Recognition of foreign criminal sentence: Enforceability without consent despite expulsion and unsubstantiated security claims under Framework Decision 2008/909/JAI

Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2025

Asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 66/FCJI din 18 august 2025, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi, în baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 167 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus recunoaşterea şi punerea în executare în România a sentinţei nr. 1-1155/2024, pronunţată la data de 04.10.2024 de către Tribunalul Nykobing Falster din Danemarca, definitivă la data de 18.10.2024, prin care cetăţeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare (2738 zile închisoare) pentru săvârşirea infracţiunii de "trafic ilicit de droguri şi substanţe psihotrope", prev. de art. 191 alin. (1), alin. (2) din Legea penală, cf. legea consolidată nr. 434/25.04.2024, art. 2 alin. (4), art. 3 din Legea privind substanţele euforizante. cf. legea consolidată nr. 1334/09.12.2019, art. 3 alin. (2), art. 30 alin. (2), cf Anexa 1, lista B, nr. 30 din Decretul privind substanţele euforizante nr. 2446/12.12.2021.

S-a constatat că fapta pentru care s-a dispus condamnarea corespunde, potrivit legii române, infracţiunii de "introducerea, în mod ilegal, de droguri de risc şi mare risc" prev. de art. 3 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 10 la 20 ani).

S-a dispus continuarea executării pedepsei de 7 ani şi 6 luni închisoare (2738 zile închisoare) aplicate persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate A., în prezent deţinut într-un penitenciar din Danemarca, într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei de 7 ani şi 6 luni închisoare (2738 zile închisoare).

S-a constatat că persoana condamnată nu a fost de acord să fie transferată în România şi, conform art. 169 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, beneficiază de regula specialităţii.

În baza art. 73 C. pen. şi art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dedus din pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare (2738 zile închisoare), recunoscută prin prezenta, perioada privării de libertate de 427 de zile, de la data de 07.09.2023 la data de 07.11.2024, precum şi perioada executată de la data de 07.11.2024 la zi, pedeapsa urmând a fi considerată executată integral la data de 07.03.2031.

Copia dispozitivului prezentei sentinţe s-a comunicat persoanei condamnate, conform art. 166 alin. (10) din Legea nr. 302/2004.

S-a dispus ca la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, să se emită mandatul de executare a pedepsei şi să se realizeze comunicările către autorităţile prevăzute de art. 166 alin. (12) din Legea nr. 302/2004.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare avansate în vederea soluţionării prezentei sesizări au rămas în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, potrivit delegaţiei nr. 64105 din data de 14.08.2025, emisă de Baroul Iaşi, în sumă de 1.159 RON, a rămas în sarcina statului şi a fost suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut, în esenţă, că la data de 14.08.2025, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a sesizat Curtea de Apel Iaşi, în temeiul art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, cu cererea prin care autorităţile judiciare din Danemarca au solicitat recunoaşterea şi punerea în executare în România a unei hotărâri judecătoreşti pronunţată de Tribunalul Nykobing Falster, prin care s-a dispus condamnarea cetăţeanului român A..

În cuprinsul referatului din data de 12.08.2025 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi s-a arătat că, prin adresa nr. x/28.07.2025, Ministerul Justiţiei a transmis cererea formulată de autorităţile judiciare din Danemarca, prin care se solicită recunoaşterea şi punerea în executare în România a sentinţei nr. 1-1155/2024, pronunţată la data de 04.10.2024 de către Tribunalul Nykobing Falster din Danemarca, definitivă la data de 18.10.2024, prin care s-a dispus condamnarea cetăţeanului român A. la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare (2738 zile închisoare) pentru comiterea unei infracţiuni de "trafic ilicit de droguri şi substanţe psihotrope", prev. de art. 191 alin. (1), alin. (2) din Legea penală, cf. legea consolidată nr. 434/25.04.2024, art. 2 alin. (4), art. 3 din Legea privind substanţele euforizante. cf. legea consolidată nr. 1334/09.12.2019, art. 3 alin. (2), art. 30 alin. (2), cf Anexa 1, lista B, nr. 30 din Decretul privind substanţele euforizante nr. 2446/12.12.2021.

