Contractual liability in carriage: nullity of cassation appeal for failure to identify specific grounds of illegality under Article 488 of the Code of Civil Procedure

Şedinţa publică din data de 22 ianuarie 2026

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Pretenţia dedusă judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 11.05.2022 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub numărul unic de dosar x/2022, reclamanta A. a solicitat să se dispună obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata contravalorii sumei de 40.357 GBP, cu titlu de daune pentru îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor rezultate din contractul de expediţie constatat prin ordinul de expediţie nr. 30960/19.04.2021, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 563/20.03.2024, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis cererea principală şi a obligat pârâta B.. S.R.L. la plata către reclamantă a sumei de 40.357 GBP, echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de despăgubiri şi a sumei de 18.018,24 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Totodată, a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în garanţie.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Împotriva acestei sentinţe civile a declarat apel pârâta B. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 616 din 04.04.2025 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 563/20.03.2024, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A.. A respins, ca neîntemeiată, cererea apelantei-pârâte privind cheltuielile de judecată. A obligat apelanta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante suma de 7.107,01 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

4. Recursul formulat în cauză

Împotriva acestei decizii civile, la data de 14.05.2025 a declarat recurs pârâta B. S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi, pe cale de consecinţă, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, iar în subsidiar, rejudecarea pe fond a cauzei şi respingerea acţiunii introductive, ca neîntemeiată.

După expunerea situaţiei de fapt şi a soluţiilor pronunţate în cauză, recurenta a indicat drept temei al cererii de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

A arătat că prin acţiunea introductivă, intimată reclamantă a solicitat, în temeiul art. 2064 şi următoarele C. civ., atragerea răspunderii contractuale a B. S.R.L., respectiv obligarea acesteia la plata sumei în cuantum de 40.357 GBP.

În acest context, recurenta pârâtă a apreciat necesar analizarea condiţiilor răspunderii civile contractuale, prevăzute de dispoziţiile art. 1350 C. civ., procedând la detalierea acestora, prin prisma contractului de expediţie încheiat între părţi, concluzionând că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale.

Referitor la obligaţiile accesorii încheierii contractului de expediţie, recurenta a relatat situaţia încheierii poliţei de asigurare facultativă, arătând că, în conformitate cu dispoziţiile art. 2067 alin. (3) C. civ. şi-a îndeplinit în mod corespunzător obligaţia de a asigura bunurile, în acord cu instrucţiunile comitentului, contrar celor reţinute prin decizia atacată, apreciind că extinderea obligaţiilor expeditorului, de la a încheia contractul de transport şi contractul de asigurare, la a asigura executarea acestora, este excesivă, în condiţiile în care asemenea obligaţii nu decurg din nicio prevedere legală sau contractuală.

A arătat recurenta că se reproşează acesteia o aşa-zisă lipsă de diligenţă privind condiţiile de asigurare, prima instanţă apreciind faptul că o simplă fotografie transmisă între părţi, prin e-mail, la data de 19.04.2021, suplineşte orice alte instrucţiuni pe care comitentul trebuia să le aducă la cunoştinţa expeditorului, acest mijloc de probă fiind singurul pe care se întemeiază hotărârea instanţei de fond.

De asemenea, instanţa de apel a reţinut o neglijenţă profesională gravă, aplicând total eronat dispoziţiile legale incidente, extinzând obligaţiile expeditorului, deşi prin nicio convenţie a părţilor nu s-a stabilit obligativitatea societăţii recurente de a verifica condiţiile contractului de asigurare.

Contrar opiniei instanţelor de fond, recurenta a apreciat că prevederile art. 2067 alin. (1) C. civ. nu se aplică situaţiei în care expeditorul şi-a asumat şi obligaţia de a asigura bunurile, aceasta fiind prevăzută distinct la alin. (3) art. 2067 C. civ.. Astfel, alin. (1) indică acţionarea expeditorului în interesul comitentului în ceea ce priveşte alegerea traseului, mijloacelor şi modalităţilor de transport al mărfii, adică raportat la organizarea transportului, iar nu raportat la executarea actelor încheiate.

