Paulian action; sufficiency of appellate reasoning on evidentiary admissibility and factual contradictions beyond the scope of legal review

Şedinţa publică din data de 22 ianuarie 2026

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Pretenţia dedusă judecăţii

Prin cererea înregistrată, iniţial, sub nr. x/2021 la data de 27.01.2021, pe rolul Tribunalului Giurgiu, reclamantul A., a chemat în judecată pârâtele B. S.R.L. şi C. S.R.L. prin reprezentanţii legali, pentru ca prin intermediul acţiunii revocatorii pauliene să se pronunţe o hotărâre prin care să se dispună:

1. Să se declare inopozabil faţă de reclamantul creditor A. contractul de vânzare autentificat sub nr. x/13.111.2020 de notar public D., încheiat între pârâta debitoare S.C. B. S.R.L. în calitate de vânzător şi S.C. C. S.R.L., în calitate de cumpărător cu privire la imobilul teren cu nr. cadastral x, in suprafaţa de 4.224 mp şi construcţiile având nr. cadastrale x

x situate in Sat Mirsa, comuna Mirsa, judeţul Giurgiu. Valoarea pretenţiilor pentru stabilirea taxei de timbru şi verificarea competentei materiale este de 618.568,36 RON, echivalentul sumei 126.911,85 euro la cursul BNR de 1 eur/4,8740 RON din data de 22.01.2021.

2. Sa fie obligate paratele in solidar la plata cheltuielilor de judecata.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 34/18.07.2024, Tribunalul Giurgiu a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta B. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul A..

3. Hotărârea pronunţată în apel

Împotriva acestei sentinţe civile a declarat apel reclamanta B. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 355/05.03.2025, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins apelul declarat de apelanta B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 34/18.07.2024, pronunţate de Tribunalul Giurgiu, secţia civilă în contradictoriu cu intimatul A., ca nefondat.

4. Recursul formulat în cauză

Împotriva acestei decizii civile, în data de 22.04.2025, a declarat recurs reclamanta solicitând, în temeiul dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. admiterea cererii, casarea decizie civile nr. 355 din 05.03.2025 şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

O primă menţiune a recurentei se referă la faptul că recursul vizează atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziei recurate.

Raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a precizat că soluţia instanţei de apel cu privire la respingerea cererii de amânare, respingerea cererii de probe şi a probei cu expertiză nu este motivată, sens în care a apreciat hotărârea ca fiind nulă.

Din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a înţeles să critice soluţia instanţei de apel cu privire la cererea de amânare şi la proba cu expertiză contabilă, arătând că instanţa de apel, în mod neîntemeiat, a respins solicitarea de amânare a cauzei, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 222 C. proc. civ., iar pe de altă parte instanţa nu a argumentat respingerea probei cu expertiză contabilă, stabilind doar că aceasta nu este utilă cauzei.

De asemenea, recurenta a invocat existenţa unei contrarietăţi în considerentele hotărârii atacate, arătând că, pe de o parte, instanţa a reţinut că documentele prezentate sunt apte a dovedi retragerea de către pârât a sumei de bani, şi deşi pârâtul nu a dovedit stingerea obligaţiilor datorate reclamantei, acţiunea a fost respinsă. În acelaşi timp, recurenta invocă contrarietate în ceea ce priveşte declaraţia martorului valorificată la fond, instanţa de apel reţinând că este vorba de martorul E., iar instanţa fondului reţinând că a valorizat declaraţia martorului F..

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că şi acest temei de drept este invocat prin raportare la nemotivarea soluţiei de respingere a administrării probei cu expertiză, înţelegând să critice soluţia instanţei de apel prin prisma dispoziţiilor art. 337 şi 338 C. proc. civ.

Totodată, a apreciat că instanţa de apel nu s-a raportat la dispoziţiile legale invocate, incidente cu privire la modul de administrare a unei probe şi la standardul de efectuare a unei expertize contabile şi nu exista nicio motivare cu privire la temeiurile invocate în cadrul acestui motiv de apel.

