Refusal of transfer for sentence execution due to lack of Romanian citizenship and continuous five-year residence under international judicial cooperation law.

Şedinţa publică din data de 29 octombrie 2025

Deliberând asupra apelului declarat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 13/F/CC din data de 23 iunie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2025:

Prin sentinţa penală nr. 13/F/CC din data de 23 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2025, în temeiul art. 166 alin. (6) lit. c) rap. la art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată s-a respins, ca nefondată, cererea având ca obiect recunoaşterea şi executarea sentinţei penale nr. 1177/2019 - R.G.4441/2018 - R.G.N.R.16513/2018 din data de 27.05.2019 pronunţată de Tribunalul Ordinar Napoli, parţial reformată de Curtea de Apel Napoli prin decizia penală nr. 1170/2021, irevocabilă prin decizia penală nr. 29022/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie a Republicii Italia, privind pe persoana condamnată A., prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 14 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 416 bis alin. (1), (3), (4), (5), (6) din C. pen. Italian.

În temeiul art. 172 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 Republicată, s-a dispus că sentinţa definitivă se va comunica autorităţii competente a statului emitent şi Direcţiei de Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiţiei.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă, faptul că la data de 18 iunie 2025, prin adresa din 17.06.2025 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, a fost înaintată Curţii de Apel Piteşti cererea formulată de autorităţile judiciare din Italia, având ca obiect recunoaşterea efectelor sentinţei penale nr. 1177/2019 - R.G.4441/2018 - R.G.N.R.16513/2018 din data de 27.05.2019 pronunţată de Tribunalul Ordinar Napoli, parţial reformată de Curtea de Apel Napoli prin decizia penală nr. 1170/2021, irevocabilă prin decizia penală nr. 29022/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie a Republicii Italia, privind persoana condamnată A. pentru pedeapsa de 14 ani închisoare şi transferarea acesteia într-un penitenciar din România în vederea executării restului de pedeapsă neexecutat.

În continuare s-a reţinut că din înscrisurile şi informaţiile transmise de autorităţile judiciare din Italia, a rezultat faptul că, cetăţeanul italian A., care se află încarcerat într-un penitenciar din Italia, a fost condamnat la o pedeapsă de 14 ani închisoare, stabilită prin sentinţa penală nr. 1177/2019 - R.G.4441/2018 - R.G.N.R.16513/2018 din data de 27.05.2019 pronunţată de Tribunalul Ordinar Napoli, parţial reformată de Curtea de Apel Napoli prin decizia penală nr. 1170/2021, irevocabilă prin decizia penală nr. 29022/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie a Republicii Italia, pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 416 bis alin. (1), (3), (4), (5), (6) din C. pen. Italian, constând în aceea că:

"Numitul A., a desfăşurat funcţii operaţionale stabile în cadrul grupării criminale, devenind persoana de contact pentru conducerea activităţii antreprenoriale în interesul clanului, gruparea Zagaria. şi deci în interesul liderului clanului B.; a favorizat indisponibilitatea numitului B.; s-a ocupat de interesele economice şi antreprenoriale ale aceluiaşi lider de clan făcând investiţii în societăţi în Italia, dar mai ales în străinătate (România); înregistra pe numele său sau a membrilor familiei sale societăţi şi imobile; a investit banii proveniţi din activităţi infracţionale atribuite grupării criminale Zagaria în afaceri financiare lucrative mai întâi în Italia şi apoi, din anul 2004 în România, unde a deschis o serie de societăţi în sectorul construcţiilor, printre care C. S.R.L..

De asemenea, a asigurat sprijinul financiar ai altor afiliaţi prin donarea sumelor de bani provenite din activităţile economice pe care le conducea în România şi prin restituirea capitalului acumulat ilicit prin livrarea sumelor de bani în favoarea familiei Zagaria, în principal prin numitul D., fratele lui Michele. E. s-a ocupat de unele dintre interesele economice ale aceluiaşi lider de clan pentru a-i favoriza insinuarea în ţesutul economic antreprenorial prin compania Iui (Zagaria), care îi era atribuită, printre care F.., G. S.r.l., G. S.r.l. cât şi alte companii: a desfăşurat activităţi de ajutorare a fugarului B., îngrijindu-se, printre altele, de construirea şi întreţinerea buncărelor din interiorul clădirilor în care a fost găzduit numitul Zagaria; a reinvestit resurse financiare provenite de la companiile finanţate iniţial de B. şi. în mod special, a transferat resurse de la compania G. S.r.l, la G. S.r.l. şi către alte companii din sectorul confecţiilor (H. şi I. S.r.l.);