Recurenta a solicitat să se observe dispoziţiile art. 2052 alin. (1) C. civ., arătând că, în cazul în care terţul nu îşi execută obligaţiile decurgând dintr-un act, comisionarul nu răspunde faţă de comitent şi dispoziţiile art. 2068 C. civ., concluzionând că legiuitorul a indicat în mod expres şi limitativ răspunderea expeditorului pentru neglijenţă în executarea expedierii, or, în speţa de faţă, societatea intimată reclamantă nu a invocat sau probat neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a expedierii.

A mai indicat recurenta dispoziţiile art. 1959, art. 1984 C. civ. şi prevederile art. 17 pct. 1 din Convenţia din 1956, referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele, semnată la Geneva, solicitând instanţei de recurs să reţină inexistenţa vreunei fapte ilicite săvârşite de aceasta.

În ceea ce priveşte prejudiciul, recurenta, invocând prevederile art. 1385, 1531, 1532 şi art. 1987 C. civ., critică reţinerea instanţei de apel prin care se arată că prezintă importanţă exclusiv suma de asigurare specificată în poliţa de asigurare, încălcând, în opinia recurentei, principiul reparaţiei integrale a prejudiciului.

Totodată, a susţinut recurenta analizarea în mod superficial a de către instanţa de apel a încălcării dreptului de dispoziţie prevăzut de art. 9 C. proc. civ., de către Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, relativ la cuantumul sumei solicitate şi la faptul că nu s-a solicitat prin acţiune echivalentul în RON al acesteia.

În plus, a apreciat recurenta că instanţa de apel nu a efectuat o analiză reală a motivelor de apel, instanţele de judecată având obligaţia de a pronunţa o soluţie doar în funcţie de probatoriul administrat, neputând acorda despăgubiri doar în raport de valoarea bunurilor declarate, în mod unilateral şi subiectiv de către reclamanta intimată.

A arătat recurenta astfel că, atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au considerat că s-au lămurit în ceea ce priveşte valoarea reală a produselor, de la locul şi momentul predării, dând eficienţă declaraţiilor intimatei reclamante, date în faţa asigurătorilor, pe baza preconizărilor acesteia, cu ignorarea probatoriului administrat, dispoziţiilor legale şi a apărărilor recurentei pârâte, pe care nu le-a analizat prin hotărârile pronunţate.

Concluzionând, a apreciat că prejudiciul invocat de reclamantă nu este cert, iar hotărârea instanţei de apel nu este motivată, invocând totodată şi dispoziţiile art. 1534 C. civ., text de lege ce a fost omis a fi observat de către instanţele anterioare. În plus, a apreciat că intimata reclamantă şi-a asumat riscul prejudiciului, atât prin prisma alegerii transportatorului şi a mijlocului de transport, raportat la care transportatorul a omis a-l verifica din punct de vedere tehnic, cât şi din perspectiva omisiunii de a transmite instrucţiuni complete expeditorului şi de a verifica conţinutul poliţei de asigurare, iar A., în calitate de profesionist, ar fi putut evita prejudiciul, prin depunerea unor minime diligenţe.

Pentru toate aceste argumente, a solicitat să se reţină neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile contractuale, precum şi netemeinicia şi nelegalitatea hotărârii atacate.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, reclamanta intimată A. a solicitat, în principal, constatarea nulităţii recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat.

6. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 05.06.2025 şi a fost repartizat aleatoriu Completului nr. 3, astfel cum reiese din fişa Ecris.

În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 30.09.2025, s-a fixat termen de judecată la data de 22.01.2026, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La termenul din 22.01.2026, după dezbateri contradictorii, instanţa a reţinut cauza în pronunţare asupra excepţiei nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul, sub aspect formal, din perspectiva excepţiei nulităţii, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, "sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Înalta Curte reţine că recursul trebuie să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond, în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

În cauză, cererea a fost întemeiată formal pe motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de nelegalitate este indicat formal, întrucât în cuprinsul cererii de recurs nu sunt dezvoltate critici propriu-zise privind nemotivarea, caracterul contradictoriu al considerentelor deciziei atacate ori existenţa unor argumente străine de natura cauzei, recurentul limitându-se să reitereze susţinerile din apel privind netemeinicia hotărârii primei instanţe.

