Validity of continuous tax evasion indictment regarding individualization of material acts and right to defense in preliminary hearing

Şedinţa publică din data de 25 februarie 2025

Asupra cauzei penale de faţă, în baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 06 noiembrie 2024 a judecătorului de cameră preliminară de la Curtea de Apel Braşov, secţia Penală, în dosarul nr. x/2024, în baza art. 345 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., s-au respins cererile şi excepţiile ridicate de inculpatul A..

În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. x/2018 din data de 30 mai 2024 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul de urmărire penală nr. 424/147/P/2018 al aceluiaşi parchet, privindu-l pe inculpatul A., trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (7 acte materiale).

S-a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul A..

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, judecătorul de cameră preliminară de la curtea de apel a constatat că, prin rechizitoriul nr. x/2018 din data de 30 mai 2024 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Braşov la data de 07 iunie 2024, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale).

Prin actul de sesizare, s-a reţinut, în esenţă, că inculpatul A., în calitate de titular al Cabinetului de Avocat A., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în scopul sustragerii de la plata către bugetul de stat a obligaţiilor fiscale, a omis evidenţierea în actele contabile ori în alte documente legale, respectiv în declaraţiile privind venitul realizat - D 200, aferente perioadei 2011 - 2017, a veniturilor suplimentare rezultate din activitatea de asistenţă juridică, respectiv suma de 200.717 RON în 2011, suma de 259.491 RON în 2012, suma de 86.991 RON în 2013, suma de 241.733 RON în 2014, suma de 84.115 RON în 2015, suma de 202.522 RON în 2016 şi suma de 109.228 RON în 2017, cauzând prejudicierea bugetului general consolidat al statului cu suma totală de 435.107 RON, reprezentând taxă pe valoare adăugată în sumă de 323.403 RON (23.761 RON în 2011, 79.541 RON în 2012, 18.169 RON în 2013, 68.478 RON în 2014, 37.310 RON în 2015, 54.754 RON în 2016 şi 41.389 RON în 2017) şi impozit pe venit în sumă de 111.704 RON (27.399 RON în anul 2011, 29.797 RON în anul 2012, 7.263 RON în anul 2013, 23.424 RON în anul 2014,0 RON în anul 2015, 12.581 RON în anul 2016 şi 11.241 RON în anul 2017).

Au fost reţinute următoarele mijloace de probă:

- proces-verbal din data de 26.10.2018 întocmit de către inspectorii din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Braşov - Serviciul Inspecţie Fiscală Persoane Fizice şi înscrisuri constând în acte puse la dispoziţie de reprezentantul contribuabilului Cabinetul de Avocatură A., verificări privind contractele de asistenţă juridică încheiate de acesta din urmă, respectiv privind sumele de bani achitate cu titlu de onorariu de către persoanele fizice sau juridice, clienţi ai cabinetului de avocatură;

- raport de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de către specialistul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov din data de 16.06.2023, cu anexe;

- punct de vedere întocmit de specialistul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov la data de 16.06.2023 cu privire la obiecţiunile formulate la raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din data de 16.06.2023;

- înscrisuri privind verificări în baza de date ANAF şi centralizări efectuate de către specialistul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov;

- date financiare şi documente privind conturile bancare aparţinând inculpatului A., numitei B. şi Cabinetului de Avocat A.;

- date privind operaţiunile financiare efectuate prin serviciul C. de către A., în calitate de expeditor sau beneficiar;

- declaraţii fiscale privind impozitul pe profit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, declaraţii privind veniturile realizate din România, depuse de inculpatul A.;

- procesul-verbal din data de 22.11.2017 întocmit de către inspectorii din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Braşov - Serviciul Inspecţie Fiscală Persoane Fizice;

- înscrisuri privind cereri adresate Baroului Braşov în vederea obligării inculpatul A. la restituirea onorariilor;

- plângeri penale formulate împotriva inculpatului, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, ce au făcut obiectul altor dosare penale;

- declaraţii martori

Ulterior sesizării instanţei, s-a dispus comunicarea rechizitoriului către inculpatul A. căruia i s-a adus la cunoştinţă obiectul procedurii camerei preliminare, dreptul de a angaja un apărător, precum şi termenul de 20 de zile în interiorul căruia putea invoca cereri şi excepţii.

În interiorul termenului stabilit conform art. 344 alin. (2) C. proc. pen., la data de 28.06.2024, inculpatul a depus cereri sau excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Inculpatul a solicitat constatarea neregularităţii actului de sesizare a instanţei, având în vedere încălcarea dreptului la un proces echitabil, a principiului predictibilităţii actului de sesizare, imposibilitatea stabilirii limitelor şi a obiectului dedus judecăţii, încălcarea dreptului la apărare şi, pe cale de consecinţă, restituirea dosarului la organul de urmărire penală în vederea refacerii urmăririi penale cu respectarea drepturilor inculpatului şi a dispoziţiilor C. proc. pen., precum şi pentru refacerea actului de sesizare.