În fapt, s-a reţinut că, în data de 13.05.2023, în jurul orei 19:30, prin zona de intrare în ţară din portul Rodbyhavn, a introdus în Danemarca împreună cu un complice şi după ce se înţeleseseră între ei înainte, o valiză conţinând aproximativ 19,2 kg de amfetamina în scopul predării ei mai departe.

Parchetul a constatat că este îndeplinită condiţia dublei incriminări, faptele imputate persoanei condamnate având corespondent, în legislaţia penală română, în infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000 fiind pedepsită cu închisoarea de la 10 la 20 ani şi interzicerea unor drepturi.

La data emiterii certificatului, persoana condamnată A. se afla încarcerată în statul solicitant, şi a arătat că nu doreşte să fie transferată în România, pe motiv că "(...) îi este teamă, are duşmani în penitenciarele din România din cauza caracterului infracţiunii".

Totodată, parchetul a reţinut că, în urma verificărilor efectuate a reieşit că persoana condamnată nu este cercetată penal, în prezent, de autorităţile judiciare din România şi nici nu are de executat pedepse privative de libertate în România.

În contextul prezentat, examinând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a constatat îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 pentru transferarea persoanei condamnate, în vederea continuării executării pedepsei aplicate acesteia în Danemarca, într-un penitenciar din România.

În acest sens, a reţinut că prin sentinţa penală nr. 1-1155/2024, pronunţată la data de 04.10.2024 de către Tribunalul Nykobing Falster din Danemarca, cetăţeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni (2738 zile) închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "trafic ilicit de droguri şi substanţe psihotrope", prev. de art. 191 alin. (1), alin. (2) din Legea penală, cf. legea consolidată nr. 434/25.04.2024, art. 2 alin. (4), art. 3 din Legea privind substanţele euforizante. cf. legea consolidată nr. 1334/09.12.2019, art. 3 alin. (2), art. 30 alin. (2), cf Anexa 1, lista B, nr. 30 din Decretul privind substanţele euforizante nr. 2446/12.12.2021; sentinţa penală anterior menţionată a rămas definitivă la data de 18.10.2024; fapta reţinută în sarcina persoanei condamnate are corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii de "introducerea, în mod ilegal, de droguri de risc şi mare risc" prev. de art. 3 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000 (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 10 la 20 ani).

A mai reţinut că, în prezenta cauză, nu este obligatoriu consimţământul persoanei condamnate A. pentru executarea pedepsei pe teritoriul României, având în vedere că, din cuprinsul hotărârii nr. 1-1155/2024, pronunţată de Tribunalul Nykobing Falster rezultă că aceasta este expulzată din Danemarca şi i s-a pus interdicţia de reintrare în ţară pentru totdeauna.

De asemenea, instanţa de fond a constatat că, potrivit certificatului emis la data de 21.11.2024 de autorităţile daneze, persoana condamnată A. a fost privată de libertate începând cu data de 08.09.2023, i s-au dedus un număr de 427 zile de închisoare până la data de 07.11.2024, iar pedeapsa de 7 ani şi 6 luni (2738 zile) închisoare va fi executată integral la data de 07.03.2031.

Referitor la pedeapsa aplicată de autorităţile judiciare străine, Curtea a subliniat că aceasta corespunde, atât sub aspectul naturii, cât şi sub aspectul regimului, cu pedeapsa reglementată de legea penală română şi nu depăşeşte limitele maxime ale pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune, neimpunându-se, în cauză, adaptarea acestei pedepse.

Totodată, a reţinut că din verificările efectuate a rezultat că persoana condamnată nu a fost urmărită şi judecată în România pentru faptele care fac obiectul sentinţei penale pronunţate de autorităţile din Danemarca, aspect care rezultă din fişa de cazier judiciar depusă, în copie, la dosar.

Deopotrivă, prima instanţă a reţinut că în cauză nu este incident vreunul dintre motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004, în condiţiile în care: persoana nu a fost condamnată definitiv în România pentru aceleaşi fapte penale; persoana nu a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleaşi fapte penale; persoana condamnată nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicţie penală; pedeapsa nu a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii penale române; potrivit legii penale române, nu a intervenit prescripţia executării pedepsei; persoana condamnată a fost prezentă personal la judecată; potrivit legii române, nu a intervenit amnistia, graţierea, dezincriminarea faptei.

