Finality of preliminary admissibility rulings in extraordinary criminal appeals and prohibition of ordinary appeal

Şedinţa publică din data de 30 octombrie 2025

Deliberând asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1162/A din data de 24 iulie 2025, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 431 din C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul-condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 653/29.03.2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat pe contestator la plata sumei de 500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator a rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a constatat că, la data de 14.05.2025, a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II- a penală, sub nr. x/2025, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 653/29.03.2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2021, în cuprinsul căreia condamnatul, prin apărător desemnat din oficiu, a arătat că apelul declarat împotriva sentinţei penale nr. 623/22.09.2022, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti este nelegal, neconstituţional, iar completul care a judecat cauza în apel a fost completul care a dat decizia penală împotriva sentinţei penale nr. 794/22.06.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018. Astfel, contestatorul a considerat că este încălcat art. 64 alin. (3) din C. proc. pen., potrivit căruia judecătorul care a participat la judecarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiaşi cauze într-o cale de atac sau la rejudecarea cauzei după desfiinţarea ori casarea hotărârii.

În drept, contestatorul şi-a întemeiat contestaţia în anulare pe disp. art. 426 alin. (1) lit. b) şi d) din C. proc. pen.

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare care face obiectul cauzei penale de faţă, curtea de apel a reţinut că, la data de 19.10.2022, a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, sub nr. x/2021, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 623/22.09.2022, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti.

S-a mai reţinut că prin decizia penală 653/29.03.2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2021, printre altele, a fost respinsă, ca nefondată, cererea apelantului - inculpat de repunere a cauzei pe rol şi, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 623/22.09.2022 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2021, desfiinţată în parte sentinţa penală apelată şi, în rejudecare, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 6 (şase) ani şi 5 (cinci) luni închisoare în regim de detenţie pentru săvârşirea în concurs real a infracţiunilor de proxenetism în formă continuată, prev. de art. 213 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 44 alin. (1) din C. pen. (fapta săvârşită în perioada 18.06.2020-02.06.2021), nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prev. de art. 342 alin. (1) din C. pen. (fapta din data de 04.06.2021) şi conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România, în formă continuată, prev. de art. 335 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi a art. 44 alin. (1) din C. pen. (faptă comisă în perioada 29.04.2021 - 15.05.2021, 3 acte materiale), săvârşite în stare de recidivă postcondamnatorie în raport cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 268/08.10.2020 a Judecătoriei Călăraşi, definitivă prin decizia penală nr. 794/22.06.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală şi, respectiv, cu cele pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 202/17.09.2020 a Judecătoriei Cornetu, definitivă prin decizia penală nr. 240/A/26.02.2021 a Curţii de Apel Bucureşti.

În baza art. 422 teza a II-a, art. 424 alin. (3) din C. proc. pen. şi art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a scăzut din durata pedepsei principale rezultante aplicate inculpatului reţinerea şi arestarea preventivă de la 03.06.2021 la zi, precum şi reţinerea de la 11.04.2017-12.04.2017 (o zi) din sentinţa penală nr. 268/08.10.2020 a Judecătoriei Călăraşi, definitivă prin decizia penală nr. 794/22.06.2021 a Curţii de Apel Bucureşti.

În baza art. 404 alin. (4) lit. f) raportat la art. 162 din C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpatul A. a unor bunuri, conform dispozitivului.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate în măsura în care nu contraveneau prezentei.

A mai reţinut curtea de apel că, la data de 22.10.2024, a fost înregistrată, sub nr. x/2024, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală contestaţia în anulare declarată contestatorul-apelant A. împotriva deciziei penale nr. 653/29.03.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2021 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

Totodată, s-a constatat că, printre altele, prin decizia penală nr. 423/A/20.03.2025 pronunţată în dosarul nr. x/2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în baza art. 431 alin. (1) din C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de către contestatorul A. cu privire la decizia penală nr. 653/A din 29.03.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

Deopotrivă, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a respins cererea formulată de contestatorul A. privind sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a deciziei penale nr. 653/A din 29.03.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

Examinând admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare formulată de contestatorul A. în conformitate cu dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen., curtea de apel a apreciat că aceasta este inadmisibilă pentru considerentele ce urmează a fi prezentate.

