Validity of supplemental heir certificate issued post-mortem and scope of res judicata regarding corporate share transfers

Şedinţa publică din data de 18 decembrie 2025

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 21 februarie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pârâţii PIAŢA DRUMUL TABEREI S.R.L., B., C. şi D., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să constate nulitatea absolută a donaţiei încheiate de E., precum şi a actului adiţional la contractul şi statutul societăţii PIAŢA DRUMUL TABEREI S.R.L., autentificat sub nr. x/14.12.1993 de către Notariatul de Stat al Sectorului 6, iar, pe cale de consecinţă, să repună părţile în situaţia anterioară, să constate repunerea în termenul de prescripţie pentru exercitarea dreptului de opţiune referitor la calitatea de asociat a reclamantei, precum şi a dreptului de a solicita plata dividendelor şi a tuturor drepturilor care decurg din calitatea de asociat a reclamantei, să constate calitatea reclamantei de asociat în cadrul societăţii pârâte, ca urmare a dezbaterii succesiunii după defuncţii F. şi E., să oblige societatea pârâtă la plata dividendelor şi a tuturor drepturilor aferente calităţii de asociat, cu cheltuieli de judecată.

La 05 martie 2018, pârâtul C. a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor nr. x/22.11.2017 - supliment la certificatul de moştenitor nr. x/20.04.1993 al Notariatului de Stat Sector 5 Bucureşti, precum şi a încheierii de rectificare nr. 69/27.11.2017, emisă de S.P.N. G., anularea acestor acte şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1931/25.06.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca lipsit de obiect capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de donaţie, ca lipsit de interes capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a actului adiţional la Statul societăţii PIAŢA DRUMUL TABEREI S.R.L. autentificat sub nr. x/14.12.1993, ca inadmisibile capetele de cerere privind constatarea calităţii de asociat a reclamantei şi repunerii în termenul de prescripţie pentru exercitarea dreptului de opţiune cu privire la calitatea de asociat, precum şi a dreptului de a solicita plata dividendelor şi a tuturor drepturilor care decurg din această calitate, a respins ca prescris capătul de cerere privind obligarea societăţii pârâte la plata dividendelor şi a tuturor drepturilor aferente calităţii de asociat, a respins ca inadmisibilă cererea reconvenţională.

Împotriva acestei sentinţe civile, reclamanta A. a declarat apel, solicitând anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, iar pârâtul C. a formulat apel incident, solicitând respingerea excepţiei inadmisibilităţii cererii reconvenţionale şi admiterea acesteia, reiterând susţinerile invocate în cerere.

Prin încheierea din 10 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a introdus în cauză, în calitate de pârâte, pe numitele H. şi I., succesoare în drepturi ale defunctului C..

Prin decizia nr. 1627/07.10.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul principal, cât şi apelul incident, a anulat în parte sentinţa apelată şi, în consecinţă, a respins excepţiile lipsei de interes privind capătul de cerere referitor la constatarea nulităţii absolute a actului adiţional la statutul societăţii PIAŢA DRUMUL TABEREI S.R.L. autentificat sub nr. x/14.12.1993 şi a inadmisibilităţii cererii reconvenţionale, a trimis spre rejudecare tribunalului capătul de cerere vizând constatarea nulităţii absolute a actului adiţional la statutul societăţii PIAŢA DRUMUL TABEREI S.R.L. şi cererea reconvenţională, a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

Împotriva acestei decizii, fiecare dintre pârâţii H., I., B. şi PIAŢA DRUMUL TABEREI S.R.L. au declarat recurs, solicitând admiterea excepţiei lipsei de interes a intimatei A. în invocarea constatării nulităţii absolute a actului adiţional la contractul şi statutul societăţii PIAŢA DRUMUL TABEREI S.R.L., respingerea cererii de apel a acesteia şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei nr. 1931/25.06.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia VI-a civilă.

Prin decizia nr. 2523 din 24 noiembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia II-a civilă, s-a respins ca nefondat recursul.

