Scope of "contestație la executare": exclusion of substantive review of prior investigative acts and jurisdictional costs

Şedinţa publică din data de 13 ianuarie 2026

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 47/F din 10 aprilie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2025, în temeiul art. 598 şi urm. C. proc. pen., a fost respinsă contestaţia la executare formulată de contestatoarea A. în ceea ce priveşte încheierea din data de 28.01.2025, dată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2024. În temeiul art. 275 alin. (2), a fost obligată contestatoarea A. la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin cererea înregistrată pe rolul său la 12.02.2025, contestatoarea A. a formulat recurs/contestaţie în anulare împotriva încheierii din 28.01.2025 dată în dosarul nr. x/2024 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, susţinând, în esenţă, că soluţia de respingere ca neîntemeiată a contestaţiei durată proces ce a făcut obiectul acestui dosar şi de obligare a sa la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către stat este nelegală. Astfel, contestatoarea a învederat că, din actele dosarului de urmărire penală, se evidenţiază culpa Parchetului care, în cauza nr. 456/P/2021, a tergiversat cercetarea timp de 4 ani, până aproape de prescriere, fără efectua toate actele de urmărire penală ce se impuneau în cauză; a dispus clasarea exclusiv în baza declaraţiilor făptuitorilor; în mod eronat a stabilit încadrarea juridică a faptelor şi calificarea persoanelor vătămate ca martori; nu a identificat martorii propuşi, respectiv B., C., notarul D. şi E.; din dosar dispărând DVD-ul depus conţinând înregistrările convorbirilor cu D.A. şi transcrierea convorbirilor respective. În ceea ce priveşte cheltuielile judiciare stabilite în sarcina sa, a considerat că, în raport cu lipsa de interes a parchetului în soluţionarea plângerii penale, dar şi cu pensia sa, cuantumul respectivelor cheltuieli este exagerat de mare.

Analizând actele dosarului, prima instanţă a constatat că, prin încheierea din 28.01.2025 pronunţată în dosarul nr. x/2024 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 4884 alin. (5) C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de contestatoarea A., având ca obiect durata procesului penal cu privire la dosarul nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. Pentru a dispune astfel, raportându-se la dispoziţiile art. 4881 şi art. 4885 C. proc. pen., judecătorul de drepturi şi libertăţi a reţinut, în esenţă, că doar o parte din condiţiile cerute de lege pentru contestaţia durată proces sunt îndeplinite, nefiind întrunită condiţia prevăzută de art. 4881 alin. (3) lit. a) C. proc. pen. - referitoare la aflarea cauzei în faza de urmărire penală, sens în care a constatat că prin ordonanţa din 30.07.2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti emisă în dosarul penal nr. x/2021 s-a dispus o soluţie asupra plângerii penale formulate de petenta A., şi anume clasarea cauzei, pe motiv că fapta nu există [art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen..].

Raportându-se, în continuare, la obiectul prezentului dosar, instanţa de fond a reţinut că motivele de contestaţie la executare sunt în mod expres şi limitativ prevăzute în art. 598 alin. (1) lit. a)-d) C. proc. pen. şi se referă la situaţii privind punerea în executare a unei hotărâri definitive sau la incidente ivite în cursul executării acesteia. Astfel, contestaţia la executare nu este o cale de atac care să permită reformarea sau retractarea unei hotărâri definitive, iar pe această cale nu pot fi aduse critici modului în care a fost soluţionat fondul cauzei, s-a realizat descrierea faptelor, s-a stabilit încadrarea juridică a acestora, a fost motivată soluţia de condamnare sau a fost rezolvată situaţia juridică a antecedentelor penale ale condamnatului.

Or, contestatoarea A. nu a invocat niciunul dintre motivele limitativ şi expres prevăzute, respectiv: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

În ceea ce priveşte obligarea la plata cheltuielilor de judecată generate de promovarea contestaţiei durată proces, prima instanţă a reţinut că în cazul declarării apelului, recursului în casaţie ori al introducerii unei contestaţii sau oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care şi-a retras apelul, recursul în casaţie, contestaţia sau cererea. Prin urmare, a constatat că judecătorul de drepturi şi libertăţi în mod corect a dispus obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor judiciare, cu atât mai mult cu cât, aşa cum s-a reţinut şi în încheierea mai sus amintită, contestatoarea a stăruit în soluţionarea cererii sale.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestaţie contestatoarea A., învederând că instanţa de fond nu a soluţionat cererea de recalificare a acţiunii din contestaţie în anulare în contestaţie la executare, depusă înainte de primul termen de judecată, nu a conexat la prezentul dosar cauza nr. x/2025, s-a pronunţat înainte de soluţionarea cererii de strămutare formulată în cauză, a stabilit cheltuieli nelegale şi neîntemeiate în cuantum de 300 RON, nu au fost citaţi intimaţii şi nu a fost prezentă la niciun termen de judecată pentru a face precizări/modificări.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/2025, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. 7 cu termen de judecată la 11 noiembrie 2025, când, la solicitarea contestatoarei de amânare a judecăţii pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale şi pentru pregătirea apărării, s-a acordat termen la 13 ianuarie 2026.

La acest termen, însă după rămânerea cauzei în pronunţare, la dosar a fost înaintată cererea contestatoarei A., transmisă prin e-mail, prin care a solicitat "o scurtă amânare a termenului de judecată", precizând că doreşte să se prezinte în faţa instanţei pentru a-şi susţine cauza şi a prezenta dovezile în original, învederând că soseşte în România la 13.01.2026, aproximativ ora 9:00 a.m., biletele pentru deplasarea în străinătate fiind achiziţionate încă din 23.09.2025, şi că nu a reuşit să îşi angajeze un apărător ales din cauza dificultăţilor financiare.

