Recourse for unfair competition claim rejected; higher court upholds lower rulings and cost award.

Şedinţa publică din data de 22 ianuarie 2026

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Pretenţia dedusă judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21.10.2021 pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia civilă sub numărul unic de dosar x/2021, reclamantul A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii A., B. S.R.L., P.F.A. C., U.A.T. Gruiu, judeţul Ilfov, prin Primar şi Consiliul Local Gruiu, a solicitat să se dispună:

(1) încetarea şi interzicerea practicilor de concurenţă neloială din partea pârâţilor nr. 1, 2 şi 3, de captare/atragere a arendatorilor reclamantei şi semnarea de noi contracte de arendă pentru suprafeţele de teren pe care societatea reclamantă le exploatează în baza contractelor de arendă în vigoare, înregistrate în Registrul Special al Contractelor de Arendă la Consiliul Local al Comunei Gruiu, judeţul Ilfov;

(2) încetarea şi interzicerea practicilor de concurenţă neloială din partea pârâţilor nr. 1,2 şi 3, de denigrare a reclamantei şi/sau a serviciilor sale, realizată prin comunicarea ori răspândirea de către pârâţi de informaţii care nu corespund realităţii despre activitatea reclamantei, de natură să-i lezeze interesele;

(3) obligarea pârâţilor în solidar la recuperarea integrală a prejudiciului patrimonial cauzat reclamantei prin acţiunile de concurenţă neloială, din dezorganizarea reclamantei, prin obligarea la plata sumelor de bani obţinute sub orice formă din aceste activităţi, evaluate provizoriu la 500.000 RON;

(4) obligarea pârâţilor în solidar la recuperarea integrală a prejudiciului nepatrimonial cauzat reclamantei prin acţiunile de concurenţă neloială în cuantum de 100.000 RON;

(5) obligarea pârâtului nr. 4 la radierea din Registrul Special al Contractelor de Arendă a contractelor de arendă care sunt suprapuse peste contractele deţinute de societatea reclamantă, având acelaşi obiect/suprafeţe de teren;

(6) obligarea pârâţilor în solidar ca, după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, să suporte cheltuielile de publicare a dispozitivului prezentei hotărâri judecătoreşti într-un ziar de largă circulaţie, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

În apărare, pârâţii P.F.A. C., A. şi A. au depus întâmpinare, prin care au invocat excepţia lipsei calităţii lor procesuale pasive şi excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată, iar, pe fond, au solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Totodată, P.F.A. C. a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat să se procedeze la obligarea pârâtei-reclamante la plata sumei de 100.000 RON, reprezentând prejudiciul nepatrimonial adus prin acţiunile de denigrare, efectuate cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 18/1991.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin încheierea de şedinţă din data de 27.09.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Ilfov, secţia civilă a admis excepţia netimbrării în ceea ce priveşte capetele de cerere 3, 4, 5, 6, invocată de pârâţi, constatând că, nu s-a făcut dovada achitării acesteia.

Prin sentinţa civilă nr. 1685/02.08.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Ilfov, secţia civilă a respins, ca neîntemeiate, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor, cererea de chemare în judecată, precum şi cererea reconvenţională.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Împotriva încheierii de şedinţă din data de 27.09.2022 şi a sentinţei civile nr. 1685/02.08.2024, reclamanta A. S.R.L. a promovat, în termen legal apel, solicitând să se constate că a achitat taxa de timbru conform dispoziţiilor primei instanţe, motiv pentru care a solicitat repunerea în termen şi rejudecarea cauzei pe fond.

Prin decizia civilă nr. 859/A din 23 mai 2025 a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L., împotriva încheierii de şedinţă din data de 27.09.2022 şi a sentinţei civile nr. 1685/02.08.2024, pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia civilă în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B. S.R.L., Consiliul Local Gruiu, P.F.A. C., A. şi UAT Gruiu, prin Primar.

Totodată, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea apelantei-reclamante privind cheltuielile de judecată în apel şi a fost obligată apelanta-reclamantă să plătească intimatei-pârâte PFA C. suma de 7.140 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

4. Recursul formulat în cauză

Împotriva acestei decizii civile, la data de 01 iulie 2025 a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

În dezvoltarea motivelor de recurs, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel nu a analizat întreaga documentaţie depusă de aceasta la dosarul cauzei, iar pe de altă parte nu a avut în vedere relaţia de duşmănie existentă între primarul D. şi administratorul societăţii recurente, E..

Raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel a respectat numai în parte dispoziţiile art. 200, respectiv art. 471 indice 1 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., şi art. 470 C. proc. civ.

Astfel, a arătat că instanţa de apel a ignorat întru totul obligaţia de regularizare - completare ce îi revenea, neverificând situaţia timbrajului şi a reţinut, în mod nereal, că prin cererea de apel a solicitat probele administrate la instanţa de fond, în loc de solicitarea făcută de acesta, "încuviinţarea probelor solicitate la instanţa de fond."

A mai arătat recurenta că stabilirea lipsei faptelor de concurenţă neloială săvârşite de intimaţii pârâţi s-a întemeiat în exclusivitate pe declaraţiile martorilor date la instanţa de fond, soluţia instanţei de apel fiind astfel nelegală şi pronunţată cu încălcarea art. 324 C. proc. civ.

Relativ la încheierea ce trebuia atacată odată cu cererea de apel, recurenta a precizat că dispozitivul încheierilor nu cuprinde anularea capetelor de cerere nr. 3,4,5 şi 6 sau respingerea cererii de repunere în termen, încălcându-se în acest fel dispoziţiile art. 233 şi art. 470 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

A doua critică subsumată motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează faptul că instanţa de apel, prin hotărârea atacată a realizat o interpretare greşită a art. 4 lit. g) din legea nr. 11/1991, întrucât în speţă se poate identifica elementul obiectiv al deturnării clientelei în formele proprii de realizare, deturnarea clientelei fiind o activitate de rezultat, motiv pentru care aceasta dobândeşte un caracter ilicit atunci când s-a realizat prin mijloace lipsite de onestitate, dolosive şi care au avut consecinţe directe asupra patrimoniului societăţii afectate de concurenţă neloială.

5. Apărările formulate în cauză

P.F.A. C., prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

6. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 24.07.2025 şi a fost repartizat aleatoriu Completului nr. 3, astfel cum reiese din fişa Ecris.

În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 20.10.2025, s-a fixat termen de judecată la data de 22.01.2026, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La termenul din 22.01.2026, după dezbateri contradictorii, instanţa a reşinut cauza în pronunţare asupra recursului declarat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta reclamantă A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin decizia recurată a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. S.R.L., fiind menţinută soluţia dispusă de prima instanţă, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

În esenţă, instanţa de apel a reţinut, cu privire la apelul declarat împotriva încheierii de şedinţă din data de 27.09.2022, netemeinicia susţinerilor reclamantei, având în vedere dispoziţiile art. 33 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013 şi recunoaşterea acesteia, în sensul că nu a depus la dosar, înainte de (ori chiar la) termenul din data de 27.09.2022, fixat special, dovada plăţii diferenţei de taxă judiciară de timbru ce i s-a pus în vedere pentru capetele (3), (4), (5) şi (6) ale cererii de chemare în judecată, în cuantum total de 10.750 RON.

Raportat la apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 1685/02.08.2024 pronunţate de Tribunalul Ilfov, în esenţă, instanţa de apel a constatat că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, circumstanţiate dispoziţiilor art. 2 alin. (2) lit. a), b), d), din) Legea nr. 11/1991, reclamanta nereuşind să facă dovada alegaţiilor sale privind existenţa unor practici neloiale săvârşite de intimaţii-pârâţi.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., invocând încălcarea unor dispoziţii de drept procesual şi a unor dispoziţii de drept material, urmărind să obţină casarea hotărârii atacate şi constatarea temeiniciei pretenţiilor deduse judecăţii.

Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că decizia instanţei de apel poate fi atacată cu recurs numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nefiind posibilă reaprecierea probatoriului sau reformarea hotărârii pentru alte argumente decât cele care privesc legalitatea deciziei recurate.

Astfel cum s-a reţinut în partea introductivă a prezentei decizii, Înalta Curte, reaminteşte că o parte dintre criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează, în realitate, motive de recurs încadrabile în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., referitoare la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 200, art. 470 şi art. 471 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., urmând a fi analizate prin prisma acestor dispoziţii legale.