În al 2-lea ciclu procesual cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2023, având ca obiect rejudecarea capătului de cerere privind constatarea nulităţii absolute a actului adiţional la statutul societăţii PIAŢA DRUMUL TABEREI S.R.L. şi cererea reconvenţională

Prin sentinţa civilă nr. 3108/19.12.2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a constatat prescris dreptul material la acţiune al reclamantei, a admis cererea reconvenţională şi a constatat nulitatea absolută a certificatului de moştenitor nr. x/22.11.2017 - supliment la certificatul de moştenitor nr. x/20.04.1993 al Notariatului de Stat Sector 5 Bucureşti - şi a încheierii de rectificare nr. 69/27.11.2017 şi a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.500 RON.

Împotriva acestei sentinţe civile, reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 485A/2025 din 20.03.2025, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul, a anulat în parte sentinţa atacată, în ceea ce priveşte soluţia asupra cererii principale şi a trimis cauza spre rejudecare tribunalului, a schimbat în parte hotărârea atacată, în ceea ce priveşte soluţia asupra cererii reconvenţionale, în sensul respingerii acesteia ca neîntemeiată, a respins cererea de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată aferente cererii reconvenţionale.

Pârâţii PIAŢA DRUMUL TABEREI S.R.L., B., H. şi I., au formulat recurs împotriva deciziei pronunţate de curtea de apel, solicitând casarea deciziei recurate, respingerea cererii de apel şi menţinerea soluţiei pronunţate de instanţa de fond, cu cheltuieli de judecată pentru apel şi recurs.

Prin cererea de recurs au fost aduse critici în temeiul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ. atât în ceea ce priveşte cererea principală cât şi cererea reconvenţională formulată în cauză.

În prealabil au fost aduse critici cu privire la cadrul procesual fixat de instanţa de apel şi stabilirea obiectului cauzei deduse judecăţii.

Recurenţii au susţinut că instanţa de apel a stabilit în mod eronat cadrul procesual al cauzei, indicând ca parte în proces o persoană decedată anterior judecării cauzei, deşi certificatul de deces se afla la dosar, iar succesorii acesteia fuseseră introduşi în mod legal în cauză. S-a arătat că această eroare nu reprezintă o simplă greşeală materială, întrucât este reluată inclusiv în dispozitivul deciziei, şi este cu atât mai relevantă cu cât persoana decedată fusese singura care formulase cererea reconvenţională.

Au arătat că s-a reţinut în mod greşit că obiectul cererii de chemare în judecată ar fi constituit o acţiune în constatare, deşi capătul de cerere rămas nesoluţionat definitiv, nu viza constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, în sensul art. 35 C. proc. civ., ci avea un alt obiect juridic, distinct.

În cadrul motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii susţin că sentinţa instanţei de apel este nemotivată.

Subsumat acestui motiv de casare aceştia au invocat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, întrucât aceasta nu s-a analizat şi nu s-a respins motivat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţie admisă de prima instanţă, aceasta expunând motivele de fapt şi de drept pentru soluţia pronunţată.

S-a susţinut că instanţa de apel nu a făcut nicio referire la această excepţie, nici în considerente şi nici în dispozitiv, deşi a fost învestită în mod expres cu examinarea acesteia prin cererea de apel şi întâmpinările depuse în cauză, iar lipsa oricărei motivări cu privire la înlăturarea soluţiei primei instanţe echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Autorii căii de atac au mai arătat că au fost ignorate în totalitate soluţia şi considerentele instanţei de fond referitoare la excepţia prescripţiei, procedându-se la judecarea cauzei ca şi cum s-ar fi aflat în primă instanţă, fără a se raporta la hotărârea atacată şi la criticile formulate împotriva acesteia.

Au susţinut aceştia că instanţa de prim control judiciar a fundamentat soluţia de trimitere spre rejudecare pe considerente generale şi teoretice referitoare la nulitatea absolută, fără a identifica în mod concret criticile invocate, actele sau faptele la care s-ar referi şi fără a indica normele legale pretins încălcate, limitându-se la enunţuri abstracte, lipsite de aplicare la situaţia de fapt dedusă judecăţii.

Recurenţii au învederat că s-au făcut referiri la pretinsele critici ale actului de transmisiune a părţilor sociale, fără a preciza care ar fi acest act şi care ar fi criticile concrete, deşi actul de transmisiune este reprezentat de o hotărâre judecătorească definitivă, care nu poate fi supusă controlului judiciar în cadrul prezentului litigiu.

