Substantive creditor status versus procedural capacity: prescription of forced execution does not extinguish mortgage liens

Şedinţa publică din data de 11 decembrie 2025

Asupra cererii de recurs de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Timişoara sub nr. x/2022 la data de 12 septembrie 2022, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. a solicitat instanţei să constate stingerea dreptului pârâtei de a pretinde creanţa rezultată din convenţiile de credit nr. x din 10 mai 2006 şi nr. 3425 din 20 martie 2008, încheiate între reclamantă şi C., radierea din cuprinsul Cărţilor Funciare nr. x D., nr. x D. şi nr. x D. a ipotecilor, interdicţiilor şi a oricăror alte notări sau înscrieri în favoarea Societa per la Gestione di E. (actuala B.) ca urmare a constatării stingerii dreptului acesteia de a pretinde creanţa rezultată din convenţiile de credit nr. x din 10 mai 2006 şi nr. 3425 din 20 martie 2008 în baza cărora respectivele înscrieri şi notări au fost efectuate, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2562 din 09 februarie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2022, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Timişoara şi s-a declinat soluţionarea cauzei în favoarea secţiei a I-a Civilă a Tribunalului Timiş la data de 21 februarie 2022, sub nr. x/2022.

La termenul de judecată din data de 26 aprilie 2023, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei a I-a Civilă. S-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea secţiei a II-a Civilă a Tribunalului Timiş, fiind înregistrată cu nr. de dosar x/2022 la 29 mai 2024.

La termenul de judecată din data de 13 septembrie 2023, secţia a II-a civilă a Tribunalului Timiş a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei a II-a Civilă a Tribunalului Timiş şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată înregistrată în dosarul nr. x/2022 în favoarea Judecătoriei Timişoara.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi pe cale de consecinţă a fost înaintat dosarul Curţii de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi concurenţă neloială şi exploatare întreprinderi, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 33/PI/CC/05.10.2023, Curtea de Apel Timişoara a stabilit competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de către reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. SPA, având ca obiect acţiune în constatare, în favoarea secţiei a II-a Civile a Tribunalului Timiş.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei a II-a civile la data de 09 noiembrie 2023 sub dosar nr. x/2022.

La termenul de judecată din data de 07 februarie 2024, reclamanta A. S.R.L. a depus note scrise prin care a făcut precizări cu privire la temeiul de drept al acţiunii, arătând că înţelege să invoce şi dispoziţiile art. 6 alin. (4) C. civ., arătând că faţă de data încheierii convenţiilor de credit din anii 2006 şi 2008, toate elementele privitoare la prescripţie cad sub incidenţa vechii reglementări a Decretului nr. 167/1958 iar în situaţia în care instanţa ar aprecia că în speţă ar fi incidente şi dispoziţiile C. civ. în materia prescripţiei, faţă de prevederile art. 204 C. proc. civ., a arătat că înţelege să completeze petitul nr. 1 şi în sensul învestirii instanţei şi cu "constatarea stingerii dreptului la acţiunea ipotecară" conform art. 2504 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 552/PI/24.05.2025, Tribunalul Timiş a respins excepţia prematurităţii, a respins excepţia lipsei de interes, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. SPA., a constatat, ca fiind prescris, dreptul pârâtei de a cere executarea silită a creanţelor rezultate din convenţia de credit nr. x din 10 mai 2006 şi din convenţia de linie de credit nr. x din 20 martie 2008, a respins, în rest, acţiunea, a compensat cheltuielile de judecată până la concurenţa sumei de 10.357,33 RON, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 108.881,67 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Timiş, reclamanta A. S.R.L. a declarat apel, solicitând modificarea în parte a hotărârii apelate.

Prin decizia civilă nr. 372/A din 01 iulie 2025, Curtea de Apel Timişoara a respins apelul declarat de apelanta reclamantă A. S.R.L.

Reclamanta A. S.R.L., a declarat recurs împotriva hotărârii pronunţate în apel, solicitând instanţei, casarea deciziei recurate şi rejudecând în fond, să dispună admiterea în totalitate a acţiunii şi modificarea considerentelor hotărârii apelate, conform motivelor de recurs formulate.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6, pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ.

În privinţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a invocat faptul că hotărârea recurată nu conţine motivele pe care se întemeiază în respingerea efectului pozitiv al lucrului judecat, invocat cu privire la efectul hotărârilor pronunţate în dosarele nr. x/2019, nr. y/2020 şi nr. 2725/30/2020.

