Recognition and execution of foreign criminal judgment for destruction of property and bodily harm under Law 302/2004 and dual incrimination requirement

Şedinţa publică din data de 04 noiembrie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 116/F din data de 30 septembrie 2025 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a admis cererea de recunoaştere şi executare a hotărârii judecătoreşti formulată de autorităţile judiciare din Suedia.

În baza art. 166 alin. (1)-(4) şi art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată, a recunoscut sentinţa penală nr. B 690-19 pronunţată de Tribunalul de primă instanţă Solna, secţia 3, Suedia, din data de 28.11.2022, rămasă definitivă la data de 19.12.2022, privind condamnarea cetăţeanului român A., la pedeapsa de 3 luni (90 zile) închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere, prevăzută de capitolul 12 articolul 1 din C. pen. suedez şi vătămare corporală, prevăzută de capitolul 3 articolul 5 din C. pen. suedez, având corespondent în infracţiunile de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (1) C. pen. şi lovirea sau alte violenţe prevăzută de art. 193 alin. (1) din C. pen. şi dispune executarea pedepsei în România.

A dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei de 3 luni (90 zile) închisoare aplicată cetăţeanului român A., conform C. proc. pen. român pentru infracţiunile de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (1) C. pen. şi lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 193 alin. (1) din C. pen. la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Galaţi a constatat că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu consecinţa recunoaşterii efectelor sentinţei de condamnare sus-menţionate, dar şi a executării pedepsei de 3 luni închisoare (90 de zile) aplicată pentru săvârşirea infracţiunilor reţinute în sentinţa rămasă definitivă şi certificatul ataşate cauzei.

A reţinut că persoana condamnată A., cetăţean român, se află pe teritoriul României, fiind prezent în faţa instanţei de fond la termenul din data de 29.09.2025.

În speţă, prin hotărârea nr. B 690-19 pronunţată de Tribunalul de primă instanţă Solna, secţia 3, Suedia, din data de 28.11.2022, rămasă definitivă la data de 19.12.2022, numitul A., cetăţean român, a fost condamnat la o pedeapsă de 3 luni de închisoare (90 de zile), pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere, prevăzută de capitolul 12 articolul 1 din C. pen. suedez şi vătămare corporală, prevăzută de capitolul 3 articolul 5 din C. pen. suedez.

Prin hotărârea de condamnare s-a reţinut în sarcina numitului A., cu privire la infracţiunea de vătămare corporală, că în data de 21 decembrie 2018, la adresa din oraşul Stockholm, împreună cu numitul B. şi de comun acord, l-au strâns de gât şi l-au lovit la cap cu lovituri de cap şi l-au bătut cu picioarele pe C.. Ei au aruncat mai departe o sticlă înspre C.. Furtul a reprezentat daună, iar lui C. i-au fost cauzate răni care au constat în abraziuni pe piele, în cap, hematoame pe faţă, pe gât, pe ambele braţe, pe piept şi pe spate, precum şi durere, ameţeli şi dificultăţi de respiraţie, iar în ceea ce priveşte infracţiunea de distrugere, s-a reţinut că în data de 21 decembrie 2018, A. a lovit şi a rupt o uşă de la un apartament de la adresa din oraşul Stockholm, astfel încât au fost produse daune de o valoare care nu este neînsemnată. De asemenea, s-a arătat că apartamentul şi uşa corespunzătoare lui au aparţinut firmei D..

A arătat că faptele pentru care numitul A. a fost condamnat prin sentinţa penală menţionată anterior sunt prevăzute de legea română, constituind infracţiunile de "distrugere", prevăzută de art. 253 alin. (1) C. pen. şi "lovire sau alte violenţe" prevăzută de art. 193 alin. (1) din C. pen.

Instrumentul juridic european care reglementează instituţia recunoaşterii şi executării hotărârilor judecătoreşti prin care s-au pronunţat pedepse sau alte măsuri privative de libertate în scopul executării lor în alt stat decât cel în care au fost pronunţate este Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană.

Scopul elaborării Deciziei-cadru 2008/909/JAI este acela de a stabili norme în baza cărora un stat membru urmează să recunoască o hotărâre judecătorească şi să execute pedeapsa, în vederea facilitării reabilitării sociale a persoanei condamnate.

