Board director revocation without just cause and limits on cassation review of factual findings

Şedinţa publică din data de 27 martie 2025

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 26 octombrie 2020 pe rolul Judecătoriei Timişoara, secţia I civilă, sub nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" S.A., Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Fondul Proprietatea S.A., a solicitat instanţei să constate faptul că revocarea sa din funcţia de membru neexecutiv definitiv în cadrul consiliului de administraţie a fost efectuată fără justă cauză şi să oblige pârâta Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" S.A. la plata sumei de 24.168 RON, ca urmare a revocării fără justă cauză din funcţia de membru neexecutiv definitiv în cadrul consiliului de administraţie.

Judecătoria Timişoara, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 4572 din 7 aprilie 2021, a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta A., în favoarea Tribunalului Timiş.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2020, la data de 5 mai 2021.

Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, prin sentinţa nr. 119/PI din 4 martie 2022, a respins cererea având ca obiect acţiune în constatare şi pretenţii formulată de reclamanta A., după cum urmează:

- în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

- în contradictoriu cu pârâtul Fondul Proprietatea S.A, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

- în contradictoriu cu pârâta Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" S.A., ca inadmisibilă, cu privire la capătul de cerere prin care se solicită să se constate că revocarea mandatului de administrator al reclamantei, membru neexecutiv definitiv în consiliul de administraţie, a avut loc fără justă cauză;

- în contradictoriu cu pârâta Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" S.A., ca nefondată, cu privire la capătul de cerere prin care se solicită să fie obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 24.168 RON reprezentând daune-interese;

Împotriva sentinţei primei instanţe, reclamanta A. a declarat apel, solicitând schimbarea în totalitate a hotărârii atacate, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată.

Apelanta-reclamantă a invocat în scris excepţia puterii de lucru judecat raportat la decizia civilă nr. 344/2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în dosar nr. x/2020.

La termenul de judecată din 7 decembrie 2023 Curtea de Apel Timişoara a constatat că la termenul anterior s-a pus în discuţie excepţia puterii de lucru judecat, însă instanţa a omis să se pronunţe asupra acestei excepţii. După deliberare, instanţa a respins excepţia puterii de lucru judecat, având în vedere că în litigiul invocat este vorba despre alte părţi, astfel cum a fost consemnat în partea introductivă a încheierii de şedinţă.

Prin decizia civilă nr. 156/A din 29 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, în dosarul nr. x/2020, s-a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă A., împotriva sentinţei civile nr. 119/PI din 4 martie 2022 a Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă.

La data de 15 iulie 2024 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2020, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 7 decembrie 2023 şi a deciziei civile nr. 156/A din 29 martie 2024, ambele pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, în dosarul nr. x/2020.

Recurenta-reclamantă a solicitat, în principal, casarea încheierii din 7 decembrie 2023 şi a deciziei civile nr. 156/A din 29 martie 2024, ambele pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei de apel. În subsidiar, recurenta a solicitat casarea hotărârilor atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de apel astfel cum a formulată, cu cheltuieli de judecată.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., a arătat că instanţa de apel a reţinut, în considerentele hotărârii, că "justa cauză pentru revocarea administratorului A. o constituie art. 18.6 din contractul de mandat: 1) încălcarea prevederilor legislaţiei relevante; s-a reţinut prin Raportul de control în sarcina reclamantei şi a celorlalţi membri ai consiliului de administraţie al pârâtei...", în condiţiile în care raportul de control nu exista la data revocării reclamantei. La dosar exista convocatorul şedinţei în vederea revocării membrilor consiliului de administraţie, însă anterior acestei date, intimata Societatea Aeroportul Internaţional Timişoara Traian Vuia S.A. a decis revocarea. Mai mult decât atât, inclusiv în încheierea de şedinţă din 22 februarie 2024, reprezentanta intimatei a susţinut faptul că "raportul de control nu este înregistrat în cadrul societăţii şi nu are data de înregistrare în cadrul societăţii intimate", astfel că instanţa de judecată nu poate motiva hotărârea pe motivele cuprinse în raportul corpului de control având în vedere că acest raport nu a ajuns în societate la data revocării, iar apărările iniţiale ale intimatei vizau alte neregularităţi, respectiv "lipsa nemotivată de la şedinţele consiliului de administraţie din 17.01.2020 şi 31.01.2020", aspecte care nu au mai fost analizate de instanţă şi, nicidecum, nu face referire la nerespectarea procedurii de selecţie pentru numirea directorului general. Or, motivele din cuprinsul întâmpinării trebuiau analizate pe baza înscrisurilor de la dosarul cauzei. Instanţa de judecată a reţinut că decizia de reînnoire a mandatului directorului general B. a fost emisă fără temei legal, în condiţiile în care faţă de acesta nu a fost pronunţată o hotărâre definitivă în dosarul nr. x/2020, la data formulării recursului acesta având nr. 4230/30/2020*. În cadrul dosarului nr. x/2020, aflat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, urmează a se stabili dacă revocarea acestuia s-a făcut cu justă cauză, respectiv dacă a fost respectată procedura de selecţie.