A solicitat să se aibă în vedere dispoziţiile legale care reglementează înregistrările contabile, efectuarea unei expertize contabile, efectul înregistrărilor contabile de către profesionişti, din perspectiva valorilor probante a acestor înregistrări.

De asemenea, a fost invocată încălcarea autorităţii de lucru judecat, raportat la încheierea de admitere a obiecţiunilor la raportul de expertiză, încheiere pronunţată în fond, în raport de care este ţinută instanţa de fond şi toţi participanţii la proces.

Recurenta a relatat, în mod detaliat, un istoric cu privire la proba cu expertiză administrată în cauză, reiterând obiectivele încuviinţate, înscrisurile avute în vedere, obiecţiunile formulate şi concluziile expertului.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată de intimatul pârât A. s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii deciziei civile nr. 355/05.03.2025 a Curţii de Apel Bucureşti.

6. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 24.04.2025 şi a fost repartizat aleatoriu Completului nr. 3, astfel cum reiese din fişa Ecris.

În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 30.09.20255, s-a fixat termen de judecată la data de 22.01.2026, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La termenul din 22.01.2026, după dezbateri contradictorii, instanţa a reţinut cauza în pronunţare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, constată că recursul declarat de recurenta reclamantă B. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin decizia recurată a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta B. S.R.L., fiind menţinută soluţia dispusă de instanţele de fond, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantă.

În esenţă, instanţa de apel a reţinut ca fiind neîntemeiate criticile apelantei reclamante cu privire la administrarea probelor cu martori şi expertiză.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta reclamantă B. S.R.L., invocând încălcarea unor dispoziţii de drept procesual şi a unor dispoziţii de drept material, urmărind să obţină casarea hotărârii atacate şi constatarea temeiniciei pretenţiilor deduse judecăţii.

Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că decizia instanţei de apel poate fi atacată cu recurs numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nefiind posibilă reaprecierea probatoriului sau reformarea hotărârii pentru alte argumente decât cele care privesc legalitatea deciziei recurate.

În primul rând, recurenta şi-a întemeiat cererea pe motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, conform căruia prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Casarea hotărârii pentru acest motiv se poate obţine în mod diferit, după cum s-a încălcat o normă procedurală cu caracter de ordine publică, când sancţiunea este nulitatea absolută, ori o normă procedurală cu caracter de ordine privată, când sancţiunea este nulitatea relativă. Cu privire la condiţiile de invocare a nulităţii actelor de procedură, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 178 alin. (1) şi art. 247 C. proc. civ., motivul de casare fiind, după caz, de ordine publică sau de ordine privată, după cum prin intermediul său se invocă încălcarea unor norme procedurale de ordine publică sau de ordine privată.

Subsumat acestui motiv de casare, recurenta a precizat că soluţia instanţei de apel cu privire la respingerea cererii de amânare, respingerea cererii de probe şi a probei cu expertiză nu este motivată, sens în care a apreciat hotărârea ca fiind nulă. Cum C. proc. civ. reglementează separat nemotivarea hotărârii judecătoreşti, Înalta Curte constată că aceste critici se circumscriu motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6, de asemenea invocat de recurentă, urmând a fi cercetate prin raportare la acest din urmă temei.

Motivul de recurs, încadrat în prev.art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se refera la ipoteza în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În condiţiile prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanţa de judecată va arăta, în cadrul considerentelor hotărârii, obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Nerespectarea acestor dispoziţii legale ar atrage nulitatea hotărârii în condiţiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., numai că partea interesată ar trebui să dovedească existenţa unei vătămări, care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii. Pentru a evita aceste dificultăţi, legiuitorul a prevăzut un motiv distinct de casare, care are în vedere atât lipsa totală a considerentelor, cât şi existenţa unor considerente contradictorii sau care nu au nicio legătură cu cauza.

Viciile motivării unei hotărâri pot fi variate, însă, în cele din urmă, alcătuiesc trei mari categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă şi motivarea insuficientă (aceasta din urmă fiind numită de unii autori şi "lipsa de bază legală").

