Motion to annul final trafficking conviction rejected as inadmissible on res judicata grounds

Şedinţa publică din data de 06 noiembrie 2025

Deliberând asupra contestaţiei în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 174/A din data de 23 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 122/F din 01 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, printre altele, s-a dispus:

1. În baza art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen. raportat la art. 182 lit. c) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, în formă continuată (8 acte materiale comise în raport cu victimele B., C., D., E., F., G., H. şi I.).

2. În baza art. 48 din C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen. şi art. 182 lit. c) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani şi 9 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. ca pedeapsă complementară, pentru complicitate la infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen. şi art. 182 lit. c) din C. pen. (în raport cu victima J.).

3. În baza art. 48 din C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen. şi art. 182 lit. c) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani şi 9 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. ca pedeapsă complementară, pentru complicitate la infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen. şi art. 182 lit. c) din C. pen. (în raport cu victima K.).

4. În baza art. 272 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor, în formă continuată (2 acte materiale comise în raport cu victima B.).

5. În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 272 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de influenţare a declaraţiilor (în raport cu victima F.).

6. În baza art. 272 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de influenţare a declaraţiilor, în formă continuată (2 acte materiale comise în raport cu victima C.).

7. În baza art. 272 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor (în raport cu victima I.).

8. În baza art. 272 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor (în raport cu victima K.).

9. În baza art. 49 alin. (1) lit. a), b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. ca pedeapsă complementară pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor în formă continuată, (67 de acte materiale).

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 7 închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 ani şi 10 luni închisoare, în total 13 ani şi 10 luni închisoare.

În baza art. 72 din C. pen., s-au dedus din pedeapsa aplicată reţinerile pe durate de câte 24 de ore din datele de 15.12.2017 şi de 01.03.2018, arestarea provizorie în vederea predării de la 16.12.2017 la 23.01.2018, precum şi arestarea preventivă şi arestul la domiciliu, de la data de 02.03.2018 la data de 14.03.2019.

În baza art. 399 alin. (1) din C. proc. pen., a fost menţinută măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 174/A din data de 23 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019, în majoritate, printre altele, s-a admis apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 122/F din 01 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2019, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 03 iulie 2020 a aceleiaşi instanţe. S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi, în totalitate, încheierea de îndreptare eroare materială din 03 iulie 2020 şi, rejudecând:

În majoritate, s-a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., în privinţa inculpatului A..

S-a descontopit pedeapsa principală rezultantă de 13 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor, astfel:

- 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată, prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen., raportat la art. 182 lit. c) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., [8 acte materiale comise în raport cu victimele B., C. D., E., F., G., H. şi I.];

- 3 ani şi 9 luni închisoare, pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 48 din C. pen., raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen., şi art. 182 lit. c) din C. pen., (în raport cu victima J.);

- 3 ani şi 9 luni închisoare, pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 48 din C. pen., raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen., şi art. 182 lit. c) din C. pen., (în raport cu victima K.);

- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor, în formă continuată, prevăzută art. 272 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., [2 acte materiale comise în raport cu victima B.];

- 1 an închisoare, pentru săvârşirea instigării la infracţiunea de influenţare a declaraţiilor, prevăzută de art. 47 din C. pen., raportat la art. 272 alin. (1) din C. pen., (în raport cu victima F.);

- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de influenţare a declaraţiilor, în formă continuată, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., [2 acte materiale comise în raport cu victima C.];

- 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen., (în raport cu victima I.);

- 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen., (în raport cu victima K.);

- 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor, în formă continuată, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., (67 de acte materiale).

În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice după cum urmează:

- din infracţiunea de influenţarea declaraţiilor, în formă continuată, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. [2 acte materiale comise în raport cu victima B.], în infracţiunea de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen. [fapta din mai 2017 comisă în raport cu victima B.], şi infracţiunea de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen. [fapta din decembrie 2017- februarie 2018 comisă în raport cu victima B.];

- din infracţiunea de influenţarea declaraţiilor, în formă continuată, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. [2 acte materiale comise în raport cu victima C.], în infracţiunea de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen. [fapta din mai- iunie 2014 comisă în raport cu victima C.], şi infracţiunea de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen. [fapta din ianuarie- februarie 2018 comisă în raport cu victima C.].

