Negative jurisdictional conflict resolved: tax evasion case retained by first-seized court, rejecting declination based on severance

Şedinţa publică din data de 08 ianuarie 2026

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă ivit între Tribunalul Bihor şi Tribunalul Mureş, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar constată următoarele:

A. Prin sentinţa penală nr. 56/2025 din 20 martie 2025 pronunţată de Tribunalul Mureş, secţia penală în dosarul nr. x/2025, în temeiul prevederilor art. 41 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din C. proc. pen., s-a declinat în favoarea Tribunalului Bihor competenţa soluţionării cauzei privind pe inculpaţii:

1. A. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (text valabil începând cu data de 23.06.2010), cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (23 de acte materiale) şi art. 5 din C. pen. în relaţie cu S.C. B. S.R.L.;

2. C. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (23 acte materiale) şi art. 5 din C. pen. în relaţie cu S.C. B. S.R.L.;

3. D. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată ", prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen..(19 acte materiale) şi art. 5 din C. pen. în relaţie cu S.C. E. S.R.L.;

4. C. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (19 acte materiale) şi art. 5 din C. pen. în relaţie cu S.C. E. S.R.L.;

5. F. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (42 acte materiale) şi art. 5 din C. pen. în relaţie cu S.C. G. S.R.L.;

6. C. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (42 acte materiale) şi art. 5 din C. pen. în relaţie cu S.C. G. S.R.L.;

7. C. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (20 acte materiale) şi art. 5 din C. pen. în relaţie cu S.C. H. S.R.L.;

8. I. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (25 acte materiale) şi art. 5 din C. pen. în relaţie cu S.C. J. S.R.L.;

9. C. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (25 acte materiale) şi art. 5 din C. pen. în relaţie cu S.C. J. S.R.L.;

10. C. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (4 acte materiale) şi art. 5 din C. pen. în relaţie cu S.C. K. S.R.L. (fostă S.C. L. SRL);

11. F. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen..(14 acte materiale) şi art. 5 din C. pen. în relaţie cu S.C. M. S.R.L.;

12. C. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (14 acte materiale) şi art. 5 din C. pen. în relaţie cu S.C. M. S.R.L.;

13. C. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (6 acte materiale) şi art. 5 din C. pen. în relaţie cu S.C. N. S.R.L.;

14. F. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (14 acte materiale) şi art. 5 din C. pen. în relaţie cu S.C. O. S.R.L.;

15. C. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (12 acte materiale) şi art. 5 din C. pen. în relaţie cu S.C. O. S.R.L.;

16. C. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (6 acte materiale) şi art. 5 din C. pen. în relaţie cu S.C. P. S.R.L.;

17. C. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (14 acte materiale) şi art. 5 din C. pen. în relaţie cu S.C. Q. S.A.;

18. C. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 5 din C. pen. în relaţie cu S.C. R. S.R.L.;

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Mureş a constatat că prin încheierea penală din data de 12.03.2025, pronunţată în dosarul nr. x/2025, s-a dispus disjungerea cauzei, formarea unui nou dosar şi declinarea în favoarea Tribunalului Bihor a cauzei privind pe inculpaţii menţionaţi expres în respectiva încheiere.

Instanţa a constatat că, din punct de vedere tehnic, s-a aflat în imposibilitatea de a dispune declinarea competenţei teritoriale în favoarea Tribunalului Bihor în dosarul nr. x/2018 deoarece, cauza fiind în prim grad de jurisdicţie, soluţia se pronunţă prin sentinţă. Or, având în vedere că în dosarul nr. x/2018 au rămas pentru a fi judecate infracţiunile pentru care Tribunalul Mureş este competent teritorial, în aceeaşi cauză aplicaţia informatică ECRIS nu permite generarea a două sentinţe cu număr. Totodată, tot din raţiuni strict tehnice ce ţin de aplicaţia informatică Ecris, s-a apreciat că nu s-ar fi putut pune în executare dispoziţia de declinare în dosarul nr. x/2018 şi urmări în mod corespunzător traseul cauzei la instanţa căreia se trimite cauza.

