Transfer of French rape sentence upheld; convicted Romanian's appeal rejected as unfounded

Şedinţa publică din data de 05 ianuarie 2026

Deliberând asupra apelului declarat de persoana condamnată A.;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 108 din data de 05 noiembrie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2025, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti privind cererea de recunoaştere şi executare a hotărârilor judecătoreşti formulată de autorităţile judiciare din Franţa privind recunoaşterea şi punerea în executare într-un penitenciar din România a sentinţei penale nr. 83/2023 din 11.10.2023 pronunţată de Curtea Penală Departamentală din Hauts-de-Seine rămasă definitivă la 21.01.2025 privind pe cetăţeanul român, persoana condamnată, A., fără domiciliu stabil, posesor CI, seria x, nr. x eliberat la data de 01.08.2017 de B., în prezent aflat în Penitenciarul Nanterre, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea a două infracţiuni, respectiv crimă şi viol în grup asupra unei persoane vulnerabile, prevăzută în temeiul art. 222-24 şi 222-23 alin. (1) din Codul francez şi pedepsită de articolelel 222-24 alin. (1), (22)2-44, 222-45, 222-47 alin. (1), (22)2-48, 222-48 -1 alin. (1) şi 131-26-2 din C. pen. francez şi a infracţiunii de delict de tăinuire a unui bun provenit din furt prevăzută în temeiul art. 321-1 alin. (2) şi 311-1 din C. pen. francez şi pedepsită de articolele 321-1 alin. (3), (32)1-3, 321-9, 321-10,311-14 alin. (1)-(4) din C. pen. francez, având corespondent în infracţiunea de viol în formă agravată, prev. şi ped.de art. 218 alin. (1), alin. (2) lit. f) şi alin. (32) lit. d) din C. pen. român şi infracţiunea de tăinuire, prev. şi ped.de art. 270 alin. (1) din C. pen. român şi s-a dispus transferul persoanei condamnate în România şi executarea acestei pedepse într-un penitenciar din România.

S-a luat act că persoana condamnată A. nu este de acord să execute pedeapsa în România.

S-a dedus din pedeapsa de 12 ani închisoare perioada deja executată de 1227 zile la data de 26.06.2025 (inclusiv perioada în care a fost arestat preventiv de 602 zile), pedeapsa urmând a fi considerată executată la data de 15.04.2031 .

S-a dispus executarea pedepsei de 12 ani închisoare într-un penitenciar din România.

De asemenea, s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei de 12 ani închisoare aplicată cetăţeanului român A., conform C. proc. pen. român, pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă agravată, prev. de art. 218 alin. (1), alin. (2) lit. f) şi alin. (32) lit. d) din C. pen. şi infracţiunea de tăinuire, prev. de art. 270 alin. (1) din C. pen., la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că, prin ordonanţa nr. 14374/II/5/2025 din data de 23.10.2025 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a fost transmisă acestei instanţe solicitarea autorităţilor judiciare din Franţa, privind recunoaşterea şi punerea în executare pe teritoriul României a hotărârii nr. 83/2023 din 11.10.2023 pronunţată de Curtea Penală Departamentală din Hauts-de-Seine, rămasă definitivă la 21.01.2025, privind persoana condamnată A., cetăţean român.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut că în cazul cetăţeanului român A. s-a stabilit o pedeapsă de 12 ani închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni, respectiv crimă şi viol în grup asupra unei persoane vulnerabile, prevăzută în temeiul art. 222-24 şi 222-23 alin. (1) din Codul francez şi pedepsită de articolelel 222-24 alin. (1), (22)2-44, 222-45, 222-47 alin. (1), (22)2-48, 222-48-1 alin. (1) şi 131-26-2 din C. pen. francez şi a infracţiunii de delict de tăinuire a unui bun provenit din furt prevăzută în temeiul art. 321-1 alin. (2) şi (2) şi 311-1 din C. pen. francez şi pedepsită de articolele 321-1 alin. (3), (32)1-3, 321-9, 321-10,311-14 alin. (1)-(4) din C. pen. francez, prin hotărârea nr. 83/2023 din 11.10.2023 pronunţată de Curtea Penală Departamentală din Hauts-de-Seine, rămasă definitivă la 21.01.2025,

Sub aspectul situaţiei de fapt, s-a reţinut că persoana condamnată a săvârşit la data de 12 februarie 2022, în Neuilly-sur-Seine prin violenţă, constrângere, ameninţare sau surpriză, a unui act de penetrare sexuală asupra persoanei vătămate C., fapta fiind comisă de mai multe persoane acţionând în calitate de autori sau de complici şi asupra unei persoane despre care avea cunoştinţă că se află într-o stare deosebită de vulnerabilitate, determinată de starea fizică şi psihică şi că la aceeaşi dată de 12 februarie 2022, a faptei de tăinuire a telefonului mobil al persoanei vătămate, bun despre care ştia că provine dintr-o sustragere frauduloasă.

