convictions dismissed, upholding final appellate judgments

Şedinţa publică din data de 15 mai 2025

Asupra recursurilor în casaţie, în baza actelor din dosar, constată:

Prin sentinţa penală nr. 32/S din data de 9 februarie 2024 pronunţată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Braşov, a dispus:

I. "În baza art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen. condamnă pe inculpatul A., la pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "tentativă de omor".

(…)

II. În baza art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., coroborat cu art. 396 alin. (10) C. proc. pen. condamnă pe inculpatul B., la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "tentativă de omor".

(…)

În baza art. 72 alin. (1) C. pen. scade din pedeapsa principală de 4 (patru) ani închisoare aplicată inculpatului B. timpul reţinerii de 18 ore din perioada 02.04.2021, orele 14:50-03:04.2021, orele 08:50.

(…)

III. În baza art. 193 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., condamnă pe inculpatul C., zis D., la pedeapsa de 2.400 RON amendă penală, calculată prin înmulţirea unui număr de 120 zile-amendă cu suma de 20 RON corespunzătoare unei zile-amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de "lovire sau alte violenţe".

(…)

IV. În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1), lit. b), teza I C. proc. pen., achită inculpatul E., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de "mărturie mincinoasă" prevăzută de art. 273 alin. (1) şi (2) lit. d) C. pen., întrucât fapta nu e prevăzută de legea penală.

Constată că inculpatul E. a fost reţinut în perioada 02.04.2021, ora 16:30-03:04.2021, ora 16:30.

(…)

În baza art. 397 alin. (1), art. 19 alin. (1), (2), (4), (5), art. 25 alin. (1), C. proc. pen. coroborat cu art. 1349, alin. (1), (2), art. 1357, art. 1391 alin. (1) C. civ. admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă F., şi, în consecinţă, obligă pe inculpatul A. să plătească părţii civile F.:

- suma de 670 RON cu titlu de daune materiale

- suma de 84.000 RON (optzeci şi patru mii RON), cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune morale.

Respinge acţiunea civilă promovată de partea civilă F. pentru rest.

În baza art. 397 alin. (1), art. 19 alin. (1), (2), (4), (5), art. 25 alin. (1), C. proc. pen. coroborat cu art. 1349, alin. (1), (2), art. 1357, art. 1391 alin. (1) C. civ. admite în parte acţiunea civilă formulată de inculpatul-parte civilă A., şi, în consecinţă, obligă pe inculpatul B. să plătească părţii civile A. echivalentul în RON al sumei de 14.000 EURO (paisprezece mii EURO) la cursul Băncii Naţionale a României de la data efectuării plăţii, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune morale.

Respinge acţiunea civilă promovată de partea civilă A. pentru rest.

În baza art. 397 alin. (1), art. 19 alin. (1), (2), (4), (5), art. 25 alin. (1), C. proc. pen. coroborat cu art. 1349, alin. (1), (2), art. 1357, art. 1391 alin. (1) C. civ. admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă G., şi, în consecinţă, obligă pe inculpatul C. să plătească părţii civile G. echivalentul în RON al sumei de 100 EURO (o sută EURO) la cursul Băncii Naţionale a României de la data efectuării plăţii, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune morale.

Respinge acţiunea civilă promovată de partea civilă G. pentru rest.

În baza art. 397 alin. (1), art. 19 alin. (1), (2), (4), (5) şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 1357 C. civ., art. 320 din Legea 95/2006, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, în legătură cu prestaţiile medicale acordate persoanei vătămate F. şi, în consecinţă, obligă inculpatul A. să plătească în favoarea părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov suma de 6.224,06 RON (şase mii două sute douăzeci şi patru RON şi şase bani) cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale.

În baza art. 397 alin. (1), art. 19 alin. (1), (2), (4), (5) şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 1357 C. civ., art. 320 din legea 95/2006, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, în legătură cu prestaţiile medicale acordate persoanei vătămate A. şi, în consecinţă, obligă inculpatul B. să plătească în favoarea părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov suma de 11.451,31 RON (unsprezece mii patru sute cincizeci şi unu RON şi treizeci şi unu bani) cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale.