Cu titlu premergător, Înalta Curte apreciază că nu se impune repunerea pe rol a cauzei în vederea soluţionării cererii de amânare formulată de contestatoarea A., înaintată completului de judecată după rămânerea cauzei în pronunţare, sens în care se are în vedere că dosarul nu se află la primul termen de judecată, anterior cauza fiind amânată la solicitarea aceleaşi părţi, care a învederat imposibilitatea de prezentare şi necesitatea pregătirii apărării, cu atât mai mult cu cât în susţinerea aspectelor invocate în cerere nici nu au fost depuse înscrisuri doveditoare.

Examinând contestaţia formulată de contestatoarea A., prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Analizând, cu prioritate, criticile contestatoarei prin care antamează aparenta nelegalitate a hotărârii atacate, Înalta Curte le apreciază ca nefiind fondate, având în vedere obiectul cauzei cu care a fost învestită instanţa de fond, respectiv o contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 C. proc. pen. Astfel, deşi, potrivit art. 597 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia la executare se soluţionează cu citarea părţilor interesate, în speţă numai contestatoarea A., care a învestit instanţa şi care, de altfel, a şi fost citată, prezintă interes în judecarea cauzei, iar nu şi persoanele indicate de aceasta în plângerile/sesizările adresate organelor de urmărire penală.

Pe de altă parte, împrejurarea că, la niciunul din termenele de judecată de la fond, contestatoarea A. nu a fost prezentă nu este aptă, eo ipso, să atragă admiterea contestaţiei, câtă vreme dispoziţiile art. 597 C. proc. pen. impun cu caracter obligatoriu doar citarea, participarea la şedinţa de judecată fiind lăsată la aprecierea persoanei citate atunci când aceasta nu se află în stare de detenţie ori internată într-un centru educativ, aşa cum este situaţia în speţă.

Deopotrivă, contrar susţinerilor contestatoarei, din însăşi conţinutul dispozitivului hotărârii atacate rezultă că judecătorul fondului a avut în vedere cererea sa de recalificare a acţiunii, soluţia pronunţată vizând contestaţia la executare, iar nu contestaţia în anulare formulată iniţial.

Evaluând, în continuare, criticile de netemeinicie formulate, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de fond a apreciat că niciunul aspectele invocate de contestatoare nu pot fi circumscrise cazurilor de contestaţie la executare prevăzute de lege.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen., împotriva executării unei hotărâri penale se poate face contestaţie în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei. Deopotrivă, contestaţia privind executarea dispoziţiilor civile este reglementată de art. 600 C. proc. pen., care face trimitere tot la cazurile prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. proc. pen.

Se observă, astfel, că niciunul dintre cazurile de contestaţie la executare expres reglementate de lege nu are în vedere chestiuni de felul celor invocate de contestatoare în cererea scrisă, ce vizează, pe de o parte, aspecte de fond sau nemulţumiri anterioare privind modul de instrumentare a unor dosare penale, iar, pe de altă parte, obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare în dosarul nr. x/2024 al Curţii de Apel Bucureşti. De altfel, aşa cum a reţinut şi judecătorul de la fond, obligarea contestatoarei la plata sumei de 100 RON, prin încheierea din 28.01.2025 pronunţată în dosarul nr. x/2024 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a fundamentat pe culpa procesuală a părţii a cărei cerere a fost respinsă.

Totodată, Înalta Curte apreciază neîntemeiată şi critica formulată de contestatoare în legătură cu dispoziţia de obligare, de către prima instanţă, la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., în cazul declarării apelului, recursului în casaţie ori al introducerii unei contestaţii sau oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care şi-a retras apelul, recursul în casaţie, contestaţia sau cererea. Prin urmare, obligaţia la plata cheltuielilor judiciare are la bază ideea culpei procesuale.

În speţă, se constată că, prin sentinţa penală atacată în cauză, în temeiul art. 598 şi urm. C. proc. pen., a fost respinsă contestaţia la executare formulată de contestatoarea A. vizând încheierea din 28.01.2025, dată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2024. Totodată, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată contestatoarea la plata către stat a sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, sumă pe care acesta a contestat-o în prezenta cauză.

Rezultă, aşadar, că dosarul format pe baza cererii contestatoarei a determinat cheltuieli judiciare, iar soluţia pronunţată de instanţă a făcut aplicabil textul de lege referitor la obligarea acesteia la acoperirea respectivelor cheltuieli.

Ca urmare, Înalta Curte constată culpa procesuală a contestatoarei cu privire la efectuarea cheltuielilor judiciare aferente judecării cauzei şi incidenţa dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., în mod judicios autoarea cererii fiind obligată la plata acestora.

În plus, Înalta Curte apreciază ca fiind neîntemeiate şi celelalte aspecte invocate de contestatoare, reţinând, pe de o parte, că cererea acesteia de reunire a prezentei cauze la dosarul nr. x/2025 a fost respinsă prin încheierea din 25 martie 2025 pronunţată în dosarul nr. x/2025 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, iar, pe de altă parte, că, aşa cum, în mod corect, a menţionat judecătorul de la fond în încheierea din data de 08 aprilie 2025, în raport cu dispoziţiile art. 72 alin. (8) C. proc. pen., formularea unei cereri de strămutare nu suspendă judecarea cauzei, ceea ce înseamnă că nu împiedică soluţionarea ei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de formulată de contestatoarea A. împotriva sentinţei penale nr. 47/F din 10 aprilie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2025.

Reţinând culpa sa procesuală şi în ceea ce priveşte declanşarea netemeinică a noului cadru procesual, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatoarea la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, sumă constant stabilită în considerarea unor cauze cu durată redusă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva sentinţei penale nr. 47/F din 10 aprilie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2025.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 ianuarie 2026.