Revocation of suspended sentence for civil debt: objective impossibility to pay and unrecognized enforcement proceedings

Şedinţa publică din data de 26 februarie 2025

Asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 130/F din data de 21 iunie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2023, în baza art. 462 alin. (4) C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 189/F din data de 02.11.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a I-a Penală, în dosarul nr. x/2022, definitivă prin decizia penală nr. 407/25.05.2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală.

S-a dispus reluarea executării pedepsei de 2 ani şi 8 luni închisoare aplicate condamnatului A., la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Au fost menţinute până la rămânerea definitivă a acestei hotărâri obligaţiile impuse revizuentului conform art. 460 alin. (1) C. proc. pen., prin decizia penală nr. 863/21.12.2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin cererea înregistrată la data de 23.06.2023, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, persoana condamnată A. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 189 din data de 02.11.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a I-a Penală în cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2022, rămasă definitivă prin decizia nr. 407 din data de 25.05.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

În motivarea cererii de revizuire, condamnatul a arătat, în esenţă, că prin decizia penală nr. 294/A din data de 09.11.2018 pronunţată în cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus condamnarea sa la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare cu aplicarea art. 91 C. pen., fiind suspendată sub supraveghere executarea pedepsei principale aplicate pe durata unui termen de 4 ani.

La data de 25.08.2022, Serviciul de Probaţiune Bucureşti a solicitat revocarea suspendării executării pedepsei, apreciindu-se că nu s-au îndeplinit cu rea-credinţă obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, fiind astfel înregistrată pe rolul curţii de apel cauza cu nr. x/2022.

Urmare a acestei sesizări, prin sentinţa penală nr. 189 din data de 02.11.2022 pronunţată în cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2022, rămasă definitivă prin decizia nr. 407 din data de 25.05.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a dispus, în baza art. 583 C. proc. pen. raportat la art. 96 alin. (2) C. pen., admiterea sesizării Serviciului de Probaţiune Bucureşti şi revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei aplicate, persoana condamnată urmând să execute în regim de detenţie pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare.

Pentru a se dispune revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 8 luni închisoare s-a avut în vedere reaua-credinţă a persoanei condamnate A. în neîndeplinirea obligaţiilor civile stabilite în sarcina sa prin hotărârea de condamnare - sentinţa penală nr. 131/27.06.2017 a Curţii de Apel Bucureşti.

În acest sens, s-a constatat că, după rămânerea definitivă a sentinţei penale nr. 131/27.06.2017 a Curţii de Apel Bucureşti şi până în prezent, intimatul A. a desfăşurat activităţi din care a obţinut venituri, însă nu a achitat nici măcar în parte obligaţiile civile stabilite în sarcina sa prin hotărârea de condamnare. În plus, nu a manifestat nicio diligenţă sub acest aspect şi, chiar dacă din actele dosarului a rezultat deplina cooperare a lichidatorului judiciar al părţi civile B. pentru recuperarea sumelor datorate societăţii, s-a constatat că nu s-a recuperat/achitat nicio sumă din daunele la care inculpaţii fuseseră obligaţi.

Pentru a justifica pasivitatea pe care a manifestat-o pe parcursul termenului de supraveghere, contestatorul-condamnat a invocat că nu a fost notificat de lichidatorul judiciar al părţii civile S.C. B. în legătură cu suma pe care o datorează personal şi, ca atare, nu a cunoscut contul de insolvenţă în care pot fi viraţi banii.

Tot în apărare, contestatorul-condamnat a mai depus la dosarul cauzei, în cursul soluţionării contestaţiei la instanţa supremă, oferta-angajament de plată din 8 martie 2023, referitoare la propunerea de executare silită a terenului situat în Bucureşti, Drumul la Roşu nr. 11, pe care îl avea în patrimoniu şi a unei părţi din salariu, precum şi dovezile de plată a câte 1.500 de RON în datele de 13 martie 2023 şi 11 aprilie 2023, susţinând că aceste probe demonstrează buna sa credinţă.

Cu toate acestea, s-a apreciat de către instanţa supremă la momentul soluţionării contestaţiei că persoana condamnată a încălcat această obligaţie cu rea-credinţă, într-o manieră aptă să justifice o măsură de revocare.

Prin cererea de revizuire formulată, persoana condamnată a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 lit. a) C. proc. pen. şi a solicitat instanţei să constate că în cauză s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei si care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză, respectiv: înscrisuri medicale (rapoarte medicale, buletine de analiză, consultaţii, bilete de ieşire din spital, investigaţii, consulturi, scrisori medicale, dovezi de plată), dovezi de urmare a programului de reintegrare socială şi dovada de plată, dovada lipsei de venituri din societatea în care este administrator - S.C. C. S.R.L., contract de închiriere şi dovada achitării contravalorii chiriei, extras de carte funciară.

Astfel, a apreciat că aceste înscrisuri sunt de natură a influenţa stabilirea situaţiei de fapt, în sensul că revizuentul-condamnat nu a acţionat cu rea-credinţă la neachitarea despăgubirilor civile în cuantum de 2.821.786,03 RON, obligaţie stabilită în solidar cu inculpaţii D., E., F., G., H., I., J., K., prin sentinţa penală nr. 131/27.06.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 294/09.11.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ci nu a avut posibilităţi materiale în acest sens. A conchis în sensul că aceste date sau informaţii sunt complet străine judecăţii anterioare, nefiind evaluate de instanţe la momentul pronunţării soluţiei.

În continuare, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa penală nr. 156/F din data de 30.08.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în dosarul nr. x/2023, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 189/F din data de 02.11.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a I-a Penală, în dosarul nr. x/2022.

