Prosecutors' salary recalculation claims: exclusive jurisdiction of adjacent court under Article 127 Civil Procedure Code despite general labor law venue rules

Şedinţa publică din data de 22 ianuarie 2026

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. L., M., N., O., G., P., Q., R. S., T., şi U. au chemat în judecată pe pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, solicitând următoarele:

1. recunoaşterea şi obligarea pârâţilor, în funcţie de perioadele în care fiecare reclamant a lucrat în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş şi în parchetele din cadrul acestuia, la plata drepturilor salariale reprezentând diferenţa dintre venitul lunar la care sunt îndreptăţiţi, prin recalcularea indemnizaţiei de încadrare lunară prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON, majorată cu 25%, conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, fără plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din lege şi venitul lunar plătit efectiv, începând cu data de 01.01.2018 şi pentru viitor, până la apariţia unei modificări legislative cu privire la drepturile salariale, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflaţie.

2. obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale penalizatoare calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 1225 din data de 16.06.2025 Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. L., M., N., O., G., P., Q., R. S., T., şi U. şi pe pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Olt.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Dâmboviţa a reţinut că, raportat la obiectul pretenţiilor deduse judecăţii, prezentul litigiu este unul asimilat litigiilor de muncă, fiind supus dispoziţiilor Codului muncii.

În conformitate cu art. 269 şi art. 231 din Codul Muncii, tribunalul a arătat că reclamanţii aveau un drept de opţiune între mai multe instanţe: fie tribunalul în a cărui circumscripţie îşi aveau domiciliul/reşedinţa, fie tribunalul în raza căruia care este situat locul de muncă al reclamaţilor; or, Tribunalul Dâmboviţa nu este nici instanţa în a cărei circumscripţii se află domiciliul/reşedinţa reclamanţilor, nici tribunalul în raza căruia este situat locul de muncă al reclamanţilor.

În ceea ce priveşte conflictele de muncă, fiind vorba despre o competenţă teritorială exclusivă, pe care nici părţile şi nici instanţa nu o pot înlătura, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ. intervine doar în ipoteza în care "instanţa competentă la care îşi desfăşoară activitatea sau instanţa inferioară acesteia" vizată de legiuitor, este atât cea în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa, cât şi locul de muncă.

În condiţiile în care niciunul dintre reclamanţi nu îşi desfăşoară activitatea în cadrul Tribunalului Olt şi Tribunalului Mehedinţi, în raza căruia îşi au domiciliul reclamantele C. şi A., iar aceste tribunale şi curtea de apel superioară nu au calitatea de parte în proces, Tribunalul Dâmboviţa a concluzionat că reclamanţii aveau posibilitatea de a sesiza instanţele precizate, instanţe competente conform dispoziţiilor art. 269 din Codul muncii.

Învestit cu soluţionarea cauzei după declinare, Tribunalul Olt, secţia I civilă a pronunţat sentinţa civilă nr. 628 din data de 02.12.2025 prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat compentenţa de soluţionare a cauzei privind pe privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. L., M., N., O., G., P., Q., R., S., T. şi U. şi pe pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

În motivare s-a reţinut că instanţa competentă să soluţioneze în mod normal litigiul de faţă, conform art. 269 din Codul Muncii, pentru care ar fi avut drept de opţiune reclamanţii, conform art. 269 Codul muncii, ar fi fost Tribunalul Argeş, însă aceştia, în conformitate cu art. 127 C. proc. civ., au ales să sesizeze Tribunalul Dâmboviţa, ca instanţă egală în grad, din raza unei curţi de apel învecinate.

În speţă s-a apreciat că Tribunalul Dâmboviţa este instanţă exclusiv competentă în soluţionarea cauzei, întrucât odată aleasă instanţa competentă de către cel în drept (reclamanţii), celelalte instanţe devin necompetente, fiind astfel irelevantă împrejurarea că domiciliul reclamantei A. este în judeţul Olt.