(…)

În baza art. 274 alin. (1), (2) C. proc. pen. obligă inculpatul A. la plata a 1.500 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 274 alin. (1), (2) C. proc. pen. obligă inculpatul B. la plata a 800 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 274 alin. (1), (2) C. proc. pen. obligă inculpatul C. la plata a 1.300 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în privinţa inculpatului E., în cuantum de 1.150 RON, rămân în sarcina statului.

În baza art. 276 alin. (1), (2) C. proc. pen. obligă inculpatul A. la plata către partea civilă F. a sumei de 4.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare."

Prin decizia penală nr. 714/AP din 17 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2022, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi partea civilă G. împotriva sentinţei penale nr. 32/S din data de 09 februarie 2024 a Tribunalului Braşov, pronunţată în dosarul penal nr. x/2022, care a fost desfiinţată sub aspectul soluţiei de achitare a inculpatului E. şi al cuantumului daunelor morale acordate părţii civile G. şi pe cale de consecinţă:

În baza art. 273 alin. (1) şi alin. (2) lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul E. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicate inculpatului şi, în baza art. 92 alin. (1) C. pen., stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani.

(…)

S-a constatat că inculpatul a fost reţinut pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 02.04.2021, orele 16:30.

S-a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen. în ceea ce îl priveşte pe inculpatul E. şi în baza art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost obligat acest inculpat la plata sumei de 1.150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cursul urmării penale şi al judecăţii în fond.

S-a majorat cuantumul daunelor morale pe care inculpatului C. trebuie să plătească părţii civile G., de la suma de 100 de euro (echivalentul în RON la cursul BNR de la data efectuării plăţii) la suma de 1.050 RON.

S-au menţinut restul dispoziţiilor hotărârii atacate care nu este contrar prezentei decizii.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-au respins apelurile declarate de inculpaţii A., B. şi C., şi partea civilă F., împotriva aceleiaşi hotărâri.

(…)

Împotriva deciziei penale nr. 714/AP din 17 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2022, inculpaţii A., B. şi E. au formulat cereri de recurs în casaţie, invocând dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (inculpatul A.), respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (inculpaţii B. şi E.).

Recurentul inculpat A. a invocat aplicarea greşită a legii în cea ce priveşte respingerea cererii sale de a fi reţinută scuza provocării, precum şi greşita încadrare juridică a faptei în art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen.

În acest sens, a susţinut că, deşi instanţa de apel a constatat că situaţia de fapt expusă prin sentinţa apelată este confirmată doar în parte de materialul probator administrat în cauză şi, în esenţă, evenimentele din 7.03.2021 s-au derulat în modalitatea descrisă în rechizitoriu, a apreciat în mod greşit că nu poate fi reţinută circumstanţa atenuată a provocării în ceea ce îl priveşte. Mai mult, instanţa de apel ar fi putut să reţină în favoarea sa, şi din oficiu, legitima apărare, dat fiind că starea sa de tulburare a fost reală sub imperiul ameninţării produse de F., care încercase să îl agreseze la petrecerea de la domiciliul lui şi care a venit însoţit de mai multe persoane la locuinţa sa.

Totodată, făcând referire la situaţia de fapt, în sensul că locul în care prima lovitură a fost aplicată, în zona abdomenului, nu era o zonă vitală, recurentul inculpat a susţinut că, deşi instanţa de apel avea posibilitatea să stabilească, din oficiu, o corectă încadrare juridică a faptelor, nu procedat astfel, ci, mai mult, a aplicat greşit dispoziţiile legale, respingând cererea sa de schimbare a încadrării juridice a faptei, din art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen. (tentativă la omor), în art. 198 alin. (1) C. pen. (încăierare).