- din infracţiunile de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen., [fapta din decembrie 2017- februarie 2018 comisă în raport cu victima B.], de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen., [fapta din ianuarie- februarie 2018 comisă în raport cu victima C.], instigare la influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 47 din C. pen., raportat la art. 272 alin. (1) din C. pen., (în raport cu victima F.), de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen., (în raport cu victima I.), şi de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen., (în raport cu victima K.), în infracţiunea de influenţarea declaraţiilor, în formă continuată, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., [5 acte materiale: fapta din decembrie 2017- februarie 2018 comisă în raport cu victima B., fapta din ianuarie- februarie 2018 comisă în raport cu victima C. precum şi faptele săvârşite în raport cu fiecare dintre victimele F., I. şi K.].

În baza art. 272 alin. (1) din C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor [fapta din mai 2017 comisă în raport cu victima B.].

În baza art. 272 alin. (1) din C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor [fapta din mai- iunie 2014 comisă în raport cu victima C.].

În baza art. 272 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 2 ani şi 3 luni pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor, în formă continuată [5 acte materiale: fapta din decembrie 2017- februarie 2018 comisă în raport cu victima B., fapta din ianuarie- februarie 2018 comisă în raport cu victima C. precum şi faptele săvârşite în raport cu fiecare dintre victimele F., I. şi K.].

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele principale aplicate inculpatului A. în pedeapsa cea mai grea, de 7 închisoare, la care s-a adăugat un spor de 5 ani şi 11 luni închisoare, inculpatul urmând să execute în total 12 ani şi 11 luni închisoare.

În baza art. 72 din C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. reţinerile pe durate de câte 24 de ore din datele de 15.12.2017 şi, respectiv, din 01.03.2018, arestarea provizorie în vederea predării de la 16.12.2017 la 23.01.2018 şi de la 21.02.2018 la 01.03.2018, precum şi arestarea preventivă şi arestul la domiciliu, de la data de 02.03.2018 la data de 14.03.2019.

Împotriva acestei decizii, contestatorul A. a formulat contestaţie în anulare, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 20 august 2025, sub dosar nr. x/2025.

În esenţă, a invocat dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., susţinând că pentru infracţiunea de complicitate la trafic de persoane în raport cu victimele K. şi J., se împlinise termenul de prescripţie a răspunderii penale. În ceea ce priveşte victima J., contestatorul a invocat decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 118/03.04.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2024, precizând că, dacă pentru inculpatul L., s-a admis contestaţia în anulare pentru săvârşirea, în calitate de autor, a infracţiunii de trafic de persoane în raport cu victima J., dispunându-se soluţia de încetare a procesului penal, şi pentru complicitatea la aceeaşi infracţiune ar trebui să se dispună aceeaşi soluţie.

De asemenea, prin motivele de contestaţie în anulare, a mai invocat dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., prin raportare la împrejurarea că, la data judecării apelului, infracţiunea de spălare de bani reţinută în sarcina sa, ar fi fost dezincriminată.

Un ultim motiv de contestaţie în anulare l-a reprezentat cazul prevăzut de art. 426 lit. i) din C. proc. pen., contestatorul A. invocând faptul că, împotriva sa au fost pronunţate două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă, una de clasare, pronunţată pe teritoriul statului german, iar o alta în România, unde a fost condamnat.

Analizând admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare formulată de contestatorul A. în temeiul art. 431 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac cu o natură juridică mixtă atât de anulare, având în vedere scopul urmărit, cât şi de retractare, ce poate fi formulată împotriva hotărârilor penale definitive numai în cazurile strict reglementate de normele procesual penale ale art. 426 şi în termenul prevăzut de art. 428 din C. proc. pen., la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere, respectiv la instanţa la care a rămas definitivă ultima hotărâre.

În ceea ce priveşte etapa admisibilităţii în principiu, Înalta Curte reţine că aceasta nu vizează însăşi soluţionarea acestei căi extraordinare de atac, ci doar verificarea întrunirii condiţiilor de exercitare a acesteia.

