State civil liability for delayed execution against state-owned entity and violation of adversarial principles in damages claim

Şedinţa publică din data de 22 ianuarie 2026

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Pretenţia dedusă judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 11.03.2022, sub nr. de dosar x/2022, reclamanta A. S.A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, pronunţarea unei hotărâri prin care să fie obligat pârâtul la repararea integrală a prejudiciului suferit, în cuantum total de 2.253.450 RON, din care 1.418.000 RON (echivalentul sumei de 500.000 USD, la cursul BNR din 22.06.2006) reprezentând pierderea suferită, iar diferenţa, câştigul de care societatea a fost lipsită şi constând în dobânda pe care ar fi putut să o perceapă.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 345 din 05.10.2022 Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, a lipsei de obiect şi a inadmisibilităţii acţiunii, invocate de pârât şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor, ca neîntemeiată.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Împotriva acestei sentinţe civile şi a încheierilor din 29.06.2022 şi 21.09.2022 pronunţate de Tribunalul Bacău a declarat apel reclamantul A. S.A..

Prin decizia civilă nr. 921 din 19 decembrie 2023 Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.A în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor. A schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a admis în parte acţiunea. A obligat pârâtul Statul Român să plătească reclamantei A. S.A. 50.000 RON, daune materiale. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii. A respins apelul declarat apelanta-reclamantă A. S.A. împotriva încheierilor, ca nefondat. A admis în parte cererea de cheltuieli de judecată şi a obligat intimatul-pârât să plătească apelantei-reclamante 3922 RON cheltuieli de judecată, proporţional cu pretenţiile admise în cursul procesului.

4. Recursul formulat în cauză

Împotriva acestei decizii civile au declarat recurs ambele părţi.

Prin decizia civilă nr. 1922 din 29 octombrie 2024 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursurile declarate, a casat în parte decizia atacată şi a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe, în ceea ce priveşte apelul formulat împotriva sentinţei. A menţinut în rest dispoziţiile deciziei atacate.

5. Decizia pronunţată în rejudecarea apelului.

Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, în rejudecare, prin decizia civilă nr. 437 din 13 iunie 2025 a respins apelul civil formulat de apelanta-reclamantă A. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 345/05.10.2022 şi a încheierilor din 29.06.2022 şi 21.09.2022 pronunţate de Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimatul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, cu sediul în Bacău, ca nefondat.

6. Recursul formulat.

Reclamantul A. S.A. prin recursul declarat împotriva deciziei nr. 437 din 13 iunie 2025, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

A invocat recurentul dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. arătând că în mod eronat instanţa de apel a reţinut în motivarea hotărârii că tinde la obţinerea unui nou titlu executor cu încălcarea art. 703 C. proc. civ., invocând totodată şi art. 707 alin. (2) C. proc. civ., texte care, apreciază recurentul, nu au incidenţă în cauză.

A arătat că instanţa de apel a reţinut că nu este sesizată cu excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii, însă în realitate a analizat-o şi argumentat pe ideea că s-ar tinde la obţinerea unui al doilea titlu executor, ceea ce ar duce la îmbogăţire fără justă cauză a recurentului. În acest fel, a apreciat recurentul că instanţa a încălcat principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv contradictorialitatea, art. 14 C. proc. civ., oralitatea, art. 15 C. proc. civ., dreptul la apărare, art. 13 C. proc. civ., dreptul de dispoziţie al părţilor, art. 9 alin. (2) C. proc. civ., art. 22 alin. (2) C. proc. civ., şi îndatorirea instanţelor de a respecta principiile fundamentale, art. 20 C. proc. civ.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs invocat, raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., coroborat cu art. 501 C. proc. civ., recurentul a susţinut încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., art. 22 alin. (2) C. proc. civ.,art. 237 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., arătând că instanţa de apel nu a cercetat fondul cauzei, neîndeplinind cerinţa instanţei supreme de a stabili situaţia de fapt pe baza probelor şi neexaminând susţinerile esenţiale ale recurentului.

