Penalty interest rate applicability based on counter-guarantee issuance date under O.G. 13/2011 in B2B professional relationships

Şedinţa publică din data de 4 februarie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 06.05.2021, sub număr de dosar x/2021, reclamanta FONDUL NAŢIONAL DE GARANTAI ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN, în contradictoriu cu pârâta FONDUL ROMAN DE CONTRAGARANTARE S.A. a solicitat instanţei să dispună:

1. Obligarea pârâtei la plata contragaranţiei în cuantum de 662.113,17 RON, asumată de A. pentru garanţia acordată de reclamanta în favoarea B. S.A., în baza Notificării de includere în plafonul de garantare nr. x/06.08.2013 şi a Confirmării notificării de includere în plafonul de garantare nr. x/21.08.2013, pentru Beneficiarul C. S.R.L., sumă la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 alin. (2) indice 1 din O.G. nr. 13/2011, calculată de la data de 18.09.2018 (data refuzului de plată) şi până la data plăţii efective a sumei datorate.

2. Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, respectiv taxa judiciară de timbru, precum şi orice alte cheltuieli care ar putea interveni pe parcursul procesului, conform art. 453 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 884/26.04.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis cererea privind pe reclamantul Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici si Mijlocii S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul Roman de Contragarantare S.A., a obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 662.113,17 RON, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare calculată începând cu data de 18.09.2018, până la data stingerii integrale a debitului principal şi a obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 14848,54 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe pârâtul Fondul Roman de Contragarantare S.A. a formulat apel, prin care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei atacate ca netemeinică şi nelegală, şi în consecinţă, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată precum şi obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 30.05.2023 au fost înregistrate întâmpinarea şi apelul incident formulate de reclamantul Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici si Mijlocii S.A.. Reclamantul a solicitat, prin întâmpinare, respingerea apelului, ca nefondat, iar prin apelul incident, schimbarea hotărârii primei instanţe cu privire la capătul de cerere accesoriu, în sensul de a obliga intimata-pârâtă la plata dobânzii legale penalizatoare în temeiul art. 3 alin. (2) ind. 1 din O.G. nr. 13/2011.

Prin decizia civilă nr. 1796 A din 24 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respins ca nefondat apelul principal formulat de apelantul-pârât FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A., împotriva sentinţei civile nr. 884 din 26 aprilie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu apelantul-reclamant FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE MICI SI MIJLOCII S.A. - IFN.

A fost respinsă excepţia tardivităţii formulării apelului incident şi a fost respins ca nefondat apelul incident formulat de apelantul-reclamant FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE MICI SI MIJLOCII S.A. - IFN, împotriva sentinţei civile nr. 884 din 26 aprilie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu apelantul-pârât FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A.

În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 1796 A din 24 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, au formulat cereri de recurs, atât reclamantul FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN, cât şi pârâtul FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A.

În argumentarea cererii de recurs, reclamantul FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN a susţinut, în esenţă, că soluţia instanţei de apel este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a următoarelor dispoziţii de drept material (pe care le redă): art. 3 alin. (1) şi art. 4 din O.U.G. nr. 23/2009 privind înfiinţarea Fondului Român de Contragarantare; art. 1 raportat la pct. 5 şi 13 din Anexa la Ordinul M.E.C.M.A. nr. 2199/22.07.2011 privind Condiţiile de acordare a contragaranţiilor de către A.; art. 1480, art. 1266-1268, art. 1270 şi art. 2018 C. civ. art. 3 pct. 1 şi pct. 12 din Legea nr. 85/2006 raportate la Convenţia de contragarantare nr. 1/2012 (art. 3.1. alin. (1), art. 4.1., art. 5.1., art. 6.4. alin. (2) şi alin. (4), art. 12.8., pct. 12 din Anexa C.1) şi la Norma nr. 1/2012 (art. 2.1 lit. f) pct. iii, art. 4.1 alin. (1).

Redând şi considerente ale deciziei atacate, recurentul apreciază că instanţa de apel a interpretat şi a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 1266, 1267, 1268 alin. (3), (12)70 C. civ. şi prevederile Legii nr. 85/2006 raportate la Convenţia nr. 1/2012 şi Norma nr. 1/2012 în ceea ce priveşte criteriului de eligibilitate referitor la "starea de dificultate" a beneficiarului.

