Conflict of jurisdiction over judicial salary claims resolved by assigning competence to the Dâmbovița Tribunal

Şedinţa publică din data de 22 ianuarie 2026

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa sub nr. x/31.01.2025, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. Şi S. în contradictoriu cu pârâtaţii Tribunalul Vâlcea şi Curtea de Apel Piteşti, au solicitat recunoaşterea şi acordarea în întinderea drepturilor salariale cuvenite, începând cu data de 01.08.2018, la zi şi pentru viitor, a unei valori de referinţă sectoriali (VRS) de 605,225 RON, fără plafonarea prevăzuta de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, majorat cu 25% conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, raportat la aplicarea prevederilor art. 12 din Secţiunea 1 Anexa V, obligarea pârâtului Tribunalul Vâlcea la plata drepturilor salariale reprezentând diferenţa dintre venitul lunar la care sunt îndreptăţiţi prin recalcularea indemnizaţiei de încadrare lunară prin raportare la o valoare de referinţă sectorială (PRS) în cuantum de 605,225 RON, majorată cu 25%, fără plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din legea nr. 153/2017, şi dintre venitul lunar plătit efectiv acestora, începând cu data de 01.01.2018 şi, în continuare, pentru viitor, până la apariţia unei modificări legislative cu privire la drepturile salariale ale reclamanţilor; actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare. Reclamantele K. şi Q. au solicitat acordarea şi plata drepturilor de la punctele 1, 2 şi 3 doar pentru perioada 01.08.2018 - 15.06.2019 (pentru T.) şi respectiv pentru perioada 01.01.2021 - 14.07.2022 (pentru U.), când şi-au desfăşurat activitatea la Judecătoria Horezu.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 194, art. 95 şi art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curţii Constituţionale a României, Legea nr. 153/2017, invocate în cuprinsul cererii, art. 531 şi art. 1535 din C. civ., art. 166 din Codul Muncii.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 828 din data de 14 mai 2025 Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a instanţei de judecată şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. şi pe pârâţii Tribunalul Vâlcea şi Curtea de Apel Piteşti, în favoarea Tribunalului Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, că, raportat la obiectul pretenţiilor deduse judecăţii, prezentul litigiu este unul asimilat conflictelor de muncă, fiind supus dispoziţiilor Codului muncii.

Reţinând aplicarea dispoziţiilor art. 59 C. proc. civ., Tribunalul Dâmboviţa a apreciat că cererea de chemare în judecată putea fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi, respectiv tribunalul în a cărui circumscripţie îşi aveau domiciliul/reşedinţa (Tribunalul Vâlcea, Tribunalul Prahova, Tribunalul Gorj şi Tribunalul Dolj) şi cel în care era situat locul de muncă (Tribunalul Vâlcea). Reclamanţii nu au invocat şi nici dovedit că au domiciliul/reşedinţa ori deţin locul de muncă în circumscripţia Tribunalului Dâmboviţa, care astfel nu are competenţă din punct de vedere teritorial conform art. 269 Codul muncii.

S-a apreciat că, în raport de Tribunalul Gorj (competenţa acestei instanţe fiind atrasă de domiciliul reclamantului L., conform anexei cererii de chemare în judecată - f. x), reclamanţii nici nu îşi desfăşoară activitatea în cadrul acestei instanţe, iar acest tribunal nu are calitatea de parte în proces, condiţii în care nu sunt incidente disp. art. 127 alin. (2) C. proc. civ. pentru înlăturarea competenţei teritoriale exclusive de soluţionare a cauzei, fiind astfel pe deplin aplicabile dispoziţiile specifice conflictelor de muncă, reglementate prin art. 269 alin. (2) din Codul Muncii.

Faţă de aceste considerente, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Învestit cu soluţionarea cauzei după declinare, Tribunalului Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 2879/2025 din data de 10 noiembrie 2025, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Gorj şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă. Constatând astfel ivit conflictul negativ de competenţă a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În motivare, instanţa a reţinut, în esenţă, că reclamanţii au calitatea de personal auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Judecătoriei Horezu şi că raportat la obiectul pretenţiilor deduse judecăţii, prezentul litigiu este unul asimilat conflictelor de muncă, fiind supus dispoziţiilor Codului muncii.

Mai mult decât atât, instanţa a reţinut că între drepturile pretinse de reclamanţi prin aceeaşi cerere de chemare în judecată există o strânsă legătură, astfel încât sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active.

A constatat Tribunalul Gorj că pretenţiile deduse judecăţii sunt formulate în contradictoriu cu pârâta Tribunalul Vâlcea şi Curtea de Apel Piteşti, fiind astfel incidente în cauză prevederile art. 127 alin. (1) şi alin. (2) şi art. 127 alin. (2)1 din C. proc. civ., reclamanţii alegând, în mod legal, ca instanţă competentă învestită cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Dâmboviţa, aflat în circumscripţia curţii de apel învecinate, respectiv Curtea de Apel Ploieşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 15.12.2025, sub acelaşi număr de dosar.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă:

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, pentru următoarele considerente:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

În cauză, obiectul regulatorului de competenţă îl reprezintă stabilirea competenţei teritoriale a instanţei de judecată.

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Astfel, Înalta Curte constată că a fost declinată reciproc competenţa de soluţionare a cauzei între Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă şi Tribunalul Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Nici una din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă, din punct de vedere teritorial, să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect un litigiu de muncă, reclamanţii având calitatea de personal auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Judecătoriei Horezu.

Pentru a determina competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, instanţa supremă va avea în vedere dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi alin. (2)1 C. proc. civ., dispoziţii legale care reglementează competenţa facultativă de soluţionare a litigiilor în care părţile au calitatea de judecător sau de instanţă de judecată, fie că sunt reclamanţi sau pârâţi.

În conformitate cu aceste dispoziţii legale, în cazul cererii introduse de către un judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau împotriva unei instanţe de judecată, competenţa de soluţionare aparţine uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Astfel cum a statuat Curtea Constituţională în considerentele Deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, "competenţa facultativă are caracter de noutate în legislaţia procesual civilă, neregăsindu-se în C. proc. civ. din 1865. Prin reglementarea acesteia s-a urmărit crearea unui mecanism mai simplu, mai eficient şi mai energic decât cel al strămutării procesului, legea creând un drept al părţii de a proceda la alegerea unei alte instanţe pentru soluţionarea cauzei, fără să mai fie necesară sesizarea unei instanţe superioare spre a se pronunţa asupra cererii de strămutare. Prevederile art. 127 C. proc. civ. au drept scop asigurarea climatului de imparţialitate şi de obiectivitate necesar soluţionării cauzelor în conformitate cu exigenţele art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul părţii la "o instanţă independentă şi imparţială".

Prin dispozitivul aceleiaşi decizii a Curţii Constituţionale s-a stabilit că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă, soluţie care a fost reflectată în alin. (2)1 al art. 127 din acelaşi cod, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018.

În prezenta cauză, în calitate de pârâţi au fost chemaţi Tribunalul Vâlcea şi Curtea de Apel Piteşti, astfel că instanţa competentă să judece cauza se stabileşte în temeiul art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ.

În temeiul textelor de lege mai sus menţionate, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Dâmboviţa, instanţă judecătorească de acelaşi grad cu Tribunalul Vâlcea, aflată în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, învecinată Curţii de Apel Piteşti.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 ianuarie 2026.