Prin urmare, având în vedere admiterea excepţiei necompetenţei teritoriale dispusă prin încheierea penală din data de 12.03.2025, pronunţată în dosarul nr. x/2018, s-a concluzionat că remediul imediat al acestei soluţii este declinarea cauzei în favoarea tribunalului competent, prin sentinţă distinctă în dosarul nou format.

Prin încheierea din data de 12 martie 2025, pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/2018, s-a reţinut, în esenţă, că dispoziţia de începere a judecăţii a fost pronunţată de către Curtea de Apel Târgu Mureş la data de 17.02.2023, însă până la acest moment procesual nu s-a dat citire actului de sesizare avându-se în vedere complexitatea cauzei, numărul mare de participanţi pentru care a fost necesară realizarea unei proceduri de citare de durată şi chestiunea legată de prescripţia răspunderii penale unde a fost necesară stabilirea legii penale mai favorabile având în vedere modificările Legii nr. 241/2005 care au intrat în vigoare în luna mai a anului 2024.

S-a arătat că până la termenul de judecată din data de 06.12.2024, competenţa teritorială a Tribunalului Mureş a fost atrasă în mod alternativ cu celelalte tribunale din România din cauza greşitei încadrări juridice stabilită de către organele de urmărire penală în sarcina inculpatei C. S.A., respectiv infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (4484 acte materiale) şi art. 5 din C. pen., care a dat posibilitatea organului de urmărire penală să sesizeze oricare dintre tribunalele din România pe raza cărora s-au comis presupusele acte materiale de către inculpata C. S.A..

Tribunalul Mureş a observat greşita încadrare juridică reţinută în sarcina inculpatei C. S.A., deoarece actele de complicitate priveau 226 de autori diferiţi (din care 88 trimişi în judecată, pentru restul fiind dispuse soluţii de clasare sau întocmite acorduri de recunoaştere a vinovăţiei) şi în această situaţie nu putea exista o complicitate continuată, având în vedere că actele de complicitate nu sunt autonome, ci legate de activitatea autorilor, doctrina şi practica judiciară fiind unanime în această situaţie, considerând complicele răspunzător pentru atâtea infracţiuni câţi autori sunt, în concurs real de infracţiuni.

Astfel, la termenul de judecată din data de 06.12.2024, Tribunalul Mureş a dispus schimbarea încadrării juridice reţinute în sarcina inculpatei C. S.A. dintr-o infracţiune de evaziune fiscală în formă continuată (4484 acte materiale) în 226 de infracţiuni de complicitate la evaziune fiscală în formă simplă şi continuată, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, pentru ca la momentul citirii actului de sesizare, inculpatei să îi fie adusă la cunoştinţă corecta acuzaţie şi, în această modalitate, să îşi poată efectua o apărare corespunzătoare şi eficientă.

Înainte de citirea actului de sesizare şi în raport cu noua încadrare juridică stabilită în sarcina inculpatei C. S.A., Tribunalul Mureş a observat că nu mai subzistă cazul obligatoriu de reunire a cauzelor prevăzut de art. 43 alin. (1) din C. proc. pen. - infracţiunea în formă continuată care trebuie soluţionată în mod unitar de către o singură instanţă de judecată atunci când se descoperă întreaga activitate infracţională.

A mai observat că presupusele infracţiuni, concurente în cazul unicului complice, ar fi fost săvârşite pe raza teritorială a mai multor judeţe din România, iar din cei 88 de autori deduşi judecăţii, doar unul ar fi săvârşit infracţiunea pe raza teritorială a judeţului Mureş.

În acest moment procesual, Tribunalul Mureş, având în vedere acuzaţia adusă celorlalţi inculpaţi care nu ar fi săvârşit infracţiunile de evaziune fiscală pe raza teritorială a judeţului Mureş, a constatat că niciunul dintre criteriile de competenţă teritorială prevăzute de art. 41 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) şi alin. (2) din C. proc. pen. nu sunt aplicabile în cauză pentru ca judecata să se desfăşoare în mod obligatoriu de către Tribunalul Mureş.