Cu privire la cadrul normativ privind criteriul de eligibilitate referitor la "starea de dificultate", subliniază că potrivit prevederilor art. 4 din Norma nr. 1/2012 "Beneficiarii finali ai contragaranţiilor sunt IMM-urile care îndeplinesc cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:/.../d) nu sunt considerate întreprinderi în dificultate".

Totodată, analizând criteriul de eligibilitate referitor la "starea de dificultate", se poate observa că art. 2.1 lit. f) pct. iii. din Normă defineşte termenul de "întreprindere în dificultate", arătând, printre altele, că o întreprindere este considerată în dificultate dacă întruneşte condiţiile prevăzute de legislaţia naţională pentru a face obiectul procedurilor de insolvenţă.

La momentul acordării contragaranţiei, legislaţia naţională în materia procedurilor de insolvenţă era reprezentată de Legea nr. 85/2006, care în art. 3.1. conţinea definiţii ale stării de insolvenţă, stabilind în mod clar că insolvenţa este aceea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile; insolvenţa este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de creditor; prezumţia este relativă; insolvenţa este iminentă atunci când se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadenţei. Potrivit pct. 12 al aceluiaşi articol "valoare-prag reprezintă cuantumul minim al creanţei, pentru a putea fi introdusă cererea creditorului. Acesta este de 45.000 RON, iar pentru salariaţi, de 6 salarii medii brute pe economie/pe salariat".

Aplicând greşit cadrul normativ, instanţa de apel a apreciat că, în analiza stării de dificultate, FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN nu era ţinută să constate că beneficiarul îndeplinea condiţiile insolvenţei prezumate potrivit Legii nr. 85/2006 în lipsa deschiderii efective a procedurii insolvenţei.

Interpretarea instanţei este eronată întrucât starea de dificultate ca şi criteriu de eligibilitate (separat de declanşarea procedurii de insolvenţă), este prevăzută la pct. 4 prima liniuţă din Anexa C.7 la Convenţia nr. 1/2012.

Criteriul de eligibilitate referitor la "întreprinderea în dificultate", mai susţine recurentul, se verifică inclusiv prin raportare la insolvenţa prezumată, astfel cum este definită la art. 3 din Legea nr. 85/2006.

În opinia instanţei, eronată având în vedere cadrul juridic aplicabil, starea de dificultate financiară a unei societăţi există numai atunci când aceasta intră în insolvenţă sau îndeplineşte anumite criterii prevăzute în Anexa B2 la Normă, mai puţin cele prevăzute la art. 2.1 lit. f) pct. iii din Norma nr. 1/2012 referitoare la condiţiile prevăzute de legislaţia naţională pentru a face obiectul procedurilor de insolvenţă.

Deşi definiţia dată "întreprinderii în dificultate" în Anexa B2 la Normă este restrânsă la situaţia declanşării procedurii insolvenţei, înţelesul dat de Normă în art. 2 are în vedere şi situaţia în care, nefiind deschisă procedura insolvenţei încă, debitorul întruneşte condiţiile Legii nr. 85/2006 privind insolvenţă prezumată sau iminentă.

Aşadar, pentru constatarea stării de dificultate este suficient să fie îndeplinite criteriile din Legea nr. 85/2006, astfel cum prevede art. 2.1 lit. f) pct. iii din Normă, Anexa B2 la Norma nr. 1/2012 consideră că trebuie interpretată având în vedere dispoziţiile Normei şi prevederile legislaţiei în domeniu.

Instanţa de apel face o confuzie în analiza condiţiilor prevăzute la art. 2.1 lit. f) din Normă în care o societate poate fi considerată întreprindere în dificultate. Astfel, în ceea ce priveşte pct. (i), (ii) şi (iv) se realizează o analiză matematică a indicatorilor financiari reprezentaţi de capitalul social, cifra de afaceri, datorii şi pierdere netă, după caz, iar în ceea ce priveşte pct. (iii) analiza întrunirii condiţiilor prevăzute de legislaţia naţională în materia procedurilor de insolvenţă presupune, în mod evident şi verificarea plăţilor restante potrivit situaţiilor financiare la care se face trimitere în Anexa C7 la Convenţie.