România, contribuind prin propria sa atitudine la perfecţionarea activităţii de cooperare judiciară în materie penală, a transpus în legislaţia sa internă instrumentele juridice europene care reglementează instituţia recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană.

Actul normativ intern care reglementează acest domeniu este Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, conform art. 162 din Legea nr. 302/2004, hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţele altor state membre ale Uniunii Europene se recunosc şi se execută pe teritoriul României în baza principiului încrederii reciproce şi în conformitate cu dispoziţiile prezentului capitol, dacă sunt de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române şi nu contravin ordinii publice a statului român.

Potrivit art. 167 alin. (1) din actul normativ menţionat, instanţa română poate recunoaşte şi pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) hotărârea este definitivă şi executorie;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte;

c) persoana condamnată are cetăţenie română;

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România.

Consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimţământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163.

Potrivit art. 163 - Motive de nerecunoaştere şi neexecutare

(1) O hotărâre judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută şi pusă în executare în România, chiar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 167, atunci când:

a) persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleaşi fapte penale. În cazul în care hotărârea judecătorească străină a fost dată şi pentru alte fapte penale, instanţa poate dispune recunoaşterea parţială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii;

b) persoana a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleaşi fapte penale, iar hotărârea judecătorească străină dată în acest stat a fost anterior recunoscută şi pusă în executare pe teritoriul României;

c) persoana condamnată beneficiază în România de imunitate de jurisdicţie penală;

d) pedeapsa a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii penale române;

e) pedeapsa constă într-o măsură care constă în asistenţă psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România sau, după caz, prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul naţional juridic sau de sănătate;

f) atunci când, potrivit legii penale române, a intervenit prescripţia executării pedepsei;

g) atunci când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care statul emitent informează că, în conformitate cu legislaţia sa:

(i) persoana a fost încunoştinţată, în timp util, prin citaţie scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare şi la consecinţele legale în caz de neprezentare; sau

(ii) persoana, având cunoştinţă de ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare, a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în faţa instanţei de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau

(iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare şi a fost încunoştinţată că hotărârea este supusă unei căi de atac, ocazie cu care instanţa competentă poate verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, şi că, în urma soluţionării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desfiinţată, persoana condamnată fie a renunţat în mod expres la calea de atac, fie nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac.

(2) Hotărârea judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută sau, dacă a fost recunoscută, nu va fi pusă în executare, atunci când, potrivit legii române, a intervenit amnistia, graţierea, dezincriminarea faptei, precum şi în orice alte cazuri prevăzute de lege.

(3) De la caz la caz, luând în considerare circumstanţele specifice ale cauzei şi după consultarea autorităţii competente a statului emitent, instanţa poate refuza recunoaşterea şi executarea hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent, dacă:

a) persoana este cercetată în România pentru aceeaşi faptă penală pentru care a fost condamnată în străinătate. În cazul în care hotărârea judecătorească a fost dată şi pentru alte fapte penale, instanţa poate dispune recunoaşterea parţială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii;

b) atunci când statul emitent a respins cererea formulată în temeiul art. 170 alin. (1).

Verificând actele şi lucrările dosarului, dar şi dispoziţiile legale incidente menţionate anterior, Curtea a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru recunoaşterea şi executarea hotărârii judecătoreşti străine prevăzute de Legea nr. 302/2004 şi aceasta este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române, întrucât nu este incident vreun motiv de nerecunoaştere sau de neexecutare dintre cele prevăzute de aceeaşi lege.

În acelaşi timp, Curtea a considerat că executarea în România a pedepsei închisorii de către condamnat este de natură să faciliteze reintegrarea socială a acestuia, având în vedere că domiciliul său este în România.

Împotriva acestei sentinţe penale, persoana condamnată A. a formulat apel, solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea hotărârii penale atacate şi pe cale de consecinţă, respingerea sesizării formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.