S-a considerat că în prezentul proces penal nu există situaţia unui caz facultativ de reunire prevăzut de art. 43 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen.

S-a menţionat că din pricina volumului de activitate, până la acest moment procesual nu s-a putut citi actul de sesizare, chiar dacă judecata în fond a început la data de 17.02.2023

S-a invocat faptul că nu se poate face o minimă estimare în timp cu privire la durata prezentului proces penal, deoarece volumul de activitate care ar presupune efectuarea cercetării judecătoreşti este unul impresionant şi, astfel, s-ar încălca în mod flagrant art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cu privire la termenul rezonabil cuprins în dreptul la un proces echitabil.

S-a avut în vedere şi voinţa legiutorului de a stabili pe teritoriul României mai multe tribunale tocmai pentru a facilita accesul la sistemul de justiţie penală pe principiul apropierii de domiciliu, astfel cum prevede art. 41 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. în cazul în care nu s-ar cunoaşte locul săvârşirii infracţiunii sau locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul, aceste din urmă cazuri având întâietate.

Aplicând dispoziţiile art. 41 alin. (1) din C. proc. pen. la cauza dedusă judecăţii, s-a concluzionat că Tribunalul Mureş este competent să judece cauza doar referitor la inculpaţii S. şi C. S.A., ambii în relaţia cu S.C. T. S.R.L. şi aceeaşi inculpată în relaţia cu S.C. U. S.A..

Aşadar, Tribunalul Mureş a apreciat necesară disjungerea cauzelor, formarea unor noi dosare şi declinarea acestora către tribunalele competente teritorial să judece presupusele fapte săvârşite de 72 dintre inculpaţi şi complici pentru respectarea duratei rezonabile a procesului penal în vederea garantării inculpaţilor la un proces penal echitabil, deoarece, în prezenta formă, judecata ar întârzia cu mult mai mult decât a durat procedura de cameră preliminară (4 ani şi 5 luni).

S-a precizat că disjungerea şi declinarea este necesară pentru a se putea asigura judecata cu celeritate a cauzelor, deoarece, dat fiind numărul mare de inculpaţi pentru care asistenţa juridică este obligatorie, apărarea în cadrul Tribunalului Mureş nu este una efectivă şi au fost nenumărate situaţii când cauza a fost amânată din lipsa apărătorilor aleşi sau desemnaţi din oficiu.

Această situaţie, în opinia Tribunalului Mureş, ar putea genera, atunci când cauza avansează, inexistenţa unei apărări corespunzătoare efectuată pentru inculpaţi, astfel încât cauzele să sufere amânări nejustificate şi, în final, ar putea conduce chiar la constatarea întreruperii cursului justiţiei, deoarece pe tabloul apărătorilor din oficiu din cadrul Baroului Mureş nu există un număr suficient de avocaţi ce pot fi desemnaţi în prezentul proces penal având în vedere numărul mare de inculpaţi.

Un alt argument pentru disjungerea şi declinarea cauzelor a fost reducerea costurilor prezentului proces penal care ar rămâne în sarcina statului având în vedere numeroasele cereri pe care unii dintre apărătorii aleşi ai inculpaţilor din necesitate sunt nevoiţi să le formuleze, respectiv de acordare avocat din oficiu pentru un anumit termen de judecată, deoarece nu pot face deplasarea din alte oraşe având în vedere condiţii meteo de notorietate sau probleme personale justificate, plăţi care ar putea fi evitate dacă dosarele ar fi judecate de tribunalele competente teritorial.

Tribunalul Mureş a considerat că, în ipoteza în care s-ar considera de către o instanţă de control judiciar că dispoziţia de schimbare a încadrării juridice reţinută în sarcina C. S.A. este eronată, disjungerea şi declinarea este posibilă şi în situaţia unei infracţiuni în formă continuată, deoarece faţă de inculpată a fost constatată ca fiind intervenită prescripţia răspunderii penale, motiv pentru care nu se mai impune o unică rezolvare a laturii penale, întrucât soluţia de condamnare nu mai este posibilă, dar pentru fiecare act material de complicitate la evaziune fiscală se poate dispune distinct achitarea sau încetarea procesului penal de instanţe diferite.

