Lease Addendum Annulment Claim Nulled as Merely Seeking Fact Re-Evaluation

Şedinţa publică din data de 11 decembrie 2025

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a a VI-a civilă la 18 iunie 2014, sub nr. x/2014, astfel cum a fost modificată, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a actului adiţional nr. x la contractul de închiriere spaţii publicitare în scopul exploatării potenţialului de publicitate indoor în staţiile de metrou din Bucureşti nr. 94 din 15 iunie 2010 şi, în consecinţă, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 64.000 euro, plus TVA, cu titlu de chirie achitată în mod nejustificat, şi să oblige pârâta la plata căfre reclamantă a sumei de 172.069,74 euro, plus TVA, reprezentând chirie aferentă spaţiilor în privinţa cărora dreptul de folosinţă ce a făcut obiectul contractului sus-menţionat a fost tulburat prin acte ale terţilor, ce exhibau drepturi proprii, devenite, astfel, inutilizabile potrivit scopului menţionat prin convenţie, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 12 octombrie 2016, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a fost suspendată judecarea capătului de cerere având ca obiect constatarea nulităţii actului adiţional indicat anterior, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2015 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa civilă nr. 1416 din 9 mai 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis capătul principal de cerere privind plata nedatorată, astfel cum a fost precizat, a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 172.069,74 euro, plus TVA, în echivalent în RON la data plăţii, reprezentând chirie plătită de reclamantă în mod nedatorat pentru perioada 15 iunie 2010-30 iunie 2013, a menţinut măsura suspendării capătului de cerere având ca obiect constatarea nulităţii actului adiţional nr. x la contractul de închiriere spaţii publicitare în scopul exploatării potenţialului de publicitate indoor în staţiile de metrou din Bucureşti nr. 94 din 15 iunie 2010 şi a obligat pârâta să achite reclamantei şi suma de 54.842,53 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1674 din 7 iulie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins capătul de cerere privind constatarea nulităţii actului adiţional nr. x la contractul de închiriere, ca neîntemeiat, şi cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva încheierii din 4 decembrie 2019 şi a sentinţei civile nr. 1416 din 9 mai 2018, ambele pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă pârâta B. S.R.L. a declarat apel, formulând, totodată, şi cerere de repunere în termenul de apel.

Reclamanta A. S.R.L., societate în faliment, prin lichidator judiciar C.., a promovat apel împotriva sentinţei civile nr. 1674 din 7 iulie 2022 a aceleiasi instante.

Prin decizia civilă nr. 790 din 13 mai 2025, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea de repunere în termen, ca neîntemeiată, a respins apelul promovat de apelanta-pârâtă B. S.R.L. împotriva încheierii din 4 decembrie 2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă, a admis excepţia tardivităţii şi a anulat apelul declarat de aceeaşi apelantă-pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 1416 din 9 mai 2018, ca tardiv formulat, şi a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1674 din 7 iulie 2022, ca neîntemeiat, şi cererile părţilor de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva deciziei instanţei de apel, reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.., a declarat recurs, solicitând casarea acesteia în parte, în ceea ce priveşte soluţia instanţei de prim control judiciar de respingere a apelului său ca nefondat.

În sustinerea recursului, autoarea căii de atac a arătat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material privind plata nedatorată-art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că în mod greşit s-a reţinut că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 993 din C. civ. de la 1864 şi art. 1.341 alin. (1) C. civ.

În esenţă, a afirmat că instanţa de apel în mod greşit a stabilit că nu există identitate între spaţiile ce fac obiectul actului adiţional a cărui nulitate s-a solicitat şi cele pentru care recurenta a achitat chiria către D. S.A., fiind eronată concluzia instanţei privind inexistenţa plăţii nedatorate.

Sub acest aspect, a arătat că prin contractul nr. x/2011, încheiat cu D. S.A. a dobândit, contra plăţii unei chirii, dreptul de folosinţă asupra aceloraşi spaţii publicitare care fac obiectul actului adiţional în litigiu, încheiat cu intimata, astfel că toate plăţile efectuate către intimată, cu titlu de chirie, în baza actului sus-indicat, nu erau datorate.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în cuprinsul căruia s-a reţinut anularea recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

La 03 noiembrie 2025, recurenta-reclamantă a formulat punct de vedere la raport prin care a solicitat respingerea propunerii de anulare a recursului.