Cu privire la acest aspect, a fost invocat şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Autoarea căii de atac a susţinut, că atât timp cât instanţele au reţinut în toate cele trei dosare indicate mai sus, faptul că F. (actuala B.) nu are calitate procesuală activă să urmărească creanţa preluată şi creditorul care nu are dreptul să acţioneze pentru a-şi valorifica creanţa, nu este creditor, atunci hotărârea apelată încalcă autoritatea de lucru judecat în ceea ce priveşte efectul pozitiv al acesteia, instanţa de apel, ca şi cea de fond neputând acorda pârâtei-intimate o mai mare legitimitate în cadrul prezentului dosar comparativ cu cea stabilită în mod definitiv prin hotărârile judecătoreşti citate.

În opinia acesteia, atâta timp cât intimata-pârâtă nu are calitate procesuală activă să iniţieze niciun demers judiciar împotriva sa pentru recuperarea creanţei, aceasta ar echivala cu lipsa calităţii de creditor cu consecinţa radierii din Cartea Funciară a notărilor cu privire la ipoteca şi interdicţiile înscrise, fiind lipsite de fundament.

În privinţa celui de-al treilea motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că hotărârea atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material privind noţiunea de creditor, cesiunea de creanţă şi funcţionarea instituţiilor financiare nebancare.

Se invocă aplicarea greşită a prevederilor art. 1164, art. 1516, art. 1566-1594, art. 1582 alin. (1) C. civ. şi ale art. 5. 2 alin. (2) din Legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare.

A apreciat recurenta, că cele două instanţe au pronunţat hotărârile fără a face o distincţie esenţială între titularul formal al creanţei şi creditorul legitim. Chiar dacă cesiunea de creanţă nu a fost desfiinţată în mod expres prin nicio hotărâre a instanţei, calitatea de creditor nu se reduce la simpla titularitate formală.

În virtutea soluţiilor pronunţate în dosarele nr. x/2019, nr. y/2020 şi nr. 2725/30/2020 mai sus menţionate, acesta apreciează că creditorul care nu îşi poate valorifica creanţa nu este creditor, această calitate presupunând posibilitatea de a exercita toate acţiunile necesare pentru a-şi valorifica creanţa. Conform dispoziţiilor art. 36 C. proc. civ., o persoană are calitate procesuală activă dacă este îndrituită să pretindă un drept subiectiv, iar în materia cesiunii de creanţă, calitatea de creditor este condiţia sine qua non pentru a putea pretinde executarea obligaţiei.

Astfel, a concluzionat recurenta, deşi prin sentinţa nr. 552/PI/24.05.2024 Tribunalul Timiş a admis în parte acţiunea formulată şi a constatat ca fiind prescris dreptul pârâtei de a cere executarea silită a creanţelor rezultate din convenţia de credit nr. x/10.05.2006 şi din convenţia de linie de credit nr. x/20.03.2008, soluţia cu privire la cererea de constatare a stingerii dreptului intimatei-pârâte de a pretinde respectivele creanţe ca urmare a calităţii de titular al dreptului de creanţă îi este prejudiciabilă influenţând soluţia pe fond cu privire la celelalte petite.

Tot în cadrul acestui motiv de recurs a fost criticată determinarea de către instanţa de fond a legii aplicabile în speţă, învederându-se faptul că au fost încălcate de instanţa de apel prevederile art. 6 alin. (2) C. civ., art. 5 alin. (1) şi art. 102 din Legea de punere în aplicare a noului C. civ.. Recurenta a considerat că prevederile deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 13/2022 pronunţată de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, invocată de instanţa de apel în justificarea aplicării noului C. proc. civ. nu este aplicabilă în speţă.

A susţinut autoarea căii de atac că a fost încălcat principiul neretroactivităţii legii civile, decizia invocată fiind aplicată greşit de către instanţa de fond.

Faţă de normele de drept indicate ca fiind încălcate, a apreciat recurenta contractul de credit din 2006, respectiv din 2008, ca fiind acte juridice preexistente, iar cesiunea din 2018, un act derivat care nu modifică regimul juridic al creanţei originare.

În considerarea aceluiaşi motiv de recurs, autoarea căii de atac, a invocat încălcarea prevederilor legale şi în ceea ce priveşte determinarea datei de la care începe să curgă termenul de prescripţie al executării civile.