Astfel, reţinând dispoziţiile prevăzute de art. 431, art. 426 şi art. 429 din C. proc. pen., curtea de apel a arătat că în cadrul primei etape procesuale se examinează îndeplinirea condiţiilor de admitere în principiu a contestaţiei în anulare, condiţii ce rezultă din prevederile art. 426 şi ale art. 431 alin. (2) din C. proc. pen. şi se verifică dacă cererea de contestaţie în anulare priveşte o hotărâre penală definitivă, dacă este formulată de o persoană care are calitatea cerută de lege pentru a exercita calea extraordinară de atac, dacă este introdusă în termenul prevăzut de lege, dacă motivele concrete invocate în susţinerea căii extraordinare de atac se încadrează în cazurile expres şi limitativ prevăzute în art. 426 din C. proc. pen. şi, în fine, dacă în sprijinul contestaţiei sunt depuse dovezi ori sunt invocate dovezi care există în dosar.

Referitor la cazul de contestaţie în anulare prevăzut de dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., curtea a constatat că apelantul-contestator A. a mai formulat contestaţie în anulare prin care a invocat acelaşi temei, care a fost respinsă ca inadmisibilă.

În concret, s-a reţinut că prin decizia penală nr. 423/A/20.03.2025 pronunţată în dosarul nr. x/2024 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul-condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 653/A din 29.03.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

Curtea a constatat că există identitate de temei legal, de motive şi de apărări între cererea soluţionată anterior prin sentinţa penală antereferită şi cea care face obiectul cauzei de faţă.

În considerente, curtea a reţinut că persoana condamnată a formulat o contestaţie în anulare împotriva unei hotărâri definitive, invocând formal dispoziţiile art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., în condiţiile în care motivele cererii nu au legătură cu cazurile de contestaţie în anulare expres prevăzute de C. proc. pen., fiind deci incidente dispoziţiile art. 431 alin. (1) din C. proc. pen. şi nefiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii.

Cum asupra acestei solicitări s-a pronunţat deja o soluţie definitivă, curtea a reţinut că nu se poate reanaliza, întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat, care este un principiu de interes general şi potrivit căruia ceea ce s-a hotărât în mod definitiv se consideră că exprimă adevărul (res judicata pro veritate habetur) şi judecata nu mai poate fi reluată; autoritatea de lucru judecat pune capăt, irevocabil, oricărui litigiu în care părţile au uzat de căile de atac puse la dispoziţia lor de către lege.

În ceea ce priveşte cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., curtea a reţinut că apelantul-contestator A. a criticat faptul că nu a fost legal constituit completul care a pronunţat decizia penală 653/29.03.2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2021, întrucât a fost pronunţată de acelaşi complet care a soluţionat dosarul nr. x/2018. Astfel, a considerat că este încălcat art. 64 alin. (3) din C. proc. pen.

Curtea de apel a reţinut că, potrivit art. 426 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., se poate formula contestaţie în anulare atunci când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate.

Compunerea instanţei semnifică alcătuirea acesteia cu numărul de judecători prevăzut de lege (determinarea cantitativă a compunerii instanţei), care au capacitatea funcţională de a îndeplini acte de jurisdicţie penală în cazurile şi condiţiile cerute de lege (determinarea calitativă a compunerii instanţei).

Potrivit art. 64 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., incompatibilitatea există doar atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorului este afectată.

Curtea de apel a reţinut că, în speţa de faţă, simpla împrejurare că un judecător a soluţionat anterior un apel într-o altă cauză penală nu constituie, prin ea însăşi, un motiv de incompatibilitate.

Pentru a reţine incompatibilitatea, trebuie demonstrate elemente concrete care să creeze o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorului este afectată, dincolo de simpla sa participare anterioară într-o altă cauză.

S-a mai reţinut că jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a confirmat această interpretare, statuând că pentru a se putea reţine o stare de incompatibilitate este necesară existenţa unor dovezi concrete care să ateste un interes personal al judecătorului sau o influenţă efectivă asupra obiectivităţii acestuia. În lipsa unor asemenea probe, participarea anterioară a completului sau a judecătorului la soluţionarea altor cauze penale nu poate fi interpretată ca un motiv de incompatibilitate în sensul art. 64 din C. proc. pen.. Această abordare a fost consacrată şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a arătat în mod constant că imparţialitatea se prezumă până la proba contrarie, iar simpla suspiciune sau aparenţă, nesusţinute de elemente obiective, nu sunt suficiente pentru a justifica desfiinţarea hotărârilor judecătoreşti.

Astfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat, în mai multe rânduri, că imparţialitatea personală a unui magistrat se prezumă până la proba contrară (Hanschildt c. Danemarcei, 24 mai 1989, par. 47), iar simpla circumstanţă ca un magistrat să se fi pronunţat deja în cadrul unui alt proces, privindu-l pe acelaşi reclamant, nu poate aduce, prin ea însăşi, atingere imparţialităţii judecătorului.

Prin urmare, curtea a reţinut că nu pot constitui motive de incompatibilitate situaţii precum participarea judecătorului la soluţionarea unui alt apel într-o cauză distinctă, chiar dacă persoana inculpatului este aceeaşi, astfel de situaţii fiind inerente activităţii judiciare şi nu afectează, prin ele însele, principiul imparţialităţii. A admite contrariul ar însemna să se creeze un cadru în care eficienţa actului de justiţie ar fi grav afectată, iar repartizarea aleatorie a cauzelor ar fi lipsită de finalitate practică.

Împotriva deciziei penale nr. 1162/A din data de 24 iulie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a declarat apel condamnatul A., susţinând, în esenţă, că are dreptul la două grade de jurisdicţie, dreptul la un proces echitabil, iar curtea de apel a reţinut în mod greşit că a formulat anterior o altă contestaţie în anulare întemeiată pe acelaşi temei legal, întrucât, în realitate, temeiul juridic invocat nu este identic.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 28.08.2025, sub nr. x/2025.

Concluziile apărării şi ale reprezentantului Ministerului Public sunt detaliat prezentate în practicaua prezentei decizii.

Examinând cauza, cu prioritate, admisibilitatea căii de atac formulate de condamnatul A., Înalta Curte constată următoarele:

Înalta Curte este învestită cu soluţionarea apelului exercitat de condamnatul A. împotriva unei decizii pronunţate în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, reglementată de art. 431 din C. proc. pen.

Înalta Curte notează că potrivit art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., calea ordinară de atac a apelului poate fi exercitată exclusiv împotriva sentinţelor şi încheierilor pronunţate în primă instanţă.

În ceea ce priveşte interpretarea dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., potrivit cărora "Sentinţa dată în contestaţie în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.", jurisprudenţa a statuat în mod constant că această dispoziţie vizează hotărârile pronunţate în procedura de judecare a contestaţiei în anulare după admiterea în principiu, reglementată de art. 431 din C. proc. pen.

În acest sens sunt relevante argumentele expuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în Decizia nr. 5/2015, având ca obiect incidenţa dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., în etapa admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare. Astfel, deşi dezlegarea vizează ipoteza pronunţării unei hotărâri prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de contestaţie în anulare formulată împotriva unei sentinţe definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu apel, considerentele sunt valabile, mutatis mutandis, în toate situaţiile în care instanţa respinge contestaţia în anulare ca inadmisibilă. De altfel, instanţa supremă reţine în decizia amintită că hotărârile judecătoreşti pronunţate în etapa admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, etapă reglementată distinct în dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive, aşa cum rezultă din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 431 şi ale art. 432 din C. proc. pen.

Aşadar, etapa distinctă a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare este reglementată de art. 431 din C. proc. pen., dispoziţii în cuprinsul cărora nu se prevede posibilitatea atacării hotărârii pronunţate cu apel, iar dispoziţiile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., privesc exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare a contestaţiilor în anulare ulterior admiterii în principiu.

Ca atare, decizia atacată de condamnat este definitivă în considerarea etapei procesuale în care a fost pronunţată. Or, hotărârea judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie fiind explicite în sensul că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

În aceste condiţii, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Ca atare, atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual, intervine sancţiunea procedurală a inadmisibilităţii.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 421 alin. (1) lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 1162/A din data de 24 iulie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Văzând dispoziţiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe apelant la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 377 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 1162/A din data de 24 iulie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă pe apelant la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 377 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 octombrie 2025.