Property restitution and eviction following concession termination: binding effect of obiter dicta and procedural admissibility of material law arguments raised for the first time in cassation

Şedinţa publică din data de 11 decembrie 2025

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 octombrie 2021 pe rolul Judecătoriei Turda, reclamanţii Consiliul Local al Municipiului Câmpia Turzii şi Municipiul Câmpia Turzii, în contradictoriu cu pârâtele A. S.R.L., prin lichidator CII B., şi C. S.R.L. au solicitat instanţei de judecată să dispună obligarea pârâtelor la restituirea imobilul - bun de retur - situat în Câmpia Turzii, str. x, jud. Cluj compus din teren în suprafaţă de 1.127,60 mp şi construcţie cu destinaţia spaţiu de birou şi evacuarea pârâtelor din imobilul ocupat fără titlu.

Prin sentinţa civilă nr. 1432/2023 din 26 septembrie 2023, Tribunalul Specializat Cluj, a respins excepţiile prescripţiei şi inadmisibilităţii invocate de pârâtele C. S.R.L. şi A. S.R.L. şi a respins acţiunea ca nefondată.

Prin cererea de completare a dispozitivului înregistrată la data de 11 decembrie 2024, pârâta C. S.R.L. a solicitat instanţei să dispună completarea sentinţei civile nr. 1432/2023 pronunţată la 26 septembrie 2023 de Tribunalul Specializat Cluj în dosar nr. x/2021, în sensul acordării cheltuielilor de judecată solicitate prin întâmpinarea formulată.

Prin sentinţa civilă nr. 32/2025 din 14 ianuarie 2025 a fost admisă cererea formulată de pârâta C. S.R.L şi au fost obligaţi reclamanţii în solidar să plătească pârâtei suma de 4.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei civile nr. 1432/2023 din 26 septembrie 2023, pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj, au declarat apel principal Municipiul Câmpia Turzii şi Consiliul Local al Municipiului Câmpia Turzii, solicitând desfiinţarea sentinţei apelate, cu consecinţa admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei civile nr. 1432/2023 din 26 septembrie 2023 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj şi împotriva încheierii civile pronunţate în şedinţa publică din 12 septembrie 2023, a formulat apel incident A. S.R.L. prin lichidator judiciar CII B., solicitând admiterea apelului incident şi schimbarea în parte a sentinţei atacate, în sensul admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte primul petit privind restituirea bunului de retur şi, în consecinţă, respingerea cererii de chemare în judecată în contradictoriu cu apelanta; admiterea apelului incident şi schimbarea în parte a încheierii civile şi a sentinţei atacate, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a apelantei faţă de primul petit al acţiunii introductive, având ca obiect restituirea bunului de retur şi, în consecinţă, respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind formulată împotriva unei persoane fără legitimare pasivă în cauză, cu obligarea apelantelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 349/2025 din 26 mai 2025, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, a fost respins apelul declarat de apelanţii Municipiul Câmpia-Turzii şi Consiliul Local al Municipiului Câmpia-Turzii, împotriva sentinţei civile nr. 1432/2023 din 26 septembrie 2023, care a fost păstrată în întregime, a fost respins apelul incident formulat de intimata A. S.R.L. prin lichidator judiciar CII B. şi au fost obligaţi apelanţii la plata sumei de 6.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Reclamanţii Consiliul Local al Municipiului Câmpia Turzii şi Municipiul Câmpia Turzii au declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, solicitând desfiinţarea acesteia cu consecinţa admiterii acţiunii pe fond.

Din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. recurentele au susţinut că instanţele anterioare au ignorat puterea de lucru judecat stabilită prin sentinţa Tribunalului Cluj nr. 6075/01.11.2017, care a statuat că a operat rezilierea contractului de concesiune nr. x/05.11.2009 încă din luna aprilie 2014, pentru neexecutarea de către concesionar a obligaţiilor de plată privind redevenţa, în acest fel fiind soluţionată definitiv soarta raportului juridic de concesiune. Au arătat acestea că în conformitate cu prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat se întinde atât asupra dispozitivului cât şi a considerentelor pe care se sprijină şi fiind vorba de o manifestare pozitivă a autorităţii de lucru judecat, nu este necesară existenţa triplei identităţi ci este suficientă existenţa legăturii cu litigiul anterior judecat.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. au susţinut autoarele căii de atac că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 1020 şi următoarele din vechiul C. civ. referitoare la pactele comisorii exprese, raportat la clauza din art. 4 alin. (2) a contractului de concesiune şi sentinţa nr. 6075/01.11.2017 a Tribunalului Cluj.