În motivarea solicitării, în esenţă, s-a invocat că fiecare act material trebuia prezentat prin rechizitoriu cu toate elementele ce au relevanţă penală sub aspectul conţinutului infracţiunii, fiind totodată necesar să rezulte manifestarea de voinţă a procurorului în sensul trimiterii sale în judecată.

S-a opinat că dreptul la apărare ar fi fost încălcat prin faptul că pe toată durata urmăririi penale, organul de urmărire penală nu a adus la cunoştinţa inculpatului niciun act de urmărire penală, probă care urma să se efectueze în cauză, pentru ca inculpatul să-şi poată exercita în mod real dreptul la apărare.

S-a mai învederat că cererile în apărare ar fi fost respinse fără argumente pertinente.

De asemenea, s-a susţinut că inculpatul a fost hărţuit în cursul urmăririi penale, fiindu-i audiaţi toţi clienţii pe care i-a avut, fără a cunoaşte de aceste proceduri.

În completarea argumentelor scrise, la termenul din data de 18 octombrie 2024, fixat potrivit art. 344 alin. (4) C. proc. pen., apărătorul ales al inculpatului a subliniat că în faza de urmărire penală inculpatului A. i s-a adus la cunoştinţă calitatea de inculpat în noiembrie 2023, ocazie cu care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, dată până la care au fost administrate toate probele, deşi încă din 2018 se ştia cine este autorul şi cine ar putea să aibă calitatea de inculpat. În opinia apărării, organele de cercetare penală în mod greşit au continuat urmărirea penală "in rem" şi nu i-au adus la cunoştinţă calitatea de suspect şi nici pe cea de inculpat, pentru ca acesta să poată beneficia de drepturile şi obligaţiile care decurg din această calitate, cum ar fi dreptul de a participa la audierea martorilor şi de a le adresa întrebări pentru lămurirea cauzei şi de a putea propune obiective sau să formuleze obiecţiuni la momentul la care s-a stabilit expertiza, iar obiecţiunile formulate de inculpat ulterior întocmirii expertizei au fost respinse printr-o motivare foarte succintă, fără a se aduce lămuriri cu privire la motivul pentru care a fost respinsă şi pentru care nu ar putea fi refăcută expertiza care să aibă în vedere şi aspectele pe care acesta le-a sesizat, respectiv aceste date legate de modalitatea de stabilire a TVA-ului, data de la care trebuia plătit.

S-a solicitat a se avea în vedere că o mare parte din acuzaţia adusă se bazează pe note de explicaţii date în faţa organelor fiscale, apreciindu-se că ar fi vorba despre o nelegalitate a acelor probe pentru că nu se poate confunda Codul de procedură fiscală cu cel de procedură penală, întrucât acele note explicative se dau în faţa organelor fiscale cu privire la anumite modalităţi, plăţi şi operaţiuni fiscale şi nicidecum nu trebuie luate ca şi probatoriu în faţa organelor de cercetare penală.

S-a argumentat că organele fiscale au greşit în momentul în care au formulat sesizarea în sensul că în mod eronat au constatat că fac parte din sumele de bani care sunt datorate cu titlu de TVA sau impozit toate sumele care au fost încasate de avocat în perioada activităţii 2011 - 2017. S-a susţinut că o astfel de abordare este greşită pentru că în acel raport de expertiză trebuia să se lămurească aspecte legate de ceea ce reprezintă efectiv TVA-ul care trebuia plătit, trebuia stabilită data de la care inculpatul a devenit plătitor de TVA pentru că acesta nu avea o declaraţie de a fi plătitor de TVA la momentul la care a început activitatea de control, ci acesta a devenit plătitor de TVA pe parcursul desfăşurării activităţii sale, depăşind pragul de la care devenea plătitor de TVA.

Cu privire la imposibilitatea stabilirii limitelor deduse judecăţii, s-a arătat că nu s-a stabilit până la ce dată se consideră că a avut loc activitatea infracţională a inculpatului, ci se indică doar "până în 2017", aspect relevant şi prin prisma prescripţiei răspunderii penale.

Judecătorul de cameră preliminară a apreciat că nu se impune ridicarea din oficiu a vreunei excepţii în cauză.

Analizând actele şi lucrările dosarului sub aspectul cererilor şi excepţiilor invocate de inculpatul A., în limitele stabilite de art. 342 C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară a reţinut următoarele:

Prin ordonanţa din data de 15.05.2019 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem, relativ la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, rep. şi prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 (7 fapte).

După administrarea probelor relevante, prin ordonanţa din data de 04.06.2019 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de A. pentru şapte infracţiuni de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscal.

Prin ordonanţa din data de 06.09.2023 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina suspectului A. din infracţiunile de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale (7 fapte), în infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale aferente anilor fiscali din intervalul 2011-2017 în care s-a desfăşurat activitatea infracţională).