Recurentul inculpat B. a susţinut, în esenţă, că infracţiunii pentru care a fost condamnat îi lipseşte un element esenţial, respectiv caracterul nejustificat, în raport de starea de fapt reţinută în cauză fiind incidentă legitima apărare în privinţa sa. În concret, a solicitat să se constate că acţiunea sa îndreptată împotriva inculpatului A. reprezintă legitimă apărare, apreciind că se impune să fie achitat, în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Recurentul inculpat E. a solicitat achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de "mărturie mincinoasă", prevăzută de art. 273 alin. (1) şi (2) lit. d) C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare. Astfel, a arătat, în esenţă, că s-a reţinut în sarcina sa modalitatea mărturiei mincinoase prin omisiunea de a spune tot ceea ce ştie cu privire la aspecte despre care nu a fost întrebat.

S-a invocat că instanţa de apel nu a administrat nicio probă în vederea stabilirii unei alte stări de fapt decât cea reţinută de prima instanţă, ci strict prin reinterpretarea unor declaraţii de la urmărirea penală şi valorificarea unei conversaţii interceptate în arest între inculpaţii C. şi B., a stabilit că inculpatul E. ar fi trebuit să cunoască identitatea agresorului lui A. (chiar dacă nu ar fi văzut acest lucru la momentul agresiunii) şi că ar fi trebuit să observe că fraţii Preşmerean s-au deplasat la locul altercaţiei înarmaţi.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-au admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., B. şi E. împotriva deciziei penale nr. 714/AP din 17 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2022.

Analizând recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A., B. şi E., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, în considerarea celor ce succed:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Faţă de scopul căii de atac a recursului în casaţie, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluţionarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei investită cu judecarea recursului în casaţie.

Ca atare, motivele de casare trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

Limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a normelor substanţiale sau de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului." (decizia nr. 350/RC/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

Totodată, s-a reţinut că acest caz de casare vizează "acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblu sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv." (decizia nr. 442/R/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

În cauză, inculpatul A. a formulat recurs în casaţie întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (s-a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege), susţinând în esenţă că, în mod greşit, instanţele de fond şi apel i-au respins solicitarea de a fi reţinută în favoarea sa, scuza provocării, putând să reţină chiar şi legitima apărare, întrucât starea sa de tulburare a fost reală sub imperiul ameninţării din partea lui F., precum şi că, în mod greşit, fapta a fost încadrată în tentativă la infracţiunea de omor.

Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică şi de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

Dispoziţiile care reglementează cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. sunt de strictă interpretare, astfel că vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport de încadrarea juridică reţinută sau menţinută prin hotărârea atacată şi de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

Rezultă că se circumscriu cazului de casare menţionat acele situaţii în care este înfrânt principiul legalităţii pedepsei, printre altele, prin depăşirea limitelor legale, respectiv, stabilirea unei pedepse care, fie depăşeşte limitele generale ale pedepsei ori se situează sub aceste limite, fie depăşeşte sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracţiunea săvârşită.

Conform art. 188 alin. (1) C. pen., uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Potrivit art. 33 alin. (1) C. pen., tentativa se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate.

Analizând legalitatea pedepsei aplicate inculpatului A., Înalta Curte constată că pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "tentativă de omor" este în limitele prevăzute de lege.

Prin urmare, nefiind incident cazul de casare invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., se impune respingerea recursului în casaţie formulat de inculpatul A..

Totodată, în speţă, inculpaţii B. şi E. au formulat recurs în casaţie întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susţinând în esenţă că, faptele pentru care au fost condamnaţi nu sunt prevăzute de legea penală.

Concret, recurentul inculpat B. a susţinut că lipseşte caracterul nejustificat al faptei pentru care a fost condamnat, respectiv tentativă la fapta de omor, raportat la situaţia de fapt reţinută fiind incidentă legitima apărare în privinţa sa, întrucât prin acţiunea împotriva inculpatului A., practic, s-a apărat.

