Right to an executable title for dividends despite statutory garnishments and the obligation to motivate rejection of the debtor's fault defense

Şedinţa publică din data de 22 ianuarie 2026

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Pretenţia dedusă judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 17.04.2024, sub nr. x/2024, reclamanta Autoritatea Pentru Administrarea Activelor Statului - fosta AVAS, a solicitat obligarea pârâtei A. S.A. la plata:

- sumei de 1.394.686,00 RON, reprezentând suma totală cu titlu de dividende aferente exerciţiului financiar al anului 2022, cuvenite acţionarului Statul Roman - prin AAAS, neachitate;

- sumei de 139.458,56 RON, reprezentând dobânzile penalizatoare calculate de la data de 24.04.2023 până la data de 20.03.2024, pentru neplata la termen a dividendelor cuvenite acţionarului Statul Roman - prin AAAS, aferente exerciţiului financiar al anului 2022, precum şi plata dobânzilor în continuare până la achitarea integrală/efectivă a dividendelor.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 786/24.10.2024 pronunţată în dosarul nr. x/2024, Tribunalul Timiş a admis cererea formulată şi precizată de reclamanta Autoritatea Pentru Administrarea Activelor Statului, în contradictoriu cu pârâta A. S.A.; a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 887.862 RON cu titlu de dividende aferente exerciţiului financiar al anului 2022, precum şi a dobânzii legale penalizatoare aferente acestui debit principal, calculate de la data de 24.04.2023 şi până la achitarea integrală şi efectivă a dividendelor; a luat act că reclamanta şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată; a respins, ca neîntemeiată, cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Împotriva acestei sentinţe civile a declarat apel pârâta A. S.A.

Prin decizia civilă nr. 209/A/06.05.2025 Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a respins apelul declarat de apelanta pârâtă A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 786/24.10.2024, pronunţate de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2024.

4. Recursul formulat în cauză

Împotriva deciziei instanţei de apel, la data de 13.06.2025, a declarat recurs pârâta A. S.A. solicitând casarea în tot a deciziei nr. 209/A/06.05.2025, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara şi, în principal, respingerea în integralitate a cererii de chemare în judecată, iar în subsidiar, admiterea în parte a acţiunii reclamantei, în ceea ce priveşte dividendele aferente exerciţiului financiar al anului 2022, care urmează a se achita de către aceasta în termenul indicat de către instanţă, după ridicarea tuturor popririlor din dosarele execuţionale, atât cele existente în prezent, cât şi a eventualelor popriri noi înfiinţate şi respingerea cererii privind obligarea recurentei la plata dobânzilor.

Într-un al doilea subsidiar, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Prealabil, recurenta a solicitat să se observe că deşi instanţa de apel, prin decizia pronunţată, nu a indicat calea de atac a recursului, având în vedere art. 483 C. proc. civ., apreciază că împotriva acestei decizii poate fi exercitată calea de atac a recursului.

Sub un prim aspect, a apreciat că instanţa de apel nu a analizat motivele de apel şi acţiunea formulată de reclamantă, hotărârea pronunţată nefiind motivată, singurele menţiuni din considerente fiind reproduceri ale deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în calitate de instanţă de casare, fără a indica în concret raţionamentul pentru care instanţa de apel a respins apelul formulat, fiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Prin al doilea motiv de recurs invocat, raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susţinut că a fost respins în mod eronat apelul declarat, soluţia pronunţată fiind dată cu încălcarea normelor de procedură prevăzute de art. 784 alin. (1) C. proc. civ.

În mod eronat, atât instanţa de apel, cât şi instanţa de fond au admis acţiunea AAAS, având în vedere faptul că plata solicitată a fi autorizată de către instanţa de judecată este una nelegală, pârâta neputând să o efectueze cât timp dividendele care s-ar cuveni reclamantului sunt poprite. O eventuală autorizare a plăţii de către instanţa de judecată ar contraveni dispoziţiilor legale, respectiv art. 784 alin. (1) C. proc. civ.

Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 67 şi 123 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, prin autorizarea de către instanţa de judecată a efectuării plăţii de către intimata reclamantă.