La data de 15.11.2023, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de A. sub aspectul infracţiunii mai sus menţionate.

Inculpatului A. i-au fost aduse la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile procesuale doar în calitate de suspect, ulterior acesta sustrăgându-se urmăririi penale.

În continuare, s-a arătat că înscrisurile depuse la dosarul de urmărire penală contrazic susţinerile apărării conform cărora inculpatului i s-a adus la cunoştinţă calitatea de inculpat abia în noiembrie 2023, ulterior punerii în mişcare a acţiunii penală. Acesta deja din data de 24.09.2019 cunoştea fapta sub aspectul căreia se derulau cercetări penale, dată la care, conform procesului-verbal întocmit de procurorul de caz, i s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect, conform dispoziţiilor art. 307 alin. (2) C. proc. pen., fapta pentru care era învinuit şi încadrarea juridică a acesteia, precum şi dreptul de a fi asistat de un apărător în procesul penal . Cu acea ocazie, inculpatul, personal, a făcut o menţiune olografă la finalul procesului-verbal, în sensul că a luat la cunoştinţă de dosar, de calitatea de suspect, de drepturile şi obligaţiile sale procesuale şi că nu doreşte să dea declaraţii sau să propună probe, semnând, fără obiecţiuni, actul de procedură prezentat de procuror.

În aceste condiţii, s-au apreciat ca fiind complet nefondate susţinerile inculpatului privind încălcarea dreptului său la apărare şi împiedicarea formulării de obiecţiuni la raportul de constatare şi a participării la efectuarea actelor de urmărire penală.

Sub acest aspect, s-a subliniat că organul de urmărire penală a respectat principiul loialităţii administrării probelor, a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspect şi a apreciat că existau probe din care rezulta suspiciunea rezonabilă că A. ar fi comis infracţiunea pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale, cu respectarea dispoziţiilor art. 305 alin. (3) C. proc. pen.

Contrar susţinerilor apărării, majoritatea probelor au fost administrate ulterior dobândirii calităţii de suspect de către A., atât audierea martorilor, cât şi întocmirea raportului de constatare realizându-se după acest moment procesual. Astfel, s-a considerat că inculpatul avea posibilitatea de a-şi exercita dreptul la apărare, să formuleze cereri şi obiecţiuni şi să îşi angajeze un avocat ales care să solicite conform art. 92 alin. (2) C. proc. pen., să fie încunoştinţat despre efectuarea actelor de urmărire penală, beneficiind astfel de toate instrumentele necesare organizării unei apărări eficiente şi efective.

În schimb, s-a reţinut că inculpatul a rămas în pasivitate, fără să se intereseze de situaţia sa juridică şi de stadiul dosarului de urmărire penală în care se efectuau cercetări împotriva sa. Mai mult, inculpatul a fost citat în repetate rânduri la adresa cu care figura în evidenţele oficiale, fără rezultat, procedura de comunicare fiind realizată prin afişare, iar dovada de îndeplinire a citaţiilor fiind restituite la parchet . S-a subliniat că parchetul a făcut eforturi suplimentare pentru identificarea sa şi a emis adrese către instituţiile abilitate a furniza informaţii cu privire la persoana inculpatului (ANP, serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor, IPJ, direcţia generală de paşapoarte), însă demersurile efectuate nu au avut efectul scontat, din acest motiv neputând fi adusă la cunoştinţa lui A. calitatea de inculpat.

Într-adevăr, conform procesului-verbal din 26.04.2024, inculpatul a luat legătura telefonic cu procurorul de caz cu care, de comun acord, a stabilit un nou termen de a se prezenta, respectiv data de 17.05.2024, ora 15:00, însă nici cu acea ocazia nu şi-a respectat angajamentul, ci a solicitat, fără nicio justificare obiectivă, o nouă amânare. Atitudinea inculpatului a determinat procurorul de caz să concluzioneze că acesta urmăreşte tergiversarea cauzei .

Comportamentul inculpatului care timp de aproximativ patru ani şi jumătate de la data luării la cunoştinţă a calităţii sale de suspect în cauză a înţeles să nu manifeste niciun interes faţă de probatoriul existent în dosar, nu poate să afecteze legalitatea actelor de urmărire penală şi a probelor administrate.

Inculpatul a înţeles să îşi exercite dreptul la apărare abia la finalul urmăririi penale, angajându-şi un avocat în data de 14.05.2024 (conform împuternicirii avocaţiale depuse la dosar u.p.) ale cărui cereri au fost respinse prin ordonanţa din 28.05.2024, anterior întocmirii rechizitoriului. Faptul că procurorul de caz a apreciat că nu se impune reaudierea tuturor martorilor şi nici întocmirea unei expertize judiciare pentru stabilirea prejudiciului, pentru motivele prezentate în cuprinsul ordonanţei, nu poate echivala cu încălcarea dreptului la apărare, condiţiile administrării probatoriului şi posibilitatea de a respinge cereri în probaţiune fiind reglementate expres de art. 100 C. proc. pen.