Recurentul inculpat E. a susţinut că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de art. 273 alin. (1) şi (2) lit. d) C. pen., întrucât, deşi s-a reţinut în sarcina sa modalitatea mărturiei mincinoase prin omisiunea de a spune tot ceea ce ştie cu privire la aspecte despre care nu a fost întrebat, instanţa de apel a ajuns la această concluzie doar prin reinterpretarea unor declaraţii de la urmărirea penală şi valorificarea unei conversaţii interceptate în arest între inculpaţii C. şi B., stabilind în privinţa sa, că trebuia să cunoască identitatea agresorului lui A. (chiar dacă nu ar fi văzut acest lucru la momentul agresiunii) şi că ar fi trebuit să observe că fraţii Preşmerean s-au deplasat la locul altercaţiei înarmaţi.

În aceste coordonate de principiu, în limitele criticilor ce se circumscriu motivului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte notează că, în cuprinsul hotărârii atacate a fost descrisă fapta care a justificat încadrarea acesteia ca realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii de "tentativă de omor" prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen., fiind reţinute în concret acţiunile inculpatului B. şi motivele pentru care s-a considerat că acesta a acţionat.

De asemenea, instanţa de apel a reţinut în concret în ce constă fapta de mărturie mincinoasă imputată inculpatului E., faptă ce a justificat concluzia că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 273 alin. (1) şi alin. (2) lit. d) C. pen.

În fapt, instanţa de apel a reţinut că, în esenţă, evenimentele din data de 07.03.2021 s-au derulat în modalitatea descrisă prin rechizitoriu (constatând că starea de fapt expusă de instanţa de fond este confirmată doar în parte de materialul probator administrat în cauză).

Astfel, instanţa de apel a reţinut că, în seara de 06.03.2021, persoana vătămată F. a organizat o petrecere la domiciliul său din oraşul Zărneşti, la care au participat mai multe persoane, printre care fratele său H., precum şi inculpatul-persoană vătămată A. şi martorul I.. La un moment dat, cei doi din urmă au avut un conflict fizic cu fraţii Preşmerean, agresându-se reciproc, de fiecare parte mai fiind şi alte persoane.

După ce A. şi I. au plecat de la domiciliul lui F., acesta din urmă l-a sunat pe fratele său, inculpatul C. care s-a deplasat la locuinţa persoanei vătămate F. împreună cu tatăl său, inculpatul B., cu maşina inculpatului E.. Pe drum, inculpatul C. s-a întâlnit cu martorul I. şi cu grupul său de prieteni, cu care a avut un conflict verbal şi fizic, la conflict alăturându-se şi ceilalţi doi fraţi ai săi, F. şi H..

După aplanarea acestui al doilea conflict, cei trei fraţi Preşmerean, împreună cu tatăl lor, inculpatul B., s-au înţeles să meargă după A., în mod afirmativ cu scopul de a recupera portofelul lui F.. Deşi prima instanţă a acordat crezare explicaţiilor prezentate de inculpaţi cu privire la motivul deplasării lor în Haltă, având în vedere declaraţia martorul I., instanţa de apel a apreciat, similar rechizitoriului, că cei patru membri ai familiei Preşmerean au plecat în căutarea lui A. cu scopul de a se răzbuna pe acesta. Astfel, membrii familiei Preşmerean s-au deplasat cu maşina inculpatului E. către Halta Zărneşti, având asupra lor corpuri contondente.

Cei patru membri ai familiei Preşmerean şi inculpatul E. au ajuns în Halta Zărneşti în jurul orelor 06:30, iar din cauza gălăgiei pe care au făcut-o în zonă, prezenţa lor a fost sesizată de martora J., concubina inculpatului A. la data respectivă. Aceasta l-a informat pe A. care, fiind încă sub influenţa băuturilor alcoolice şi bănuind că membrii familiei Preşmerean s-au dus să îl caute, a coborât cu un topor în întâmpinarea acestora.

Deşi cel mai sigur mod de a se apăra era chiar rămânerea în apartament, din moment ce membrii familiei Preşmerean nu îi cunoşteau adresa şi, în plus, avea posibilitatea de a alerta organele de poliţie dacă se simţea ameninţat de prezenţa grupului respectiv, inculpatul A. a coborât cu un topor şi a mers spre locul în care s-a oprit maşina condusă de martorul E., distanţă care nu este una deloc neglijabilă, din probe reieşind că incidentul s-a petrecut la aproximativ 100 de metri de blocul inculpatului A..

