Appeal against transfer of Italian prisoner to Romanian prison dismissed; enforcement of foreign judgments upheld

Şedinţa publică din data de 12 iunie 2025

Asupra apelului de faţă, examinând actele şi lucrările dosarului, constată:

Prin sentinţa penală nr. 47/F din 20 aprilie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi având ca obiect transferul persoanei condamnate A. (…).

A recunoscut, în parte, numai sub aspectul pedepsei închisorii:

- sentinţa penală nr. 794/2016 din 24.06.2016 (SIEP 794/2016-R.G. 8/2016), pronunţată de Curtea de Apel Roma (Italia), rămasă definitivă la data de 08.09.2016;

- sentinţa penală nr. 439/2022 din 13.05.2021(SIEP 439/2022-R.G. 8450/2020), pronunţată de Curtea de Apel Roma (Italia), rămasă definitivă la data de 16.10.2021;

A recunoscut, în parte, numai sub aspectul pedepsei închisorii, certificatul de executare nr. x/2022 din 25.11.2022 a Parchetului General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel Roma (Italia).

A constatat că A. a fost condamnat:

- prin sentinţa penală nr. 794/2016 din 24.06.2016, pronunţată de Curtea de Apel Roma (Italia), la o pedeapsă de 14 ani închisoare, pentru săvârşirea, la data de 22.09.2014, a infracţiunii prev. de art. 575, art. 442 din C. pen. italian, având corespondent în art. 188 alin. (1) raportat la art. 189 alin. (1) lit. h) C. pen. român;

- prin sentinţa penală nr. 439/2022 din 13.05.2021, Curtea de Apel Roma (Italia), la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea în cursul anului 2012, a infracţiunii prevăzută de art. 609 alin. (1), alin. (5), ter şi art. 442 din C. pen. italian, având corespondent în art. 219 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) C. pen. român;

A constatat că prin certificatul de executare nr. x/2022 din 25.11.2022 a Parchetului General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel Roma (Italia) s-a stabilit că persoana condamnată A. are de executat pedeapsa rezultantă de 18 ani închisoare.

În baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată a dispus executarea în continuare într-un penitenciar din România a pedepsei de 18 ani (6570 zile) închisoare.

A dedus din pedeapsa de 18 ani închisoare perioadele executate, astfel: 5 zile închisoare (executate în perioada 22.03.2012-26.03.2012); 3051 zile închisoare (executate neîntrerupt în perioada 23.09.2014-30.01.2023); 675 zile eliberare anticipată (calculate până la data de 30.01.2023); perioada executată de la data de 30.01.2023 la zi.

A constatat că persoana condamnată A. trebuie liberată din executarea pedepsei de 18 ani închisoare cel mai târziu la data de 12.11.2030.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Galaţi a reţinut că, prin sesizarea nr. 3056/II/5/2023 din 03.04.2023 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, înregistrată pe rolul instanţei sub nr. x/2023, s-a solicitat, în temeiul art. 165 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, transferarea persoanei condamnate A., dintr-un penitenciar din Italia, într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 18 ani închisoare (6.570 zile).

S-au ataşat la sesizarea formulată de procuror: adresa nr. x. 033 008.004-63/2019 GR BO din 15.03.2023 a Ministerului de Justiţie din Roma, împreună cu traducerea acesteia în limba română; certificatul emis de către autorităţile italiene în baza Deciziei cadru nr. 2008/909/GAI, din 15.02.2023, împreună cu traducerea acestuia în limba română; sentinţa nr. SIEP/439/2022 din 30.03.2022, pronunţată de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel Roma, definitivă şi irevocabilă la data de 16.10.2021, împreună cu traducerea acesteia în limba română; sentinţa nr. 4446/2021, din J3.05.2021, a Curţii de Apel din Roma. împreună cu traducerea acesteia în limba română; certificatul de executare nr. SIEP:439/2022. 25.11.2022. a Parchetului General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel Roma, împreună cu traducerea acestuia în limba română, fişa de cazier judiciar a persoanei condamnate A., precum şi fişa de evidenţă DEPABD, privind pe persoana condamnată A..