Motivele de recurs invocate de recurenta reclamantă, încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate şi nu pot conduce la admiterea prezentei căi de atac, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularităţi de ordin procedural ce sunt sancţionate cu nulitatea de dispoziţiile art. 174 C. proc. civ., dispoziţii ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură şi care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

Printr-o primă critică s-a susţinut încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 200, arătând că instanţa de apel a ignorat întru totul obligaţia de regularizare - completare ce îi revenea, neverificând situaţia timbrajului, încălcând totodată şi dispoziţiile art. 470 şi art. 4711 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Înalta Curte învederează faptul că procedura reglementată de art. 200 C. proc. civ. se referă în mod expres şi limitativ la verificarea şi regularizarea cererii de chemare în judecată. Astfel, această procedură este aplicabilă doar în primă instanţă, nu şi în calea de atac a apelului, întrucât etapa regularizării se adresează exclusiv procedurii în faţa primei instanţe, concluzie care se desprinde din faptul că în cuprinsul reglementărilor fiecărei căi de atac se regăsesc dispoziţii specifice pentru pregătirea judecăţii, iar pentru apel este incident art. 4711 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte articolul 4711 C. proc. civ., acesta a reglementat, în sarcina completului de la instanţa de apel căruia i-a fost repartizat dosarul, o procedură prealabilă, pur administrativă, care implică: 1. cercetarea conţinutului cererii de apel; 2. comunicarea în scris apelantului a lipsurilor cererii de apel stabilite în urma verificării şi a obligaţiilor de a completa sau modifica apelul; 3."completarea" sau "modificarea" cererii de apel; 4. comunicarea cererii de apel; 5. depunerea întâmpinării şi comunicarea întâmpinării apelantului cu înştiinţarea asupra facultăţii/obligaţiei de a formula răspuns la întâmpinare, fiind stabilite regulile de îndeplinire de către instanţă a acestor îndatoriri, precum şi cele privind fixarea primului termen de judecată în apel.

Astfel, dacă în aplicarea art. 200 alin. (1), completul competent verifică cererea de chemare în judecată din punct de vedere al "cerinţelor prevăzute la art. 194-197", conform art. 4711 alin. (2) [art. XV alin. (2) din Legea nr. 2/2013], completul căruia i-a fost repartizat dosarul verifică cererea de apel din perspectiva "condiţiilor prevăzute de lege".

Cea mai importantă diferenţă este, însă, aceea vizând sancţiunea sub imperiul căreia se instituie obligaţia regularizării: pentru cererea de chemare în judecată, art. 200 alin. (4) permite anularea acesteia, pe când art. 4711 alin. (2) [art. XV alin. (2) din Legea nr. 2/2013] impune o sarcină apelantului a cărei realizare nu este garantată de vreo sancţiune proprie procedurii verificării cererii/pregătirii judecăţii apelului.

De aceea, reţinând că, ceea ce caracterizează procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată este sancţiunea specifică şi posibilitatea reexaminării încheierii de anulare, nu se poate califica procedura verificării cererii de apel ca fiind una de veritabilă regularizare, atât timp cât nu este prevăzută o sancţiune anume stabilită pentru această etapă procesuală, astfel încât trebuie concluzionat că aceasta serveşte exclusiv pregătirii judecării apelului şi nu complinirii lipsurilor cererii de apel.

Verificând speţa de faţă prin prisma dispoziţiilor invocate, Înalta Curte constată că instanţa de apel s-a conformat dispoziţiilor procedurale prevăzute de art. 470 şi 4711 C. proc. civ., astfel cum rezultă din dosarul instanţei de apel, filele x.

Afirmaţiile recurentei reclamante privind taxa judiciară de timbru, susţinute, de altfel, şi la momentul soluţionării cererii de apel, vizează în fapt una dintre criticile formulate în motivarea apelului, legată de soluţia care s-a dat prin încheierea tribunalului din data de 27.09.2022, prin care s-au anulat ca netimbrate capetele de cerere 3, 4, 5 şi 6. Chestiunea referitoare la chitanţa încasată din 23.08.2022 pentru taxă judiciară de timbru în sumă de 10.850 RON priveşte sentinţa tribunalului, cu privire la care recurenta a formulat critici în apel, motivul de apel fiind analizat pe larg de către instanţa de apel. Mai mult decât atât, astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii din 21.02.2023 pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, reprezentantul convenţional al reclamantei a solicitat restituirea aceste taxe de timbru, iar instanţa a dispus restituirea dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru, aceasta nefiind în niciun mod câştigată cauzei.