În urma inculpatului A. au ieşit, tot cu un topor, fratele său, G., care fusese anunţat de J., aceasta din urmă şi martorul K., care avea o bâtă în mână (un picior de masă de lemn, conform susţinerii martorului, primit de la concubina inculpatului A.). Martorii J. şi K. au rămas în urmă, nu s-au apropiat de persoanele implicate în conflict, rămânând la o distanţă de 20-30 de metri. Inculpatul A. l-a lovit cu toporul pe F. în zona abdomenului, tăindu-i astfel bluza pe care o avea pe el, iar cu o a doua lovitură, îndreptată spre zona capului, l-a lovit în mâna dreaptă cu care persoana vătămată s-a apărat pentru a nu fi lovită, tăindu-l astfel pe partea exterioară a palmei drepte şi cauzându-i o sângerare abundentă.

După acest moment inculpatul A. a fost lovit de inculpatul B. care a fost provocat de agresiunea exercitată de A. asupra fiului său F., cu un corp dur în zona capului.

În acest timp, G. se apropia ameninţător cu toporul, iar în întâmpinarea acestuia a ieşit inculpatul C. care, provocat de ameninţarea exercitată cu toporul de G. asupra membrilor familiei sale, i-a smuls acestuia din mână toporul şi l-a lovit cu pumnii în zona frunţii.

Loviturile aplicate cu toporul, persoanei vătămate F., de către inculpatul A. au provocat acesteia leziuni traumatice multiple ale pumnului şi mâinii drepte, fractură deschisă cu deplasare metacarp IV şi secţiune tendoane extensoare degete III şi IV care au necesitat 60-65 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, însă cu toate îngrijirile medicale acordate a rămas cu infirmitate fizică permanentă constând în deficit de flexie FP/MC de 35% la nivelul articulaţiei metacarpo-falangiene şi afectarea mişcărilor de flexie-extensie.

Agresiunea exercitată de inculpatul B. cu corpul dur de formă alungită asupra persoanei vătămate A. au fost provocate acesteia hemoragie epidurală-hematom epidural frontal stâng operat ulterior, contuzie cerebrală în focar, hemoragie subdurală traumatică, fractură a boltei craniene, hemoragie subarahnoidiană traumatică, hemiplegie flască-hemipareză dreaptă remisă ulterior, comă-stare comatoasă remisă ulterior, encefalopatie-sindrom de hipertensiune intracraniană remisă ulterior, care au necesitat 55-60 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, însă cu toate îngrijirile medicale acordate a rămas cu infirmitate fizică permanentă constând în lipsa de substanţă osoasă craniană.

Topoarele folosite în timpul incidentului de A. şi G. au fost predate organelor de poliţie de acesta din urmă. Obiectul vulnerant folosit de inculpatul B. asupra persoanei vătămate A. nu a fost găsit la faţa locului.

În drept, instanţa de apel a reţinut că fapta inculpatului A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de "tentativă de omor" prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen., iar fapta inculpatului B. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de "tentativă de omor" prevăzută art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul E., contrar opiniei instanţei de fond, s-a reţinut de instanţa de apel că au fost administrate suficiente probe care confirmă acuzaţia formulată în rechizitoriu, constând în aceea că, după ce în dimineaţa de 07.03.2021 a asistat la o altercaţie în cartierul Haltă din Zărneşti, judeţul Braşov, între, pe de o parte mai mulţi membri ai familiei Preşmerean, pe care i-a şi dus cu maşina în acea zonă, şi fraţii A. şi G., pe de altă parte, în aceeaşi zi, cu ocazia audierii sale în calitate de martor, E. a declarat mincinos că nu a văzut cine a agresat-o pe victima A., neplasându-l la locul faptei pe autorul B., şi că fraţii Preşmerean nu ar fi avut asupra lor obiecte contondente, deşi cunoştea toate aceste aspecte.