Au învederat acestea că în mod greşit a apreciat curtea de apel în sensul că rezilierea nu a intervenit datorită conduitei neechivoce a concedentului de a continua raportul juridic contractual. În opinia acestora raportul juridic de concesiune este guvernat de normele din O.U.G. nr. 54/2006 şi analiza clauzei din cap. V art. 4 alin. (2) din contract urmează reglementările vechiul C. civ., caz în care rezilierea operează de drept, fiind vorba de un pact comisoriu expres de gradul 4.

Recurentele nu sunt de acord cu argumentele instanţei de apel cu privire la dispoziţiile O.U.G. nr. 54/2006 care stipulează pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale numai o reziliere pe cale judecătorească.

Au mai susţinut aceştia că indiferent de poziţia ulterioară a părţilor cu privire la continuarea contractului de concesiune, actul adiţional nr. x din 06 mai 2014 prin care părţile au stipulat posibilitatea transmiterii prin cesiune a contractului de concesiune la momentul valorificării mansardei nu produce efecte juridice conform principiului accesorium sequitur principale. Au declarat că este inadmisibil ca părţile să procedeze contrar hotărârii judecătoreşti pronunţate de Tribunalul Cluj.

Nu în ultimul rând au reliefat recurenţii incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În susţinerea acestui motiv de recurs au invocat faptul că Curtea de Apel Cluj şi-a întemeiat hotărârea pe motive contradictorii şi străine de natura cauzei când a respins cererea de evacuare a S.C. C. S.R.L. din spaţiul bun de retur ocupat fără titlu.

Deşi instanţa de apel a reţinut în mod corect că actul adiţional şi contractul de concesiune nu se supun dispoziţiilor noului C. civ., că raportat la prevederile actului adiţional transmiterea contractului de concesiune către C. S.R.L. nu s-a realizat în lipsa acordului de voinţă al recurenţilor şi că pe spaţiul excedentar concesionat către A. S.R.L., C. S.R.L. trebuie să încheie un nou acord de concesiune, contrar acestor argumente, aceasta a menţinut soluţia de respingere a evacuării ocupantului din spaţiu, admiţănd că folosinţa se exercită fără un titlu şi fără să motiveze hotărârea cu vreun alt raţionament logico-juridic, decât lipsa criticilor explicite privind rezolvarea în prima instanţă a acestui petit. Au fost aplicate astfel greşit prevederile art. 1040 C. civ. nereţinându-se corect starea de fapt, respingerea cererii de evacuare fiind nelegală.

La 5 septembrie 2025, intimata-pârâtă A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. B. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţiile netimbrării şi nulităţii recursului pentru neîncadrarea în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

La 10 septembrie 2025, intimata-pârâtă C. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 3 octombrie 2025, recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinările formulate solicitând respingerea excepţiilor formulate şi admiterea recursului declarat.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare de către intimata-pâtâtă, Înalta Curte o va respinge, întrucât din cuprinsul memoriului de recurs se pot desprinde critici ce pot fi subsumate motivelor de casare invocate, ce pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) din acelaşi Cod.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurentele-reclamante Consiliul Local al Municipiului Câmpia Turzii şi Municipiul Câmpia Turzii este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Cercetând motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., conform căruia casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte constată că este nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde considerentele în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Dispoziţiile C. proc. civ., precum şi art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale impun judecătorului obligaţia de a motiva corespunzător hotărârea pe care o pronunţă, cu referire la probele administrate, indicând motivele de fapt şi de drept pe care le reţine şi oferind răspuns apărărilor esenţiale ale părţilor.

Dintre cele trei ipoteze reglementate de norma anterior evocată, recurenţii au invocat nelegalitatea hotărârii instanţei de apel din perspectiva motivării străine de natura cauzei şi contradictorii.

În acest context, Înalta Curte aminteşte că art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. permite atacarea unei hotărâri atunci când cuprinde numai motive străine de natura cauzei, conţinutul normei indicând că nu inserarea oricărui considerent pretins străin de natura pricinii este de natură să justifice casarea unei hotărâri judecătoreşti, ci, dimpotrivă, hotărârea poate fi reformată atunci când nu cuprinde decât motive străine de cauză, deci atunci când este, practic, nemotivată.

În cauză, se constată că instanţa de apel a motivat în mod corespunzător decizia atacată, redând situaţia de fapt, prevederile legale incidente, expunând un raţionament logico-juridic convingător şi oferind răspuns detaliat susţinerilor recurentelor, cu respectarea principiului disponibilităţii.

