Default interest independent of invoice issuance and statutory set-off bar in insolvency proceedings

Şedinţa publică din data de 22 ianuarie 2026

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Pretenţia dedusă judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la data de 05 decembrie 2022, reclamanta A. şi Tensionari în Constructii S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii B. S.A. şi Municipiul Dej a solicitat instanţei ca prin hotărârea care o va pronunţa să dispună:

I.obligarea pârâţilor în solidar la plata sumei de 1,222.137 Ron ce reprezintă contravaloarea facturii fiscale nr. x şi 349 emise în baza Contractului de execuţie lucrări nr. x/30.04.2020, cu titlu de debit;

II.obligarea pârâţilor în solidar la plata unei despăgubiri pentru pierderea de oportunităţi, faptul că a fost împiedicată să execute programul la contractele în curs, 5 luni până în prezent, nu şi-a putut asigura salariile angajaţilor, nu a încasat preţul contractelor;

III.obligarea pârâţilor în solidar la plata penalităţilor de întârziere conform contractului, de la data punerii în întârziere - 14.06.2022 şi până la data introducerii cererii de chemare în judecată, obligarea pârâţilor în solidaritate, în continuare, la plata penalităţilor de întârziere până la data plăţii efective şi actualizarea debitului conform legislaţiei în vigoare cu rata inflaţiei.

IV.obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă de timbru judiciar şi onorariu avocaţial.

Prin precizarea depusă pentru primul termen de judecată, reclamanta a arătat că înţelege să îşi întemeieze pretenţiile în raport cu pârâtul Municipiul Dej şi pe contractul nr. x/08.02.2022 încheiat cu acesta, în baza căruia a emis factura nr. x/16.02.2022.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 1172 din 28 iunie 2023 Tribunalul Specializat Cluj a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B. S.A.. A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Dej. A respins acţiunea formulată şi precizată de reclamanta A. şi Tensionari în Constructii S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii B. S.A. şi Municipiul Dej. A obligat reclamanta la plata în favoarea pârâtului Municipiul Dej a sumei de 17.850 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Împotriva acestei sentinţe civile a declarat apel reclamanta A. şi Tensionari în Constructii S.R.L.

Prin cererea din data de 17.03.2025 apelanta A. şi Tensionări în Construcţii S.R.L. a solicitat repunerea pe rol a cauzei şi suspendarea judecării prezentei cauze până la soluţionarea dosarului penal ce cuprinde plângerea formulată împotriva domnului expert C..

Prin decizia civilă nr. 180 din 18 martie 2025 Curtea de apel Cluj, secţia a II-a civilă a respins cererea de repunere pe rol a cauzei. A admis apelul declarat de apelanta societatea A. şi Tensionari în Constructii S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1172/2023 pronunţate la data de 28.06.2023 de Tribunalul Specializat Cluj în dosar nr. x/2022, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că:

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. şi Tensionari în Constructii S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele societatea B. S.A. şi U.A.T. Municipiul Dej, şi în consecinţă: A obligat pârâta B. S.A. să plătească reclamantei suma de 288.155 RON, TVA inclus, reprezentând contravaloare lucrări. A obligat pârâta U.A.T. Municipiul Dej să plătească reclamantei suma de 397.838,86 RON, TVA inclus, reprezentând contravaloare lucrări. A respins cererea reclamantei privind obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă debitului principal începând cu data de 14.06.2022, precum şi cererea reclamantei privind obligarea pârâtelor la plata unei despăgubiri pentru pierderea de oportunităţi.

A păstrat soluţia primei instanţei privind excepţiile. A obligat pârâta B. S.A. să plătească reclamantei suma de 6.486,55 RON cu titlu de cheltuieli de judecată la fond. A obligat pârâta U.A.T. Municipiul Dej să plătească reclamantei suma de 7.583,38 RON cu titlu de cheltuieli de judecată la fond. A obligat reclamanta la plata către U.A.T. Municipiul Dej a sumei de 11.900 RON cu titlu de cheltuieli de judecată la fond. A compensat cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă şi pârâta U.A.T. Municipiul Dej la fond şi în consecinţă, a constatat în favoarea U.A.T.

Municipiul Dej o creanţă curentă în cuantum de 4.316,62 RON cu titlu de cheltuieli de judecată împotriva averii reclamantei A. şi Tensionări în Construcţii S.R.L. A constatat în favoarea expertului judiciar C. o creanţă curentă în cuantum de 900 RON reprezentând diferenţă onorariu expertiză, împotriva averii apelantei A. şi Tensionări în Construcţii S.R.L. A obligat intimata B. S.A. să plătească apelantei suma de 5.693,27 RON cu titlu de cheltuieli de judecată cuvenite în apel. A obligat intimata U.A.T. Municipiul Dej să plătească apelantei suma de 6.241,69 RON cu titlu de cheltuieli de judecată cuvenite în apel.

A obligat apelanta să plătească intimatei B. S.A. suma de 794 RON cu titlu de cheltuieli de judecată cuvenite în apel şi să plătească intimatei suma U.A.T. Municipiul Dej suma de 7.536 RON cu titlu de cheltuieli de judecată cuvenite în apel. A compensat cheltuielile de judecată efectuate de părţi în apel şi în consecinţă, a obligat intimata B. S.A. la plata sumei de 4.899,27 RON către apelantă şi a constatat în favoarea intimatei U.A.T. Municipiul Dej o creanţă curentă în cuantum de 1.294,31 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel împotriva averii reclamantei A.

şi Tensionări în Construcţii S.R.L.

4. Recursul formulat în cauză

Împotriva acestei decizii civile au declarat recurs atât reclamanta, cât şi pârâtele.