În argumentarea acestui motiv de recurs a susţinut încălcarea prevederilor art. 2539 C. civ. şi ale art. 1566 alin. (1) C. civ., coroborat cu cele ale 1568 alin. (1) C. civ. Conform acestora, în ceea ce priveşte dreptul de a cere executarea silită a oricărei creanţe în temeiul convenţiilor de credit nr. x din 10 mai 2006 şi nr. 3425 din 20 martie 2008, termenul de prescripţie s-a împlinit cel mai târziu la data de 27 martie 2018, data semnării ultimelor acte adiţionale cu G. SPA, fiind 27 martie 2015, iar după această dată, nu a existat niciun act de suspendare sau de întrerupere a prescripţiei, operând astfel efectul extinctiv al acesteia. Astfel legarea datei de începere a cursului prescripţiei de data cesiunii, reprezintă rezultatul aplicării greşite a normelor de drept mai sus enumerate.

În finalul cererii de recurs formulate, societatea A. S.R.L., sub incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a invocat încălcarea prevederilor art. 2428 C. civ. Semnatara căii de atac s-a arătat nemulţumită de motivarea referitoare la stingerea dreptului la acţiunea ipotecară şi radierea înscrierilor din cărţile funciare prin prisma incidenţei acestor prevederi.

A opinat aceasta că dispoziţiile art. 2428 C. civ. nu au format obiectul interpretării prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie nr. 13/2022 pronunţată de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, astfel că instanţa trebuie să se raporteze la o interpretare în conformitate cu textul enunţat de legiuitor.

Intimata-pârâtă B. SPA a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului cu cheltuieli de judecată.

Aceasta apreciează motivele de casare invocate ca fiind neîntemeiate, decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara fiind pronunţată cu justa aplicare a dispoziţiilor legale incidente.

Analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Curtea reaminteşte că recursul este o cale extraordinară de atac ce are ca obiect exclusiv verificarea legalităţii hotărârii atacate, iar nu rejudecarea fondului litigiului.

Instanţa de recurs nu este chemată să stabilească din nou situaţia juridică dedusă judecăţii, ci să verifice dacă instanţa de apel a aplicat şi interpretat corect normele de drept incidente, în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În acest cadru, Curtea va analiza criticile recurentei prin prisma încadrării lor reale în motivele de casare invocate, iar nu prin prisma denumirii formale date de parte.

Într-o primă critică, subsumat motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta invocă aplicarea greşită a normelor de drept material privind calitatea de creditor.

Recurenta critică de fapt modalitatea în care instanţa de apel a interpretat noţiunea de creditor, raportul dintre calitatea de creditor şi calitatea procesuală activă, precum şi efectele lipsei autorizării intimatei asupra existenţei dreptului de creanţă.

Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate.

Instanţa de apel a realizat o distincţie corectă şi conformă cu dispoziţiile C. civ. între dreptul material de creanţă dobândit prin cesiune şi exerciţiul procesual al acestui drept, supus condiţiilor procedurale prevăzute de lege.

Contrar susţinerilor recurentei, calitatea de creditor este un drept substanţial, izvorât din cesiunea de creanţă, iar nu din posibilitatea imediată de valorificare judiciară a acestuia. Lipsa calităţii procesuale active, astfel cum a fost reţinută în alte litigii dintre părţi, reprezintă o sancţiune de ordin procedural, care nu afectează existenţa dreptului de creanţă în patrimoniul cesionarului.

În dreptul civil, calitatea de creditor este determinată exclusiv de existenţa unui drept de creanţă în patrimoniul unei persoane, drept născut dintr-un izvor juridic valid (în speţă, cesiunea de creanţă). Cesiunea este un act translativ de drepturi care produce efecte de plin drept, fără a fi condiţionată de îndeplinirea unor cerinţe procedurale ulterioare, astfel cum rezultă din art. 1566 şi urm. C. civ.

Textele invocate de recurentă (art. 1164, art. 1516, art. 1566 şi urm. C. civ.) nu consacră identitatea dintre dreptul material şi exerciţiul său procesual, ci dimpotrivă, confirmă faptul că dreptul de creanţă există independent de posibilitatea temporară de a-l valorifica în instanţă.

Lipsa posibilităţii de a exercita, la un moment dat, acţiuni judiciare pentru valorificarea creanţei nu afectează existenţa dreptului de creanţă, ci exclusiv exerciţiul acestuia.

Se constată că recurenta invocă dispoziţiile Legii nr. 93/2009 pentru a susţine că lipsa autorizării intimatei ar avea ca efect pierderea calităţii de creditor.