Or, faţă de aceste aspecte, recurenta-reclamantă apreciază că hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii.

Prin încheierea de şedinţă din data de 7 decembrie 2023, Curtea de Apel Timişoara a interpretat, în mod greşit, excepţia puterii de lucru judecat, prezumţie legală, de fond prevăzută de dispoziţiile art. 1200 alin. (1) pct. 4 C. civ.. Instanţa de judecată a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile puterii de lucru judecat, întrucât este vorba despre alte părţi.

Potrivit recurentei, pentru soluţionarea excepţiei puterii de lucru judecat nu este necesară existenţa triplei identităţi de părţi, cauză şi obiect, ci trebuie probată identitatea între problema soluţionată irevocabil şi cea dedusă judecăţii. Instanţa de judecată este ţinută să pronunţe aceeaşi soluţie, deoarece, în caz contrar, s-ar ajunge la situaţia încălcării componentei res judicata a puterii de lucru judecat. Or, în dosarul nr. x/2020 este vorba despre aceeaşi situaţie de fapt, avându-l ca reclamant pe un alt membru al Consiliului de Administraţie, respectiv pe domnul C., care a câştigat procesul în primă instanţă şi în apel.

Recurenta-reclamantă a mai criticat decizia instanţei de apel din perspectiva faptului că au fost încălcate sau aplicate greşit normele de drept material. Astfel, a arătat că nu există niciun impediment legal care să împiedice aplicabilitatea procedurii de reînnoire prevăzute de dispoziţiile art. 28 din O.U.G. nr. 109/2011 şi în cazul mandatului de director general, ceea ce înseamnă că instanţa de judecată a încălcat principiul de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem). Potrivit definiţiei oferite de O.U.G. nr. 109/2011, contractul de mandat este un contract civil reglementat de C. civ.. Astfel, în concordanţă cu principiile de drept comun, atunci când legea nu interzice, părţile au posibilitatea de a reglementa prin propria manifestare de voinţă condiţiile în care urmează să se deruleze obligaţiile contractuale. În aceste condiţii, reţinerile instanţei de apel referitoare la faptul că nu se prevede o procedură de reînnoire a mandatului directorului general şi, pe cale de consecinţă, în cazul acestuia trebuie reluată procedura de selecţie prevăzută de art. 35 din O.U.G. nr. 109/2011, este nefondată.

În urma raportului de control nr. x/16.04.2020, sunt enumerate o serie de aspecte pe care echipa de control le apreciază ca nesocotiri ale legislaţiei în vigoare, însă la o analiză atentă a acestora, nicio neregularitate nu este imputată reclamantei, ci unor terţe persoane sau entităţi. În cea mai mare măsură, neregularitatea este imputată intimatei-pârâte. Cu alte cuvinte, intimata-pârâtă Societatea Naţională Aeroportul Internaţional Timişoara Traian Vuia S.A. şi-a invocat propria culpă, întrucât reclamanta nu a avut calitatea de persoană responsabilă de organizarea şi conducerea procedurii de reînnoire a mandatului, ci pe aceea de candidat pentru un nou mandat în consiliul de administraţie. Aşadar, reclamanta nu a avut atribuţii cu privire la stabilirea paşilor şi a condiţiilor de desfăşurare a procesului de selecţie. Echipa de control a indicat expres cine se face vinovat de neregulile constatate.