S-a reţinut că nu au fost primite susţinerile inculpaţilor în legătură cu tardivitatea excepţiei de necompetenţă teritorială, pentru că în prezenta cauză s-ar fi început cercetarea judecătorească prin schimbarea încadrării juridice reţinute în sarcina inculpatei C. S.A.; aceasta deoarece cercetarea judecătorească debutează după citirea actului de sesizare, iar posibilitatea schimbării încadrării juridice se poate dispune în cursul judecăţii, ceea ce înseamnă că poate apărea şi înainte de expunerea acuzaţiei şi mai mult, în această cauză, schimbarea de încadrare juridică reţinută în sarcina inculpatei C. S.A. a fost doar o chestiune strict prealabilă citirii actului de sesizare care s-a impus cu necesitate, deoarece eroarea organelor de urmărire penală era evidentă oricărui practician de drept penal.

Referitor la chestiunea autorităţii de lucru judecat cu privire la excepţia de necompetenţă teritorială soluţionată de judecătorul de cameră preliminară prin încheierea remediu din data de 07.11.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, aceasta s-a bazat strict pe încadrarea juridică stabilită de organul de urmărire penală în sarcina inculpatei C. S.A. a cărei analiză sau schimbare nu putea face obiectul acelei proceduri, iar judecătorul de cameră preliminară, indiferent dacă a observat sau nu eroarea organelor de urmărire penală, nu avea posibilitatea legală de a o critica sau îndrepta, întrucât ar fi excedat competenţelor sale atribuite de legiuitor în această procedură filtru.

În ceea ce priveşte practica judiciară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie invocată de către C. S.A., Tribunalul Mureş a constatat că aceasta nu este aplicabilă speţei, deoarece judecătorul din cadrul Tribunalului Mureş nu a pus în discuţie declinarea competenţei şi asupra faptelor care sunt de competenţa sa, respectiv cele presupus săvârşite de către inculpaţii S. şi C., ambii în relaţia cu S.C. T. S.R.L. şi în relaţia cu S.C. U. S.A., urmând ca pentru acestea să continue judecata în acest dosar la termenul din 28.03.2025.

S-a apreciat că excepţia de necompetenţă este atrasă de lipsa oportunităţii de judecată într-un singur dosar a tuturor faptelor, deoarece se încalcă flagrant dreptul inculpaţilor la un proces penal echitabil prin depăşirea duratei rezonabile a cauzei.

B. Prin sentinţa penală nr. 202/P/2025 din 27 noiembrie 2025, pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia Penală, în dosarul nr. x/2025, s-a admis excepţia necompentenţei teritoriale a Tribunalului Bihor invocată de către inculpata C. S.A., în temeiul art. 50 din C. proc. pen., raportat la art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 44 alin. (2), art. 46 alin. (1), art. 47 alin. (2) şi (3), art. 49 alin. (1) din C. proc. pen., s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Mureş, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi în baza art. 51 din C. proc. pen. şi s-a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestui incident procedural.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Bihor, după ce a indicat inculpaţii trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. x/2013 din 12 noiembrie 2018, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Târgu Mureş, precum şi situaţia de fapt şi acuzaţiile pentru care au fost trimişi în judecată, a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin încheierea penală nr. 63/CP/19.05.2022 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Mureş, definitivă prin încheierea penală nr. 32/C/CP/17.02.2023 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, a fost respinsă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Mureş, excepţie analizată global asupra întregii cauze penale ce constituie dosarul penal nr. x/2018

Instanţa a apreciat că, în lipsa unor alte elemente de noutate, încheierile pronunţate în faza de cameră preliminară se bucură de autoritate de lucru judecat, dispoziţiile art. 47 alin. (2) şi (3) din C. proc. pen. trebuind interpretate şi prin prisma arhitecturii unei cauze prin care instanţa este sesizată prin rechizitoriu. Astfel, în condiţiile în care, potrivit art. 342 din C. proc. pen., competenţa instanţei face obiectul controlului în faza de cameră preliminară, iar această pretinsă neregularitate a fost invocată şi amplu analizată, nu se identifică niciun argument pentru care acest aspect nu s-ar considera definitiv dezlegat încă din faza de cameră preliminară, dat fiind faptul că nu au apărut elemente noi, ulterior soluţionării definitive a camerei preliminare.