În final, reţinând că în cauză sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004 instanţa a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, hotărând conform dispozitivului redat în preambulul prezentelor considerente.

Împotriva sentinţei penale nr. 66/FCJI din 18 august 2025, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat apel persoana condamnată A., fără a o motiva în scris.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 22 septembrie 2025, sub nr. x/2025, fiind repartizată aleatoriu completului nr. 7 pentru termenul din 30 septembrie 2025.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a acordat cuvântul în dezbateri, apărătorul desemnat din oficiu pentru apelantul persoană condamnată solicitând, în esenţă, admiterea căii de atac, desfiinţarea sentinţei apelate şi, în rejudecare, respingerea cererii de transfer a persoanei condamnate, în vederea executării restului de pedeapsă în România, întrucât prin natura infracţiunii, şi-a făcut duşmani în penitenciarele din România iar, în aceste condiţii, trasferul apelantului contravine ordinii publice sau drepturilor sale fundamentale.

Concluziile apărării şi ale reprezentantului Ministerului Public au fost redate în practicaua prezentei hotărâri.

Examinând hotărârea apelată prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 C. proc. pen.. raportat la art. 166 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată apelul nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză este aplicabilă Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria x nr. x din 5 decembrie 2008, decizie transpusă atât de statul danez, ca stat de condamnare, cât şi de România, stat de executare.

Astfel, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate de autorităţile judiciare daneze faţă de cetăţeanul român A. este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. a) - e) din Legea nr. 302/2004, obiectul procedurii fiind cel prevăzut de art. 166 alin. (3) din aceeaşi lege.

Conform art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, instanţa română recunoaşte şi pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: hotărârea este definitivă şi executorie (lit. a); fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil, iar, în cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte (lit. b); persoana condamnată are cetăţenie română (lit. c); persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România, consimţământul său nefiind, însă, necesar dacă este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România (lit. d); nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004 (lit. e).

Verificând, din această perspectivă, hotărârea atacată, prin raportare la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut, în ceea ce priveşte sentinţa penală nr. 1-1155/2024, pronunţată la data de 04.10.2024 de către Tribunalul Nykobing Falster din Danemarca, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 166 alin. (3) raportat la art. 167 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, întrucât aceasta este definitivă şi executorie.

De asemenea, aşa cum rezultă din certificatul menţionat la art. 4 din Decizia cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, în sarcina cetăţeanului român s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de "trafic ilicit de droguri şi substanţe psihotrope", prev. de art. 191 alin. (1), alin. (2) din Legea penală, cf. legea consolidată nr. 434/25.04.2024, art. 2 alin. (4), art. 3 din Legea privind substanţele euforizante. cf. legea consolidată nr. 1334/09.12.2019, art. 3 alin. (2), art. 30 alin. (2), cf Anexa 1, lista B, nr. 30 din Decretul privind substanţele euforizante nr. 2446/12.12.2021, constând în aceea că, în data de 13.05.2023, în jurul orei 19:30, prin zona de intrare în ţară din portul Rodbyhavn, a introdus în Danemarca împreună cu un complice şi după ce se înţeleseseră între ei înainte, o valiză conţinând aproximativ 19,2 kg de amfetamina în scopul predării ei mai departe.

Având în vedere situaţia de fapt descrisă în certificat şi în hotărârea de condamnare, se constată că este îndeplinită şi cerinţa dublei incriminări, prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, faptele pentru care a fost condamnat apelantul A. prin sentinţa penală pronunţată de autorităţile judiciare din Danemarca având corespondent în legislaţia română şi realizând elementele infracţiunii prevăzute de art. 3 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000, ce este sancţionată cu închisoarea de la 10 la 20 ani şi interzicerea unor drepturi.

Deopotrivă, Înalta Curte constată că este întrunită şi condiţia prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, persoana condamnată A. fiind cetăţean român.