A fost respinsă cererea de suspendare a executării hotărârii.

Prin decizia penală nr. 863/21.12.2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, a fost admisă contestaţia formulată de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 156/F din 30 august 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2023, a fost desfiinţată în totalitate hotărârea atacată, şi, în rejudecare:

În baza art. 459 C. proc. pen. raportat la art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de revizuire formulată de revizuentul A., iar cauza a fost trimisă la Curtea de Apel Bucureşti în vederea soluţionării pe fond a cererii de revizuire.

În baza art. 460 alin. (1) C. proc. pen., a fost suspendată executarea sentinţei penale nr. 189/F din 02.11.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2022, definitivă prin decizia penală nr. 407 din 25.05.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, până la soluţionarea cererii de revizuire.

În baza art. 215 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) C. proc. pen., pe durata suspendării executării hotărârii, revizuentul A. a fost obligat să respecte următoarele obligaţii:

- să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

- să informeze de îndată instanţa cu privire la schimbarea locuinţei;

- să se prezinte la organul de poliţie în a cărui rază teritorială domiciliază, desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;

- să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată.

Ulterior, cauza fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 28.02.2024, sub nr. x/2023*.

Examinând pe fond cererea de revizuire, judecătorul de la prima instanţă a reţinut că faptele sau împrejurările prezentate de revizuent nu sunt de natură să dovedească netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.

Referitor la probele administrate în cadrul cererii de revizuire, Curtea a reţinut că aspectele invocate de revizuent privesc în esenţă pasivitatea creditorului obligaţiei ori neregularităţi în desfăşurarea procedurii de executare silită.

De asemenea, s-a avut în vedere că persoana condamnată a dovedit rea-credinţă, manifestată inclusiv prin dezinteres sau chiar prin contestarea faptului că are vreo obligaţie stabilită în sarcina sa, iar toate demersurile făcute de acesta au avut loc în contextul în care serviciul de probaţiune a sesizat instanţa.

În ceea ce priveşte veniturile din jocuri de noroc, s-a reţinut încă de la momentul soluţionării sesizării serviciului de probaţiune că acesta a obţinut pe parcursul supravegherii venituri din astfel de surse - aspect relevat de înscrisurile depuse la dosar. Cauzele înregistrate pe rolul instanţelor de judecată la care a făcut referire revizuentul sunt ulterioare hotărârii atacate, fiind evident că la momentul soluţionării sesizării, acesta nu contestase câştigurile din pariuri şi nu chemase în judecată vreo persoană.

Referitor la deficienţele ori neregularităţile existente în cadrul procedurii de executare silită, prima instanţă a apreciat că aceste aspecte erau deja cunoscute de către instanţele de judecată.

În continuare, s-a apreciat că emiterea unei somaţii la data de 23.05.2023 nu constituie o împrejurare nouă care să aibă relevanţă la aprecierea netemeiniciei hotărârii.

În ceea ce priveşte imobilul situat în strada x, nr. 11, sector 6 s-a reţinut că a fost luată măsura urmăririi prin emiterea somaţiei la 23.05.2023, însă existenţa acestui imobil era de asemenea cunoscută, la dosarul nr. x/2022 existând adresa D.G.I.T.L. Sector 6 prin care se comunica faptul că A. figurează înregistrat titular de rol fiscal (în coproprietate cu L.), fiind instituit sechestru. Cu toate acestea, urmărirea imobilului era suspendată de drept până la rămânerea definitivă a hotărârii în cauza privind partajul imobilului.

Curtea a mai avut în vedere că existenţa unor plăţi parţiale era cunoscută la soluţionarea definitivă a cauzei de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Deşi nu a fost avută în vedere şi plata sumei de 1500 RON din 10.05.2023, s-a apreciat că această împrejurare nu este de natură să conducă la o soluţie diametral opusă, respectiv de respingere a sesizării.

Prima instanţă a mai arătat că disponibilitatea contestatorului a fost manifestată doar ulterior pronunţării sentinţei de revocare a suspendării executării pedepsei şi nu înlătură reaua-credinţă avută pe parcursul termenului de supraveghere.

II. Împotriva acestei hotărâri a formula în contestaţie în termen legal revizuentul A..

Prin motivele de contestaţie formulate în scris, revizuentul a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea hotărârii atacate, pe care a apreciat-o nelegală şi netemeinică, admiterea cererii de revizuire şi respingerea sesizării serviciului de probaţiune, având în vedere evidenta imposibilitate obiectivă a revizuentului de a achita integral prejudiciul imputat în cauza nr. 3935/2/2016, aspect ce reiese fără putinţă de tăgadă din înscrisurile depuse în probaţiune.

Astfel, a arătat că a dat dovadă de bună-credinţă în îndeplinirea tuturor măsurilor şi obligaţiilor judiciare, procedura execuţională desfăşurată împotriva sa coroborată cu lipsa unor venituri suficiente pentru a achita integral obligaţiile civile imputate prin hotărârea de condamnare (în cuantum de 2.821.786,03 RON), dar şi circumstanţele sale personale (stare precară de sănătate, plata unei chirii şi a unor cheltuieli cu întreţinerea, lipsa unor venituri periodice, etc.), dovedind imposibilitatea obiectivă de a stinge integral obligaţiile civile, stare de fapt ce nu a fost cunoscută în totalitate de către instanţă la momentul revocării suspendării.

