Recognition of Italian murder sentence upheld; educational measure for minor affirmed on appeal.

Şedinţa publică din data de 26 iunie 2025

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 105 din 19 decembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

În temeiul art. 166 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004, a fost recunoscută sentinţa penală nr. 26/2020 Reg. Sent. din 02.10.2020, pronunţată de Curtea de Apel Veneţia, definitivă la data de 17.11.2021, prin care persoana transferabilă A. (...) a fost condamnată la pedeapsa de 14 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de omor în complicitate, prevăzut de art. 110, art. 575, art. 577 c alin. (1) - n. 1 din C. pen. din Italia şi suprimarea cadavrelor, prevăzută de art. 110, art. 411 din C. pen. din Italia (având corespondent în legislaţia penală română în infracţiunile de complicitate la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen., raportat la art. 188 alin. (1) C. pen. şi profanarea de cadavre sau morminte, prevăzută de art. 383 alin. (1) C. pen.).

În temeiul art. 166 alin. (6) lit. b) şi alin. (8) lit. a) din Legea nr. 302/2004, a fost adaptată pedeapsa de 14 ani şi 8 luni închisoare aplicată de autorităţile italiene la măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o durată de 14 ani şi 8 luni, prevăzută de art. 125 C. pen.

S-a dispus transferarea numitei A. într-un centru de detenţie din România, în vederea continuării executării măsurii educative a internării pe o durată de 14 ani şi 8 luni.

În temeiul art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dedus perioada executată de la data de 06.06.2023, la zi.

În temeiul art. 272 C. proc. pen., onorariul avocatului desemnat din oficiu, în cuantum de 1.108 RON, s-a stabilit să fie suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, prin sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, s-a solicitat recunoaşterea şi punerea în executare a pedepsei de 14 ani şi 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 26/2020 Reg. Sent. din 02.10.2020, pronunţată de Curtea de Apel Veneţia, definitivă, la data de 17.11.2021, pentru comiterea infracţiunilor de omor în complicitate şi suprimarea cadavrelor prevăzută de art. 110, 411, 575 şi 577 C. pen. italian.

Ataşat referatului întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, la dosar, au fost înaintate copia cazierului judiciar, adresa emisă de Ministerul de Justiţie, certificatul emis de autorităţile italiene, tradus în limba română, sentinţa penală nr. 372 din 06.12.2017 pronunţată de Judecătorul de Cameră Preliminară din cadrul Tribunalului pentru cauze cu minori Veneţia, sentinţa penală nr. 26/2020 Reg. Sent. din 02.10.2020, pronunţată de Curtea de Apel Veneţia, definitivă la data de 17.11.2021, inclusiv traducerile acestora, precum şi alte înscrisuri.

Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma dispoziţiilor art. 165 şi următoarele din Legea nr. 302/2004, instanţa de fond a constatat sesizarea ca fiind întemeiată.

Astfel, s-a reţinut că, în fapt, persoana transferabilă A. a fost condamnată prin sentinţa penală nr. 26/2020 Reg. Sent. din 02.10.2020, pronunţată de Curtea de Apel Veneţia, definitivă la data de 17.11.2021, la pedeapsa de 14 ani şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor în complicitate, prevăzut de art. 110, art. 575, art. 577 c alin. (1) - n. 1 din C. pen. din Italia, şi suprimarea cadavrelor, prevăzută de art. 110, art. 411 din C. pen. din Italia.

Prin sentinţa de condamnare s-a reţinut, sub aspectul situaţiei de fapt că, la data de 13.02.2016, fiind minoră şi în complicitate cu logodnicul ei major B., a ajutat la uciderea numitei C., mama lui B., şi ulterior l-a ajutat pe acesta să dezmembreze cadavrele victimelor C. şi D., sora lui B., să le introducă în trei geamantane mari şi să le arunce în râul Adige, faptele fiind săvârşite la Albaredo d'Adige (VR).

Curtea a observat că, deşi acuzaţia iniţială a vizat acte de complicitate şi în ceea ce priveşte uciderea numitei D., sora lui B., prin sentinţa pronunţată în cauză, persoana transferabilă A. a fost achitată sub aspectul acestei acuzaţii.

Instanţa de fond a constatat că sunt îndeplinite condiţiile speciale de recunoaştere prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004:

a) hotărârea este definitivă şi executorie;

b) faptele pentru care intimata a fost condamnată la pedeapsa de 14 ani şi 8 luni închisoare, prin sentinţa penală anterior menţionată, respectiv omor în complicitate, prevăzut de art. 110, art. 575, art. 577 c alin. (1) - n. 1 din C. pen. din Italia, şi suprimarea cadavrelor, prevăzută de art. 110, art. 411 din C. pen. din Italia, au corespondent în legea penală română în infracţiunile de complicitate la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen., raportat la art. 188 alin. (1) C. pen. şi profanarea de cadavre sau morminte, prevăzută de art. 383 alin. (1) C. pen.

