Nullity objection inadmissible for lack of new evidence on prescription where appellate court applied favorable 1969 Penal Code

Şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 17 din 1 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosar nr. x/2013, s-au hotărât, printre altele, următoarele:

S-a respins cererea formulată de inculpatul A. privind restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

În baza art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, cu referire la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 281 C. pen. din 1969 cu referire la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 8 (opt) luni închisoare.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

S-a constatat că inculpatul A. a săvârşit infracţiunile pentru care a fost condamnat în prezenta cauză în concurs real cu infracţiunea prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., pentru comiterea căreia a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare prin sentinţa penală nr. 1631/01.07.2014 a Judecătoriei Bacău, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1002/17.12.2014 a Curţii de Apel Bacău.

În baza art. 33 lit. a), art. 36 alin. (1) şi art. 34 lit. b) C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele cu închisoarea aplicate inculpatului A. pentru infracţiunile concurente în pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare.

Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969.

În baza art. 88 şi art. 36 alin. (3) C. pen. din 1969, s-a scăzut din pedeapsa stabilită perioada reţinerii şi arestării preventive şi perioada executată, de la data de 08.05.2013 la data de 11.06.2013 şi de la data de 18.12.2014 la zi.

Au fost retrase formele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 1631 din 01.07.2014 a Judecătoriei Bacău, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1002 din 17.12.2014 a Curţii de Apel Bacău şi s-a dispus emiterea unor noi forme de executare conform hotărârii.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. au fost respinse acţiunile civile formulate de părţile civile B., C., D., E. şi Baroul Bacău.

În baza art. 118 alin. (1) lit. e) C C. pen. au fost confiscate de la inculpatul A. sumele de bani dobândite prin săvârşirea infracţiunii, respectiv sumele de 4000 RON, 3500 RON, 2000 RON, 2250 RON, 250 RON, 400 RON, 3500lei, 2000 RON, 2000 RON, încasate de la părţile civile B., C., D., E. şi de la martorii F., G., H., I., J. şi suma de 718 RON, reprezentând legalizări acte.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a HDD şi a unui număr de 6 ştampile ridicate în vederea confiscării de la inculpatul K., legitimaţia de avocat nr. 6, care are menţiunea pe copertă şi în interior "Uniunea Naţională a Barourilor din România - Baroul Bacău".

În baza art. 397 alin. (3) raportat la art. 255 C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpatul A. a unui laptop - bun aflat la Camera de corpuri delicte a Curţii de Apel Iaşi, cu obligaţia de a-l păstra până la rămânerea definitivă a soluţiei în cauză.

În baza art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, în baza art. 274 alin. (1) teza ultimă raportat la art. 272 C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului din oficiu desemnat pentru acelaşi inculpat să fie avansat din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, printre alţii, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, Uniunea Naţională a Barourilor din România (reprezentată de A.), Cabinet Avocat Doctor A. (reprezentat de A.), Baroul Bacău din cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România (reprezentat de A.), inculpatul A. şi părţile civile B. şi Baroul Bacău.

Prin decizia penală nr. 251/A din 30 iunie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2013 s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 17 din 1 martie 2016 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând:

1. S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului A., în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor, respectiv:

- pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

- pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 281 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

- pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1631/01.07.2014 a Judecătoriei Bacău, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1002/17.12.2014 a Curţii de Apel Bacău, pentru infracţiunea prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

2. Conform art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. cu referire la art. 124 rap. la art. 122 alin. (1) lit. e) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 281 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., constatându-se că a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale.

3. Conform art. 386 alin. (1) C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în cauză în sarcina inculpatului A., din infracţiunea prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, în două infracţiuni:

- o infracţiune prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (acte materiale comise în perioada 27.08 - 01.09.2010, în legătură cu persoana vătămată C.);

- o infracţiune prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (celelalte acte materiale).

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. (acte materiale comise în perioada 27.08 -01.09.2010, în legătură cu persoana vătămată C.).

În baza art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. (celelalte acte materiale), s-a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare.

S-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 36 alin. (1) C. pen. din 1969, s-a contopit pedeapsa mai sus-menţionată, de 2 (doi) ani închisoare, aplicată inculpatului A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C C. pen., cu pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1631/01.07.2014 a Judecătoriei Bacău, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1002/17.12.2014 a Curţii de Apel Bacău [pentru infracţiunea prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen..] şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

S-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969.