Recurenta reclamantă A. şi Tensionări în Construcţii S.R.L a declarat recurs împotriva încheierii de şedinţă din data de 04.03.2025 pronunţate de Curtea de Apel Cluj şi a deciziei civile nr. 180/18.03.2025, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, solicitând instanţei casarea în integralitate a încheierii de şedinţă din data de 04.03.2025 şi în parte a deciziei civile nr. 180/2025, cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Recurenta a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a arătat că odată cu soluţionarea primului petit din cererea de chemare în judecată instanţa de apel a încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea încheierii de şedinţă din data de 04.03.2025 şi a deciziei atacate. A prezentat recurenta procedura de administrare a probei cu expertiză construcţii, arătând că expertul a comunicat acesteia un raport de expertiză diferit de cel înaintat instanţei, existând o diferenţă semnificativă cu privire la sumele reţinute în cuprinsul acestuia, motiv pentru care a formulat obiecţiuni, a solicitat lămuriri şi ulterior, a solicitat efectuarea unei noi expertize, de către un alt expert, solicitare respinsă de către instanţă, fiind astfel încălcate, în opinia recurentei, dispoziţiile art. 338 alin. (1) C. proc. civ., art. 22 alin. (2) C. proc. civ.,

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a apreciat ca fiind nemotivată soluţia respingerii criticilor faţă de expertiză, invocând încălcarea dispoziţiilor C. proc. civ., art. 6 din CEDO, jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României.

A apreciat recurenta că motivarea lipseşte efectiv, faţă de împrejurarea că instanţa de apel a refuzat să lămurească suplimentar raportul de expertiză, iar în cuprinsul hotărârii îşi însuşeşte în mod automat concluziile expertului, fără a mai dezvolta explicaţii cu privire la originiea, fundamentul sau corectitudinea acestora.

Referitor la petitul 3 din cererea de chemare în judecată, privind obligarea intimatei B. S.A. la plata dobânzii legale penalizatoare, respectiv obligarea intimatei U.A.T. Municipiul Dej la plata penalităţilor de întârziere, recurenta a invocat încălcarea principiului disponibilităţii, reglementat de art. 9 alin. (2) C. proc. civ., pronunţându-se asupra unor lucruri ce nu s-au cerut, fiind incident art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, a arătat că instanţa de apel a încălcat limitele investirii şi a condiţionat scadenţa preţului aferent lucrărilor executate de recurentă de emiterea unor facturi fiscale, motiv pentru care se impune eliminarea considerentelor referitoare la necesitatea de a emite alte facturi fiscale, pentru a genera scadenţa sumelor de bani menţionate în cuprinsul dispozitivului deciziei.

În ceea ce priveşte art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat încălcarea prevederilor art. 1530, art. 1535 alin. (1) C. civ. şi art. 1548 C. civ.

A susţinut recurenta că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 1535 alin. (1) C. civ., prin faptul că a condiţionat dreptul acesteia la daune moratorii, de culpa intimatelor. În măsura în care s-ar considera că daunele moratorii sunt condiţionate de culpa intimatelor, instanţa de apel a încălcat prezumţia relativă de existenţă a culpei intimatei, art. 1548 C. civ., cu atât mai mult cu cât a stabilit prin considerente că intimatele au conoscut că au obligaţia de a achita unele dintre lucrările executate de recurentă, în temeiul contractelor.

Prin însăşi soluţia dispusă în cauză, instanţa de apel a constatat îndatorirea intimatelor de a achita parte din sumele de bani solicitate, soluţie ce nu putea fi dispusă în lipsa caracterului nejustificat al neexecutării. Odată reţinută neexecutarea nejustificată, soluţia de obligare la suportarea de daune moratorii devenea o consecinţă automată raportat la caracterul accesoriu al acestora.

Orice condiţionare a suportării de daune moratorii, în raport de modalitata de emitere a facturii, va genera încălcarea art. 1535 alin. (1) C. civ., acestea fiind datorate prin simplul fapt al scadenţei debitelor principale.

Prin urmare, a solicitat casarea în parte a deciziei, trimiterea cauzei instanţei de apel spre o nouă judecată, pentru a analiza şi stabili îndreptăţirea recurentei reclamante la daune moratorii, pe care le datorează intimatele, începând cu data punerii în întârziere, 14.06.2022 şi până la data plăţii efective a debitelor principale.

Recurenta pârâtă U.A.T. MUNICIPIUL DEJ, prin recursul formulat împotriva deciziei civile nr. 180/2025 pronunţate de Curtea de Apel Cluj a solicitat, în principal, casarea deciziei civile atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea în parte a deciziei civile nr. 180/2025 şi, după rejudecarea în fond a apelului, respingerea apelului formulat de reclamanta A. şi Tensionări în construcţii S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1172/28.06.2023, pronunţate de Tribunalul Specializat Cluj.

Recurenta a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.,

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susţinut că prin hotărârea pronunţată s-au încălcat dispoziţiile art. 14 alin. (6), art. 22 alin. (6) şi cele cuprinse la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în ceea ce priveşte situaţia raporturilor dintre reclamanta A. şi Tensionări în construcţii S.R.L. şi U.A.T. Municipiul Dej, prin raportare la susţinerile reclamantei intimate, potrivit cărora între aceasta şi U.A.T. Municipiul Dej nu există un contract valabil încheiat.

A mai susţinut recurenta că o parte a considerentelor hotărârii, cele privitoare la contractul nr. x/08.02.2022, nu respectă exigenţele impuse de dispoziţiile art. 14 alin. (6), art. 22 alin. (6) şi art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., întrucât motivele reţinute nu au fost puse în discuţia contradictorie a părţilor, iar considerentele hotărârii depăşesc limitele învestirii, raportat la susţinerile ambelor părţi, cu interese contrarii, referitoare la nevalabilitatea contractului nr. x/08.02.2022.

Raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a apreciat că hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii, care au determinat soluţia de admitere a apelului şi a cererii de chemare în judecată. Au fost redate paragrafe ale deciziei contestate, recurenta precizând că instanţa a reţinut şi analizat răspunsul la obiecţiuni formulat de expertul C., însă în considerentele şi dispozitivul hotărârii nu s-a ţinut seama de răspunsul la obiecţiuni, fapt care a afectat legalitatea şi corectitudinea deciziei atacate.

În considerarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat încălcarea prevederilor art. 3 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 98/2016, contrar celor reţinute de instanţa de apel, Legea nr. 98/2016 instituind obligativitatea încheierii contractelor de achiziţie publică în forma scrisă, nefiind aplicabile prevederile art. 231 din aceeaşi lege, avut în vedere de instanţa de apel.