Autoarea căii de atac apreciază că instanţa de apel trebuia să stabilească inclusiv dacă reclamanta a avut sau nu atribuţii legate de organizarea şi conducerea procedurii de reînnoire a mandatului directorului sau dacă a avut doar calitatea de candidat pentru un nou mandat în Consiliul de Administraţie, întrucât neregularităţile din raportul de control nu sunt imputate acesteia. Aşadar, titulara demersului judiciar consideră că a fost revocată din funcţie fără justă cauză şi că instanţa nu a acordat prevalenţă forţei obligatorii a contractului, în conformitate cu prevederile art. 1270 C. civ.. Prin intermediul contractului de mandat părţile au stabilit de comun acord cazurile în care o revocare din funcţia de mandatar poate fi considerată cu "justă cauză", acestea fiind prevăzute limitativ în art. 18.6, într-un număr de 7 ipoteze în care era permisă revocarea fără acordarea de daune interese. Or, nicio concluzie din raportul de control nr. x/16.04.2020 nu poate fi încadrată în prevederile art. 18.6 din contractul de mandat. Mai mult decât atât, la o analiză a aspectelor pe care echipa de control le apreciază ca nesocotiri ale legislaţiei în vigoare, nu sunt imputate reclamantei, ci unor terţe persoane. Raportul de control stabileşte că revocarea reclamantei a intervenit cu justă cauză, însă în contextul lecturării cu atenţie a conţinutului Raportului de control se poate reţine că motivele pentru care se propune măsura revocării mandatului reclamantei nu prezintă nicio legătură de cauzalitate cu cele expuse în articolul 18.6 din contractul de mandat, întrucât aceste aspecte nu sunt provocate şi nici întreprinse de către reclamantă, în calitatea sa de mandatar. Prin urmare, Curtea de Apel Timişoara nu a acordat prevalenţă principiului forţei obligatorii a contractului şi nu a stabilit că motivele invocate nu se încadrează în cazurile reglementate contractual. Instanţa de judecată nu a aplicat prevederile art. 30 alin. (8) şi art. 36 alin. (6) din O.U.G. nr. 109/2011, care trebuiau coroborate cu prevederile contractuale în baza principiului forţei obligatorii a contractului, mai exact, cu art. 18.5. şi art. 18.6. Astfel, prin clauzele anterior menţionate, s-a efectuat respectarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 109/2011 agreându-se nivelul daunelor interese în caz de revocare fără justă cauză din calitatea de director sau de administrator.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata-pârâtă Societatea Naţională Aeroportul Internaţional Timişoara Traian Vuia S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin rezoluţia din 21 noiembrie 2024 s-a fixat termen la data de 23 ianuarie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, întrucât procesul este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii filtrului.

La termenul de judecată din 23 ianuarie 2025, Înalta Curte a luat act de faptul că la 22 ianuarie 2025 Cabinetul de Avocat D. a transmis la dosar o cerere de renunţare la mandat, prin care a solicitat citarea recurentei-reclamante la domiciliul său; instanţa supremă a amânat soluţionarea cauzei la data de 27 martie 2025, dispunând citarea recurentei-reclamante A. la domiciliul său din Bucureşti, str. x, cu un exemplar al întâmpinării depuse la dosar de intimata-pârâtă SOCIETATEA NAŢIONALĂ AEROPORTUL INTERNAŢIONAL TIMIŞOARA TRAIAN VUIA S.A.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Astăzi, în şedinţă publică, excepţia nulităţii a fost respinsă, în considerarea celor expuse în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:

Sub aspectul limitelor căii extraordinare de atac, din cererea de recurs rezultă că reclamanta a formulat critici împotriva încheierii din 7 decembrie 2023, termen la care instanţa de apel a respins excepţia puterii de lucru judecat, având în vedere că în litigiul invocat este vorba despre alte părţi, astfel cum a fost consemnat în partea introductivă a încheierii de şedinţă.

Potrivit susţinerilor recurentei-reclamante, prin încheierea de şedinţă din data de 7 decembrie 2023, Curtea de Apel Timişoara a interpretat, în mod greşit, excepţia puterii de lucru judecat, prezumţie legală, de fond prevăzută de prevederile art. 1200 alin. (1) pct. 4 C. civ.

În concret, s-a criticat soluţia dată excepţiei puterii de lucru judecat din perspectiva faptului că instanţa de apel a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile puterii de lucru judecat, întrucât este vorba despre alte părţi. Recurenta apreciază că nu este necesară existenţa triplei identităţi de părţi, cauză şi obiect, pentru soluţionarea excepţiei puterii lucrului judecat, ci este necesară doar probarea identităţii între problema soluţionată irevocabil şi problema dedusă judecăţii, instanţa de judecată fiind ţinută să pronunţe aceeaşi soluţie, deoarece, în caz contrar, s-ar ajunge la situaţia încălcării componentei res judicata a puterii de lucru judecat. Or, în dosarul nr. x/2020 este vorba despre aceeaşi situaţie de fapt, avându-l ca reclamant pe un alt membru al Consiliului de Administraţie, respectiv domnul C., care a câştigat procesul în primă instanţă şi în apel.