Nici invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu relevă greşita încălcare sau aplicare a normelor de drept material de către instanţa de apel, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care, prin decizia atacată, ar fi fost încălcate norme de drept material.

Motivarea recursului nu înseamnă doar indicarea formală a unuia sau a unora dintre motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci presupune şi o componentă calitativă, de conţinut al argumentelor invocate.

Astfel, este necesar ca argumentele aduse să facă parte în mod real din sfera motivelor prevăzute de pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în caz contrar situaţia echivalând cu nemotivarea recursului.

Totodată, controlul judiciar nu se poate realiza în cazul în care recurentul nu aduce critici punctuale deciziei atacate şi nici nu arată în ce au constat greşelile de judecată săvârşite de instanţa de apel, limitându-se să copieze cuvânt cu cuvânt cererea de declarare a apelului.

Aplicând aceste consideraţii de ordin general la situaţia concretă din cauza de faţă, Înalta Curtea constată că argumentele aduse de recurentă nu satisfac exigenţele legii în materie de motivare a recursului.

Astfel, cererea de recurs reprezintă o copie fidelă a unei părţi a cererii de apel. Această modalitate de redactare a cererii de recurs nu reprezintă o veritabilă motivare în sensul dispoziţiilor legale mai sus arătate şi face imposibilă realizarea controlului judiciar de către instanţa de recurs.

Înalta Curte notează că recurenta-pârâtă, prin recursul formulat, nu face referire la considerentele instanţei de apel, în condiţiile în care criticile de nelegalitate reprezintă o reluare a susţinerilor formulate prin cererea de apel.

Cu toate că recurenta tinde să demonstreze încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 1350 C. civ. referitoare la îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile contractuale, aceste aspecte nu pot fi analizate de instanţa de recurs, având în vedere că, fără a face referiri concrete la considerentele instanţei de apel, recurenta se rezumă la reiterarea motivelor inserate printre alte susţineri preluate ad litteram din cuprinsul cererii de apel.

Înalta Curte constată că toate aceste argumente evidenţiate anterior reprezintă trimiteri la elemente de fapt, deja analizate de instanţele de fond, prin prisma probatoriului administrat, precum şi o reluare a aspectelor de fond supuse judecăţii.

Totodată, Înalta Curte constată că în cadrul criticilor din recurs se regăsesc reiterate motivele cuprinse în cererea de apel în legătură cu dezlegările date prin decizia recurată, nefiind formulate veritabile critici de nelegalitate care să vizeze hotărârea instanţei de apel şi care să permită astfel exercitarea controlului de legalitate în această etapă procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Motivele din apel nu pot fi invocate tale quale în cadrul recursului, întrucât, procedând astfel, practic recurenta-pârâtă critică soluţia primei instanţe. Or, obiectul recursului îl constituie decizia instanţei de apel, a cărei conformitate cu regulile de drept aplicabile trebuie verificate numai prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, reluarea situaţiei particulare a litigiului şi prezentarea, din nou, a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspund exigenţelor legale, care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Astfel, se constată că recurenta tinde, în realitate, la verificarea situaţiei de fapt, repunând în discuţie probele şi solicitând instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor. Invocarea anumitor dispoziţii legale, fără o dezvoltare corespunzătoare în drept, care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres şi limitativ prin dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., împiedică exercitarea controlului de legalitate al deciziei recurate.

Tocmai de aceea, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar şi nu doar reiterarea susţinerilor formulate prin cererea din apel.

În calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel, prin prisma respectării regulilor de drept aplicabile cauzei.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat în mod efectiv în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi nu au fost identificate nici motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 616/A din 04.04.2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Totodată, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., ţinând seama de soluţia de anulare a recursului şi reţinându-se astfel culpa procesuală a recurentei pârâte, Curtea va obliga pe acesta să plătească intimatei reclamantă A. suma de 800 Euro cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariul avocaţial, achitat, în temeiul facturii fiscale nr. x din 22.01.2026, cu chitanţa nr. x/22.01.2026, fiind probat caracterul real, necesar şi rezonabil al acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 616/A/2025 din 4 aprilie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă B. S.R.L. la plata sumei de 800 Euro, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata reclamantă A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 ianuarie 2026.