O primă critică a revizuentului a vizat faptul că magistratul de fond a încălcat puterea de lucru judecat a deciziei penale nr. 863/21.12.2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, considerând în mod nelegal că faptele şi mijloacele de probă prezentate nu sunt unele necunoscute, ele fiind deja analizate de către magistraţii care pronunţaseră hotărârile de revocare a suspendării sub supraveghere, motivare ce intră în contradicţie flagrantă cu soluţia de admitere în principiu a revizuirii si, implicit, cu natura faptelor şi mijloacelor de probă.

Un alt aspect a vizat faptul că prima instanţă a încălcat dispoziţiile Constituţiei României care reglementează separaţia puterilor în stat, modificând forma art. 96 alin. (2) C. pen., în sensul în care reţine o aşa-zisă rea-credinţă în neîndeplinirea obligaţiilor civile rezultate din hotărârea de condamnare, cu toate că dovedise imposibilitatea obiectivă ce a condus la neplata integrală a prejudiciului.

Spre deosebire de prevederile legale care reglementează primul alineat al articolului 96 C. pen., reglementările alin. (2) nu mai prevăd ca realizarea obligaţiilor civile dispuse în sarcina condamnatului prin hotărârea de condamnare să se realizeze cu bună-credinţă, ci impun persoanei supravegheate să achite integral tot prejudiciul reţinut în sarcina sa, în termenul astfel acordat, sub sancţiunea revocării suspendării şi executării efective a pedepsei.

Cu toate acestea, legiuitorul a prevăzut pentru persoana condamnată posibilitatea de a nu îi fi revocată sancţiunea doar dacă dovedeşte că nu a avut posibilităţile necesare îndeplinirii obligaţiilor civile reţinute în sarcina sa, această situaţie putând fi probată ca reprezentând o situaţie mai presus de voinţa celui vizat de revocare.

În concluzie, a apreciat că, din moment ce în art. 96 alin. (2) C. pen. nu se menţionează despre existenţa sau nu a unei rele-credinţe a persoanei condamnate în imposibilitatea executării obligaţiilor civile, magistratul de fond a încălcat prevederile art. (1) alin. (4) din Constituţia României, substituindu-se puterii legislative şi suplimentând norma precitată cu un criteriu inexistent în lege.

Mai mult, legiuitorul nu a permis prin norma stipulată în art. 96 alin. (2) C. pen. executarea în parte a obligaţiilor civile imputate persoanei condamnate, pentru a se crea aparenţa de bună-credinţă. Prevederea imperativă din lege nu admite nicio tranzacţie pentru condamnat, în vederea achitării parţiale ori în viitor a obligaţiilor, singura excepţie fiind dovedirea imposibilităţii de plată integrală a prejudiciului, stare de fapt pe care apreciază că a probat-o.

O a treia critică a constat în aceea că, în mod netemeinic, magistratul de fond a apreciat ca neconform probatoriul propus de revizuent în dovedirea faptelor şi împrejurărilor necunoscute de către instanţă la momentul revocării suspendării sub supraveghere, considerând ca în realitate aspectele relevate erau unele deja cunoscute şi analizate, nefiind în măsură să conducă la constatarea netemeiniciei sentinţei penale nr. 189/F/02.11.2022 a Curţii de Apel Bucureşti.

Revizuentul a arătat că la momentul soluţionării sesizării de revocare:

- nu obţinuse alte venituri, pentru perioada noiembrie 2018 - noiembrie 2022, în afară de cele două salarii aferente lunilor septembrie- octombrie 2022 şi diverse câştiguri la jocuri de noroc, mult mai mici decât cele menţionate de către ANAF;

- nu încasase niciun fel de chirii nici personal şi nici prin societatea pe care o administra;

- nu deţinea alte bunuri mobile/imobile în afara celor sechestrate şi supuse procedurii executării silite de către M.;

- societatea pe care o administra - S.C. C. S.R.L., se afla în procedura falimentului fiind dizolvată din 12.12.2008, iar prin răspunsul furnizat de Cabinet Individual de Insolvenţă N. a rezultat că în perioada 2018-2022 ori în nicio altă perioadă ulterioară falimentului nu s-au încasat venituri, salarii ori alte sume de bani;

- procedura execuţională demarată împotriva sa în vederea valorificării imobilului-teren pe care îl deţine a fost una despre care nu a avut cunoştinţa până în luna martie 2023, deci după expirarea termenului de supraveghere, respectivele nereguli fiind cauzate de personalul M., care îl citaseră la o altă adresă decât cea de domiciliu şi tergiversaseră astfel vânzarea imobilului-teren, situaţie ce a condus la imposibilitatea acoperirii prejudiciului;

- societatea O. Filiala Bucureşti, în calitate de lichidator al societăţii B., încasase atât între anii 2018 - 2022, cât si ulterior sume de bani în urma unor popriri puse pe salariile coinculpaţilor obligaţi în solidar cu revizuentul, fiind evident nereală susţinerea că ulterior punerii în executare a hotărârii nr. 131/2017 a Curţii de Apel Bucureşti nu s-a recuperat nicio sumă de bani.

Astfel, a apreciat că aceste împrejurări confirmă netemeinicia sentinţei penale nr. 189/2022 a curţii de apel, solicitând să se aibă în vedere că nu a obţinut niciodată venituri de 2.000/3.000 RON lunar din chirii, iar din salariile obţinute în ultimele 2 luni ale termenului de supraveghere, după ce s-a angajat la P. S.R.L., a achitat 3.000 RON până la momentul pronunţării deciziei penale nr. 407/25.05.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. De asemenea, sumele încasate din jocuri de noroc au fost la nivelul câtorva mii RON, nu la nivelul sutelor de mii, cum eronat s-a vehiculat de către ANAF.

