Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 216/A/2025 AI generated

Revision of criminal conviction barred due to prosecutor jurisdictional error and inadmissibility of jurisprudential change as new circumstance

Case Number Decizia nr. 216/A/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Court Costs Borne by public authority

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the petitioner-revisor, annulled the lower court's decision rejecting the revision request, and remanded the case to the Court of Appeal for retrial. The dispute concerned a motion for revision of a final criminal conviction for continued bribery and money laundering, where the petitioner argued that a new mandatory jurisprudential interpretation by the Supreme Court rendered the original conviction unfounded and that the statute of limitations had expired. Although the petitioner also alleged absolute nullities regarding the lack of mandatory legal aid, the Court focused on the absolute nullity arising from the procedural error in the initial instance: the participation of an prosecutor from a specialized anti-corruption unit rather than the competent local prosecutor's office, which violated the rules on personal competence and mandatory prosecutor participation. Relying on the principle that such jurisdictional errors constitute an absolute nullity requiring retrial to ensure a fair trial and double degree of jurisdiction, and citing the constitutional provision that legal aid is not mandatory at the preliminary admissibility stage of revision proceedings, the Supreme Court ordered the annulment of the lower court's decision and remanded the case to the Court of Appeal Brașov for retrial with the correct procedural composition.

Legislator headnote

AI generated

art. 459 alin. (5) C. proc. pen, art. 386 C. proc. pen, art. 289 alin. (1) C. pen, art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, art. 35 alin. (1) C. pen, art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002; Revision of criminal conviction barred due to prosecutor jurisdictional error and inadmissibility of jurisprudential change as new circumstance: Prin sentinţa penală nr. 3/F/CC din 16 iunie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2025, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 58/F din 22.10.2018 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin decizia nr. 66/A din data de 03.03.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Keywords

AI generated
criminal revision proceedings procedural nullity annulment proceedings statute of limitations constitutional revision lack of jurisdiction

Cited Legislation

AI generated
art. 459 alin. (5) C. proc. pen
x/2025, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A.
art. 386 C. proc. pen
x/2016, în baza art. 386 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică dată faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei în sarcina inculpatului A.:
art. 289 alin. (1) C. pen
a) dintr-o infracţiune de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen.
art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000
raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art.
art. 35 alin. (1) C. pen
78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002
b) dintr-o infracţiune de spălare de bani în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art.
art. 396 alin. (2) C. proc. pen
În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen.
art. 254 alin. (1) C. pen
raportat la art. 254 alin. (1) C. pen.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 09 octombrie 2025

Deliberând asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 3/F/CC din 16 iunie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2025, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 58/F din 22.10.2018 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin decizia nr. 66/A din data de 03.03.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 58/F din 22 octombrie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2016, în baza art. 386 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică dată faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei în sarcina inculpatului A.:

a) dintr-o infracţiune de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (11 acte materiale reprezentând 10 sponsorizări şi combustibilul pretins) într-o infracţiune de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale reprezentând 9 sponsorizări şi combustibilul pretins) şi o infracţiune de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 (corespunzătoare contractului de sponsorizare încheiat între S.C. B. S.R.L. Băneşti şi martora C.).

b) dintr-o infracţiune de spălare de bani în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale reprezentând 9 contracte şi o sponsorizare directă) într-o infracţiune de spălare de bani în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (9 acte materiale reprezentând 8 contracte şi o sponsorizare directă) şi o infracţiune de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (corespunzătoare contractului de sponsorizare încheiat între S.C. B. S.R.L. Băneşti şi martora C.).

I. În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. de la 1968 coroborat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. de la 1968 şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., procuror - în prezent suspendat, fără antecedente penale, la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi interzicerea pe o durată de 4 ani a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de procuror, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (10 acte materiale reprezentând 9 sponsorizări şi combustibilul pretins).

II. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. de la 1968 coroborat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (actualmente reglementată de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000) - corespunzătoare contractului de sponsorizare încheiat între S.C. B. S.R.L. Băneşti şi martora C..

III. În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/07.12.2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. de la 1968 şi art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani în formă continuată (9 acte materiale reprezentând 8 contracte şi o sponsorizare directă).