Referitor la condiţia prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte observă că se prevede în mod expres posibilitatea dispunerii recunoaşterii hotărârii străine, chiar în absenţa consimţământului persoanei condamnate, atunci când aceasta este cetăţean român şi, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România.

Or, din actele dosarului rezultă că prin sentinţa nr. 1-1155/2024, pronunţată la data de 04.10.2024 de către Tribunalul Nykobing Falster din Danemarca, s-a dispus expulzarea cetăţeanului român şi interdicţia de reintrare a acestuia pe teritoriul Danemarcei pentru totdeauna (aspecte consemnate în hotărârea de condamnare - fila x verso - dosar parchet).

Ca urmare, lipsa de consimţământ la transfer al apelantului nu poate constitui un motiv de refuz al recunoaşterii şi punerii în executare, pe teritoriul României, a hotărârii pronunţate de autorităţile judiciare daneze, indiferent de motivul care susţine opţiunea părţii.

De altfel, aspectele invocate de persoana condamnată, consemnate în certificat şi susţinute în faţa instanţei de control judiciar de apărătorul desemnat din oficiu, respectiv că are duşmani în penitenciarele din România din cauza caracterului infracţiunii, nu au fost dovedite, neexinstând un minimum de date obiective care să le susţină, cu atât mai mult cu cât infracţiunea pentru care a fost condamnat a fost comisă în Danemarca.

În plus, contrar susţinerilor apărătorului desemnat din oficiu pentru apelant, dispoziţiile art. 162 din Legea nr. 302/2004 prevăd că hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţele altor state membre ale Uniunii Europene se recunosc şi se execută pe teritoriul României în baza principiului încrederii reciproce şi în conformitate cu dispoziţiile prezentului capitol, dacă sunt de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române şi nu contravin ordinii publice a statului român. Or, Înalta Curte constată, pe de-o parte, că hotărârea pronunţată de autorităţile judiciare din Danemarca nu contravine ordinii publice România, iar pe de altă parte, că aspectele invocate, în concret, de persoana solicitată nu au vizat respectiva hotărâre, ci, aşa cum rezultă din cele ce preced, o situaţie personală a acestuia, respectiv existenţa unor presupuşi duşmani în penitenciarele din România.

În continuare, instanţa de control judiciar constată că, în cauză, nu este incident niciunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată, având în vedere că pentru fapta pentru care a fost condamnat, apelantul nu a fost şi nici nu este supus unei proceduri judiciare în România sau în alt stat, iar acesta răspunde penal potrivit legii române şi nu beneficiază de imunitate de jurisdicţie. În plus, se constată că nu a intervenit vreun incident în executarea pedepsei potrivit legii penale române (amnistia, prescripţia, dezincriminarea faptei).

Sub aspectul sancţiunii stabilite, Înalta Curte reţine că, din certificatul menţionat la art. 4 din Decizia cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, rezultă că, pentru săvârşirea infracţiunii, persoanei condamnate A. i-a fost aplicată pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare (2738 zile închisoare), care corespunde atât sub aspectul naturii, cât şi al duratei cu pedeapsa ce ar fi putut fi stabilită potrivit legislaţiei române pentru fapte similare, apelantul având executate 427 zile la data de 07 noiembrie 2024.

În final, având în vedere că persoanei condamnate A. i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil (aceasta fiind prezentă personal la judecata desfăşurată de autorităţile daneze) şi în condiţiile în care nu există date cu privire la pronunţarea unei hotărâri de condamnare pentru aceleaşi fapte ale acesteia în România sau într-un alt stat şi nu este incident vreunul dintre cazurile de nerecunoaştere prevăzute de art. 163 alin. (1) lit. c) - f) ori alin. (2) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a dispus recunoaşterea hotărârii penale definitive pronunţată de autoritărţile judiciare din Danemarca.

Pentru motivele mai sus expuse, în baza art. 166 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 coroborat cu art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul formulat de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 66/FCJI din 18 august 2025, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., apelantul va fi obligat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat iar, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1159 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 66/FCJI din 18 august 2025, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat, în sumă de 1159 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 septembrie 2025.