Unpaid invoices and witness inadmissibility: tacit consent to incompatible testimony cures procedural defects in commercial contract disputes

Şedinţa publică din data de 11 decembrie 2025

Asupra cererii de recurs de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L.. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 325.533,97 RON, din care suma de 31.306,53 RON aferenta facturii nr. x/18.04.2019, suma de 89.227,44 RON, aferentă facturii nr. x/22.04.2019 şi suma de 205.000 RON aferentă facturii seria x nr. x/18.06.2019, restante integral, sume actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii efective, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, astfel cum se va stabili întinderea acestei obligaţii prin raportul de expertiza contabilă ce se va efectua în cauză, pentru întârzierea la plată a tuturor facturilor aferente perioadei 14 iunie 2018 inclusiv-22 aprilie 2019 inclusiv, respectiv: dobândă legală aferentă intervalului cuprins între scadenţa facturilor şi data plăţii efective pentru facturile emise şi achitate cu întârziere de pârâtă în intervalul 14 iunie 2018 inclusiv, 04 aprilie 2019 inclusiv; pentru facturile restante integral din primul capăt de cerere, dobândă legală calculată până la data introducerii acţiunii şi în continuare până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta B. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 110.868,50 RON, reprezentând contravaloare daune interese aferente facturii nr. x/07.06.2019 comunicată reclamantei, conform deviz, al cărui cuantum va putea fi majorat in funcţie de valoarea ce va rezulta din raportului de expertiză fiscal-contabilă, pe care societatea le-a suferit ca urmare nerespectării termenelor de livrare, a întârzierilor in livrarea comenzilor, a nefinalizării si neexecutării integrale a comenzilor, a deficienţelor de calitate, precum si obligarea la plata dobânzilor legale de la data facturării si pana la data achitării acestei sume, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 74/2024 din 08 mai 2024, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de chemare în judecată formulată de A. S.R.L., a respins cererea reconvenţională formulată de B. S.R.L., a respins cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată şi a admis în parte cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată obligând pârâta la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe reclamanta A. S.R.L, a formulat apel prin care a solicitat schimbarea în parte a sentinţei pronunţate de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, admiterea în întregime a cererii de chemare în judecată, obligarea pârâtei la plata sumei de 325.533,97 RON, din care suma de 31.306,53 RON aferentă facturii nr. x/18.04.2019, suma de 89.227,44 RON, aferentă facturii nr. x/22.04.2019 şi suma de 205.000 RON aferentă facturii seria x nr. x/18.06.2019, restante integral, sume actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii efective, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, de 28.390,82 RON, reprezentând dobânda legală, conform anexei nr. 1 a raportului de expertiză contabilă, aferentă facturilor achitate cu întârziere în intervalul de timp cuprins între data de 14 iunie 2018 inclusiv şi 22 aprilie 2019 inclusiv, 68.354,73 RON, reprezentând dobândă legală calculată până la data introducerii acţiunii (17 martie 2021), conform răspunsului dat de expertul contabil obiectivului nr. 2, datorată pentru facturile restante integral şi indicate în primul capătul de cerere al acţiunii introductive, precum şi dobândă legală în continuare, până la data plăţii efective; schimbarea soluţiei privitor la cheltuielile de judecată şi acordarea lor integrală, în cuantum total de 13.860,34 RON, constând în taxă judiciară de timbru în valoare de 6.860,34 RON, onorariu avocat în cuantum de 4.000 RON şi contravaloare expertiză contabilă în cuantum de 3.000 RON achitaţi cu titlu de avans, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 376/2025 din 29 mai 2025 Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, a admis apelul declarat împotriva acestei soluţii pe care a schimbat-o în parte în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de A. S.R.L., a obligat pârâta la plata sumei de 31.306,53 RON reprezentând contravaloarea facturii nr. x/18.04.2019 cu dobânda legală penalizatoare aferentă calculată începând cu data de 18 mai 2019 până la data plăţii efective, la plata sumei de 89.227,44 RON reprezentând contravaloarea facturii x/22.04.2019 cu dobânda legală penalizatoare aferentă calculată începând cu data de 22 mai 2019 până la data plăţii efective, la plata sumei de 6179,74 RON reprezentând dobânda legală penalizatoare aferentă facturilor achitate cu întârziere, la plata sumei de 9.472,39 RON în favoarea reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale la fond şi a sumei de 4.986,19 RON în favoarea apelantei, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în apel şi a păstrat restul dispoziţiilor menţionate în sentinţa apelată.

Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, pârâta B. S.R.L. a formulat recurs, solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii ca neîntemeiate a acţiunii reclamantei, cu menţinerea ca fiind temeinică şi legală a sentinţei instanţei de fond, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând instanţei de recurs să stabilească exact temeiul de drept incident, în virtutea rolului activ prevăzut de art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

În esenţă, aceasta reproşează instanţei de apel că a soluţionat litigiul în baza unui probatoriu testimonial pe care îl consideră nelegal, incompatibil sau incorect administrat.

A susţinut că instanţa de prim control judiciar a acordat o pondere decisivă declaraţiilor martorilor, deşi aceste declaraţii ar fi fost afectate de vicii de procedură sau de incompatibilităţi evidente.

Primul motiv invocat priveşte martorul C., arătându-se că acesta este fratele asociatului unic al societăţii reclamante A. S.R.L., ceea ce îl plasează într-o evidentă situaţie de interes. În temeiul art. 315 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., persoanele aflate în asemenea raporturi nu pot fi ascultate ca martori, cu excepţia ipotezei în care părţile consimt la audierea lor. Recurenta susţine că instanţa de fond a procedat corect atunci când a apreciat că acest martor nu poate fi reţinut ca probă credibilă, pe când instanţa de apel, în mod nelegal, ar fi ignorat această incompatibilitate şi ar fi valorificat declaraţia sa.

Un alt argument vizează martorul D., cetăţean italian. Acesta ar fi fost audiat fără asistenţa unui traducător autorizat, ceea ce, potrivit recurentei, face ca întreaga sa declaraţie să fie lipsită de validitate procedurală. Or, instanţa de apel, potrivit susţinerilor recurentei, şi-ar fi fundamentat concluziile într-o proporţie semnificativă pe o depoziţie care nu a fost obţinută cu respectarea exigenţelor procedurale legale.

Recurenta a semnalat că martorii ar fi fost audiaţi de un alt judecător decât cel care a soluţionat cauza pe fond. Aceasta apreciază că acest aspect afectează validitatea convingerii formate de judecătorul cauzei, în lipsa contactului direct cu martorii, ceea ce ar fi trebuit să determine instanţa de apel să dispună reaudierea lor.

În ansamblu, a arătat că instanţa de prim control judiciar ar fi bazat soluţia aproape în totalitate (aproximativ 90%, în viziunea recurentei) pe un probatoriu testimonial profund viciat, atât din punct de vedere procedural, cât şi din punctul de vedere al imparţialităţii martorilor. De aceea, a susţinut că decizia recurată este nelegală.

A mai susţinut recurenta că instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia pe constatări eronate cu privire la reprezentarea societăţii şi validitatea avizelor de expediţie care au stat la baza facturilor contestate.

În opinia sa, curtea de apel a pornit de la o confuzie considerând că avizele au fost semnate de administratorul societăţii B. S.R.L., deşi acest lucru nu corespunde realităţii.

Autoarea căii de atac a aratat că instanţa de prim control judiciar nu a analizat cu atenţie depoziţia juristului societăţii reclamante (martorul E., care a declarat că avizele ar fi fost semnate "de administrator", fără să distingă între persoanele având nume asemănătoare: F. (administratorul real) şi D. (persoană fără calitate).Susţine că aceasta trebuia să dea eficienţă acestui aspect şi să constate inexistenţa valabilităţii juridice a avizelor.

Potrivit recurentei 5 dintre cele 8 avize au fost semnate de o altă persoană, D., care nu are calitatea de administrator şi nici nu este salariat al societăţii iar celelalte 3 avize nu ar fi semnate de nicio persoană abilitată. A susţinut aceasta că semnătura lui D. nu poate produce efecte juridice în sarcina societăţii, neexistând un mandat sau o împuternicire legală în acest sens.