În aceeaşi ordine de idei, a apreciat nu putea în mod voluntar să dispună de bunurile sechestrate si care urmau să fie valorificate în procedura execuţională, la solicitarea lichidatorului judiciar al S.C. B.. De asemenea, procedura execuţională a fost una viciată, în condiţiile în care a aflat despre existenţa ei ulterior lunii martie 2023, fiind citat la o altă adresă decât cea de domiciliu, iar valorificarea unui bun imobil al său care putea stinge o bună parte din prejudiciu nu se mai realizase din culpa exclusivă a executorului.

Prin urmare, având în vedere că procedura execuţională a fost una viciată, iar bunul nu a fost valorificat din culpa altora şi nu a revizuentului, rezultă că s-a aflat într-o situaţie limitativă şi de exonerare.

În final, a precizat că judecătorul de la prima instanţă lipseşte de valoare mijloace de probă care dovedeau cheltuielile pe care revizuentul le-a efectuat în perioada 2018-2022 pentru a se întreţine, îngriji şi a-şi asigura traiul zilnic, fiind absurdă eliminarea lor, în condiţiile în care persoana condamnată are obligaţia dovedirii prin orice mijloc a imposibilităţii îndeplinirii obligaţiilor civile imputate prin hotărârea de condamnare.

Cauza a fost înregistrată la data de 01.07.2024 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind repartizată aleatoriu completului de judecată C8, cu termen de judecată la 16.10.2024.

La 15.10.2025, contestatorul-revizuent a depus la dosarul cauzei motivele de contestaţie formulate în scris şi o cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum şi o cerere sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (2) C. pen., admisă prin încheierea din 11.12.2024.

Ulterior dezbaterilor, respectiv la 23.01.2025, contestatorul-revizuent A. a depus la dosarul cauzei concluzii scrise prin care, în esenţă, a reiterat aspectele invocate prin motivele de contestaţie, relevând imposibilitatea obiectivă de stingere integrală a obligaţiilor civile. De asemenea, la 10.02.2025, contestatorul a depus înscrisuri în susţinerea contestaţiei, respectiv angajamentul de plată încheiat cu O., lichidatorul judiciar al părţii civile B..

III. Examinând contestaţia formulată de revizuentul A., în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte o apreciază întemeiată, urmând să o admită pentru următoarele considerente:

Revizuirea (restitutio in integrum) reprezintă o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri judecătoreşti definitive care conţin erori de fapt deosebit de grave.

Prin aceasta nu se urmăreşte o nouă reapreciere a probatoriului deja administrat sau administrarea altor probe cu privire la faptele intrate sub puterea lucrului judecat, ci se invocă necunoaşterea adevăratei situaţii de fapt de către instanţa de judecată, fiind descoperite împrejurări de fapt sau fapte noi care nu au fost cunoscute de instanţă la momentul soluţionării cauzei.

Fiind o cale extraordinară de atac prin care se îndreaptă erorile judiciare grave, cazurile în care se poate introduce o cerere de revizuire sunt limitativ prevăzute de lege, reglementarea asigurând, pe de o parte stabilitatea hotărârilor definitive, iar, pe de altă parte, securitatea raporturilor juridice, erorile minore neputând fi luate în considerare ca motive de revizuire. Astfel, revizuirea nu poate fi cerută doar pentru a se obţine o nouă rejudecare a cauzei.

Fiind învestită cu soluţionarea contestaţiei declarate de persoana condamnată A. împotriva hotărârii prin care i-a fost respinsă cererea de revizuire, după etapa admiterii în principiu, Înalta Curte este chemată să se pronunţe asupra temeiniciei solicitării ce formează obiectul exercitării dreptului persoanei condamnate de a solicita şi, eventual, de a obţine revizuirea hotărârii judecătoreşti.

Preliminar, se constată că cererea de revizuire a persoanei condamnate A. s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Potrivit acestor dispoziţii, revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive, poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză;

Pentru a fi incident acest caz de revizuire, se cer a fi îndeplinite două condiţii, respectiv să se descopere fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, iar acestea să fie apte să dovedească netemeinicia hotărârii atacate, impunându-se pronunţarea unei soluţii diametral opuse celei ce formează obiectul hotărârii a cărei revizuire se cere.

Aşadar, sub un prim aspect, faptele sau împrejurările invocate nu trebuie să fie cunoscute la momentul soluţionării cauzei.

În ceea ce priveşte expresia fapte sau împrejurări, se impune a se sublinia că aceasta se referă la probele propriu-zise, ca elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, şi anume orice întâmplare, situaţie, stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii a cărei revizuire se solicită.

Sub un al doilea aspect, Înalta Curte reţine că faptele sau împrejurările descoperite trebuie să poată dovedi netemeinicia hotărârii definitive atacate şi să conducă la pronunţarea unei soluţii opuse celei pronunţate prin hotărârea a cărei revizuire se cere (în cazul de faţă o soluţie de respingere a sesizării Serviciului de Probaţiune Bucureşti).

Dacă în prima fază, respectiv aceea a examinării admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, se analizează cererea sub aspectul regularităţii sale, adică a îndeplinirii condiţiilor în care poate fi exercitată şi dacă elementele invocate pot fi apreciate ca fiind formal de noutate, în faza judecării pe fond a cererii de revizuire se analizează temeinicia acesteia şi dacă temeiurile invocate pot căpăta valenţe probatorii de natură a conduce la o soluţie diametral opusă celei atacate.

Practic, elementele de probă noi la care se referă art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. trebuie să fie de natură a demonstra fie că faptul reţinut definitiv nu a existat, fie că cel condamnat nu a luat parte la comiterea lui.