Hotărârea este casabilă: dacă există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii duce la o anumită soluţie (de exemplu, admiterea cererii de chemare în judecată), însă, în dispozitiv, instanţa s-a oprit la soluţia contrară (de exemplu, respingerea cererii de chemare în judecată sau admiterea ei numai în parte); când cuprinde considerente contradictorii, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretenţiilor supuse judecăţii, iar din altele netemeinicia acestora, ori dacă ar rezulta că atât cererea de chemare în judecată, cât şi cererea de intervenţie principală sunt întemeiate, deşi ambele cereri au acelaşi obiect şi, în consecinţă, se exclud reciproc etc; când lipseşte motivarea soluţiei din dispozitiv sau când aceasta este superficială ori cuprinde numai considerente străine de pricina respectivă; dacă instanţa de control judiciar copiază considerentele hotărârii atacate, fără să răspundă motivelor de critică şi fără să examineze problemele care i-au fost deduse spre analiză. în toate aceste cazuri menţionate, practic, soluţia la care s-a oprit instanţa, cuprinsă în dispozitivul hotărârii, apare ca fiind nemotivată.

Transpunând aceste considerente în analiza deciziei recurate, Înalta Curte constată că hotărârea atacată cuprinde o cercetare amănunţită a motivelor de apel invocate de B. S.R.L.

În concret, recurenta a invocat faptul că soluţia instanţei de apel cu privire la respingerea cererii de amânare, respingerea cererii de probe şi a probei cu expertiză nu este motivată şi, de asemenea, a invocat că instanţa de apel nu s-a raportat la dispoziţiile legale invocate.

Aceste critici Înalta Curte urmează a le respinge, întrucât din analiza hotărârii recurate rezultă că acestea nu pot fi susţinute cu temei, atât timp cât, în considerentele deciziei recurate, se arată în mod expres raţionamentul instanţei pentru care au fost respinse atât cererea de amânare, cât şi cererile de administrare probatorii.

Astfel, pe de o parte, instanţa de apel a procedat la o analiză implicită a argumentelor invocate de titulara căii de atac în susţinerea motivelor de apel, iar pe de altă parte, recurenta tinde la o reevaluare a probatoriului, aspect ce nu poate fi circumscris motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Este de reţinut că simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, neînsuşirea de către instanţă a susţinerilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări, în sensul textului legal anterior evocat, instanţa nefiind ţinută să răspundă fiecărui argument în parte, fiind suficientă o analiză logico-juridică de sinteză, care să reflecte răspunsul la toate criticile invocate.

Înalta Curte reţine că, în jurisprudenţa constantă a C.E.D.O., s-a apreciat că obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile judecătoreşti nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument, dacă rezultă din ansamblul cauzei că problema de fond supusă judecăţii a fost examinată în mod efectiv. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc toate susţinerile invocate de parte, hotărârea nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Instanţa supremă reaminteşte că, motivarea, privită ca o garanţie a imparţialităţii instanţei şi ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, trebuie să fie, deopotrivă, corespunzătoare, clară şi concisă şi să se constituie într-o analiză riguroasă şi concretă a problemelor esenţiale ce au făcut obiectul judecăţii, fără a fi necesar un răspuns detaliat fiecărui argument invocat de părţi.

Altfel spus, atât timp cât, în considerente, instanţa de apel a analizat probele ce au fost administrate şi a făcut aprecieri concrete cu privire la acestea, prin prisma criticilor apelantei şi dispoziţiilor legale incidente, nu se poate susţine cu temei incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitor la ipoteza lipsei motivelor pe care se sprijină decizia recurată.

Printr-o altă critică, recurenta reclamantă a invocat existenţa unei contradicţii în motivare, în sensul că, pe de o parte instanţa a reţinut că documentele prezentate sunt apte a dovedi retragerea de către pârât a sumei de bani şi, deşi pârâtul nu a dovedit stingerea obligaţiilor datorate reclamantei, acţiunea a fost respinsă şi existenţa unei contradicţii, cu privire la declaraţia martorului valorificată la fond, instanţa de apel reţinând că este vorba de martorul E., iar instanţa fondului reţinând că a valorizat declaraţia martorului F..