S-a dedus din pedeapsa stabilită perioada reţinerii şi arestării preventive - de la data de 08.05.2013 la 11.06.2013 şi perioada deja executată - de la data de 18.12.2014 la 18.08.2016, când inculpatul A. a fost liberat condiţionat din executarea pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 1631/01.07.2014 a Judecătoriei Bacău, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1002/17.12.2014 a Curţii de Apel Bacău.

S-a menţinut liberarea condiţionată dispusă prin decizia penală nr. 207/18.08.2016 a Tribunalului Tulcea.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

II. S-au respins, ca inadmisibile, apelurile declarate de Uniunea Naţională a Barourilor din România (reprezentată de A.), Cabinet Avocat Doctor A. (reprezentat de A.), Baroul Bacău din cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România (reprezentat de A.) împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

III. S-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de părţile civile B. şi Baroul Bacău împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

*

A. Împotriva acestei decizii, la data de 11 octombrie 2022, a formulat contestaţie în anulare condamnatul A., invocând cazurile prevăzute de art. 426 lit. b) şi i) C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la aceeaşi dată, 11 octombrie 2022, sub nr. x/2022.

Prin decizia penală nr. 49/A din 1 februarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2022, s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 251/A din 30 iunie 2017, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2013, dispunându-se, ca urmare, obligarea contestatorului la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această soluţie, pornind de la dezlegarea dată de Înalta Curte - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 10/2017, în sensul că, în interpretarea dispoziţiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., instanţa care soluţionează contestaţia în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa cauzei de încetare a procesului penal, Înalta Curte a constatat că, în condiţiile în care instanţa de apel a analizat chestiunea prescripţiei răspunderii penale în raport de legea penală reţinută ca fiind mai favorabilă (C. pen. din 1969), dispunând încetarea procesului penal faţă de contestatorul A., pentru acest motiv, pentru infracţiunea prevăzută de art. 281 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., în condiţiile art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. cu referire la art. 124 rap. la art. 122 alin. (1) lit. e) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., această chestiune nu mai poate fi readusă în discuţie prin intermediul cazului de contestaţie în anulare prev. de art. 426 lit. b) C. proc. pen.

Sub acelaşi aspect, a reţinut că stabilirea legii penale mai favorabile este atributul exclusiv al instanţei învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel, ambele competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt şi în drept) şi nu poate face obiectul cenzurii în contestaţie în anulare, întrucât nu se încadrează în niciunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 426 din C. proc. pen.

Deopotrivă, a reţinut că Deciziile nr. 297/2018 nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României au vizat dispoziţiile din actuala reglementare, respectiv art. 155 alin. (1) din C. pen., care sunt neaplicabile situaţiei juridice a contestatorului A., faţă de care a fost decelată ca lege penală mai favorabilă C. pen. din 1969.

Pentru argumentele prezentate, reţinând, prin urmare, că instanţa de apel a dezbătut şi analizat deja aspectele invocate de contestator cu privire la împlinirea termenului de prescripţie specială a răspunderii penale ori legea penală mai favorabilă, Înalta Curte a concluzionat că aceste chestiuni nu (mai) pot face obiectul contestaţiei în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., astfel că cererea contestatorului întemeiată pe acest motiv este inadmisibilă.

În ceea ce priveşte cazul prevăzut de art. 426 lit. i) din C. proc. pen., reţinând inexistenţa unei concordanţe, cel puţin formale, între motivele faptice invocate de contestator şi cazul de contestaţie în anulare invocat, Înalta Curte a constatat încălcate exigenţele art. 431 alin. (2) din C. proc. pen. şi, pe cale de consecinţă, şi inadmisibilitatea contestaţiei întemeiate pe acest motiv.

B. Împotriva aceleiaşi hotărâri - decizia penală nr. 251/A din data de 30 iunie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2013, la data de 20 februarie 2025, a formulat o nouă contestaţie în anulare condamnatul A., invocând aceleaşi cazuri prevăzute de art. 426 lit. b) şi i) C. proc. pen.