A apreciat recurenta că dispoziţiile legale prevăzute de art. 784 C. proc. civ. sunt imperative, în sensul că de la indisponibilizare şi până la achitarea integrală a obligaţiilor prevăzute în titlul executoriu, inclusiv pe perioada suspendării urmăririi silite prin poprire, terţul poprit nu va face nicio plată sau altă operaţiune care ar putea diminua bunurile indisponibilizate. Ca atare, deşi aceste dispoziţii invocate de către instanţă reglementează dreptul la dividende, acestea nu-şi găsesc aplicabilitatea, cât timp s-a înfiinţat o poprire asupra acestora.

A solicitat să se observe că reclamanta încearcă de fapt să sugereze că demersul său este dictat de faptul că recurenta nu ar fi dat curs solicitării de înfiinţare a popririi, ori o asemenea cerere ar trebui să fie întemeiată pe dispoziţiile art. 790 C. proc. civ. şi nu în baza unei acţiuni în pretenţii.

În continuare, recurenta a arătat că, în mod eronat, instanţa de apel a menţinut sentinţa pronunţată de instanţa de fond şi a considerat că se aplică efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, în ceea ce priveşte efectul existenţei popririlor asupra acţiunii în realizare a reclamantei, raportat la deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie: nr. 953/26.04.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2021, decizia nr. 278/09.02.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2020, precum şi decizia nr. 51/18.01.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2020.

Invocarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune condiţia identităţii de părţi, neputând fi invocat pentru soluţionarea unui raport juridic distinct decât cel dedus judecăţii iniţiale. Prin urmare, întreg raţionamentul instanţei de apel este dat cu încălcarea normelor de drept material aplicabile.

În ceea ce priveşte efectul obligatoriu al deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca instanţă superioară, a solicitat să se observe că acestea nu au fost pronunţate în prezenta cauză, ci în alte dosare aflate pe rol ale reclamantei, dosare care până în prezent nu au fost soluţionate definitiv.

Mai mult, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 1702/08.10.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2022 a statuat că nu se aplică puterea de lucru judecat a altor hotărâri şi faptul că nu suntem în prezenţa unei puteri de lucru judecat, având în vedere faptul că litigiile existente între părţi au pretenţii diferite, care necesită o analiză particulară şi specifică fiecărui interval.

În ceea ce priveşte dobânzile legale solicitate de către reclamantă şi admise de către instanţa de apel, a apreciat că se impune casarea deciziei şi sub acest aspect, raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Astfel cum a arătat, reclamanta are înfiinţate popriri într-o serie de dosare execuţionale, recurenta A. S.A. neputând efectua plăţile acestor dividende din motive independente de voinţa acesteia.

Mai mult, reclamanta AAAS a contestat aceste popriri înfiinţate, nerecunoscând faptul că acestea ar fi legale, formulând şi o serie de contestaţii, în ceea ce priveşte legalitatea măsurii popririi, reclamanta susţinând în cadrul acestora nelegalitatea măsurii, având în vedere faptul că sunt executate silit bunuri care nu aparţin acesteia, ori tocmai în aceste condiţii recurenta nu a efectuat aceste plăţi.

Prin urmare, a apreciat recurenta, că se pune problema unei aşa zise culpe şi a inexistenţei acestei culpe în sarcina recurentei, în achitarea sumelor de bani către reclamantă, devenind incidente dispoziţiile art. 1534 alin. (2) C. civ., neachitarea şi nevirarea sumelor de bani datorându-se culpei exclusive a reclamantei.

Pornind de la efectele pe care le produce instituirea unei popriri, imposibilitatea pârâtei de plată a dividendelor este una obiectivă, neputând duce la obligarea pârâtei recurente la plata penalităţilor pentru întârziere în executarea obligaţiei principale.

A apreciat recurenta că nu a dat dovadă de rea credinţă şi nu a făcut decât să dea curs dispoziţiei executorului judecătoresc, referitoare la poprirea înfiinţată şi efectele pe care le produce înfiinţarea unei popriri.

5. Apărările formulate în cauză

La data de 07.08.2025 intimata reclamantă a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata a invocat admiterea excepţiei tardivităţii cererii de recurs şi respingerea cererii ca fiind tardiv formulată, motivat de faptul că de pe extrasul portalului ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE figurează data formării dosarului ca fiind 30.06.2025, sens în care a solicitat ca instanţa de recurs să analizeze dacă declararea căii de atac s-a făcut în interiorul termenului prevăzut de lege.