Potrivit dispoziţiilor art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor privind respectarea termenului legal de exercitare a căii extraordinare de atac, apartenenţa motivului pe care se sprijină cererea la cele prevăzute limitativ de art. 426 din C. proc. pen., precum şi invocarea de dovezi în sprijinul cererii.

Acestor condiţii de admisibilitate li se adaugă şi cele prevăzute de art. 426 din C. proc. pen., respectiv acelea ca cererea să vizeze o hotărâre penală definitivă susceptibilă a fi supusă contestaţiei în anulare, iar semnatarul ei să figureze printre persoanele care au calitatea cerută de lege pentru a exercita calea extraordinară de atac, limitativ prevăzute în cuprinsul art. 427 alin. (1) din C. proc. pen.

În cadrul verificării filtru a admisibilităţii în principiu instanţa analizează dacă sunt invocate motive de contestaţie în anulare dintre cele prevăzute de art. 426 din C. proc. pen. dacă sunt depuse probe pentru dovedirea cazului de contestaţie; dacă hotărârea atacată este o hotărâre definitivă; dacă cererea a fost introdusă în termenul prevăzut de art. 428 din C. proc. pen. şi de către o persoană prevăzută de art. 427 din Codulul de procedură penală; dacă motivele şi probele în baza cărora este formulată cererea nu au mai făcut obiectul unei contestaţii în anulare anterioare.

Sub aspectul introducerii în termen legal a contestaţiei în anulare, examenul de admisibilitate se raportează la cazul de contestaţie prevăzut de art. 426 din C. proc. pen., concret invocat în cuprinsul cererii, art. 428 din C. proc. pen. reglementând diferenţiat termenul de exercitare a căii extraordinare de atac, în funcţie de motivul invocat în susţinerea acesteia. La rândul său, condiţia de admisibilitate vizând apartenenţa motivului pe care se sprijină cererea la unul dintre cazurile prevăzute de art. 426 din C. proc. pen. presupune indicarea explicită a cazului de contestaţie în anulare şi a temeiurilor faptice ce stau la baza sa, de o manieră care să releve, cel puţin aparent, o concordanţă între aceste temeiuri şi cazul de contestaţie invocat.

Simpla trimitere teoretică la unul dintre cazurile de contestaţie prevăzute de lege, dar fără a exista o susţinere, cel puţin aparentă, cu argumente faptice corelative, nu satisface cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 431 alin. (2) din C. proc. pen.. Natura juridică a contestaţiei în anulare şi efectele imediate ale admiterii ei în principiu asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură hotărârea definitivă impun ca faza de evaluare parcursă conform normei juridice evocate să aibă caracter concret şi efectiv în raport de toate cerinţele de admisibilitate, neputând fi admisă limitarea sa la o analiză exclusiv teoretică.

În consecinţă, obligativitatea indicării în cuprinsul cererii a cazurilor de contestaţie care fundamentează demersul judiciar, precum şi a motivelor aduse în sprijinul acestora, reglementată de art. 427 alin. (2) din C. proc. pen., constituie o condiţie de admisibilitate în principiu a contestaţiei în anulare, a cărei nerespectare face inutilă verificarea celorlalte condiţii prev. de art. 431 alin. (2) din C. proc. pen.

În acest context normativ şi interpretativ, procedând, prioritar, la verificarea admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare formulată de contestatorul A., Înalta Curte constată că prezenta cale de atac a fost declarată împotriva unei hotărâri penale definitive prin care s-a soluţionat acţiunea penală, respectiv decizia penală nr. 174/A din data de 23 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019. De asemenea, se constată că este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 427 alin. (1) din C. proc. pen., în sensul că titularul contestaţiei în anulare, respectiv contestatorul A. a avut calitatea de apelant-inculpat în cauza în care a fost pronunţată decizia contestată.