În opinia acestora, instanţa de apel a invocat, în mod generic, existenţa unor critici privind actul adiţional la contractul de societate şi statut, precum şi nulitatea actului de donaţie al părţilor sociale, fără a identifica aceste critici şi fără a arăta în ce constau, deşi asemenea aspecte nu ar fi susceptibile de examinare în acest proces, întrucât sunt cuprinse într-o hotărâre judecătorească definitivă.

Au mai susţinut recurenţii că s-au preluat susţineri generale referitoare la ilicitatea scopului, imoralitate şi fraudă la lege, fără a indica în mod concret în ce ar consta aceste motive, ce norme legale ar fi încălcate şi care ar fi faptele sau actele juridice prin care s-ar realiza pretinsa fraudă, limitându-se la afirmaţii teoretice.

Aceştia sunt nemulţumiţi de faptul că instanţa de apel nu a avut în vedere lipsa oricărui probatoriu din care să rezulte cauza nelicită pretins invocată, deşi, potrivit dispoziţiilor C. civ. de la 1864, cauza este prezumată până la proba contrară, iar intimata nu a administrat niciun mijloc de probă apt să răstoarne această prezumţie.

Recurenţii au susţinut că s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea recalificării motivelor de nulitate, deşi recalificarea fusese deja realizată de prima instanţă, după punerea în discuţia părţilor, aspect recunoscut inclusiv de intimata-apelantă în faţa instanţei de apel.

Autorii căii de atac au arătat că au fost înlăturate, fără motivare, toate apărările, excepţiile şi susţinerile acestora, care conduseseră la recalificarea motivelor invocate ca motive de nulitate relativă şi, ulterior, la admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune de către prima instanţă.

Deasemenea au susţinut că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti definitive, opozabile succesorilor părţilor, reluând aspecte juridice deja tranşate şi necontestate prin apel.

Recurenţii au invocat că soluţia de trimitere spre rejudecare, dispusă în lipsa unor motive concrete, este de natură să conducă la prelungirea nejustificată a procesului, cu încălcarea dreptului la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, astfel cum este garantat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenţii au invocat încălcarea normelor de procedură a căror încălcare atrage sancţiunea nulităţii, pronunţând hotărârea cu încălcarea prevederilor art. 252 C. proc. civ. şi ale art. 476 alin. (3) C. proc. civ., care în opinia acestora, confereau instanţei, dreptul şi competenţa legală de a dispune în acest sens numai ca urmare a invocării unei excepţii, practic instanţa pronunţând o soluţie pe care nu avea posibilitatea procedurală să o dispună.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii au invocat pronunţarea deciziei instanţei de fond cu încălcarea prevederilor art. 967 din C. civ. de la 1864 şi a unei norme de drept international şi anume art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, fiindu-le încălcat dreptul la soluţionarea într-un termen rezonabil a cauzei.

În privinţa soluţiei de respingere a cererii reconvenţionale, recurenţii aduc critici pe care le încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii au susţinut că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, în special a dispoziţiilor art. 654 din C. civ. de la 1864, precum şi prin aplicarea nelegală a art. 107 alin. (1), art. 108 alin. (1) şi art. 119 din Legea nr. 36/1995.

În acest sens, s-a arătat că instanţa de apel a ignorat norma de ordine publică potrivit căreia pentru a succede este necesar ca persoana să existe la momentul dobândirii drepturilor succesorale, reţinând în mod nelegal că mama intimatei, deşi decedată la data emiterii suplimentului la certificatul de moştenitor, ar fi putut dobândi şi transmite drepturi succesorale asupra celor 5 părţi sociale deţinute.

Au arătat autorii căii de atac că la data întocmirii suplimentului, E. nu mai avea capacitate de folosinţă, aceasta încetând la momentul decesului, astfel încât nu putea dobândi drepturi noi şi nici să le transmită fiicei sale. În acest context, s-a arătat că instanţa de apel a confundat calitatea de moştenitor dobândită anterior cu capacitatea de a dobândi noi drepturi după deces.

Totodată, s-a susţinut că instanţa de apel a aplicat în mod nelegal dispoziţiile Legii nr. 36/1995, deşi succesiunea s-a deschis în anul 1993, anterior intrării în vigoare a acestei legi, încălcând regulile privind aplicarea legii civile în timp iar textele invocate din Legea nr. 36/1995 nu prevăd, în niciun caz, posibilitatea ca o persoană decedată să dobândească sau să transmită drepturi succesorale.