Judecătorul de cameră preliminară nu a putut reţine nici susţinerile conform cărora nu se pot stabili limitele sesizării instanţei.

Sub aspectul condiţiilor de formă reglementate de art. 328 C. proc. pen., s-a constatat că rechizitoriul cuprinde datele referitoare la faptă, încadrarea juridică, la profilul moral şi de personalitate al inculpatului, la actele de urmărire penală efectuate, la trimiterea în judecată şi cheltuielile judiciare.

Astfel, s-a apreciat că procurorul de caz a indicat toate detaliile relevante privind data şi modul comiterii presupuselor fapte de către inculpat, a descris în mod detaliat fapta, permiţând astfel judecătorului stabilirea limitelor sesizării.

În opinia judecătorului de cameră preliminară, acuzaţia formulată respectă şi cerinţele Directivei nr. 2012/13/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul la informare în cadrul procesului penal.

De asemenea, s-a reţinut că prin art. 6 alin. (1) din Directiva, s-a stabilit în sarcina statelor membre obligaţia de a se asigura că persoanele suspectate sau acuzate primesc informaţii cu privire la fapta penală de a cărei comitere acestea sunt suspectate sau acuzate. Informaţiile respective se furnizează cu promptitudine şi cu detaliile necesare pentru a se putea garanta caracterul echitabil al procedurilor şi exercitarea efectivă a dreptului la apărare. Conform alin. (3) din acelaşi articol, statele membre trebuie să se asigure că, cel târziu la prezentarea fondului acuzării în instanţă, se oferă informaţii detaliate cu privire la acuzare, inclusiv natura şi încadrarea juridică a infracţiunii, precum şi forma de participare a persoanei acuzate.

Or, cu respectarea exigenţelor impuse la nivelul Uniunii Europene, rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov a stabilit limitele sesizării instanţei fiind indicate clar în cuprinsul descrierii în fapt a acuzaţiilor aduse împotriva inculpatului şi redate succint şi la secţiunea "În drept" a actului de sesizare, acesta putându-şi organiza apărarea în deplină cunoştinţă de cauză şi în mod eficient, existând elemente necesare identificării acţiunilor ilicite de comiterea cărora este acuzat, fiind indicat în mod expres de procurorul de caz că cele 7 acte materiale reţinute în sarcina inculpatului sunt aferente celor şapte ani fiscali cuprinşi în intervalul de timp 2011-2017, în care, conform acuzaţiilor, s-ar fi desfăşurat activitatea infracţională. Astfel, s-a apreciat că nu este nefondată critica inculpatului privind neindicarea conţinutului celor şapte acte materiale.

Totodată, s-a reţinut că în faza de judecată urmează a fi verificată temeinicia acuzaţiilor, precum şi caracterul fondat sau, din contră, neîntemeiat al afirmaţiilor procurorului de caz criticate de inculpat printre care şi cele privind cuantumul prejudiciului care, conform celor susţinute de apărare în cursul soluţionării contestaţiei, nu ar fi corecte, judecătorul de cameră preliminară neputându-şi exprima opinia sub acest aspect întrucât în caz contrar şi-ar depăşi în mod evident atribuţiile ale căror limite sunt fixate de art. 342 C. proc. pen.

Referitor la modul de calcul al prejudiciului şi indicarea datei de la care inculpatul a devenit plătitor de TVA, s-a reţinut că nu constituie un motiv de nelegalitate a actelor de urmărire penală sau a probelor, putând fi suplimentat probatoriul în faza de judecată dacă se constată a fi necesar.

În final, în ceea ce priveşte notele explicative date în faţa organelor fiscale, judecătorul a constatat că apărarea nu a indicat niciun text de lege care ar fi fost încălcat de procuror prin ataşarea respectivelor înscrisuri la dosar şi nici nu se poate identifica vreun temei legal care ar justifica îndepărtarea lor din dosarul de urmărire penală, astfel că s-au menţinut, urmând a fi analizate abia în faza de judecată prin raportare la restul materialului probator prezentat.

Verificând, din oficiu, restul probelor şi actelor de urmărire penală efectuate în cauză, necontestate de inculpat, judecătorul de cameră preliminară nu a identificat motive de nulitate absolută sau relativă care să afecteze valabilitatea acestora.

Pentru aceste considerente, în baza art. 345 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., au fost respinse cererile şi excepţiile ridicate de inculpatul A. şi, în temeiul art. 346 alin. (2) C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea actului de sesizare, legalitatea administrării probelor, precum şi legalitatea actelor de urmărire penală efectuate în cauză şi, pe cale de consecinţă, s-a dispus începerea judecăţii în prezenta cauză.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat contestaţie inculpatul A., solicitând admiterea contestaţiei şi, pe fond, constatarea neregularităţii actului de sesisare şi, pe cale de consecinţă, restituirea cauzei la Parchet în vederea refacerii urmăririi penale, readministrării probelor în condiţii de egalitate şi pentru refacerea actului de sesizare.