În cazul de faţă, se solicită a se constata că persoana condamnată a fost în imposibilitate obiectivă de a îndeplini obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, instanţa care a dispus revocarea suspendării executării pedepsei neavând cunoştinţă de anumite fapte sau împrejurări de natură a dovedi această imposibilitate de plată a despăgubirilor civile.

În opinia condamnatului, aceste aspecte conduc la netemeinicia soluţiei de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi impun respingerea sesizării serviciului de probaţiune.

În acest sens, persoana condamnată a invocat pe de o parte, faptul că nu a dispus de veniturile care au fost vehiculate în hotărârea a cărei revizuire se solicită, iar, pe de altă parte, că nu a avut cunoştinţă de procedura execuţională demarată împotriva sa, situaţie ce a condus la imposibilitatea acoperirii prejudiciului.

Procedând la examinarea temeiniciei cererii de revizuire prin raportare la aceste critici, Înalta Curte apreciază că se impune a se verifica pe de o parte, dacă acele fapte sau împrejurări invocate de apărare au fost cunoscute de instanţă la momentul soluţionării sesizării serviciului de probaţiune, iar, pe de altă parte, dacă acestea sunt apte să probeze netemeinicia hotărârii atacate.

Sub acest aspect, cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect faptul că aspectele invocate de condamnat în susţinerea cererii de revizuire au fost aduse în atenţia instanţelor de judecată care au soluţionat sesizarea Serviciului de Probaţiune Bucureşti, realizată în conformitate cu dispoziţiile art. 94 alin. (4) lit. c) raportat la art. 96 alin. (2) C. proc. pen.

Prin urmare, chestiunea care se impune a fi dezlegată constă în a se stabili dacă faptele probatorii invocate, au fost sau nu avute în vedere la soluţionarea cauzei, fiind efectiv examinate de instanţa învestită cu soluţionarea sesizării privind revocarea suspendării executării pedepsei, respectiv dacă reprezintă fapte sau împrejurări noi în accepţiunea dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Procedând în acest sens, Înalta Curte reţine că, deşi aspectele invocate de apărare în susţinerea cererii de revizuire au fost aduse în atenţia instanţelor care au soluţionat cauza în fond, prima instanţă de revizuire, analizând criticile persoanei condamnate, a interpretat în mod eronat sintagma ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei, din cuprinsul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., apreciind în aceeaşi manieră că împrejurările factuale presupus a fi noi, cu referire la posibilitatea reală a condamnatului de a acoperi prejudiciul, respectiv prin valorificarea imobilelor deţinute în procedura executării silite ori în nume propriu, au fost cunoscute de către instanţele de judecată la momentul soluţionării sesizării.

Cu privire la acest aspect, al necunoaşterii faptelor sau împrejurărilor de către instanţa care a soluţionat cauza ce formează obiectul revizuirii, Înalta Curte reţine că starea de fapt la care face referire textul de lege nu trebuie interpretată în mod absolut, în litera legii, în sensul că faptele sau împrejurările respective nu s-au regăsit în actele sau lucrările dosarului ori că despre acestea nu s-a făcut vorbire în hotărârea atacată, ci ea trebuie înţeleasă în spiritul normei evocate.

Astfel, chiar în pofida existenţei acestor fapte sau împrejurări în actele şi lucrările dosarului, sintagma ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei trebuie interpretată şi valorificată, inclusiv atunci când acele elementele de fapt pe care s-a sprijinit cererea de revizuire, nu au fost avute în vedere la soluţionarea cauzei, instanţa ignorându-le, sau, deşi au fost evidenţiate, instanţa nu a procedat la examinarea efectivă acestora.

Această concluzie a fost marcată şi în jurisprudenţa instanţei supreme, reţinându-se că necunoaşterea faptelor sau împrejurărilor de către instanţă nu trebuie înţeleasă în mod absolut, în sensul că despre faptele sau împrejurările respective nu s-a amintit nimic în actele şi lucrările dosarului, ci în sensul că ele nu au putut fi luate în considerare la soluţionarea cauzei din lipsa posibilităţii dovedirii lor (Decizia nr. 953 din 10.03.2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

A oferi o interpretare contrară, ar presupune reţinerea situaţiei absurde, când, deşi invocate fapte probatorii noi, apte de a pronunţa o soluţie diametral opusă (spre exemplu: achitare în loc de condamnare), revizuentul ar rămâne condamnat doar pe baza unei idei doctrinare, aceea că faptele sau împrejurările noi trebuie descoperite ulterior rămânerii definitive a hotărârii a cărei revizuire se cere.

Aceasta este şi opinia instanţei de contencios constituţional care a statuat în Decizia nr. 15/2023, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 476 din 30 mai 2023 că pentru a fi incidente dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. "este necesar ca faptele şi împrejurările noi să fi preexistat hotărârii atacate, doar că ele nu au putut fi cunoscute de instanţă, indiferent din care motiv. Descoperirea lor ulterioară şi invocarea pe calea revizuirii are drept scop evidenţierea unor erori de fapt, produse în judecata iniţială din cauza necunoaşterii respectivelor împrejurări, astfel încât noua situaţie să conducă la anularea hotărârii contrare legii".

Pornind de la cele evocate de Curtea Constituţională, trebuie subliniat că, în ipoteza analizată în prezenta cauză - aceea în care probe cu privire la faptele relevante invocate au existat la dosar, însă au rămas necunoscute instanţei - se înscriu în cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., acele situaţii în care proba neexaminată este una atât de relevantă în economia cauzei încât se poate aprecia că orice instanţă care ar fi avut cunoştinţă de ea, ar fi valorificat-o şi i-ar fi dat eficienţa cuvenită la aprecierea consecinţelor ataşate stării de fapt.