IV. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru infracţiunea de spălare de bani prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (actualmente reglementată de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002) - corespunzătoare contractului de sponsorizare încheiat între S.C. B. S.R.L. Băneşti şi martora C..

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. de la 1968, s-au contopit pedepsele stabilite în sarcina inculpatului şi s-a aplicat acestuia pedeapsa principală cea mai grea, de 3 ani închisoare, şi pedeapsa complementară a interzicerii, pe o durată de 4 ani, a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de procuror.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. de la 1968 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), c) C. pen. de la 1968, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de procuror.

În baza art. 861 C. pen. de la 1968, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului A. şi s-a stabilit, în baza art. 862 C. pen. de la 1968, un termen de încercare de 6 ani.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. de la 1968 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), c) C. pen. de la 1968, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii stabilite în sarcina inculpatului pe durata termenului de încercare stabilit.

În baza art. 863 alin. (1), (3) C. pen. de la 1968, a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare fixat: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Prahova, la datele fixate de acest serviciu; b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. de la 1968, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 88 C. pen. de la 1968, s-a constatat că inculpatul a fost reţinut timp de 24 de ore, la data de 30.06.2016, arestat preventiv în perioada 01.07.2016 - 02.11.2016 şi arestat la domiciliu în perioada 02.11.2016 - 29.11.2016.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. de la 1968, art. 25 din Legea nr. 656/07.12.2002 şi art. 118 lit. e) C. pen. de la 1968, s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 103.610,74 RON, dobândită prin săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost găsit vinovat.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 249 C. proc. pen., s-a menţinut sechestrul asigurător instituit în cauză prin ordonanţa nr. 156/P/2016 din 19.07.2016 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti asupra bunurilor inculpatului:

- cota de 1/2 din autoturismul şi

- cota de 1/2 din autoturismul până la concurenţa sumei de 103.610,74 RON.

În baza art. 249 C. proc. pen., s-a dispus înfiinţarea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului, până la concurenţa sumei de 103.610,74 RON.

În baza art. 37 din Legea nr. 656/2002, s-a dispus comunicarea hotărârii, la momentul rămânerii definitive, către Oficiul Naţional de Spălare a Banilor.

Împotriva sentinţei penale nr. 58/F din 22 octombrie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2016, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie şi inculpatul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia penală nr. 66/A din 3 martie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2016, a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 58/F din 22 octombrie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2016.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală atacată şi, în rejudecare:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii, pe o durată de 4 ani, a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de procuror, aplicată inculpatului A., în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor, după cum urmează:

- pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi interzicerea, pe o durată de 4 ani, a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de procuror, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. de la 1968 coroborat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. din 1968 şi art. 5 C. pen. (10 acte materiale reprezentând 9 sponsorizări şi combustibilul pretins);

- 3 ani închisoare, pentru spălare de bani în formă continuată, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/07.12.2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. din 1968 şi art. 5 C. pen. (9 acte materiale reprezentând 8 contracte şi o sponsorizare directă).

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani în formă continuată, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/07.12.2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 5 C. pen.

În baza art. 861 C. pen. din 1968, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului A. prin sentinţa apelată, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. de la 1968 coroborat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. de la 1968 şi art. 5 C. pen. şi s-a stabilit, în baza art. 862 C. pen. din 1968, un termen de încercare de 6 ani.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1968 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), c) C. pen. din 1968, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii stabilite în sarcina inculpatului pe durata termenului de încercare stabilit.

În baza art. 863 alin. (1), (3) C. pen. din 1968, a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare fixat:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Prahova la datele fixate de acest serviciu;

b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. din 1968, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

În baza art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a fost respins, ca inadmisibil, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 58/F din 22 octombrie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2016.