În continuare, recurenta a invocat încălcarea prevederilor art. 1166, art. 1179 alin. (1) pct. 2 şi 3 şi art. 1182 alin. (1) din C. civ., atât U.A.T. Municipiul Dej, cât şi reclamanta intimată A. şi Tensionări în construcţii S.R.L. susţinând că nu este valabil contractul nr. x/08.02.2022, întrucât părţile nu s-au pus de acord asupra tuturor elementelor contractului, clauzele nefiind acceptate fără rezerve.

De asemenea, a fost invocată încălcarea dispoziţiilor art. 1270 alin. (1) C. civ., recurenta arătând că nu au fost respectate condiţiile art. 5.4 şi 5.5 din Contractul nr. x/08.02.2022, condiţii ce trebuiau a fi îndeplinite cumulativ anterior înregistrării cererii de chemare în judecată şi înainte de pronunţarea hotărârii instanţei de apel. Condiţia existenţei facturii şi a situaţiilor de lucrări acceptate la plată de beneficiar erau condiţii contractuale şi obligatorii pentru părţi, în măsura în care se reţine valabilitatea contractului nr. x/08.02.2022.

Recurenta a mai invocat încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) punctele 41,43, 44, art. 14 alin. (3) şi art. 54 alin. (6) din Legea nr. 273/2006, arătând că U.A.T. Municipiul Dej, ca autoritate publică locală, nu poate efectua plăţi în absenţa unui contract valabil încheiat şi a unei facturi emise pe baza unor situaţii de lucrări verificate şi acceptate de către beneficiar şi dirigintele de şantier.

A apreciat recurenta că este nelegală soluţia instanţei de apel şi pentru considerentul că a obligat U.A.T. Municipiul Dej să plătească reclamantei suma de 397.838,86 RON, cu condiţia ca în viitor reclamanta intimată să îndeplinească formalităţile prevăzute în contractul nr. x/2022.

Acele formalităţi prevăzute de contractul nr. x/2022 ar fi trebuit îndeplinite anterior pronunţării deciziei, pentru că nici instanţa de apel, şi nici U.A.T. Municipiul Dej nu pot avea certitudinea că obligaţiile şi condiţiile impuse reclamantei intimate vor fi respectate sau nu.

Recurenta pârâtă B. S.A. a solicitat casarea deciziei civile nr. 180/2025, după rejudecarea în fond a apelului, să se stabilească că a intervenit compensaţia legală în limita sumei de 89.281.15 RON între creanţa A. şi Tensionări în Construcţii S.R.L., în cuantum de 288.155 RON cu TVA inclus, stabilită în decizia civilă nr. 180/2025 şi creanţa acesteia în sumă de 89.281,15 RON.

Prealabil, recurenta a arătat că posibilitatea de a invoca, în recurs, intervenţia compensaţiei legale rezultă din coroborarea dispoziţiilor art. 494 C. proc. civ., şi că, în cadrul judecării apelului a invocat compensaţia legală astfel cum rezultă din încheierea de şedinţă din 04.03.2025, precum şi din decizia civilă nr. 180/2025, pagina 29.

Totodată, a relevat faptul că anterior pronunţării deciziei civile nr. 180/2025, reclamanta A. şi Tensionări în Construcţii S.R.L. nu avea o creanţă împotriva acesteia, iar creanţa pe care o au contra reclamantei intimate A. şi Tensionări în Construcţii S.R.L., în cuantum de 89.281,15 RON a fost înscrisă în tabelul definitiv al creditorilor, cuprinzând creanţele înregistrate împotriva debitorului A. şi Tensionări în Construcţii S.R.L., având nr. de ieşire 829/04.03.2025, tabel publicat în B.P.I. nr. 4675/05.03.2025.

Recurenta pârâtă B. S.A. a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1616 C. civ.

În condiţiile în care recurenta B. S.A. este înscrisă în tabelul de creanţe al debitoarei cu suma de 89.281,15 RON, iar prin decizia civilă nr. 180/2025 a fost obligată să plătească intimatei suma de 288.155 cu TVA inclus, a intervenit compensaţia legală în limita sumei de 89.281,15 RON.

În mod greşit s-a reţinut că poate invoca compensaţia legală în dosarul de insolvenţă din moment ce compensaţia a intervenit la data pronunţării deciziei nr. 180/18.03.2025.

A menţionat că, în data de 18.03.2025, la momentul pronunţării deciziei, erau întrunite condiţiile prevăzute de art. 1616 şi 1617 C. civ., referitoare la compensaţia legală, context în care, instanţa de apel ar fi trebuit să facă aplicarea acestor dispoziţii deoarece compensaţia a fost invocată de reprezentantul convenţional al acesteia.

6. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 11.06.2025 şi a fost repartizat aleatoriu Completului nr. 3, astfel cum reiese din fişa Ecris.

În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 30.09.2025, s-a fixat termen de judecată la data de 22.01.2026, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La termenul din 22.01.2026, după dezbateri contradictorii, instanţa a reţinut cauza în pronunţare asupra recursurilor declarate.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta reclamantă A. şi Tensionari în Constructii S.R.L. este fondat,în parte, iar recusurile declarate de recurentele pârâte U.A.T. Municipiul Dej şi B. S.A. sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Asupra recursului declarat de recurenta-reclamantă A. şi Tensionari în Construcţii S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. D., împotriva încheierii de şedinţă din data de 04 martie 2025

Prin încheierea de şedinţă din data de 04.03.2025, instanţa de apel a respins ca tardivă cererea de recuzare a expertului, a respins cererea reclamantei în sensul ca expertul desemnat să răspundă la obiecţiunile necomunicate, apreciind că acestea nu sunt veritabile obiecţiuni şi a respins cererea aceleiaşi părţi de efectuare a unei noi expertize de către un alt expert, Curtea de apel apreciind că raportul întocmit în cauză, astfel cum a fost complinit prin obiecţiuni, este lămuritor şi complet.