Cu privire la susţinerile recurentei raportate la probele solicitate la instanţa de fond şi nu la cele administrate, astfel cum a arătat acesta prin memoriul de recurs, Înalta Curte urmează a le respinge, având în vedere dispoziţiile art. 477 din C. proc. civ., "instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată, iar devoluţiunea va opera cu privire la întreaga cauză atunci când apelul nu este limitat la anumite soluţii din dispozitiv ori atunci când se tinde la anularea hotărârii sau dacă obiectul litigiului este indivizibil" şi cele ale art. 479 alin. (1) din C. proc. civ., "instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă".

Caracteristică procesuală a apelului este reprezentată de efectul său devolutiv ce constă într-o reînnoire sau reeditare a judecăţii pricinii în fond, astfel că problemele de fapt şi de drept dezbătute în faţa primei instanţe sunt repuse în discuţia instanţei de apel.

Faţă de textele invocate anterior, rezultă că în situaţia în care apelul cuprinde critici de netemeinicie, instanţa de control judiciar este ţinută a cenzura hotărârea primei instanţe prin raportare la stabilirea situaţiei de fapt, în baza probelor deja încuviinţate şi administrate.

Potrivit art. 479 alin. (2) din C. proc. civ., instanţa de apel va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei, precum şi administrarea probelor noi propuse în condiţiile art. 478 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Ca atare, art. 479 alin. (2) din C. proc. civ. statuează clar că instanţa de apel, exercitându-şi atributele de jurisdicţie, poate fie să refacă sau să completeze probele din primă instanţă, fie să administreze probe noi în această etapă procesuală, câtă vreme au fost propuse potrivit regulilor de la art. 478 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Instanţa de apel poate administra orice probe noi, indiferent dacă au fost sau nu solicitate în faţa primei instanţe, cerinţa impusă de către legiuitor pentru etapa procesuală a apelului fiind ca acestea să se fi propus în condiţii procedurale prin cererea de apel sau prin întâmpinare, iar instanţa de apel să aprecieze că sunt necesare soluţionării cauzei.

În speţă, în cuprinsul deciziei atacate instanţa de apel a arătat că a procedat la o proprie evaluare a materialului probator administrat în faţa instanţei inferioare, având în considerare atât probele cu înscrisuri, interogatorii, cât şi declaraţiile martorilor.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că dispoziţiile de drept procesual indicate de recurenta reclamantă nu au fost nesocotite de către instanţa de apel, astfel încât, nefiind încălcate reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, acest motiv de casare este nefondat.

Al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se referă la ipoteza în care hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Înalta Curte reţine că încălcarea legii presupune fie refuzul aplicării normei juridice, fie interpretarea greşită a legii. Refuzul aplicării legii constă în transgresarea directă a textului clar şi precis, ce nu presupune o interpretare specială (interpretatio cessat in claris).

Dacă interpretarea greşită a legii presupune că textul legal incident speţei este susceptibil de interpretări contrarii iar, prin hotărârea atacată, instanţa a dat o interpretare neconformă sensului real al textului, aplicarea greşită a legii presupune incongruenţa normei juridice raportată la situaţia de fapt reţinută de către instanţele de fond şi/sau de apel.

În esenţă, recurenta reclamantă a invocat pretinsa încălcare de către instanţa de apel a prevederilor art. art. 324 C. proc. civ., art. 233 şi art. 470 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cu privire la încheierea ce trebuia atacată odată cu cererea de apel şi interpretarea greşită art. 4 lit. g) din legea nr. 11/1991.

Articolul 324 C. proc. civ., prevede că, în aprecierea declaraţiilor martorilor, instanţa va ţine seama de sinceritatea acestora şi de împrejurările în care au luat cunoştinţă de faptele ce fac obiectul declaraţiei respective.

Recurenta a apreciat încălcarea acestor dispoziţii prin faptul că, în opinia acesteia, instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia doar pe baza declaraţiilor martorilor administrate la prima instanţă.