În continuare, prima instanţă a reţinut că faptele pentru care a fost condamnat cetăţeanul român, arătate anterior, au corespondent în infracţiunea de viol, în formă agravată, prev. şi ped.de art. 218 alin. (1), alin. (2) lit. f) şi alin. (3)2 lit. d) din C. pen., pedepsit cu închisoarea de la 7 ani la 15 ani şi interzicerea unor drepturi şi de tăinuire, prev. şi ped.de art. 270 alin. (1) din C. pen., pedepsit cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau amendă, iar pedeapsa de 12 ani închisoare corespunde cu natura şi durata pedepsei prevăzute de legea penală română.

S-a mai constatat, de asemenea, că persoana condamnată nu a fost de acord să fie transferată în România pentru continuarea executării pedepsei, aşa cum rezultă din înscrisul întocmit de autorităţile din Franţa.

În acest context, s-a apreciat că sunt integral îndeplinite condiţiile prevăzute de Decizia Cadru nr. 2008/909/JAI din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate, în scopul executării lor în Uniunea Europeană, precum şi Legii nr. 302/2004-Titlul VI, capitolul II, secţiunea a II-a, art. 165-170.

De asemenea, s-a reţinut că durata totală a pedepsei nu depăşeşte limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune.

În concluzie, în raport, cu verificările efectuate, actele şi lucrările dosarului, dar şi cu dispoziţiile legale incidente, instanţa de fond a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile pentru recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti străine prevăzute de art. 166-167 din Legea nr. 302/2004, aşa încât a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti privind cererea de recunoaştere şi executare a hotărârilor judecătoreşti formulată de autorităţile judiciare din Franţa în ceea ce priveşte persoana condamnată A..

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel persoana condamnată A., precizând în cuprinsul căii de atac exercitate faptul că doreşte să execute pedeapsa aplicată în Franţa şi că nu este de acord cu transferul în România.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data 30 decembrie 2025, când s-a stabilit termen pentru soluţionare la data de 05 ianuarie 2026, termen la care s-au luat concluziile apărării persoanei condamnate şi ale reprezentantului Ministerului Public, acestea fiind redate în cuprinsul părţii introductive a prezentei decizii.

Analizând hotărârea apelată, atât potrivit motivelor de apel invocate de persoana condamnată, cât şi în raport cu conţinutul actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, Înalta Curte constată că apelul formulat este nefondat.

Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală şi temeinică, în mod judicios instanţa de fond dispunând recunoaşterea şi punerea în executare într-un penitenciar din România a sentinţei penale nr. 83/2023 din 11.10.2023 pronunţată de Curtea Penală Departamentală din Hauts-de-Seine rămasă definitivă la 21.01.2025, prin care A. a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare, pentru săvârşirea a două infracţiuni, respectiv crimă şi viol în grup asupra unei persoane vulnerabile, prevăzută în temeiul art. 222-24 şi 222-23 alin. (1) din Codul francez şi pedepsită de articolele 222-24 alin. (1), (22)2-44, 222-45, 222-47 alin. (1), (22)2-48, 222-48 -1 alin. (1) şi 131-26-2 din C. pen. francez şi a infracţiunii de delict de tăinuire a unui bun provenit din furt prevăzută în temeiul art. 321-1 alin. (2) şi 311-1 din C. pen. francez şi pedepsită de articolele 321-1 alin. (3), (32)1-3, 321-9, 321-10,311-14 alin. (1)-(4) din C. pen. francez.

Conform dispoziţiilor art. 172 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, obiectul procedurii de recunoaştere şi executare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în alte state membre ale Uniunii Europene, în cazul în care persoana condamnată se află în România, îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 167 şi, în cazul în care sunt îndeplinite, recunoaşterea şi punerea în executare a hotărârii judecătoreşti străine. Dispoziţiile civile, dispoziţiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum şi orice dispoziţii, altele decât cele privind executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii sau a măsurii privative de libertate, din hotărârea judecătorească străină, nu constituie obiectul prezentei proceduri.

Potrivit art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, instanţa română recunoaşte şi pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: hotărârea este definitivă şi executorie; fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil (în cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte); persoana condamnată are cetăţenie română; persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România (consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport, cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimţământul poate fi dat de reprezentantul acesteia); nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163.

