Romanian rape and theft conviction recognized; transfer to Romanian prison upheld, appeal dismissed with costs

Şedinţa publică din data de 30 octombrie 2025

Deliberând asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 88 din data de 29 august 2025, printre altele, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis cererea de recunoaştere şi executare pe teritoriul României a hotărârii judecătoreşti formulate de autorităţile judiciare din Regatul Suediei privind Hotărârea B 4608 - 24 din data de 28 ianuarie 2025 a Tribunalului Districtual Boras, definitivă la data de 18 februarie 2025.

În baza art. 166 alin. (1)-4) şi art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată şi art. 8 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, a recunoscut Hotărârea B 4608 - 24 din data de 28 ianuarie 2025 a Tribunalului Districtual Boras, definitivă la data de 18 februarie 2025, vizând persoana condamnată A., cetăţean român, aflat într-un penitenciar din Regatul Suediei, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare şi a dispus executarea pedepsei în România.

În baza art. 166 alin. (12) din Legea 302/2004 republicată, a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea executării pedepsei 2 (doi) ani închisoare, conform C. proc. pen. român şi în condiţiile Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008.

A dedus din pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, aplicată cetăţeanului român A., un număr de 128 zile închisoare executate pînă la data de 24.03.2025 şi durata pedepsei executată de la data de 24.03.2025 la zi.

A dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei de 2 (doi) ani închisoare aplicată cetăţeanului român A. conform C. proc. pen. român pentru săvârşirea infracţiunii de viol, faptă săvîrşită în data de 25 mai 2020, prevăzută de Capitolul 6, Secţiunea 1, paragraful 1, alin. (1) şi (3), pt. 1 din C. pen. suedez, ce are corespondent în C. pen. român în infracţiunea prevăzută de art. 218, alin. (1) din C. pen. şi a infracţiunii de furt, faptă săvâşită în data de 17 noiembrie 2024, prevăzută de Capitolul 1, Secţiunea 8 din C. pen. suedez, ce are corespondent în C. pen. român în infracţiunea prevăzută de art. 228 alin. (1) din C. pen.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că, prin ordonanţa nr. 11440/II/5/2025 din data de 21.08.2025, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a dispus sesizarea Curţii de Apel Ploieşti şi, prin adresa cu acelaşi număr, a înaintat instanţei informaţiile şi înscrisurile referitoare la solicitarea autorităţilor judiciare din Regatul Suediei în vederea recunoaşterii şi punerii în executare pe teritoriul României a Hotărârii B 4608 - 24 din data de 28 ianuarie 2025 pronunţată de Tribunalul Districtual Boras, definitivă la data de 18 februarie 2025 faţă de cetăţeanul român A..

Parchetul a arătat, în esenţă, că, în vederea recunoaşterii şi punerii în executare a hotărârii judecătoreşti, autorităţile statului emitent au transmis următoarele înscrisuri şi informaţii: certificatul menţionat la art. 4 din Decizia Cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, prevăzut şi de anexa 5 din Legea nr. 302/2004, în limba franceză şi traducerea în limba română; sentinţa nr. B 4608-24 din data de 28.01.2025 a Tribunalului districtual Bors; hotărârea nr. 2510/223 din 12 iulie 2023 pronunţată de Tribunalul de Primă Instanţă Bruxelles; opinia şi notificarea persoanei condamnate; copie de pe cartea de identitate a persoanei condamnate. Totodată, a învederat că, urmare a verificărilor efectuate, persoana condamnată este cetăţean român, nu este cercetată penal în România pentru aceleaşi infracţiuni şi nu au fost identificate motivele de nerecunoaştere şi neexecutare dintre cele prevăzute de art. 163 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, cu precizarea că persoana condamnată nu a fost de acord să fie transferată în România.

Examinând documentele aflate la dosar, curtea a constatat următoarele:

Prin adresa din 06.08.2025, Ministerul Justiţiei din România, prin Direcţia de drept internaţional şi cooperare judiciară, după ce a efectuat controlul de regularitate, a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti pentru a se dispune conform art. 153 alin. (1), (2) din Legea 302/2004 asupra cererii de transfer a persoanei condamnate A. în vederea continuării executării pedepsei de 2 (doi) ani închisoare în România.

În cadrul măsurilor premergătoare prevăzute de art. 153 din Legea nr. 302/2004 modificată, procurorul a constatat îndeplinite cerinţele legale, sesizând instanţa de judecată pentru a dispune asupra cererii de transfer a persoanei condamnate în vederea executării pedepsei în România.