Recurenta-reclamantă a atacat această încheiere, invocând motivul de casare prescris de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., conform căruia prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, apreciind că au fost încălcate prevederile art. 338 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Casarea hotărârii pentru acest motiv se poate obţine în mod diferit, după cum s-a încălcat o normă procedurală cu caracter de ordine publică, când sancţiunea este nulitatea absolută, ori o normă procedurală cu caracter de ordine privată, când sancţiunea este nulitatea relativă. Cu privire la condiţiile de invocare a nulităţii actelor de procedură, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 178 alin. (1) şi art. 247 C. proc. civ., motivul de casare fiind, după caz, de ordine publică sau de ordine privată, după cum prin intermediul său se invocă încălcarea unor norme procedurale de ordine publică sau de ordine privată.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentei-reclamante referitoare la încălcarea art. 338 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut în mod corect că înscrisurile depuse de parte nu constituie veritabile obiecţiuni la raportul de expertiză.

Din analiza încheierii atacate rezultă că instanţa de apel a examinat conţinutul concret al obiecţiunilor şi a constatat că ele nu vizează clarificarea unor aspecte tehnice neelucidate, ci exprimă, în realitate, dezacordul părţii faţă de concluziile expertului şi solicitarea unei reinterpretări a probelor, ceea ce excedează noţiunii de "obiecţiuni" în sensul art. 338 C. proc. civ. Or, potrivit jurisprudenţei constante, obligaţia instanţei de a solicita completarea sau lămurirea raportului de expertiză intervine numai atunci când obiecţiunile sunt pertinente, concrete şi vizează neclarităţi sau omisiuni reale ale raportului, nu atunci când partea urmăreşte, sub aparenţa unor obiecţiuni, să obţină modificarea concluziilor expertului.

Prin urmare, instanţa de apel nu a refuzat în mod arbitrar aplicarea art. 338 alin. (1) C. proc. civ., ci a făcut o apreciere judicioasă asupra naturii şi pertinenţei criticilor formulate, apreciere care ţine de puterea sa suverană de apreciere a probelor şi care nu poate fi cenzurată în recurs.

Astfel cum însăşi recurenta-reclamantă recunoaşte în cuprinsul motivelor de recurs, art. 338 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte o facultate a instantelor de a dispune efectuarea unei noi expertize de către un alt expert, atunci când ar exista greşeli evidenţiate de părţi, iar nu o obligaţie, neconstituind o normă imperativă.

Recurenta-reclamantă mai susţine că instanţa de apel ar fi încălcat dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., prin respingerea cererii de efectuare a unei noi expertize de către un alt expert.

Înalta Curte constată că şi această critică este nefondată, instanţa de apel a reţinut în mod expres că raportul de expertiză întocmit în cauză, astfel cum a fost complinit prin răspunsurile la obiecţiunile admise, este lămuritor şi complet, fiind apt să conducă la soluţionarea cauzei, prin coroborarea cu celelalte probe administrate în speţă. În aceste condiţii, respingerea cererii de efectuare a unei noi expertize reprezintă o aplicare corectă a principiului rolului activ al judecătorului, care nu obligă instanţa să administreze probe inutile sau redundante, ci doar probele necesare pentru aflarea adevărului.

Dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. consacră rolul activ al judecătorului, însă nu conferă părţilor un drept absolut la administrarea tuturor probelor solicitate, ci lasă instanţei marja de apreciere în a stabili dacă o probă suplimentară este necesară. În speţă, instanţa de apel a motivat în mod corespunzător de ce apreciază că o nouă expertiză nu se impune, neputându-se reţine vreo încălcare a normelor procedurale.

Mai mult decât atât, Înalta Curte conchide că, subsumat acestui motiv de casare se critică, în esenţă, modul de administrare a probelor, evidenţiindu-se anumite încălcări care nu sunt reglementate sub sancţiunea nulităţii, încheierea de şedinţă din data de 04.03.2025 fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, criticile formulate de recurenta-reclamantă neputându-se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În consecinţă, recursul declarat împotriva acestei încheieri urmează a fi respins, ca nefondat.

Asupra recursurilor declarate împotriva deciziei civile nr. 180/2025 din 18 martie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă

Cum împotriva deciziei pronunţate în cauză au formulat recurs atât reclamanta, cât şi cei doi pârâţi, având în vedere că recursul reclamantei vizează în principal doar capătul accesoriu de cerere referitor la penalitatea contractuală, respectiv dobânda penalizatoare, vor fi analizate cu prioritate recursurile formulate de pârâţi.

În ceea ce priveşte recursul formulat de recurenta-pârâtă B. S.A.

Recurenta pârâtă B. S.A. a solicitat casarea deciziei civile nr. 180/2025, după rejudecarea în fond a apelului, să se stabilească că a intervenit compensaţia legală în limita sumei de 89.281.15 RON între creanţa A. şi Tensionări în Construcţii S.R.L., în cuantum de 288.155 RON cu TVA inclus, stabilită în decizia civilă nr. 180/2025 şi creanţa acesteia în sumă de 89.281,15 RON.

Într-adevăr, astfel cum a învederat şi recurenta-reclamantă, pârâtă B. S.A. nu a declarat recurs şi cu privire la instituirea răspunderii contractuale pentru suma la plata căreia a fost obligată de instanţa de apel, aceasta intrând în puterea de lucru judecat, ci doar cu privire la faptul că instanţa de apel nu a făcut aplicarea prevederilor legale referitoare la compensaţia legală.

Astfel cum reiese din dosar, în cadrul judecării apelului, recurenta-pârâtă a invocat compensatia legală, fapt atestat de pagina 5 a încheierii de sedinţă din 04.03.2025, precum şi din pagina 29 a deciziei civile nr. 180/2025.

Potrivit art. 478 alin. (5) C. proc. civ., în apel, se vor putea cere, de asemenea, dobânzi, rate, venituri ajunse la termen şi orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanţe şi va putea fi invocată compensaţia legală.

În doctrină, s-a justificat că invocarea compensaţiei legale în apel este admisibilă, întrucât: aceasta reprezintă o apărare de fond, nu o cerere nouă; nu modifică obiectul sau cauza cererii de chemare în judecată; nu schimbă calitatea părţilor; vizează exclusiv existenţa şi întinderea obligaţiei deduse judecăţii.

În practica instanţelor, inclusiv a Înaltei Curţi, s-a statuat că "invocarea compensaţiei legale direct în apel este permisă, întrucât aceasta nu constituie o pretenţie proprie a apelantului, ci o apărare ce tinde la stingerea creanţei pretinse".