În baza art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a fost respins, ca tardiv, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, prin adresa nr. x/2019, împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Împotriva sentinţei penale nr. 58/F din 22 octombrie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, definitivă prin decizia penală nr. 66/A din 3 martie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2016, a formulat cerere de revizuire petentul A., invocând cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul A. a susţinut că, în raport de Decizia nr. 1 din data de 20 ianuarie 2025, pronuntată de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2024, infractiunea de luare de mită, retinută în sarcina sa, a fost comisă în perioada 2003-2004, la momentul pretinderii unor foloase materiale, sub forma unor contracte de sponsorizare activităţi medicale şi carburant auto, în schimbul ajutorului pentru soluţionarea favorabilă sau cu celeritate a unor cauze penale aflate pe rolul Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia, în care martorul denunţător D. sau societăţile pe care le administra erau sau urmau să fie implicate cu diferite calităţi procesuale. În continuare, s-a arătat că înţelegerea astfel intervenită a fost pusă în executare ulterior, în intervalul 2007-2012, astfel că decizia obligatorie pronunţată de instanţa supremă reprezintă un reviriment jurisprudenţial obligatoriu şi imprevizibil, cu valoarea unei împrejurări ce nu a fost şi nu putea fi cunoscută la soluţionarea cauzei, împrejurare care dovedeşte netemeinicia hotărârii de condamnare pronunţate.

Faţă ce cele expuse, revizuentul a susţinut că pentru o faptă penală de luare de mită săvârşită în varianta normativă a pretinderii în perioada 2003-2004, pentru care, la data de 16.05.2016, martorul D. a înregistrat denunţul penal împotriva acestuia la Direcţia Naţională Anticorupţie Ploieşti, termenul general de prescripţie a răspunderii penale de 10 ani, prevăzut de art. 122 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1968, era deja împlinit încă din anul 2014.

În continuare, revizuentul a arătat ca sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 453 si urm. din C. proc. pen., în sensul că împrejurarea nouă respectă cerinţa prevăzută de alin. (1) lit. a) a art. 453 din C. proc. pen., constituind un element necunoscut la momentul judecării cauzei, dar care este apt a dovedi netemeinicia şi nelegalitatea hotărârii pronunţate.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulate de numitul A., Curtea a constatat că aceasta este inadmisibilă, reţinând, în esenţă, că pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., trebuie să fie descoperite fapte sau împrejurări (fapte probatorii) noi, necunoscute de către instanţă la data judecării cauzei care să ducă, singure sau prin coroborarea cu alte probe, la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare, ceea ce presupune pronunţarea unei soluţii diametral opuse celei ce a fost dispusă prin hotărârea a cărei revizuire se cere.

Examinând actele şi lucrările dosarului, precum şi motivele invocate, Curtea a constatat, contrar susţinerilor apărării revizuentului, că interpretarea dată unei norme de drept în cadrul mecanismului de unificare a practicii judiciare, nu se circumscrie noţiunii de împrejurare nouă în accepţiunea dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

A mai reţinut Curtea că Decizia nr. 1/2025 a instanţei supreme, invocată de către revizuent drept faptă sau împrejurare nouă, nu poate produce efecte pentru trecut, o interpretare în sens contrar conducând la negarea principiului activităţii legii procesual penale şi autorităţii de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti definitive.

Mai mult, în ceea ce priveşte criticile referitoare la greşita reţinere a caracterului continuat al infracţiunii de luare de mită şi aplicarea greşită a regulilor de drept material penal ale instituţiei prescripţiei răspunderii penale, Curtea a reţinut că acestea au fost analizate de către instanţa supremă în calea de atac a apelului, care a reţinut că încadrarea juridică corectă a infracţiunii reţinute în sarcina acestuia este corectă, iar data săvârşirii faptei nu este data primei pretinderi, ci data ultimei pretinderi, în raport de care se calculează şi termenul de prescripţie.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel revizuentul A., criticând hotărârea atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Sub aspectul nelegalităţii, revizuentul a arătat, în esenţă, că au fost nesocotite prevederile art. 281 alin. (1) lit. b)l şi d din C. proc. pen., prin participarea la şedinţa de judecată a primei instanţe a unui procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi nu al procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, având în vedere că prin Legea nr. 207/2018, O.U.G. nr. 90/2018, O.U.G. nr. 7/2019, Legea nr. 49/2022 şi Legea nr. 213/2024, legiuitorul a înlăturat orice competenţă a DNA în legătură cu infracţiunile comise de magistraţi.