În argumentarea cazului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen., contestatorul a susţinut că a fost condamnat deşi intervenise prescripţia răspunderii sale penale pentru actele materiale de folosire, fără drept, a denumirilor "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "U.N.B.R." ori "Uniunea Avocaţilor din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat, având în vedere limitele de pedeapsă de la 6 luni la 3 ani închisoare prevăzute de lege pentru această infracţiune şi efectele Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, respectiv ale Deciziei nr. 67/2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În acest sens, a arătat că faptele au fost încadrate în infracţiune continuată, iar reglementările în materie statuează că, în cazul infracţiunilor unice, în ipoteza în care sunt realizate, la date diferite, prin mai multe modalităţi normative ale elementului material, data săvârşirii infracţiunii şi, implicit, data de la care începe să curgă termenul prescripţei răspunderii penale este data comiterii primului act, indiferent de realizarea subsecventă, ulterioară, a mai multor modalităţi alternative din conţinutul infracţiunii şi indiferent de intervalul de timp care se interpune între data săvârşirii primei modalităţi alternative şi comiterea unei alte modalităţi alternative ori între actele care compun acţiunea caracteristică uneia dintre modalităţile de săvârşire a faptei, respectiv data comiterii primului act dintr-o succesiune de acte corespunzătoare unei singure modalităţi - în speţă, cazul folosirii continue a denumirilor sub care au fost înregistrate persoanele juridice în care a realizat activitatea fără drept.

A mai arătat că, la data judecării cauzei în apel, chestiunea prescripţiei răspunderii penale nu a fost evaluată prin raportare la incidenţa deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi, respectiv, a Deciziei nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie.

Or, actele materiale pentru care a fost dispusă condamnarea sa în temeiul art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 se aflau în continuitatea actului material pentru care a fost dispusa achitarea sa (cel vizând-o pe persoana vătămată C.).

Tocmai de aceea, având în vedere continuitatea acţiunii după primul act material de folosire, fără drept, a denumirilor "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "U.N.B.R." ori "Uniunea Avocaţilor din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, pentru care a fost dispusă achitarea sa definitivă, a solicitat ca, în aplicarea practicii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, termenul de prescripţie a răspunderii penale să fie calculat de la primul act material, context în care să se pronunţe o soluţie de încetare a procesului penal pentru toate actele materiale ulterioare acestuia.

În argumentarea cazului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. i) C. proc. pen., contestatorul a arătat, în esenţă, că prin decizia penală nr. 777 din 6 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2015, a fost achitat definitiv, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., pentru fapte identice în conţinut cu cea constând în folosirea, fără drept, a denumirilor "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "U.N.B.R." ori "Uniunea Avocaţilor din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, pentru care a fost condamnat în speţă.

Or, deşi judecata dosarului nr. x/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a fost concomitentă cu cea a dosarului nr. x/2015 al Curţii de Apel Bacău, decizia pronunţată în această ultimă cauză nu a putut fi invocată în dosarul instanţei supreme întrucât acesta a fost soluţionat anterior, respectiv la 30 iunie 2017.

În susţinerea cererii de contestaţie în anulare astfel motivată, contestatorul A. a indicat ca probe: decizia penală nr. 251/A din 30 iunie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2013; sentinţa penală nr. 780 din 11 mai 2007 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 777 din 6 iunie 2018 a Curţii de Apel Bacău; deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie; decizia penală nr. 166 din 17 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2017, susţinând că, "fiind motivată pe decizia penală nr. 251/A din data de 30 iunie 2017", pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2013, aceasta este dovada consecinţelor subsecvente ale acestei din urmă hotărâri şi solicitând ca, în condiţiile în care este admisibilă o astfel de cerere, în virtutea rolului activ, instanţa de contestaţie să aprecieze asupra incidenţei chestiunii autorităţii de lucru judecat la care face trimitere art. 426 lit. i) C. proc. pen. şi prin raportare la această hotărâre.

Pentru argumentele prezentate, contestatorul a solicitat admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, învederând ca argument suplimentar în acest sens necesitatea asigurării egalităţii de tratament juridic în raport cu persoanele care au obţinut soluţii de admitere a contestaţiei în anulare întemeiate pe cazul privind incidenţa prescripţiei răspunderii penale.

În anexa cererii, contestatorul a depus, în copie, într-o formă parţial lizibilă: pagina 5 din Monitorul Oficial nr. 32 din 28 februarie 1990; adresa din 13.11.2020 a Curţii de Apel Bacău; decizia penală nr. 777 din 6 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2015; Certificat de înregistrare fiscală a Baroului Bacău AFJ; adresa emisă de Judecătoria Bacău, secţia penală la 11.02.2022 în dosarul nr. x/2021; procură specială autentificată sub nr. x din 30.09.2022 de Societatea Profesională Notarială "L."; adresa Ministerului Justiţiei trimisă Judecătoriei Bacău în dosarul nr. x/2017; Hotărârea nr. 192/01.10.2011 de înfiinţare a Uniunii Naţionale a Barourilor din Românie - preşedinte dr. A.; adresa ANAF nr. x/17.05.2022; delegaţia nr. 55 din 10.10.2013 emisă de Uniunea Naţională a Barourilor din Românie -UNBR

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 21 februarie 2025, sub nr. x/2025, fiind repartizată aleatoriu completului C10, cu prim termen fixat pentru data de 10 aprilie 2025.