În ceea ce priveşte motivele de recurs invocate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., a solicitat instanţei să constate nulitatea acestora, faţă de dispoziţiile art. 489 alin. (1) şi (2) şi art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., apreciind criticile recurentei ca fiind formale şi nu pot fi încadrate cazurilor prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Cu privire la pretinsa nemotivare a hotărârii recurate şi încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., a solicitat instanţei respingerea acestor critici ca nefondate. Contrar susţinerilor recurentei a solicitat să se constate că instanţa de apel a dat eficienţă prezumţiei de lucru judecat, acesta fiind punctul de pornire în raţionamentul juridic expus în considerentele deciziei atacate.

În mod corect şi legal instanţa de apel a reţinut efectul pozitiv al puterii de lucru judecat a deciziei civile nr. 278/09.02.2022, pronunţate de ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE în dosarul nr. x/2020 şi a deciziei civile nr. 953/26.04.2023, pronunţate de ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE în dosarul nr. x/2021.

A precizat intimata că, începând cu anul 2016 şi până în anul 2024, societatea a repartizat an de an dividende şi nu a virat AAAS nicio sumă, ajungându-se la dividende care însumează 3.195.579,86 RON, la care se adaugă dobânzi penalizatoare, în cuantum de 961.462,52 RON.

A mai solicitat intimata să se constate că nu este legală şi temeinică condiţionarea de către debitoarea A. S.A. a obligaţiei la plata către AAAS a dividendelor şi dobânzilor penalizatoare, întrucât măsura înfiinţării popririi nu poate constitui un impediment în calea demersului AAAS de a solicita recunoaşterea pretenţiilor faţă de A. S.A. şi obţinerea unui titlu executoriu în acest sens, care să conducă la conservarea creanţelor recunoscute de către debitoare.

Concluzionând, a solicitat instanţei respingerea recursului formulat, ca fiind nefondat şi menţinerea deciziei civile recurate, ca fiind temeinică şi legală.

6. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 30.06.2025 şi a fost repartizat aleatoriu Completului nr. 3, astfel cum reiese din fişa Ecris.

În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 30.09.2025, s-a fixat termen de judecată la data de 22.01.2026, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La termenul din 22.01.2026, după dezbateri contradictorii, instanţa a rămas în pronunţare asupra recursului declarat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, constată că recursul declarat de recurenta pârâtă A. S.A. este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin decizia recurată a fost respins apelul pârâtei A. S.A. fiind menţinută soluţia dispusă de prima instanţă, în sensul admiterii cererii reclamantei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului şi obligării pârâtei la plata sumei de 887.862 RON cu titlu de dividende aferente exerciţiului financiar al anului 2022, precum şi a dobânzii legale penalizatoare aferente debitului principal, calculate de la data de 24.04.2023 şi până la achitarea integrală şi efectivă a dividendelor.

În esenţă, instanţa de apel a reţinut că, în mod judicios, instanţa de fond a apreciat a fi îndeplinite condiţiile legale pentru a se reţine efectul pozitiv al lucrului judecat, în raport de deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa supremă statuând că înfiinţarea popririi asupra sumelor datorate de pârâtă reclamantei cu alt titlu nu impietează asupra dreptului reclamantei de a obţine un titlu executoriu asupra sumelor reprezentând dividende şi dobânzi.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că punerea la dispoziţia reclamantei a titlului executoriu pentru dividendele solicitate în cauză nu vine în contradicţie cu interdicţia instituită de art. 784 alin. (1) din C. proc. civ., în sensul că aceasta continuă să opereze atât timp cât există popriri înfiinţate asupra sumelor de bani datorate de pârâtă reclamantei, dar nu împiedică prin ea însăşi eliberarea titlului executoriu şi, ca atare, nu justifică solicitarea pârâtei de eliberare condiţionată a titlului executoriu.

În ceea ce priveşte petitul accesoriu, instanţa de apel a reţinut că, în condiţiile în care plata dividendelor a devenit scadentă, nefiind condiţionată de ridicarea popririlor, aceasta este purtătoare de dobânzi, rolul dobânzii fiind acela de a acoperi prejudiciul încercat de asociatul creditor prin executarea cu întârziere a obligaţiei de plată a dividendului distribuit, conform art. 1535 C. civ.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta pârâtă A. S.A., invocând încălcarea unor dispoziţii de drept procesual şi a unor dispoziţii de drept material, urmărind să obţină casarea hotărârii atacate şi respingerea cererii deduse judecăţii.

Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că decizia instanţei de apel poate fi atacată cu recurs numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nefiind posibilă reaprecierea probatoriului sau reformarea hotărârii pentru alte argumente decât cele care privesc legalitatea deciziei recurate.

Referitor la capătul principal de cerere având ca obiect plata dividendelor, recurenta a criticat soluţia instanţei de apel susţinând că a fost dată cu încălcarea normelor de procedură prevăzute de art. 784 alin. (1) C. proc. civ. (motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.) şi cu aplicarea greşită a normelor de drept materiale prevăzute de art. 67 şi 123 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, considerând ca nefiind aplicabile dispoziţiile art. 784 C. proc. civ. (motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Aceste critici sunt neîntemeiate, întrucât problema aplicării dispoziţiilor art. 784 C. proc. civ. privind efectele înfiinţării popririi a fost corect tranşată de către instanţa de apel, reţinând, pe de o parte că o problemă de drept similară a fost tranşată şi prin celelalte litigii purtate între părţi pentru plata dividendelor cuvenite pe perioade diferite, iar, pe de altă parte, reţinând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat definitiv asupra acestei chestiuni de drept prin decizia nr. 953 din 26.04.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2021 şi prin decizia nr. 278/09.02.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2020, reţinându-se că înfiinţarea popririi asupra sumelor datorate de către pârâtă reclamantei nu impietează asupra dreptului acesteia din urmă de a obţine recunoaşterea drepturilor ce decurg din prevederile Legii nr. 31/1990, respectiv un titlu executoriu asupra sumelor reprezentând dividende.

Înalta Curte reiterează faptul că punerea la dispoziţia reclamantei a titlului executoriu pentru dividendele aferente exerciţiului financiar al anului 2022 nu vine în contradicţie cu interdicţia instituită de art. 784 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că aceasta continuă să opereze atâta timp cât există popriri înfiinţate asupra sumelor de bani datorate de pârâtă reclamantei, dar nu împiedică prin ea însăşi eliberarea titlului executoriu.

Instanţa de apel a constatat, în mod corect, că, prin cele două decizii de casare, instanţa de recurs a tranşat problema de drept referitoare la faptul că existenţa unor popriri asupra sumelor datorate de pârâtă nu o împiedică pe reclamantă să obţină un titlu executoriu pentru debitul principal.

Raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a susţinut aplicarea greşită a art. 67 şi art. 123 alin. (3) din Legea 31/1990, instanţa de apel autorizând efectuarea plăţii către intimata reclamantă, în contradicţie cu dispoziţiile art. 784 C. proc. civ.

Examinarea deciziei atacate relevă că instanţa de apel a validat considerentele primei instanţe prin care s-a reţinut că, potrivit extrasului de la registrul comerţului, Statul Român prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului deţine calitatea de acţionar la societatea pârâtă, cu un număr de 216.888 de acţiuni, reprezentând un procent de 3.2029% din capitalul social, iar conform art. 67 din legea societăţilor, acestei părţi i se cuvine suma de 887.862 RON cu titlu de dividende aferente exerciţiului financiar al anului 2022, conform hotărârii AGA din 23.02.2023, precum şi a dobânzii legale.

Înalta Curte, în acord cu dispoziţiile art. 194 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, reţine că atribuţia de a stabili modul de repartizare a profitului aparţine în exclusivitate adunării generale a asociaţilor, care poate hotărî repartizarea profitului prin acordarea dividendelor sau poate hotărî reinvestirea profitului sau majorarea capitalului social ori reportarea profitului.

Suplimentar, reţine că izvorul dreptului de a încasa dividende este reprezentat nu de profitul înregistrat de societate, ci de hotărârea adunării generale a asociaţilor de repartizare a profitului societăţii prin distribuirea de dividende.

Cât priveşte normele de drept material pretins aplicate greşit de către instanţa de apel, art. 67 alin. (1), respectiv art. 123 alin. (3) din legea societăţilor, instanţa de recurs constată caracterul nefondat al acestora.