-J. a participat la gruparea infracţională de tip mafiot al cărei şef era numitul B. după arestarea tatălui său K. (din 11.12.2002 până în 01.08.2008) şi apoi, în perioada în care tatăl său era supus controlului judiciar la Poliţia Judiciară în oraşul Castelfranco di Sotto şi succesiv în Venafro, locuri în care acesta se afla sub control judiciar din partea autorităţilor cu obligaţia de a rămâne sub supravegherea specială şi obligaţia de nu a părăsi oraşul (din 01.08.2008 şi până în 31.03.2010) precum şi în perioada ulterioară de detenţie a tatălui, din 3l.03.2010 la zi în mod special:

- făcea legătura între tatăl său (pe perioada deţinerii sale şi atunci când se afla sub controlul judiciar impus pentru care nu putea părăsi oraşul) şi alţi afiliaţi ai clanului, printre care L., ocupându-se de asemenea să colecteze veniturile din activităţile de extorcare care erau alocate întreţinerii familiilor din clanurile M. legate de B.;

- s-a activat în înfiinţarea unor iniţiative antreprenoriale pe teritoriul României alături de numitul A., din care să-şi extragă un mijloc de existenţă pentru el personal şi familia sa. Mulţumită resurselor care i-au fost puse la dispoziţie de către numitul A. în numele lui B., a furnizat informaţii continue membrilor familiilor celor deţinuţi, în special tatălui, cu privire la relaţiile întreţinute cu alţi membri ai clanului privind gestionarea resurselor disponibile pe provizii primite şi prin terţi afiliaţi: a efectuat o seric de schimburi de file de cec de-a lungul timpului cu alţi afiliaţi ai clanului, inclusiv cu N. şi fraţii O. şi E. zişi "P."; împreună cu fraţii O. şi N., s-a dedicat gestionării aparatelor sloi machine care au generat venituri în numerar pentru clanul B..

- infracţiuni comise în circumstanţele agravante prevăzute la art. 416 bis, alineatele IV. V şi VI din C. pen. italian, întrucât se vorbeşte de o grupare criminala armată care urmăreşte săvârşirea de infracţiuni, precum şi urmărirea dobândirii şi menţinerii controlului asupra activităţilor economice prin resurse financiare de origine infracţională, în Casapesenna (locul unde Q. este hegemonie), în alte locuri din provincia Caserta şi la nivel naţional cât şi în România, de la sfârşitul anilor 90 şi până în decembrie 2017 (pentru J., din 11.12.2002 şi până în ianuarie 2018)."

De asemenea, instanţa de fond a mai reţinut că executarea pedepsei a început la data de 31.05.2018, iar pedeapsa în statul emitent trebuie executată în totalitate la data de 30.05.2032.

În raport cu menţiunile specifice din certificatul emis de către autorităţile italiene, s-a notat faptul că persoana condamnată A. este de acord să fie transferată în România, context procesual în care este exceptată de la aplicarea regulii specialităţii, conform art. 169 lit. a) din Legea nr. 302/2004 Republicată.

În fine, s-a reţinut că din informaţiile cuprinse în certificatul înaintat de autorităţile din Italia a rezultat că persoana condamnată este cetăţean italian şi este posesoare a permisului de şedere în România seria x nr. x/97761.

Examinând actele şi lucrările dosarului în contextul anterior precizat, instanţa de fond a apreciat că, nu sunt îndeplinite cerinţele legale cumulative prevăzute de dispoziţiile art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu consecinţa recunoaşterii efectelor sentinţei de condamnare sus-menţionate, dar şi a transferării persoanei condamnate pentru executarea pedepsei 14 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii reţinute în sentinţa rămasă definitivă şi în certificatul emis de autorităţile judiciare italiene, ce sunt ataşate cauzei.