Contestatorul a apreciat că dreptul la apărare i-a fost încălcat prin faptul că pe toată durata urmăririi penale, organul de urmărire penală nu i-a fost adus la cunoştinţă niciun act de urmărire penală ori probă care urma să se efectueze în cauză, pentru a-şi putea exercita în mod real dreptul la apărare.

Prin rechizitoriu, s-a reţinut trimiterea sa în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de evaziune fiscală în formă continuată care presupune existenţa mai multor acte materiale care fiecare în parte conţine elementele infracţiunii de evaziune fiscală şi care trebuie prezentate în rechizitoriu cu toate elementele ce au relevanţă penală sub aspectul conţinutului infracţiunii, fiind totodată necesar să rezulte manifestarea de voinţă a procurorului în sensul trimiterii în judecată.

De asemenea, a susţinut că cererile în apărare i-au fost respinse fără argumente pertinente.

Totodată, a precizat că a fost hărţuit în cursul urmăririi penale, fiindu-i audiaţi toţi clienţii pe care i-a avut, apreciind că în cursul acestor audieri a existat o agendă ascunsă a organului de urmărire penală care nu avea legatură cu obiectul dosarului de urmărire penală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/2024/a1, fiind repartizată completului C7-2jud A, pentru termenul din 14 ianuarie 2025, când, pentru a-i da posibilitatea contestatorului A. să îşi angajeze un apărător, a amânat cauza pentru termenul din 25.02.2025.

Examinând cauza prin prisma criticilor invocate şi prin raportare la dispoziţiile legale incidente art. 347 şi art. 4251 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază contestaţia formulată de inculpatul A. ca fiind nefondată, pentru considerentele ce urmează a fi dezvoltate în continuare.

Prealabil analizării criticilor formulate de contestatorul A., Înalta Curte, raportându-se la dispoziţiile art. 342 C. proc. pen. care stabilesc obiectul camerei preliminare, constată că în această fază a procesului penal competenţele sale sunt limitate la a verifica legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, şi nu în ultimul rând, competenţa instanţei învestite prin rechizitoriu.

Ca atare, organul judiciar este chemat să verifice dacă actele procedurale îndeplinesc exigenţele de formă şi conţinut, precum şi concordanţa acestora cu actele şi măsurile procesuale dispuse şi consemnate în conţinutul lor, bineînţeles prin prisma dispoziţiilor legale incidente.

Şi evaluarea probelor se realizează în această etapă doar din perspectiva legalităţii, sau, după caz a loialităţii administrării de către organele de urmărire penală, fiind exclusă examinarea suficienţei, relevanţei şi utilităţii acestora, precum şi a oportunităţii actului prin care au fost încuviinţate, putând fi înlăturate doar acele probe obţinute prin mijloace de probă sau procedee probatorii nelegale.

Astfel, caracterul incomplet al urmăririi penale şi măsura în care acuzaţiile formulate sunt susţinute de probatoriul administrat în această fază, pot fi cenzurate doar în ipoteza începerii judecăţii.

În procedura camerei preliminare, verificarea legalităţii efectuării urmăririi penale se realizează asupra actelor procedurale, dar şi a măsurilor şi actelor procesuale pe care le conţin numai din perspectiva regimului de nulităţi, situaţie în care constatarea vreunei încălcări a dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea anchetei penale atrage nulitatea actului în condiţiile expres prevăzute în art. 281 - art. 282 C. proc. pen.

Prin raportare la regimul actual al nulităţilor conform ultimelor modificări legislative, se reţine că sfera nulităţilor absolute a fost restrânsă în faza de urmărire penală doar la trei cazuri, respectiv competenţa după calitatea persoanei şi materială a organului de urmărire penală, lipsa suspectului sau a inculpatului atunci când prezenţa sa este obligatorie şi asistarea suspectului, inculpatului şi a celorlalte părţi de către avocat atunci când asistenţa este obligatorie.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 282 C. proc. pen., rezultă că nulitatea relativă operează nu doar ca efect al simplei invocări în termenul legal a unei încălcări a legii, ci presupune, cumulativ, dovedirea unei vătămări aduse drepturilor/intereselor procesuale ale celui care o invocă, dar şi constatarea că desfiinţarea actului nelegal este unicul remediu pentru înlăturarea vătămării.

În cazul în care se constată încălcări ale dispoziţiilor procedurale privind administrarea probelor, sancţiunea care intervine, conform art. 102 C. proc. pen., este cea a excluderii probelor obţinute în mod nelegal, acestea neputând fi folosite în procesul penal. Astfel că, sancţiunea excluderii probelor este, conform prevederilor art. 102 alin. (3) C. proc. pen., rezultatul constatării nulităţii actului prin care s-a dispus/autorizat/confirmat proba sau s-a însuşit mijlocul de probă ori procedeul probatoriu prin care a fost obţinut.