În drept, instanţa de apel a reţinut că fapta inculpatului E. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de "mărturie mincinoasă" prevăzută de art. 273 alin. (1) şi alin. (2) lit. d) C. pen.

Pentru a verifica dacă inculpaţii B. şi E. au fost condamnaţi pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv. În ipoteza în care situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel nu se suprapune pe tipicitatea obiectivă a infracţiunii, astfel cum aceasta este prevăzută de lege, devin incidente dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Pornind de la aceste considerente, în analiza motivelor de recurs în casaţie, Înalta Curte constată că, fapta imputată inculpatului B. constă în aceea că, provocat de agresiunea exercitată de A. asupra fiului său F. care sângera abundent, l-a lovit pe A. cu un corp dur de formă alungită în zona capului, provocând-i acestuia hemoragie epidurală-hematom epidural frontal stâng operat ulterior, contuzie cerebrală în focar, hemoragie subdurală traumatică, fractură a boltei craniene, hemoragie subarahnoidiană traumatică, hemiplegie flască-hemipareză dreaptă remisă ulterior, comă-stare comatoasă remisă ulterior, encefalopatie-sindrom de hipertensiune intracraniană remisă ulterior, care au necesitat 55-60 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, însă cu toate îngrijirile medicale acordate a rămas cu infirmitate fizică permanentă constând în lipsa de substanţă osoasă craniană.

S-a reţinut, în favoarea inculpatului B., circumstanţa atenuantă legală a provocării, fiind evident că reacţia violentă a acestuia, de a lovi pe A. în zona capului, a fost determinată de acţiunea anterioară violentă a celui din urmă asupra fiului inculpatului, persoana vătămată F., care sângera abundent ca urmare a tăieturii realizate cu toporul la nivelul pumnului şi mâinii drepte.

Având în vedere că prin motivele de recurs în casaţie, recurentul inculpat critică decizia apelată sub aspectul nereţinerii în beneficiul său a legitimei apărări, cu consecinţa incidenţei dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte constată că motivele invocate de inculpatul B., vizează, în concret, temeinicia deciziei penale recurate şi nu chestiuni de legalitate.

În acest sens, Înalta Curte subliniază că instanţa de apel a respins critica similară a inculpatului B., reţinând că situaţia de fapt nu reflectă îndeplinirea cumulativă atât a condiţiilor referitoare la atac şi la intensitatea acestuia, cât şi a condiţiilor privitoare la apărare. Practic, în speţă, conform considerentelor deciziei recurate, din materialul probator rezultă că, în momentul în care inculpaţii B. şi C. au reacţionat, atacul desfăşurat de A. şi G. nu mai era unul imediat, adică în curs de desfăşurare. În concret, a fost dovedită aplicarea de către A., a două lovituri cu toporul, după care acesta s-a oprit, fără să încerce să mai aplice şi a treia lovitură, iar inculpatul B. a intervenit ulterior consumării infracţiunii comise asupra fiului său de A., când atacul deja îşi pierduse caracterul imediat.

În privinţa motivelor de recurs în casaţie formulate de inculpatul E., Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor art. 273 alin. (1) C. pen., "mărturia mincinoasă" constă în fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care este întrebat.

Potrivit art. 273 alin. (2) lit. d) C. pen., pedeapsa este mai mare dacă fapta este săvârşită în legătură cu o faptă pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă ori închisoarea de 10 ani sau mai mare.

Sub aspectul laturii obiective a infracţiunii, prin decizia recurată s-a reţinut că elementul material constă în aceea că, fiind audiat în calitate de martor la data de 07.03.2021, inculpatul E. a declarat mincinos că nu a văzut cine l-a agresat pe inculpatul-persoană vătămată A., neplasându-l la locul faptei pe autorul B., şi că fraţii Preşmerean nu ar fi avut asupra lor obiecte contondente, deşi cunoştea toate aceste aspecte, astfel cum a reieşit din probele administrate.