Aşadar, s-a constatat că persoana condamnată A. nu este cetăţean român, ci italian, nefiind întrunită condiţia intrinsecă reglementată de prevederile art. 167 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004 Republicată.

De asemenea, având în vedere cuantumul pedepsei de 14 ani închisoare, amploarea fenomenului infracţional în care a fost angrenat A., natura şi gravitatea ridicată a faptelor pentru care s-a dispus condamnarea de către autorităţile judiciare italiene, reţinându-se în sarcina sa comiterea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 416 bis alin. (1), (3), (4), (5), (6) din C. pen. Italian, cu corespondent procesual în dispoziţiile art. 367 C. pen. român, apartenenţa persoanei condamnate la gruparea infracţională de tip mafiot al cărei şef era numitul B., cu ramificaţii extinse nu numai pe teritoriul Italiei, ci şi la nivel global, prima instanţă a considerat, din perspectivă procesuală, dar şi a oportunităţii aplicării unui astfel de instrument juridic de cooperare judiciară internaţională în materie penală, că în cauză, nu sunt întrunite condiţiile legale privind recunoaşterea şi punerea în executare pe teritoriul României a hotărârii de condamnare, în ceea ce priveşte executarea restului de pedeapsă.

Împotriva sentinţei penale nr. 13/F/CC din data de 23 iunie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2025, a declarat apel persoana condamnată A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 23.10.2025, sub nr. x/2025, fiind repartizată aleatoriu cu termen de judecată la data de 29.10.2025, termen la care s-au luat concluziile apărării persoanei condamnate şi ale reprezentantului Ministerului Public, acestea fiind redate în cuprinsul părţii introductive a prezentei decizii.

Examinând apelul formulat în cauză de persoana condamnată A., prin prisma criticilor invocate, dar şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, potrivit art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat având în vedere următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine că, dispoziţiile art. 167 din Legea nr. 302/2004 (republicată) prevăd că:

(1) Instanţa română recunoaşte şi pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) hotărârea este definitivă şi executorie;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte;

c) persoana condamnată are cetăţenie română;

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimţământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163.

(2) Hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent poate fi recunoscută şi pusă în executare şi atunci când persoana condamnată nu are cetăţenie română, dar trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi nu va pierde dreptul de şedere permanentă în România. Consimţământul persoanei condamnate este obligatoriu.

Reţinând acest context normativ, Înalta Curte, constată că prima instanţă în mod judicios a apreciat că, în ceea o priveşte pe persoana condamnată A., nu sunt îndeplinite în mod cumulativ toate condiţiile privind recunoaşterea sentinţei penale nr. 1177/2019 - R.G.4441/2018 - R.G.N.R.16513/2018 din data de 27.05.2019 pronunţată de Tribunalul Ordinar Napoli, parţial reformată de Curtea de Apel Napoli prin decizia penală nr. 1170/2021, irevocabilă prin decizia penală nr. 29022/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie a Republicii Italia şi transferarea acesteia într-un penitenciar din România în vederea executării restului de pedeapsă neexecutat.

Sub un prim aspect, Înalta Curte arată că potrivit art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (republicată), instanţa română recunoaşte şi pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite, în mod cumulativ, mai multe condiţii(menţionate în precedent), printre care şi aceea prevăzută la lit. c), ce) impune obligativitatea ca persoana condamnată să aibă cetăţenie română, or, în cauză, A. deţine doar cetăţenie italiană, aspect ce atrage neîndeplinirea condiţiei intrinseci anterior precizată.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că, în speţă, nu este incidentă nici condiţia prevăzută de art. 167 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 (republicată), prin care legiuitorul a reglementat şi posibilitatea ca şi atunci când persoana condamnată nu are cetăţenie română dar dacă aceasta trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani se poate dispune recunoaşterea şi punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti străine de condamnare, din moment ce, din conţinutul certificatul emis de autorităţile judiciare italiene, reiese că persoana condamnată A. este încarcerat în Italia încă de la data de 31.05.2018. Aşadar, se poate observa că, în raport cu faptul că persoana condamnată este încarcerată în Italia începând cu data de 31.05.2018, nu este posibilă reţinerea elementelor obligatorii prevăzute de art. 167 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, ce vizează obligativitatea ca aceasta să trăiască în România şi să aibe o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani.