În măsura în care creanţa invocată în compensare este dovedită prin înscrisuri deja administrate sau prin probe admisibile în apel, instanţa de apel este obligată să analizeze această apărare.

În acest context, susţinerile reclamantei referitoare la invocarea compensaţiei legale direct în recurs sunt în discordanţă cu situaţia concretă care rezultă din actele dosarului.

Înalta Curte constată că motivul de recurs formulat de intimata B. S.A., prin care se susţine că instanţa de apel ar fi aplicat greşit dispoziţiile art. 1617 C. civ., reţinând în mod nejustificat că nu a intervenit compensaţia legală, este nefondat.

Compensaţia legală reprezintă o modalitate de stingere a obligaţiilor care operează de plin drept numai în măsura în care sunt întrunite cumulativ condiţiile existenţei a două creanţe reciproce, certe, lichide şi exigibile. Lipsa oricăreia dintre aceste condiţii împiedică producerea efectului extinctiv al compensaţiei, indiferent de momentul procesual la care aceasta este invocată.

În speţă, prin încheierea de şedinţă din data de 25.07.2024 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2024, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva apelantei A. şi Tensionări în Construcţii S.R.L. Această împrejurare este determinantă pentru cadrul juridic în care poate fi analizată pretinsa intervenţie a compensaţiei.

Înalta Curte reţine că intimata B. S.A. invocă o creanţă în cuantum de 89.281,15 RON, anterioară deschiderii procedurii insolvenţei. Or, la momentul soluţionării apelului, această creanţă nu fusese verificată, confirmată sau acceptată în procedura insolvenţei, iar administratorul judiciar al debitoarei insolvente nu exprimase în cadrul prezentului dosar niciun punct de vedere cu privire la existenţa, întinderea ori exigibilitatea acesteia.

În aceste condiţii, instanţa de apel a reţinut în mod corect că nu se află în situaţia de a constata îndeplinirea condiţiei certitudinii creanţei invocate de intimată, condiţie esenţială pentru operarea compensaţiei legale. A stabili contrariul ar fi presupus ca instanţa de drept comun să procedeze la o verificare a creanţei în afara mecanismului instituit de Legea nr. 85/2014, cu ignorarea rolului judecătorului-sindic şi a procedurii colective de verificare şi înscriere a creanţelor la masa credală.

Mai mult, Înalta Curte subliniază că, odată cu deschiderea procedurii insolvenţei, valorificarea creanţelor reciproce născute anterior acestei date, inclusiv sub forma compensaţiei, se supune regulilor speciale ale legii insolvenţei. Potrivit art. 90 din Legea nr. 85/2014, compensaţia poate fi opusă în cadrul procedurii insolvenţei, cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de această lege, iar nu pe calea unui litigiu de drept comun, în paralel cu procedura colectivă.

Instanţa de apel a reţinut, în mod judicios, că intimata B. S.A. nu este lipsită de mijlocul juridic al invocării compensaţiei, însă exercitarea acestuia trebuie realizată în dosarul de insolvenţă, în cadrul procedurii de verificare a creanţelor, unde se poate stabili, cu respectarea principiului egalităţii creditorilor, dacă sunt îndeplinite condiţiile compensării.

A admite posibilitatea constatării compensaţiei legale în prezentul dosar ar echivala cu eludarea regulilor speciale ale insolvenţei şi cu acordarea unui avantaj individual unui creditor, printr-o hotărâre pronunţată în afara cadrului colectiv instituit de lege, cu afectarea masei credale şi a ordinii de prioritate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de apel a aplicat în mod corect dispoziţiile art. 1617 C. civ. în corelaţie cu art. 90 din Legea nr. 85/2014, reţinând că, în lipsa unei creanţe certe, lichide şi exigibile, verificate în procedura insolvenţei, nu se poate constata intervenţia compensaţiei legale în prezentul dosar.

În consecinţă, motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat şi urmează a fi respins.

Cu privire la recursul formulat de U.A.T. Municipiul Dej

În primul rând, recurentul-pârât U.A.T. Municipiul Dej a invocat motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., apreciind că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor cuprinse în art. 22 alin. (6), art. 14 alin. (6) si art. 425 alin. (1) lit. b) din Codul proceduri civilă.

Potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să asigure desfăşurarea procesului cu respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor, fără a depăşi limitele învestirii. În cauză, recurenta susţine că instanţa de apel ar fi depăşit limitele rolului său activ, substituindu-se părţilor sau statuând asupra unor aspecte neinvocate.

Această critică nu poate fi primită, întrucât, din examinarea considerentelor deciziei civile nr. 180/2025 rezultă că instanţa de apel nu a introdus din oficiu motive de fapt sau de drept străine de obiectul litigiului, ci a analizat exclusiv pretenţiile deduse judecăţii, astfel cum au fost formulate şi precizate de reclamantă şi apărate de pârâţi.

Analiza instanţei de apel asupra naturii raporturilor juridice, a caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţelor, precum şi asupra efectelor juridice ale contractului nr. x/08.02.2022 nu reprezintă o depăşire a rolului activ, ci o exercitare firească a atribuţiei instanţei de a califica juridic situaţia de fapt, atribuţie consacrată de art. 22 alin. (4) C. proc. civ.

Or, potrivit jurisprudenţei constante, rolul activ al judecătorului nu este încălcat atunci când instanţa face o calificare juridică proprie faptelor deduse judecăţii, chiar dacă aceasta diferă de calificarea propusă de părţi.

Recurentul-pârât a susţinut că instanţa de apel ar fi încălcat principiul contradictorialităţii, statuând asupra unor aspecte fără a le supune dezbaterii părţilor. Din actele dosarului rezultă că toate aspectele analizate de instanţa de apel - inclusiv cele referitoare la: existenţa sau inexistenţa unui raport contractual valabil cu U.A.T. Municipiul Dej; natura lucrărilor executate; caracterul creanţelor pretinse; efectele juridice ale conduitei părţilor - au făcut obiectul dezbaterilor contradictorii în faţa instanţei de fond şi a instanţei de apel, fiind abordate în cererile de apel, întâmpinări şi concluzii scrise.