S-a menţionat în sesizarea înaintată de procuror că persoana condamnată A. a fost de acord să fie transferată în România, precum şi că, în urma verificărilor efectuate, nu s-a constatat existenţa vreuneia dintre situaţiile prevăzute de art. 165 alin. (2) lit. a), b), c) şi d) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.

S-a arătat că, prin sentinţa penală nr. 794/2016 din 24.06.2016 (SIEP 794/2016-R.G. 8/2016), pronunţată de Curtea de Apel Roma (Italia), persoana transferabilă a fost condamnată la o pedeapsă de 14 ani închisoare, pentru săvârşirea, la data de 22.09.2014, a infracţiunii prev. de art. 575, art. 442 din C. pen. italian, având corespondent în art. 188 alin. (1) raportat la art. 189 alin. (1) lit. h) C. pen. român.

În fapt, s-a reţinut că, în data de 22.09.2014, a cauzat voluntar moartea lui B., lovind-o pe aceasta în mod repetat în torace şi la gat cu un cuţit de bucătărie cu lama de otel cu lungimea de 10 cm, în aşa fel încât să-i provoace acesteia un număr de 13 răni, din care un număr de 5 penetrante în ţesuturile moi ale regiunii laterale stângi a gatului, la ţesuturile moi mediastinale, la plămânul stâng, la ţesuturile moi ale gâtului, la plămânul stâng până la superficia externă a pericardiului; răni care determinau o anemie secundară a sângerării care a provocat moartea victimei.

Prin sentinţa penală nr. 439/2022 din 13.05.2021 (SIEP 439/2022-R.G. 8450/2020) pronunţată de Curtea de Apel Roma (Italia), persoana transferabilă a fost condamnată la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea în cursul anului 2012, a infracţiunii prevăzută de art. 609 alin. (1), alin. (5), ter şi art. 442 din C. pen. italian, având corespondent în art. 219 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) C. pen. român.

În fapt, s-a reţinut că, în cursul anului 2012, a efectuat acte sexuale cu minora C., fiica convieţuitoarei C., constând în atingerea cu limba a vaginului minorei, iar în perioada septembrie 2010 până în aprilie 2012, a maltratat-o pe convieţuitoarea C., supunând-o la continuate acte de violenţă fizică şi psihologică, în particular impunându-i un regim de autoritate de soţ/patron în interiorul locuinţei, umilind-o si ameninţând-o în timpul sarcinii pentru orice motive legate de dificultatea femeii de a-i satisface în timpul sarcinii dorinţele sale sexuale, ajungând să o lovească în februarie 2011, în ciuda faptului că era în luna a cincea de sarcină (mai precis, întoarsă după amiaza acasă, după ce a găsit-o pe femeie în pat că se odihnea, după ce i-a spus vorbe cu următorul conţinut "de ce eşti în pat, fă-mi de mâncare", la refuzul femei i-a dat o palmă peste faţă făcând-o să-i curgă sânge din nas şi apoi o lovea cu forţa cu palma deschisă peste burta), adresându-i în continuu expresii cu următorul conţinut "curva, curvă proastă", lovind-o în mai multe ocazii cu palmele peste faţă, cu finalitatea de a o menţine într-un stare de supunere continuă.

Prin certificatul de executare nr. x/2022 din 25.11.2022 a Parchetului General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel Roma (Italia) s-a stabilit că persoana condamnată A. are de executat pedeapsa rezultantă de 18 (6570 zile) ani închisoare.

Analizând faptele pentru care persoana transferabilă A. a fost condamnată prin hotărârile penale menţionate, Curtea a constatat că acestea sunt incriminate şi de legislaţia penală română, constituind infracţiunile de omor calificat, prevăzut de art. 188 alin. (1) raportat la art. 189 alin. (1) lit. h) C. pen., şi agresiune sexuală, prevăzută de art. 219 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) C. pen.. Prin urmare, a reţinut îndeplinită condiţia dublei incriminări, faptele având caracter de infracţiuni de drept comun şi nefiind de natură politică sau militară.