Totodată, sub aspectul nelegalităţii, a arătat că este incident şi motivul de nulitate absolută privind lipsa asigurării asistenţei juridice a revizuentului în faţa primei instanţe, prevăzut de art. 281 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., acesta fiind condamnat pentru o infracţiune unde asistenţa juridică era obligatorie.

Sub aspectul netemeiniciei, a arătat că în mod greşit a apreciat prima instanţă că nu este incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Sub un prim aspect, pe de o parte, a arătat că aprecierea instanţei de revizuire adaugă la textul de lege aplicabil, care foloseşte sintagma "împrejurări", iar nu sintagma "împrejurări de fapt", care, în context, este inclusă în sintagma echivalentă şi alternativă "fapte" cu care operează aici legea.

Aşa fiind, a susţinut că nu numai faptele principale (res probanda) sau faptele probatorii (res probantes), la care se referă în mod specific instanţa de revizuire, se pot circumscrie noţiunii generice de "împrejurare", ca element/teză/propoziţie probatorie, conform abordării tradiţionale a obiectului probei.

Prin urmare, inclusiv aşa-numitele teze probatorii incidentale, acoperite normativ de dispoziţiile art. 98, lit. c) din C. proc. pen.-faptele şi împrejurările de fapt de care depinde aplicarea legii şi art. 98, lit. d) din C. proc. pen.-orice împrejurare necesară pentru justa soluţionare a cauzei, pot constitui "împrejurări" care să dovedească netemeinicia unei hotărâri de condamnare.

Cum situaţiile în care se află o persoană acuzată de comiterea unei fapte penale pot fi dintre cele mai diverse în practică, rezultă că oricare dintre acestea, atât de fapt, cât şi de drept, pot antrena, în condiţiile legii, revizuirea unei hotărâri penale definitive.

Pe de altă parte, constatarea intervenţiei prescripţiei răspunderii penale pentru fapta care a făcut, pe rând, obiectul urmării penale, acuzaţiei penale şi condamnării definitive în cauza de faţă, generată cu privire la o situaţie existentă la data judecăţii, dar mijlocită de pronunţarea după această dată a Deciziei nr. 1/20.01.2025 a ÎCCJ, prezintă trăsăturile deopotrivă de preexistenţă şi noutate, în raport cu judecata finalizată cu hotărârea a cărei revizuire se cere.

Sub cel de-al doilea aspect şi fără a critica abordările de speţă ale ICCJ invocate de către instanţa de revizuire, în argumentarea ideii astfel exprimate, a arătat că un reviriment jurisprudenţial obligatoriu pentru instanţele de judecată, imprevizibil la data judecării cauzei finalizate cu hotărârea atacată cu revizuire, şi care priveşte acuzaţia penală respectivă, de magnitudinea şi importanţa celui în discuţie, nu poate rămâne fără urmări pentru acele hotărâri definitive de condamnare, care, în noua lumină, sunt în mod absolut lipsite de unicul temei al răspunderii penale, care este infracţiunea.

Sub cel de-al treilea aspect, a arătat că art. 474 din C. proc. pen. consacră, într-adevăr, regula ex nunc a efectelor unor decizii RIL pronunţate de către instanţa supremă, de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Cu toate acestea, constituind izvor formal de drept secundar, ele produc efecte şi ex tunc, atunci când acestea sunt mai favorabile inculpatului (in favorem), cum este şi situaţia speţei de faţă, putând fi, aşadar, asimilate, pentru identitate de raţiune, unor veritabile legi penale interpretative mai favorabile.

A susţinut că aprecierea instanţei de revizuire, potrivit căreia instanţa de apel a reţinut în mod corect caracterul continuat al infracţiunii de luare de mită deduse judecăţii, motiv pentru care termenul de prescripţie a răspunderii penale se calculează nu de la data primei pretinderi, ci de la data ultimei pretinderi, intră în contradicţie făţişă cu Decizia nr. 1/20. Ol. 2025 a ÎCCJ, Completul de soluţionare a recursului în interesul legii, sens în care ea nu poate fi luată în considerare ca argument logico-juridic sustenabil de respingere a cererii de revizuire ca inadmisibilă.