Analizând apelul formulat de persoana condamnată, atât potrivit susţinerilor orale ale apărătorului, cât şi în raport cu conţinutul actelor şi lucrărilor de la dosar, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare:

Înalta Curte reţine că transferarea persoanelor condamnate, deţinute în alte state ale Uniunii europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România, se face cu respectarea procedurii prevăzute de art. 165 şi următoarele din Legea nr. 302/2004 republicată.

Obiectul procedurii de faţă îl constituie, potrivit prevederilor art. 166 alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 302/2004 republicată, verificarea condiţiilor prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004 republicată, referitoare la recunoaşterea şi executarea hotărârii judecătoreşti străine de condamnare.

Conform prevederilor art. 167 alin. (1) lit. a), b), c), d) si e din Legea nr. 302/2004 republicată, instanţele române recunosc şi pun în executare hotărârile judecătoreşti de condamnare străine dacă sunt îndeplinite următoarele cerinţe: hotărârea de condamnare este definitivă şi executorie; fapta pentru care a intervenit condamnarea constituie infracţiune potrivit legii penale române iar autorul ei este sancţionabil; persoana condamnată este cetăţean român şi este de acord să execute pedeapsa în România şi nu este incident niciunul dintre motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată. În cazul condamnării pentru mai multe infracţiuni verificările menţionate anterior se fac în mod distinct pentru fiecare infracţiune în parte.

În temeiul prevederilor art. 163 din Legea 302/2004, republicată, o hotărâre judecătorească de condamnare străină, aparţinând unui alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută şi pusă în executare în România chiar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004 republicată, atunci când persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceeaşi faptă penală.

Aplicând aceste dispoziţii legale prezentei cauze, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 167 din Legea nr. 302/2004.

Aşadar, reţine Înalta Curte că hotărârea nr. B 690-19 pronunţată de Tribunalul de primă instanţă Solna, secţia 3, Suedia, din data de 28.11.2022, prin care numitul A., cetăţean român, a fost condamnat la o pedeapsă de 3 luni de închisoare (90 de zile), pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere, prevăzută de capitolul 12 articolul 1 din C. pen. suedez şi vătămare corporală, prevăzută de capitolul 3 articolul 5 din C. pen. suedez, a rămas definitivă la data de 19.12.2022.

În ceea ce priveşte condiţia dublei incriminări, instanţa de control judiciar reţine că şi aceasta este îndeplinită, faptele reţinute în sarcina persoanei condamnate prin hotărârea de condamnare mai sus menţionată au corespondent în legislaţia penală română, în sensul că întrunesc, în drept, elementele constitutive ale infracţiunilor de "distrugere", prevăzută de art. 253 alin. (1) C. pen. şi "lovire sau alte violenţe" prevăzută de art. 193 alin. (1) din C. pen.

Cu ocazia recunoaşterii hotărârii străine în ordinea juridică internă, s-a verificat şi s-a constatat, în mod explicit, că pedepsele anterior menţionate sunt compatibile cu legea penală română, atât ca natură, cât şi ca durată, acestea putând fi aplicate condamnatului, ca atare, şi în cazul în care ar fi fost judecat de către o instanţă română, conform principiului personalităţii, astfel că nu există temei pentru adaptarea acelei pedepse.

De asemenea, Înalta Curte reţine că persoana condamnată A., cetăţean român, se află pe teritoriul României, fiind prezent în faţa instanţei de fond la termenul din data de 29.09.2025.

În raport de aceste coordonate, Înalta Curte constată că, în cauză, nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzut la art. 163 din Legea nr. 302/2004, apelantul nu a fost condamnat definitiv în România pentru aceleaşi fapte penale, răspunde penal, nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicţie, nu a intervenit prescripţia executării pedepsei, amnistia sau graţierea, neconturându-se existenţa niciunui motiv de nerecunoaştere şi neexecutare a hotărârii nr. B 690-19 pronunţată de Tribunalul de primă instanţă Solna, secţia 3, Suedia.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 116/F din data de 30 septembrie 2025 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori pronunţată în dosarul nr. x/2025.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul persoană condamnată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1217 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 116/F din data de 30 septembrie 2025 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori pronunţată în dosarul nr. x/2025.

Obligă apelantul persoană condamnată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1217 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 noiembrie 2025.