Dispoziţiile Legii nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare reglementează condiţiile în care o entitate poate desfăşura activităţi de creditare sau recuperare a creanţelor, fără a institui o sancţiune de drept material constând în pierderea calităţii de creditor în lipsa autorizării. Eventuala neîndeplinire a condiţiilor legale pentru exercitarea activităţii este susceptibilă de a produce consecinţe de ordin administrativ sau procedural, nu de a afecta validitatea cesiunii ori existenţa creanţei.

Prin urmare, instanţa de apel a aplicat corect normele de drept material, respingând teza recurentei potrivit căreia lipsa calităţii procesuale active ar echivala cu inexistenţa calităţii de creditor.

În cadrul aceluiaşi motiv de recurs, invocă recurenta încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material în determinarea de către instanţa de apel a legii aplicabile în speţă, raportat la decizia nr. 13/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi determinarea datei de la care începe să curgă termenul de prescripţie al executării silite.

Criticile recurentei referitoare la aplicarea Noului C. civ., la momentul de început al prescripţiei şi la interpretarea deciziei nr. 13/2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii sunt, în realitate, critici de netemeinicie, vizând reaprecierea situaţiei juridice de fapt şi a efectelor cesiunii, inadmisibile în calea de atac a recursului.

În mod corect, instanţa de apel a aplicat dispoziţiile art. 706 C. proc. civ. şi art. 2504 C. civ., raportat la momentul naşterii dreptului de a obţine executarea silită, în conformitate cu dezlegarea obligatorie dată prin decizia mai sus enunţată. Aplicarea Noului C. civ. nu are caracter retroactiv, ci este determinată de momentul începerii cursului prescripţiei, aspect corect reţinut de instanţa de apel.

În privinţa criticilor legate de încălcarea normei de drept material prevăzută de dispoziţiile art. 2428 C. civ., Înalta Curte constată că nici acestea nu pot fi primite.

Instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile art. 2428 C. civ., coroborate cu art. 2504 C. civ. şi cu legislaţia specială, reţinând caracterul imprescriptibil al acţiunii ipotecare şi inexistenţa unui temei legal pentru radierea ipotecilor în lipsa stingerii obligaţiei principale printr-un mod expres prevăzut de lege.

Prescripţia dreptului de a obţine executarea silită a creanţei principale nu echivalează cu stingerea obligaţiei, ci doar cu lipsirea temporară de forţa executorie, astfel că nu poate conduce, pe cale accesorie, la radierea ipotecii.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. recurenta invocă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al hotărârilor pronunţate în dosarele nr. x/2019, nr. y/2020 şi nr. 2725/30/2020.

Înalta Curte constată că acest motiv de casare este nefondat.

Se reţine că, pentru a opera efectul pozitiv al lucrului judecat, este necesar ca chestiunea juridică dezlegată anterior să fi fost soluţionată definitiv şi să fie determinantă pentru soluţia din noul litigiu.

Hotărârile invocate au statuat exclusiv asupra lipsei calităţii procesuale active a intimatei în anumite demersuri judiciare concrete, fără a soluţiona chestiunea calităţii de creditor titular al creanţei rezultate din convenţiile de credit. Or, autoritatea de lucru judecat operează doar cu privire la ceea ce a fost efectiv dezlegat prin hotărârea definitivă, iar nu cu privire la aspecte care nu au format obiectul judecăţii.

În consecinţă, instanţa de apel nu a încălcat autoritatea de lucru judecat, ci a respectat întinderea exactă a efectelor hotărârilor definitive anterioare, fără a le extinde dincolo de ceea ce s-a judecat efectiv.

Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.-pretinsa nemotivare a hotărârii, este de asemenea nefondat.

Înalta Curte constată că decizia recurată cuprinde o motivare amplă, coerentă şi structurată, instanţa de apel răspunzând punctual tuturor criticilor formulate prin apel, inclusiv celor referitoare la efectele hotărârilor anterioare şi la incidenţa autorităţii de lucru judecat.

Argumentele privind calitatea de creditor, legea aplicabilă, prescripţia şi acţiunea ipotecară sunt tratate explicit şi logic.

Faptul că recurenta nu este de acord cu raţionamentul instanţei nu echivalează cu lipsa motivării. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează absenţa ori caracterul pur formal al motivării, ipoteză care nu se regăseşte în speţă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 372/A din 1 iulie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. SPA.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 decembrie 2025.