În acest sens reglementează şi dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. a) din Decizia-cadru 2008/909/JAI, conform cărora, într-o astfel de situaţie, trebuie îndeplinită condiţia ca persoana condamnată să trăiască pe teritoriul statului de executare iar punctul 17 din Preambulul Deciziei-cadru defineşte noţiunea de "trăieşte" ca fiind locul de care este legată respectiva persoană pe baza reşedinţei obişnuite şi a altor elemente de tipul relaţiilor familiale, sociale şi profesionale.

Suplimentar, conform dispoziţiilor art. 167 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, spre deosebire de prevederile art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (care nu sunt îndeplinite, prin raportare la condiţia prevăzută la lit. c), referitoare la cetăţenia română), Înalta Curte precizează că, şi în situaţia în care ar fi întrunite condiţiile stabilite pentru persoana condamnată de altă cetăţenie, recunoaşterea şi punerea în executare a hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent este doar facultativă, iar nu obligatorie, textul legal analizat (art. 167 alin. (2) folosind expresia "hotărârea (...) poate fi recunoscută şi pusă în executare", în timp ce textul de comparaţie (art. 167 alin. (1) utilizează sintagma "instanţa română recunoaşte şi pune în executare".

Din această perspectivă, dincolo de impedimentul legal anterior evidenţiat, Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, apreciază, totodată, şi că nu există argumente temeinice pentru recunoaşterea şi punerea în executare în România a hotărârii de condamnare pronunţate de instanţa italiană faţă de persoana condamnată cetăţean italian A., în condiţiile în care, din chiar considerentele hotărârii respective, rezultă că legăturile sale cu statul român au constat în desfăşurarea activităţilor sale infracţionale prin intermediul unor societăţi înfiinţate în sectorul construcţiilor iar natura şi gravitatea ridicată a faptelor pentru care s-a dispus condamnarea de către autorităţile judiciare italiene nu pot satisface în România scopul reabilitării sociale a acesteia.

În sens se reţine şi punctul 9 din Preambulul Deciziei-cadru 2008/909/JAI, conform căruia executarea condamnării în statul de executare ar trebui să sporească şansele de reabilitare socială ale persoanei condamnate.

În fine, Înalta Curte reţine că prin intermediul art. 8, Convenţia europeană a drepturilor omului consacră dreptul oricărei persoane la respectarea vieţii de familie, însă permite şi ingerinţa, dacă este prevăzută de lege şi necesară într-o societate democratică, în exercitarea acestui drept, din partea autorităţilor publice, între altele, din considerente referitoare la siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale.

Or, existenţa unei hotărâri definitive de condamnare pronunţate în Italia şi plasarea persoanei condamnate într-un penitenciar din acea ţară, pentru executarea pedepsei aplicate, justifică o astfel de ingerinţă, care este proporţională şi necesară în raport cu motivul şi scopul care au determinat-o şi de o intensitate minimă, inerentă situaţiei sale juridice, neexistând informaţii pertinente că acea persoană ar fi împiedicată, indiferent de motiv, să păstreze legături apropiate cu familia şi că astfel de legături s-ar putea manifesta numai în cazul continuării executării pedepsei de către aceasta într-un loc de deţinere din România.

Constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 302/2004 (republicată), Înalta Curte apreciază că, în mod corect, instanţa de fond a respins cererea de recunoaşterea şi executarea sentinţei penale nr. 1177/2019 - R.G.4441/2018 - R.G.N.R.16513/2018 din data de 27.05.2019 pronunţată de Tribunalul Ordinar Napoli, parţial reformată de Curtea de Apel Napoli prin decizia penală nr. 1170/2021, irevocabilă prin decizia penală nr. 29022/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie a Republicii Italia, privind persoana condamnată A..

Faţă de cele menţionate, Înalta Curte, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. (1) lit. b) din C. proc. pen. cu referire la art. 166 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, va respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 13/F/CC din data de 23 iunie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2025.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul persoană condamnată la plata sumei de 200, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1217 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulată de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 13/F/CC din data de 23 iunie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2025.

Obligă apelantul persoană condamnată la plata sumei de 200 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1217 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 octombrie 2025.