Simplul fapt că instanţa de apel a dat o interpretare juridică diferită celei susţinute de recurent nu echivalează cu încălcarea art. 14 alin. (6) C. proc. civ. Principiul contradictorialităţii nu impune instanţei obligaţia de a împărtăşi punctul de vedere al unei părţi, ci doar pe aceea de a-i oferi posibilitatea efectivă de a-şi exprima poziţia, condiţie care, în speţă, a fost respectată.

De asemenea, recurentul-pârât a mai susţinut că hotărârea atacată nu ar cuprinde motivele pe care se sprijină sau ar conţine o motivare insuficientă. Înalta Curte constată că această critică este nefondată, întrucât decizia civilă nr. 180/2025 răspunde exigenţelor legale şi cuprinde: expunerea situaţiei de fapt; analiza detaliată a probelor administrate; examinarea distinctă a fiecărui raport juridic dedus judecăţii; indicarea normelor de drept material şi procesual aplicabile; raţionamentul logic care a condus la soluţia pronunţată.

Or, potrivit jurisprudenţei constante a Înaltei Curţi şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, obligaţia de motivare nu presupune răspuns punctual la fiecare argument al părţilor, ci existenţa unei motivări suficiente pentru a permite părţilor să înţeleagă raţiunea soluţiei şi instanţei de control judiciar să exercite verificarea legalităţii.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că nu a fost încălcată nicio normă de procedură a cărei nerespectare să atragă nulitatea hotărârii, iar criticile formulate de recurenta U.A.T. Municipiul Dej vizează, în realitate, nemulţumiri faţă de soluţia adoptată şi de modul de apreciere a probelor, aspecte ce nu pot fi cenzurate în recurs, motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este nefondat şi urmează a fi respins.

Înalta Curte învederează că se impune şi respingerea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Contrar susţinerilor recurentei U.A.T. Municipiul Dej, decizia civilă nr. 180/2025 a Curţii de Apel Cluj cuprinde o motivare amplă, coerentă, instanţa de apel expunând în mod explicit atât situaţia de fapt reţinută, cât şi raţionamentul juridic care a condus la soluţia pronunţată.

Astfel, instanţa de apel a analizat distinct raporturile juridice dintre reclamantă şi fiecare dintre pârâţi, a delimitat lucrările executate în baza contractului de execuţie nr. x/30.04.2020 de cele realizate în contextul situaţiei de urgenţă, a examinat existenţa şi efectele juridice ale contractului nr. x/08.02.2022, prin raportare la înscrisurile depuse, corespondenţa părţilor şi conduita acestora, a motivat de ce creanţele pretinse nu pot fi subsumate în totalitate unui raport contractual clasic, dar pot justifica obligarea distinctă a pârâţilor, în limitele beneficiului patrimonial obţinut.

Înalta Curte reţine că motivarea nu este contradictorie, indiferent dacă este sau nu temeinică sau legală în integralitate, ci reflectă tocmai analiza nuanţată a unei situaţii factuale complexe, caracterizată prin pluralitatea raporturilor juridice, intervenţia unei situaţii de urgenţă şi conduita neunitară a părţilor. Faptul că instanţa de apel a admis apelul în parte şi a respins alte capete de cerere nu echivalează cu o contradicţie internă a motivării, ci cu exercitarea atribuţiei sale de a analiza fiecare pretenţie în mod autonom.

Or, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este incident atunci când instanţa expune un raţionament logic şi inteligibil, chiar dacă partea este nemulţumită de concluzia acestuia.

În ceea ce priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, potrivit art. 3 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 98/2016, contractul de achiziţie publică este un contract "încheiat în scris", cerinţă care, în principiu, este impusă ca o condiţie de validitate, având în vedere natura sa de act administrativ şi necesitatea asigurării disciplinei financiare şi a controlului asupra angajării fondurilor publice.

Analizând, însă, situaţia de fapt dedusă judecăţii, aşa cum rezultă din considerentele deciziei pronunţate în apel şi din susţinerile părţilor formulate în recurs, Înalta Curte învederează că, în speţă, nu se poate reţine inexistenţa contractului nr. x/08.02.2022, ci, cel mult, existenţa unui contract încheiat în formă scrisă, dar afectat de lipsa unor anexe şi de nefinalizarea formală a documentaţiei contractuale, împrejurări care nu sunt apte să anihileze acordul de voinţă al părţilor.

Astfel, din starea de fapt creionată de instanţa de apel rezultă că, pe fondul apariţiei unei situaţii de urgenţă generate de restricţiile de tonaj instituite asupra podului peste Someş din Municipiul Dej, autoritatea publică a iniţiat demersuri concrete pentru executarea unor lucrări urgente de consolidare şi reparaţii, distincte de cele prevăzute în contractul de execuţie lucrări nr. x/30.04.2020 încheiat cu B. S.A. În acest context, între reclamanta A. şi Tensionări în Construcţii S.R.L. şi U.A.T. Municipiul Dej a fost întocmit şi transmis un înscris intitulat "Contract nr. x/08.02.2022", care a fost semnat de reprezentanţii autorităţii contractante.

Instanţa de apel a reţinut că acest contract a fost returnat de executant cu menţiunea existenţei unor "inadvertenţe şi lipsuri", între care se numără lipsa anexei referitoare la devizul lucrărilor. Această împrejurare este invocată de U.A.T. Municipiul Dej în recurs pentru a susţine inexistenţa contractului. Înalta Curte constată, însă că o asemenea interpretare este excesiv formalistă şi nu ţine seama de ansamblul conduitei părţilor şi de realitatea raportului juridic născut între acestea.

În mod esenţial, returnarea contractului pentru completări nu echivalează cu un refuz de a contracta, ci dimpotrivă, confirmă recunoaşterea existenţei unui raport contractual scris, susceptibil de completare sub aspectul unor elemente tehnico-economice. Această concluzie este întărită de faptul că, ulterior întocmirii şi transmiterii contractului nr. x/08.02.2022, lucrările au fost efectiv executate de reclamantă, în perioada decembrie 2021 - februarie 2022, în considerarea solicitărilor şi dispoziţiilor emise de autoritatea publică şi de factorii implicaţi în gestionarea situaţiei de urgenţă.

