Tort damages claim; inadmissibility of cassation appeal for challenging factual findings and evidence valuation
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the appellant's extraordinary appeal as null and void, thereby leaving the Court of Appeal’s decision—which dismissed the initial lawsuit and ordered the appellant to pay litigation costs—in full effect. The dispute concerned a civil tort claim by a company in insolvency against a private individual for damages allegedly arising from an allegedly unlawful compulsory execution procedure, with the appellant challenging the lower instances' rejection of its claim and its valuation of evidence. The Supreme Court ruled that the appeal was inadmissible under Article 489(2) of the Civil Procedure Code because the appellant failed to raise valid grounds for cassation; instead of identifying a specific error in the interpretation or application of the law (Article 488(1)(8)), the appellant merely reiterated factual arguments and sought a re-evaluation of expert evidence and the quantification of damages, which are matters of fact and proof exclusively for lower courts. Additionally, the court dismissed the respondent's request for litigation costs due to a lack of proof.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ; Tort damages claim; inadmissibility of cassation appeal for challenging factual findings and evidence valuation: Intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului prin prisma art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în susţinerea căreia a arătat, în esenţă, că motivele de recurs invocate reprezintă a reiterare a celor din apel, prin criticile formulate, recurenta exprimându-şi, în realitate, nemulţumirea faţă de hotărârile instanţelor anterioare; în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 11 decembrie 2025
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secţia a II-a civilă la 6 iulie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L., societate în insolvenţă, a chemat în judecată pârâtul B., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2.996.442 euro, în echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de despăgubiri aferente prejudiciului produs prin procedura de executare silită demarată nelegal de acesta, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 205 din 1 aprilie 2024, Tribunalul Arad, secţia a II-a civilă a respins acţiunea şi a obligat reclamanta să plătească pârâtului suma de 29.688,08 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, precum şi fiecărui expert agricol C. şi D. - a câte 10.800 RON, cu titlu de onorariu de expert.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 85/A din 21 februarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, a fost respins, apelanta-reclamantă fiind obligată la plata către intimatul-pârât a sumei de 12.264,75 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva deciziei instanţei de apel, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia şi, în principal, rejudecarea cauzei, iar, în subsidiar, trimiterea cauzei pentru o nouă judecată instanţei de apel, cu cheltuieli de judecată.
Recurenta a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 1.349 şi urm. C. civ., motiv de recurs integrat ipotezei de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În susţinere, cu referire la elementele circumstanţiale ale cauzei, a afirmat că în speţă erau îndeplinite condiţiile legale pentru angajarea răspunderii civile delictuale a intimatului.
De asemenea, a precizat că soluţia instanţei ar fi trebuit să fie pronunţată în considerarea raportului de expertiză întocmit de expertul său parte, întrucât este unica lucrare care a avut în vedere producţiile agricole obţinute de societăţi agricole ce folosesc tehnologii şi produse pentru agricultură asemănătoare cu cele utilizate de recurentă în activitatea sa.
Totodată, a subliniat că acest raport de expertiză se impunea a fi analizat şi comparat cu celelalte lucrări efectuate în cauză, şi nu înlăturat pentru motivul că reprezintă o opinie izolată, în contradicţie cu opiniile celorlalţi experţi judiciari.
A mai susţinut că prima instanţă nu a analizat nici concluziile expertului care a efectuat expertiza extrajudiciară, care, în opinia sa, avea valoarea probatorie a unui înscris autentic şi putea fi valorificat prin coroborare cu raportul de expertiză întocmit de expertul său parte.
În continuare, a arătat că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că autoarea căii de atac nu a probat prejudiciul pretins, în măsura în care acesta a fost confirmat şi de expertul judiciar desemnat de instanţă, precum şi de cel numit de intimat.
Mai mult, a considerat că lucrările acestor experţi nu puteau sta la baza concluziilor instanţei de apel, întrucât despăgubirile trebuiau cuantificate prin raportare la producţiile obţinute de societăţi care îşi desfăşoară activitatea în condiţii similare cu cele ale recurentei.
Intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului prin prisma art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în susţinerea căreia a arătat, în esenţă, că motivele de recurs invocate reprezintă a reiterare a celor din apel, prin criticile formulate, recurenta exprimându-şi, în realitate, nemulţumirea faţă de hotărârile instanţelor anterioare; în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului prin care s-a reţinut inadmisibilitatea recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.
La 17 octombrie 2025 recurenta-reclamantă a formulat punct de vedere la raport prin care a susţinut admisibilitatea recursului.
La termenul din 11 decembrie 2025, Înalta Curte constituită în complet de filtru, fără citarea partilor, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ.., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepţia nulităţii recursului pârâtei şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:
Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 85/A din 21 februarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani.
Înalta Curte constată că memoriul de recurs nu cuprinde critici care să poată face obiectul verificărilor în calea de atac de vreme ce, în justificarea măsurii de casare, recurenta redă într-o manieră identică, motivele sale invocate în apel care au primit o dezlegare din partea instanţei de apel.
Distinct de această împrejurare, alegaţiile recurentei sunt ataşate fondului cauzei, cu preponderenţă elementelor de fapt şi celor probatorii, prin intermediul lor autoarea căii de atac exprimându-şi, în realitate, nemulţumirea faţă de situaţia de fapt stabilită de instanţa de prim control judiciar şi de modalitatea de valorificare a probatoriului administrat în cauză.
Or, în acord cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 488 alin. (1) C. proc. civ., şi art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., motivele de recurs nu pot viza decât aspecte de nelegalitate a hotărârii atacate de parte, şi nu de netemeinicie.
Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac ce urmăreşte exclusiv verificarea legalităţii hotărârii atacate, iar nu reaprecierea situaţiei de fapt sau a probatoriului administrat în cauză. administrat în cauză.
În acest sens, instanţa de recurs nu poate proceda la reevaluarea concluziilor expertizelor; compararea probelor administrate sau la stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de instanţa de apel.
Deşi recurenta invocă, încălcarea dispoziţiilor art. 1.349 şi urm. C. civ., susţinând că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, argumentele dezvoltate în susţinerea recursului demonstrează că aceasta urmăreşte, în realitate reconsiderarea concluziilor instanţei de apel privind neprobarea prejudiciului, reevaluarea raportului de expertiză judiciară, valorizarea preferenţială a raportului de expertiză întocmit de expertul său parte, precum şi reaprecierea valorii probatorii a unei expertize extrajudiciare.
Concluzia instanţei, în sensul că prejudiciul nu a fost dovedit în modalitatea cerută de lege, se întemeiază pe evaluarea coroborată a probelor administrate, în special a expertizelor judiciare efectuate în cauză, aspect ce nu poate fi examinat.
Recurenta nu indică în ce mod prevederile art. 1.349 şi urm. C. civ. ar fi fost interpretate sau aplicate greşit, în ce constă eroarea de drept imputată instanţei de apel, care este raţionamentul juridic greşit al instanţei, distinct de analiza probatoriului.
Invocarea generică a dispoziţiilor privind răspunderea civilă delictuală, fără evidenţierea unei erori de aplicare a normei legale, nu echivalează cu formularea unui motiv de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În aceste condiţii, instanţa constată că motivele de recurs invocate nu se încadrează în cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., fiind incidente dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului şi va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar E..
Totodată, în lipsa dovezilor privind existenţa şi întinderea cheltuielilor de judecată pretinse de către intimată în această etapă procesuală, Înalta Curte, în acord cu dispoziţiile art. 452 C. proc. civ., va respinge cererea acestei părţi de acordare a cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar E.., împotriva deciziei civile nr. 85/A din 21 februarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de Insolvenţă, Societăţi, Concurenţă neloială şi Litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, în contradictoriu cu intimatul-pârât B..
Respinge cererea intimatei-pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 decembrie 2025.