Urmare diligenţelor instanţei, la data de 28 februarie 2025 a fost ataşat dosarul nr. x/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie împreună cu dosarele componente, iar la data de 16 mai 2025, dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Bacău, împreună cu dosarele componente.

După înregistrarea dosarului pe rolul instanţei supreme, contestatorul A. a transmis la dosar, prin e-mail, în susţinerea contestaţiei în anulare, numeroase cereri, dar şi memorii şi concluzii scrise în cuprinsul cărora a încorporat articole de presă sau hotărâri judecătoreşti.

Memoriile şi înscrisurile au fost depuse prin poştă electronică, după cum urmează: la data de 20 mai 2025, memoriul aflat la filele x din vol. I al dosarului instanţei supreme, dar şi la filele x din acelaşi volum; la data de 22 mai 2025: materialul aflat la filele x, conţinând articole de presă, comentarii şi hotărâri judecătoreşti pronunţate în materia prescripţiei răspunderii penale, precum şi la filele x din acelaşi volum; memoriile conţinând concluzii scrise aflate la filele x din vol. I al dosarului instanţei supreme; în şedinţa din 22 mai 2025 - înscrisul (hotărâre) aflat la filele x din vol. I; la data de 12 septembrie 2025- cererea aflată la filele x din vol. I al dosarului; la data de 16 septembrie 2025, un memoriu conţinând note scrise aflat la filele x din vol. II al dosarului instanţei supreme, precum şi la filele x din vol. II al dosarului instanţei supreme, fiind însoţit de tomurile de înscrisuri aflate la filele x din acelaşi volum; la data de 19 septembrie 2025, înscrisurile aflate la filele x din vol. II al dosarului instanţei supreme; la data de 7 octombrie 2025: cererea aflată la filele 1şi 2 din vol. III, articolul de presă on-line aflat la filele x din acelaşi volum; cererea aflată la filele x din vol III al dosarului instanţei supreme, însoţită de tomurile de înscrisuri aflate la filele x din acelaşi volum; la datele de 28 şi 29 octombrie 2025: cererea aflată la filele x din vol. III, de administrare a probei cu înscrisurile aflate la filele x din acelaşi volum; notele scrise aflate la filele x din vol. III şi la filele x din vol. IV; înscrisurile însoţitoare aflate la filele x din volumul III şi la filele x din vol. IV; la data de 12 noiembrie 2025, cererea aflată la filele x din vol. IV, însoţită de înscrisurile aflate la filele x din acelaşi dosar.

La primul termen de judecată, 10 aprilie 2025, luând act de cererea de recuzare a unui membru titular al completului învestit cu judecarea cauzei, formulată de contestatorul A., Înalta Curte a amânat cauza la 22 mai 2025, în vederea soluţionării incidentului procedural.

Prin încheierea din 28 aprilie 2025 pronunţată de Înalta Curte s-a respins, ca nefondată, cererea de recuzare a unui membru titular al completului de judecată formulată de contestatorul A..

Prin adresa înregistrată la data de 20 mai 2025, sub nr. x, apărătorul ales al contestatorului A., avocat M. (în baza împuternicirii avocaţiale aflate la dosar contestaţie în anulare), a adus la cunoştinţa instanţei faptul retragerii sale din dosar.

La termenul din 22 mai 2025, constatând, în timpul dezbaterii admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, că numitul A. nu poate să îşi formuleze singur apărarea, Înalta Curte a amânat cauza la data de 18 septembrie 2025, dispunând efectuarea demersurilor necesare în vederea desemnării unui apărător din oficiu pentru contestator.

Ca urmare, la data de 23 mai 2025, în cauză a fost desemnat domnul avocat N. ca apărător din oficiu pentru contestatorul A. (în baza împuternicirii avocaţiale aflate la fila x şi, respectiv, fila x din vol. IV al dosarului instanţei supreme).