De altfel, chiar instanţa de apel a reţinut că lucrările suplimentare au fost realizate în contextul hotărârii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi că, la data de 14.02.2022, proiectantul a dispus ridicarea restricţiilor de tonaj, ceea ce confirmă atât caracterul necesar al lucrărilor, cât şi faptul că acestea au produs efecte juridice şi factuale în patrimoniul autorităţii publice.

Înalta Curte mai reţine că inexistenţa anexei cu devizul lucrărilor nu poate conduce, în sine, la concluzia inexistenţei contractului, atât timp cât obiectul acestuia este determinabil din alte înscrisuri şi probe administrate în cauză, inclusiv din dispoziţiile de şantier, corespondenţa purtată între părţi şi concluziile raportului de expertiză tehnică. Lipsa anexei poate avea relevanţă sub aspectul întinderii obligaţiilor sau al cuantificării preţului, dar nu afectează existenţa acordului de voinţă asupra realizării lucrărilor.

Este adevărat că instanţa de apel a reţinut că factura nr. x/16.02.2022, emisă în baza contractului nr. x/08.02.2022, a fost ulterior stornată de reclamantă. Înalta Curte constată însă că această împrejurare nu infirmă existenţa contractului, ci reflectă conduita prudentă a executantului într-un context administrativ neclar, marcat de refuzul autorităţii publice de a finaliza formal documentaţia contractuală. Stornarea facturii nu poate fi interpretată ca o renunţare la drepturile izvorâte din contract, ci ca o consecinţă a incertitudinilor create de comportamentul beneficiarului.

În aprecierea existenţei contractului, un rol determinant îl are conduita autorităţii publice, care, deşi invocă ulterior lipsa formei definitive a contractului, a iniţiat procedura de atribuire directă, a semnat înscrisul contractual, a permis şi a beneficiat de executarea lucrărilor şi a valorificat rezultatele acestora, fără a contesta în timp util temeiul juridic al prestaţiilor. Or, potrivit principiului bunei-credinţe, autoritatea publică nu poate opune propriile omisiuni administrative pentru a nega existenţa unui raport juridic pe care ea însăşi l-a generat.

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că, în speţă, cerinţa formei scrise este îndeplinită prin existenţa contractului nr. x/08.02.2022, materializat într-un înscris identificabil, semnat de autoritatea contractantă şi pus în executare, iar invocarea unor "inadvertenţe şi lipsuri", inclusiv a lipsei anexei cu devizul lucrărilor, nu este de natură să conducă la concluzia inexistenţei contractului, ci poate produce, cel mult, consecinţe asupra interpretării şi delimitării obligaţiilor asumate de părţi.

A admite contrariul ar însemna, astfel cum s-a arătat deja, să se confere prevalenţă unui formalism excesiv, incompatibil cu principiul securităţii raporturilor juridice şi cu exigenţele echităţii, cu atât mai mult cu cât executantul a acţionat în baza unui contract scris şi a unei conduite neechivoce a autorităţii publice, într-un context de urgenţă recunoscut chiar de aceasta.

În ceea ce priveşte motivul de casare subsidiar, invocat pentru ipoteza în care s-ar aprecia că între reclamantă şi pârâtul UAT Municipiul Dej există un contract valabil, în sensul că hotărârea instanţei de apel se impune a fi casată ca nelegală, pentru că la pronunţarea acesteia s-au încălcat/aplicat greşit prevederile art. 1270 alin. (1) din C. civ. prin raportare la modul în care au fost interpretate dispoziţiile pct. 5.4 şi pct. 5.5 din contractul x.02.2022, Înalta Curte învederează că modul de interpretare şi coroborare a stipulaţiilor contractuale prin raportare la conduita părţilor şi a probelor administrate în cauza se circumscrie situaţiei de fapt, ceea ce excedează controlului ce poate fi realizat în recurs.

Referitor la critica formulată că decizia civilă nr. x a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) punctele 4l, 43, 44, art. 14 alin. (3) şi art. 54 alin. (6) din Legea nr. 273/2006, în sensul că UAT Municipiul Dej, ca autoritate publică locală, nu poate efectua plăţi în absenţa unui contract valabil încheiat şi a unei facturi emise pe baza unor situaţii de lucrări verificate şi acceptate de către beneficiar şi dirigintele de şantier nu poate fi încadrată într-un motiv de recurs, de vreme ce s-a stabilit că între părţi a intervenit un contract valabil, iar determinarea lucrărilor efectuate şi acceptate ţin de situaţia de fapt, stabilirea acesteia fiind atribuţia instanţelor de fond.

Pentru toate aceste considerente, recursul formulat de recurentul-pârât UAT Municipiul Dej se impune a fi respins ca nefondat.

Recursul declarat de recurenta-reclamantă A. şi Tensionari în Construcţii S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. D., împotriva deciziei civile nr. 180/2025 din 18 martie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentei-reclamante în sensul că a solicitat la fond şi apel ca obligarea la plată să fie făcută în mod solidar sau alternativ, de către B. S.A. şi/sau U.A.T. Municipiul Dej, iar instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra faptului dacă facturile trebuie achitate şi de către altcineva decât destinatarul acestora, Înalta Curte constată că aceasta nu corespunde realităţii, întrucât instanţa de apel a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile solidarităţii, respectiv sumele nu sunt datorate în baza aceloraşi raporturi contractuale, nu a fost stipulată expres în niciunul dintre aceste raporturi şi nu s-a indicat un text legal care să o prevadă (conform art. 1445 C. civ.). De asemenea, solidaritatea nu poate fi reţinută nici din perspectiva art. 1446 C. civ., întrucât cele două intimate nu şi-au asumat obligaţia în baza aceluiaşi raport care să derive din exerciţiul activităţii unei întreprinderi.