Înalta Curte constată că este nefondată această critică şi urmează să fie înlăturată.

Autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată şi presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză; cea de-a doua operează când efectul hotărârii se manifestă pozitiv şi relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite chestiuni litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a mai fi contrazise. În acest caz, chestiunile deja dezlegate se impun, între aceleaşi părţi, într-un al doilea proces care are legătură cu litigiul anterior.

În timp ce efectul negativ al autorităţii de lucru judecat presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, efectul pozitiv implică existenţa unei chestiuni litigioase definitiv tranşate între aceleaşi părţi, ce nu mai poate fi repusă în discuţie într-un proces ulterior.

Aşadar, recurenta-reclamantă din prezenta cauză a invocat încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

În raport de dispoziţiile art. 430 alin. (2) şi art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., critica recurentei privind încălcarea normelor de procedură referitoare la efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat nu poate fi încadrată în cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod. Critica nu se încadrează nici în cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., întrucât acesta se referă numai la efectul negativ al autorităţii de lucru judecat (art. 431 alin. (1) C. proc. civ.), din moment ce soluţia pe care o poate pronunţa Înalta Curte în cazul reţinerii acestui motiv de casare este respingerea cererii, ca inadmisibilă, astfel cum prevede art. 497 teza finală din C. proc. civ.

Cu toate acestea, critica recurentei ce vizează încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din perspectiva căruia va fi analizată.

Procedând la analiza în concret a susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că acestea nu sunt fondate.

Efectul pozitiv al autorităţii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, ci şi contrazicerile dintre două hotărâri judecătoreşti.

Cu privire la acest aspect, instanţa de apel a reţinut, în mod corect, faptul că decizia civilă nr. 344/A din 21 iunie 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi nu se bucură de autoritate de lucru judecat în raport cu prezenta cauză, câtă vreme în dosarul nr. x/2020 nu a fost parte reclamanta A., ci reclamantul C..

Următorul motiv de recurs invocat de autoarea căii de atac este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi aduce în dezbatere existenţa unor motive contradictorii în cuprinsul hotărârii atacate. Astfel, recurenta a susţinut faptul că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, întrucât s-a reţinut, în considerentele hotărârii, că "justa cauză pentru revocarea administratorului A. o constituie art. 18.6 din contractul de mandat: 1) încălcarea prevederilor legislaţiei relevante; şi anume, s-a reţinut prin Raportul de control în sarcina reclamantei şi a celorlalţi membri ai consiliului de administraţie al pârâtei...", în condiţiile în care raportul de control nu exista la data revocării reclamantei.

Aceste critici se cuvin a fi înlăturate, Înalta Curte reţinând, cu prioritate, că nu orice inadvertenţă pe care consideră că o identifică recurenta-reclamantă în cadrul considerentelor deciziei are aptitudinea de a determina casarea ei; dimpotrivă, ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., când se referă la motive contradictorii, are în vedere o contradicţie de o asemenea amploare, încât să conducă spre concluzia că hotărârea este, practic, nemotivată; este cazul, cu titlu de exemplu, al situaţiei în care considerentele ar justifica adoptarea unei soluţii care nu are corespondent în cea regăsită în dispozitiv ori al celei în care considerentele ar reflecta caracterul întemeiat a două cereri, deşi ele s-ar exclude reciproc.

Înalta Curte reaminteşte că o motivare contradictorie, pentru a constitui temei al casării, trebuie să vizeze considerente care, simultan, infirmă şi susţin dispozitivul hotărârii, făcând, în realitate, neclar raţionamentul judiciar care ar trebui să explice coerent rezultatul deliberării. Cazul de nelegalitate reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 are o sferă de aplicabilitate determinată la situaţiile în care hotărârea supusă recursului nu este motivată sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

În situaţia unei hotărâri pronunţate în apel, respectarea cerinţelor prevăzute de art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ. presupune ca instanţa să dea un răspuns pertinent motivelor de apel şi apărărilor intimatului; decizia recurată reflectă respectarea acestor cerinţe, întrucât prezintă raţionamentul care a stat la baza respingerii criticilor recurentei-reclamante de către instanţa de prim control judiciar.

Faţă de cele anterior expuse, Înalta Curte va respinge acest motiv de recurs, reţinând că decizia instanţei de apel este legală din perspectiva criticii formulate.