Dimpotrivă, o astfel de interpretare nu poate fi reţinută atunci când în discuţie sunt probe circumstanţiale sau nu atât de importante în stabilirea faptelor cauzei.

Această distincţie este necesară pentru a nu permite ca motivul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a), să devină un prilej pentru o nouă judecată în fond a cauzei după epuizarea căilor ordinare de atac.

Revenind la situaţia factuală, ceea ce s-a invocat de către persoana condamnată A. în susţinerea cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a constat în faptul că nu a dispus de veniturile care au fost vehiculate în hotărârea a cărei revizuire se solicită, iar, pe de altă parte, că nu a avut cunoştinţă de procedura execuţională demarată împotriva sa, situaţie ce a condus la imposibilitatea acoperirii prejudiciului.

În ceea ce priveşte prima critică, respectiv inexistenţa în ansamblu unor venituri suficiente pentru achitarea obligaţiilor civile, Înalta Curte constată că, în forma prezentată de apărare, aceasta nu poate reprezenta motiv de revizuire, neconstituind o împrejurare nouă în economia cazului.

În primul rând, aspectul sesizat a fost examinat şi valorificat de instanţele fondului în aprecierea asupra temeiniciei sesizării serviciului de probaţiune, fiind administrate probe în acest sens, cu referire la veniturile persoanei condamnate, cheltuielile acesteia, starea locativă, starea de sănătate etc.

În al doilea rând, o reapreciere a acestui aspect ar implica o reevaluare a tuturor probelor administrate, cu consecinţa transformării căii extraordinare de atac a revizuirii într-o cale ordinară de atac deghizată, soluţie contrară principiului legalităţii procesului penal, de natură a afecta autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive şi, implicit, securitatea raporturilor juridice.

Nu acelaşi este cazul în ceea ce priveşte chestiunea vizând valorificarea bunurilor imobile ale condamnatului în vederea reparării daunelor materiale, aspect ce se putea realiza doar în procedura executării silite derulate împotriva persoanei condamnate, nu şi direct de către condamnat, chestiune care, însă, nu a fost avută în vedere la aprecierea disponibilităţii condamnatului de a executa obligaţiile civile.

În acest sens, trebuie reţinut că prin hotărârea de condamnare, inculpaţii din cauză au fost obligaţi să plătească în solidar părţii civile S.C. B. suma de 2.821.786,03 RON, reprezentând daune materiale.

Un alt aspect care trebuie avut în vedere este că prin ordonanţa nr. 2060/D/P/2009 din data de 03.08.2011, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti, au fost instituite măsuri asiguratorii asupra bunurilor inculpaţilor, măsuri menţinute prin hotărârea de condamnare, tocmai în vederea recuperării pagubelor materiale.

Prin urmare, de la data instituirii măsurilor asigurătorii şi ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, chiar după expirarea termenului de supraveghere, condamnatul, care cunoştea faptul că bunurile sale se află sub sechestru, nu avea posibilitatea de a le valorifica, iar situaţia sa materială - caracterizată prin lipsa unor venituri permanente cu caracter periodic - nu îi permitea să îşi îndeplinească obligaţiile de plata ce îi reveneau în baza hotărârii de condamnare.

În plus, astfel cum rezultă din actele dosarului, condamnatul A. nu cunoştea că împotriva sa se desfăşoară o procedură de executare silită, pentru a-şi da concursul în vederea finalizării acesteia, comportament ce ar fi fost de natură să probeze o atitudine proactivă în recuperarea prejudiciului.

În acest sens, trebuie observat că somaţiile de plată din dosarul de executare silită nr. x/2019 au fost emise de executorul judecătoresc până în anul 2023, la o altă adresă decât cea de domiciliu a condamnatului, dată ulterioară sesizării instanţei de către serviciul de probaţiune, aspect remediat doar după intervenţia condamnatului care s-a adresat lichidatorului judiciar O. la data de 28.02.2023.

Pentru considerentele expuse, instanţa de control judiciar constată întemeiată cererea de revizuire, motiv pentru care va admite contestaţia formulată de persoană condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 130/F din data de 21 iunie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2023, pe care o va desfiinţa.

Rejudecând, în temeiul art. 462 alin. (1) C. proc. pen., va admite cererea de revizuire formulată, urmând să anuleze sentinţa penală nr. 189 din data de 02.11.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2022, rămasă definitivă prin decizia nr. 407 din data de 25.05.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, cu consecinţa rejudecării sesizării Serviciului de Probaţiune Bucureşti privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate persoanei condamnate A. prin sentinţa penală nr. 131 din 27.06.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 294 din 09.11.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală.

Reexaminând în aceste limite sesizarea Serviciului de Probaţiune Bucureşti, Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată şi urmează să o respingă, pentru următoarele considerente:

Prin adresa nr. x/24.08.2022, Serviciul de Probaţiune Bucureşti a înaintat Curţii de Apel Bucureşti Raportul de evaluare nr. x/24.08.2022 cu privire la persoana condamnată A., sesizând instanţa, în conformitate cu dispoziţiile art. 94 alin. (1) lit. c) C. pen., cu privire la neîndeplinirea obligaţiilor civile stabilite în sarcina condamnatului A. prin sentinţa penală nr. 131/F din 27.06.2017 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul penal nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 294/A din 09.11.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

În esenţă, prin referatul de evaluare s-a reţinut faptul că persoana condamnată a respectat măsurile de supraveghere impuse de instanţă, însă nu a îndeplinit obligaţiile civile, astfel cum obligă dispoziţiile art. 93 alin. (5) C. pen.