Înalta Curte constată, însă, că recursul declarat de recurenta-reclamantă este fondat în ceea ce priveşte soluţia de respingere a capătului 3 de cerere, prin care s-a solicitat obligarea intimatelor la plata daunelor moratorii, soluţie pronunţată de instanţa de apel cu aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Instanţa de apel a respins acest capăt de cerere pe considerentul că obligaţiile de plată ar deveni exigibile doar ulterior emiterii unor noi facturi fiscale, aferente sumelor stabilite prin hotărâre. Un asemenea raţionament este nelegal, întrucât factura nu constituie izvorul obligaţiei civile de plată, ci are rol fiscal-contabil, obligaţia de plată născându-se din raportul juridic dintre părţi şi din executarea prestaţiei.

În jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că neemiterea sau emiterea tardivă a facturii nu suspendă scadenţa obligaţiei băneşti şi nu înlătură dreptul creditorului la daune moratorii.

Potrivit art. 1535 alin. (1) C. civ., creditorul are dreptul la dobândă legală penalizatoare de la data scadenţei obligaţiei, fără a fi necesară dovedirea unui prejudiciu, iar conform art. 1548 C. civ., culpa debitorului este prezumată prin simpla neexecutare a obligaţiei la termen. În speţă, instanţa de apel a stabilit definitiv existenţa şi întinderea obligaţiilor băneşti în sarcina intimatelor, astfel încât refuzul sau întârzierea la plată atrage, răspunderea pentru daune moratorii.

Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut, pe de o parte, că izvorul obligaţiei de plată îl reprezintă raportul juridic dintre părţi, iar pe de altă parte a condiţionat acordarea daunelor moratorii de emiterea unor noi facturi, ceea ce denotă o inconsecvenţă de raţionament şi echivalează cu o greşită aplicare a legii materiale.

În ceea ce priveşte natura daunelor moratorii solicitate, Înalta Curte reţine că acestea diferă în funcţie de izvorul obligaţiei. Astfel, dobânda legală penalizatoare este datorată în temeiul legii, în lipsa unei clauze contractuale exprese, în timp ce penalităţile contractuale au natura unei clauze penale şi sunt datorate în condiţiile şi limitele stabilite de convenţia părţilor.

În speţă, recurenta-reclamantă a solicitat dobândă legală penalizatoare pentru sumele datorate de intimata B. S.A., respectiv penalităţi contractuale pentru obligaţiile stabilite în sarcina intimatei U.A.T. Municipiul Dej, delimitare care nu a fost analizată distinct de instanţa de apel, aceasta respingând în mod global capătul 3 de cerere.

Din perspectiva jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, interpretările excesiv formaliste sau contradictorii ale instanţelor naţionale pot aduce atingere principiului securităţii raporturilor juridice, componentă a dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 § 1 din Convenţie (cauzele Beian c. României (nr. 1), hotărârea din 6 decembrie 2007; Buzescu c. României, hotărârea din 24 mai 2005).

Emiterea facturii nu constituie izvorul obligaţiei de plată, aceasta izvorând din contract şi din executarea prestaţiei. Astfel, s-a statuat în mod constant că factura reprezintă un document justificativ cu relevanţă fiscală, iar întârzierea sau lipsa emiterii facturii nu suspendă şi nu amână scadenţa obligaţiei contractuale, atunci când prestaţia a fost executată şi acceptată de beneficiar, desigur, în funcţie de dispoziţiile contractuale.

Această interpretare este în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 1530 şi art. 1535 alin. (1) C. civ., care consacră dreptul creditorului la daune moratorii pentru neexecutarea la scadenţă a unei obligaţii băneşti, fără a fi necesară dovedirea vreunui prejudiciu, culpa debitorului fiind prezumată prin simplul fapt al neexecutării, conform art. 1548 C. civ.

Or, în speţă, instanţa de apel a stabilit definitiv că lucrările au fost executate, că intimatele au beneficiat de acestea şi că sunt datoare la plata unor sume de bani determinate. În aceste condiţii, instanţa de apel ar fi trebuit să se pronunţe asupra faptului că refuzul sau întârzierea la plată ulterior punerii în întârziere atrage obligaţia de plată a daunelor moratorii, independent de orice formalism suplimentar legat de facturare.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1535 alin. (1) C. civ. şi ale normelor speciale incidente, respingând în mod nelegal capătul 3 de cerere, deşi erau întrunite toate condiţiile pentru acordarea daunelor moratorii.

În consecinţă, recursul este întemeiat sub acest aspect, urmând a fi admis, şi să se dispună casarea în parte a deciziei recurate, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a capătului 3 de cerere, şi cu rejudecarea cauzei sub acest aspect.

Cum modul de soluţionarea a capetelor de cerere referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată de către instanţa de apel a avut în vedere dezlegarea celorlalte capete de cerere, acestea fiind proporţionale cu întinderea pretenţiilor admise, în rejudecare, ca urmare a soluţionării capătului de cerere numărul 3 din petitul acţiunii introductive, în rejudecare, se vor reanaliza şi solicitările de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. şi Tensionari în Construcţii S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. D., împotriva încheierii de şedinţă din data de 04 martie 2025, ca nefondat, va respinge recursurile declarate de recurentele-pârâte B. S.A. şi U.A.T. Municipiul Dej împotriva deciziei civile nr. 180/2025 din 18 martie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, ca nefondate şi va admite recursul declarat de recursul declarat de recurenta-reclamantă A. şi Tensionari în Construcţii S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. D., împotriva aceleiaşi decizii, va casa în parte decizia recurată, numai în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la plata dobânzii legale penalizatoare şi capetele de cerere privitoare la cheltuielile de judecată.

În raport de soluţia pronunţată, întrucât litigiul nu a fost tranşat în mod definitiv, nu se pot acorda cheltuielile de judecată solicitate.

Prezenta decizie este definitivă, în acord cu prevederile art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. şi Tensionari în Construcţii S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. D., împotriva deciziei civile nr. 180/2025 din 18 martie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Casează în parte decizia recurată, numai în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la plata dobânzii legale penalizatoare şi capetele de cerere privitoare la cheltuielile de judecată.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. şi Tensionari în Construcţii S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. D., împotriva încheierii de şedinţă din data de 04 martie 2025, ca nefondat.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate care nu sunt contrare prezentei hotărâri.

Respinge recursurile declarate de recurentele-pârâte B. S.A. şi U.A.T. Municipiul Dej împotriva deciziei civile nr. 180/2025 din 18 martie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 ianuarie 2026.