Autoarea recursului invocă, subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., faptul că au fost încălcate sau aplicate greşit normele de drept material. Astfel, a arătat că nu există niciun impediment legal care să împiedice aplicabilitatea procedurii de reînnoire prevăzute de art. 28 din O.U.G. nr. 109/2011 şi în cazul mandatului de director general, ceea ce înseamnă că instanţa de judecată a încălcat principiul de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem).

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut instanţa de apel că nu se prevede o procedură de reînnoire a mandatului directorului similară celei de reînnoire a mandatelor membrilor consiliului de administraţie, iar în cazul acestuia trebuie reluată procedura de selecţie menţionată în cuprinsul art. 35 din O.U.G. nr. 109/2011.

Contrar celor susţinute de recurentă, art. 28 din O.U.G. nr. 109/2011 nu se aplică pentru directorul general.

Procedura de reînnoire a mandatului directorului se realizează de consiliul de administraţie în mai multe etape: stabilirea criteriilor de selecţie, publicarea anunţului, selectarea candidaţilor dintr-o listă scurtă, numirea directorului, publicarea deciziei, aşa cum s-a reţinut în considerentele deciziei recurate.

Or, în speţa de faţă, consiliul de administraţie al pârâtei Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" S.A., al cărui membru era şi reclamanta, nu a procedat în această modalitate, ceea ce echivalează cu încălcarea prevederilor legale incidente, respectiv justa cauză prevăzută de art. 18.6.1 din contractul de mandat pentru revocarea din funcţie.

Înalta Curte constată că sunt lipsite de importanţă susţinerile formulate în recurs, atâta timp cât fapta reclamantei, ca membru al consiliului de administraţie, de a ratifica contractul de mandat nr. x/22.05.2019 al directorului general, fără a urma şi respecta procedura de selecţie prevăzută de art. 35 din O.U.G. nr. 109/2011, nu reprezintă singurul motiv just de revocare.

Instanţele anterioare au reţinut şi o altă justă cauză pentru revocarea reclamantei din funcţie, respectiv incidenţa art. 18.6.5. din contractul de mandat, anume "fraudează interesele legitime ale societăţii, oricare dintre acestea, fără limitare, fiind de natură să conducă la pierderea încrederii mandantului în mandatar".

În realitate, recurenta-reclamantă este nemulţumită de concluzia la care au ajuns cele două instanţe inferioare de fond, cu privire la caracterul justificat al revocării sale din funcţie.

Raportat la motivarea căii de atac, Înalta Curte reaminteşte că, prin controlul exercitat în recurs, în acord cu art. 483 alin. (3) C. proc. civ., verifică exclusiv aplicarea corectă a legii de către instanţele devolutive şi nu realizează un control de fond, de temeinicie, a hotărârilor atacate.

Opus acestui principiu, finalitatea urmărită de recurentă este ca instanţa de recurs să conchidă asupra caracterului injust al revocării sale din funcţia de membru al consiliului de administraţie, prin reexaminarea datelor factuale, ceea ce reflectă învestirea instanţei supreme cu un demers incompatibil cu calea de atac exercitată.

Argumentele părţii recurente, sintetizate în cuprinsul prezentei decizii, eludează tocmai obligaţia ce îi revenea în temeiul cazului de casare de care s-a prevalat, de a dovedi, printr-un raţionament explicit, modul în care instanţa a transgresat dispoziţiile legale aplicate în soluţionarea căii de atac devolutive. Însă, concluzia la care s-au oprit instanţele de fond, privitoare la caracterul just al revocării, ca urmare a evaluării şi interpretării probatoriului administrat, reprezintă un aspect ce priveşte temeinicia soluţiei, iar nu legalitatea acesteia, neputând fi supusă analizei instanţei de recurs.

Prin urmare, nu corespunde motivului de casare determinat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. suma criticilor care converg spre acest obiectiv şi, de aceea, acestea vor fi înlăturate fără a fi examinate în fond.

De altfel, aceleaşi susţineri au fost formulate şi prin memoriul de apel, recurenta primind un răspuns din partea primei instanţe de control judiciar.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta-reclamantă tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

Constatând că hotărârilor recurate nu li se poate imputa niciun viciu de nelegalitate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză de recurenta-reclamantă A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 7 decembrie 2023 şi a deciziei civile nr. 156/A din 29 martie 2024, ambele pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, în dosarul nr. x/2020, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 martie 2025.