Prin raportare la toate criticile de nelegalitate şi netemeinicie, dezvoltate în cele ce precedă, a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, admiterea cererii de apel, desfiinţarea în totalitate a sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în fond Curţii de Apel Braşov, secţia Penală, cu participarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, fiind stabilit termen pentru soluţionare la data de 09.10.2025, când cauza a rămas în pronunţare.

Examinând apelul formulat de revizuentul A., raportat la dispoziţiile legale incidente şi prin prisma actelor aflate la dosar, Înalta Curte constată că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

Conform dispoziţiilor art. 281 alin. (1) din C. proc. pen., "determină întotdeauna aplicarea nulităţii absolute, încălcarea dispoziţiilor privind: (...) b1) competenţa materială şi competenţa după calitatea persoanei a organului de urmărire penală"; (...) d) participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii; totodată, potrivit dispoziţiilor alin. (3) al aceluiaşi articol, încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. d) poate fi invocată în orice stare a procesului, iar potrivit dispoziţiilor alin. (4) lit. b), încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. b)1) poate fi invocată în orice stare a procesului, dacă încălcarea a intervenit în procedura camerei preliminare sau în cursul judecăţii.

Referitor la nulitatea absolută, Curtea Constituţională a reţinut în jurisprudenţa sa că, spre deosebire de nulitatea relativă, nulitatea absolută se caracterizează prin faptul că nu poate fi înlăturată în niciun fel, poate fi invocată în orice stare a procesului penal, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 281 alin. (1) lit. e) şi f) din C. proc. pen., care pot fi invocate în condiţiile prevăzute la art. 281 alin. (4) din acelaşi cod, şi poate fi luată în considerare din oficiu. Aceasta determină întotdeauna anularea actelor procesuale şi procedurale efectuate cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute de lege (Decizia nr. 840 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 16 februarie 2016, paragraful 20).

Analizând apelul declarat de revizuent, Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente cazurile de nulitate absolută prevăzute de art. 281 alin. (1) lit. b)1) şi d) din C. proc. pen.

Potrivit dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.., Înalta Curte reţine că acest caz de nulitate absolută vizează neparticiparea procurorului la judecata unei cauze (atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii), iar aceasta poate îmbrăca fie forma absenţei fizice efective de la judecată a magistratului, fie omisiunea de a pune concluzii în cauza la judecarea căreia este prezent.

Înalta Curte reţine, totodată, că participarea unui procuror de la o altă unitate de parchet decât cea care, conform dispoziţiilor legale, avea competenţa funcţională de a participa, consecinţă a încălcării competenţei după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, echivalează cu o neparticipare a acestuia.

În prezenta cauză, prin Rechizitoriul nr. x din 25.07.2016, întocmit de D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti, inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea, în concurs, a infracţiunilor de "luare de mită" şi "spălare de bani".

Ulterior, conform prevederilor Legii nr. 304/2004, modificate prin Legea nr. 207/2018, potrivit art. 881 din lege, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a înfiinţat secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, care are competenţa exclusivă de a efectua urmărirea penală pentru infracţiunile săvârşite de judecători şi procurori, inclusiv judecătorii şi procurorii militari şi cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 888 alin. (2), începând cu 23 octombrie 2018, în situaţia cauzelor privind infracţiunile presupus comise de magistraţi, participarea la şedinţele de judecată în cauzele de competenţa secţiei (SIIJ) se asigură de procurori din cadrul secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de procurori din cadrul parchetului de pe lângă instanţa învestită cu judecarea cauzei.

Aşadar, se constată că, de la data de 23 octombrie 2018, având în vedere că dosarul viza un procuror, intraseră în vigoare dispoziţiile speciale care prevedeau competenţa de soluţiona astfel de cauze în sarcina Parchetului de pe lângă ÎCCJ-SIIJ, chiar dacă aceste cauze fuseseră iniţiate anterior datei respective.