Argumentul recurenţilor nu îşi găseşte suport juridic. Raportat la criticile aduse în apel faţă de soluţia pretins greşită dată de Tribunalul Specializat Cluj capătului de cerere privind evaluarea, Înalta Curte sesizează că referirea la acest aspect a fost generică, neinvocându-se argumente care să poată fi supuse cenzurii instanţei de apel. Prin referirile la intrepretarea şi aplicarea greşită a normelor prevăzute de art. 1040 C. civ., în cadrul acestui motiv de casare, recurenţii tind la o reapreciere a faptelor deduse judecăţii, ceea ce este imposibil de realizat în calea de atac a recursului.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. recurenţii supun cenzurii instanţei nereţinerea de către instanţa de apel prin decizia recurată, a puterii de lucru judecat a considerentelor, apreciate de acestea decizorii, din sentinţa civilă nr. 6075/01.11.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017 de către Tribunalul Cluj, considerând raţionamentul instanţei greşit.

Înalta Curte constată această critică nefondată, din verificările efectuate reieşind că instanţa de apel a examinat probele administrate în faţa instanţei de fond, a stabilit în mod corect situaţia de fapt reţinând importanţa datei la care a fost încheiat actul adiţional la contractul de concesiune nr. x din 05 noiembrie 2009, precum şi corespondenţa purtată între practicianul în insolvenţă desemnat în procedura insolvenţei şi reclamanta Municipiul Câmpia Turzii, concluzionându-se că acesta a fost încheiat la 06 mai 2014, după deschiderea procedurii de insolvenţă a concesionarului A. S.R.L.

În acest context, instanţa de apel a înlăturat în mod justificat susţinerile recurenţilor referitoare la existenţa efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat al sentinţei nr. 6075/01.11.2017, întrucât, în dosarul respectiv, Tribunalul Cluj, învestit ca instanţă de contencios administrativ şi fiscal, a verificat legalitatea unei măsuri dispuse de Curtea de Conturi, fără a se pronunţa asupra rezilierii contractului de concesiune, chestiune ce nu a făcut obiectul judecăţii.

Prin urmare, având în vedere situaţia de fapt reţinută, conduita concedentului în contextul procedurii de insolvenţă care şi-a manifestat fără echivoc intenţia de a continua contractul de concesiune, precum şi incidenţa dispoziţiilor art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, instanţa de apel a avut posibilitatea legală de a statua diferit faţă de considerentele invocate de recurenţi ca având putere de lucru judecat.

Mai mult, respectivele considerente nu tranşează o chestiune litigioasă dedusă judecăţii în mod efectiv, ci au caracter obiter dicta, nefiind apte să producă efectul autorităţii de lucru judecat într-un litigiu ulterior.

În consecinţă, Înalta Curte constată că nu poate fi reţinută puterea de lucru judecat a considerentelor invocate, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 430 alin. (2) C. proc. civ.

Se constată că în cauză, în temeiul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii invocă pronunţarea hotărârii nr. 349/2025 din 26 mai 2025, de către curtea de apel cu aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute de art. 1020 şi următoarele din vechiul C. civ.

Din verificările efectuate, analizând actele şi lucrările deduse judecăţii cauzei, Înalta Curte constată că recurenţii-reclamanţi nu au adus în apel critici prin care să susţină aplicarea greşită în cauză a normelor de drept invocate.

Prin urmare aceste apărări al autoarelor căii de atac, au fost invocate pentru prima dată în faza recursului nefiind supuse cenzurii instanţei de apel.

Motivarea cererii de recurs de către recurenţi, în privinţa acestui motiv de casare, nu repectă rigorile impuse de prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., invocarea omisso medio a unor critici nefiind aptă să determine o verificare din partea instanţei de recurs cu privire la legalitatea deciziei recurate.

Aceasta pentru că obiectul recursului este decizia dată de curtea de apel, ceea ce înseamnă că prin motivele de casare pot fi formulate critici doar cu privire la dezlegările date prin aceasta.

Astfel, faţă de cele anterior reţinute, Înalta Curte constată că în speţă criticile formulate de reclamanţi în susţinerea recursului declarat nu respectă condiţiile impuse de alin. (2) al art. 488 C. proc. civ.

De aceea, constatând că în cauză, măsura casării, aşa cum a fost solicitată de către recurentă, nu se justifică, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.

Totodată, reţinând culpa procesuală a recurenţilor în această fază a judecăţii procesului, în baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., îi va obliga la plata către intimata-pârâtă C. S.R.L. a sumei de 6.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi Consiliul Local al Municipiului Câmpia-Turzii şi Municipiul Câmpia-Turzii împotriva deciziei civile nr. 349/2025 din 26 mai 2025, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. B. şi C. S.R.L.

Obligă recurenţii-reclamanţi la plata către intimata-pârâtă C. S.R.L. a sumei de 6 000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 decembrie 2025.