De asemenea, a susţinut şi existenţa unor motive contradictorii, care se exclud reciproc, astfel:

Instanţa a reţinut că nu este identificată o obligaţie a statului pentru a se angaja răspunderea acestuia, dar, în acelaşi timp, a reţinut că statul are posibilitatea de a finanţa instituţiile publice care au de plată creanţe stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi se poate angaja răspunderea acestuia prin promovarea unei acţiuni oblice, atâta vreme cât s-a anulat executarea silită şi s-a dispus întoarcerea executării silite.

S-a mai reţinut că instanţa naţională nu are aptitudinea, aşa cum o are Curtea de la Strasbourg, de a obliga statul la plata creanţei datorită întârzierii executării silite, în schimb, legislaţia internă oferă material şi procedural posibilitatea unei reparaţii adecvate a prejudiciului derivat din executarea silită, iar singura instanţă care poate să constate că legislaţia internă în materia executării silite este contrară CEDO, este CCR, dar nu se impune sesizarea acesteia.

De asemenea, s-a reţinut că nu există un prejudiciu cert în cauză, însă instanţa a stabilit că suma încasată de A.A.A.S. a rămas fără fundament legal şi statul poate fi obligat la restituirea acesteia.

Tot cu privire la acest motiv de recurs a apreciat recurentul că instanţa nu a analizat cererea acesteia de aplicare cu prioritate a CEDO şi a jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg, iar paragraful 1 de la pag. 8 din hotărârea recurată este lipsit de claritate şi precizie şi demonstrează că instanţa de apel nu a avut niciun raţionament care să stea la baza soluţiei pronunţate.

Prin ultimul motiv de recurs invocat, raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recuentul a arătat că, în temeiul art. 4 şi art. 20 alin. (2) din Constituţia României se impunea aplicarea cu prioritate a CEDO şi a jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg, dezvoltând în acest sens argumente prin raportare la hotărârea pronunţată în cauza Moldoveanu versus România şi concluzionând că, şi din punct de vedere al dreptului interen sunt îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii delictuale, art. 1349 - 1357 C. civ., inclusiv faptul că autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă, conform art. 1357 alin. (2) C. civ.

7. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 19.08.2025 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 3, astfel cum reiese din fişa Ecris.

În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 20.10.2025, s-a fixat termen de judecată la data de 22.01.2026, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La termenul din 22.01.2026, după dezbateri contradictorii, instanţa a reţinut cauza în pronunţare asupra recursului declarat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul reclamant A. S.A. este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, altele decât cele prevăzute la pct. 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs. Aşadar, pct. 5 al acestui articol acoperă toate neregularităţile procedurale săvârşite la instanţele de fond.

În cauză, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile privind răspunderea civilă delictuală, respectiv art. 1349 şi art. 1385 C. civ.. Se impută pârâtului Statul Român neîndeplinirea obligaţiei de a depune toate diligenţele pentru executarea unei hotărâri judecătoreşti definitive împotriva debitoarei A.A.A.S., fostă AVAS, aflată în subordinea directă a Guvernului României.

Instanţa de apel a reţinut că, deşi nu este învestită cu excepţia lipsei de interes şi nu se poate pronunţa pe această excepţie, se observă totuşi că reclamanta solicită ca despăgubire tocmai suma la care AVAS a fost obligată la restituire în mod definitiv, astfel că în lipsa unei dovezi privind închiderea definitivă a dosarului de executare silită fără recuperarea creanţei, în condiţiile art. 703 C. proc. civ. şi dacă s-ar admite prezenta cerere de chemare în judecată, reclamanta ar obţine două titluri de creanţe executorii privind aceeaşi creanţă principală, ceea ce ar duce la o îmbogăţire fără justă cauză dacă s-ar executa ambele titluri executorii. Reclamanta urmăreşte obţinerea unui nou titlu executoriu împotriva aceluiaşi pârât practic, cu încălcarea condiţiilor care rezultă din prevederile art. 707 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că instanţa de apel a procedat în mod greşit prin aceea că, deşi nu a fost sesizată cu excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii, în realitate a analizat-o şi argumentat-o, ajungând la concluzia că se tinde la obţinerea unui al doilea titlu executor, ceea ce ar duce la îmbogăţirea fără justă cauză a reclamantei.

Instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 703 şi respectiv art. 707 alin. (2) C. proc. civ., pe care le-a reţinut în considerente şi astfel, a încălcat principiile fundamentale ale procesului civil: dreptul la apărare contradictorialitatea şi oralitatea, consacrate în dispoziţiile art. 13, 14 şi 15 C. proc. civ.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că în cauză au fost încălcate dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., instanţa având obligaţia de a pune în dezbaterea părţilor orice împrejurări de fapt sau de drept.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Motivarea este un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, iar lipsa sau inconsistenţa acesteia atrage casarea ei. Motivarea unei hotărâri trebuie să se înfăţişeze într-o asemenea măsură încât să corespundă imperativelor logicii, iar motivele invocate în hotărâre nu trebuie să fie dubitative, ci trebuie să ofere o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv.

În cauză, instanţa de apel nu a respectat cerinţele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dispuse prin decizia nr. 1922 din 29 octombrie 2024, potrivit cărora "instanţa de apel va face o analiză exhaustivă a cauzei, în fapt şi în drept, prin raportare la temeiurile cererii, cu respectarea art. 478 C. proc. civ. şi îşi va îndeplini obligaţia legală şi convenţională de motivare a hotărârii judecătoreşti".

Astfel, instanţa nu a analizat susţinerile reclamantei recurente referitoare la faptul că suma încasată din conturile sale de către AAAS a fost virată la bugetul de stat, că timp de peste 14 ani nu s-a plătit şi nici nu există o perspectivă de plată, că AAAS nu are independenţă instituţională şi funcţională, iar statul este obligat să răspundă atât pentru acţiunile, cât şi pentru omisiunile acesteia, în sensul că trebuie să plătească creanţa, deoarece nu se poate invoca lipsa resurselor financiare ale AAAS.

În cauză sunt întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi din perspectiva motivării contradictorii.

Astfel, s-a reţinut pe de o parte că nu există o obligaţie legală a statului în cauză, însă pe de altă parte, se poate angaja răspunderea acestuia prin promovarea unei acţiuni oblice, atâta vreme cât s-a anulat executarea silită şi s-a dispus întoarcerea executării silite.

De asemenea, s-a reţinut că nu există un prejudiciu cert în cauză, iar pe de altă parte, instanţa stabileşte că suma încasată de AAAS a rămas fără fundament legal şi statul poate fi obligat la restituirea acestei sume.

Instanţa de apel nu a analizat cererea reclamantei privind aplicarea cu prioritate a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi a jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg, însă a reţinut într-un mod contradictoriu că instanţa naţională nu se poate substitui Curţii de la Strasbourg în cazul nerespectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale, deoarece singura instanţă care poate să constate că legislaţia internă în materia executării silite este contrară CEDO, este Curtea Constituţională a României, dar nu se impune sesizarea Curţii Constituţionale a României.

Recurenta-reclamantă a invocat şi dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Acest motiv presupune că instanţa de fond a recurs la texte de lege aplicabile speţei, dar le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, sau le-a aplicat greşit.

Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (2) C. civ. "Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi prezentul Cod, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care prezentul cod conţine dispoziţii mai favorabile".

Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 5 C. civ., "În materiile reglementate de prezentul cod, normele dreptului Uniunii Europene se aplică în mod prioritar, indiferent de calitatea sau statutul părţilor".

Criticile privind aplicarea cu prioritate a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi a jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg sunt întemeiate întrucât instanţa de apel nu a analizat cauza dedusă judecăţii potrivit acestor reglementări.

În cauză, debitoarea AAAS a fost creată prin lege şi a avut ca obiect recuperarea creanţelor statului, fiind în subordinea Guvernului României, care aproba prin H.G. bugetul de venituri şi cheltuieli.

Înalta Curte reţine, de asemenea, dispoziţiile art. 224 C. civ. care reglementează răspunderea civilă a statului, în sensul că statul răspunde în mod subsidiar pentru obligaţiile organelor, instituţiilor şi serviciilor publice din subordine.

Faţă de aceste considerente, în cauză sunt incidente motivele de nelegalitate invocate prin memoriul de recurs şi, pe cale de consecinţă, recursul urmează a fi admis, decizia recurată va fi casată, iar cauza va fi trimisă, spre o nouă judecată, instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei nr. 437/2025 din 13 iunie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre o nouă judecată, instanţei de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 22 ianuarie 2026.