În continuare, Tribunalul Bihor a constatat că în cauză au fost eludate şi dispoziţiile art. 49 alin. (1) şi art. 47 alin. (2) şi (3) din C. proc. pen.. Astfel, intenţia legiuitorului a fost ca, în materia competenţei teritoriale, orice neregularitate să poate fi invocată exclusiv până la momentul începerii cercetării judecătoreşti, iar ulterior, în măsura în care intervine schimbarea încadrării juridice, competenţa teritorială şi chiar cea materială superioară să rămână câştigată primei instanţe sesizate.

În prezenta cauză, s-a reţinut că instanţa de trimitere afirmă că nu s-a dat citire actului de sesizare, afirmaţie formal corectă, însă argumentul central al soluţiei de declinare este o schimbare a încadrării juridice, operaţiune efectuată în temeiul art. 386 din C. proc. pen.. Astfel, analizând încheierile pronunţate, instanţa a constatat că, deşi formal nu s-a dat citire actului de sesizare, Tribunalului Mureş a efectuat multiple acte ulterioare acestui moment procesual şi specifice cercetării judecătoreşti. Astfel, instanţa de trimitere a dispus schimbarea de încadrare juridică, demers ce nu poate fi întreprins anterior citirii actului de sesizare, însăşi topografia textelor plasând art. 386 din C. proc. pen. la un alt moment procesual.

În acest context, Tribunalului Bihor a apreciat că, nesocotirea ordinii efectuării actelor specifice judecăţii în primă instanţă nu poate repune practic artificial Tribunalul Mureş în posibilitatea de a invoca necompetenţa teritorială prin raportare la o schimbare de încadrare juridică. Astfel, chiar şi în măsura în care schimbarea de încadrare juridică ar fi considerată corectă, aspect asupra căruia Tribunalul Bihor nu este chemat a se pronunţa, aceasta nu poate constitui argument în favoarea soluţiei de declinare, necompetenţa acoperindu-se în condiţiile unei începeri de facto a cercetării judecătoreşti.

Pe fondul excepţiei necompetenţei teritoriale, Tribunalul Bihor a constatat că motivarea Tribunalului Mureş abundă în argumente de oportunitate, argumente pe care nu este chemat a le analiza în lipsa unei competenţe legale. De altfel, titularul acţiunii penale, DIICOT - ST Mureş, a avut în vedere aceste aspecte de oportunitate la momentul configurării obiectului acţiunii penale, asumându-şi întârzierile cauzate de constituirea unei cauze extrem de complexe cu un număr semnificativ de inculpaţi. Mai mult, Tribunalul Bihor a constatat că argumentele de oportunitate invocate vizează respectarea drepturilor fundamentale ale inculpaţilor, apărând ca discutabil în ce măsură disjungerea unei cauze în 29 de noi dosare care au un indiscutabil element comun asigură o mai bună administrare a justiţiei.

În condiţiile art. 41 din C. proc. pen., Tribunalul Bihor a constatat că în cauză se identifică o competenţă teritorială alternativă, competenţa fiind definitiv câştigată de prima instanţă sesizată, respectiv Tribunalul Mureş. Cu alte cuvinte, instanţa a admis că şi acesta ar fi fost competent să judece prezenta cauză în măsura în care ar fi fost primă instanţă sesizată, situaţie de altfel frecvent întâlnită în practică în cauzele DNA şi DIICOT.

Cu toate acestea, având în vedere că analiza competenţei se face global, prin raportare la întregul obiect al sesizării şi reiese cu evidenţă că şi Tribunalul Mureş este competent teritorial asupra unei părţi din faptele sesizate, Tribunalul Bihor a apreciat că rezultă cu claritate faptul că, în calitate de primă instanţă sesizată, Tribunalul Mureş este competent să judece întreaga cauză penală.

