Lack of material jurisdiction to review appeal against decision on annulment challenge in whistleblower employment dispute

Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2026

Analizând actele dosarului şi decizia atacată, reţine următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 28 mai 2024 pe rolul Tribunalului Mureş, secţia Civilă sub nr. x/2024, reclamanta A. a solicitat pe calea ordonanţei preşedinţiale, în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ APELE ROMÂNE (A.N.A.R.) şi ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ MUREŞ (A.B.A. MUREŞ), să se dispună suspendarea provizorie a tuturor efectelor deciziilor disciplinare şi administrative emise de pârâte împotriva sa (desfacerea contractului de muncă, suspendarea contractului individual de muncă, reducerea salariului şi măsurile de delegare), pe care le califică drept represalii ilegale pentru exercitarea calităţii de avertizor în interes public, până la soluţionarea fondului cauzei.

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 6255/2024 din 28 octombrie 2024, Tribunalul Mureş, secţia Civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Naţională "Apele Române", fiind respinsă cererea de ordonanţă preşedinţială formulată în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Instanţa a respins excepţia inadmisibilităţii precum şi cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de A. în contradictoriu cu pârâta Administraţia Bazinală de Apă Mureş.

2. Apelul reclamantei declarat împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă prin decizia nr. 260/A din 14 martie 2025.

3. Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestaţie în anulare, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă la data de 22.04.2025, sub nr. x/2025.

Prin decizia nr. 548/A din 13 mai 2025, Curtea de apel Târgu Mureş a respins ca neîntemeiată contestaţia în anulare.

3. Împotriva acestei decizii, la 20 iunie 2025, contestatoarea A. a formulat calea de atac intitulată "APEL", prin care a solicitat anularea deciziei atacate şi acordarea cheltuielilor de judecată precum şi despăgubiri şi daune morale/interese, precizând, în esenţă, că decizia prin care a fost soluţionată contestaţia sa în anulare a fost pronunţată de către un complet incompatibil absolut, constituit nelegal şi fără repartizare aleatorie, cu nerespectarea prevederilor din Regulamentul instanţelor de judecată şi C. proc. civ.. De asemenea, a menţionat că şi-a întemeiat contestaţia în anulare pe temeiurile prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 1-4 şi art. 503 alin. (3) C. proc. civ., reluând motivele expuse în cuprinsul căii de atac.

Prin întâmpinarea înregistrată la 18 iulie 2025, intimatele Administraţia Naţională "Apele Române", Administraţia Bazinală de Apă Mureş, au solicitat, în principal, respingerea apelului ca fiind inadmisibil, iar în subsidiar ca nefondat.

În susţinerea excepţiei inadmisibilităţii, intimatele au precizat că recurenta a declarat calea de atac a apelului împotriva unei hotărâri definitive, care nu mai este susceptibilă de a fi atacată.

Prin rezoluţia din 3 septembrie 2025 a fost stabilit termen de judecată pentru soluţionarea recursului la 11 noiembrie 2025, cu citarea părţilor în şedinţă publică. Urmare a formulării unei cereri de recuzare a completului de judecată, au devenit incidente dispoziţiile art. 49 alin. (2) C. proc. civ., pronunţarea fiind amânată după soluţionarea acestei cereri, în sensul respingerii, prin încheierea din 22.01.2026.

Examinând, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. prin raportare la art. 131 alin. (1), art. 132 şi art. 97 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că nu este competentă să soluţioneze cererea de apel, astfel încât nu se mai impune examinarea celorlalte cereri şi excepţii invocate, pentru următoarele considerente:

Obiectul prezentei căi de atac îl constituie decizia nr. 548/A din 13 mai 2025, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia în anulare formulată de reclamantă împotriva hotărârii instanţei de apel.

Competenţa este definită ca fiind aptitudinea recunoscută de lege unei instanţe judecătoreşti de a soluţiona un anumit litigiu. Competenţa materială presupune o delimitare între instanţele de grade diferite, fiind reglementată prin norme de ordine publică, având un caracter absolut, astfel încât părţile nu pot deroga de la acestea.

În consecinţă, competenţa materială procesuală stabileşte, în funcţie de obiectul, natura şi valoarea litigiului, care cauze civile pot fi soluţionate exclusiv de anumite categorii de instanţe.

Potrivit art. 97 din C. proc. civ., competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reflectă rolul său constituţional de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii, precum şi de a veghea la aplicarea corectă a normelor de drept material de către celelalte instanţe judecătoreşti. Acest obiectiv este realizat prin trei mecanisme complementare de unificare a practicii judiciare: recursul, recursul în interesul legii şi procedura hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Totodată, punctul 4 al art. 97 prevede că Înalta Curte judecă orice alte cereri prevăzute de lege în competenţa sa, fiind necesară existenţa unei norme atributive de competenţă cuprinsă în C. proc. civ. sau în legi speciale, cum este cazul conflictelor de competenţă sau al cererilor de strămutare pentru siguranţă publică ori pentru bănuială legitimă, atunci când se solicită strămutarea unui dosar aflat pe rolul curţii de apel.

Dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, cu modificările ulterioare, stipulează că:

"Secţia I civilă, secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel."

În ceea ce priveşte compunerea completurilor de judecată ale instanţei supreme, art. 34 alin. (5) din acelaşi act normativ prevede că acestea sunt formate din trei judecători aparţinând aceleiaşi secţii.

Conform art. 96 din C. proc. civ., curţile de apel judecă, ca instanţă de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în primă instanţă (pct. 2), precum şi orice alte materii date prin lege în competenţa lor (pct. 4).

Din interpretarea coroborată a acestor dispoziţii legale şi din aplicarea cu prioritate a normelor imperative care reglementează competenţa materială, rezultă că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este competentă să soluţioneze cauze aflate în faza procesuală a apelului. Pentru a putea judeca asemenea cereri, este necesar ca acestea să îi fie atribuite expres prin lege, în condiţiile art. 97 pct. 4 din C. proc. civ.

În cauză, partea insistă în denumirea iniţială a căii de atac a apelului şi nu se impune nici recalificarea căii de atac în temeiul art. 457 alin. (4) C. proc. civ., prin raportare la calificarea făcută de instanţa de judecată, în cuprinsul hotărârii atacate, în raport cu menţionarea caracterului definitiv al deciziei nr. 548/A din 13 mai 2025.

Înalta Curte constată că, prin notele scrise transmise la dosar pe cale electronică la termenul din 11.11.2025, reclamanta a arătat în mod explicit că prezenta cale de atac reprezintă un apel declarat împotriva deciziei prin care a fost soluţionată contestaţia în anulare formulată împotriva hotărârii instanţei de apel, litigiul având ca obiect o ordonanţă preşedinţială, motiv pentru care a invocat necompetenţa completului de recurs învestit cu soluţionarea cererii.

Principiul disponibilităţii, consacrat de art. 9 din C. proc. civ., obligă instanţa să se pronunţe exclusiv asupra cererilor formulate de părţi, fără a putea depăşi, ca regulă, limitele cadrului procesual stabilit prin acestea şi prin apărările formulate în condiţiile legii.

Prin urmare, Înalta Curte a fost învestită cu o cerere de apel îndreptată împotriva deciziei nr. 548/A din 13 mai 2025 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

În aceste condiţii, în raport de conduita procesuală a părţii, Înalta Curte constată că prezenta cale de atac intră în competenţa de soluţionare a curţii de apel, în calitate de instanţă de apel, potrivit art. 96 pct. 2 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor legale menţionate, va declina competenţa de soluţionare a cererii de apel în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă apelul declarat de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 548/A din 13 mai 2025 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 ianuarie 2026.