Cu privire la condiţiile prevăzute de la art. 427 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că acestea sunt parţial îndeplinite, în cauză, contestatorul a indicat motivele de contestaţie în anulare prevăzute de art. 426 lit. b) din C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal), respectiv art. 426 lit. i) din C. proc. pen. (când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive), motivele aduse în sprijinul acestor cazuri fiind dezvoltate în cererea de contestaţie în anulare, însă numai cu privire la cazul de contestaţie prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen.

Referitor la termenul de introducere a contestaţiei în anulare, Înalta Curte constată că sunt respectate exigenţele disp. art. 428 alin. (2) din C. proc. pen., care prevăd că pentru motivele prevăzute de art. 426 lit. b) şi i) din C. proc. pen. contestaţia în anulare poate fi introdusă oricând.

Relativ la condiţia prev. de art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., respectiv ca motivul pe care se sprijină contestaţia să fie dintre cele prev. de art. 426 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită. Astfel, pentru admiterea în principiu a contestaţiei în anulare nu este suficientă doar menţionarea pur formală a motivului de contestaţie, fiind imperios necesar să se realizeze o concordanţă între conţinutul motivului de contestaţie şi situaţia de fapt şi de drept, reţinute cu autoritate de lucru judecat de instanţele de fond.

În motivarea contestaţiei, contestatorul A. a invocat dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., respectiv că a fost condamnat, deşi la momentul pronunţării deciziei ar fi fost împlinit termenul prescripţiei răspunderii penale în ceea ce priveşte pe victimele K. şi J..

În ceea ce priveşte acest prim motiv de contestaţie în anulare, prin raportare la victima K., Înalta Curte reţine că au fost înregistrate anterior sub nr. x/2024, y/2024 şi z/2025, alte contestaţii în anulare declarate de acelaşi contestator, A., împotriva aceleiaşi decizii penale nr. 174 din 23 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, în dosarul nr. x/2019.

În motivele contestaţiilor în anulare, formulate în dosarele anteior amintite, în esenţă, condamnatul, a invocat dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., în sensul că pentru infracţiunea de complicitate la trafic de persoane în raport cu victima K. comisă în luna mai 2014, a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 9 luni închisoare, infracţiune care este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani, termenul de prescripţie fiind de 8 ani, iar calculat de la data săvârşirii faptei, la data pronunţării deciziei, respectiv 23.09.2022, termenul de prescripţie al răspunderii penale conform deciziilor CCR nr. 297/2018 şi nr. 398/2022 se împlinise.

Prin deciziile nr. 179/A din data de 18.06.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2024, nr. 323/A din data de 03.12.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2024 şi nr. 127/A din data de 28.05.2025, pronunţată în dosarul nr. x/2025, Înalta Curte a respins, ca inadmisibile, contestaţiile în anulare declarate de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 174/A din 23 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, în dosarul nr. x/2019.

Întrucât motivele de contestaţie în anulare ce fac obiectul prezentei cauze sunt identice cu cele înregistrate sub nr. x/2024. y/2024 şi z/2025, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 430 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. civ., incidente în cauză în raport cu dispoziţiile art. 2 alin. (2) din acelaşi Cod, reglementează autoritatea de lucru judecat, stipulând în sensul că aceasta se ataşează automat hotărârii prin care se soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului, precum şi atunci când se statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident procedural, cât şi asupra unei chestiuni litigioase dezlegate în cuprinsul considerentelor.

Astfel, în mod expres se recunoaşte autoritatea de lucru judecat, alături de dispozitiv, şi considerentelor pe care se sprijină soluţia din dispozitiv, aceasta putând fi înţeleasă numai prin prisma raţiunilor de drept şi de fapt care au condus la adoptarea respectivei soluţii.

În ipoteza în care s-ar adopta o altă soluţie în prezenta cauză, se ajunge la negarea dezlegării jurisdicţionale care au fundamentat soluţiile date prin deciziile penale nr. 179/A din data de 18.06.2024, 323/A din data de 03.12.2024 şi 127/A din data de 28.05.2025, prin care au fost respinse, ca inadmisibile, contestaţiile în anulare declarate de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 174/A din 23 septembrie 2022, pronunţate de instanţa supremă, în dosarul nr. x/2019 şi ar conduce la încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că aspectele invocate de contestator au fost examinate şi soluţionate printr-o hotărâre definitivă pronunţată anterior în cadrul contestaţiei în anulare, ceea ce conferă acestora autoritate de lucru judecat.