La următorul termen de judecată, 18 septembrie 2025, luând act de poziţia reprezentantul Ministerului Public de a nu participa la soluţionarea dosarului, ca efect al Hotărârii Adunării Generale a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din 26 august 2025, respectiv de lipsa apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul A., Înalta Curte a amânat cauza la data de 30 octombrie 2025.

La termenul din 30 octombrie 2025, apreciind nejustificată lipsa apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul A., Înalta Curte a dispus sancţionarea acestuia în condiţiile art. 283 alin. (3) C. proc. pen. şi amânarea cauzei la data de 13 noiembrie 2025, în vederea asigurării asistenţei juridice a contestatorului.

La termenul astfel stabilit, 13 noiembrie 2025, constatând, cu titlu prealabil, că, raportat la argumentele invocate de contestatorul A. în sfera cazului prev. de art. 426 lit. i) C. proc. pen. - pretinsa contrarietate care ar exista între decizia contestată (nr. 251/A din 30 iunie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) şi hotărârile ulterioare ale Curţii de Apel Bacău, cu precădere deciziile nr. 777 din 6 iunie 2018 (pronunţată în dosarul nr. x/2015) şi nr. 166 din 17 februarie 2021 (pronunţată în dosarul nr. x/2017), competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare întemeiată pe cazul sus-menţionat revine, potrivit dispoziţiilor art. 429 alin. (2) C. proc. pen., Curţii de Apel Bacău - ca instanţa la care a rămas definitivă ultima hotărâre pretins aflată în contrarietate, Înalta Curte, după ce a pus în discuţie această chestiune, a dispus, în temeiul art. 46 raportat la art. 429 alin. (2) C. proc. pen., disjungerea contestaţiei în anulare întemeiate pe cazul prevăzut de art. 426 lit. i) C. proc. pen. şi trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bacău, spre competentă soluţionare.

Urmare acestei măsuri, la acelaşi termen, exclusiv în limitele contestaţiei în anulare întemeiate pe cazul prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen. [în raport de care, raportat la dispoziţiile art. 429 alin. (1) C. proc. pen., a constatat propria sa competenţă], după ce a pus în discuţie şi s-a pronunţat asupra tuturor cererilor şi excepţiilor formulate de contestatorul A. în cursul procedurii, Înalta Curte a acordat cuvântul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, acestuia, personal, şi reprezentantului parchetului asupra admisibilităţii contestaţiei în anulare, concluziile formulate în acest sens fiind fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

*

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate în principiu a contestaţiei în anulare întemeiate pe cazul prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen., formulată de contestatorul A., în conformitate cu dispoziţiile art. 431 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta:

Contestaţia în anulare reprezintă remediul procesual destinat, în mod esenţial şi exclusiv, înlăturării unor grave erori de drept procesual pe care le-ar putea conţine o hotărâre penală definitivă. Interpretarea dată aspectelor de drept penal substanţial ori modul de evaluare a chestiunilor faptice, ambele existente într-o hotărâre penală definitivă, nu pot face obiectul acestei căi extraordinare de atac, partea sau participantul interesat având la îndemână, în aceste ultime două situaţii, alte remedii procesuale cu caracter extraordinar.

Dată fiind natura juridică a contestaţiei în anulare - cale extraordinară de atac, de anulare şi retractare a hotărârilor judecătoreşti definitive ce conţin erori de drept - condiţiile în care poate fi promovată o astfel de contestaţie sunt strict şi limitativ prevăzute de lege, pentru a se asigura în mod efectiv securitatea raporturilor juridice tranşate prin hotărârea definitivă.

Examinarea admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare este o procedură preliminară de control asupra condiţiilor de admitere în principiu a căii extraordinare de atac, ce rezultă din prevederile art. 426 - 428 şi ale art. 431 alin. (2) C. proc. pen.

Potrivit dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor privind respectarea termenului legal de exercitare a căii extraordinare de atac, apartenenţa motivului pe care se sprijină cererea la cele prevăzute de art. 426 C. proc. pen., precum şi invocarea de dovezi în sprijinul cererii.

Acestor condiţii de admisibilitate li se adaugă şi cele prevăzute de art. 426 C. proc. pen., respectiv aceea ca cererea să vizeze o hotărâre penală definitivă susceptibilă a fi supusă contestaţiei în anulare, precum şi cea ca semnatarul ei să figureze printre persoanele care au calitatea cerută de lege pentru a exercita calea extraordinară de atac, limitativ prevăzute în cuprinsul art. 427 alin. (1) C. proc. pen.