Analizând îndeplinirea, în cauză, a condiţiilor anterior menţionate, Înalta Curte constată că sentinţa penală nr. 83/2023 din 11.10.2023 pronunţată de Curtea Penală Departamentală din Hauts-de-Seine, Franţa, rămasă definitivă la 21.01.2025 privindu-l pe cetăţeanul român A., prin raportare la dispoziţiile art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române, fiind definitivă şi executorie, motiv pentru care constată că este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Deopotrivă, se constată că, prin sentinţa penală nr. 83/2023 din 11.10.2023 pronunţată de Curtea Penală Departamentală din Hauts-de-Seine, Franţa, rămasă definitivă la 21.01.2025, a cărei recunoaştere se solicită în prezenta cauză, cetăţeanul român A. a fost condamnat la o pedeapsă de 12 ani închisoare, pentru săvârşirea a două infracţiuni, respectiv crimă şi viol în grup asupra unei persoane vulnerabile, prevăzută în temeiul art. 222-24 şi 222-23 alin. (1) din Codul francez şi pedepsită de articolele 222-24 alin. (1), (22)2-44, 222-45, 222-47 alin. (1), (22)2-48, 222-48-1 alin. (1) şi 131-26-2 din C. pen. francez şi a infracţiunii de delict de tăinuire a unui bun provenit din furt prevăzută în temeiul art. 321-1 alin. (2) şi 311-1 din C. pen. francez şi pedepsită de articolele 321-1 alin. (3), (32)1-3, 321-9, 321-10,311-14 alin. (1)-(4) din C. pen. francez.

În fapt, prin hotărârea pronunţată de autorităţile judiciare franceze s-a reţinut, în esenţă, că, cetăţeanul român A. a săvârşit la data de 12 februarie 2022, în Neuilly-sur-Seine prin violenţă, constrângere, ameninţare sau surpriză, a unui act de penetrare sexuală asupra persoanei vătămate C., fapta fiind comisă de mai multe persoane acţionând în calitate de autori sau de complici şi asupra unei persoane despre care avea cunoştinţă că se află într-o stare deosebită de vulnerabilitate, determinată de starea fizică şi psihică şi că la aceeaşi dată de 12 februarie 2022, a faptei de tăinuire a telefonului mobil al persoanei vătămate, bun despre care ştia că provine dintr-o sustragere frauduloasă.

În raport cu situaţia de fapt reţinută în cuprinsul hotărârii autorităţii judiciare franceze, se constată că şi cerinţa dublei incriminări, prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, este îndeplinită, faptele pentru care a fost condamnat cetăţeanul român A. având corespondent în legislaţia română, întrunind elementele constitutive ale infracţiunilor de viol, în formă agravată, prev. de art. 218 alin. (1), alin. (2) lit. f) şi alin. (32) lit. d) din C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 7 ani la 15 ani şi de tăinuire, prev. de art. 270 alin. (1) din C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau amendă.

Sub aspectul sancţiunii aplicate, din certificatul menţionat la art. 4 din Decizia Cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, se observă că, pentru săvârşirea faptelor penale mai sus arătate, condamnatului A. i-a fost aplicată pedeapsa de 12 ani închisoare, astfel încât natura şi cuantumul acesteia corespund cu cele prevăzute de legislaţia română, având în vedere că pedeapsa maximă prevăzută este închisoarea de 15 ani, iar pedeapsa aplicată, în concret, apelantului nu depăşeşte acest maxim.

Înalta Curte constată, deopotrivă, că în cauză este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, persoana condamnată A. fiind cetăţean român, conform menţiunilor din certificat.

Referitor la condiţia prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte reţine că, deşi apelantul nu a fost de acord să execute pedeapsa în România, consimţământul acestuia nu este necesar, având în vedere că prin hotărârea de condamnare s-a dispus expulzarea de pe teritoriul Franţei, după cum rezultă din cuprinsul certificatul prev. la art. 4 din decizia Cadru 2008/909/JAI a Consiliului (lit. k).

În fine, Înalta Curte constată că este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată, în cauză nefiind incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004. În acest sens, se constată că persoana condamnată A. nu a fost condamnat definitiv în România sau într-un alt stat pentru aceleaşi fapte penale, astfel cum reiese din fişa de cazier judiciar; nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicţie penală; nu există vreo cauză de înlăturare a răspunderii penale; pedeapsa de 12 ani închisoare este de natură să fie executată în România; nu a intervenit vreun incident în executarea pedepsei potrivit legii penale române (amnistia, prescripţia, dezincriminarea faptei).

În consecinţă, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite cerinţele Legii nr. 302/2004, republicată şi în mod legal şi temeinic instanţa de fond a dispus recunoaşterea hotărârii de condamnare nr. 83/2023 din 11.10.2023 pronunţată de Curtea Penală Departamentală din Hauts-de-Seine, rămasă definitivă la 21.01.2025, prin care A. a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare, şi executarea restului de pedeapsă într-un penitenciar din România.

Faţă de cele menţionate, Înalta Curte, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. (1) lit. b) din C. proc. pen. cu referire la art. 166 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, va respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 108 din data de 05 noiembrie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2025.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 300, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelant, în cuantum de 1217 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 108 din data de 05 noiembrie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2025.

Obligă apelantul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelant, în cuantum de 1217 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05 ianuarie 2026.