Cu titlu preliminar, în vederea stabilirii coordonatelor cadrului procesual şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 583 alin. (3) C. proc. pen., dacă, până la expirarea termenului prevăzut la art. 93 alin. (5) din C. pen., respectiv cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere, condamnatul nu a respectat obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, serviciul de probaţiune competent sesizează instanţa care a pronunţat în primă instanţă suspendarea, în vederea revocării acesteia, în limitele prevăzute de art. 96 C. pen.

Astfel, art. 96 alin. (2) C. proc. pen. prevede: Dacă până la expirarea termenului de supraveghere persoana supravegheată nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească.

Având în vedere aceste dispoziţii, Înalta Curte reţine că în cazul de faţă legiuitorul a instituit o prezumţie legală relativă de culpabilitate în neexecutarea obligaţiilor civile, reglementând situţia în care instanţa, constatând că persoana condamnată nu şi-a executat obligaţiile civile şi nu a profitat de clemenţa oferită prin hotărârea de condamnare, este obligată să revoce suspendarea pedepsei şi să dispună executarea acesteia în regim de detenţie, excepţie făcând situaţia în care condamnatul s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a îndeplini aceste obligaţii.

Practic, pentru a se dispune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei este necesară reţinerea neîndoielnică a unei neexecutări culpabile din partea condamnatului cu privire la achitarea obligaţiilor civile.

Aşadar, revocarea intervine atunci când persoana condamnată, deşi dispune de posibilităţi financiare, nu îşi îndeplineşte obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, alegând în mod voluntar să nu acţioneze în maniera impusă de lege, nesocotind astfel clemenţa instanţei de judecată.

Or, atunci când condamnatul dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să îndeplinească obligaţiile civile, revocarea nu va fi dispusă de instanţa de judecată.

Se poate observa că în acest din urmă caz, sarcina probei incumbă persoanei condamnate care trebuie să facă dovada că nu a avut nicio posibilitate reală şi concretă să ducă la îndeplinire obligaţiile civile, însă această responsabilitate se activează ulterior sesizării instanţei de judecată, condamnatul nefiind obligat ca pe parcursul termenului de supraveghere, din proprie iniţiativă, să-şi justifice pasivitatea în executarea obligaţiilor civile.

Reexaminând în aceste coordonate sesizarea Serviciului de Probaţiune Bucureşti prin raportare la dispoziţiile legale incidente şi având în vedere actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte apreciază că informaţiile concrete ale cauzei nu pot fundamenta o soluţie de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în condiţiile în care în speţă nu se poate reţine că persoana supravegheată a avut posibilitatea de a-şi îndeplini integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare.

Astfel, în raport cu informaţiile obţinute în virtutea dispoziţiilor art. 57 alin. (2) raportat la art. 49 alin. (4) din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, se constată că posibilităţile materiale ale intimatului-persoană condamnată A. sunt limitate, în sensul că acesta nu a obţinut în perioada ulterioară dispunerii suspendării executării pedepsei sub supraveghere venituri periodice constante, excepţie făcând anumite încasări provenite din jocuri de noroc, însă neînsemnate raportat la prejudiciul de achitat, în valoare de 2.821.786,03 RON.

Potrivit extrasului din registrul privind evidenţa salariaţilor înaintat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti, a reieşit faptul că până la data sesizării instanţei de judecată, persoana condamnată A. nu a obţinut venituri din salarii.

Deşi instanţele care au soluţionat iniţial sesizarea serviciului de probaţiune au reţinut faptul că persoana condamnată a obţinut venituri din activităţi lucrative desfăşurate în cadrul P., cât şi din închirierea spaţiilor aflate imobilul pe care firma sa îl deţine în proprietate, aceste aspecte nu sunt susţinute de înscrisurile de la dosar.

Referitor la veniturile încasate cu titlu de salariu, Înalta Curte constată că acestea au fost obţinute începând cu data de 27.09.2022, când persoana condamnată a fost angajată în cadrul P., dată însă ulterioară sesizării instanţei de către serviciul de probaţiune, respectiv 25.08.2022.

În ceea ce priveşte veniturile obţinute din chirii, acestea nu sunt susţinute de probele de la dosar, societatea deţinută de condamnat aflându-se în stare de faliment.

Prin urmare, din datele înaintate de Serviciul de Probaţiune Bucureşti nu rezultă că persoana condamnată ar fi avut o posibilitate reală şi concretă să achite obligaţiile civile ce i-au fost impuse. Practic, lipsa veniturilor constituie motivul pentru care persoana condamnată a fost în imposibilitate de a respecta dispoziţia instanţei privind latura civilă a cauzei.

Deopotrivă, instanţa de revizuire nu contestă atitudinea pasivă a condamnatului, fiind adevărat că eforturile acestuia de a-şi îmbunătăţi situaţia materială au fost minime, astfel cum rezultă din referatul serviciului de probaţiune, însă acest aspect, în contextul datelor reţinute în cauză referitor la situaţia materială şi familială a persoanei condamnate, nu constituie de plano un motiv pentru revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În realitate, raportat la cuantumul prejudiciului de acoperit, de ordinul milioanelor de RON, singura posibilitate concretă, dar relativă în acelaşi timp, de a acoperi obligaţiile civile ar fi fost valorificarea terenurilor de 433 mp, respectiv 134 mp, singurele deţinute de condamnat, chiar dacă în coproprietate cu o altă persoană, fie în procedura executării silite demarate împotriva condamnatului, dar necunoscute acestuia, fie în nume propriu de către condamnat.