Examenul de admisibilitate vizând introducerea în termen legal a contestaţiei în anulare se raportează cazului de contestaţie prevăzut de art. 426 C. proc. pen. invocat în cuprinsul cererii, art. 428 C. proc. pen. reglementând termenul de exercitare a căii extraordinare de atac în funcţie de motivul invocat în susţinerea acesteia, reper în raport de care, în mod evident, se decelează şi asupra existenţei dovezilor care pot susţine cererea.

La rândul ei, condiţia de admisibilitate vizând apartenenţa motivului pe care se sprijină cererea la cele prevăzute de art. 426 C. proc. pen. presupune identificarea, în cuprinsul cererii, a cazului de contestaţie în anulare invocat şi a concordanţei aparente dintre acesta, motivele faptice pe care se sprijină demersul judiciar şi dovada invocată în susţinerea acestuia.

În consecinţă, obligativitatea indicării în cuprinsul cererii a cazurilor de contestaţie care fundamentează demersul judiciar, precum şi a motivelor aduse în sprijinul acestora, reglementată de art. 427 alin. (2) C. proc. pen., constituie o condiţie de admisibilitate în principiu a contestaţiei în anulare, a cărei încălcare face inutilă verificarea celorlalte condiţii prev. de art. 431 alin. (2) C. proc. pen.

Sub aspectul celei din urmă condiţii menţionate, se impune precizarea că simpla trimitere teoretică la unul dintre cazurile de contestaţie prevăzute de lege, dar fără a exista o susţinere, cel puţin aparentă, cu argumente faptice corelative, nu satisface cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 431 alin. (2) C. proc. pen.

Natura juridică a contestaţiei în anulare şi efectele imediate ale admiterii ei în principiu asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură hotărârea definitivă impun ca faza de evaluare parcursă conform normei juridice evocate să aibă caracter concret şi efectiv în raport cu toate cerinţele de admisibilitate, neputând fi admisă limitarea ei la o analiză exclusiv teoretică.

În acest context normativ şi interpretativ, procedând la verificarea admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare formulate de contestatorul A., Înalta Curte constată că aceasta îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 426 şi art. 427 alin. (1) C. proc. pen., fiind exercitată împotriva unei hotărâri penale definitive susceptibilă a fi supusă căii extraordinare de atac (hotărârea instanţei de apel, prin care s-a modificat, în parte, hotărârea de condamnare pronunţată în primă instanţă) şi de către o persoană care are calitatea cerută de lege (de către inculpatul condamnat).

Totodată, îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prev. de art. 431 alin. (2) C. proc. pen., întrucât motivul invocat în susţinerea acesteia se regăseşte printre cazurile de contestaţie în anulare expres şi limitativ prevăzute de art. 426 lit. a) - i) C. proc. pen., îmbrăcând forma prevăzută de art. 426 lit. b) C. proc. pen.:

"când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal".

Deopotrivă, îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 428 C. proc. pen., întrucât, raportat la motivul invocat în susţinerea acesteia, prev. de art. 426 lit. b) C. proc. pen., contestaţia în anulare poate fi introdusă oricând.

Procedând, în continuare, la evaluarea îndeplinirii condiţiei de admisibilitate prevăzută de art. 427 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în coordonatele argumentative trasate prin cererea introductivă şi notele de concluzii scrise/memoriile subsecvente, în esenţă, contestatorul A. a invocat în sfera cazului prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen., în primul rând, faptul că a fost condamnat pentru infracţiunea prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. (constând în actele materiale de folosire, fără drept, a denumirilor "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "U.N.B.R." ori "Uniunea Avocaţilor din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat), deşi existau probe cu privire la împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale pentru această infracţiune.

În concret, a invocat intervenirea prescripţiei răspunderii penale, caz de încetare a procesului penal prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., în raport cu deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, precum şi cu Deciziile nr. 67/2022 şi nr. 27/2025, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Chestiunea pretinsei interveniri a prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunea sus-menţionată, ca efect al deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, susbscrisă cazului de contestaţie în anulare prev. de art. 426 lit. b) C. proc. pen., a făcut, însă, obiectul evaluării anterioare a instanţei supreme, în cadrul aceleiaşi proceduri prev. de art. 431 C. proc. pen., în calea extraordinară de atac similară exercitată de contestatorul A. împotriva aceleiaşi decizii, în dosarul nr. x/2022 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

În respectiva cauză, prin decizia penală nr. 49/A din 1 februarie 2025, Înalta Curte a stabilit cu autoritate de lucru judecat că, întrucât instanţa de apel a analizat chestiunea prescripţiei răspunderii penale în raport cu legea penală reţinută ca fiind mai favorabilă (C. pen. din 1969), ca efect al Deciziei nr. 10/2017 pronunţată de Înalta Curte - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, aceasta nu mai poate fi readusă în discuţie prin intermediul cazului de contestaţie în anulare prev. de art. 426 lit. b) C. proc. pen.

