Recourse against annulment action dismissed as inadmissible; work-group benefit challenge left final.

Şedinţa publică din data de 22 ianuarie 2026

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Pretenţia dedusă judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 28.06.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtele B. S.A. şi B.-punct de lucru, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună: anularea în totalitate a documentului "Hotărârea adoptată în şedinţa Consiliului Director din data de 23 octombrie 2000" emisă de societatea B.- Sucursala Târgu-Jiu (anexa I); Recunoaşterea dreptului la grupe de muncă, drept stabilit prin Decizia nr. 250/06.06.2000; repararea pagubei ce i-a fost cauzată prin nerecunoaşterea dreptului la grupa a II-a de muncă de către Casa de Pensii Gorj, începând cu data de 08.10.2020, prin validarea adeverinţei nr. x/20.03.2020 pentru grupa a II-a de muncă, adeverinţă eliberată în baza deciziei nr. 250/06.06.2000; obligarea pârâtelor la cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa nr. 34 din 27.04.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2023 Curtea de Apel Craiova a declinat competenţa de soluţionare a cauzei de la secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale din cadrul Tribunalului Gorj, către secţia a II-a civilă a Tribunalului Gorj.

Prin sentinţa civilă nr. 53 din 28.05.2024 Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele B. Bucureşti B. Târgu-Jiu, ca inadmisibilă.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Împotriva acestei sentinţe civile a declarat apel reclamanta A..

Prin decizia civilă nr. 156 din 26.03.2025 Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a respins apelul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

4. Recursul formulat în cauză

Împotriva acestei decizii civile, la data de 09.05.2025, a declarat recurs reclamanta, solicitând în principal admiterea recursului, casarea în tot a deciziei civile nr. 156 din 26.03.2025 pronunţate de Curtea de Apel Craiova şi, în rejudecare, admiterea cererii astfel cum a fost formulată, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Recurenta a prezentat argumentele acesteia privind temeinicia cererii de chemare în judecată, arătând că hotărârea adoptată de către directorul general al intimatei, respectiv directorul de resurse umane la 23.10.2000 reprezintă un înscris profund nelegal, prin care se încalcă în mod direct prevederi legale exprese, indicând în acest sens dispoziţiile art. 6 din Ordinul nr. 50/1990, art. 969 C. civ. de la 1864 şi Statutul societăţii B..

Au fost prezentate neregularităţi ale hotărârii din 23.10.2000 care atrag nulitatea relativă a acesteia, cât şi vicii de formă, recurenta arătând că instanţa de fond a apreciat în mod eronat puterea de lege a deciziei precizate, reprezentând în fapt doar o manifestare de voinţă a două persoane prin care s-au revocat drepturi câştigate de aceasta şi colegii săi.

Raportat la caracterul fondat al recursului a invocat nelegalitatea dată excepţiei inadmisibilităţii de către instanţa de fond, menţinută prin Decizia CCR nr. 382/31.05.2018, conform căreia s-a statuat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 114 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, solicitând instanţei de recurs să constate faptul că regimul deciziilor supuse analizei în prezenta cauză este acelaşi.

În al doilea rând, recurenta a reiterat faptul că instanţa de apel a reţinut ca fiind legală soluţia, fără a lua în calcul principiul tempus actum regit, interpretând în mod eronat faptul că în prezenta cauză se aplică dispoziţiile Legii nr. 31/1990, în forma la data sesizării instanţei, fiind astfel încălcate şi dispoziţiile art. 22 alin. (4) C. proc. civ.

În cazul soluţionării speţei, conform formei corecte a legii, a susţinut recurenta că admisibilitatea cererii nici nu mai constituia un factor relevant, având în vedere dispoziţiile art. 131 alin. (2) din Lege, forma în vigoare la 23.10.2000 şi efectele Deciziei CCR nr. 382/2018.

Invocând prevederile art. 55 din Legea nr. 31/1990, recurenta a susţinut că, în calitate de persoană interesată şi direct prejudiciată, are calitatea de a angaja răspunderea intimatei pentru actele emise, prin organele sale de conducere; or, soluţia contrară, ar aduce grave atingeri accesului la justiţie al persoanelor şi angajaţilor, drepturi protejate cu rang de principiu de către Constituţia României.

Printr-un ultim aspect invocat, recurenta a arătat că instanţa de fond s-a pronunţat asupra excepţiei inadmisibilităţii, încălcând inclusiv practica judiciară a Curţii de Apel Craiova în acest sens.

În susţinerea motivelor de recurs a fost invocată practica judiciară obligatorie a instanţei supreme, Decizia R.I.L. nr. 9/2016, Decizia nr. 13/2016 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 258/20.09.2004 a Completului de 9 judecători al I.C.C.J., Decizia CCR nr. 87/1999 şi hotărâri definitive, prin care s-au admis în mod favorabil pretenţiile de calculare a vechimii în muncă în cadrul intimatei, în raport cu grupele de muncă la care reclamanţii aveau dreptul.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata B. prin întâmpinarea formulată a invocat excepţia nulităţii recursului, prin raportare la dispoziţiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ. şi a solicitat respingerea acestuia.

6. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 26.05.2025 şi a fost repartizat aleatoriu Completului nr. 3, astfel cum reiese din fişa Ecris.

În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 30.09.2025, s-a fixat termen de judecată la data de 22.01.2026, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La termenul din 22.01.2026, după dezbateri contradictorii, instanţa a rămas în pronunţare asupra excepţiei inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul, sub aspect formal, din perspectiva excepţiei inadmisibilităţii, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 457 C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac astfel cum sunt prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti, regulă cu valoare de principiu constituţional, potrivit art. 129 din Constituţie.

Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de o acţiune prin care reclamanta A. a solicitat constatarea nulităţii Hotărârii adoptate în şedinţa Consiliului Director din data de 23 octombrie 2000, emisă de societatea pârâtă B.

În ceea ce priveşte regimul căilor de atac, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 132 alin. (2) şi (3) coroborate cu alin. (9) din Legea nr. 31/1990 forma în vigoare la data formulării cererii în anulare şi introducerii acesteia pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, respectiv 28.06.2022, iar nu forma indicată de recurentă, valabilă la data de 23.10.2000, având în vedere prevederile art. 27 din C. proc. civ.

Potrivit art. 132 alin. (2) şi (3) coroborate cu alin. (9) al aceluiaşi articol din Legea nr. 31/1990, forma în vigoare la data sesizării Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, (28.06.2022) "(2) hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiţie, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al şedinţei; (3) când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acţiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată şi de orice persoană interesată; (9) Cererea se va judeca în camera de consiliu. Hotărârea judecătorească pronunţată este supusă numai apelului".

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cele privind navigaţia civila şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor precum şi în cele care decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Cum art. 196 raportat la art. 132 alin. (9) teza finală din Legea nr. 31/1990 prevede că hotărârea pronunţată în acţiunea în anulare a hotărârii adunării generale este supusă numai apelului, rezultă că decizia instanţei de apel nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, conform art. 483 alin. (2) teza finală din C. proc. civ.

Fiind suprimată calea de atac a recursului în această materie, rezultă că decizia civilă nr. 156 din 26 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă are caracter definitiv de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ../În raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. şi de soluţia ce se va pronunţa în cauză, instanţa constată că nu se mai impune analizarea excepţiei nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 196 raportat la art. 132 alin. (9) teza finală din Legea nr. 31/1990 şi art. 483 alin. (2) teza finală din C. proc. civ., raportat la art. 496 alin. (1) teza a II-a cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 156 din 26 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 156/2025 din 26 martie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 ianuarie 2026.