Bureau's appeal in insurance-recourse dispute inadmissible as final; costs awarded to respondent.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal (recurs) filed by the Romanian Motor Insurers’ Bureau against the Court of Appeal’s decision of 6 March 2025, thereby upholding that decision in full and ordering the Bureau to pay the respondent company 3,025 RON in litigation costs. The dispute arose from the Bureau’s recourse action under Law No. 132/2017 seeking reimbursement of 2,808,227.44 RON paid to Danish authorities as compensation, plus interest and VAT, against two defendants; the Court of Appeal had rejected the claim against one defendant as inadmissible and as unfounded against the other, while the first-instance court had dismissed the action on res judicata grounds. The Supreme Court held the appeal inadmissible because, under Article 483(2) of the Civil Procedure Code as amended by Law No. 310/2018, judgments in insurance matters are not subject to appeal, and the recourse action falls within the scope of "insurance matters" since it arises from the Bureau’s statutory role as guarantor of compensation obligations, making the Court of Appeal’s decision final and not subject to further review.
Legislator headnote
AI generatedart. 499 C. proc. civ, art. 32 alin. (1) din Legea nr. 132/2017, art. 483 alin. (2) din C. proc. civ, art. 457 C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ; Bureau's appeal in insurance-recourse dispute inadmissible as final; costs awarded to respondent: The dispute arose from the Bureau’s recourse action under Law No. 132/2017 seeking reimbursement of 2,808,227.44 RON paid to Danish authorities as compensation, plus interest and VAT, against two defendants; the Court of Appeal had rejected the claim against one defendant as inadmissible and as unfounded against the other, while the first-instance court had dismissed the action on res judicata grounds. The Supreme Court held the appeal inadmissible because, under Article 483(2) of the Civil Procedure Code as amended by Law No. 310/2018, judgments in insurance matters are not subject to appeal, and the recourse action falls within the scope of "insurance matters" since it arises from the Bureau’s statutory role as guarantor of compensation obligations, making the Court of Appeal’s decision final and not subject to further review.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for dismissing the appeal as inadmissible.
Basis for ordering the appellant to pay the respondent's court costs.
Full text
Şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2026
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă la data de la data de 19.02.2024, reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.), a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii A. şi B. S.R.L., obligarea acestora, în solidar, la următoarele: să se ramburseze suma de 2.808.227,44 RON achitaţi către autorităţile din Danemarca (4.216.472,11 DKK plată); să se achite suma de 100.998,37 RON, reprezentând dobânda legală aferentă sumei de 2.808.227,44 RON, calculată până la data de 12.02.2024 inclusiv; să se achite dobânda legală aferentă sumei de 2.808.227,44 RON, de la data formulării prezentei acţiuni şi până la data achitării;să se achite suma de 4.722,33 RON, reprezentând T.V.A. datorată bugetului de stat la încasarea sumelor menţionate mai sus.
Prin sentinţa civilă nr. 1149 din 31 octombrie 2024, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâta B. S.R.L. A respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată şi a obligat pe reclamant să plătească pârâtei B. S.R.L. suma de 4.760,00 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.
Prin decizia civilă nr. 38/LP din 6 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi a fost admis apelul formulat de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România. A fost anulată în parte sentinţa civilă nr. 1149 din 31.10.2024 pronunţată de Tribunalul Constanţa în ceea ce priveşte soluţia dispusă în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., s-a reţinut procesul spre judecare şi evocând fondul a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de B. S.R.L., ca nefondată; a fost respinsă acţiunea formulată în contradictoriu cu B. S.R.L., ca nefondată. A fost menţinută soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a acţiunii formulate în contradictoriu cu A.. A fost menţinută soluţia de obligare a Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România la plata către B. S.R.L. a cheltuielilor de judecată aferente fondului, a fost respinsă cererea intimatei B. S.R.L. de obligare a Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România la plata cheltuielilor de judecată aferente apelului, ca nefondată.
Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel.
Intimata-pârâtă B. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii şi nulităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va examina cu prioritate, potrivit art. 248 din acelaşi cod, excepţia inadmisibilităţii recursului.
Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 38/LP din 6 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi, prin care s-a soluţionat, cu caracter definitiv, acţiunea promovată de reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România având ca obiect pretenţii izvorâte dintr-un contract de asigurare.
Reclamantul din prezenta cauză, Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, a învestit Tribunalul Constanţa cu o acţiune în regres, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 132/2017, privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie.
Potrivit art. 32 alin. (1) din Legea nr. 132/2017, "Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România se constituie ca asociaţie profesională, independentă şi autonomă a tuturor societăţilor de asigurare, indiferent de forma de organizare şi de statul în care îşi au sediul social, care, în baza legii, au dreptul să practice în România asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule", iar la alin. (2) se menţionează că Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România are următoarele atribuţii: a) de birou naţional auto; b) de organism de plată a despăgubirilor, în conformitate cu prevederile art. 33;
Conform art. 33 alin. (6) din acelaşi act normativ, "în exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. a) şi b), Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România despăgubeşte persoanele prejudiciate în calitate de garant al obligaţiei de despăgubire şi, după plata despăgubirii, se subrogă în drepturile acestora dobândind un drept de regres împotriva persoanei sau persoanelor responsabile pentru repararea prejudiciului, în privinţa despăgubirii plătite, a cheltuielilor legate de instrumentarea şi lichidarea pretenţiilor de despăgubire, precum şi pentru dobânda legală aferentă cheltuielilor efectuate".
În materia asigurărilor, legiuitorul nu a intenţionat a limita cauzele în care este suprimată calea de atac a recursului la litigiile decurgând doar din executarea contractului de asigurare. Dimpotrivă, sintagma "în materia asigurărilor" este deopotrivă incidentă şi în situaţia prezentei acţiuni în regres, în condiţiile în care este promovată de organismul înfiinţat în vederea protejării persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, în calitate de garant al obligaţiei de despăgubire.
Prin urmare, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, instanţa supremă reţine că prezentul recurs a fost declarat într-un litigiu din materia asigurărilor.
Conform dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".
Aşadar, prin Legea nr. 310/2018, care a intrat în vigoare la data de 21 decembrie 2018, anterior înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv la data de 19.02.2024, legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce priveşte anumite categorii de litigii, printre care se regăsesc şi cele din materia asigurărilor.
Unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, de alte mijloace procedurale în afară de cele prevăzute de lege. Principiul enunţat este consacrat în art. 129 din Constituţia României şi în art. 457 C. proc. civ.
Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".
Prin urmare, raportat la dispoziţiile legale citate mai sus, decizia atacată este una definitivă de la pronunţare, în accepţiunea art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Instanţa nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părţi netemeinică sau nelegală, ci are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ stabilite de lege.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat în cauză de recurentul-reclamant Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România împotriva deciziei civile nr. 38/LP din 6 martie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi.
Faţă de soluţia de respingere a recursului, în temeiul art. 494, raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va obliga recurentul-reclamant Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România la plata către intimata-pârâtă B. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.025 RON, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant BIROUL ASIGURATORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA împotriva deciziei civile nr. 38/LP din 6 martie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi, ca inadmisibil.
Obligă recurentul-reclamant BIROUL ASIGURATORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA la plata către intimata-pârâtă B. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.025 RON.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 ianuarie 2026.