În temeiul art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, Curtea a reţinut că hotărârile penale transmise de autorităţile judiciare italiene sunt definitive şi executorii, acestea rămânând definitive la datele de 08.09.2016, respectiv 16.10.2021, persoana condamnată aflându-se deja în executarea pedepsei de 18 ani închisoare.

Curtea a mai constatat că persoana transferabilă A. este cetăţean român, şi că aceasta şi-a exprimat consimţământul pentru continuarea executării pedepsei în România. Totodată, din certificatul emis de autorităţile italiene a rezultat că persoana condamnată se află pe teritoriul statului emitent şi urmează a fi expulzată în statul de punere în aplicare.

De asemenea, Curtea a reţinut că nu rezultă aplicarea pedepsei pe criterii de rasă, religie, sex, naţionalitate, limbă, opinii politice sau apartenenţă la un anumit grup social şi că nu există niciun motiv pentru care persoana condamnată nu ar fi răspuns penal potrivit legii române, în ipoteza săvârşirii faptelor pe teritoriul României.

În ceea ce priveşte motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004, Curtea a constatat că acestea nu sunt incidente, întrucât persoana transferabilă nu figurează cu alte condamnări în România pentru aceleaşi fapte, nu a beneficiat de imunitate de jurisdicţie penală, nu a intervenit prescripţia executării pedepsei, iar procedurile desfăşurate în faţa autorităţilor judiciare italiene au avut loc în prezenţa persoanei condamnate.

În consecinţă, Curtea a apreciat că sunt întrunite toate condiţiile legale pentru recunoaşterea şi punerea în executare a hotărârilor penale străine în România.

Împotriva acestei sentinţe, persoana condamnată A. a declarat apel, motivele promovării căii de atac fiind susţinute de apărătorul desemnat din oficiu, astfel cum sunt consemnate în practicaua hotărârii.

Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacată, Înalta Curte apreciază apelul ca nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Prin sentinţa penală nr. 794/2016 din data de 24.06.2016, rămasă definitivă la data de 08.09.2016, Curtea de Apel Roma (Italia) a dispus condamnarea cetăţeanului român A., la o pedeapsă de 14 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 575 şi art. 442 din C. pen. italian, iar prin sentinţa penală nr. 439/2022 din 13.05.2021 (SIEP 439/2022-R.G. 8450/2020), aceeaşi instanţă l-a condamnat pe cetăţeanul român la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea în cursul anului 2012, a infracţiunii prevăzută de art. 609 alin. (1), alin. (5), ter şi art. 442 din C. pen. italian.

Prin certificatul de executare nr. x/2022 din 25.11.2022 al Parchetului General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel Roma (Italia) s-a stabilit că persoana condamnată A. are de executat pedeapsa rezultantă de 18 (6570 zile) ani închisoare.

La solicitarea autorităţilor judiciare din Italia, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a sesizat instanţa în vederea recunoaşterii hotărârilor de condamnare pronunţate în Italia şi transferarea persoanei condamnate A. , pentru a continua executarea pedepsei rezultante de 18 (6570 zile) ani închisoare, într-un penitenciar din România.

Reţinând că statul emitent - Italia a transpus Decizia - cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului Europei din 27.11.2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a admis sesizarea, hotărârea atacată respectând cerinţele de legalitate şi temeinicie.

Solicitarea autorităţilor judiciare italiene este supusă exigenţelor de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile din Titlul VI Capitolul I (Dispoziţii generale) şi Capitolul II (Punerea în executare pe teritoriul României a pedepselor sau măsurilor privative de libertate aplicate de instanţele altor state membre ale Uniunii Europene) Secţiunea I şi a II-a din Legea nr. 302/2004, republicată.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 153 alin. (1) cuprinse în Titlul VI Capitolul I din legea nr. 302/2004 "prezentul titlu se aplică în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene care au transpus Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană.".

