Hazardous work pension certification; suspension of appeal despite filing of written conclusions and postponement request
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the recusal appeal, quashed the Court of Appeal's decision to suspend the proceedings, and remanded the case for continued trial, thereby prevailing in the procedural dispute. The underlying civil suit concerned an obligation to issue an official certificate confirming work in hazardous conditions for pension calculation purposes, but the immediate issue was the appellate court's suspension of the appeal due to the appellant's unjustified absence, despite the appellant having filed a request for postponement and written conclusions. The Supreme Court held that the lower court erred in applying Article 411(1)(2) of the Code of Civil Procedure to presume a lack of interest in the case, ruling that the filing of these documents demonstrated an unequivocal intent to have the appeal judged, and thus classified the suspension as a procedural violation under Article 488(1)(5) of the Code of Civil Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 497 C. proc. civ; Hazardous work pension certification; suspension of appeal despite filing of written conclusions and postponement request: Prin încheierea din 19 februarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, s-a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., respectiv pentru lipsa nejustificată a părţilor.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2026
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia I civilă, la data de 11 septembrie 2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. - în calitate de depozitar al arhivei C. S.A. Filipeştii de Pădure să-i elibereze o adeverinţă conform Ordinului Ministrului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse nr. 590/2008 pentru aprobarea Procedurii privind modul de întocmire şi eliberare a adeverinţelor prin care se atestă activitatea desfăşurată în locuri de muncă încadrate în grupele I şi/sau a II-a de muncă. Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să-i elibereze adeverinţa legală din care să rezulte că, în calitate de lăcătuş mecanic sablator, şi-a desfăşurat activitatea la C. S.A. în perioada 02.06.1987 - 03.11.1997, în grupa a II-a de muncă, în procent de 100%, conform menţiunilor din carnetul de muncă, respectiv în baza Deciziei nr. 298/09.07.1990, emisă de întreprinderea de D., în prezent C. S.A..
În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile Ordinului nr. 50/1990 privind încadrarea în grupe superioare de muncă, precum şi celelalte dispoziţii legale invocate în acţiune.
Prin sentinţa civilă nr. 1319 din 19 noiembrie 2024, prima instanţă a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată din oficiu, şi a respins acţiunea ca inadmisibilă.
2. Împotriva acestei sentinţe, reclamantul a declarat apel.
Prin încheierea din 19 februarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, s-a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., respectiv pentru lipsa nejustificată a părţilor.
3. La 3 aprilie 2025, reclamantul A. a declarat recurs împotriva încheierii de suspendare, susţinând că la termenul la care s-a dispus suspendarea judecării apelului a înaintat instanţei o cerere de amânare a judecării cauzei întemeiată pe imposibilitatea de prezentare, iar în subsidiar, în ipoteza respingerii acestei cereri, a solicitat să se ia act de faptul că a transmis concluzii scrise.
Cererea de recurs nu a fost fundamentată în drept.
La dosar nu a fost înregistrată nicio întâmpinare.
Analizând încheierea atacată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Recurentul-reclamant critică soluţia de suspendare a judecării apelului, din perspectiva greşitei interpretări şi aplicări a dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., susţinându-se, în esenţă, că prin depunerea actelor la dosar pentru termenul din 19 februarie 2025, respectiv cererea de amânare a judecării cauzei şi concluziile scrise, a stăruit în judecarea apelului, măsura suspendării nefiind astfel justificată.
Susţinerile recurentului se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care sancţionează încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, încadrare efectuată din oficiu.
Verificând încheierea recurată, Înalta Curte constată că, în considerente, instanţa de apel a respins cererea de amânare a judecării cauzei, formulată de reclamant pentru imposibilitate de prezentare, întrucât trebuie să se prezinte în alte două dosare aflate pe rolul Judecătoriei Câmpina, cu motivarea că nu se poate lăsa la aprecierea părţii în care dosare să se prezinte, deoarece acest lucru influenţează temporizarea unor dosare, durata de soluţionare, iar părţile au posibilitatea în acest caz să-şi asigure substituirea sau de a solicita amânarea pronunţării. În consecinţă, având în vedere că nu a fost solicitată judecarea cauzei în lipsă, instanţa de apel a dispus suspendarea judecării cauzei, conform art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Înalta Curte constată că, în cauză, chestiunea de drept supusă analizei vizează luarea greşită a măsurii suspendării judecării cauzei, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora "judecătorul va suspenda judecata când niciuna dintre părţi, legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă".
Scopul măsurii suspendării este de a sancţiona cu întreruperea judecării cauzei conduita procesuală a părţilor constând în nepreocuparea efectivă pentru derularea cursului procesului.
Înalta Curte reţine că deşi recurentul-reclamant nu a solicitat în mod expres judecarea cauzei în lipsă, prin depunerea la dosar a cererii de amânare şi a concluziilor scrise, a formulat solicitări principale şi subsidiare, motiv pentru care se poate concluziona că intenţia părţii a fost fără echivoc, aceea de a se judeca apelul.
Prin urmare, această atitudinea procesuală a părţii nu justifică prezumţia de desistare în soluţionarea apelului, care are ca principal scop asigurarea celerităţii şi eficienţei procesului, prevenind tergiversarea procedurilor, astfel încât, raportat şi la cererile reclamantului din cadrul apelului, Înalta Curte reţine că este fondat motivul de recurs invocat în cauză, actele formulate de parte având ca principal scop finalizarea procedurile judiciare demarate.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că au fost aplicate în mod greşit dispoziţiile procedurale prevăzute de art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vătămarea pricinuită părţii neputând fi înlăturată decât prin desfiinţarea încheierii, motiv pentru care, în conformitate cu dispoziţiile art. 496 şi art. 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa încheierea şi va trimite cauza curţii de apel, pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 19 februarie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2023, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 ianuarie 2026.