În acord cu art. 67 alin. (1), "Cota-parte din profit ce se plăteşte fiecărui asociat constituie dividend" şi alin. (3) "Nu se vor putea distribui dividende decât din profituri determinate potrivit legii", iar conform art. 123 alin. (3) din legea societăţilor, "Acţionarii îndreptăţiţi să încaseze dividende sau să exercite orice alte drepturi sunt cei înscrişi în evidenţele societăţii sau în cele furnizate de registrul independent privat al acţionarilor, corespunzătoare datei de referinţă".

Având în vedere că legalitatea hotărârii AGA din 23.02.2023 nu a fost contestată, precum şi calitatea de asociat al societăţii A. S.A. a intimatei-reclamante, Înalta Curte reţine corecta aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor enunţate la stabilirea dividendelor ce i se cuvin Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului, aceasta fiind îndreptăţită să obţină recunoaşterea drepturilor conferite de Legea nr. 31/1990, de O.U.G. nr. 23/2004 şi de O.U.G. nr. 51/1998, fiind cert că este abilitată de lege să exercite dreptul de a obţine dividende de la societăţile în care Statul are calitate de acţionar, o soluţie contrară negând în mod nepermis aceste prerogative.

Analizând, în continuare, argumentele expuse în susţinerea criticii privind aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., subsumate cazului de casare prevăzut de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., instanţa de recurs arată că nu le poate primi.

Susţine recurenta-pârâtă că instanţa de apel, reţinând motivările deciziilor invocate de către intimata-reclamantă, ar fi aplicat eronat prevederile sus-citate, întrucât efectul pozitiv al puterii de lucru judecat presupune condiţia identităţii de părţi, acesta neputând fi invocat pentru soluţionarea unui raport juridic distinct de cel dedus judecăţii, iar întregul raţionament conduce la concluzia că decizia atacată a fost pronunţată în baza hotărârilor judecătoreşti ce aveau cel mult valoarea unei practici judiciare, dar care nu constituie izvor de drept.

Procedând la verificarea considerentelor deciziei atacate, Înalta Curte constată că instanţa de control judiciar, în analiza motivului de apel al apelantei-reclamante prin care a afirmat că soluţionarea cererii de chemare în judecată are caracter independent faţă de modalitatea de executare a popririi, a notat că această parte a invocat efectul pozitiv al puterii de lucru judecat a unor decizii pronunţate de instanţa supremă atât între aceleaşi părţi sau între aceeaşi reclamantă şi altă pârâtă, toate însă având ca obiect cereri de acordare dividende şi dobânzi, precum şi că partea adversă a combătut acest motiv.

Totodată, cu privire la prezumţia legală de lucru judecat, a evidenţiat că regimul probator al puterii de lucru judecat se manifestă ca mijloc de probă, partea putându-se prevala de dezlegările date prin hotărârea anterioară, fără ca instanţa să mai poată supune dezbaterii veridicitatea acestora. În acest context, a apreciat că nu poate fi ignorată dezlegarea dată de instanţa supremă prin acele decizii, respectiv că punerea la dispoziţia Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului, în calitate de acţionar în societăţi pe acţiuni, a titlului executoriu pentru dividente nu vine în contradicţie cu interdicţia instituită de art. 784 alin. (1) C. proc. civ., privind poprirea dividendelor reclamantei.

Apoi, examinând la rândul său, conţinutul acestei norme de procedură, a statuat că, în cauză, pretenţiile reclamantei sunt generate nu de intenţia de a eluda dispoziţiile normei, ci de obţinerea unui titlu executoriu, drept ce nu poate fi îngrădit din perspectiva art. 784 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că înfiinţarea popririi asupra sumelor ce i se datorează nu impietează asupra dreptului acesteia de a obţine titlul executoriu asupra sumelor reprezentând dividende şi daune interese moratorii.

Contrar alegaţiilor recurentei-pârâte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă că instanţa de apel nu a pronunţat decizia atacată în baza motivărilor cuprinse în hotărârile judecătoreşti invocate de către intimata-reclamantă, ci ceea ce a făcut curtea a fost să dea eficienţă prezumţiei de lucru judecat atunci când a reţinut că nu poate fi ignorată chestiunea de drept tranşată prin acele hotărâri, dat fiind că problema dezbătută prin decizia nr. 953/24.04.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2021, între aceleaşi părţi, este identică sub aspect teoretic, dar vizează raporturi juridice similare, aferente altor perioade de timp.