Or, această chestiune, deşi a fost adusă în atenţia instanţelor care au soluţionat sesizarea serviciului de probaţiune, a fost ignorată, nefiind avută în vedere la aprecierea asupra posibilităţii condamnatului de a îndeplini obligaţiile civile, motiv care a şi condus la admiterea cererii de revizuire.

Cu toate că valorificarea imobilelor precizate supra reprezenta singura posibilitate de executare a obligaţiilor civile, aceasta nu era la îndemâna condamnatului, dreptul de a dispune de acele terenuri fiind anulat prin instituirea măsurilor asigurătorii la data de 03.08.2011, iar condamnatul cunoştea că acele terenuri sunt indisponibilizate, fiind sechestrate tocmai în vederea garantării reparării pagubelor produse prin infracţiune.

Pe de altă parte, acesta se afla în imposibilitate de a contribui la valorificarea acelor terenuri prin materializarea procedurii de executare silită, întrucât, astfel cum a rezultat din somaţiile emise la o altă adresă decât aceea a condamnatului de către executorul judecătoresc, procedura a fost una viciată, fapt ce a condus la necunoaşterea de către condamnat a faptului că împotriva sa se desfăşoară o procedură de executare silită, aspect sesizat şi îndreptat abia ulterior învestirii instanţei de judecată.

Or, în condiţiile în care, din actele şi lucrările dosarului, a rezultat că persoana condamnată nu dispunea de venituri periodice permanente, trebuind să-şi asigure şi propriile mijloace de existenţă, în cauză nu se poate reţine o culpă în neexecutarea obligaţiilor civile care să justifice soluţia invocată prin sesizarea serviciului de probaţiune.

Împrejurarea că persoana condamnată nu a achitat nici măcar o sumă de bani din totalul despăgubirilor civile la care a fost obligată în solidar cu ceilalţi inculpaţi (sumă, de altfel, considerabilă: 2.821.786,03 RON), precum şi faptul că a trecut un interval foarte mare de timp de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi, implicit, de la momentul aducerii la cunoştinţă a consecinţelor neachitării acestor obligaţii, chiar şi în condiţiile în care condamnatul a început achitarea unor sume de bani doar după sesizarea instanţei de către serviciul de probaţiune, este irelevantă raportat la prevederile art. 96 alin. (2) C. pen. care exclud "pedepsirea" persoanei condamnate atunci când aceasta dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să îndeplinească integral obligaţiile civile.

Aceasta, deoarece sesizarea instanţei are loc şi în situaţia în care inculpatul a fost sau nu de bună-credinţă, însă nu a achitat integral obligaţiile civile.

Ca exemplu, instanţa are în vedere că şi în situaţia în care persoana condamnată a achitat doar o parte din obligaţiile civile, subzistă obligaţia consilierului de probaţiune de a sesiza instanţa, pentru ca aceasta să aprecieze asupra incidenţei dispoziţiilor art. 96 alin. (2) C. pen., ceea ce exclude de principiu aprecieri referitoare la existenţa bunei ori relei-credinţe.

Prin urmare, atitudinea subiectivă a persoanei condamnate nu influenţează sesizarea instanţei de judecată şi nu reprezintă o condiţie sine qua non în vederea aprecierii asupra revocării sau nu a suspendării executării pedepsei.

Pe acest plan al discuţiei trebuie pornit de la dispoziţiile art. 96 alin. (2) C. pen., potrivit cu care suspendarea sub supraveghere este revocată în cazul neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile, afară de cazul în care se constată persoana nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească. Se observă că textul de lege nu distinge după buna sau reaua-credinţă în executarea integrală a obligaţiei, criteriul după care intervine revocarea sau exceptarea de la revocare fiind unul obiectiv, respectiv starea materială a debitorului obligaţiei, anume dacă avea sau nu posibilitatea de îndeplinire integrală a obligaţiei.

Prin urmare, ceea ce trebuia analizat de instanţele ordinare era aceea de a stabili dacă condamnatul avea sau nu posibilitatea în mod obiectiv de a-şi îndeplini obligaţia de plată, indiferent de poziţia lui subiectivă.

Conchizând, Înalta Curte constată că, dovedind că s-a aflat în imposibilitate de a-şi îndeplini obligaţiile civile, nu se putea dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cu atât mai mult cu cât persoana condamnată a îndeplinit toate celelalte măsuri şi obligaţii stabilite de lege sau dispuse de instanţă.

Pentru aceste considerente, apreciind că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 96 alin. (2) teza a II-a C. pen., în temeiul art. 583 C. proc. pen., va respinge,ca nefondată, sesizarea Serviciului de Probaţiune Bucureşti privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate persoanei condamnate A. prin sentinţa penală nr. 131 din 27.06.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 294 din 09.11.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală.

Va anula formele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 189 din data de 02.11.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2022, rămasă definitivă prin decizia nr. 407 din data de 25.05.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia formulată de persoană condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 130/F din data de 21 iunie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2023.

Desfiinţează sentinţa penală contestată şi, rejudecând:

Admite cererea de revizuire formulată de persoana condamnată A., anulează sentinţa penală nr. 189 din data de 02.11.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2022, rămasă definitivă prin decizia nr. 407 din data de 25.05.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală şi, rejudecând:

Respinge, ca nefondată, sesizarea Serviciului de Probaţiune Bucureşti privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate persoanei condamnate A. prin sentinţa penală nr. 131 din 27.06.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 294 din 09.11.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală.

Anulează formele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 189 din data de 02.11.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2022, rămasă definitivă prin decizia nr. 407 din data de 25.05.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 februarie 2025.