De asemenea, s-a mai constatat că aplicarea dispoziţiilor art. 46 din C. proc. pen. privind disjungerea cauzei nu acordă posibilitatea efectuării vreunei noi analize a competenţei instanţei prin raportare la noul obiect parţial a învestirii, astfel cum a procedat Tribunalul Mureş în prezenta cauză. De vreme ce competenţa a fost global stabilită în favoarea Tribunalului Mureş, orice disjungere din cauza penală nr. 2221/102/2018 rămâne în competenţa acestei prime instanţe sesizate, neputând fi ignorată împrejurarea că toate aceste noi cauze provin dintr-o operaţiune de disjungere. În acest sens este şi logica ce decurge din dispoziţiile art. 44 alin. (2) din C. proc. pen.: "Competenţa judecării cauzelor reunite rămâne dobândită chiar dacă pentru fapta sau pentru făptuitorul care a determinat competenţa unei anumite instanţe s-a dispus disjungerea sau încetarea procesului penal ori s-a pronunţat achitarea."

Sub aspect infralegal, s-a făcut referire la art. 110 alin. (4) din R.O.I.I.J., în caz de disjungere, dosarul nou format se repartizează aceluiaşi complet pentru respectarea principiului continuităţii.

A mai reţinut instanţa sesizată prin declinare că, competenţa este măsura în care un organ judecătoresc (judecător de drepturi şi libertăţi, judecător de cameră preliminară sau instanţa de judecată) îşi exercită îndrituirea de a rezolva conflicte de drept penal, cu alte cuvinte, măsura în care îşi exercită jurisdicţia. Acesta este şi aspectul obiectiv al noţiunii de competenţă penală, deoarece derivă din necesitatea obiectivă a delimitării sferei de activitate în materie penală a diverselor organe judecătoreşti. Sub acest aspect, competenţa este consacrată şi legislativ în codurile de procedură penală reglementând această delimitare prin repartizare - după anumite criterii - a cauzelor penale între diverse instanţe judecătoreşti. În funcţie de această repartiţie legală, competenţa penală a unei anumite instanţe judecătoreşti reprezintă totalitatea cauzelor penale pe care aceasta este îndrituită de a le judeca şi soluţiona.

În ceea ce priveşte, competenţa penală Tribunalul Bihor a reţinut că aceasta este aptitudinea recunoscută de lege unui organ judecătoresc (judecător de drepturi şi libertăţi, judecător de cameră preliminară sau instanţa de judecată), de a se pronunţa cu privire le cererile, propunerile plângerile, contestaţiile sau orice alte sesizări cu privire la actele şi măsurile ce restrâng drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei şi asupra legalităţii actului de trimitere în judecată, a probelor pe care se bazează acestea ori a actelor efectuate în cursul urmăririi penale, precum şi asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiilor de netrimietre în judecată, de a judeca şi soluţiona o anumită cauză penală. Competenţa organelor judiciare reprezintă un element esenţial ce decurge din principiul legalităţii, principiu ce se constituie într-o componentă a statului de drept. Toate aceste norme trebuie interpretate în mod unitar, sistemic, care în final să aibă ca scop legala şi buna desfăşurare a procesului penal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 31 decembrie 2025, fiind stabilit termen pentru soluţionare la data de 08 ianuarie 2026, termen la care s-au luat concluziile apărării inculpaţilor şi ale reprezentantului Ministerului Public, acestea fiind redate în cuprinsul părţii introductive a prezentei decizii.

Fiind învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, conform dispoziţiilor art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă ierarhic superioară comună celor două instanţe între care s-a ivit conflictul negativ de competenţă, constată că Tribunalul Mureş este competent să soluţioneze această cauză, pentru considerentele ce urmează:

Potrivit art. 51 alin. (1) din C. proc. pen., când două sau mai multe instanţe se recunosc competente a judeca aceeaşi cauză ori îşi declină competenţa reciproc, conflictul pozitiv sau negativ de competenţă se soluţionează de instanţa ierarhic superioară.

Conform art. 51 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa ierarhic superioară comună este sesizată, în caz de conflict pozitiv, de către instanţa care s-a declarat cea din urmă competentă, iar în caz de conflict negativ, de către instanţa care şi-a declinat cea din urmă competenţa.