Altfel spus, constatarea nulităţii, de principiu relativă, a mijlocului de probă sau a procedeului probatoriu prin intermediul căruia proba a fost obţinută atrage excluderea acesteia.

Contestatorul inculpat A. a invocat neregularitatea rechizitoriului, criticând, în esenţă, aspecte ce vizează descrierea faptelor într-o manieră clară şi previzibilă sub aspectul evidenţierii numărului actelor materiale care compun infracţiunea continuată de evaziune fiscală. Totodată, a reclamat şi neindicarea momentului de pornire şi de finalizare a infracţiunii continuate.

Procedând la verificarea conţinutului rechizitoriului nr. x din data de 30 mai 2024 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, supus verificării sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, din perspectiva criticilor invocate de contestatorul A., Înalta Curte constată că acesta a debutat prin prezentarea modalităţii de sesizare a organelor judiciare, s-a continuat cu expunerea detaliată a acuzaţiei pentru care au fost efectuate cercetări în cauză şi a situaţiei de fapt circumscrisă acesteia, în care au fost menţionate împrejurările în care s-a desfăşurat activitatea presupus infracţională, inclusiv intervalul de timp, regăsindu-se datele privitoare la fapta reţinută în sarcina inculpatului şi încadrarea juridică a acesteia, persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală, făcându-se referire în acest context şi la probele şi mijloacele de probă (depoziţiile martorilor, înscrisuri), pe baza cărora au fost stabilite respectivele împrejurări, cheltuielile judiciare, menţiunile prevăzute de art. 330 şi art. 331 C. proc. pen., dispoziţia de trimitere în judecată, semnătura procurorului, precum şi celelalte menţiuni necesare soluţionării cauzei.

Se constată că rechizitoriul cuprinde toate elementele prevăzute în art. 328 C. proc. pen., care face trimitere la dispoziţiile art. 286 alin. (2) C. proc. pen., prin urmare, organul de urmărire penală s-a conformat exigenţelor legale, dând inculpatului posibilitatea reală şi efectivă de a fi informat cu privire la toate aspectele relevante ce vizează fapta pentru care a fost trimis în judecată, cu consecinţa realizării unei apărări efective, pentru ca, ulterior terminării cercetării judecătoreşti, instanţei de judecată să-i revină atribuţia de a hotărî în ce măsură faptele menţionate se pot integra în conţinutul constitutiv al infracţiunii de care a fost acuzat contestatorul.

Astfel, în actul de sesizare, în esenţă, se reţine că, în perioada 2011-2017, inculpatul A., în calitate de titular al Cabinetului de avocat A., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în scopul sustragerii de la plata către bugetul de stat a obligaţiilor fiscale, a omis evidenţierea în actele contabile ori în alte documente legale, respectiv în declaraţiile privind venitul realizat - D 200, a veniturilor suplimentare rezultate din activitatea de asistenţă juridică, respectiv suma de 200.717 RON în 2011, suma de 259.491 RON în 2012, suma de 86.991 RON în 2013, suma de 241.733 RON în 2014, suma de 84.115 RON în 2015, suma de 202.522 RON în 2016 şi suma de 109.228 RON în 2017, cauzând prejudicierea bugetului general consolidat al statului cu suma totală de 435.107 RON, reprezentând taxă pe valoare adăugată în cuantum de 323.403 RON (23.761 RON în 2011, 79.541 RON în 2012, 18.169 RON în 2013, 68.478 RON în 2014, 37.310 RON în 2015, 54.754 RON în 2016 şi 41.389 RON în 2017) şi impozit pe venit în sumă de 111.704 RON (27.399 RON în anul 2011, 29.797 RON în anul 2012, 7.263 RON în anul 2013, 23.424 RON în anul 2014,0 RON în anul 2015, 12.581 RON în anul 2016 şi 11.241 RON în anul 2017), ceea ce justifică concluzia judecătorului de cameră preliminară de la prima instanţă că procurorul redactor al rechizitoriului a menţionat într-o manieră clară, inteligibilă, care sunt acţiunile/inacţiunile presupus ilicite ale inculpatului subsumate elementului material al laturii obiective a infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale), pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.

În privinţa criticilor contestatorului A., se observă că descrierea faptei ce formează obiectul trimiterii sale în judecată s-a făcut de procurorul de caz de o manieră rezonabilă şi inteligibilă, aptă să îi permită inculpatului cunoaşterea şi înţelegerea întocmai a acuzaţiei aduse şi pregătirea unei apărări corespunzătoare, dar şi stabilirea exactă a obiectului judecăţii, cum se prevede în art. 371 C. proc. pen.