Curtea a constatat că prin Hotărârea B 4608 - 24 din data de 28 ianuarie 2025 a Tribunalului Districtual Boras, definitivă la data de 18 februarie 2025, cetăţeanul român A., aflat într-un penitenciar din Regatul Suediei, a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvîrşirea infracţiunii de viol, faptă săvârşită în data de 25 mai 2020, prevăzută de Capitolul 6, Secţiunea 1, paragraful 1, alin. (1) şi (3), pt. 1 din C. pen. suedez, ce are corespondent în C. pen. român în infracţiunea prevăzută de art. 218, alin. (1) din C. pen., şi a infracţiunii de furt, faptă săvârşită în data de 17 noiembrie 2024, prevăzută de Capitolul 1, Secţiunea 8 din C. pen. suedez, ce are corespondent în C. pen. român în infracţiunea prevăzută de art. 228 alin. (1) din C. pen.

S-a constatat că autorităţile judiciare emitente au reţinut în sarcina condamnatului A. faptul că, în data de 25 mai 2020, a întreţinut raport sexual şi act sexual oral cu persoana vătămată, împotriva voinţei acesteia, în oraşul Boras din Regatul Suediei; condamnatul a tras persoana vătămată de păr şi a forţat-o să se lase la pământ pentru întreţinerea raportului sexual şi a actului sexual. S-a mai reţinut în sarcina condamnatului faptul că, în data de 17 noiembrie 2024, în oraşul Boras, a sustras o baterie şi un încărcător de baterie de la o societate comercială- B., fapta producând prejudicii materiale.

Curtea de apel a constatat că procurorul a efectuat următoarele verificări, conform art. 165 alin. (2) din Legea nr. 302/2004:

- verificări privind identitatea persoanei condamnate, rezultând următoarele date de identificare: A., cetăţean român Constanţei, - a se vedea fişa de evidenţă obţinută prin interogarea bazei de date a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de date;

- verificări dacă persoana condamnată este cercetată penal în România pentru aceleaşi infracţiuni sau pentru alte infracţiuni decât cele pentru care au fost pronunţate hotărârile judecătoreşti transmise de statul emitent- a se vedea fişa de cazier şi verificarea ECRIS-GPS;

- verificări privind motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute de art. 163 alin. (1) din Legea nr. 302/20004- rezultatul fiind negativ.

Totodată, curtea de apel a reţinut că persoana condamnată se află în executarea unei pedepse de 2 (doi) ani închisoare într-un penitenciar din Regatul Suediei, conform dreptului intern al statului emitent al certificatului, pedeapsa va fi executată complet la data de 16.11.2026, precum şi faptul că perioada totală a pedepsei privative de libertate deja executate în raport cu pedeapsa în legătură cu care a fost emisă hotărârea judecătorească era 128 zile închisoare la data de 24.03.2025.

Din documentele transmise de statul suedez, a rezultat că persoana condamnată A. nu a fost de acord să fie transferată într-un penitenciar din România, solicitând să execute pedeapsa în Suedia, deoarece familia sa se află în Regatul Suediei, soţia lucrând în Regatul Suediei.

Curtea de apel a reţinut că, deşi persoana condamnată nu este de acord cu executarea pedepsei în România, sunt îndeplinite prevederile art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, teza a II -a, deoarece persoana condamnată a fost expulzată din Suedia şi i s-a interzis prezenţa pe o durată de 10 ani, prin hotărârea de condamnare la pedeapsa închisorii.

Or, într-o asemenea situaţie, lipsa consimţămîntului persoanei condamnate nu este de natură a atrage respingerea cererii formulate de autorităţile judiciare suedeze, fiind îndeplinite condiţiile de admitere a cererii.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel persoana condamnată A., susţinând, în esenţă, că starea penitenciarelor din România este inferioară celor din Suedia coroborat cu împrejurarea că soţia sa se află în Suedia.

Examinând actele dosarului şi hotărârea apelată prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată apelul nefondat, pentru următoarele considerente:

Se constată că cererea dedusă judecăţii are ca obiect recunoaşterea şi punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare a cetăţeanului român A. la o pedeapsă cu închisoarea, pronunţată de o instanţă din Suedia, stat membru al Uniunii Europene.

Potrivit art. 162 din Legea nr. 302/2004, republicată "Hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţele altor state membre ale Uniunii Europene se recunosc şi se execută pe teritoriul României în baza principiului încrederii reciproce şi în conformitate cu dispoziţiile prezentului capitol, dacă sunt de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române şi nu contravin ordinii publice a statului român".

De asemenea, conform art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, obiectul procedurii judiciare de recunoaştere şi punere în executare a hotărârii judecătoreşti îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 167 şi, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent.