La termenul din 11 decembrie 2025, Înalta Curte constituită în complet de filtru, fără citarea partilor, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, Înalta Curte se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepţia nulităţii recursului pârâtei şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Potrivit dispoziţiilor cu caracter imperativ ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă indicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, precum şi argumentarea acestora ori, după caz, menţiunea expresă că dezvoltarea motivelor va fi realizată printr-un memoriu distinct.

Conform prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., nerespectarea cerinţei încadrării motivelor invocate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din acelaşi act normativ atrage sancţiunea nulităţii recursului.

Din interpretarea dispoziţiilor imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ. rezultă că instanţa de control judiciar are obligaţia de a verifica dacă criticile formulate de recurent se circumscriu motivelor de casare expres şi limitativ reglementate de art. 488 C. proc. civ., iar în ipoteza în care această condiţie nu este îndeplinită, recursul este lovit de nulitate.

Prin urmare, pentru a se reţine că recursul este în mod legal motivat, autorul căii de atac trebuie să indice în concret elementele de nelegalitate ale hotărârii atacate, dezvoltarea motivelor presupunând în mod necesar raportarea acestora la unul dintre cazurile de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ.

În consecinţă, limitele controlului judiciar exercitat în recurs sunt determinate atât de criticile formulate prin cererea de recurs, cât şi de cadrul legal aplicabil, neputând fi supuse analizei instanţei de recurs simplele nemulţumiri ale părţii faţă de soluţia pronunţată, modul de administrare ori de apreciere a probatoriului sau o expunere sumară a situaţiei de fapt, în absenţa încadrării acestora în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Verificând memoriul de recurs, Înalta Curte constată că acesta nu cuprinde critici care să poată face obiectul verificărilor în recurs, întrucât argumentele dezvoltate în susţinerea recursului sunt fundamentate pe elemente ataşate fondului cauzei ce vizează situaţia de fapt şi valorificarea probatoriului cauzei.

Prin criticile invocate, recurenta îşi exprimă, în realitate, nemulţumirea faţă de modalitatea în care instanţa de apel a interpretat cele două convenţii asupra obiectului contractelor de închiriere, chestiune de temeinicie ce iese din sfera motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Or, în acord cu dispoziţiile art. 483 alin. (3), coroborat cu art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., motivele de recurs pot viza numai nelegalitatea hotărârii atacate, în caz contrar, fiind aplicabile prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În cauza de faţă, deşi recurenta indică cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., analiza concretă a argumentelor dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs relevă că acestea nu vizează încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, ci tind, în realitate, la reanalizarea situaţiei de fapt şi a probatoriului administrat în cauză, aspect ce excedează competenţei instanţei de recurs.

Recurenta critică raţionamentul instanţei de apel sub aspectul identităţii spaţiilor publicitare ce ar face obiectul contractului nr. x/2011 încheiat cu D. S.A. şi al actului adiţional a cărui nulitate a fost solicitată, susţinând că instanţa ar fi reţinut în mod greşit inexistenţa unei plăţi nedatorate.

Stabilirea existenţei sau inexistenţei identităţii dintre spaţiile respective, a destinaţiei acestora, precum şi a raportului dintre plăţile efectuate şi titlul în temeiul căruia acestea au fost realizate reprezintă chestiuni de fapt, ce au fost analizate şi tranşate de instanţa de apel în urma evaluării probelor administrate.

Recurenta nu indică în ce constă pretinsa eroare de interpretare a art. 993 din C. civ. de la 1864 sau a art. 1.341 alin. (1) C. civ. şi care este raţionamentul juridic alternativ, ce ar fi trebuit aplicat de instanţa de apel.

În lipsa unor asemenea critici concrete, recursul apare ca o simplă reiterare a apărărilor formulate în apel, inadmisibilă în această cale extraordinară de atac.

Sub aparenţa unei critici de nelegalitate întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta solicită, în realitate, o nouă judecată asupra fondului, ceea ce contravine caracterului exclusiv de control de legalitate al recursului, astfel cum este consacrat de dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. şi de jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În aceste condiţii, instanţa supremă constată că motivele de recurs invocate nu se încadrează în cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., fiind incidente dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.., împotriva deciziei civile nr. 790 din 13 mai 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 decembrie 2025.