Contrar menţiunilor din referatul întocmit de Ministerul Public, din analiza sentinţei penale de condamnare Curtea a constatat că, intimata a fost găsită vinovată de comiterea de acte de complicitate doar cu privire la una dintre victime, motiv pentru care nu se va reţine ca echivalentă infracţiunea de complicitate la omor calificat, prevăzută de art. 189 alin. (1) lit. f) C. pen.

c) persoana condamnată are cetăţenie română;

d) persoana condamnată, deşi nu şi-a exprimat acordul de a executa pedeapsa în România, Curtea a constatat că acordul nu este necesar, întrucât persoana condamntă este cetăţean român, iar, în perioada ulterioară comiterii infracţiunilor şi până la predarea sa în Italia, în baza mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare italiene, a locuit în România.

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004.

Sub acest aspect, s-a arătat că, deşi persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecarea cauzei în care a fost pronunţată hotărârea a cărei recunoaştere şi executare formează obiectul prezentei proceduri, a fost reprezentată de apărător desemnat din oficiu, care a formulat apărări în cauză, declarând, inclusiv, recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva sentinţei de condamnare.

Verificând, pentru infracţiunile reţinute în sarcina persoanei condamnate, îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege (art. 166 alin. (8) din Legea nr. 302/2004), Curtea a constatat că, raportat la vârsta persoanei transferabile la momentul comiterii infracţiunii, respectiv 17 ani, Curtea a apreciat că, subsecvent, recunoaşterii hotărârii de condamnare se impune adaptarea pedepsei aplicate de autorităţile judiciare italiene, în condiţiile în care, legislaţia penală din România nu permite aplicarea de pedepse minorilor, ci doar a unor măsuri educative.

Având în vedere pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de omor, incriminată de art. 188 alin. (1) C. pen., respectiv închisoarea de la 10 la 20 de ani, şi dispoziţiile art. 114 alin. (2) lit. b) şi art. 125 alin. (2) C. pen., Curtea a dispus adaptarea pedepsei de 14 ani şi 8 luni închisoare, aplicată de autorităţile italiene la măsura educativă a internării într-un centru de detenţie, pe o durată de 14 ani şi 8 luni, prevăzută de art. 125 C. pen.

Pe de altă parte, având în vedere că familia persoanei transferabile domiciliază pe teritoriul statului român, iar, aceasta cunoaşte puţin limba italiană, Curtea a apreciat că executarea în România a pedepsei închisorii, astfel cum a fost adaptată, este de natură să faciliteze reintegrarea socială a acesteia.

Pentru motivele arătate, instanţa de fond a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, a dispus recunoaşterea sentinţei penale de condamnare pronunţată de către instanţa din Italia faţă de persoana transferabilă A. şi a adaptat pedeapsa de 14 ani şi 8 luni închisoare aplicată de autorităţile judiciare italiene la măsura educativă a internării într-un centru de detenţie, pe o durată de 14 ani şi 8 luni, prevăzută de art. 125 C. pen.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel persoana condamnată A., arătând că, există un motiv de nerecunoaştere şi neexecutare a hotărârii penale străine, prevăzut de art. 163 din Legea nr. 302/2004, în sensul că, apelanta - persoană - condamnată nu a fost prezentă, personal, la judecarea cauzei în statul emitent, nefiind relevantă, în opinia sa, prezenţa apărătorului desemnat din oficiu, acesta din urmă neputând face o apărare eficientă în cauză.

Examinând apelul promovat de persoana condamnă A., prin prisma criticilor formulate, dar şi sub toate aspectele, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru motivele arătate în continuare.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, o hotărâre judecătorească străină poate fi recunoscută în România dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 167.

