Validity of loan contract as real contract: requirement of remittance of funds at the moment of agreement

Şedinţa publică din data de 11 decembrie 2025

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 13 noiembrie 2023, cu nr. x/2023, reclamanta A.., a solicitat instanţei să dispună obligarea B. S.R.L la restituirea sumei în cuantum total de 300.800 EUR(echivalentul în RON fiind de 1.089.407 RON), acordată acesteia cu titlu de împrumut în baza contractului de împrumut nr. x din 31 mai 2005 şi a actului adiţional la contractul de împrumut din data de 01 septembrie 2005.

Prin sentinţa civilă nr. 2405 pronunţată în data de 02 octombrie 2024, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 664 din 15 aprilie 2025 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins apelul formulat de reclamantă, împotriva deciziei civile nr. 2405 din data de 02 octombrie 2025, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Reclamanta A., a declarat recurs împotriva soluţiei pronunţată de instanţa de apel, solicitând casarea în integralitate a hotărârii recurate şi admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată.

Primul motiv de recurs invocat de recurentă este întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., aceasta susţinând că instanţa de apel nu a făcut o motivare corespunzătoare a considerentelor care au condus la respingerea cererii sale. În opinia sa instanţa s-a limitat la observaţii nefundamentate, fără a se baza pe prevederi legale clare care să justifice soluţia.

Conform dispoziţiilor art. 425 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă considerentele care justifică soluţia pronunţată. Absenţa unei motivări corespunzătoare afectează legalitatea hotărârii, iar respectarea acestei cerinţe este esenţială pentru asigurarea unui proces echitabil. Prin urmare, recurenta solicită instanţei supreme să constate această omisiune şi să dispună casarea deciziei pentru lipsa motivării.

Ce-l de-al doilea motiv de recurs este întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

O primă critică este legată de considerentele prin care instanţa de apel a considerat că remiterea sumei de bani, condiţie esenţială pentru încheierea unui contract de împrumut, a intervenit anterior încheierii contractului, acesta nefiind deci valabil încheiat. Mai mult chiar instanţa de apel a considerat că aceste plăţi ar putea fi considerate ca fiind făcute în vederea încheierii contractului de împrumut doar dacă ar fi existat încheiat un antecontract.

A apreciat recurenta că o astfel de interpretare din partea instanţei ar adăuga la lege. A invocat încălcarea prevederilor art. 924, art. 1576 C. civ. de la 1864 şi art. 15 din Legea nr. 31/1990, susţinând că nu există nicio prevedere legală care să condiţioneze îndeplinirea condiţiilor pentru valabilitatea contractului în funcţie de realizarea lor într-o anumită ordine cronologică. Aceasta subliniază că a existat un acord de voinţă clar între părţi, iar plăţile efectuate anterior încheierii contractului nu invalidează acest act.

Recurenta a subliniat că toate condiţiile legale pentru validitatea contractului de împrumut au fost îndeplinite. În conformitate cu legislaţia aplicabilă, contractul de împrumut nu necesită o formă specială pentru a fi considerat valabil, ceea ce înseamnă că împrumutul acordat societăţii B. S.R.L este valid.

Autoarea căii de atac a susţinut că a demonstrat prin dovezi clare, inclusiv extrase bancare şi declaraţii de martori, că a efectuat plăţile necesare, ceea ce confirmă existenţa şi validitatea contractului. Refuzul instanţelor de a recunoaşte acest aspect afectează dreptul acesteia de a-şi recupera suma împrumutată.

A mai arătat aceasta că susţinerile instanţei cu privire la neînregistrarea împrumutului în contabilitatea pârâtei, la inexistenţa unei remiteri parţiale a împrumutului, nu sunt argumente de luat în calcul în analiza cererii sale, neputând să-i fie imputate.

Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte va înlătura criticile referitoare la o pretinsă lipsă de motivare, întrucât din considerentele hotărârii atacate rezultă că sunt îndeplinite exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Astfel, având în vedere încheierea contractului nr. x din 31 mai 2005, sub imperiul prevederilor C. civ. de la 1864, curtea de apel a reţinut aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 1576 C. civ..(forma în vigoare la data încheierii actului) şi a dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 31/1990.

Aceasta a analizat în mod corect dacă în cauză sunt îndeplinite condiţiile pentru încheierea valabilă a contractului, fiind vorba de un contract real şi a constatat că remiterea sumei de bani trebuia să aibă loc la momentul încheierii contractului, când intervine acordul de voinţă al părţilor şi se naşte raportul juridic civil.

Convingerea instanţei s-a format pe baza probelor administrate, recurenta nereuşind să facă dovada contrară faptului că nu a avut loc remiterea sumei de bani, odată cu încheierea contractului.

Din verificarea deciziei recurate, Înalta Curte constată că a fost analizată de către instanţa de prim control judiciar şi chestiunea plăţilor făcute de recurentă, reieşind care a fost raţionamentul instanţei pentru care s-a ajuns la concluzia că pentru a fi considerate ca fiind făcute în temeiul contractului de împrumut, aceste plăţi ar fi trebuit să facă obiectul unui antecontract sau o promisiune de contract.

Criticile recurentei au fost respinse în mod motivat şi argumentat, ca şi susţinerea legată de faptul că în dosarul nr. x/2009 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, s-a reţinut că expertiza contabilă nu a demonstrat inexistenţa acordării către societate a sumei ce a făcut obiectul contractului de împrumut. Instanţa de apel a motivat în mod corect că această constatare nu poate fi reţinută în cauza de faţă, raportat la obiectul dosarului invocat care nu a vizat contractul de împrumut.

Se constată, astfel, că instanţa de prim control judiciar a construit un raţionament juridic suficient, coerent şi clar, iar adoptarea de către aceasta a unei motivări în concordanţă cu prevederile legale, dar de care partea nu este mulţumită nu echivalează cu existenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează încălcarea normelor de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Înalta Curte va înlătura criticile subsumate motivului de casare sus-menţionat prin care recurenta-reclamantă contestă, în esenţă, modul de interpretare şi administrare a probatoriului şi stabilirea contextului factual, în temeiul cărora instanţa de apel a făcut constatările referitoare la: remiterea sumei împrumutate care trebuia să aibă loc la momentul naşterii raportului juridic, reţinerea potrivit căreia această sumă "se înmânează azi data încheierii prezentului contract", necesitatea încheierii contractului de împrumut în formă scrisă, efectuarea plăţilor de către recurentă în calitate de reprezentant al B. S.R.L, inexistenţa restituirii parţiale a împrumutului si la nerespectarea realităţii economico-financiare de către înregistrările contabile, acestea fiind chestiuni de netemeinicie ce nu pot fi analizate în calea extraordinară de atac a recursului.

Nu vor fi avute în vedere nici susţinerile privind încălcarea dispoziţiilor art. 1576 C. civ. de la 1864 întrucât, sub aparenţa unei nerespectări a normei de drept material, autoarea căii de atac contrazice interpretarea dată de instanţa de apel plăţilor efectuate de către recurentă, fără însă a dezvolta o veritabilă critică de nelegalitate.

Nici argumentele ce vizează încălcarea prevederilor art. 977 C. civ. nu pot fi apreciate ca şi critici de nelegalitate, în condiţiile în care interpretarea contractului nu poate fi făcută decât prin intermediul mijloacelor de probă administrate, reprezentând, aşadar, tot critici de netemeinicie.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de de recurenta-reclamantă A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 664 din 15 aprilie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 decembrie 2025.