Înalta Curte constată că, în cauză, conflictul negativ de competenţă poartă asupra soluţionării cauzei penale privind, printre alţii, pe inculpata C. S.A. şi pe inculpaţii A., D., F. şi I. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată prin rechizitoriul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală în formă continuată (autorat sau complicitate), instanţa iniţial sesizată fiind Tribunalul Mureş.

Astfel, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş a fost sesizat Tribunalul Mureş cu privire la un număr de 89 de inculpaţi, cauza fiind înregistrată sub dosar nr. x/2018. Prin actul de sesizare s-a reţinut că o parte din activitatea infracţională reţinută în cauză s-a desfăşurat pe raza judeţului Mureş şi a atras competenţa teritorială a Tribunalului Mureş.

În cauză, a fost parcursă procedura de cameră preliminară, iar prin încheierea nr. 32 din data de 17.02.2023 pronunţată de Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Târgu Mureş, s-a dispus începerea judecăţii.

În continuare, prin încheierea penală din 06.12.2024 pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Mureş, s-a dispus, înainte de citirea actului de sesizare a instanţei, schimbarea încadrării juridice dintr-o singură infracţiune de complicitate la evaziune fiscală reţinută în sarcina inculpatei S.C. C. S.A. (cu 4484 de acte materiale), în 226 de infracţiuni de complicitate la evaziune fiscală în formă simplă şi, ulterior, s-a dispus disjungerea cauzei şi declinarea a 29 de dosare penale în favoarea a 29 de tribunale, printre care şi Tribunalul Bihor.

Astfel, pe rolul Tribunalul Bihor, a fost format administrativ dosarul penal nr. x/2025, iar prin sentinţa penală nr. 56/2025 din 20 martie 2025 a Tribunalului Mureş s-a dispus declinarea cauzei cu privire la inculpaţii indicaţi supra.

Potrivit art. 36 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. competenţa de judecată a infracţiunilor cu privire la care urmărirea penală a fost efectuată de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism aparţine tribunalului.

Determinarea competenţei teritoriale a instanţelor de judecată se realizează în funcţie de criteriile prevăzute de art. 41 alin. (1) din C. proc. pen., text de lege potrivit căruia, pentru infracţiunile săvârşite pe teritoriul României, competenţa după teritoriu este determinată, în ordine, de: locul săvârşirii infracţiuni (forum delicticomissi), astfel cum este acesta definit în alin. (2) al aceluiaşi text de lege; locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul (forum deprehensionis); locuinţa suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârşit fapta (forum domicilii) şi locuinţa sau, după caz, sediul persoanei vătămate (forum domicilii victimae).

Dispoziţiile art. 41 alin. (2) din C. proc. pen. definesc locul săvârşirii infracţiunii ca fiind "locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în tot sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia", iar prevederile alin. (3) al aceluiaşi articol statuează că, "în cazul în care, potrivit alin. (2), o infracţiune a fost săvârşită în circumscripţia mai multor instanţe, oricare dintre acestea este competentă să judece."

Norma de procedură evocată instituie, prin urmare, competenţa egală a tuturor instanţelor judecătoreşti în circumscripţia cărora s-a desfăşurat activitatea infracţională, fără a avea relevanţă juridică, sub acest aspect, dacă în raza instanţei sesizate s-a desfăşurat întreaga activitate obiectivă circumscrisă verbum regens al infracţiunii deduse judecăţii sau, dimpotrivă, s-a produs numai rezultatul acesteia.

Or, ca efect al opţiunii legislative relevate de dispoziţiile art. 41 alin. (1) sau art. 41 alin. (3) din C. proc. pen., sesizarea uneia dintre instanţele deopotrivă competente teritorial potrivit alin. (2) al textului are ca efect încetarea vocaţiei celorlalte la judecarea cauzei, competenţa recunoscută organului judiciar prim sesizat devenind efectivă prin faptul învestirii sale, în condiţiile legii.