Posterior, prin Legea nr. 49/2022 privind desfiinţarea secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, precum şi pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., la art. 1 alin. (7) s-a prevăzut că, de la data desfiinţării secţiei, la judecarea cauzelor transmise potrivit alin. (2) şi (3), precum şi la soluţionarea propunerilor, contestaţiilor, plângerilor sau a oricăror alte cereri formulate în aceste cauze participă procurori din cadrul parchetelor de pe lângă instanţele pe rolul cărora se află acestea. Aceste dispoziţii se aplică şi în ceea ce priveşte cauzele referitoare la infracţiunile prevăzute la art. 3 care se aflau pe rolul instanţelor de judecată la data operaţionalizării secţiei şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi; totodată, la art. 13 din aceeaşi lege s-a prevăzut că, la judecarea cauzelor în care urmărirea penală a fost efectuată de procurorii anume desemnaţi potrivit art. 3 alin. (3), precum şi la soluţionarea propunerilor, contestaţiilor, plângerilor sau a oricăror alte cereri formulate în respectivele cauze participă procurori din cadrul parchetelor de pe lângă instanţele competente pe rolul cărora se află acestea.

Aşadar, Înalta Curte constată că urmare a participării la şedinţa de judecată la care a fost soluţionată cauza în prima instanţă a procurorului din cadrul D.N.A. Serviciul Teritorial Braşov, în condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor de mai sus, se impunea participarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, a avut loc o încălcare a dispoziţiilor legale prevăzute de art. 281 alin. (1) lit. b)1) şi d) din C. proc. pen., consecinţa fiind nulitatea absolută a încheierii atacate; această nelegalitate nu poate fi remediată în alt mod decât prin trimiterea cauzei spre rejudecare, în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 280 alin. (1) şi alin. (3) din C. proc. pen., primul alineat prevăzând că încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal atrage nulitatea actului în condiţiile prevăzute expres de C. proc. pen.

Având în vedere soluţia de trimitere spre rejudecare, în soluţionarea căii de atac a apelului s-a procedat la soluţionarea cauzei cu participarea procurorului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru a se evita antepronunţarea Înaltei Curţi cu privire la motivul de apel invocat de către revizuent, respectiv cel referitor la participarea procurorului.

Referitor la critica apelantului, în sensul că este incident şi motivul de nulitate absolută privind neasigurarea asistenţei juridice a acestuia în faţa primei instanţe, fiind condamnat pentru o infracţiune unde asistenţa juridică era obligatorie, Înalta Curte constată că nu este întemeiat acest motiv de apel.

Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. prevăd că determină întotdeauna aplicarea nulităţii absolute încălcarea dispoziţiilor privind asistarea de către avocat a suspectului şi a persoanei vătămate, respectiv a inculpatului şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa este obligatorie.

Înalta Curte reţine, însă, că, raportat la obiectul cauzei, respectiv soluţionarea cererii de revizuire în etapa admisibilităţii în principiu, asistenţa juridică nu este obligatorie, dispoziţiile din C. proc. pen. care reglementează obligativitatea asistenţei juridice făcând referire doar la calităţile de suspect şi inculpat, această chestiune fiind tranşată de însăşi Curtea Constituţională a României prin Decizia nr. 792/2019 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 89, art. 90 şi ale art. 409 din C. proc. pen.