Potrivit art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, în cadrul procedurii de transferare a persoanelor condamnate, deţinute în alte state membre ale Uniunii Europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România, instanţa română recunoaşte şi pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) hotărârea este definitivă şi executorie.

Din certificatul întocmit de autorităţile judiciare suedeze rezultă că sentinţa penală pronunţată în cauza nr. B 4608-24, la data de 28.01.2025 de Tribunalul Districtual Boras, prin care s-a dispus condamnarea cetăţeanului român A. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de viol, prevăzută de Capitolul 6, Secţiunea 1, paragraful 1, alin. (1) şi (3), pt. 1 din C. pen. suedez, şi furt, prevăzută de Capitolul 1, Secţiunea 8 din C. pen. suedez, a rămas definitivă la data de 18.02.2025.

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil (în cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte).

Înalta Curte constată că în mod judicios prima instanţă a reţinut că faptele pentru care a fost condamnat apelantul A. de către autorităţile judiciare suedeze au corespondent în legislaţia penală română în infracţiunile prev. de art. 218 alin. (1) din C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 5 la 10 ani, şi art. 228 alin. (1) din C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, iar pedeapsa aplicată de autorităţile suedeze corespunde ca natură şi durată cu pedeapsa prevăzută de legea română pentru infracţiunea corespondentă, nefiind necesară adaptarea pedepsei în statul de executare.

c) persoana condamnată are cetăţenie română.

Din actele dosarului rezultă că persoană condamnată A. este cetăţean român, cu domiciliul judeţul Buzău.

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România.

Înalta Curte constată că, deşi apelantul persoană condamnată A. nu şi-a dat consimţământul pentru a fi transferat în România în vederea continuării executării pedepsei de 2 ani închisoare, prin sentinţa penală din 28.01.2025, pronunţată în cauza nr. B 4608-24, Tribunalul Districtual Boras din Suedia a stabilit ca acesta să fie expulzat din regat, fiindu-i interzis să revină în Suedia pe o perioadă de 10 ani, motiv pentru care acordul persoanei condamnate nu mai este necesar, iar condiţia supusă analizei este îndeplinită.

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată.

Verificând motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute în art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată, Înalta Curte constată că nu este incident niciunul dintre acestea în prezenta cauză.

În acest sens, se reţine că apelantul persoana condamnată A. nu a fost condamnat definitiv în România sau într-un alt stat pentru aceleaşi fapte penale, astfel cum reiese din fişa de cazier judiciar; nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicţie penală; nu există vreo cauză de înlăturare a răspunderii penale potrivit legii penale române; pedeapsa aplicată poate fi executată în România; nu a intervenit, potrivit legii penale române, prescripţia executării pedepsei; apelantul a fost prezent la judecată în statul de condamnare, conform menţiunilor din certificatul emis de autorităţile judiciare suedeze; nu a intervenit, potrivit legii penale române, amnistia, graţierea sau dezincriminarea faptelor, iar persoana condamnată nu este cercetată pe teritoriul ţării pentru aceleaşi fapte pentru care a fost condamnat de către autorităţile judiciare suedeze.

În ceea ce priveşte susţinerea apelantului constând în presupusele condiţii de detenţie pretins mai favorabile în sistemul penitenciar din Suedia, invocate atât în cuprinsul motivelor scrise, cât şi oral, prin apărător desemnat din oficiu, cu ocazia dezbaterilor, Înalta Curte reţine că aceste argumente nu constituie motive legale, obligatorii sau facultative, de refuz al recunoaşterii şi executării hotărârii de condamnare emise de autorităţile judiciare ale statului membru, în temeiul Deciziei-cadru 2008/909/JAI şi al dispoziţiilor corespunzătoare din Legea nr. 302/2004.

De altfel, nici împrejurările invocate de apărare în sensul că familia apelantului locuieşte în Suedia nu au relevanţă asupra întrunirii condiţiilor legale pentru transfer, atât timp cât faţă de persoana condamnată-cetăţean român există o dispoziţie de expulzare din Suedia.

Astfel, în raport cu aspectele învederate, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a dispus recunoaşterea hotărârii penale definitive privind pe persoana condamnată A. şi transferarea acesteia într-un penitenciar din România pentru continuarea executării, în regim de detenţie, a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală pronunţată în cauza nr. B 4608-24, la data de 28.01.2025 de Tribunalul Districtual Boras din Suedia, definitivă la data de 18.02.2025.

Pentru considerentele expuse, constatând hotărârea atacată temeinică şi legală, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 88 din data de 29 august 2025 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe apelant la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1159 de RON, să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 88 din data de 29 august 2025 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă pe apelant la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelant, în cuantum de 1159 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 octombrie 2025.