Aşa cum s-a precizat, de altfel, şi în considerentelor deciziei recurate, norma care incriminează mărturia mincinoasă nu impune adresarea unor întrebări specifice martorului, fiind suficient să i se pună acestuia în vedere să relateze tot ce ştie despre fapta cu privire la care este ascultat, cu condiţia ca martorul să conştientizeze care sunt aspectele relevante. Pentru existenţa infracţiunii în discuţie, este necesar ca omisiunea de a declara anumite aspecte să fie una intenţionată şi să nu privească elemente despre care martorul să nu fi cunoscut că ar fi esenţiale pentru soluţionarea cauzei. Întrebările adresate de organul judiciar au menirea de a sublinia, acolo unde nu este evident, caracterul esenţial al anumitor detalii. Or, identitatea persoanelor care au format grupul care s-a deplasat la domiciliul lui A. era, în mod evident, un element important pentru cercetările penale derulate în vederea identificării celui care a atentat la viaţa persoanei vătămate, împrejurare care a fost cunoscută de toţi participanţii la conflict.

Inculpatul E. a declarat în mod mincinos, în calitate de martor, că a plecat cu autoturismul împreună doar cu fraţii Preşmerean, respectiv L., H. şi M., în parcare la Halta Zărneşti. Din moment ce inculpatul E. a omis să îl plaseze la locul faptei chiar pe adevăratul agresor al lui A., această omisiune nu poate fi considerată decât una intenţionată, făcută cu scopul de a zădărnici urmărirea penală şi de a induce în eroare organul judiciar cu privire la participarea la faptele cercetate şi a inculpatului B., atitudine care a contribuit la luarea măsurii arestării preventive a unei alte persoane, respectiv a inculpatului C..

În condiţiile în care prin motivele de recurs în casaţie, se critică modul în care instanţa de apel a interpretat probele administrate şi, implicit, concluzia în sensul că, în calitate de martor, inculpatul E. a declarat în mod mincinos, prin omisiunea, cu intenţie, de a-l plasa la locul faptei pe inculpatul B. (acuzat de tentativă de omor faţă de inculpatul-persoană vătămată A.), cu scopul de a induce în eroare organul judiciar, Înalta Curte constată că, nici în cazul recurentului inculpat E., motivele invocate nu relevă chestiuni de nelegalitate, ci vizează, în concret, temeinicia deciziei penale recurate.

Prin urmare, criticând decizia instanţei de apel, susţinerile recurenţilor inculpaţi tind, în realitate, la reanalizarea probelor şi înlăturarea raţionamentului care a condus la soluţiile de condamnare, practic, la o rejudecare a cauzei în parametrii unei căi ordinare de atac, nefiind reliefate aspecte de nelegalitate din perspectiva neprevederii faptei în legea penală.

Însă, reevaluarea situaţiei de fapt reţinută în cauză, cu titlu definitiv, de către instanţa de apel şi concordanţa cu probele administrate, precum şi interpretarea dată acesteia prin hotărârea definitivă, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în actuala procedură a recursului în casaţie.

Concluzionând, raportat la cele expuse, Înalta Curte constată că faptele imputate inculpaţilor B. şi E., astfel cum au fost reţinute în mod definitiv de instanţa de apel, întrunesc conţinutul constitutiv al infracţiunilor pentru care aceştia au fost trimişi în judecată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A., B. şi E. împotriva deciziei penale nr. 714/AP din 17 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 de RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Faţă de soluţia de respingere a recursurilor în casaţie, va obliga recurenţii inculpaţi A., B. şi E. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea cauzei, în cuantum de câte 667 RON fiecare, către intimatul parte civilă G. şi în cuantum de câte 1190 fiecare, către intimatul persoană vătămată F., cu titlu de onorarii ale apărătorilor aleşi, conform solicitărilor formulate, dovedite cu chitanţele depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A., B. şi E. împotriva deciziei penale nr. 714/AP din 17 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 de RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurenţii inculpaţi A., B. şi E. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea recursurilor în casaţie formulate, în cuantum de câte 667 RON fiecare, către intimatul parte civilă G. şi în cuantum de câte 1190 fiecare, către intimatul persoană vătămată F..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 mai 2025.