Astfel, la paragraful nr. 14 din decizia mai sus menţionată, instanţa de contencios constitutional a arătat că este adevărat că în procedura soluţionării cererii de revizuire, cu ocazia analizei admisibilităţii acesteia în principiu, dispoziţiile C. proc. pen. nu prevăd asigurarea asistenţei juridice obligatorii pentru nicio categorie de persoane condamnate care formulează astfel de cereri, dispoziţiile art. 89 şi 90 din acelaşi cod făcând referire doar la suspect şi la inculpat, în reglementarea dreptului fundamental prevăzut la art. 24 din Constituţie. Însă acest aspect nu echivalează cu lipsirea persoanelor aflate în ipoteza invocată de autorul excepţiei de posibilitatea exercitării dreptului la apărare. În acest sens, dispoziţiile art. 459 alin. (2) din C. proc. pen. prevăd că admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire se examinează de către instanţă, în camera de consiliu, cu citarea părţilor şi cu participarea procurorului. Prin urmare, titularul cererii de revizuire are posibilitatea să participe la şedinţa de judecată şi să îşi angajeze un avocat, pentru a-i apăra drepturile şi interesele procesuale. Cu privire la acest aspect, Curtea Constituţională a reţinut, în jurisprudenţa sa, că dreptul la apărare, consacrat de art. 24 din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se referă la asistenţa juridică facultativă, iar excepţiile de la această regulă pot fi stabilite în mod exclusiv de legiuitor. În acest sens, Curtea a reţinut că, în cazurile în care legea impune asistenţa juridică obligatorie a suspectului sau inculpatului, apărarea are valoarea unei instituţii de cert interes social, care funcţionează atât în favoarea suspectului sau a inculpatului, cât şi în vederea asigurării unei bune desfăşurări a procesului penal, în considerarea unor situaţii speciale ce rezultă din însăşi enumerarea cuprinsă în textul de lege (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 600 din 21 septembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 24 octombrie 2006).

Totodată, la paragraful nr. 15, Curtea Constituţională a reţinut că pentru a se pronunţa cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire, instanţa examinează, conform art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., următoarele aspecte: dacă cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455 din C. proc. pen. dacă cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3) din C. proc. pen. dacă au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale (…). Prin urmare, pentru a constata admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, instanţa verifică aspecte, mai degrabă formale, care nu presupun o analiză pe fond a mijloacelor de probă în baza cărora este formulată cererea.

Deopotrivă, la paragrafele nr. 17 şi 18, Curtea reţinut că, în ipoteza admiterii în principiu a cererii de revizuire, conform art. 459 alin. (4) din C. proc. pen., aceasta se face prin încheiere, ce are ca efect rejudecarea cauzei, conform art. 461 din C. proc. pen.. Potrivit alin. (1) al art. 461 din C. proc. pen., rejudecarea cauzei după admiterea în principiu a cererii de revizuire se desfăşoară potrivit regulilor de procedură privind judecarea în primă instanţă. Or, procedura de judecată în primă instanţă prevede, la art. 356 din C. proc. pen., asigurarea apărării, beneficiind de acest drept, conform alin. (1) al articolului anterior menţionat, persoana vătămată, inculpatul şi celelalte părţi. Aşa fiind, prevederile art. 461 alin. (1) din C. proc. pen., referitoare la rejudecarea cauzei, implică respectarea dispoziţiilor art. 356 din C. proc. pen., care constituie o aplicare, în etapa judecăţii în primă instanţă, a dreptului la apărare şi nu pot avea, la rândul lor, eficienţă decât cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 89 şi 90 din C. proc. pen., ce reglementează reguli generale referitoare la asigurarea dreptului la apărare, incidente în toate etapele procesului penal.

Prin urmare, raportat la considerentele Curţii Constituţionale, anterior expuse, acestea fiind obligatorii, ca şi dispozitivul deciziilor CCR, Înalta Curte constată că la judecata admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire formulate de revizuent, asistenţa juridică nu este obligatorie, astfel că nu este incident şi cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., astfel cum susţine revizuentul, ci doar cel anterior analizat.

Prin urmare, Înalta Curte consideră că dezideratul justei soluţionări a cauzei constituie o componentă a dreptului la un proces echitabil al părţii, garantat prin prevederile art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, a cărei încălcare impune reluarea judecăţii, în faţa aceleiaşi instanţe, din perspectiva asigurării respectării dreptului la un dublu grad de jurisdicţie.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite apelul formulat de apelantul-revizuent A. împotriva sentinţei penale nr. 3/F/CC din 16 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2025.

Va desfiinţea sentinţa penală atacată şi va trimite cauza la Curtea de Apel Braşov, secţia penală pentru rejudecare.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 753 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul formulat de apelantul-revizuent A. împotriva sentinţei penale nr. 3/F/CC din 16 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2025.

Desfiinţează sentinţa penală atacată şi trimite cauza la Curtea de Apel Braşov, secţia penală pentru rejudecare.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 753 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 octombrie 2025.