Convicted thief's extradition transfer upheld; Italian sentence recognized under Law no. 302/2004.

Şedinţa publică din data de 26 iunie 2025

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 235 din 12 decembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2024, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

A fost recunoscută pedeapsa de 3 ani şi 3 luni închisoare aplicată numitului A. prin sentinţa penală pronunţată la data de 13.02.2020 de Tribunalul din Aosta, definitivă la data de 28.06.2022 prin sentinţa penală nr. 2604/12.04.2022 la Curtea de Apel Torino, secţia IV, pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prevăzută de art. 110, 112, 624, 625 şi 61 din C. pen. italian (având corespondent în legislaţia penală românească în infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1), lit. b) şi d), cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.).

S-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani şi 3 luni închisoare.

S-a dedus din durata pedepsei de 3 ani şi 3 luni închisoare, perioada deja executată din data 28.07.2023, la zi.

S-a constatat că, potrivit legii statului italian, pedeapsa va fi executată la data de 26.10.2026.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj s-a solicitat recunoaşterea şi punerea în executare a pedepsei de 3 ani şi 3 luni închisoare şi 1.000 euro amendă aplicată prin sentinţa penală nr. 2604/2022 pronunţată la data de 12.04.2022, rămasă definitivă la data de 28.06.2022 la Curtea de Apel Torino, secţia IV, pentru comiterea infracţiunii de infracţiuni de furt, prevăzută de art. 110, 112, 624, 625 şi 61 din C. pen. italian, ca urmare a cererii formulate în acest sens de către autorităţile judiciare din Italia.

Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma dispoziţiilor art. 166 şi următoarele din Legea nr. 302/2004, instanţa de fond a constatat sesizarea ca fiind întemeiată.

Astfel, s-a reţinut că, prin sentinţa penală pronunţată la data de 13.02.2020 de Tribunalul din Aosta, rămasă definitivă la data de 28.06.2022 prin sentinţa penală nr. 2604/12.04.2022 pronunţată de Curtea de Apel Torino, secţia IV, numitului A. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 3 ani şi 3 luni şi a amenzii penale de 1000 euro pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prevăzută de art. 110, 112, 624, 625 şi 61 din C. pen. italian (având corespondent în legislaţia penală românească, în infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 228, alin. (1), art. 229, alin. (1), lit. b) şi d), cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.

Sub aspectul situaţiei de fapt, s-a arătat că, în sarcina persoanei condamnate, s-a reţinut că, în noaptea de 6/7 noiembrie 2016, acesta împreună cu alte patru persoane au pătruns, prin efracţie, într-un magazin comercial al firmei B. de unde au sustras mai multe obiecte de îmbrăcăminte şi diferite echipamente sportive destinate vânzării precum şi harddiskul care înregistra imaginile de pe camerele de supraveghere video, prejudiciul creat fiind în valoare de 150.000 euro.

S-a arătat că durata pedepsei privative de libertate nu depăşeşte limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune, astfel încât, nu este necesară adaptarea pedepsei.

Prin urmare, constatând că sunt îndeplinite condiţiile speciale de recunoaştere prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004, instanţa de fond a dispus admiterea sesizării formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj astfel cum a fost formulată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel persoana condamnată A., arătând că urmează a fi liberat condiţionat după executarea unei fracţii de 1/2 din pedeapsă, potrivit legislaţiei statului străin, până în prezent, fiind deja executaţi 2 ani de închisoare.

Examinând apelul promovat de persoana condamnă A., prin prisma criticilor formulate, dar şi sub toate aspectele, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru motivele arătate în continuare.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, o hotărâre judecătorească străină poate fi recunoscută în România dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 167.

Faţă de aceste dispoziţii, verificând sentinţa penală nr. 2604/2022 pronunţată la data de 12.04.2022, rămasă definitivă la data de 28.06.2022, la Curtea de Apel Torino, secţia IV, prin care cetăţeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 3 luni închisoare şi 1000 euro amendă, Înalta Curte constată că aceasta este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române, fiind definitivă şi executorie, motiv pentru care apreciază că este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Aşa cum rezultă din certificatul menţionat la art. 4 din Decizia cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, în sarcina cetăţeanului român s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de furt, prevăzută de art. 110, 112, 624, 625 şi 61 din C. pen. italian, constând în aceea că, în noaptea de 6/7 noiembrie 2016, acesta împreună cu alte patru persoane au pătruns, prin efracţie, într-un magazin comercial al firmei B. de unde au sustras mai multe obiecte de îmbrăcăminte şi diferite echipamente sportive destinate vânzării precum şi harddiskul care înregistra imaginile de pe camerele de supraveghere video, prejudiciul creat fiind în valoare de 150.000 euro

Având în vedere această situaţie de fapt, se constată că este îndeplinită şi cerinţa dublei incriminări, prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, faptele pentru care a fost condamnat apelantul A. prin sentinţa penală pronunţată de autorităţile judiciare din Italia având corespondent în legislaţia română şi realizând elementele de conţinut ale infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1), lit. b) şi d), cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.

Deopotrivă, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite şi condiţiile prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 302/2004, republicată, persoana condamnată A. fiind cetăţean român şi a fost de acord să fie transferat în ţară, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar.

Pe de altă parte, se observă că, în cauză, nu este incident niciunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată, întrucât, pentru faptele pentru care a fost condamnat, apelantul nu a fost şi nici nu este supus unei proceduri judiciare în România sau în alt stat, iar acesta răspunde penal potrivit legii române şi nu beneficiază de imunitate de jurisdicţie. În plus, se constată că nu a intervenit vreun incident în executarea pedepsei potrivit legii penale române (amnistia, prescripţia, dezincriminarea faptei).

Sub aspectul sancţiunii aplicate, se observă că, din certificatul menţionat la art. 4 din Decizia cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, a rezultat că, pentru săvârşirea faptelor penale mai sus amintite, persoanei condamnate C. i-a fost aplicată pedeapsa de 3 ani şi 3 luni închisoare, care corespunde ca natură şi cuantum celei ce ar fi putut fi stabilită potrivit legislaţiei române pentru fapte similare, condiţii în care nu se impune adaptarea acesteia.

Contrar susţinerilor apărării, posibilitatea de eliberare anticipată din închisoare nu constituie un impediment la transfer, de vreme ce nu se numără printre motivele de nerecunoaştere şi neexecutare expres prevăzute în Legea nr. 302/2004 şi cu atât mai mult cu cât o asemenea posibilitate este recunoscută şi de legislaţia română, atunci când sunt respectate condiţiile expres reglementate în acest sens.

Având în vedere cele mai sus expuse, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a apreciat îndeplinite cerinţele Legii nr. 302/2004, recunoscând hotărârea emisă de autorităţile judiciare din Italia, dispunând transferul persoanei condamnate în România, recunoscând pedeapsa de 3 ani şi 3 luni închisoare (după ce, în prealabil, a considerat că nu se impune a fi adaptată) şi deducând din durata acesteia, durata din pedeapsă executată (de la 28.07.2023 la zi).

Pentru motivele mai sus expuse, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 235 din 12 decembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2024.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., faţă de culpa sa procesuală, apelantul persoană condamnată va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1.159 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 235 din 12 decembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2024.

Obligă apelantul-persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelant, în cuantum de 1.159 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 iunie 2025.