În temeiul dispoziţiilor art. 167 cuprinse în Titlul VI Capitolul II Secţiunea a II-a (Transferarea persoanelor condamnate, deţinute în alte state membre ale Uniunii Europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România) din Legea nr. 302/2004, cu modificările aduse prin Legea nr. 300/2013, transferarea unei persoane condamnate în vederea executării pedepsei se poate dispune numai în următoarele condiţii:

a) hotărârea este definitivă şi executorie

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea infracţiunii se face pentru fiecare infracţiune în parte;

c) persoana condamnată are cetăţenie română;

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimţământul nu este necesar când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimţământul poate fi dat de reprezentantul acesteia.

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163 din aceeaşi lege.

Ca atare, verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că hotărârea de condamnare pronunţată de Curtea de Apel din Roma, Italia faţă de cetăţeanul român A. este definitivă şi executorie, persoana transferabilă aflându-se în executarea pedepsei rezultante de 18 (6570 zile) ani închisoare, iar condiţia dublei incriminări este îndeplinită, întrucât faptele pentru care acesta a fost condamnat în Italia au corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor prevăzute de art. 188 alin. (1) raportat la art. 189 alin. (1) lit. h) C. pen. (omor calificat - pedepsit cu închisoare de la 15 la 25 ani) şi art. 219 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) C. pen. (agresiune sexuală - pedepsită cu închisoare de la 5 la 12 ani), în concurs real în condiţiile art. 38 alin. (1) C. pen.

Prin hotărârea apelată, prima instanţă a dispus deducerea din pedeapsa aplicată a perioadelor executate, astfel: 5 zile închisoare (executate în perioada 22.03.2012-26.03.2012); 3051 zile închisoare (executate neîntrerupt în perioada 23.09.2014-30.01.2023); 675 zile eliberare anticipată (calculate până la data de 30.01.2023); perioada executată de la data de 30.01.2023 la zi.

În cauză, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 166 alin. (6) şi alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, referitoare la adaptarea pedepsei, deoarece, raportat la pedepsele prevăzute pentru încadrările juridice corespondente în legislaţia română şi regulile concursului de infracţiuni prevăzute de art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., maximul pedepsei aplicabile persoanei transferabile, conform legislaţiei române, ar fi fost cu mult mai mare decât pedeapsa aplicată de autorităţile italiene.

Referitor la condiţia de a nu fi incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzut la art. 163 din Legea 302/2004, republicată, Înalta Curte constată că nu a rezultat niciun indiciu cu privire la posibilitatea derulării unor cercetări faţă de condamnat într-un dosar aflat în prezent pe rolul organelor judiciare din România, sau cu privire la cercetarea, judecarea, condamnarea sa pentru aceleaşi fapte pentru care a fost condamnat în Italia; nu a existat niciun motiv pentru reluarea verificărilor efectuate de procuror, în baza art. 165 alin. (2) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 302/2004, anterior sesizării instanţei de judecată, executarea hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent în România nefiind contrară principiului non bis in idem şi nici regulii specialităţii.

Totodată, în cauză, sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de Legea nr. 302/2004, republicată, având în vedere că persoana transferabilă A. răspunde penal, nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicţie, nu a intervenit prescripţia executării pedepsei, amnistia sau graţierea ori dezincriminarea faptei.

În ceea ce priveşte cerinţa art. 167 lit. d) din Legea 302/2004, republicată, se are în vedere că autorităţile italiene au hotărât expulzarea cetăţeanului român A. de pe teritoriul Italiei, aşa încât consimţământul persoanei transferabile nu ar fi fost necesar, chiar şi în situaţia în care nu şi-ar fi exprimat acordul de a fi transferat într-un penitenciar din România.

Prin urmare, neconturându-se existenţa niciunui motiv de nerecunoaştere şi neexecutare a sentinţei de condamnare pronunţată de autorităţile judiciare din Italia, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală şi temeinică, apelul fiind nefondat.

Pentru considerentele expuse şi având în vedere că hotărârea pronunţată de instanţa penală italiană este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române şi nu contravine ordinii publice a statului român, Înalta Curte va respinge, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 47/F din 20 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelantul persoană condamnată va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană condamnată, în cuantum de 1159 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 47/F din 20 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

Obligă apelantul persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană condamnată, în cuantum de 1159 de RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 iunie 2025.