Faţă de aceste dispoziţii, verificând sentinţa nr. 26/2020 Reg. Sent. din 02.10.2020, pronunţată de Curtea de Apel Veneţia, rămasă definitivă la data de 17.11.2021, prin care cetăţeana româncă A. a fost condamnată la pedeapsa de 14 ani şi 8 luni închisoare, Înalta Curte constată că aceasta este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române, fiind definitivă şi executorie, motiv pentru care apreciază că este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Aşa cum rezultă din certificatul menţionat la art. 4 din Decizia cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, în sarcina persoanei condamnate s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de omor în complicitate, prevăzut de art. 110, art. 575, art. 577 c alin. (1) - n. 1 din C. pen. din Italia, şi suprimarea cadavrelor, prevăzută de art. 110, art. 411 din C. pen. din Italia, constând în aceea că, la data de 13.02.2016, fiind minoră şi în complicitate cu logodnicul ei major B., a ajutat la uciderea numitei C., mama lui B., şi ulterior l-a ajutat pe acesta să dezmembreze cadavrele victimelor C. şi D., sora lui B., să le introducă în trei geamantane mari şi să le arunce în râul Adige, faptele fiind săvârşite la Albaredo d'Adige (VR).

Având în vedere această situaţie de fapt, se constată că este îndeplinită şi cerinţa dublei incriminări, prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, faptele pentru care a fost condamnată apelanta prin sentinţa penală pronunţată de autorităţile judiciare din Italia având corespondent în legislaţia română şi realizând elementele de conţinut ale infracţiunilor de complicitate la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen., raportat la art. 188 alin. (1) C. pen. şi profanarea de cadavre sau morminte, prevăzută de art. 383 alin. (1) C. pen.

Totodată, se observă că, prin sentinţa penală de condamnare apelanta a fost găsită vinovată de comiterea de acte de complicitate doar cu privire la una dintre victime, motiv pentru care, nu se poate reţine că fapta ar avea corespondent în infracţiunea de complicitate la omor calificat, prevăzută de art. 189 alin. (1) lit. f) C. pen.

Deopotrivă, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite şi condiţiile prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, persoana condamnată A. fiind cetăţean român, conform actelor aflate la dosar.

Deşi, potrivit menţiunilor din Certificat persoana condamnată nu şi-a exprimat consimţământul de a executa pedeapsa în România, Înalta Curte apreciază că este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată, având în vedere că, potrivit dispoziţiilor legale amintite, consimţământul acesteia nu este necesar, întrucât este cetăţean român, iar, în perioada ulterioară comiterii infracţiunilor şi până la predarea sa în Italia în baza mandatului european emis de autorităţile judiciare italiene, a locuit pe teritoriul României.

Pe de altă parte, se observă că, în cauză, nu este incident niciunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată, întrucât, pentru faptele pentru care a fost condamnată, apelanta nu a fost şi nici nu este supusă unei proceduri judiciare în România sau în alt stat, iar aceasta răspunde penal potrivit legii române şi nu beneficiază de imunitate de jurisdicţie. În plus, se constată că nu a intervenit vreun incident în executarea pedepsei potrivit legii penale române (amnistia, prescripţia, dezincriminarea faptei).

Contrar susţinerilor apărării, se observă că, apelanta nu a fost prezentă, personal, la judecarea cauzei în care a fost pronunţată hotărârea a cărei recunoaştere se solicită, aceasta a fost audiată prin intermediul videoconferinţei fiind reprezentată de apărător desemnat din oficiu, care, de altfel, a formulat, inclusiv, recurs împotriva sentinţei de condamnare.

Sub aspectul sancţiunii aplicate, se observă că, din certificatul menţionat la art. 4 din Decizia cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, a rezultat că, pentru săvârşirea faptelor penale mai sus amintite, persoanei condamnate A. i-a fost aplicată pedeapsa de 14 ani şi 8 luni închisoare.

Având în vedere că la momentul comiterii faptei persoana condamnată era minoră (în vârstă de 17 ani), Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de fond a adaptat pedeapsa de 14 ani şi 8 luni închisoare aplicată de autorităţile judiciare italiene, la măsura educativă a internării într-un centru de detenţie, pe o durată de 14 ani şi 8 luni, prevăzută de art. 125 C. pen., în condiţiile în care legislaţia penală din România nu permite aplicarea de pedepse minorilor, ci doar de măsuri educative.

Având în vedere cele mai sus expuse, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a apreciat îndeplinite cerinţele Legii nr. 302/2004, recunoscând hotărârea emisă de autorităţile judiciare din Italia, dispunând adaptarea pedepsei aplicate la măsura educativă a internării pe o durată de 14 ani şi 8 luni şi transferul persoanei condamnate în România, cu deducerea perioadei executate, de la data de 06.06.2023, la zi.

Pentru motivele mai sus expuse, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 105 din 19 decembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., faţă de culpa sa procesuală, apelanta va fi obligată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1.159 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 105 din 19 decembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024.

Obligă apelanta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană transferabilă, în cuantum de 1.159 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 iunie 2025.