Au mai învederat recurenţii că au fost ignorate efectele hotărârii judecătoreşti definitive prin care cesiunea cu titlu gratuit a părţilor sociale fusese consfinţită, permiţând, prin efectele deciziei recurate, redobândirea indirectă a acestora de către o persoană decedată sau atribuirea lor integrală intimatei, cu încălcarea normelor de drept material.

Întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. - încălcarea autorităţii de lucru judecat, s-a invocat încălcarea autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 6615/1993 pronunţate de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, hotărâre definitivă prin care s-a consfinţit cesiunea cu titlu gratuit a celor 5 părţi sociale de către E., atunci când aceasta era în viaţă.

S-a susţinut că instanţa de apel a nesocotit efectele obligatorii ale acestei hotărâri, permiţând repunerea în discuţie a unor elemente deja tranşate definitiv, precum existenţa părţilor sociale în patrimoniul cedentei, lipsa preţului cesiunii şi structura pachetului de părţi sociale cesionate, deşi autoritatea de lucru judecat se extinde atât asupra dispozitivului, cât şi asupra considerentelor hotărârii definitive.

Totodată, recurenţii au arătat că este încălcată autoritatea de lucru judecat şi în privinţa capătului subsidiar de cerere privind repunerea părţilor în situaţia anterioară, întrucât acest remediu ar presupune fie redobândirea părţilor sociale de către o persoană decedată, fie atribuirea acestora intimatei, soluţii deja respinse definitiv în ciclurile procesuale anterioare, inclusiv prin sentinţa civilă nr. 1931/25.06.2020 a Tribunalului Bucureşti.

În cadrul motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - nemotivarea hotărârii, au susţinut recurenţii că decizia recurată este nemotivată în ceea ce priveşte respingerea cererii reconvenţionale, întrucât instanţa de apel nu a analizat şi nu a combătut motivat considerentele detaliate ale primei instanţe referitoare la cauza ilicită şi imorală a suplimentului la certificatul de moştenitor, la frauda drepturilor asociaţilor şi la neîndeplinirea obligaţiilor legale de verificare de către notarul public.

S-a arătat că instanţa de apel a redus motivarea primei instanţe la formule simplificate, pentru a le putea înlătura formal, fără a răspunde punctual argumentelor de drept şi fapt invocate în susţinerea cererii reconvenţionale.

De asemenea, s-a susţinut că nu au fost înlăturate motivat apărările privind încălcarea autorităţii de lucru judecat, scopul real al emiterii suplimentului şi caracterul fraudulos al acestuia, limitându-se la considerente generale, contradictorii sau nerelevante.

În acest context, recurenţii au arătat că instanţa de apel a afirmat în mod nejustificat că cererea reconvenţională ar fi fost analizată pe fond, deşi, în realitate, argumentele esenţiale privind incapacitatea de folosinţă a persoanei decedate, efectele hotărârii judecătoreşti definitive şi nelegalitatea suplimentului nu au fost examinate efectiv.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - încălcarea normelor de procedură, au invocat aceştia în subsidiar că, prin modul de soluţionare a cererii reconvenţionale, s-au încălcat norme de procedură esenţiale, în special prin ignorarea limitelor investirii şi a obligaţiei de a analiza apărările şi excepţiile invocate în mod constant în cursul procesului, încălcări care atrag sancţiunea nulităţii hotărârii.

La dosarul cauzei intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în cuprinsul căruia s-a reţinut admisibilitatea acestuia; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Părţile nu au formulat puncte de vedere la raportul comunicat.

Prin încheierea din 23 octombrie 2025, Înalta Curte constituită în complet de filtru a admis în principiu recursul, fixând termen pentru soluţionarea cauzei la 11 decembrie 2025.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenţii pârâţi, este nefondat şi va fi respins, pentru următoarele considerente:

Recursul este o cale extraordinară de atac de strictă legalitate, prin care instanţa supremă verifică exclusiv conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept material şi procesual aplicabile. Controlul judiciar exercitat în această fază nu permite reaprecierea situaţiei de fapt, reanalizarea probelor administrate sau substituirea raţionamentului instanţei de apel cu propria apreciere a părţilor.

Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cazurile de casare sunt expres şi limitativ prevăzute de lege, iar recursul nu poate fi transformat într-o cale devolutivă de reformare a hotărârii atacate. Criticile care vizează netemeinicia soluţiei ori exprimă un simplu dezacord faţă de raţionamentul instanţei nu vor fi primite.

Prealabil, referitor la critica potrivit căreia instanţa de apel a stabilit în mod eronat cadrul procesual al cauzei, indicând ca parte în proces o persoană decedată anterior judecării cauzei, deşi certificatul de deces se afla la dosar, iar succesorii acesteia fuseseră introduşi în mod legal în cauză, Înalta Curte constată că acest aspect nu este unul care să producă părţilor o vătămare ce nu ar putea fi înlăturată decât prin desfiinţarea hotărârii recurate. Recurenţii aveau posibilitatea de a uza de dispoziţiile art. 442 C. proc. civ. formulând o cerere de îndreptare a hotărârii.

În temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se invocă o pretinsă nemotivare a deciziei recurate.

Înalta Curte constată că decizia atacată cuprinde considerentele de fapt şi de drept care au fundamentat soluţia pronunţată, permiţând exercitarea controlului judiciar specific recursului.

Instanţa de apel a expus situaţia de fapt relevantă, a stabilit cadrul juridic incident şi a dezvoltat un raţionament logic şi coerent atât în privinţa cererii principale, cât şi a cererii reconvenţionale. Faptul că instanţa nu a răspuns punctual fiecărui argument formulat de recurenţi ori nu a preluat integral tezele acestora nu echivalează cu nemotivarea hotărârii.

În jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi s-a statuat că obligaţia de motivare nu presupune un răspuns exhaustiv la toate susţinerile părţilor, fiind suficient ca hotărârea să permită înţelegerea raţionamentului judiciar şi exercitarea controlului de legalitate. Prin urmare, nu se poate constata drept o lipsă a motivării în cazul în care instanţa de apel a reţinut doar acele argumente care au fost relevante pentru soluţionarea cauzei, cu atât mai mult cu cât acestea au fost expuse în mod clar şi detaliat.

Critica privind omisiunea analizei excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune este nefondată.

Instanţa de apel a procedat, cu prioritate, la calificarea juridică a motivelor de nulitate invocate, stabilind incidenţa nulităţii absolute. Această calificare atragând, în mod necesar, inaplicabilitatea prescripţiei dreptului material la acţiune.

În aceste condiţii, lipsa unei analize distincte a excepţiei prescripţiei nu constituie o omisiune de pronunţare, ci este consecinţa firească a raţionamentului juridic adoptat. Instanţa de apel nu era ţinută să analizeze o excepţie devenită lipsită de relevanţă juridică.

Cu privire la celelalte susţineri vizând nemotivarea deciziei recurate, privind soluţia de trimitere spre rejudecare, la pretinsele critici ale actului de transmisiune a părţilor sociale, criticile cu privire la actul adiţional, lipsa probatoriului cu privire la cauza nelicită şi înlăturarea propriilor apărări, suplimentarea masei succesorale cu cele 5 părţi sociale, încălcarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, Înalta Curte constată că întregul raţionament dezvoltat gravitează în esenţă în jurul situaţiei de fapt şi a probatoriului, precum şi asupra modului în care acestea au fost interpretate şi valorificate de instanţa devolutivă. Or, aceste aspecte ţin de temeinicia, şi nu de legalitatea hotărârii atacate, care nu pot face obiectul analizei în această etapă procesuală şi în consecinţă nu vor fi analizate.

Recurenţii aduc şi critici pe care le-au întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - pretinsa încălcare a normelor procedurale privind soluţiile ce pot fi pronunţate în apel.

Înalta Curte constată că instanţa de apel a dispus anularea în parte a sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare în temeiul art. 480 alin. (3) C. proc. civ., reţinând că prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului cererii principale.

Soluţia trimiterii spre rejudecare nu este condiţionată de invocarea unei excepţii procesuale în apel, ci este determinată de necesitatea respectării dreptului părţilor la dublul grad de jurisdicţie şi de imposibilitatea soluţionării fondului direct în apel fără încălcarea acestui principiu.