Alegaţiile recurentei reclamante nu se susţin atâta vreme cât instanţa de apel a precizat că a avut în vedere întreg materialul probator administrat în faţa instanţei inferioare, analizând în mod distinct declaraţiile martorilor F. şi G. şi concluzionând că nu a fost confirmată existenţa unor practici neloiale săvârşite de intimaţii pârâţi niciunul dintre martori nesusţinând că pârâtul A. a încercat să îi determine prin manopere dolosive să încheie contracte de arendă, cu intenţia de a produce o pagubă societăţii reclamante, ori că a existat o conivenţă frauduloasă între intimaţii-pârâţi.

Cu privire la susţinerea recurentei, în sensul că dispozitivul nici uneia dintre încheieri nu cuprinde anularea capetelor de cerere nr. x, 4, 5 şi 6 sau respingerea cererii de repunere în termen, apreciind a fi încălcate astfel dispoziţiile art. 233 şi art. 470 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că această critică nu poate fi integrată motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., întrucât încălcarea acestor dispoziţii este supusă examinării pentru prima dată în recurs, cu toate că aceste susţineri puteau fi invocate pe calea apelului pe care tot recurenta l-a declarat împotriva sentinţei tribunalului, criticând statuările acestuia.

Nici în cererea de apel, nici în cursul soluţionării apelului dispoziţiile art. 233 şi art. 470 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., nu au făcut obiectul examinării şi nici instanţa de apel nu s-a raportat din oficiu la normele legale indicate. Ca atare, incidenţa acestor articole este invocată omisso medio.

Or, regulile de judecată statuate în art. 488 alin. (2) C. proc. civ. se opun ca în recurs să poată fi invocate chestiuni care nu au făcut obiectul dezbaterilor în apel ori nu au fost invocate de părţi în calea devolutivă de atac, iar în acest caz, motivul de recurs invocat omisso medio nu poate fi primite.

Raportat la susţinerea interpretării greşite a dispoziţiilor art. 4 lit. g) din legea nr. 11/1991, instanţa supremă reţine, de asemenea, netemeinicia acesteia.

Înalta Curte constată că, instanţa de apel, având în vedere dispoziţiile legale invocate a procedat la verificarea condiţiilor răspunderii pentru concurenţă neloială, prin prisma răspunderii civile delictuale, concluzionând că nu sunt îndeplinite condiţiile privind răspunderea civilă delictuală, întrucât nu există fapta ilicită a pârâţilor.

În ceea ce priveşte acţiunea de denigrare, reglementată de art. 2 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 11/1991, că din probele administrate nu rezultă o astfel de atitudine a vreunuia dintre părţi, iar reclamanta nu a dovedit prin probatoriul administrat veridicitatea celor susţinute, deşi sarcina probei îi revenea, conform art. 249 C. proc. civ.

În referire la lit. b) din cuprinsul aceluiaşi articol, respectiv deturnarea clientelei unei întreprinderi, pentru a exista această situaţie era necesar să se realizeze prin folosirea unor secrete comerciale, pentru care respectiva întreprindere a luat măsuri rezonabile de asigurare a protecţiei acestora şi a căror dezvăluire poate dăuna intereselor acelei întreprinderi, reţinându-se în mod just că în cauză nu poate fi vorba despre un secret comercial în cazul încheierii unor acte juridice în care nu se regăsesc eventuale clauze de confidenţialitate sau de exclusivitate.

În ceea ce priveşte existenţa unor alte practici comerciale care contravin uzanţelor cinstite şi principiului general al bunei-credinţe şi care produc sau pot produce pagube oricăror participanţi la piaţă, respectiv fapta prevăzută la lit. d) din art. 2 din legea nr. 11/1991, în baza probatoriului administrat s-a stabilit că nu rezultă existenţa unor practici neloiale din partea pârâţilor şi nu rezultă o eventuală conivenţă între pârâţi, astfel cum a susţinut reclamanta.

Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat, în concret, în ce modalitate au fost încălcate textele normative invocate, limitându-se să redea situaţia de fapt, ceea ce conduce la concluzia că motivul de recurs este invocat pur formal, iar, pe de altă parte, din modul de expunere a criticilor din cadrul aceluiaşi motiv rezultă că, în realitate, recurenta urmăreşte restabilirea situaţiei de fapt cu privire la existenţa unei fapte anticoncurenţiale săvârşite de intimaţii pârâţi.

Un ultim motiv de recurs formulat de recurentă se referă la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., aceasta susţinând că instanţa de apel nu a analizat întreaga documentaţie depusă de aceasta la dosarul cauzei, iar pe de altă parte nu a avut în vedere relaţia de duşmănie existentă între primarul D. şi administratorul societăţii recurente, E..