În finalul motivelor de recurs, s-a invocat nelegalitatea hotărârii prin prisma referirilor făcute de instanţa de apel în încheierea din data de 15 mai 2025 şi în dispozitivul hotărârii recurate, cu privire la denumirea societăţii, ("B. S.R.L." şi "B. S.A.").

La 09 decembrie 2025 intimata-reclamantă a depus la dosarul cauzei note scrise prin care a invocat excepţia nulităţii recursului declarat, motivat de faptul că se critică modalitatea de administrare a probelor, iar în subsidiar respingerea acestuia, cu cheltuieli de judecată.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare de către intimata-reclamantă, Înalta Curte o va respinge, întrucât din cuprinsul memoriului de recurs se pot desprinde critici ce pot fi subsumate motivelor de casare invocate, art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi Cod.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta-reclamantă B. S.R.L este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Asupra recursului, se constată că, deşi recurenta-pârâtă a invocat nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva motivelor de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, şi 8 C. proc. civ., criticile acestuia, prin care se invocă încălcarea prevederilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ. respectiv art. 315 din acelaşi Cod, se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ce vizează neregularităţi de ordin procedural, constituie dreptul comun în materia actelor de procedură şi au în vedere o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

Recurenta impută instanţei de prim control judiciar maniera pretins eronată de stabilire a situaţiei de fapt, în raport cu probatoriul administrat.

În ceea ce priveşte critica privind încălcarea principiului rolului judecătorului în aflarea adevărului, prevăzut la art. 22 din C. proc. civ., se constată că aceasta este lipsită de fundament şi nu poate fi primită, deoarece instanţa de apel a respectat normele de procedură incidente, aplicând în mod corect dispoziţiile privind judecata, pronunţându-se asupra tuturor aspectelor evocate atât prin cererile scrise, cât şi a celor ivite cu ocazia dezbaterilor orale.

Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, instanţa este în drept să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare.

Prin urmare, curtea de apel, găsind întemeiat motivul de apel cu privire la interpretarea greşită a mijloacelor de probă de către instanţa de fond, nu a procedat la încălcarea regulilor de procedură ci şi-a manifestat prerogativa legitimă pe care a avut-o în exercitarea rolului său activ, bazată pe aprecierea că prin înlăturarea probatoriului testimonial administrat în cauză nu se putea ajunge la dovedirea faptelor invocate, în contextul probator deja administrat.

Din verificările efectuate, Înalta Curte, a constatat că în mod corect a reţinut instanţa de prim control judiciar că a fost respectată întrutotul ipoteza prevăzută de dispoziţiile art. 315 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere faptul că din încheierea din data de 19 octombrie 2021 pronunţată în dosarul de fond de către Tribunalul Bistriţa-Năsăud, reiese faptul că părţile litigante au agreat în mod tacit ca C., E., D. şi F. să fie ascultaţi ca martori.

Pasivitatea recurentei care nu a înţeles să invoce în termen util incidenţa prevederilor art. 315 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. şi nemulţumirea acesteia cu privire la soluţia instanţei de apel, nu poate fi folosită ca şi motiv pentru anularea deciziei pronunţate în apel.

Respectând limitele devoluţiei în apel, instanţa de apel avea posibiltatea reevaluării probatoriului administrat sau a necesităţii suplimentării acestuia, situaţia invocată de recurentă, neconstituind un motiv de anulare a sentinţei recurate.

Înalta Curte va înlătura celelalte critici cu privire la neanalizarea de către instanţa de apel a celor 8 avize de expediţie, condiţiile în care au fost audiaţi martorii şi necoroborarea declaraţiilor de martor, pe care le apreciează ca fiind aspecte de netemeinicie care nu pot fi supuse analizei instanţei în calea de atac a recursului, al cărei control este limitat la verificarea conformităţii hotărârii recurate cu normele legale aplicabile.

Astfel, din perspectiva cerinţelor impuse de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se constată că recurenta nu a invocat nicio neregularitate de ordin procedural ce ar putea conduce la nulitatea actului.

De aceea, constatând că în cauză, măsura casării, aşa cum a fost solicitată de către recurentă, nu se justifică, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.

Totodată, reţinând culpa procesuală a recurentei în această fază a judecăţii procesului, în baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va obliga la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 376/2025 din 29 mai 2025, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 3000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 decembrie 2025.