În lipsa dovedirii unei vătămări procesuale concrete şi efective, critica formulată nu poate conduce la casarea deciziei recurate.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii invocă încălcarea prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, pretinzând că prin trimiterea cauzei spre rejudecare instanţa de apel încalcă dreptul acestora la soluţionarea procesului într-un termen rezonabil.

În ceea ce priveşte soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, Înalta Curte constată că acesta este un deziderat dorit a fi atins în ceea ce priveşte toate cauzele sau procedurile judiciare. Cu toate acestea, soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil nu se poate converti în justificarea unei încălcări ce afectează chiar dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil.

Aceasta critică nu poate fi primită având în vedere că motivul pentru care apelul reclamantei a fost admis şi cauza a fost trimisă spre rejudecare, a avut ca şi justificare tocmai necesitatea repectării dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, pentru ambele părţi.

Printr-o formulă adeseori utilizată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "durata rezonabilă a unei proceduri trebuie apreciată în funcţie de circumstanţele cauzei şi cu ajutorul următoarelor criterii: complexitatea afacerii, comportamentul reclamantului şi al autorităţilor competente, precum şi miza litigiului pentru cel interesat" (cauza Frylander c. Franţei, par. 43; cauza Laino c. Italiei, par. 18;)

Aşadar în cauză, contrar susţinerilor recurenţilor, nu se constată încălcarea normelor mai sus enunţate.

Cu privire la criticile referitoare la soluţia dată cererii reconvenţionale, încadrate în cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile art. 654 din C. civ. de la 1864, reţinând că dobândirea drepturilor succesorale are loc la momentul deschiderii succesiunii, iar nu la data emiterii certificatului de moştenitor sau a suplimentului acestuia.

Certificatul de moştenitor are caracter declarativ, iar nu constitutiv de drepturi, neavând aptitudinea de a crea drepturi succesorale noi, ci doar de a constata drepturi deja dobândite. Împrejurarea că unul dintre succesibili era decedat la data emiterii suplimentului nu afectează existenţa dreptului succesoral, atât timp cât persoana respectivă era în viaţă la momentul deschiderii succesiunii.

Susţinerile recurenţilor se întemeiază pe o confuzie între capacitatea de a dobândi drepturi noi după deces şi momentul constatării notariale a unor drepturi succesorale preexistente, confuzie juridică ce nu poate fundamenta un motiv de casare.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că decizia recurată nu nesocoteşte autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 6615/25.10.1993.

Acea hotărâre judecătorească a tranşat raporturi juridice determinate, existente la data pronunţării sale, în timp ce obiectul prezentului litigiu îl constituie validitatea unui act juridic ulterior, distinct, supus unei analize autonome sub aspectul cauzei şi scopului său juridic.

Autoritatea de lucru judecat operează exclusiv în limitele triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză şi nu se poate extinde asupra unor acte juridice ulterioare sau asupra unor cauze de nulitate care nu au fost analizate în mod explicit şi necesar prin hotărârea anterioară.

Înalta Curte reaminteşte că motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretate strict, iar instanţa supremă nu poate cenzura opţiunile de interpretare ale instanţei de apel atunci când acestea sunt motivate şi se circumscriu cadrului legal aplicabil.

Nerespectarea unei norme procedurale poate atrage casarea hotărârii numai dacă se dovedeşte existenţa unei vătămări procesuale concrete şi efective, care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea hotărârii atacate. Or, în speţă, recurenţii nu au făcut dovada unei asemenea vătămări.

De asemenea, Înalta Curte subliniază că recursul nu poate fi utilizat ca instrument de tergiversare a soluţionării litigiului prin reiterarea unor apărări deja analizate sau prin invocarea unor critici formale, lipsite de incidenţă asupra legalităţii hotărârii atacate.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că decizia recurată este legală şi temeinic motivată, iar recursul formulat nu evidenţiază încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material ori procesual, în sensul strict şi limitativ prevăzut de art. 488 C. proc. civ.

De aceea, constatând că în cauză, măsura casării, aşa cum a fost solicitată de către recurenţi, nu se justifică, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-pârâţi PIATA DRUMUL TABEREI S.R.L., B., H. şi I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-pârâţi PIATA DRUMUL TABEREI S.R.L., B., H. şi I. împotriva deciziei civile nr. 485A/2025 din 20 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. şi intimata-pârâtă D..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 decembrie 2025.