Din situaţiile financiare ataşate cererii de executare şi încadrarea beneficiarului în categoria de performanta "pierdere" conform clasificării BNR, rezultă indubitabil starea de dificultate a beneficiarului şi implicit, neeligibilitatea acestuia, în speţă fiind întrunite condiţiile esenţiale prevăzute de legislaţia naţională pentru a face obiectul procedurilor colective de insolvenţă, respectiv criteriul valoric: datoriile depăşeau pragul de 45.000 de RON; criteriul vechimii: datoriile erau mai vechi de 90 de zile.

Este important de menţionat şi faptul că, acordarea contragaranţiei s-a realizat în condiţiile în care beneficiarul era încadrat în categoria de performanţă "pierdere", conform clasificării BNR, potrivit celor menţionate în Notificarea de includere în plafonul de garantare şi a Referatului privind acordarea contragaranţiei întocmit de către intimata-reclamantă (Anexa 4 la întâmpinarea de la fond).

Raportând prevederile art. 3 din Legea nr. 85/2006 la situaţiile financiare şi încadrarea beneficiarului în categoria de performanţă "pierdere", conform clasificării BNR, rezultă că la data acordării contragaranţiei C. S.R.L. era prezumată în insolvenţă vădită, având datorii mai mari de 45.000 RON şi mai vechi de 90 zile, ceea ce înseamnă, apreciază recurentul, că erau întrunite condiţiile prevăzute de legislaţia naţională pentru a face obiectul procedurilor colective de insolvenţă, fiind îndeplinite criteriile de la art. 2.1 lit. f) pct. iii din Normă.

În opinia recurentului, instanţa de apel a reţinut în mod eronat că interpretarea, conform căreia definiţia cuprinsă în art. 2.1 lit. f) pct. iii din Norma nr. 1/2012 vizează o întreprindere împotriva căreia s-a deschis procedura insolvenţei, ar fi confirmată chiar de către recurent prin Adresa nr. x/25.06.2012.

Sub un prim aspect, susţine că Norma nr. 1/2012, incidentă în speţă, a intrat în vigoare la data de 01.07.2012, prin urmare, anterior emiterii Adresei x/25.06.2012 prin care recurentul a arătat condiţiile în care o societate cooperativă poate fi considerată în dificultate, în condiţiile Normei nr. 1 şi 2/2010, cât şi ale Normei 1 şi 2/2012.

Raţionamentul instanţei este eronat, întrucât are în vedere o interpretare a modului de aplicare a Normei nr. 1/2012, emisă anterior intrării în vigoare a respectivei Norme.

Prin urmare, FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ŞI MIJLOCII S.A nu se poate prevala în prezenta speţă de interpretarea pe care societatea recurentă a dat-o întreprinderii în dificultate în cazul unei societăţi cooperative printr-o Adresă emisă la data de 25.06.2012, dată la care Norma nr. 1/2012 nu era în vigoare.

În plus, menţiunile din adresa mai sus vizează strict societăţile cooperative şi nu pot fi extrapolate la toate întreprinderile mici şi mijlocii.

Instanţa de apel a reţinut în mod nefondat că în contextul în care în situaţiile financiare beneficiarul figura cu profit şi apelantul pârât nu a făcut dovada că acesta ar fi unul teoretic, existenţa profitului este de natură a răsturna prezumţia relativă a insolvenţei generată de existenţa unor datorii.

Aşadar, chiar daca beneficiarul înregistra profit, situaţiile financiare avute în vedere pentru acordarea contragaranţiei şi încadrarea beneficiarului în categoria de performanţă "pierdere", conform clasificării BNR, relevă că beneficiarul se afla în insolvenţă prezumată, având datorii mai mari de 45.000 RON şi mai vechi de 90 zile.

Instanţa de apel a interpretat eronat obligaţiile mandatarului, intimat în speţă, referitoare la verificarea stării de dificultate a Beneficiarului.

În raport de definiţia de la art. 2.1 lit. f) pct. iii din Normă, C. S.R.L. reprezenta o întreprindere în dificultate, iar intimata avea obligaţia, conform art. 3.1 din Convenţia de contragarantare nr. 1/2012 raportat la Anexa C7 şi, totodată, şi posibilitatea de a sesiza acest lucru odată cu verificarea situaţiilor financiare anuale, care de altfel au fost ataşate cererii de executare a contragaranţiei înaintate recurentului.

Intimata-reclamantă avea obligaţia de a analiza toate împrejurările de fapt cu privire la acordarea contragaranţiei cu diligenţa unui bun proprietar.

Conduita intimatei (atât cea contractuală, cât şi cea legală) impune ca aceasta să manifeste diligenţă în executarea obligaţiilor sale, aceeaşi pe care o manifestă în propriile afaceri, însă acordând contragaranţia în favoarea C. S.R.L., a cărui situaţie financiară evidenţia existenţa unui risc ridicat de insolvenţă, un grad de îndatorare mare de 65%, creanţe de recuperat de 3.277.771 RON şi o perioadă de recuperare a acestora de 229 zile, nu poate duce la concluzia că intimata ar fi acţionat cu prudenţa ce trebuie să caracterizeze comportamentul unui profesionist.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, în considerarea obligaţiei de diligenţă şi de prudenţă ce incumbă mandatarului profesionist, intimata este în culpă deoarece nu a verificat corespunzător îndeplinirea criteriilor de eligibilitate.

Conchizând, subliniază că la momentul verificării condiţiilor de eligibilitate de către intimata-reclamantă debitorul se afla într-o stare de insolvenţă vădită, culpa sa în neexecutarea corespunzătoare a mandatului constând în aceea că a acordat contragaranţia, deşi nu erau îndeplinite criteriile prevăzute de art. 4.1 coroborat cu art. 2.1 din Norma nr. 1/2012.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În argumentarea cererii de recurs, reclamantul FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN a susţinut, în esenţă, că decizia recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute de art. 1270, art. 1170, art. 1268 alin. (3), art. 1279 C. civ., art. 22 alin. (6) C. proc. civ., art. 102 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.

Întrucât contragaranţia a fost acordată la data de 21.08.2013, precum şi faptul că prezentul litigiu are ca obiect raporturile dintre doi profesionişti şi obligaţia de plată a luat naştere dintr-un contract încheiat ulterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 72/2013, apreciază că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 3 alin. (2) alin. (2)1 din O.G. nr. 13/2011 (respectiv, rata dobânzii legale penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 8 puncte procentuale).

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pârâtul FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului declarat de recurentul - reclamant, iar acesta din urmă a depus răspuns la întâmpinare.

Reclamantul FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN a transmis prin e-mail întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului declarat de pârâtul FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului declarat de pârâtul FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A., în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ. coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a reţinut următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.:

"cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e, precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ.:

"aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin urmare, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă este sancţionată cu anularea recursului.

Recurentul-pârât FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. a indicat ca temei de drept al cererii de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta, cu titlu de exemplu, în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greşită a normei corespunzătoare situaţiei de fapt, încălcarea unor principii generale de drept.

Înalta Curte constată că recurentul a indicat formal motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât din expunerea argumentelor evocate rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., recurentul solicitând, în realitate, instanţei de recurs să statueze asupra cauzei, ca atare, judecând în fond, şi nu doar să verifice decizia recurată în ce priveşte modul de aplicare a legi.

În susţinerea motivului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat în esenţă că: instanţa de apel nu a analizat corect cadrul legal incident în materie, nefiind suficientă raportarea la Anexa B2 la Norma nr. 1/2012, ci era necesară raportarea la prevederile speciale ale Legii nr. 85/2006 în materia insolvenţei, apreciind că înscrisurile depuse la dosar dovedesc că beneficiarul nu îndeplinea condiţiile de eligibilitate, întrucât se afla în insolvenţă prezumată, având datorii mai mari de 45.000 RON şi mai vechi de 90 zile; intimatul trebuia să efectueze verificări suplimentare pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate la data acordării contragaranţiei; intimatul nu a respectat mandatul acordat în cauză, verificând pur formal situaţiile financiare ale beneficiarului aflate la dispoziţia sa etc.

În acest context, Înalta Curte constată că prin toate aceste critici recurentul face trimiteri la situaţia de fapt reţinută de instanţă, la probele administrate în cauză, precum şi la modul în care acestea au fost interpretate de către instanţa de apel în raport de Convenţia de contragarantare nr. 1/2012, solicitând, în realitate, instanţei de recurs în urma reinterpretării probatoriului administrat, să constate temeinicia afirmaţiilor pârâtului privind faptul că beneficiarul C. S.R.L. nu îndeplinea criteriile de eligibilitate la data acordării contragaranţiei, întrucât societatea se afla într-o "insolvenţă prezumată" şi era o întreprindere în dificultate.

Or, aceasta este în contradicţie cu cerinţele impuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi cu caracterul recursului de cale de atac extraordinară, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora:

"recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Totodată, este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, în recurs neputând fi cenzurat raţionamentul expus în hotărârea atacată, în ceea ce priveşte îndeplinirea criteriilor de eligibilitate, prin reevaluarea unor documente care, în opinia recurentului, ar dovedi neîndeplinirea condiţiilor de eligibilitate.

Prin urmare, aspectele învederate de recurent se situează în afara competenţelor instanţei de recurs atâta timp cât se raportează numai la situaţia de fapt ori la modul de interpretare şi evaluare a dovezilor administrate, nefiind posibil a se reţine vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de casare prevăzute limitativ de lege, context în care recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv conferit de art. 488 C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nici nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă D. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1461 A din 13 octombrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, constată că recursul declarat de recurentul-reclamant FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN este fondat pentru considerentele care urmează:

Recursul declarat de reclamantul FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN vizează soluţia de respinge a apelului incident, prin care se solicitase schimbarea sentinţei apelate cu privire la capătul de cerere accesoriu, în sensul obligării pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare în temeiul art. 3 alin. (2)1 din O.G. nr. 13/2011.

Astfel, criticile aduse deciziei recurate se referă la modul de soluţionare a capătului de cerere accesoriu privind acordarea dobânzii legale, recurentul-reclamant susţinând, în esenţă, aplicabilitatea prevederilor art. 3 alin. (2) ind. 1 din O.G. nr. 13/2011, conform cărora în raporturile dintre profesionişti şi între aceştia şi autorităţile contractante, dobânda legală penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 8 puncte procentuale.

Criticile sunt fondate.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, momentul care trebuie avut în vedere pentru a se reţine aplicabilitatea sau nu în cauză a prevederilor art. 3 alin. (2)1 din O.G. nr. 13/2011 (faţă de faptul că acestea au fost introduse în acest act normativ prin Legea nr. 72/2013, intrată în vigoare la 5 aprilie 2013) este cel al acordării contragaranţiei, respectiv data de 21 august 2013, care se situează în timp după intrarea în vigoare a acestor prevederi legale, iar nu data încheierii convenţiei de contragarantare, respectiv 1 iulie 2012, întrucât convenţia de contragarantare nr. 1/2012 constituie numai un contract-cadru, acordarea efectivă a unei contragaranţii constituind momentul naşterii unui raport juridic concret între părţi.

Prin urmare, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 alin. (2)1 din O.G. nr. 13/2011, prevederi potrivit cărora, în raporturile dintre profesionişti şi între aceştia şi autorităţile contractante, dobânda legală penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 8 puncte procentuale.

În consecinţă, reţinând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în raport de considerentele înfăţişate, Înalta Curte, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurentul-reclamant FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN împotriva deciziei civile nr. 1796 A din 24 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, va casa în parte decizia atacată şi va trimite cauza aceleiaşi curţi de apel spre o nouă judecată a apelului incident promovat de reclamantul FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN împotriva sentinţei civile nr. 884 din 26 aprilie 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă. Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.

În rejudecare, se va ţine cont de problemele dezlegate prin decizia de casare, conform art. 501 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-pârât FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. împotriva deciziei civile nr. 1796 A din 24 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN împotriva deciziei civile nr. 1796 A din 24 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Casează în parte decizia atacată şi trimite cauza aceleiaşi curţi de apel spre o nouă judecată a apelului incident promovat de reclamantul FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN împotriva sentinţei civile nr. 884 din 26 aprilie 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2025.