Înalta Curte constată că Tribunalul Mureş a fost prima instanţă sesizată cu rechizitoriul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş, devenind, astfel, incidente şi dispoziţiile art. 41 alin. (4) teza finală din C. proc. pen. care, în caz de sesizări succesive a mai multor instanţe deopotrivă competente, atribuie instanţei mai întâi sesizate competenţa de judecare a cauzei.

Se impune a se avea în vedere că prin încheierea din data de 07.11.2021 a Judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Mureş, pronunţată în dosarul asociat nr. x/2018, în raport cu încadrarea juridică stabilită de organul de urmărire penală în sarcina inculpatei C. S.A., în temeiul art. 345 alin. (1) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, excepţia necompetenţei materiale, teritoriale şi după calitatea persoanei a Tribunalului Mureş cu privire la soluţionarea prezentei cauze.

De asemenea, prin încheierea penală nr. 63/CP/19.05.2022 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Mureş, definitivă prin încheierea penală nr. 32/C/CP/17.02.2023 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, a fost respinsă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Mureş, excepţie analizată global asupra întregii cauze penale ce constituie dosarul penal nr. x/2018

Astfel se constată că, în procedura de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară a analizat competenţa materială, teritorială şi după calitatea persoanei a Tribunalului Mureş cu privire la soluţionarea prezentei cauze.

Înalta Curte reţine că nici disjungerea nu atrage declinarea cauzei pentru respectarea duratei rezonabile a procesului penal în vederea garantării inculpaţilor a dreptului la un proces penal echitabil, Tribunalul Mureş eludând scopul prevăzut de legiuitor în ceea ce priveşte instituţia disjungerii.

În acest sens, Înalta Curte constată că disjungerea cauzei este o măsură procesuală care se dispune pentru buna desfăşurare a judecăţii, însă, atât dosarul iniţial, cât şi cel nou format ca urmare a disjungerii, rămân spre soluţionare instanţei iniţial investite.

Potrivit dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din C. proc. pen., pentru motive temeinice privind mai buna desfăşurare a judecăţii, instanţa poate dispune disjungerea acesteia cu privire la unii dintre inculpaţi sau la unele dintre infracţiuni, însă, în situaţia în care judecătorul apreciază că se impune disjungerea cauzei, legea nu îi permite ca, sub pretextul unei mai bune desfăşurări a judecăţii, să procedeze la declinarea cauzei cu referire la inculpaţii pentru care a dispus disjungerea în favoarea unei alte instanţe decât în condiţiile legii (spre exemplu în cazul în care se dispune disjungerea şi ulterior inculpatul, după săvârşirea infracţiunii dobândeşte una din calităţile prevăzute la art. 40 alin. (1) din C. proc. pen., reglementat de art. 48 alin. (2) din C. proc. pen.).

Prin urmare, Înalta Curte având în vedere dispoziţiile art. 36 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la cele ale art. 41 din C. proc. pen. concluzionează că, în speţă, competenţa de a soluţiona cauza privind pe inculpata C. S.A. şi pe inculpaţii A., D., F. şi I. din punct de vedere material şi teritorial aparţine în primă instanţă Tribunalului Mureş.

În acest sens, Înalta Curte are vedere şi practica existentă la nivelul secţiei penale a instanţei supreme în celelalte cauze disjunse din dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Mureş, în care s-a stabilit competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Mureş (încheierea nr. 297 din 24 iunie 2025, încheierea nr. 309 din 25 iunie 2025, încheierea nr. 315 din 26 iunie 2025, încheierea nr. 320 din 01 iulie 2025).

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpata C. S.A. şi pe inculpaţii A., D., F. şi I. în favoarea Tribunalului Mureş, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi, în cuantum de câte 377 RON, vor rămâne în sarcina statului şi se vor plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata C. S.A., în cuantum de 100 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpata C. S.A. şi pe inculpaţii A., D., F. şi I. în favoarea Tribunalului Mureş, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii A., D., F. şi I., în cuantum de câte 377 RON, rămân în sarcina statului şi se plătesc din fondurile Ministerului Justiţiei.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata C. S.A., în cuantum de 100 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 ianuarie 2026.