Motivul de recurs, încadrat în prev.art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se refera la ipoteza în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În condiţiile prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanţa de judecată va arăta, în cadrul considerentelor hotărârii, obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Nerespectarea acestor dispoziţii legale ar atrage nulitatea hotărârii în condiţiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., numai că partea interesată ar trebui să dovedească existenţa unei vătămări, care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii. Pentru a evita aceste dificultăţi, legiuitorul a prevăzut un motiv distinct de casare, care are în vedere atât lipsa totală a considerentelor, cât şi existenţa unor considerente contradictorii sau care nu au nicio legătură cu cauza.

Viciile motivării unei hotărâri pot fi variate, însă, în cele din urmă, alcătuiesc trei mari categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă şi motivarea insuficientă (aceasta din urmă fiind numită de unii autori şi "lipsa de bază legală").

Hotărârea este casabilă: dacă există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii duce la o anumită soluţie (de exemplu, admiterea cererii de chemare în judecată), însă, în dispozitiv, instanţa s-a oprit la soluţia contrară (de exemplu, respingerea cererii de chemare în judecată sau admiterea ei numai în parte); când cuprinde considerente contradictorii, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretenţiilor supuse judecăţii, iar din altele netemeinicia acestora, ori dacă ar rezulta că atât cererea de chemare în judecată, cât şi cererea de intervenţie principală sunt întemeiate, deşi ambele cereri au acelaşi obiect şi, în consecinţă, se exclud reciproc etc; când lipseşte motivarea soluţiei din dispozitiv sau când aceasta este superficială ori cuprinde numai considerente străine de pricina respectivă; dacă instanţa de control judiciar copiază considerentele hotărârii atacate, fără să răspundă motivelor de critică şi fără să examineze problemele care i-au fost deduse spre analiză. în toate aceste cazuri menţionate, practic, soluţia la care s-a oprit instanţa, cuprinsă în dispozitivul hotărârii, apare ca fiind nemotivată.

Transpunând aceste considerente în analiza deciziei recurate, Înalta Curte constată că hotărârea atacată cuprinde o cercetare amănunţită a motivelor de apel invocate de recurenta reclamantă A. S.R.L.

Criticile formulate urmează a fi respinse, întrucât din analiza hotărârii recurate rezultă că nu se poate susţine cu temei că nu a fost analizată întreaga documentaţie depusă la dosarul cauzei şi nu au fost avute în vedere relaţiile dintre părţi, atât timp cât, în considerentele deciziei recurate, se arată în mod expres raţionamentul instanţei pentru care s-a constatat netemeinicia apelului declarat.

Astfel, pe de o parte, instanţa de apel a procedat la o analiză implicită a argumentelor invocate de titulara căii de atac în susţinerea motivelor de apel, iar pe de altă parte, recurenta tinde la o reevaluare a probatoriului, aspect ce nu poate fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Este de reţinut că simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, neînsuşirea de către instanţă a susţinerilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări, în sensul textului legal anterior evocat, instanţa nefiind ţinută să răspundă fiecărui argument în parte, fiind suficientă o analiză logico-juridică de sinteză, care să reflecte răspunsul la toate criticile invocate.

Înalta Curte reţine că, în jurisprudenţa constantă a C.E.D.O., s-a apreciat că obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile judecătoreşti nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument, dacă rezultă din ansamblul cauzei că problema de fond supusă judecăţii a fost examinată în mod efectiv. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc toate susţinerile invocate de parte, hotărârea nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Instanţa supremă reaminteşte că, motivarea, privită ca o garanţie a imparţialităţii instanţei şi ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, trebuie să fie, deopotrivă, corespunzătoare, clară şi concisă şi să se constituie într-o analiză riguroasă şi concretă a problemelor esenţiale ce au făcut obiectul judecăţii, fără a fi necesar un răspuns detaliat fiecărui argument invocat de părţi.

Altfel spus, atât timp cât, în considerente, instanţa de apel a analizat probele ce au fost administrate şi a făcut aprecieri concrete cu privire la acestea, prin prisma criticilor apelantei şi dispoziţiilor legale incidente, nu se poate susţine cu temei incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 859/A din 23 mai 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 859/A din 23 mai 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 ianuarie 2026.