Deopotrivă, a constatat că Deciziile nr. 297/2018 nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale vizează dispoziţii din actuala reglementare, respectiv art. 155 alin. (1) din C. pen., care sunt neaplicabile situaţiei juridice a contestatorului A., faţă de care a fost decelată ca lege mai favorabilă reglementarea penală anterioară.

Tinzând la reluarea controlului jurisdicţional asupra acestei chestiuni, în acelaşi cadru procesual, contestatorul A. a reiterat, şi în prezenta contestaţie în anulare, chestiunea intervenirii prescripţiei răspunderii penale ca efect al celor două hotărâri ale instanţei de contencios constituţional şi al Deciziilor nr. 67/2022 şi nr. 27/2025 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Un atare demers este inadmisibil, deoarece principiul fundamental care stă la baza exercitării căilor de atac - ordinare sau extraordinare - este acela al unicităţii acestora, principiu potrivit căruia, odată statuat în mod definitiv asupra inadmisibilităţii unei contestaţii în anulare, părţile nu mai au posibilitatea de a formula o nouă astfel de cale de atac, pentru aceleaşi motive.

În acest context, suplimentar statuărilor cu autoritate de lucru judecat ale instanţei supreme, referitoare la neîndeplinirea condiţiei de admisibilitate privind eventuala omisiune a instanţei de apel de a examina chestiunea prescripţiei răspunderii penale, respectiv a inaplicabilităţii a celor două decizii ale Curţii Constituţionale, în baza propriului examen, Înalta Curte constată că, în speţă, nu este îndeplinită formal nici condiţia generală de admisibilitate prevăzută de art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., respectiv, invocarea sau depunerea, în sprijinul contestaţiei în anulare, a unor dovezi aflate la dosar.

Cerinţa de admisibilitate analizată reflectă particularităţile contestaţiei în anulare care, fiind o cale extraordinară de atac întemeiată exclusiv pe nulitatea actelor de procedură (error in procedendo), poate fi exercitată numai atunci când se tinde la înlăturarea unui viciu fundamental derivat din încălcarea, de către instanţa de apel, a unei dispoziţii procesuale circumscrise unuia dintre cazurile prevăzute de art. 426 din C. proc. pen.

Existenţa viciului procedural invocat ca temei al căii de atac se examinează întotdeauna în contextul situaţiei juridice existente la data pronunţării deciziei instanţei de apel, elementele legislative ori jurisprudenţiale noi, ivite ulterior rămânerii definitive a hotărârii, neconstituind, prin ipoteză, "dovezi aflate la dosar", apte a releva o eventuală omisiune a instanţei de apel.

Aceasta înseamnă că, în situaţia particulară invocată de contestator, posibilitatea formulării unei contestaţii în anulare întemeiate pe cazul prev. de art. 426 lit. b) din C. proc. pen. este condiţionată normativ, în mod expres, de constatarea existenţei, la însuşi momentul soluţionării definitive a cauzei, atât a unor probe cu privire la incidenţa prescripţiei, cât şi a unei omisiuni a instanţei de apel de a examina cauza de încetare a procesului penal.

Or, în speţă, A. a invocat ca bază a incidenţei cauzei de încetare a procesului penal, efectele Deciziilor nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, prin care s-a clarificat problematica constituţionalităţii art. 155 alin. (1) din C. pen., ale Deciziei nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a statuat asupra naturii juridice a normelor referitoare la întreruperea cursului prescripţiei şi a posibilităţii instanţei care soluţionează contestaţia în anulare de a reanaliza prescripţia, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi analizat incidenţa acestei cauze de încetare a procesului penal, precum şi ale Deciziei nr. 27/2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, privind data la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunii unice prevăzute de art. 289 din C. pen.