În aceste condiţii, criticile contestatorului A. referitoare la lipsa indicării datei fiecărui act material ce formează infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată sunt neîntemeiate, întrucât în actul de sesizare este indicată perioada temporală în care s-au săvârşit actele materiale, fiind indicat în mod expres de procurorul semnatar al rechizitoriului că cele 7 acte materiale reţinute în sarcina inculpatului sunt aferente celor şapte ani fiscali cuprinşi în intervalul de timp 2011-2017, în care, conform acuzaţiilor, s-ar fi desfăşurat activitatea infracţională, ceea ce permite individualizarea faptei şi susţine legalitatea sesizării instanţei.

Procedând, în continuare, la verificarea legalităţii administrării probelor şi efectuării actelor de către organele de urmărire penală, prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte apreciază că, în mod justificat, judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă a respins solicitările formulate sub acest aspect.

Ca atare, se constată că au fost respectate prevederile legale ce reglementează succesiunea etapelor acestei faze procesuale, ordonanţele de începere a urmăririi penale in rem, de efectuare în continuare a urmăririi penale cu privire la infracţiunile de evaziune fiscală, de schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina sa, punerea în mişcare a acţiunii penale fiind emise cu respectarea dispoziţiilor de formă, inculpatului fiindu-i aduse la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile procesuale, fapta pentru care este învinuit şi încadrarea juridică a acesteia, precum şi dreptul de a fi asistat de un apărător în procesul penal.

Astfel, prin ordonanţa nr. 424/P/2018 din data de 15.05.2019 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscal, astfel cum au fost sesizate de DGRFP Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov - Serviciul Inspecţie Fiscală împotriva numitului A. .

Ulterior, prin ordonanţa nr. 424/P/2018 din 4.06.2019 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale (7 fapte), în legătură cu omisiunea înregistrării tuturor veniturilor obţinute în anii fiscali 2011-2017, inclusiv, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscal către bugetul de stat . La data de 24 septembrie 2019, prin proces-verbal, i s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect, prilej cu care A. a precizat că a luat la cunoştinţă de dobândirea calităţii de suspect, de drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege şi a arătat că nu doreşte să formuleze declaraţii şi nici să propună probe .

Prin ordonanţa nr. 424/P/2018 din data de 6.09.2023, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina suspectului A. din infracţiunile de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale (7 fapte), în infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale aferente anilor fiscali din intervalul 2011-2017 în care s-a desfăşurat activitatea infracţională) .

Prin ordonanţa nr. 424/P/2018 din 15.11.2023, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva suspectului A., sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale aferente anilor fiscali din intervalul 2011-2017 în care s-a desfăşurat activitatea infracţională) .

În ceea ce priveşte critica contestatorului A. privind încălcarea dreptului la apărare, Înalta Curte constată că după ce a dobândit calitatea de suspect, la data de 4.06.2019, acesta s-a prezentat la organul de urmărire penală, în data de 24 septembrie 2019, ocazie cu care i-au fost aduse la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile procesuale, conform dispoziţiilor art. 78 C. proc. pen. rap. la art. 83 C. proc. pen., art. 108 C. proc. pen. şi art. 309 alin. (2) C. proc. pen., fapta pentru care este învinuit şi încadrarea juridică a acesteia, precum şi dreptul de a fi asistat de un apărător în procesul penal . Ulterior acestui moment, suspectul nu s-a mai prezentat la chemările organului de urmărire penală, la datele de 11.09.2023, 12.09.2023, 27.09.2023, 03.10.2023, procedura de comunicare a citaţiilor cu suspectul realizându-se în toate cazurile prin afişarea înştiinţărilor la adresa de domiciliu, precum şi la adresa de corespondenţă indicată de suspect, la data de 28.08.2019, fără ca acesta să se prezinte la sediul parchetului în vederea înmânării citaţiilor. În temeiul art. 257 coroborat cu art. 259 alin. (5) C. proc. pen., s-a procedat la afişarea înştiinţărilor la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, în dosarul nr. x/2018, în vederea realizării procedurii de citare a suspectului, astfel cum rezultă din procesul-verbal nr. x/P/2018 din 03.10.2023, ora 13:00 .

Ulterior, prin ordonanţa nr. 424/P/2018 din 15.11.2023, acesta a dobândit calitatea de inculpat, ocazie cu care a fost citat în vederea audierii şi aducerii la cunoştinţă a calităţii dobândite, la datele de 17.11.2023 şi 28.11.2023, procedura de comunicare a citaţiilor cu inculpatul realizându-se prin afişarea înştiinţărilor la adresa de domiciliu şi la adresa de corespondenţă indicată, însă acesta nu s-a prezentat la chemările organului de urmărire penală şi nici la sediul parchetului în vederea înmânării citaţiilor. În temeiul art. 257 coroborat cu art. 259 alin. (5) C. proc. pen., s-a procedat la afişarea înştiinţărilor la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, în dosarul nr. x/2018, în vederea realizării procedurii de citare a inculpatului, astfel cum rezultă din procesul-verbal nr. x/P/2018 din 28.11.2023, ora 14:00 .