Contrar acestor susţineri, Curtea de apel a reţinut că "...documentele prezentate de reclamantă sunt apte a dovedi doar prima parte a susţinerilor sale, în sensul că pârâtul ar fi ridicat sume din conturile societăţii..." rezultând în mod clar că nu sunt apte a dovedi alegaţiile recurentei, în sensul că aceste sume au fost utilizate în interes propriu al intimatului pârât.

Nici în ceea ce priveşte alegaţiile recurentei cu privire la martori susţinerile nu sunt fondate, în speţă prima instanţă raportându-se, în considerentele hotărârii pronunţate, la declaraţia martorului E. propus de reclamantă, iar instanţa de prim control judiciar, prin prisma criticilor formulate în apel a ajuns la aceeaşi concluzie, respectiv că singura declaraţie de martor la care s-a raportat instanţa de fond în considerentele hotărârii este cea a lui E., martor propus de însăşi reclamantă.

Critica nu este întemeiată deoarece contradicţia la care se referă art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., atunci când priveşte doar considerentele, trebuie să fie una de natură să conducă spre concluzia că hotărârea este practic nemotivată, asemenea situaţii întâlnindu-se atunci când din unele considerente rezultă temeinicia cererii, iar din altele netemeinicia, sau atunci când se reţine caracterul fondat concomitent a două cereri, cu toate că ele s-ar exclude reciproc, aspecte care nu se regăsesc în litigiul de faţă.

În dezacord cu susţinerile recurentei, hotărârea atacată este pronunţată cu respectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ. întrucât, argumentat şi legal motivat, instanţa de prim control judiciar a dat o soluţie corectă litigiului dedus judecăţii pe baza probelor administrate, în raport de situaţia de fapt stabilită.

Examinarea considerentelor deciziei recurate nu atestă o contradictorialitate între argumentele expuse de instanţa de apel. Contradicţiile invocate în fapt de recurentă nu există. Se constată că instanţa de apel a analizat, sistematic susţinerile părţilor, constatând în mod corect că apelul declarat este nefondat.

Aşadar, criticile recurentei nu susţin contradictorialitatea, ci vizează exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care Curtea a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată prin coroborarea probelor administrate în cauză, dezlegarea dată prin hotărârea instanţei de apel fiind legală sub aspectul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Toate argumentele invocate sunt insuficiente pentru a reţine caracterul nefondat al motivului de casare invocat de către recurenta reclamantă, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., neputându-se reţine că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau că ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

De asemenea, a fost indicat drept temei al cererii de recurs art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform căruia hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept substanţial (material), încălcare ce poate îmbrăca mai multe aspecte: aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt; extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia (de exemplu, aplicarea unor norme de drept comun la situaţii pentru care există o normă specială, aplicarea unei norme speciale, prin analogie, la situaţii ce nu cad sub incidenţa ei etc); textului de lege corespunzător situaţiei de fapt i s-a dat o interpretare greşită (inclusiv în cazul în care norma juridică este obscură şi, deci, susceptibilă de interpretare, dar interpretarea dată în speţă nu este justă); violarea unor principii generale de drept.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurenta a criticat modul de administrare a probei cu expertiza judiciar prin prisma dispoziţiilor art. 337 şi 338 C. proc. civ. or, sub un prim aspect acestea nu sunt norme de drept material. Pe de altă parte, modul în care instanţa de apel a apreciat veridicitatea raportului de expertiză încuviinţat şi administrat în cauză, respectiv cum a înţeles să îl valorifice în stabilirea situaţiei de fapt excedează controlului instanţei de recurs, întrucât aceste elemente ţin de situaţia de fapt.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta reclamantă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 355 din 5 martie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Totodată, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., ţinând seama de soluţia de respingere a recursului şi reţinându-se astfel culpa procesuală a recurentei reclamante, Curtea o va obliga pe aceasta să plătească intimatului pârât A. suma de 18992,40 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariul avocaţial, achitat, în temeiul facturii fiscale seria x nr. x/03.02.2025, conform înscrisurilor aflate la filele x, fiind probat caracterul real, necesar şi rezonabil al acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 355 din 5 martie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Obligă pe recurenta-reclamantă B. S.R.L. la plata sumei de 18992,40 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul pârât A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 ianuarie 2026.