Mai notează instanţa supremă în privinţa efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, faptul că între litigii nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente, părţi, obiect şi cauză, ci să existe identitate de chestiune de drept verificată între aceleaşi părţi, aceasta din urmă obligând instanţa sesizată cu un al doilea litigiu să ţină seama de ceea ce s-a decis deja în prima hotărâre şi să-şi sprijine propriul raţionament pe dezlegările jurisdicţionale anterioare, în măsura în care acestea au legătură şi influenţează chestiunea dedusă judecăţii sale.

Constatând, aşadar, că instanţa de apel a dat eficienţă prezumţiei de lucru judecat, acesta fiind punctul de pornire în raţionamentul juridic expus în considerentele deciziei atacate, Înalta Curte reţine că regula de procedură înscrisă în art. 431 alin. (2) C. proc. civ. nu a fost încălcată.

Sub aspectului capătului accesoriu de cerere având ca obiect plata dobânzii legale penalizatoare, recurenta a invocat încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 1534 alin. (2) C. civ., susţinând că nu a putut efectua plata dividendelor din motive independente de voinţa sa, neîndeplinirea obligaţiei principale datorându-se culpei exclusive a reclamantei, respectiv înfiinţării unor popriri asupra sumelor datorate de pârâtă reclamantei, în condiţiile unor datorii ale reclamantei către terţi.

Această critică este întemeiată, prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motiv de nelegalitate invocat, potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", recurenta pârâtă susţinând că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în condiţiile în care nu face referire la apărările sale.

Înalta Curte găseşte de cuviinţă să sublinieze faptul că ipoteza de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sancţionează nerespectarea obligaţiei de motivare a hotărârilor judecătoreşti, componentă a dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi de art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi reflectat în jurisprudenţa constantă a instanţei europene (cu titlu de exemplu: hotărârile pronunţate în cauzele Ruiz Torija împotriva Spaniei, Higgins împotriva Franţei sau Hirvisari împotriva Finlandei).

Astfel, motivarea hotărârii se impune ca garanţie de legalitate a raţionamentului judiciar şi este, deopotrivă, necesară pentru exercitarea controlului judiciar; ea trebuie să evidenţieze faptul că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate. Aceste principii sunt, deopotrivă, reflectate în jurisprudenţa instanţei europene (cu titlu de exemplu: cauzele Jokela împotriva Finlandei, Nedzela împotriva Franţei, Boldea împotriva României sau Van den Hurk împotriva Olandei).

În acord cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor", iar în cazul hotărârilor pronunţate în căile de atac, motivarea trebuie să arate argumentele pentru care s-a pronunţat soluţia în respectiva fază procesuală, precum şi susţinerile care au fost înlăturate, motivat, de către instanţa de control judiciar.

Transpunând aceste considerente în analiza deciziei recurate, Înalta Curte constată că aceasta nu cuprinde o cercetare a incidenţei dispoziţiile art. 1534 alin. (2) C. civ., invocate de apelantă în cuprinsul motivelor de apel.

Cu alte cuvinte, decizia recurată nu cuprinde în considerente argumentele care au fundamentat soluţia instanţei de prim control judiciar de respingere a apelului declarant de apelanta pârâtă A. S.A..

În aceste condiţii, lipsind premisele necesare verificării raţionamentului care a condus instanţa de apel la respingerea apelului, chestiune care echivalează cu necercetarea fondului cauzei sub acest aspect, controlul de legalitate nu poate fi exercitat, iar împrejurarea este de natură să atragă casarea hotărârii astfel pronunţate, deoarece vătămarea pricinuită pârâtei - constând în pronunţarea unei soluţii nefavorabile - nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului de procedură contestat, în condiţiile art. 175 alin. (1) şi ale art. 179 C. proc. civ.

Faţă de ansamblul considerentelor expuse, în temeiul art. 496 alin. (2) şi al art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de recurenta-pârâtă A. S.A., casând decizia atacată, cu trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe spre o nouă judecată cu privire la apelul formulat de pârâta A. S.A, urmând ca, în rejudecare, să decidă cu privire la capătul de cerere având ca obiect plata dobânzii legale penalizatoare, cu valorificarea prevederilor art. 501 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 209/A din 6 mai 2025, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 ianuarie 2026.