Reînvestirea instanţei cu evaluarea aceloraşi motive prin solicitări succesive nu poate determina o nouă judecată pe fond în noul cadru procesual şi nu poate avea un efect concret asupra situaţiei juridice a petentului.

În ceea ce priveşte acelaşi motiv de contestaţie în anulare, întemeiat pe art. 426 lit. b) din C. proc. pen., prin raportare la victima J., Înalta Curte reţine că, persoana contestatoare A. a invocat egalitatea de tratament juridic, arătând în acest sens că, prin decizia penală nr. 118/A/03.04.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2024, Înalta Curte a admis contestaţia în anulare formulată de contestatorul L. împotriva deciziei nr. 174/A din data de 23 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019 şi a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului L., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen. raportat la art. 182 lit. c) din C. pen. cu referire la art. 113 alin. (3) din C. pen.

S-a susţinut că, dacă pentru autorul infracţiunii, în speţă inculpatul L., s-a dispus încetarea procesului penal, ar trebui dispusă aceeaşi soluţie şi pentru complicele la aceeaşi infracţiune.

Înalta Curte constată că, prin decizia nr. 174/A din data de 23 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019, referitor la inculpatul L., infracţiunile ce au făcut obiectul cauzei nr. x/2019 au fost săvârşite în stare de minoritate, inculpatul având vârsta de 17 ani la data comiterii faptelor, făcându-se aplicarea art. 113 alin. (3) din C. pen.

Ca atare, conform art. 131 din C. pen., termenele de prescripţie a răspunderii se reduc la jumătate pentru cei care la data săvârşirii infracţiunii erau minori.

Astfel, răspunderea penală diferă după cum cel care încalcă norma de drept penal este persoană fizică sau juridică, minor sau major. Totodată, răspunderea penală este, în principiu o răspundere personală. Circumstanţele personale ale autorului sau ale unui participant nu se răsfrâng asupra celorlalţi, iar cele reale se răsfrâng asupra autorului şi a participanţilor numai în măsura în care aceştia le-au cunoscut sau le-au prevăzut. Răspunderea penală îşi păstrează caracterul personal şi în cazul participaţiei penale.

Mai mult, prin decizia nr. 174/A din data de 23 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019, instanţa supremă, ca instanţă de control judiciar care s-a pronunţat cu privire la apelurile soluţionate prin decizia ce formează obiectul prezentei contestaţii în anulare, a analizat cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept.

Ca atare, chiar dacă în considerentele deciziei din apel nu s-a menţionat explicit că a fost examinată chestiunea ce vizează prescripţia răspunderii penale cu privire la toţi participanţii şi cu privire la toate faptele pentru care se dispusese trimiterea în judecată, aceasta nu presupune că o asemenea examinare nu a avut loc, dovadă în acest sens fiind pronunţarea unei soluţii de condamnare a contestatorilor din cauză.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că instanţa de apel a analizat incidenţa prescripţiei răspunderii penale cu privire la toţi inculpaţii.

În ceea ce priveşte motivul de contestaţie în anulare întemeiat pe dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., prin raportare la împrejurarea că, la data judecării apelului, infracţiunea de spălare de bani reţinută în sarcina sa, ar fi fost dezincriminată, acesta nu poate face obiectul analizei contestaţiei în anulare.

Astfel, deşi face referire la un caz de contestaţie în anulare care vizează o soluţie de încetare a procesului penal (cazurile când intervine această soluţie fiind expres şi limitativ reglementate la art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din C. proc. pen.), contestatorul A. prezintă drept argument, pentru greşita sa condamnare, dispoziţii legale care ar putea fundamenta eventual o soluţie de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

Or, invocarea formală a unui caz de contestaţie în anulare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilităţii în principiu, argumentele prezentate de contestator trebuind să aibă aptitudinea, cel puţin la nivel teoretic, de a pune în discuţie verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, ceea ce nu este cazul în speţă. În acest condiţii, formularea unor critici care nu se subsumează cazului de contestaţie în anulare invocat echivalează cu nemotivarea căii extraordinare de atac, fapt ce atrage nerespectarea cerinţei prevăzute de art. 427 alin. (2) din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte ultimul motiv de contestaţie în anulare invocat, întemeiat pe dispoziţiile art. 426 lit. i) din C. proc. pen., contestatorul A. a invocat faptul că, împotriva sa au fost pronunţate două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă, una de clasare, pronunţată pe teritoriul statului german, iar o alta în România, unde a fost condamnat.