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că după dobândirea calităţii de suspect şi până la momentul angajării apărătorului ales, la data de 14.05.2024 (conform împuternicirii avocaţiale depuse la dosar u.p.), căruia i s-a pus la dispoziţie spre studiu dosarul cauzei şi copii de pe înscrisuri, contestatorul A. nu a formulat nicio cerere prin care să solicite administrarea de probatorii sau participarea la efectuarea acestora.

În aceste condiţii, întrucât contestatorul nu a formulat cereri de participare la efectuarea actelor de urmărire penală, ulterior dobândirii calităţii de suspect şi nici nu s-a prezentat la demersurile efectuate de procuror, în lipsa unei astfel de cereri, în conformitate cu art. 90 şi art. 92 alin. (2) C. proc. pen., organul de urmărire penală nu avea obligaţia legală de a-i comunica datele la care urmează să administreze sau să efectueze acte de urmărire penală.

Ca atare, se constată că inculpatului i-au fost respectate drepturile procesuale pe parcursul urmăririi penale, împrejurare care rezultă chiar din actele dosarului, acesta refuzând să se prezinte la organele de urmărire penală, ulterior dobândirii calităţii de suspect, în anul 2019, deşi a fost citat la domiciliul legal şi la adresa indicată pentru corespondenţă.

De asemenea, la data de 05.02.2024, procurorul a solicitat Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor, IPJ, Direcţia Generală de Paşapoarte, Poliţia de Frontieră, ANP, conform adreselor de la f.70-78, vol. II d.u.p., date cu referire la inculpatul A., comunicându-se că acesta figurează cu aceeaşi adresă de domiciliu ca cea indicată organelor de urmărire penală şi nu este încarcerat în niciun loc de detenţie pe teritoriul României.

Ulterior angajării unui avocat, inculpatul a transmis, în scris, la data de 27.05.2024, că se prevalează de dreptul la tăcere şi nu doreşte să formuleze declaraţii în această fază procesuală, solicitând reaudierea tuturor persoanelor pentru stabilirea condiţiilor încheierii contractelor de asistenţă juridică, respectiv a achitării onorariilor şi efectuarea unei expertize judiciare în vederea calculării pretinsului prejudiciu.

În acest context, respingerea cererii contestatorului de readministrare a probatoriului nu reprezintă o încălcare a dreptului la apărare a inculpatului, întrucât procurorul a făcut demersuri după ce inculpatul a dobândit calitatea de suspect solicitându-i să se prezinte la datele la care urmează să administreze sau să efectueze acte de urmărire penală, astfel că neprezentarea inculpatului nu este imputabilă organelor de urmărire penală. De altfel, încălcarea dreptului la apărare s-ar fi putut reţine în cazul în care s-ar fi administrat majoritatea probatoriului relevant în susţinerea acuzaţiei în faza de urmărire penală in rem şi procurorul nu ar fi făcut demersuri după începerea urmăririi penale in personam şi punerea în mişcare a acţiunii penale să-l aducă şi să-l încunoştinţeze pe inculpat despre datele la care urmează să administreze sau să efectueze acte de urmărire penală.

În ceea ce priveşte criticile contestatorului inculpat referitoare la respingerea de către procuror a cererii privind obiecţiunile la raportul de constatare tehnico- ştiinţifică întocmit la data de 16.06.2023, privind modul de calcul al prejudiciului cauzat bugetului general consolidat al statului, pentru activitatea desfăşurată în perioada 2011- 2017, precum şi a faptului că procurorul şi-ar fi întemeiat acuzaţia, inclusiv prejudiciul produs pe anumite note explicative date în faţa organului fiscal, Înalta Curte constată că aceste aspecte reprezintă chestiuni de temeinicie şi, ca atare, excedează controlului de legalitate ce se efectuează în procedura de cameră preliminară, urmând a fi lămurite în etapa cercetării judecătoreşti, fiind apărări care ţin de fondul cauzei.

Ca urmare, se constată că, în mod corect, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Braşov a dispus respingerea cererilor şi excepţiilor formulate, constatând legalitatea sesizării instanţei şi dispunând începerea judecăţii în cauză.

Faţă de solicitarea Parchetului de a fi verificate din oficiu în contestaţia inculpatului măsurile asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale şi menţinute prin rechizitoriul nr. x/2018 din 30 mai 2024, de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, Înalta Curte, Completul de 2 judecători constată că judecătorul de cameră preliminară sesizat cu rechizitoriu are obligaţia de a verifica din oficiu dacă subzistă temeiurile care au determinat menţinerea măsurilor asigurătorii dispuse prin ordonanţa din data de 17.05.2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov.

Pentru toate aceste considerente, apreciind încheierea atacată ca fiind legală şi temeinică, în baza art. 347 şi art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din 06 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2024.

Totodată, faţă de culpa sa procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat A., în cuantum de 720 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din 06 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă contestatorul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat A., în cuantum de 720 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în camera de consiliu, azi, 25 februarie 2025.