Exclusion of substantive recidivism challenges from execution objections under final judgment res judicata

Şedinţa publică din data de 13 ianuarie 2026

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 110 din 06 noiembrie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată contestaţia formulată de condamnatul contestator A., împotriva sentinţei penale nr. 468/2025 din 29.07.2025 a Tribunalului Iaşi, dată în dosar nr. x/2025. În baza art. 275 alin. (2) şi (6) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, dispunându-se, totodată, ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, în cuantum de 377 RON, să fie avansat Baroului Iaşi din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei conform art. 272 C. proc. pen., şi să rămână în sarcina statului.

Pentru a decide astfel, Curtea a constatat că, prin sentinţa penală nr. 468 din 29.07.2025 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2025, a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia la executare formulată, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., de către condamnatul A., reţinându-se, în esenţă, că aspectele invocate de contestator cu privire la greşita reţinere a stării de recidivă postcondamnatorie de către instanţele care au dispus condamnarea sa reprezintă o critică expresă a modalităţii în care acestea au înţeles să soluţioneze situaţia sa juridică, chestiune ce nu mai poate fi repusă în discuţie după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, cu excepţia ipotezelor reglementate în mod strict şi limitativ în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. De asemenea, instanţa de fond nu a identificat vreo eroare de calcul la stabilirea pedepsei, în sensul adăugării în mod nejustificat a unui rest de pedeapsă din alt dosar penal, aşa cum a susţinut contestatorul. În plus, prima instanţă a mai reţinut că, de la data sentinţei penale nr. 83/P/2021 din 13.09.2021 pronunţate de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. x/2021, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 917/20.12.2021 a Curţii de Apel Bacău, nu a intervenit nicio cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei rezultante stabilite şi că nu au intervenit modificări ale legii penale care să fie incidente în cauză şi nicio decizie de neconstituţionalitate sau element de noutate care să privească situaţia juridică a contestatorului A..

Analizând contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 468 din 29.07.2025 a Tribunalului Iaşi, Curtea a apreciat-o ca fiind nefondată, constatând că motivele invocate privesc aspecte de fond care au intrat în puterea lucrului judecat, prin rămânerea definitivă a sentinţei penale prin care s-a constatat şi incidenţa stării de recidivă, aspecte stabilite definitiv de instanţa de apel şi care nu au intervenit în cursul executării pedepsei. S-a subliniat că verificarea condiţiilor pentru reţinerea stării de recidivă nu poate forma obiectul contestaţiei la executare, pentru că s-ar crea astfel un paralelism între căile ordinare de atac şi procedura de executare a hotărârilor penale. Datorită naturii juridice a contestaţiei la executare, legea prevede mijloacele prin care se asigură aplicarea legii în executarea condamnării, dar exclude posibilitatea ca pe această cale să fie afectată autoritatea de lucru judecat.

A concluzionat că prin contestaţia la executare nu se poate invoca greşita aplicare a dispoziţiilor legale privind recidiva sau alte aspecte ce ţin de judecata în fond a cauzei şi care se bucură de autoritate de lucru judecat.

Împotriva deciziei penale nr. 110 din 06 noiembrie 2025 a Curţii de Apel Iaşi, la data de 07 noiembrie 2025, a formulat contestaţie condamnatul A., învederând, în esenţă, că operaţiunea de contopire a pedepselor trebuia realizată potrivit regulilor pluralităţii intermediare, iar nu ale recidivei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/2025 şi repartizată aleatoriu Completului nr. 7 cu termen de judecată la 13 ianuarie 2026, când reprezentantul Ministerului Public a invocat inadmisibilitatea căii de atac formulată.

Examinând contestaţia formulată de condamnatul A., prin prisma excepţiei invocate de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţie, precum şi exigenţelor determinate prin art. 3 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele şi pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Aşadar, revine părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

În prezenta cauză, Înalta Curte constată că a fost sesizată cu o contestaţie formulată de condamnatul A. împotriva unei hotărâri definitive, respectiv decizia penală nr. 110 din 06 noiembrie 2025 pronunţată, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (1) C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres. Totodată, potrivit art. 4251 alin. (7) C. proc. pen., decizia pronunţată în contestaţie nu este supusă niciunei căi de atac.

În aceste condiţii, raportat la dispoziţiile legale anterior menţionate, se constată că persoana condamnată A. a promovat o cale de atac împotriva unei hotărâri pronunţată într-o contestaţie care, conform art. 4251 alin. (7) C. proc. pen., este definitivă, învestind Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acesteia, deşi nu întruneşte cerinţele legale.

Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea exercitării unei căi de atac şi împotriva hotărârilor definitive pronunţate în contestaţie, o asemenea procedură nu este admisibilă, întrucât în situaţia contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile… pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". În consecinţă, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Având în vedere considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 110 din 06 noiembrie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., faţă de culpa sa procesuală, contestatorul va fi obligat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 377 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 110 din 06 noiembrie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 377 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 ianuarie 2026.