Înalta Curte reţine că la data de 16 ianuarie 2024, a fost înregistrată sub nr. x/2024, contestaţia în anulare declarată de acelaşi contestator, A., împotriva aceleiaşi decizii penale nr. 174 din 23 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, în dosarul nr. x/2019, în motivele contestaţiei în anulare, în esenţă, condamnatul invocând dispoziţiile art. 426 alin. (1) lit. i) din C. proc. pen. referitor la împrejurarea că aceeaşi situaţie de fapt şi aceleaşi persoane vătămate au format obiectul investigaţiilor într-o cauză aflată pe rolul autorităţilor judiciare germane şi în care Parchetul Wuppertal a dispus clasarea cauzei în forma anulării urmăririi penale.

La data de 03 aprilie 2024, prin decizia nr. 118/A, pronunţată în dosarul nr. x/2024, printre altele, Înalta Curte a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare declarată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 174/A din 23 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, în dosarul nr. x/2019.

Pentru a dispune astfel, în esenţă, Înalta Curte a reţinut că, acest caz de contestaţie invocat presupune coexistenţa a două hotărâri judecătoreşti definitive, or, dispunerea printr-o ordonanţă a unei soluţii de clasare faţă de aceeaşi persoană pentru o infracţiune pentru care a intervenit prescripţia, indiferent de fapta pentru care s-a dispus condamnarea iniţială, nu corespunde situaţiei premisă cazului de contestaţie în anulare invocat. S-a reţinut că soluţia dată de autorităţile germane de anulare a urmăririi penale este similară procedurii interne de clasare, care nu stinge în mod definitiv urmărirea penală faţă de persoana în cauză pentru a se considera ca fiind incident principiul ne bis in idem.

Aşa cum s-a arătat anterior, Înalta Curte reţine dispoziţiile art. 2 alin. (2) din C. proc. civ., conform cărora normele procesuale civile se aplică şi în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziţii contrare şi dispoziţiile art. 430 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. civ., ce reglementează autoritatea de lucru judecat, stipulând în sensul că aceasta se ataşează automat hotărârii prin care se soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului, precum şi atunci când se statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident procedural, cât şi asupra unei chestiuni litigioase dezlegate în cuprinsul considerentelor.

Aceste din urmă dispoziţii, ce consacră în mod expres autoritatea de lucru judecat, susţin pertinenţa unei evaluări integrate a dispozitivului şi considerentelor hotărârii ce cuprind dezlegarea relevantă, soluţia putând fi înţeleasă numai prin prisma argumentelor de drept şi de fapt care au condus la pronunţarea sa.

Înalta Curte constată că aspectele invocate de contestatorul A. au mai fost examinate şi soluţionate printr-o hotărâre definitivă pronunţată anterior, tot în cadrul căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare, ceea ce conferă acestora autoritate de lucru judecat.

În acest fel, reevaluarea problematicii principiului ne bis in idem în prezenta cauză ar echivala cu negarea dezlegării jurisdicţionale ce a stat la baza deciziei penale nr. 118/A din 03 aprilie 2024, pronunţate în dosarul nr. x/2024, prin care s-a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare declarată de acelaşi contestator, A., împotriva aceleiaşi decizii penale nr. 174/A din 23 septembrie 2022, pronunţate de instanţa supremă, în dosarul nr. x/2019 şi ar conduce la încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 431 din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 174/A din data de 23 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 753 RON, va rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 174/A din 23 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul A., în cuantum de 753 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 noiembrie 2025.