În raport cu primele trei decizii anterior menţionate, instanţa supremă a statuat deja în mod definitiv, astfel cum s-a precizat anterior, în sensul inadmisibilităţii contestaţiei în anulare prin care contestatorul A. invocă intervenirea prescripţiei răspunderii penale.

În ceea ce priveşte cea de-a patra decizie obligatorie invocată de contestator, Înalta Curte constată că, raportat la obiectul sesizării prealabile - şi anume sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: " Data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunii unice (unitate de infracţiune) prevăzute de art. 289 din C. pen. (luarea de mită), în ipoteza în care sunt realizate, la date diferite, mai multe modalităţi alternative ale aceleiaşi infracţiuni, este: data comiterii primei modalităţi alternative, întrucât nu este vorba de o infracţiune continuă, continuată, de obicei sau progresivă, în cazul cărora se pune problema stabilirii unui moment al epuizării sau data comiterii ultimei modalităţi alternative, fiind vorba de o infracţiune continuată?", Decizia nr. 27/2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea anterior menţionată, este deopotrivă neaplicabilă contestatorului, întrucât ea vizează materia infracţiunilor de corupţie (cu precădere, infracţiunea de luare de mită), iar nu infracţiuni de natura celor pentru care contestatorul a fost condamnat.

În al doilea rând, contestatorul A. a invocat chestiuni referitoare la legalitatea incriminării, susţinând că folosirea de denumiri de tip Barou, Uniunea Naţională a Barourilor din România - U.N.B.R. ori Uniunea Avocaţilor din România, respectiv a formelor de organizare a profesiei de avocat constituie doar expresia dreptului fundamental la libertate de exprimare, iar nu o faptă incriminată ca infracţiune în dreptul internaţional.

În acest context, a susţinut că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală (internaţională), fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 7 par. 1 din CEDO, a căror aplicare este obligatorie potrivit art. 12 din C. pen.

În concret, contestatorul a invocat faptul că, urmare aparentei neincriminări, în dreptul penal comunitar, a activităţii de folosire a de denumiri de tip Barou, Uniunea Naţională a Barourilor din România - U.N.B.R. ori Uniunea Avocaţilor din România, respectiv a formelor de organizare a profesiei de avocat, în cauză lipseşte o altă condiţie prevăzută de lege (necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale), caz de încetare a procesului penal prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., existând, deopotrivă, o cauză de nepedepsire prevăzută de lege, caz de încetare a procesului penal prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. h) din C. proc. pen., context în care a solicitat încetarea procesului penal pentru infracţiunea prev. art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată.

Or, în parametrii factuali prezentaţi, susţinerile contestatorului aduc în discuţie, în realitate, exclusiv chestiunea neincriminării faptei, care poate fi examinată, eventual, prin prisma dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., iar nu a cauzelor de încetare a procesului penal prevăzute de normele anterior menţionate şi, implicit, nici a motivului de contestaţie în anulare prev. de art. 426 lit. b) C. proc. pen.

Ca urmare, neexistând o concordanţă, cel puţin formală, între motivele faptice invocate de contestator şi cazul de contestaţie în anulare invocat, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite exigenţele art. 431 alin. (2) din C. proc. pen. şi, pe cale de consecinţă, inadmisibilitatea contestaţiei întemeiate pe acest motiv.

În concluzie, constatând că, în raport de argumentele factuale aduse în susţinerea ei, contestaţia în anulare întemeiată pe cazul prevăzut de art. 426 lit. i) C. proc. pen. este de competenţa Curţii de Apel Bacău, Înalta Curte, în temeiul art. 46 raportat la art. 429 alin. (2) C. proc. pen., va dispune disjungerea acesteia şi trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bacău, spre competentă soluţionare.

Totodată, constatând că, raportat la argumentele anterior prezentate, contestaţia în anulare întemeiată pe cazul prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen., formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 251/A din data de 30 iunie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2013, nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, în temeiul art. 431 C. proc. pen., o va respinge, ca inadmisibilă.

Ca urmare, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 753 RON, se fie suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Disjunge contestaţia în anulare întemeiată pe cazul prevăzut de art. 426 lit. i) C. proc. pen. formulată de contestatorul A. şi trimite cauza la Curtea de Apel Bacău, spre competentă soluţionare.

II. Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare întemeiată pe cazul prev. de art. 426 lit. b) C. proc. pen., formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 251/A din data de 30 iunie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2013.

Obligă contestatorul la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 753 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 noiembrie 2025. PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR