Suspension of appeal upheld pending related company charter validity case.

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 7 iunie 2022 pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., să se constate nulitatea absolută a hotărârilor Adunărilor Generale Ordinare a Acţionarilor pârâtei din 19 aprilie 2022. De asemenea, a solicitat radierea din Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti a înregistrărilor efectuate sau a menţiunilor înregistrate cu privire la Hotărârile Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor din 19 aprilie 2022 şi publicarea hotărârii judecătoreşti de anulare în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.

Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 2710/2022 din 11 noiembrie 2022, a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A.; a constatat nulitatea absolută a hotărârilor adunării generale ordinare a acţionarilor pârâtei din data de 19 aprilie 2022; a dispus radierea din Registrul Comerţului a menţiunilor făcute în baza hotărârii anulate odată cu rămânerea definitivă a hotărârii; instanţa a dispus ca hotărârea să fie publicată în Monitorul Oficial la data rămânerii definitive; pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 21.383,95 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Apelanta-pârâtă B. S.A. a formulat o cerere de apel principal împotriva sentinţei primei instanţe, solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii atacate şi respingerea acţiunii în anulare a hotărârii AGOA B. S.A. nr. 53/19.04.2022, cu cheltuieli de judecată.

Împotriva aceleiaşi sentinţe, apelanta-reclamantă A. a formulat o cerere de apel incident, prin care a solicitat înlăturarea considerentelor din hotărârea atacată referitoare la netemeinicia motivului de nulitate privind abuzul de majoritate şi înlocuirea considerentelor primei instanţe cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii apelate.

La termenul de judecată din 18 ianuarie 2024, Curtea de Apel Bucureşti a rămas în pronunţare pe cererea formulată de apelanta-reclamantă A., prin care s-a solicitat suspendarea judecăţii cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2020, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a civilă.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a admis cererea de suspendare a judecăţii cauzei referitoare la cererea de apel principal formulată de apelanta-pârâtă B. S.A. şi la cererea de apel incident formulată de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 2710/11.11.2022 a Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a civilă; în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2023 (anterior rejudecării dosarul având nr. x/2020), aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a civilă.

Pârâta B. S.A. a declarat recurs împotriva încheierii din 18 ianuarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2022, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă la data de 11 aprilie 2024. A solicitat admiterea recursului şi casarea încheierii atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei către instanţa de apel în vederea continuării judecăţii.

Autoarea căii de atac apreciază că măsura suspendării judecării cauzei poate fi dispusă după ce instanţa verifică condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., potrivit cărora instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.

Din prevederile art. 413 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că instanţa trebuie să aibă în vedere şi un criteriu de oportunitate, însă acesta este subsidiar verificării condiţiilor incidenţei cauzei de suspendare facultativă.

Încheierea recurată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii, pentru următoarele motive:

Instanţa de apel a încălcat prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. pentru motivul că dezlegarea cauzei deduse judecăţii nu depinde de soluţionarea dosarului nr. x/2023 (anterior rejudecării dosarul având nr. x/2020), ceea ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Astfel, s-a arătat că reclamanta A., prin acţiunea formulată, a susţinut nelegalitatea convocării adunării generale, întrucât "Hotărârile AGOA şi AGEA din 10.08.2020 au fost anulate în primă instanţă în dosarul nr. x/2020".

Faţă de modalitatea în care reclamanta a dedus judecăţii acest motiv de nelegalitate, instanţa de fond a valorificat exclusiv autoritatea de lucru judecat provizorie a sentinţei civile nr. 563/2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, în dosarul nr. x/2020.

Aşadar, reclamanta a invocat că, anterior adoptării hotărârii AGOA contestată în cauza de faţă, cele două hotărâri din 10 august 2020 au fost anulate în primă instanţă, în dosarul nr. x/2020.

În analiza cererii de suspendare, instanţa a ignorat exact această nuanţă deosebit de importantă.

Sentinţa Tribunalului Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2020, a fost anulată definitiv de către Curtea de Apel Bucureşti, ceea ce înseamnă că anterior convocării adunării - 19.04.2022 - nu exista o sentinţă de anulare, chiar şi nedefinitivă.

Unicul argument al reclamantei A. este acela că, la data convocării adunării generale, exista o sentinţă de anulare a hotărârilor din 10 august 2020. Este clar că acest argument nu se mai menţine în raport de anularea ei de către Curtea de Apel Bucureşti.

Atât timp cât acesta a fost singurul motiv de nulitate invocat, recurenta-pârâtă consideră că apelul său poate fi analizat şi soluţionat, neexistând nicio legătură de dependenţă cu dosarul nr. x/2023.

O eventuală înrâurire a dosarului nr. x/2023 cu cauza dedusă judecăţii în prezentul dosar ar fi putut exista doar în situaţia în care sentinţa dată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2020 ar fi rămas definitivă.

Întrucât sentinţa respectivă a fost anulată de către Curtea de Apel Bucureşti, legătura dintre cele două cauze nu există. De asemenea, nu se mai verifică teza reclamantei care a susţinut faptul că, anterior convocării adunării, exista o sentinţă de anulare a celor două hotărâri din 10 august 2020.

Împrejurarea că se continuă judecata în dosarul nr. x/2023, ceea ce ar putea conduce la o eventuală nulitate a celor două hotărâri AGOA şi AGEA din 10.08.2020, este un argument distinct de motivele invocate prin acţiunea în anulare.

O eventuală decizie de anulare, pronunţată în dosarul nr. x/2023, este una care se va pronunţa în viitor, astfel că rămâne premisa de a nu exista o sentinţă de anulare a hotărârilor din 10.08.2020 la data la care s-a convocat adunarea generală contestată în cauza de faţă.

Cum reclamanta a invocat nulitatea din perspectiva anteriorităţii sentinţei de anulare faţă de data convocării adunării, soluţia ce se va pronunţa în viitor, în dosarul nr. x/2023, reprezintă o chestiune colaterală prezentului cadru procesual, neinvocată de către nicio parte şi care nu are nicio legătură cu dosarul nr. x/2023.

Aşadar, suspendarea judecăţii cauzei ce formează obiectul prezentului dosar, în faza procesuală a apelului, nu face decât să menţină o hotărâre judecătorească complet nelegală, validând, în mod absurd, o altă sentinţă anulată la data promovării recursului de faţă.

Recurenta-pârâtă a concluzionat în sensul că dezlegarea ce urmează să fie dată în prezenta cauză nu depinde de soluţionarea dosarului nr. x/2023

Printr-o altă critică recurenta a susţinut faptul că motivarea instanţei de fond este străină de natura cauzei, ceea ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În primul rând, instanţa a reţinut că măsura suspendării judecăţii cauzei nu produce prejudicii profunde şi greu de suportat pârâtei. Chiar premisa de la care porneşte instanţa de apel şi considerentele care o sprijină sunt străine de natura cauzei şi de verificările pe care instanţa trebuie să le realizeze, conform art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Potrivit recurentei, instanţa trebuia să analizeze motivul de nelegalitate invocat de către reclamantă, prin raportare la sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în dosarul nr. x/2020, care a fost anulată de către Curtea de Apel Bucureşti, sentinţa pronunţată în prezenta cauză care a valorificat exclusiv autoritatea de lucru judecat provizorie şi apelul formulat de pârâtă. Doar în aceste condiţii, instanţa ar fi putut observa că nu există o legătură de dependenţă între cele două cauze.

Producerea sau nu a unor prejudicii părţilor prin suspendarea judecăţii cauzei este o chestiune de oportunitate, însă instanţa trebuie să verifice, în principal, îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 413, chestiunea oportunităţii fiind, cel mult, una subsidiară.

Din maniera în care instanţa de apel a motivat încheierea recurată, rezultă că acest argument este folosit ca unul principal pentru a se dispune însăşi suspendarea judecăţii cererilor de apel. Acest element nu poate fi de natură să înfrângă principiul reglementat de art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale cu privire la soluţionarea cauzei într- un termen optim, rezonabil şi previzibil.

Distinct de faptul că instanţa nu a motivat de ce măsura suspendării nu ar prejudicia pârâta, este clar că menţinerea pe o perioadă nedeterminată a unei sentinţe care se bazează exclusiv pe o soluţie desfiinţată o prejudiciază pe pârâtă, întrucât există riscul real de a reprezenta fundament pentru noi demersuri şicanatorii iniţiate de intimata-reclamantă.

În al doilea rând, instanţa a reţinut că pârâta a criticat, prin apelul formulat, faptul că instanţa de fond nu a dispus măsura suspendării cauzei. Această teză este străină de natura cauzei, deoarece susţinerile din cererea de apel nu au nicio legătură cu condiţiile pe care instanţa trebuie să le analizeze pentru a dispune suspendarea cauzei.

Pe de altă parte, instanţa de apel a înţeles greşit argumentaţia invocată de pârâtă. În realitate, pârâta a susţinut faptul că instanţa de fond trebuia să dea prevalenţă prezumţiei de validitate şi să respingă întrutotul teza autorităţii de lucru judecat provizorie. Pârâta a susţinut, în subsidiar, faptul că instanţa trebuia să pună în discuţie suspendarea judecăţii cauzei, în loc să aleagă varianta de a se pronunţa asupra nulităţii unei hotărâri AGA în baza autorităţii de lucru judecat provizorii.

Recurenta-pârâtă consideră că opţiunea pronunţării nulităţii unei hotărâri a adunării generale în baza autorităţii de lucru judecat provizorii este, în orice caz, complet exclusă.

La data convocării adunării generale, dar şi la momentul formulării prezentului recurs, cele două hotărâri din 10 august 2020 sunt valabile şi se bucură de prezumţia de legalitate. De asemenea, la data convocării şi adoptării hotărârii adunării generale contestate în cauza de faţă, dar şi la data promovării recursului, toate prevederile legale şi formalităţile de convocare a adunării au fost respectate.

Actul constitutiv era valabil şi la data adoptării hotărârii adunării generale, fiind îndeplinite formalităţile de opozabilitate prin notarea la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. De la data aprobării, toate adunările generale ale acţionarilor, ordinare sau extraordinare, s-au desfăşurat cu respectarea actului constitutiv, regulamentului de organizare şi funcţionare, precum şi a dispoziţiilor legale.

Dacă s-ar accepta varianta propusă de instanţa de apel, s-ar ajunge la o concluzie absurdă şi anume că o eventuală soluţie de anulare a hotărârilor din 10 august 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2023, în anul 2026, ar conduce la nulitatea tuturor hotărârilor adunării generale adoptate în perioada 2020 - 2026. Teza instanţei este absurdă şi din perspectiva faptului că impune în mod indirect societăţilor să îşi blocheze complet activitatea doar pentru motivul că a fost formulată o acţiune în anulare a unei hotărâri AGA. Este clar că o astfel de interpretare validează, în mod indirect, un veritabil abuz de drept.

Este lipsit de logică juridică să se susţină faptul că din anul 2020 de când a fost formulată acţiunea în anulare în dosarul nr. x/2020, Consiliul de Administraţie să nu mai poată convoca nicio adunare generală, întrucât este posibil ca 6-7 ani mai târziu să fie anulate definitiv cele două hotărâri.

Pentru toate aceste motive, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului şi casarea încheierii atacate, cu consecinţa respingerii cererii de suspendare şi trimiterii cauzei la Curtea de Apel Bucureşti, în vederea continuării judecăţii apelului.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 din C. proc. civ.

Intimata-reclamantă A. a transmis la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii încheierii de suspendare, ca fiind temeinică şi legală; la fila x – pct. C din întâmpinare – intimata-reclamantă a prezentat "Considerente privind inadmisibilitatea motivelor expuse în cuprinsul subcapitolului 3, capitolul III din cererea de recurs ".

Recurenta-pârâtă B. S.A. a transmis la dosar răspuns la întâmpinare, solicitând înlăturarea apărărilor formulate de intimată. În esenţă, a arătat că nu sunt inadmisibile argumentele, cum susţine intimata, ci sunt încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 10 iulie 2024 s-a fixat termen la data de 31 octombrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, întrucât procesul este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii filtrului.

Analizând încheierea atacată în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine că argumentele formulate de intimata-reclamantă în susţinerea inadmisibilităţii motivelor expuse în cuprinsul subcapitolului 3, capitolul III din cererea de recurs nu pot fi analizate distinct, pe calea unei excepţii, având în vedere că acestea se suprapun celorlalte critici subsumate motivelor de recurs invocate în cauză. De aceea, acestea vor fi examinate în mod integrat, cu ocazia analizării pe fond a cererii de recurs.

Cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. evocă prevederile art. 175 şi art. 176 din acest act normativ cu privire la nulitatea condiţionată sau necondiţionată a actelor de procedură, precum şi pe cele ale art. 178, referitoare la regimul juridic al nulităţii, şi ale art. 179 din cod, care vizează efectele acesteia.

Nulitatea, ca sancţiune procedurală, se impune a fi analizată în strânsă corelaţie cu actele de procedură pe care instanţa, părţile sau alţi participanţi le-au îndeplinit pe parcursul activităţii judiciare.

Recurenta-pârâtă critică măsura dispusă prin încheierea recurată din perspectiva faptului că au fost aplicate nelegal dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. de către Curtea de Apel Bucureşti, care a suspendat pricina, arătând, în esenţă, că litigiul în raport cu care s-a admis cererea de suspendare nu ar avea o înrâurire asupra soluţionării litigiului din dosarul nr. x/2022, care să justifice suspendarea cursului judecăţii.

În concret, autoarea recursului susţine faptul că nu există o legătură de interdependenţă între cele două cauze, cu referire la caracterul nejustificat al suspendării.

Înalta Curte constată că este nefondată această critică, raportat la prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., conform cărora instanţa poate dispune suspendarea judecăţii atunci când dezlegarea pricinii depinde, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept ce face obiectul unei alte judecăţi.

Valorificarea acestui caz de suspendare facultativă permite instanţei ca, în scopul facilitării soluţionării dosarului, să aprecieze cu privire la necesitatea întreruperii vremelnice a cursului judecăţii în situaţia în care dezlegarea pricinii atârnă în tot sau în parte de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul altei judecăţi, cu scopul de a preîntâmpina pronunţarea unei hotărâri contradictorii ce ar avea efecte nedorite asupra stabilităţii raporturilor juridice existente între părţi.

Având în vedere că ne aflăm în prezenţa unui caz de suspendare facultativă, instanţa în faţa căreia se solicită aplicarea acestei măsuri este îndreptăţită să aprecieze dacă se impune sau nu suspendarea judecăţii, respectiv dacă rezultă, fără echivoc, că se află într-un raport de interdependenţă cererea a cărei suspendare se solicită cu cererea care formează obiectul altui proces, iar dreptul dedus judecăţii va influenţa, în mod hotărâtor, soluţionarea litigiului care se impune a fi temporizat.

Acest caz de suspendare vizează o chestiune prejudicială de a cărei rezolvare depinde soluţia ce urmează a se pronunţa în cauză şi are rolul de a preîntâmpina pronunţarea unor hotărâri contradictorii.

În baza acestui temei de drept, suspendarea va putea fi dispusă în contextul îndeplinii anumitor condiţii, a căror verificare este atributul exclusiv al instanţei de judecată.

Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut că dezlegarea cauzei depinde în parte de soluţia care urmează a fi pronunţată în dosarul nr. x/2023, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a civilă, întrucât în cadrul acestui ultim dosar urmează a fi rejudecată acţiunea în anularea hotărârii AGEA nr. 48/10.08.2020, inclusiv în ceea ce priveşte rezoluţia nr. 1 parţial cu privire la aprobarea actului constitutiv al B. S.A. în forma şi conţinutul proiectului formulat de Consiliul de administraţie publicat în Monitorul Oficial nr. 2286/07.07.2020. Or, în prezenta cauză, unul dintre motivele de nulitate a hotărârii AGOA B. S.A. din 19 aprilie 2022, invocat de apelanta-reclamantă A., a fost faptul că efectuarea convocării/desfăşurarea şedinţei adunării generale ordinare a acţionarilor/adoptarea hotărârilor s-au făcut în baza unui act constitutiv invalidat printr-o hotărâre judecătorească.

Curtea de Apel Bucureşti a conchis în sensul că nu pot conduce la altă concluzie susţinerile divergente ale părţilor cu privire la efectele nulităţii în materia societăţilor/la excepţia inadmisibilităţii invocării nulităţii deciziei Consiliului de Administraţie, analiza acestora fiind subsecventă unei eventuale nulităţi a hotărârii adunării generale a acţionarilor prin care a fost aprobat actul constitutiv.

Înalta Curte constată că nu poate fi reţinută încălcarea normei de procedură de la art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., câtă vreme s-a demonstrat existenţa legăturii care justifică măsura suspendării judecăţii.

Suspendarea facultativă este reglementată la art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. prin norme dispozitive, aparţinând instanţei de judecată puterea de a apreciere şi de decizie asupra oportunităţii acesteia, în vederea unei bune administrări a justiţiei.

Alin. (7) al art. 22 din C. proc. civ. obligă instanţa de judecată, în situaţiile în care legea îi rezervă judecătorului putere de apreciere (cum este cazul de faţă), să ţină seama de toate circumstanţele cauzei, de principiile generale ale dreptului, urmând să soluţioneze litigiul conform regulilor de drept aplicabile.

Or, astfel cum s-a arătat, măsura suspendării constituie un instrument creat de legiuitor în scopul preîntâmpinării pronunţării unor hotărâri contradictorii ori susceptibile de reformare sau retractare, judecata pentru a cărei soluţionare definitivă s-a dispus suspendarea constituindu-se ca o chestiune prejudicială în raport cu cauza în care aceasta s-a invocat.

Cum coordonatele judecăţii şi circumstanţele factuale ale speţei au impus adoptarea acestei măsuri, instanţa de apel nu putea proceda contrar normei procedurale (art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.) ale cărei dispoziţii îşi găsesc aplicabilitatea în cauză.

Curtea de Apel Bucureşti a respectat obligaţiile procesuale ale părţilor, întrucât a procedat la examinarea solicitărilor formulate de acestea în prezenta cauză, suspendarea judecăţii neafectând soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil şi cu celeritate, de vreme ce aceasta a fost dispusă întemeiat, cu respectarea dispoziţiilor legale.

Măsura suspendării apare ca fiind necesară atunci când planează riscul pronunţării unor hotărâri contradictorii în litigii al căror obiect se află în interdependenţă. Este adevărat că măsura suspendării are un efect dilatoriu, ducând la prelungirea duratei de soluţionare a procesului, dar această împrejurare nu poate înlătura, prin ea însăşi, aplicabilitatea instituţiei juridice, a cărei raţiune de reglementare, deplin valabilă şi în situaţia dată, este de a conferi preeminenţă legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti, iar nu unei celerităţi a judecăţii supuse riscului de nelegalitate şi netemeinicie.

Aşadar, raportat la circumstanţele analizate în cauză, suspendarea judecăţii, dispusă în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., nu constituie o tergiversare nejustificată a procedurii, ci un mecanism procesual destinat asigurării coerenţei soluţiei judiciare şi evitării pronunţării unor hotărâri contradictorii.

De altfel, dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 şi alin. (3) din C. proc. civ. relevă caracterul temporar al măsurii suspendării, prin art. 413 alin. (3) din acelaşi act normativ legiuitorul instituind posibilitatea revenirii asupra acesteia în anumite condiţii.

Având în vedere că nu s-a constatat o încălcare a normelor de procedură, Înalta Curte reţine că societăţii recurente nu i s-a produs vătămarea prevăzută la art. 175 alin. (1) din C. proc. civ. pentru a putea aplica sancţiunea nulităţii actului de procedură, aptă să atragă incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod.

Nu poate fi reţinută nici critica, prin intermediul căreia recurenta a susţinut faptul că motivarea instanţei de fond este străină de natura cauzei, ceea ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Potrivit textului de lege anterior evocat, casarea unei hotărâri se poate cere când ea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

De asemenea, conform art. 223 alin. (1) lit. j) din C. proc. civ., încheierea trebuie să cuprindă, între altele, soluţia dată şi măsurile luate de instanţă, cu arătarea motivelor, în fapt şi în drept.

Procesul civil finalizat prin hotărârea asupra fondului, cu garanţiile oferite de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, înglobează dreptul părţilor de a fi "ascultate", adică examinate în mod real de către instanţa sesizată.

Motivarea unei hotărâri este un silogism, care nu presupune prezentarea unui răspuns tuturor argumentelor aduse de părţi – desigur, nici ignorarea lor –, dar care impune cu necesitate un răspuns la cele fundamentale, susceptibile prin conţinutul lor să influenţeze soluţia.

Cât priveşte motivele străine de natura pricinii, se constată că, în acord cu prevederile pct. 6 al art. 488 din C. proc. civ., acest motiv de casare poate fi invocat cu succes atunci când hotărârea atacată cuprinde numai motive străine de natura pricinii.

În primul rând, autoarea căii de atac a arătat că instanţa a reţinut că măsura suspendării judecăţii cauzei nu produce prejudicii profunde şi greu de suportat pârâtei.

Potrivit recurentei, chiar premisa de la care porneşte instanţa de apel şi considerentele care o sprijină sunt străine de natura cauzei şi de verificările pe care instanţa trebuie să le realizeze, conform art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

În al doilea rând, s-a arătat că instanţa a reţinut că pârâta a criticat, prin apelul formulat, faptul că instanţa de fond nu a dispus măsura suspendării cauzei. Această teză este străină de natura cauzei, deoarece susţinerile din cererea de apel nu au nicio legătură cu condiţiile pe care instanţa trebuie să le analizeze pentru a dispune suspendarea cauzei.

Înalta Curte constată că, în realitate, recurenta este nemulţumită de modalitatea în care instanţa de apel a analizat apărările B. S.A. şi a motivat soluţia de respingere a acestor apărări.

Contrar celor susţinute prin cererea de recurs, încheierea recurată nu cuprinde considerente străine de natura cauzei şi de verificările impuse de dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., atâta timp cât instanţa a analizat obiectul cauzei deduse judecăţii în dosarul nr. x/2022, raportându-se la obiectul dosarului nr. x/2023, a stabilit legătura între cele două litigii şi a constatat că se impune suspendarea judecăţii cauzei, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2023, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a civilă.

Instanţa supremă observă că încheierea atacată este motivată, în principal, prin raportare la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. şi doar în subsidiar sub aspectul legat de oportunitatea suspendării.

Încheierea ce formează obiectul recursului nu este susceptibilă de reformare din perspectiva criticilor subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nefiind decelate motive contradictorii sau străine de natura pricinii.

Faţă de cele anterior expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva încheierii din 18 ianuarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2022, soluţie care înglobează şi cererea accesorie vizând plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva încheierii din 18 ianuarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2022, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 octombrie 2024.