Tribunalul Olt a concluzionat că Tribunalul Dâmboviţa nu mai putea să dispună (nici din oficiu, nici la cererea oricăreia dintre părţi), declinarea competenţei, declarându-se necompetentă, prin luarea în considerare, aleatoriu, exclusiv a criteriului domiciliului reclamantei A., cu atât mai mult cu cât din cărţile de identitate ale reclamanţilor, depuse în copie, rezultă că marea majoritate a acestora au adresele de domiciliu/reşedinţă în localităţi aflate în judeţul Argeş şi unul în Mehedinţi, acesta fiind competent teritorial prin alegerea operată de reclamanţi, având în vedere şi art. 116 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 12.01.2026, sub acelaşi număr de dosar.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă:

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, pentru următoarele considerente:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

În cauză, obiectul regulatorului de competenţă îl reprezintă stabilirea competenţei teritoriale a instanţei de judecată.

Astfel, Înalta Curte constată că a fost declinată reciproc competenţa de soluţionare a cauzei între Tribunalul Dâmboviţa şi Tribunalul Olt, prima instanţă reţinând că sunt aplicabile dispoziţiile art. 269 şi art. 231 din Codul Muncii, în timp ce Tribunalul Olt a stabilit competenţa de soluţionare a pricinii prin raportare la dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acţiunea introductivă are ca obiect recalcularea şi plata unor drepturi salariale, fiind dedus judecăţii un conflict de muncă, în care reclamanţii deţin funcţia de procuror şi că, în prezenta cauză, este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".

Astfel, prin modificarea art. 127 C. proc. civ. s-a valorificat decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt neconstituţionale, deoarece încalcă principiul imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) şi, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie.

Având în vedere că, astfel cum rezultă din art. 127 alin. (3) C. proc. civ., textul de lege anterior evocat se aplică şi procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor, fiind valabilă interpretarea dată prin Decizia (RIL) nr. 7/2016 a instanţei supreme, potrivit căreia art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. se aplică şi în situaţia grefierilor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul parchetelor de pe lângă instanţele judecătoreşti, în cadrul acestor parchete desfăşurându-şi activitatea, de altfel, şi procurorii pe care aceeaşi normă legală îi menţionează expres. Aşadar, art. 127 alin. (1) C. proc. civ. devine aplicabil şi în cazul în care reclamantul (judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier) îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să soluţioneze cauza sau la instanţa ierarhic superioară celei competente să soluţioneze cauza, potrivit legii, ori la parchetele de pe lângă aceste instanţe.

Pornind de la statuările cu caracter obligatoriu cuprinse în deciziile anterior evocate, Înalta Curte constată că reclamanţii îşi desfăşoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş şi parchetelor din circumscripţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, în funcţia de procurori.

Cum art. 127 alin. (1) C. proc. civ. este aplicabil şi procurorilor, conform alin. (3) al aceluiaşi articol, rezultă că funcţia de procuror pe care reclamanţii o deţin în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş şi parchetelor din circumscripţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş atrage incidenţa acestui text de lege.

În aceste condiţii, prin raportare la parchetul la care activează reclamanţii şi caracterul imperativ al dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., instanţa supremă reţine că, în cauză, competenţa de soluţionare a cauzei revine uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi competentă, potrivit legii.

Prin urmare, de vreme ce Tribunalul Dâmboviţa, care se află în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, este instanţă învecinată cu Curtea de Apel Piteşti, în circumscripţia căreia se află Tribunalul Argeş, rezultă că Tribunalul Dâmboviţa este competent teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii.

Tribunalul Dâmboviţa fiind instanţă exclusiv competentă în soluţionarea cauzei, întrucât odată aleasă instanţa competentă de către cel în drept (reclamanţii), celelalte instanţe devin necompetente, este astfel irelevantă împrejurarea că domiciliul reclamantei A. este în judeţul Olt.

Faţă de cele arătate, în aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3), raportat la art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 ianuarie 2026.